AND-ul

Acidul deoxiribonucleic (ADN pe scurt) este materialul genetic al organismelor celulare si al celor mai multi virusi. ADN-ul poarta informatiile necesare sintetizarii directe a proteinelor si pentru replicare. Sinteza proteinelor este producerea de proteine necesare celulei sau virusilor pentru activitatiile acestora sau pentru dezvoltare. Replicarea este procesul prin care ADN-ul se copiaza pe sine insusi pentru fiecare celula descendenta sau virus, pasADN informatii despre sinteza proteinelor. In cele mai multe organisme celulare ADN-ul este organizat ca si cromozomi localizati in nucleul celulei.

Structura
O molecula de ADN consta in doua lanturi, compuse dintr-un numar mare de compusi chimici , numiti nucleotide, prinse impreuna pentru a forma un lant. Aceste lanturi sunt aranjate ca si cum ar fi fost intoarse unul peste altul. Fiecare nucleotida consta din 3 unitati: o molecula de zahar, un grup de fosfati si unul sau patru compusi diferiti ce contin baze. Nucleotidele dintr-un brat al lantului sunt intr-o asociere specifica cu nucleotidele corespunzatoare din celalalt brat al lantului ADN. In anul 1953 biochimistul american James D.Watson si britanicul biofizican Francis Crick au publicat prima descriere a structurii ADN-ului. Modelul lor s-a dovedit atat de important pentru intelegerea sintezei ADN-ului incat in 1962 au primit premiul Nobel pentru medicina.

Sinteza proteinelor
ADN-ul poarta instructiunile pentru producerea de proteine. O proteina este compusa din molecule mai mici numiti amino-acizi si structura si functia proteinei este determinata de secventa amino-acizilor sai. Secventa amino-acizilor este la randul ei determinata de secventa bazelor nucleotide in ADN. O secventa de trei baze nucleotide, numite un triplet, este codul genetic care specifica un anumit amino-acid. De exemplu, un triplet GAC (guanina, adeina si citosina) este codul genetic pentru amino-acidul leucina iar un triplet de CAG (citosina, adeina si guanina) este codul genetic pentru amino-acidul valina. Un brat al lantului ADN al moleculei contine informatia necesara productiei unei anumite secventa de amino-acid. Celalalt brat ajuta in replicare. O gena este o secventa de nucleotide de ADN care specifica ordinea amino-acizilor intr-o proteina prin intermediul unei molecule de ARN. Sustragand o nucleotida de ADN si inlocuind-o cu alta continand ADN alta baza cauzeaza ca toate celulele sau virusii sa aiba versiunea alterata in secventa de nucleotide de baza. O astfel de schimbare in ADN se numeste o mutatie. Cele mai multe mutatii au loc ca urmare a erorilor in procesul de replicare. Expunerea de celule sau virusi la radiatii sau chimicale maresc sansa de producere a mutatiilor.

Replicarea
In cele mai multe organisme celulare replicarea ADN-ului moleculei ia loc in nucleul celulei si se intampla chiar inainte de diviziunea celulei. Replicarea incepe cu separarea celor doua lanturi de polinucleotide fiecare apoi comportandu-se ca un sablon pentru asamblarea noului lant complementar. Cum vechiul lant se separa fiecare nucleotida din cele doua brate ale lantului atrage nucleotida complementara ei. Nucleotidele se leaga una de alta de catre legaturi de hidrogen pentru a forma bazele unei noi molecule de ADN.

Proceduri si instrumente
Cateva instrumente si proceduri au fost inventate pentru a studia si a manipula ADNul. Enzime specializate numite enzime restrictionate gasite in bacterii se comporta ca si niste foarfeci moleculare pentru a taia coloana vertrebrala a moleculelor de ADN. Utilizarea acestor enzime si-a gasit intrebuintarea in ingeneria genetica in modul in care aceste enzime au fost folosite pentru a taia fragmente din molecule de ADN. Tehnologia consta in indepartarea unei gene specifice unui organism si implantarea acesteia intr-un alt organism.

Alta procedura pentru a lucra cu ADN-ul este procedura de reactie in lant de polimerizare. Aceasta procedura utilizeaza enzima de ADN pentru a face copii ale ADNului intr-un proces care se aseamana cu replicarea naturala a ADN-ului. Amprenta ADN face posibila compararea unei mostre de ADN intr-o maniera similara celei folosite pentru compararea amprentelor degetelor. In aceasta procedura se folosesc enzime care sparg molecula de ADN in mai multe fragmente. Solutiile care contin aceste fragmente sunt plasate pe suprafete cu gel prin care trece un curent electric. Curentul electric determina fragmentele de ADN sa se miste prin gel. Datorita faptului ca fragmentele mai mici se misca mai rapid decat cele mari procesul separa fragmentele in functie de marimea lor. Fragmentele sunt ulterior marcate cu probe si expuse unei raze X unde se formeaza amprenta ADN un model caracteristic alcatuit din linii negre care identifica unic fiecare tip de ADN.

Aplicatii
Cercetarile despre ADN au avut un important impact asupra medicinii. Prin tehnologia recombinarii ADN-ului se pot modifica microorganisme in asa fel incat ele devin adevarate fabrici de produs largi cantitati de droguri folositoare in medicina. Tehnologia este produsa pentru a produce insulina, drog folosit de diabetici sau interferon care este folosit de catre anumiti pacienti care sufera de cancer. Studii asupra ADN-ului uman au scos la suprafata faptul ca anumite gene sunt asociate cu anumite boli cum ar fi cancerul la san. Aceasta ii ajuta pe oamenii de stiinta pentru a diagnostica diferite boli si pentru a descoperi noi tratamente pentru a le combate. De exemplu, medicii folosesc o noua tehnologie numita chimioplastie prin care se sintetizeaza o molecula continand atat ADN cat si ARN pentru a dezvolta un tratament pentru o forma de hemophilia. In criminalistica ADN-ul este folosit pentru a cerceta indivizii care au comis crime. ADN-ul din sperma, piele sau sange luate de la locul crimei poate fi comparat cu ADN-ul suspectului. Tehnicile de manipulare a ADN-ului sunt folosite si in agricultura sau intr-o alta forma de inginerie numita inginerie genetica si biotehnologie. Variante ale plantelor care au gene modificate pot da o productie mai mare sau pot fi mai rezistente.

Activitatea genelor la eucariote

La eucariote materialul genetic are o organizare cu mult mai complex. Moleculele liniare de ADN, dublu catenare, formeaz complexe cu proteinele histonice, alctuind fibra elementar nucleohistonic (nucleozomal) (fig.2). Aceste substane, completndu-se cu ARN i proteinele nehistonice, formeaz cromatina, materialul din care se difereniaz, n procesul de diviziune, cromozomii. De menionat c la eucariote materialul genetic se caracterizeaz printr-o discontinuitate genetic (n molecula de ADN se succed secvene informaionale (exoni) i neinformaionale (introni), care sunt eliminate n procesul de transcripie a informaiei genetice (fig.3). Purttorii materiali ai informaiei ereditare sunt considerai cromozomii. Termenul a fost propus n anul 1888 de ctre W.Waldeyer. Acesta a descoperit nite corpusculi cromatici n celulele n diviziune. Cromozomii (din gr.chroma culoare, soma corp) reprezint uniti structurale compacte, constante, alctuite din acizi nucleici i proteine, vizibili n timpul diviziunii celulare la o tratare cu colorani bazici. Cromozomii au un rol deosebit n viaa celulei (organismului), deoarece asigur transmiterea caracterelor la descendeni.

Fig. 3. Structura nucleozomului (dup Alberts).

La organismele eucariote, genele nu sunt organizate n operoni, sistemele de reglaj fiind mult mai complicate dect la bacterii. n general, reglarea activitii genelor la eucariote este mai puin studiat. Aceast situaie este determinat de o serie de factori, printre care: existena nucleului separat de citoplasm, structura complicat a cromozomului, influena sistemelor generale de reglare a organismului, n special a hormonilor etc. S-a descoperit c unii hormoni steroizi pot determina activitatea/inactivitatea anumitor gene.

Conform datelor lui Watson i col.(1983), aceti hormoni se fixeaz n citoplasm pe moleculele de receptori specifici. Aceste complexe receptor-hormon ptrund n nucleu (n timpul interfazei), unde mai apoi se unesc cu cromozomii i afecteaz (pozitiv sau negativ) sinteza proteinelor. S-a stabilit c ARNm din celulele eucariote sunt monocistronice, astfel c un ARNm codific o singur protein. La eucariote, n cromozomul condensat cu histone, ADN-ul nu funcioneaz ca matrice pentru transcripia ARNm, genele sunt n stare de represare. Trecerea acestor gene n stare activ este posibil doar prin nlturarea histonelor i eliberarea ADN-ului. Eliminarea histonelor are loc sub aciunea histon-proteazei. Reglarea expresiei genelor la organismele eucariote se face, n primul rnd, la nivelul transcripiei. n unele cazuri, reglarea se poate manifesta i n momentul decodificrii mesajului la nivelul translaiei. Astfel, unele proteine sunt capabile de a se fixa ntr-o manier selectiv pe propriul ARNm, n acest fel mpiedicnd ribozomii s sintetizeze proteina respectiv n cantitate mai mare. Spre deosebire de genele procariote, care sunt unitare att n replicare, ct i n transcripie i translaie, genele organismelor eucariote sunt unitare n replicare, dar neunitare i discontinue n transcripie i translaie. S-a demonstrat c genele organismelor eucariote sunt fragmentate n exoni i introni. Intronii i exonii ntr-o gen ocup poziii stabile, i sunt variabili n numr i mrime. Astfel, gena ce codific actina (proteina necesar motilitii celulei) posed doi exoni i un singur intron. n genele ce codific fiecare dintre lanurile hemoglobinei, exist trei exoni separai i doi introni. n gena ce codific colagenul (proteina ce asigur elasticitatea pielii), exist cteva zeci de introni. Cercetrile efectuate de ctre Slonimski i col. (1978, 1980) au demonstrat c intronii particip la reglarea expresiei genelor prin controlul cantitii de proteine sintetizate sub aciunea genelor. Ipotetic, se consider c intronii au fost prezervai de evoluie n cromozomii eucariotelor, deoarece ei au un rol particular, prezent doar la eucariote i absent la procariote. Pornind de la diferena fundamental dintre procariote i eucariote (prezena diferenierii celulare la organismele superioare), a aprut ipoteza privind existena unei legturi dintre introni i reglarea expresiei genelor. De menionat c reglarea activitii genelor n celulele eucariote are loc pe tot parcursul procesului de realizare a informaiei genetice, de la transcripie pn la translaie. Deosebim cinci niveluri principale de reglaj genetic: 1. reglajul transcripional, prin care se determin tipul genelor ce vor fi transcrise n ARNm; 2. reglajul maturrii ARNm, prin care este dirijat modul n care are loc eliminarea intronilor din gene i procesul de asamblare a exonilor pentru a forma ARNm. Aceste

procese au loc n nucleu, iar urmtoarele n citoplasm; 3. reglajul transportului ARNm, prin care se selecteaz moleculele de ARNm matur, moleculele ce vor trece din nucleu n citoplasm; 4. reglajul translaional, prin care se selecteaz moleculele de ARNm ce vor fi translate n proteine; 5. reglajul degradrii ARNm,prin care se selecteaz moleculele de ARNm ce vor fi degradate (fig.4).

Fig.4. Nivelurile reglajului genetic la eucariote. Dei reglajul genetic se poate realiza la oricare dintre nivelurile menionate, cel mai important la eucariote este nivelul transcripional. Pentru controlul transcripiei genelor exist doar dou mecanisme de reglaj genetic:

reglajul negativ, prin care genele funcioneaz numai n prezena proteinelor represoare; reglajul pozitiv, prin care genele funcioneaz numai n prezena unor proteine inductoare.

n celulele eucariote sunt prezente ambele mecanisme de reglaj, ns predomin mecanismul de reglaj pozitiv. Pentru celul este mai economic s sintetizeze proteine inductoare pentru 710% din ADN, care se transcriu n ARNm, dect s sintetizeze proteine represoare pentru 9093% din genom. n reglajul genetic, la eucariote, intervin dou tipuri de proteine cromozomiale: histonice i nonhistonice. Histonele asigur stabilitatea structurii fibrei de cromatin, condensarea sa n cromozomii eucariotelor i inactivarea nespecific a genelor. Nonhistonele au un rol important n reglajul specific difereniat al genelor. Prezena lor determin tipul genelor ce vor fi transcrise n anumite celule i esuturi.