Afectivitatea

Este procesul psihic reglator ce reflecta relatiile omului cu lumea sub forma unor trairi subiective (interne) ce rezulta din satisfacerea sau nesatisfacerea trebuintelor. Din definitie reiese legatura afectivitatii cu motivatia pentru ca, atunci cand necesitatile noastre ne sunt indeplinite, vom avea trairi afective pozitive; bucurie, incantare,etc; dinpotriva, atunci cand ele nu ne sunt indeplinite, vom avea trairi afective negative: suparare, necaz, nemultumire, iar toate acestea spun eu, devin niste factori stresori foarte puternici si agresivi, care de cele mai multe ori duc la inbolnaviri destul de grave si asta, din cauza deteriorarii sistemului imunologic prin trairea acestor stari negative. Starile affective, dupa cum vedem din aceeasi definitie, implica o apreciere, adica o atitudine pozitiva sau negative. Daca un oarecare obiect sau eveniment , este in concordanta cu trebuintele noastre atunci desigur ca acestea vor fi apreciate drept pozitive, caracterizate drept placute si drept urmare vom avea tendinta de a ne apropia de ele. Un vagon de tren incalzit bine iarna ne impresioneaza favorabil, placut. Starile afective oglndesc, in fiecare moment, situatiile prezente, rezultatele conduitei noastre in raport cu dorintele si impulsurile noastre. Ecoul (rasunetul ) afectiv pe care il au evenimentele lumii in fiecare dintre noi este diferit intrucat si trebuintele noastre, in orice moment, pot fi diferite de ale celorlalti. Asa se explica de ce acelas obiect poate produce o emotie pozitiva unei persoane dar negative alteia; sau acelasi obiect poate produce asupra aceluiasi om, la un moment dat o emotie pozitiva iar in alt moment una negativa. Proprietati ale proceselor afective sunt :polaritatea, intensitatea ,durata, expresivitatea . Aceasta din urma semnifica exteriorizarea trairilor interne prin : mimica, pantomimica, gestica, vorbire, modificari vasculare, musculare , respiratorii , etc. Asemenea modificari interne sunt coordonate prin intermediul sistemului nervos vegetativ care este relativ independent de cel central si, de aceea, astfel de modificari nu pot fi controlate voluntar. Acest fapt a facut posibila construirea detectorului de minciuni, acel aparat ce inregistreaza activitatea unor organe (inima ,creier, muschi, plamani) care reactioneaza in timpul emotiilor subiective provocate de conflictele motivationale . Trairile afective intr-adevar sunt involuntare dar acest lucru nu inseamna ca prin anumite antrenamente unele trairi nu pot fi puse sub controlul mintii. Procesele afective sunt, prin definitie, procese de reglare a activitatii umane ; rolul lor central este deci acesta. Functia reglatorie se realizeaza efectiv in mai multe forme: - asigurarea energiei necesare desfasurarii tuturor proceselor cognitive si a intregii activitati; alaturi de motivatie, afectivitatea este o componenta bazala a S.P.U., avand sediul in inconstient. -organizarea comportamentului (prin trairile afective de intensitate moderata si care apar in situatii cunoscute). Este posibila insa si dezorganizarea conduitei atunci cand trairile afective sunt prea puternice sau declansate de situatii necunoscute; de aceea, supramotivatia care semnifica supraincarcare energetica se asociaza cu trairi afective intense care pot conduce la esec (comportamente neadecvate) ; - adaptarea mai buna la mediu se realizeaza in situatiile in care, in urma unui esec provocat prin dezorganizarea activitatii sub imperiul emotiilor, subiectul isi dozeaza energia astfel incat sa preintampine repetarea insuccesului . Starile afective elementare, agreabilul, durerea, dezagreabilul sunt trairi afective de slaba intensitate si de scurta durata (cu exceptia durerii senzoriale care se poate prelungi multa vreme - dar atunci se transforma n emotie). Dispozitiile au si ele o slaba intensitate, dar dureaza multa vreme, zile, poate chiar si saptamni, influentndu-ne trairile afective care apar n acest rastimp: cnd cineva e prost dispus, vede numai aspectele neplacute ale existentei, traieste emotii negative, n-are chef de lucru etc. Invers, buna dispozitie ne face sa vedem totul n culori luminoase, sa avem chef de glume si sa muncim cu spor. Aceste stari de spirit, pe care le-am numit dispozitii, au o 1

dubla conditionare. Cauzele de ordin intern sunt: oboseala, proasta functionare a unor organe interne, o boala incipienta ori, dimpotriva, o sanatate nfloritoare, resurse energetice abundente. Cauzele exterioare sunt constituite de existenta unor conflicte n familie sau la locul de munca, stari de frustrare, aparitia unor pericole. Ele pot favoriza si buna dispozitie: aprecierile pozitive ale unor persoane importante pentru noi, perspective atragatoare etc. Desigur, adesea ambii factori creeaza o anume stare de spirit. Dispozitiile nu constau numai n a fi bine dispus ori rau dispus, exista si stari ndelungate de neliniste, anxietate. Uneori suntem foarte iritabili, orice fleac ne enerveaza. Oricum, dispozitiile influenteaza performanta n procesul muncii. Cnd, de exemplu, duminica a avut loc un mult asteptat meci de fotbal, luni dimineata, daca echipa sustinuta de ntreprindere a cstigat meciul, muncitorii sunt bine dispusi, glumesc si depasesc normele. Dar daca ea a fost nfrnta lamentabil, salariatii se cearta, sunt nervosi si productia va fi n suferinta. Emotiile sunt stari afective, de scurta durata, care traduc un specific al relatiilor mele cu un obiect ori o situatie, deci au un caracter situational. Ele pot fi declansate de o mprejurare reala sau de una imaginata (gndul ca politia poate fi pe urmele sale sperie tlharul care are banii furati n gemantan). Intensitatea lor e foarte variata: poate fi vaga, mijlocie, dar si foarte mare, zguduind ntregul organism. n acest ultim caz, vorbim de emotie-soc (careia multi psihologi i spun afect). Exista patru emotii-soc, tipice : frica (teroarea), furia, tristetea informa sa acuta (disperarea) si bucuria exploziva. Dar acestea pot aparea, n conditii obisnuite, cu o intensitate mijlocie: cineva se teme sa intre la dentist; altcineva se enerveaza ca prietenul sau ntrzie la ntlnire; un tnar se ntristeaza, fiindca logodnica i s-a mbolnavit de gripa ; elevii se bucura, deoarece profesorul n-a putut veni la ora. Dar sunt mult mai multe emotii dect acestea: dezgustul, rusinea, nemultumirea, regretul, indignarea, simpatia, antipatia, speranta, mila, satisfactia, nehotarrea, sfidarea etc. etc. Exista si emotii n relatie cu munca intelectuala: mirarea, nesiguranta, certitudinea, ndoiala... Dorinta este o stare afectiva elementara: o trebuinta constienta de obiectul ei, care poate fi de scurta durata. Dar ea e folosita adesea n locul termenului de aspiratie, dorinta durabila de a realiza un anume progres, ceea ce presupune existenta unui sentiment, acesta fiind o structura bine cristalizata, trainica. Nu au fost deosebite net (si nici azi nu sunt) pentru motivul ca ele, dorinta, aspiratia, emotia, sentimentul toate sunt trairi afective foarte strns legate, interdependente si pot avea acelasi obiect, pot exprima calitatea aceleiasi relatii dintre obiect si subiect. Frica, teroarea sunt provocate de aparitia brusca a unui mare pericol, cum ar fi un cutremur, cnd totul se clatina, se prabuseste, sau aparitia unui urs agresiv n padure. Tabloul expresiilor e relativ opus furiei: totdeauna apare o paloare cadaverica, ochii larg deschisi cu pupilele largite fixnd dezastrul sau pericolul iminent, parul se face maciuca, pe fata apar broboane de sudoare, se declanseaza un tremur, muschii devin rigizi ori se contracta convulsiv, se fac gesturi de ndepartari;, izbucneste un strigat ascutit de teroare, persoana fie nlemneste, fie porneste ntr-o fuga disperata. Sunt cazuri cnd frica provoaca un stop cardiac fatal. Disperarea (tristetea profunda) poate fi cauzata de moartea neasteptata a unei persoane dragi sau incendierea locuintei. si aici intervine paloarea fetei; sprncenele devin oblice, fata se alungeste, colturile gurii se lasa n jos, apar cute pe frunte, privirea devine stearsa, inexpresiva, inima si respiratia si ncetinesc ritmul, persoana suspina, uneori plnge cu hohote, i se nmoaie picioarele, apar tremuraturi si senzatia de frig. Bucuria exploziva survine cnd aflam, pe neasteptate, despre un eveniment fericit, mult dorit: candidatul, care se credea respins la un examen foarte important, afla ca totusi a reusit! Spre deosebire de tristete, bucuria implica manifestari dinamice : unii sar n sus, danseaza, bat din palme, rd din toata inima, bataile inimii se accelereaza, statura se ndreapta, fata se mbujoreaza, ochii sticlesc, trasaturile fetei capata o alura ascendenta. Starea de spirit constituie, n mod esential, o stare afectiva, deseori traducnd o emotie. El distinge cinci grupe de expresii. 1) Fizionomia: totalitatea trasaturilor fetei care i dau o nfatisare caracteristica; expresia imobila a fetei. Este si un rezultat al imprimarii atitudinilor, emotiilor traite de-a lungul anilor. Predominarea unora se presupune ca sar cristaliza ntr-o expresie dominanta. Fizionomia este modificata prin machiaj, iar n mod radical, prin operatii 2

estetice. n acest din urma caz, persoana poate deveni de nerecunoscut, ceea ce au urmarit multi criminali de razboi nazisti, ascunsi n diferite tari din America de Sud. n vorbirea obisnuita, termenul de fizionomie mai este extins si asupra minii care are si ea o expresivitate, dar mai ales n miscare. 2) Mimica constituie aspectul fetei n miscare, adica succesiunea contractiilor diversilor muschi n raport cu emotiile traite de o persoana. Ea ne dezvaluie mult mai usor, mai clar, afectele ce anima pe interlocutorul nostru. Omul de pe strada amesteca adesea fizionomia cu mimica, confundnd cei doi termeni. Cei mai expresivi sunt ochii, oscilatiile, luminozitatea lor, modificarile pupilei constituie reactii foarte fine, nsotind schimbari extrem de vagi ale atitudinii cuiva. Mimica poate fi manevrata n mod voluntar. Actorii pot simula astfel o gama foarte variata de stari sufletesti. 3) Postura si gesturile sunt si ele foarte expresive. Felul cuiva de a sta pe scaun, de a merge, de a saluta, de a strnge mna, de a dansa, miscarile pe care le face cnd vorbeste toate sunt caracteristice, dupa ele putem recunoaste pe cineva, dupa cum i putem ghici si starea de spirit. Gesturile acestea marunte nu sunt supravegheate de nimeni, ele sunt mai autentice dect mimica. Dostoievski sublinia modul n care rde cineva (exista rs ironic, rs umil, rs speriat, rs binevoitor etc). n limba germana exista termenul Pantomimik pentru posturi si gesturi. n limba romna "pantomima" se refera la spectacolul pe care l da un actor, n care nu scoate nici o vorba si exprima totul numai prin atitudini si miscari. "Pantomimica" nu apare n dictionarul limbii romne, dar unii au nceput sa-1 foloseasca n semnificatia lui germana. 4) Vocea si modul de a vorbi. Vocea se moduleaza n functie de emotie. Cineva speriat sau indignat ncepe sa vorbeasca pitigaiat si repezit. n momentele grave vocea se ngroasa si ritmul vorbirii ncetineste. 5) Rezultatele comportamentului legate de miscari complexe si expresive: scrisul, desenul, ambele sunt n relatie cu trasaturile personalitatii, dar sufera modificari si n functie de afectele prezente, n timpul desfasurarii unor asemenea actiuni.