AFECTIVITATEA 1.

Definire, specific, relatia cu celelalte functii psihice Afectivitatea este confruntarea dintre stimulii interni si realitatea inconjuratoare care atunci cand satisface cerintele interne ale individului genereaza placere, multumire, entuziasm sau dimpotriva, poate duce la neplacere, nemultumire, indignare sau tristete atunci cand trebuintele interne nu sunt satisfacute. In cadrul proceselor afective pe primul plan se afla valoarea si semnificatia obiectului pentru subiect, astfel se explica de ce unul si acelasi obiect produce stari afective diferite la persoane diferite. Chiar si la aceeasi persoana, acelasi obiect va produce stari afective diferite in momente diferite, in functie de gradul de satisfacere a trebuintelor individului la un moment dat. AFECTIVITATE SI COGNITIE. In procesele cognitive omul apeleaza la gandire, analiza, sinteza, abstractizare in timp ce in procesele afective el reactioneaza cu intreaga fiinta. Afectivitatea este o vibratie organica, psihica si comportamentala, o tensiune a intregului organism cu efecte de atractie sau respingere, cautare sau evitare. In cazul proceselor cognitive putem spune ca subiectul se subordoneaza obiectului pe care incearca sa-l epuizeze prin cunoastere iar in cazul proceselor afective subiectul se subordoneaza sieshi pentru ca el singur introduce o valoare sau semnificatie emotionala in obiectul reflectat. Procesele afective sunt intr-o stransa legatura cu procesele cognitive deoacere atunci cand procesele afective (ciocnirea dintre emotii, sentimente, pasiuni) sunt solidare cu procesele cognitive randamentul activitatii intelectuale este mai bun. AFECTIVITATE SI MOTIVATIE. Sentimentele au o mare valoare propulsatorie pentru conduita umana iar afectivitatea este un insotitor al motivatiei capatand astfel puternice proprietati motivationale. Principala distinctie dintre motivatie shi afectivitate este ca motivatia are un caracter vectorial, fiind directionata spre un scop bine definit, in timp ce afectivitatea prezinta un aspect de camp. Afectul se naste in momentul in care impulsul motivational este franat sau suspendat de o alta forta, interna sau externa, creinduse astfel un camp afectiv si dinamizator datorat tensiunii afective. In indeplinirea unei sarcini, data cuiva spre a fi dusa la indeplinire, cel mai bun stimulent este lauda deoarece aceasta se asociaza cu stari afective pozitive. Dojenirea duce si ea la obtinerea de rezultate dar eficienta ei scade mult in timp pentru ca genereaza stari afective negative. Cea mai ineficienta este ignorarea deoarece ea nu genereaza stari afective stimulatoare. Intre afectivitate si confundate exsitand exacte de atingere a (atunci cand individul motivatie exista o stransa interactiune dar aceste stari nu trebuie stari de motivatie fara emotie (atunci cand subiectul cunoaste caile scopului), precum shi emotii care nu se asociaza cu stari motivationale este simplu spectator la o actiune in care nu este implicat direct).

AFECTIVITATEA SI ALTE FUNCTII PSIHICE. Afectivitatea se afla in stransa legatura cu toate celelalte functii psihice ea declansand si potentind permanent actele creative. Afectivitatea este componenta de baza a psihicului si are o nota definitorie pentru om deoarece afectivitatea este caracteristica de baza care diferentiaza omul de inteligenta artificiala a robotilor si calculatoarelor. Exista o teorie a emotiilor care cuprinde cateva postulate: a) Cateva elemente comune pot fi identificate in fiecare emotie b) Fiecare emotie poate varia in intensitate de la nivelul cel mai slab pana la nivelul cel mai inalt c) Exista un numar mic de emotii de baza din combinarea carora apare multitudinea celorlalte In analiza emotiilor putem lua in considerare urmatorii parametri: situatiile universale, emotiile primare, stimulul care le declanseaza, comportamentul produs, efectul de supravetuire.

2. Proprietatile proceselor afective POLARITATEA. Procesele afective au tendinta de a gravita in jurul unui pol, fie pozitiv fie negativ, tendinta care apare in urma satisfacerii sau nesatisfacerii aspiratiilor si trebuintelor. Deobicei, procesele afective sunt cuplate in perechi de elemente contrare: bucurie-tristete, simpatie-antipatie, entuziasm-deprimare, iubire-ura, etc. In general, putem considera ca o traire afectiva placuta va determina stari stenice iar cele neplacute stari astenice. Totusi acest lucru nu este intotdeuna valabil. Unele persoane atunci cand au succes sunt stimulate sa continue pe aceleeasi cale, altele insa se vor multumi cu rezultatul atins si isi vor pierde motivatia, multuminduse cu rezultatul deja obtinut. Polaritatea trairilor afective nu este exclusiva: o traire afectiva poate fi placuta dar la gandul ca se va termina ea poate produce tristete. Deasemenea nu este obligatoriu ca ceea ce este placut pentru o persoana sa fie placut shi pentru o alta. Polaritatea trairilor afective se manifesta in functie de particularitatile situatiei, dar mai ales in functie de particularitatile individului. INTENSITATEA PROCESELOR AFECTIVE. Exista stari afective intense si exista stari afective mai putin intense. Factorii care determina intensitatea starilor afective sunt: a) Valoarea afectiva a obiectului b) Semnificatia obiectului in raport cu trebuintele subiectului c) Capacitatea afectiva a subiectului Unii oameni vibreaza afectiv foarte intens chiar si la evenimente comune pe cand altii raman impasibili chiar si in fata unor evenimente dramatice. Cresterea intensitatii afective se obtine nu prin repetarea stimulului (ca in cazul memoriei) pentru ca aceasta ar duce la tocirea afectivitatii ci prin amplificarea semnificatiilor afective (prin introducerea de elemente noi) ale obiectului cu care suntem in relatie. Exista un optim afectiv deoarece cresterea semnificatiei afective trebuie sa se faca pana la o anumita limita. depasirea acestei limite se va solda cu perturbarea activitatii individului. DURATA PROCESELOR AFECTIVE consta in intinderea, persistenta in timp a acestora, indiferent daca obiectul care le-a provocat mai este sau nu prezent. Un sentiment poate dura toata viata, o emotie poate dura cateva clipe sau cateva ore. Alimentand mereu semnificatia afectogena a unui obiect putem tine mereu treaza starea afectiva fata de acesta. MOBILITATEA PROCESELOR AFECTIVE presupune trecerea de la faza la alta sau de la o traire la alta in conditii de necesitate, adica atunci cand situatia si solicitarile o cer. Exista doau cazuri de mobilitate afectiva: a) Trecerea rapida de la o faza la alta a trairii afective bazata pe trecerea de la o traire nespecifica, incerta, la un stadiu secundar bazat pe relevanta informatiei b) Trecerea de la emotie la sentiment sau de la un anumit tip de sentiment la altul Fluctuatia extrem de rapida a trairilor afective este un tip de mobilitate aparuta fara nici un motiv intemeiat, fara nici o solicitare obiectiva sau subiectiva. Fluctuatia trairilor afective este un indiciu al slabiciunii, imaturitatii sau chiar o patologie a proceselor afective. EXPRESIVITATEA PROCESELOR AFECTIVE consta in capacitatea acestora de a se exterioriza prin semne exterioare care poarta denumirea de expresii emotionale: a) Mimica este ansamblul modificarilor expresive la care participa elementele mobile ale fetei: deschiderea ochilor, directia privirii, pozitia sprancenelor, miscarile buzelor si ele exprima bucuria, supararea, tristetea, mahnirea, descurazarea, indignarea, sfidarea, surpriza

b) Pantomimica este ansamblul reactiilor la care participa tot corpul: tinuta, mersul, gesturile, etc. (mersul sprintar tradeaza bucuria pe cand mersul incet, agale, tradeaza supararea, tristetea) c) Modificarile de natura vegetativa constau in modificarea ritmului respiratiei, vasocontractia, vasodilatatia, cresterea conductibilitatii electrice a parului, hiper sau hipo-tonusul muscular, modificarea compozitiei chimice a sangelui sau a hormonilor, etc. (paloare, inrosire, tremuraturi, lacrimi, transpiratie, gol in stomac)

d) Schimbarea vocii prin schimbarea intensitatii, ritmului, intonatiei, timbrului, etc. (dupa intonatie un da poate fi mai negativ decat un nu) Expresiile emotive nu sunt izolate unele de altele ci se coreleaza si subordoneaza starilor afective dand nashtere la ce se numeste conduita emotional-expresiva. Conduitele emotionale nu sunt innascute, ele se invata in timpul vietii fie prin imitatie fie prin effort voluntar. Persoanele nascute cu deficienta de vedere au o expresivitate emotionala foarte saracacioasa. Omul are capacitatea de ashi dirija constient, de a simula shi de a folosi voluntar expresiile emotionale pe care le exteriorizeza pentru indeplinirea unui scop anume. Conventionalizarea sociala a expresiilor si conduitelor emotionale, codificarea lor in obiceiuri si ritualuri faciliteaza adaptarea individului la conditiile sociale impuse lui. Expresiile emotionale indeplinesc roluri importante cum ar fi: a) Rol de comunicare prin care se face cunoscut anturajului starea afectiva pe care o persoana doreste sa o comunice b) Rol de influentare a conduitei altora in vederea savarsirii unor acte c) Rol de autoreglare in vederea adaptarii mai bune la situatiile cu care ne confrumtam (plangem in situatiile triste, radem in situatiile vesele) d) Rol de contagiune prin care urmarim forta de coeziune sau dezbinarea membrilor grupului e) Rol de accentuare sau de diminuare a insasi starii afective (plangand ne putem descarca afectiv) Expresiile emotionale au nu doar o semnificatie individuala ci si una sociala, unele conduite emotionale fiind cenzurate sau incurajate de mediul social in care traim. 3. Rolul afectivitatii Componenta afectiva a personalitatii nu se epuizeaza in emotiile de moment, dimpotriva ea are o consistenta si durabilitate in timp, fapt care permite constituirea unor adevarate profiluri emotionale: echilibrat, hiperemotiv, hipoemotiv. Afectivitatea poate avea doua efecte diferite: dezorganizarea sau organizarea conduitei. Emotia dezorganizeaza atunci cand este prea puternica sau in situatii noi, neobisnuite pentru care organismul nu are inca elaborate modalitatile de comportare adecvate. Starile de groaza, furie, depresiune prin intensitatea lor crescuta paralizeaza sau il fac pe individ agresiv devenind astfel o piedica in calea gasirii unei replici potrivite dificultatilor noi aparute. Totusi, intrun final, aceasta dezorganizare va duce la o organizare superioara, in sensul ca individul, dupa ce va depasi situatia care la destabilizat, va sti pe viitor cum sa reactioneze in situatii similare. Procesele afective au un rol foate mare in sustinerea energetica a activitatii. Astfel, daca procesele cognitive furnizeaza imagini, concepte, idei, cele afective furnizeaza energia necesara operarii cu aceste produse psihice. Chiar si situatiile stresante il ajuta pe individ sa se adapteze mai bine ambiantei si solicitarilor ei. Frustrarea se asociaza nu doar cu conduitele agresive, represive sau autopunitive ci si cu conduitele orientate spre creatie, performanta, autorealizare. 4. Clasificarea trairilor afective

PROCESELE AFECTIVE PRIMARE. Au un caracter spontan, sunt slab organizate, sunt foarte aproape de instinct, sunt foarte putin organizate cultural si tind sa scape controlului conshtiintei. Procesele afective primare au ca principal suport un obiect si pot fi impartite in trei categorii: a) Trairile afective datorate relatiei cu mediul. Orice act de cunoastere declanseaza o reactie emotionala, o senzatie, o amintire, un gand. Culorile, sunetele, mirosurile, etc., produc subiectului o reactie de placere sau neplacere. b) Trairile afective de provenienta organica. Sunt cauzate de buna sau proasta functionare a organelor interne. In cardiopatii apar stari de neliniste, bolile gastrice genereaza stari de mohorala, hepatita genereaza euforie iar maladiile pulmonare genereaza iritare. c) Afectele. Sunt forme afective simple, primitive, impulsive, intense, violente, scurte ca durata si cu aparitie shi disparitie brusca: groaza, mania, frica, spaima, accesele de plans sau ras zgomotos sunt astfel de afecte care se afla foarte aproape de instincte. Aceste afecte instinctive pot duce uneori la acte necontrolate, necugetate, desi controlul conshtiintei asupra lor nu este total exclus. De aceea omul nu este considerat iresponsabil pentru actele necugetate efectuate sub impulsul afectelor. Pentru a usura stapanirea lor este indicata angajarea imediata intr-o activitate sau efectuarea de miscari preventive care ar putea impiedica aparitia lor.

PROCESELE AFECTIVE COMPLEXE. Beneficiaza de un grad mare de constientizare si intelectualizare iar la baza lor sta o activitate: a) Emotiile curente. Sunt forme afective de scurta durata, active, intense, au o orientare bine determinata spre un obiect sau o persoana anume: bucuria, tristetea, simpatia, antipatia, entuziasmul, admiratia, dispretul, speranta, deznadejdea, placerea, dezgustul, etc. Ele sunt mult mai nuantate decat afectele manifestanduse dupa tipare si conveniente socio-culturale. b) Emotiile superioare. Sunt legate de activitatea pe care o desfashoara individul. Ele apar in activitati intelectuale, aritstice, in apreciarea comportamentului moral si presupun acordarea de semnificatii valorice activitatii desfashurate. Cand intre asteptarile emotionale si situatiile intalnite exista concordanta asistam la sedimentarea emotiilor superioare, fapt care genereaza confort emotional. Conflictul dintre asteptarile emotionale si caracterul inedit al situatiei cu care ne confruntam produce socul emotional. Spre deosebire de afecte, emotiile superioare se supun invatarii, ceea ce poate duce la o mai buna cunoastere si stapanire a lor. c) Dispozitiile afective. Sunt stari difuze cu intensitate variabila si durabilitate relativa. Aceste dispozitii pot avea mai multe cauze concomitente pe care individul nu le poate identifica cu exactitate decat in urma unei analize atente. Odata identificata cauza aceasta poate fi eliminata, in cazul unor dispozitii negative, sau intretinuta si amplificata in cazul unor dispozitii pozitive. Atunci cand aceste dispozitii se repeta ele se transforma in trasaturi de caracter. Firile inchise, taciturne ca shi cele binedispuse, entuziaste se formeaza tocmai prin repetarea si prelungirea dispozitiilor afective in timp.

PROCESELE AFECTIVE SUPERIOARE. Sunt emotii caracterizate printr-o mare structurare valorica, situata la nivel de personalitate, depasind prin structura lor starile emotionale disparate si tranzitorii: a) Sentimentele. Sunt trairi afective intense, de lunga durata, stabile, specifice numai omului. Ele iau forma unor atitudini afective care se pastreaza uneori taota viata, chiar si atunci cand peste ele se suprapun noi sentimente. Datorita stabilitatii lor, prin ele putem anticipa conduita individului. Sentimentele caracterizeaza conduita omului si dintre ele amintim: dragostea, ura, gelozia, admiratia, indoiala, recunostinta.

Sentimentul este o emotie repetata, oscilanta, shi abia apoi stabilizata si generalizata. Sentimentul este o emotie care persista in timp indiferent de influenta factorilor perturbatori. Exista o precesualitate a formarii unui sentiment care cuprinde trei faze: Cristalizare, cuplarea intr-o diadema a cristalelor afective Maturizare, nivel inalt de functionare, care predispune la sacrificii Decristalizare, dazorganizare prin satzietate, uzura, deceptii, deziluzii, pesimism care predispun la dispretz Sentimentele pot avea la origine emotii de ordin: Intelectual, apar in procesul cunoasterii si sunt generate de curiozitate, mirare, adevar, indoiala Estetic, apar in procesul reflectarii frumosului in viata: admiratia, extazul Moral, reflecta atitudinea fata debine si rau: patriotismul, datoria Personal, parerea despre propria persoana: superioritate sau inferioritate Psihosocial, incredere, simpatie, socialbilitate Pasiunile. Sunt sentimente cu un grad de orientare si intensitate foarte mare, antrenand intreaga persoana. Fara pasiuni, omul ar fi o forta latenta. Punindusi in valoare pasiunile nobile, cu orientare spre adevar, dreptate, progres, omul se revitalizeaza, biruie multe greutati. In acelasi timp el trebuie sa lupte cu patimile si viciile care sunt pasiuni daunatoare, ce pun stapanire pe personalitate, o domina, o devitalizeaza si ii deviaza comportamentul.