PERICARDITA

Inima este inconjurata la exterior de un sac numit pericard. Pericardul este format din doua foite lucioase si alunecoase: una se muleaza perfect pe cord si se numeste viscerala, iar cealalta o inconjoara pe cea dintai si se numeste parietala.

Pericardul contine o cantitate mica de lichid maxim 15-40 ml. Functia lichidului pericardic este de a asigura alunecarea celor doua foite pericardice in timpul miscarilor cordului. Pericardul are roluri fiziologice importante: de fixare a cordului de aparare fata de traumatisme, infectii de prevenire a dilatatiei cordului de cuplare diastolica a ventriculilor DEFINITIE Pericardita reprezinta o inflamatie a celor doua foite ale pericardului din cauza unei infectii bacteriene sau virale cel mai adesea. Apare de obicei la barbati intre 20 si 50 de ani, frecvent dupa o infectie respiratorie. Unele pericardite pot totusi sa evidentieze o conectivita (boala a tesutului conjunctiv al diverselor organe) sau uneori un cancer. Se disting trei forme de pericardita: pericardita acuta, pericardita uscata si pericardita cronica constrictiva. CLASIFICARE Pericardita acuta Este vorba de o inflamatie a pericardului care conduce de cele mai multe ori la aparitia de lichid intre cele doua foite ale sale, in cavitatea virtuala care le separa; in acest caz se numeste pericardita lichidiana. Prezenta de lichid in cantitate mare poate conduce chiar la sindromul de tamponada cardiaca. Cand nu se acumuleaza lichid se numeste pericardita uscata, iar cand apar depozite de fibrina (proteina filamentoasa din sange care intervine in procesul de coagulare) se numeste pericardida fibrinoasa. Pericardita cronica Apare o ingrosare importanta a pericardului, realizand un adevarat invelis care strange inima si ingreuneaza umplerea ei. Este vorba de o complicatie rara a unei pericardite acute, care poate sa se

instaleze in cateva luni sau in cativa ani. Tesutul fibros se stringe in jurul inimii creind presiune asupra acesteia, iar singele nu mai poate umple camerele inimii determinind stagnarea singelui in sistemul venos cu instalarea edemului. Manifestarile clince in pericardita cronica sunt cauzate de incapacitatea ventriculilor de a se umple corespunzator ca urmare a limitarii determinate de pericardul ingrosat sau de prezenta revarsatului pericardic in tensiune. Cel mai adesea apare sub forma de pericardita constrictiva. ETIOLOGIE idiopatice cauze neidentificate invectii virale cu virus Coxsackie A sau B, ECHO virusuri tuberculoza infectii bacteriene cu: pneumococ, streptococ, stafilococ infectii parazitare, fungice reumatism articular acut neoplasme metastazate in pericard: cancer bronhopulmonar, leucemii acute boli autoimune: lupus eritematos sistemic, artrita reumatoida, poliarterita nodoasa, sclerodermie infarct miocardic acut: fie in timpul perioadei acute, fie la 3 saptamani de la debut (sindrom Dressler) postiradiere toracica disectie de aorta (se acumuleaza sange in cavitatea pericardica = hemopericard) tratament de lunga durata cu: tuberculostatice (Hidrazida), citostatice (Doxorubicina). posttraumatic traumatisme sau interventii chirurgicale pe torace radioterapia sau iradierea mediastinului; insuficienta renala sarcina TABLOU CLINIC In pericardita acuta fibrinoasa (inflamatia foitelor pericardice , dar cu cantitate normala de lichid < 50 ml): durere pericardica intensa, ascutita, in mijlocul pieptului, se intensifica la inspir profund si se modifica ca pozitia, nu cedeaza la nitroglicerina sublingual, dureaza ore sau zile dispnee febra sau subfebrilitate uneori frisoane tuse iritativa care exarcebeaza durerea La examenul fizic se percepe frecatura pericardica zgomot de tonalitate joasa suprapus peste zgomotele cardiace. Pentru pericardita acuta lichidiana (cantitatea de lichid pericardic o depaseste pe cea normala, dar presiunea intrapericardica ramane normala; cresterea presiunii din sacul pericardic mult peste valoarea normala caracterizeaza tamponada cardiaca): daca acumularea de lichid este lenta - fara simptome daca acumularea de lichid este rapida senzatie de opresiune toracica, senzatie de sufocare, dificultate la inghitire, sughit, tuse.

La examenul fizic se constata prezenta variabila a frecaturii pericardice. n cazul tamponadei cardiace: hipotensiune arteriala jugulare crescute de volum (turgescente) tahicardie dispnee transpiratii puls mic sau absent-tardus et parvus Pentru pericardita constrictiva (cronica) fatigabilitate (senzatia de slabiciune, oboseala cu diminuarea masei musculare); dispnee moderata scaderea sau lipsa poftei de mancare (anorexie); scadere ponderala semne de insuficienta cardiaca dreapta: hepatomegalie, jugulare turgescente, edeme periferice, ascita , icter 1. Exameul fizic aduce importante elemente diagnostice: la percutie, marirea matitatii cardiace de la o zi la alta, iar la auscultatie, asurzirea zgomotelor inimii si, uneori, persistenta frecaturii. 2. Electrocardiograma uneori este normala, alteori apar modificari nespecifice, cu caracter evolutiv in ore sau zile, apar microvoltaje. 3. Examenul radiologic in cazul pericarditei lichidiene este un mijloc pretios de precizare a diagnosticului: volumul inimii creste, dispar arcurile si pulsatiile, inima ia o forma triunghiulara sau de carafa. 4. Probele de sange pot arata sindrom inflamator nespecific: VSH, fibrinogen, proteina C reactiva crescute, numar crescut de leucocite; in formele infectioase se pot evidentia anticorpi specifici pentru agentul etiologic (virus, bacterie, fung). 5. Ecocardiografia in cazul pericarditei lichidiene diagnosticul de certitudine se face prin ecocardiografie transtoracica: se poate vizualiza o cantitate crescuta de lichid la nivelul pericardului. 6. CT sau RMN pot diferentia lichidul pericardic de grasimea pericardica, se poate identifica si masura grosimea pericardului si modificarile geometrice ale acestuia. 7. Cateterism si angiografie cardiaca utile pentru diagnosticul tamponadei cardiace si a pericarditei constrictive. 8. Pericardiocenteza - poate fi folositoare pentru diagnosticul i tratamentul tamponadei cardiace. Implica drenarea excesului de fluid din cavitatea pericardica utilizand un mic tub (cateter). Lichidul pericardic se analizeaza in laborator si astfel se poate pune si un diagnostic etiologic: viral, tuberculos, neoplazic etc.

DIAGNOSTIC DIFERENTIAL Pt pericardita acuta se face cu urmatoarele afectiuni infarct miocardic acut (IMA) pneumonie pleurezie inflamatie a pleurei pneumotorax infarct pulmonar Pericardita cronica trebuie diferentiata de: insuficienta cardiaca congestiva miocardiopatiile restrictive ciroza hepatica si hepatitele cronice tromboza venei cave superioare Evolutia si prognosticul depind de forma clinica si afectiunea de fond. Pericardita acuta in forma usoara se autolimiteaza si dispare intr-un interval de 2-5 saptamani. Recurenta pericarditei acute are loc la 20-30% din cazuri intr-un interval de luni si ani de zile. Prognosticul este sever in tamponada cardiaca, formele cu lichid abundent, cu pancardita (boala inflamatorie care afecteaza toate cele trei straturi ale inimii: pericardul, miocardul si endocardul) sau cu insuficienta cardiaca. Pericardita cronica constrictiva, in absenta interventiei chirurgicale, evolueaza spre insuficienta cardiaca, cu prognostic fatal. TRATAMENT In cazul pericarditelor cu cantitati mari de lichid, tratamentul de electie este evacuarea prompta a lichidului din sacul pericardic prin pericardiocenteza. Echipamentul necesar consta in: seringi cu ace lungi, manusi, campuri sterile, electrocardiograf, defibrilator, trusa de resuscitare. Bolnavul se asaza culcat, ridicat la 60 grade, se sedeaza daca este agitat cu Diazepam/Midazolam. Acul se introduce, dupa anestezie locala, sub stern, orientat spre umarul drept. Se aspira continuu cu seringa. Eficienta pericardiocentezei: creste tensiunea arteriala, se amelioreaza starea generala. Adesea pericardiocenteza cu ac nu este eficienta in drenajul lichidului. Mai ales in situatii cu hemopericard (sacul pericardic este plin cu sange), cheagurile obstrueaza rapid acul si fac drenajul imposibil. In astfel de situatii se impune drenajul chirurgical cu oprirea totodata a sursei de sangerare. Dupa drenajul pericardic este necesar tratamentul etiologic care consta in: antibiotice in cazul unei pericardite bacteriene citostatice in cazul unei pericardite neoplazice tratament tuberculostatic in cazul pericarditei tuberculoase corticoterapiE prednison 40-60 mg/zi timp de 3-4 zile, cu reducerea progresiva a dozelor Se mai pot adauga: medicatie analgezica pentru reducerea durerii antiinflamatoare Indometacin, cu regresia simptomelor in cateva zile

In cazul pericarditei constrictive, tratamentul este chirurgical si consta in pericardiectomie partiala (se scoate o portiune din pericard) sau totala (se scoate pericardul in intregime). Repausul la pat (repaus fizic i psihic) si dieta hiposodata si hiperproteica completeaza tratamentul. Contraindicatii Tratamentul anticoagulant este strict contraindicat. Boala se autolimiteaza si dispare intr-un interval de 2-5 saptamani. Recurenta pericarditei acute are loc la 20-30% din cazuri intr-un interval de luni si ani de zile.

Bibliografie: