Scara Sfintelor Pasti

DUPĂ BINECUVÂNTAREA SFINTEI TREIMI: DUMNEZEU

TATĂL, DUMNEZEU FIUL şi DUMNEZEU SFÂNTUL DUH

CALENDARUL DIVIN SAU NATURAL AL OMENIRII

––––––––

Editura „BORNA" Bucureşti 2002 – ISBN 973-99687-0-8

La realizarea acestei lucrări au colaborat:

Ion Dumitru Luca, Colonel Doctor Eugen Catană, Astronomi: Ovidiu Văduvescu, Harald Alexandrescu şi alţii. Adrian cu Carmen Cranta şi încă mulţi alţii.

Preoţi menţinători ai CALENDARULUI DIVIN = NATURAL:

Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Vlasie Mogârzan, P.S. Pahomie Moraru, Egumen Arhimandrit Flavian Bârgăoanu,

Pr. Paroh Vasile Amăriucăi, Pr. Gheorghe Băluţă şi alţii.

Preoţi susţinători ai calendarului de stil nou = artificial: Î.P.S. Teodosie al Tomisului, Pr. Vicar Constantin Pârvu, Egumen Arhimandrit Sofian Boghiu, Pr. Costache Strugariu, Ieromonah Isidor Neagu, Pr. Arhim. Ilarion Argatu şi alţii.

Tehnoredactare şi culegere text: Gheorghe Luca şi Roxana Luca

Desene: Ciprian Luca, Copertă: Student Florin Luca

Consilier editorial: Prof. Angela Popescu,

Lector: Prof. Vera Maria Neagu

Lucrarea este redactată, editată şi tipărită de editura „BORNA" Telefon : 0722274576, 0770462533, e-mail: gheorgheluca@gmail.com

Cu binecuvântarea mai multor preoţi din ţară şi străinătate vezi pag. 30

Toate drepturile asupra acestei lucrări aparţin Editurii „BORNA". Reproducerea integrală sau parţială a acestei lucrări este posibilă numai cu acordul prealabil scris al Editurii „BORNA".

Autorul L. G. îşi asumă întreaga responsabilitate asupra conţinutului din această lucrare şi pentru a se păstra valoarea textului cărţii şi pe viitor, Editura şi Fundaţia „BORNA" va ajuta şi urmări ca nimeni să nu falsifice Datele DIVINE din această carte prin reproduceri, scrieri, publicaţii sau diferite anunţuri.

––––––––

2

SCARA  SFINTELOR  PAŞTI

INTRODUCERE

I. CUVÂNT INTRODUCTIV

«Lăudaţi pe DOMNUL toate neamurile; lăudaţi-L pe EL toate popoarele.» ROMANI 15,1

Conform Dicţionarului enciclopedic, timpul este experienţa conştientă a duratei, o perioadă în care are loc o acţiune sau un eveniment. Timpul poate fi definit, de asemenea, ca o înşiruire de astfel de acţiuni sau evenimente. Timpul este una din mărimile fundamentale ale lumii fizice, similară din acest punct de vedere cu lungimea şi masa, iar conceptul conform căruia timpul este socotit a patra dimensiune, alături de cele trei dimensiuni ale spaţiului: lungimea, lăţimea cu înălţimea și, constituie unul dintre principiile de bază ale fizicii moderne.

Marii oameni de ştiinţă au căzut de acord asupra faptului că timpul constituie una dintre cele mai greu de înţeles trăsături ale universului nostru, iar, de-a lungul istoriei, omenirea nu a reuşit să răspundă la întrebarea: Ce este timpul ?

În secolul al V-lea înainte de HRISTOS, Zenon din Elea, ca mulţi alţi filozofi antici, a demonstrat că natura timpului este foarte puţin cunoscută, ca şi însuşirile sale, iar marii gânditori ai antichităţii au sfârşit prin a crede că timpul trebuie privit dintr-o perspectivă filozofică.

Secolul al XVI-lea va marca începutul studiului ştiinţific al proprietăţilor timpului. Savanţi precum Galileo Galilei (1564-1642), Isaac Newton (1642-1727), Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716) au căutat să caracterizeze timpul din punct de vedere ştiinţific.

La rândul lor, filozofii moderni au încercat să răspundă la întrebarea: Ce este timpul ? Immanuel Kant (1724-1804), considerat a fi cel mai influent gânditor al timpurilor moderne, Henri Bergson (1859-1941), Pierre Janet (1859-1947), care priveau timpul ca pe un rezultat al dezvoltării vieţii sufleteşti a omului şi o expresie a conştiinţei, şi alţii,

––––––––

3

CALENDARUL DIVIN SAU NATURAL AL OMENIRII

au definit timpul din perspectiva lor filozofică, negăsind însă un răspuns atotcuprinzător.

La începutul secolului al XX-lea, fizicianul german Albert Einstein (1879-1955) a oferit o nouă viziune asupra timpului prin teoriile sale asupra relativităţii, care definesc timpul ca fiind cea de-a patra dimensiune a universului. Teoriile lui Einstein, ce stau la baza fizicii moderne, vor da naştere unui nou curent de gândire, ce va marca întreaga viziune ştiinţifică asupra lumii. Astăzi, ca urmare a teoriilor lui, oamenii de ştiinţă nu mai văd problema timpului sau a mişcării ca fiind absolute.

Ştiinţele exacte oferă o viziune cantitativă a timpului: ele măsoară şi numără timpul, căci ordinea materială a lucrurilor a impus timpul ca fiind a patra dimensiune a universului, care poate fi măsurat cu aparate, timpul devenind, astfel, mai mult un obiect de cercetare decât o Realitate DIVINĂ dată omenirii de nimeni altul decât Unicul și Bunul DUMNEZEU, Creatorul tuturor văzutelor și nevăzutelor.

În ordinea spirituală, timpul este durată şi, mai mult, devine un fenomen complex, strâns legat de modul în care sunt privite însăşi viaţa şi relaţiile interumane. Pentru om, caracteristica definitorie a timpului este scurgerea lui implacabilă, prin care ceea ce e prezent, devine trecut, iar ceea ce va fi devine prezent.

Deşi se poate vorbi despre timp în mai multe sensuri, ca interval între două evenimente, ca mediu în care se petrec evenimentele, ca timp fizic sau ca experienţă subiectivă, timpul tot se scurge şi, în ciuda oricăror schimbări ce s-ar produce în el, sau oricărui sens care îi poate fi asociat, timpul este altceva decât conţinutul său, având un sens şi o valoare proprie.

Omul ştie despre timp ceea ce ştiinţele exacte au putut explica. Marii oameni de ştiinţă au oferit viziuni cu totul diferite asupra

timpului şi, în mod paradoxal, nu lipsite de numeroase argumentări care diferă extrem de mult între ele. Rând pe rând, minţile luminate ale omenirii au dezbătut problema timpului şi, cu toate acestea, nici astăzi nu există o teorie unitară asupra timpului, naturii, structurii şi

4

SCARA  SFINTELOR  PAŞTI

proprietăţilor timpului. De ce ? Poate pentru că timpul aparţine unei Supramentalităţi, căci aşa cum filozofii şi oamenii de ştiinţă din epoci diferite, au privit diferenţiat problema timpului, timpul aparţine unui scop bine definit sau unui ideal şi, în funcţie de acesta, timpul îşi schimbă structura, natura, sensul şi, mai ales, esenţa.

Alături de răspunsul la obsedanta întrebare ce este timpul, care

l-a preocupat pe om dintotdeauna, omul s-a confruntat cu o problemă la fel de dificilă ca şi prima: măsurarea timpului şi găsirea unui sistem de măsură adecvat preocupărilor sale. Această a doua problemă pare chiar mai importantă decât prima, căci dacă omul poate trăi fără a cunoaşte natura sau esenţa timpului, o comunitate lipsită de un sistem de măsurare a timpului, nu se poate descurca. Astfel, de-a lungul secolelor, omenirea a încercat să găsească o modalitate de a-şi alinia problemele spirituale şi materiale la curgerea timpului exact aşa după cum curge Timpul în realitate și, la vederea tuturor pământenilor.

Ca urmare, putem spune că omul a inventat calendarul, un sistem de măsurare şi de împărţire a timpului în intervale regulate, mai scurte sau mai lungi, în funcţie de anumite fenomene astronomice periodice.

Termenul de „calendar provine din latinescul ,,calendarium – succesiunea zilelor – ce îşi are originea în cuvântul ,,calendae" – numele primei zile a fiecărei luni în calendarul roman.

În funcţie de ce astru este luat ca punct de referinţă în calcule, calendarele se împart în solare, lunare şi luni-solare. Astfel, calendarul se numeşte solar atunci când calculele sale sunt realizate în funcţie de mişcarea Soarelui în jurul Pământului, perioada lui fundamentală fiind anul, şi lunar atunci când depinde de mişcarea Lunii în jurul Pământului, anul fiind alcătuit dintr-un anumit număr de luni (12-13) calculate după Fazele Lunii. De asemenea, există calendare luni-solare, ce ţin seama atât de mişcarea Soarelui în jurul Pământului, cât şi de cea a Lunii în jurul Pământului.

Primele calendare au apărut odată cu omul și viața pe Pământ. Dar cu dezvoltarea astronomiei ca ştiinţă s-a produs şi înmulţirea ereziilor, iar

5

CALENDARUL DIVIN SAU NATURAL AL OMENIRII

pentru că aveau nevoie de observaţii cât mai precise ale deplasării Soarelui şi Lunii pe bolta cerească pe care tehnologia acelor vremuri nu le putea oferi, ele au fost numite calendare empirice. Adeseori, din cauza lipsei de precizie sau chiar a intemperiilor, lunile nu mai corespundeau cu mişcarea Lunii în jurul Pământului, nici anotimpurile cu cea a Pământului în jurul Soarelui, fiind necesară ajustarea calendarului prin introducerea sau eliminarea unor intervale de timp, după cunoştinţele fiecăruia, după cum este şi astăzi . Ca urmare, omenirea a încercat în permanenţă îmbunătăţirea metodei de măsurare a timpului, civilizaţiile antice inventând noi şi noi calendare ce s-au dovedit a fi, la rândul lor, imperfecte, având nevoie de numeroase îmbunătăţiri (culmea, mai performante decât stilul nou de azi, cu o eroare de +26 zile înainte), că reveneau și se orientau după Lună, Soare şi anotimpuri, adică după mersul lor DIVIN= Natural pe bolta cerească.

Astfel, egiptenii aveau un calendar solar, cu un an de 365 de zile şi 6 ore, compus din 12 luni a câte 30 de zile, la care se adăugau 5 zile suplimentare. Odată cu cucerirea Egiptului de către romani, în 30 î.Hr., împăratul August a impus calendarul Iulian, păstrând totuşi numele egiptene ale lunilor, ca şi alcătuirea lor din câte 30 de zile.

Chinezii aveau un calendar lunar, cu anul împărţit în 12 luni de 29 şi 30 de zile, intercalând de 7 ori, în decurs de 19 ani, câte o lună întreagă (în funcţie de Ciclul Lunar). Pentru mărirea preciziei calendarului lor, astronomii chinezi au introdus, de-a lungul timpului, nu mai puţin de 102 reforme calendaristice (de exemplu, săptămâna de şapte zile a fost acceptată în jurul anului 1207 î.Hr. Reformele aduceau timpul la zi, după realitatea timpului Natural scurs.

În anul 1912, Republica lui Sun Yat Sen a introdus oficial calendarul gregorian ori stilul nou. Vechiul calendar fiind folosit şi azi de unele comunităţi chineze, mai ales în problemele religioase s-au respectat şi se respectă până astăzi cele 4 Faze ale Lunii: Lună

Nouă, Primul Pătrar, Lună Plină şi Ultimul Pătrar, conform „Calendarului DIVIN sau Natural, corect de 5508+2020=7528 ani".

––––––––

6

SCARA  SFINTELOR  PAŞTI

Indienii au folosit, de-a lungul timpului, o mulţime de calendare, astfel că la începutul secolului al XX-lea un sondaj număra nu mai puţin de 30 de calendare utilizate. Existenţa acestora a fost explicată prin multitudinea de religii şi secte de pe teritoriul indian, fiecare cu modul său de măsurare a timpului, după interesul cultului respectiv sau observarea reală a Lunii, și vrând, nevrând, se revenea la cel Natural.

În general, la baza calendarelor utilizate de indieni stătea un an astronomic de 365 zile, 6 ore, 12 minute şi 30 de secunde. În secolul al XIX-lea, administraţia britanică a introdus în India calendarul gregorian, dar la 10 ani de la obţinerea independenţei din 1947, guvernul indian a instituit un alt calendar civil, Saka reformat și unele comunităţi au optat însă pentru cel gregorian ori artificial.

Popoarele precolumbiene (olmecii, toltecii, maiaşii, aztecii) foloseau calendare asemănătoare, toate bazându-se pe un ciclu de 365,25 de zile. Astfel, maiaşii au preluat de la alte civilizaţii un calendar întemeiat pe acest ciclu, pe care l-au perfecţionat, dezvoltând un sistem calendaristic mult mai complex, folosit ulterior şi de azteci. Acest tip de calendar este utilizat şi azi de către unii locuitori ai Americii Centrale şi de Sud.

Evreii aveau, înaintea robiei babiloniene (începută în 597 înainte de HRISTOS ori î.Hr. ), un calendar luni -solar, puţin cunoscut astăzi, pe care l-au abandonat în favoarea celui babilonian, asemănător cu cel egiptean. Conform acestui calendar, anul avea 12 luni, o a 13-a lună fiind intercalată când era necesar, conform Fazelor Reale ale Lunii (adică odată la fiecare 2 ani şi 7 luni). Lunile începeau prin observarea reală a Lunii Noi la Ierusalim, lucru ce a devenit extrem de dificil după distrugerea Templului din Ierusalim şi răspândirea evreilor în lume. În secolul al IV-lea al Erei Creştine, rabinul Hillel, a propus un alt calendar lunar, folosit până în prezent, care nu se bazează pe observarea directă a Lunii . Acesta are un an lunar compus din 354 – 355 de zile, cu fiecare lună de 29 sau 30 de zile, la care se adaugă o a 13-a lună, numită Ve Adar sau Adar II în cazul lunii Martie şi la fel în cazul celorlalte 6 luni din anii cu 13 Lumini (13 Lunaţii ori anul cu 13

7

CALENDARUL DIVIN SAU NATURAL AL OMENIRII

luni), adică, de 7 ori în 19 ani şi numai atunci fiecare dintre cei 7 ani-lunari au 384 – 385 de zile (Iudeii nu-L recunosc pe Mesia= HRISTOS), dar respectă Calendarul DIVIN sau Natural al omenirii, iar creștinii nu.

Grecii atenieni aveau un calendar lunar, cu anul împărţit în 12 luni, dar împărţirea în zile şi intercalarea celei de-a 13-a luni, o făceau altfel decât evreii (de 3 ori în 8,8 ani sau de 7 ori în 19 ani). Acest calendar este atribuit lui Solon (640-559 î.Hr.) – vestit legislator şi conducător atenian.

După cucerirea Eladei de către romani, grecilor li s-a impus calendarul roman, dar păstrând numele lunilor şi modul de a socoti începutul anului cu luna Martie sau cu echinocţiu, potrivit religiei elene.

Arabii au un calendar lunar, anul cuprinzând 12 luni cu câte 29 şi 30 de zile. Fiecare lună începe prin observarea directă a Lunii pe Cer, adăugându-se, în unii ani, o zi în plus. Anii obişnuiţi conţin 354 de zile, cei bisecţi, 355, iar anii intercalaţi=384 de zile, motiv pentru care anul islamic începe din ce în ce mai devreme faţă de anul solar, dar în 32 de ani islamici, revine la realitate. Calendarul islamic este folosit de arabi în scopuri religioase pentru posturi şi sărbători, în timp ce în scopuri civile şi pentru relaţiile cu lumea creştină a fost introdus calendarul gregorian ori stilul nou. În Turcia, calendarul gregorian ori stilul nou, a fost introdus de către Kemal Atatürk, în anul 1927. Ca şi evreii, arabii [...] respectă săptămâna de 7 zile.

La început, romanii au folosit un calendar despre care se presupune că a fost inventat de Romulus, întemeietorul legendar şi primul rege al Romei. Acest calendar de tip lunar se baza pe un an ce începea în Martie, la echinocţiul de primăvară şi era alcătuit din 10 luni, având în total numai 304 zile. Urmaşul lui Romulus, regele Numa Pompiliu (715 – 672 î.Hr.), a realizat o primă reformă a calendarului roman, adăugând încă două luni, ianuarie şi februarie la sfârşitul fiecărui an. Şi acest an a rămas în urma anului solar, astfel că, în următoarele cinci secole, calendarul roman a suferit mai multe schimbări, dar numerotarea lunilor anilor rămânând aceeaşi până astăzi. Astfel, Iulius Cesar (100 – 44 î.Hr.), la îndemnul astronomului

8

SCARA  SFINTELOR  PAŞTI

grec Sosigene din Alexandria, a înlocuit calendarul roman lunar cu un calendar luni-solar, împărţit în 12 luni, în locul unei luni intercalate, urmând să fie adăugată o singură zi o dată la 4 ani.

Calendarul introdus de Iulius Cesar a primit numele de „Iulian", iar anul cu o zi în plus s-a numit mai întâi iulian, apoi bisect (bi- sextus = de două ori a şasea zi, deoarece ziua suplimentară se adăuga după 23 februarie, zi ce era numită de romani ziua a şasea dinaintea calendelor lui martie). Mai târziu s-a stabilit ca ziua suplimentară să fie adăugată după ultima zi a anului / a lunii februarie adică după 28. În rest, noul calendar a păstrat numele lunilor, numărul de zile din fiecare lună ajungând să fie cel vechi Iulian actual, de 2020 + 47 = 2067 de ani.

La introducerea lui în uz, în 46 î.Hr., s-au făcut ajustări pentru a readuce începutul anului în armonie cu data echinocţiului; au fost introduse o lună Mercedonius de 23 zile şi alte 2 luni suplimentare, între noiembrie şi decembrie, care cuprindeau 67 de zile. Anul pregătitor al acestei reforme a calendarului a fost cunoscut sub numele de ,,ultimul an al confuziei".

Voi prezenta câteva ere şi date pe scurt pentru a le putea compara şi frățiile voastre, cu CALENDARUL DIVIN sau după această lucrare.

Exemple: „Piatra din Palermo şi „Papirusul regal de la muzeul din Turin (cu lista a 220 regi, începând cu Menes din anul 3000 î.Hr.). Era Alexandrină Anianus – 5501 î.Hr. şi Panadoros – 5493 î.Hr. Era Kali Yuga care începe de la 18 februarie 3102 î.Hr. etc. Împăratul Chinei Huang Di (2696 – 2597 î.Hr.) a aprobat calendarul având durata anului, atunci, de 365,25 zile şi luna de 29,530864 zile, în timpul domniei sale. Calendarul maya prin „0. 0. 0. 0. 0. 4 Achau 8 Kumhu", datând din 12 august 3113 î.Hr. foloseau următoarele valori pentru an de 365,25 zile şi pentru lună de 29,530200 până la 29,530860 zile. Calendarul roman avea anul lunar de 12 luni cu 354 – 355 zile până la anul lunar de 13 luni cu 384 – 385 zile, iar durata medie a anului de 365,25 zile. Calendarul indian – cu anul de 365,25876 zile. Calendarul chinez cu durata anului între 365,25 şi 365,2502 zile. Calendarul

––––––––

9

CALENDARUL DIVIN SAU NATURAL AL OMENIRII

japonez, musulman, agricol, babilonian, evreiesc, cambodgian, aztek, al Greciei antice etc, - cu durate de la 365 zile, 5 ore, 48 min., 45 sec., până la 365 zile, 6 ore, 9 min. şi 10 sec., iar unele merg până la 365 zile, 6 ore, 12 minute şi 56 secunde, media fiind de 365,25 zile. {Apoi: calendarul gregorian cu 365,2422 zile= cloșca, și puiul= calendarul reformat ori iulian cel nou în 1923 doar pe hârtie, cu durata anului de 365,2422 zile, doar ele 2, eronate cu +26 zile}. Mai sunt multe astfel de proiecte, reforme, perioade sau cicluri ca: meton, callip, hipparh, arab, saros, în care se produc 86 de eclipse, dintre care 43 de Soare şi 43 de Lună. Numele lunilor și lungimea anilor, se știe de mii de ani, înainte de Împăratul Iulius Cezar, iar tot ce este fals trebuie îndreptat.

La Primul SINOD ECUMENIC de la Niceea, din anul 325, SFINŢII PĂRINŢI, povăţuiţi de DUHUL SFÂNT, au acceptat calendarul Iulian, acesta primind numele de calendarul Iulian îndreptat. Ei vor înlocui octada sau decada romană (săptămâna de 8 sau 10 zile) cu săptămâna de 7 zile, moştenită de la evrei, ce are o profundă semnificaţie chiar de la FACERE, vor elimina sărbătorile păgâne din calendar şi le vor înlocui cu cele creştine. Stabilind acele Hotărâri, Canoane, reîntăresc cele 4 Reguli de calcul pentru SFINTELE PAŞTI, primite de la Sf. Apostoli. Primul SINOD ECUMENIC a mai Hotărât ca prima zi a săptămânii să rămână tot Duminica, atât ca prima Zi a CREAŢIEI, precum şi Ziua ÎNVIERII DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS, iar sâmbăta rămâne tot a şaptea zi a săptămânii ca şi până atunci.

În secolul al VIII-lea, SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN († 749), povăţuit de Harul SFÂNTULUI DUH, arată cum se poate calcula calendarul Iulian Pecetluit la Primul SINOD ECUMENIC din anul 325 sau, mai bine zis, Calendarul Creştin al „BISERICII ORTODOXE de RĂSĂRIT pentru întreaga Creştinătate", pe încheieturile degetelor, stabilind un întreg algoritm pentru aceasta. Monah şi preot al MÂNĂSTIRII SFÂNTUL SAVA de lângă Ierusalim, SFÂNTUL IOAN

––––––––

10

SCARA  SFINTELOR  PAŞTI

DAMASCHIN se dovedeşte a fi, nu numai prin scrierea Sa cu privire la

Calendarul BISERICII ORTODOXE de RĂSĂRIT a toată lumea şi

Creştinătatea,  precum  şi  prin  întreaga  Sa  operă  dogmatică,  un

Adevărat cunoscător al TAINELOR DUMNEZEIEŞTI şi al ÎNVĂŢĂTURII SFINŢILOR PĂRINŢI, respectiv „SCARA SFINTELOR PAŞTI, ce ulterior poartă şi numele de „ÎNVĂŢĂTURA – MÂNA SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN.

În atenţia oricărui cititor, autorul Gheorghe Luca transmite din suflet pe această cale că nu a dorit să calomnieze ori să laude pe nici- una dintre persoanele citate, preot sau instituţie folosite în Lucrare, doar a reda cele trăite de mine şi situaţia extrem de gravă în care se află întreaga omenire, nu puteam proceda în alt fel pentru a fi cu adevărat înţeles.

Ce fel de Creştini sunt aceia care în loc de Data şi Ziua tuturor SFINŢILOR, cu Dată fixa ori schimbătoare, de peste an, sărbătoresc cu +13 zile mai înainte, prin acele decrete politice, laice sau religioase, impuse greșit d.p.d.v. canonico-dogmatic și cu +26 zile înainte d.p.d.v. astronomic, atât pe plan local, cum ar fi pentru CUVIOASA PARASCHIVA protectoarea Moldovei şi nu numai, în loc de 1 oct. NATURAL, pe 14 octombrie gregorian ori stilul nou artificial ?

„Credinţa voastră nu este întru ştiinţa oamenilor, ci întru PUTEREA Lui DUMNEZEU". (SFÂNTUL VASILE cel MARE la Hexamerion, Cuvântul al lV-lea).

Tot respectul pentru cei cu vederea bună. Cartea este scrisă cu mult boldat și caractere de 13, deoarece sunt copii și mulți adulți cu ochelari, dar este scrisă și pentru cei în vârstă, ca tot omul să afle Adevărul.

––––––––

Anii cu cea mai devreme Dată a Învierii= 22 Martie, din ultimele aproximativ 5 Cicluri Pascale de 532 ani (532X5=2.660) sunt: 72, 319, 414, 509, 604, 851, 946, 1041, 1136, 1383, 1478, 1573, 1668, 1915, 2010, 2105, 2200 și 2447.

11

CALENDARUL DIVIN SAU NATURAL AL OMENIRII

CUVÂNT  ÎNAINTE

Părintele Antoniu ştia foarte bine „ÎNVĂŢĂTURA – MÂNA SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN, care este o ÎNVĂŢĂTURĂ DIVINĂ sub denumirea de „SCARA SFINTELOR PAŞTI, învăţând pe mai mulţi creştini, printre care şi pe tatăl meu, Luca Dumitru Ion, din satul Pănceşti, comuna Sascut, judeţul Bacău. „La noi a locuit o maică cu numele SERAFIMA, din comuna Orbeni, judeţul Bacău, care s-a reîntors după 12 ani de vieţuire la Locurile Sfinte şi Ierusalim, şi eu, copil fiind, am învăţat multe de la cuvioşia Sa şi precizez că a avut o viaţă în smerenie ca o sfântă, fiindu-I cunoscută viaţa şi de P.S. Episcop Pahomie Moraru, de la Mânăstirea Cucova, judeţul Bacău". Părintele Antoniu Ion Alexandru s-a născut la data de 3.07.1911 şi a

12

SCARA  SFINTELOR  PAŞTI

murit la data de 28.03.1968. El a urmat Facultatea de Teologie de la Iaşi între 1925 – 1930 devenind profesor de cântări psaltice şi a pregătit mai multe promoţii de cântăreţi bisericeşti, iar ultima promoţie de cântăreţi este cea din generaţia Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Vlasie Mogârzan al BISERICII ORTODOXE de RĂSĂRIT din ROMÂNIA. Pentru faptul că s-a devotat cu abnegaţie Adevăratei Credinţe Ortodoxe, moştenite din moşi strămoşi, Părintele Antoniu a întâmpinat mari probleme cu autorităţile politice şi religioase din Iaşi, şi nu numai, care acceptaseră schimbarea CALENDARULUI DIVIN = NATURAL, cu calendarul artificial ori gregorian, adoptat în România la data de 1 octombrie 1924 NATURAL, fapt pentru care a fost închis în nenumărate rânduri sub pretextul portului de dulamă şi a altor nedreptăţi inventate de acuzatori, aflându-se alături de prelaţi şi creştini, care n-au acceptat schimbarea Calendarului DIVIN, cu cel artificial de stil nou. Adevăratul motiv a fost doar neacceptarea noului calendar zis calendarul de stil nou actual , introdus în ziua de marţi 01.10.1924 peste cel NATURAL şi oficial timp de 2000 ani, când s-a sărit greşit cu acele 13 zile, în data de 14.10.1924 artificial. Astfel au fost decalate automat cu +13 zile toate sărbătorile mobile,

datele lunilor şi zilele săptămânilor anului la modul general şi a tuturor sărbătorilor cu dată fixă până astăzi, inclusiv cele 4 posturi din toţi anii, unde Postul SFINTELOR PAŞTI are toate datele artificiale ca şi catolicii, dar nu odată cu ei, începând după Datele NATURALE =

DIVINE, ca Ortodocşi, dar nu la aceleaşi Date cu ei. Părintele Antoniu I. Alexandru a fost unul dintre pilonii de bază şi sprijin al BISERICII ORTODOXE de RĂSĂRIT din acele perioade tulburi pentru creştinii din România, alături de mitropoliţii: Galaction, Glicherie, Silvestru până la actualul Î.P.S. Vlasie Mogârzan. (Sfântul nou

canonizat Cuviosul GLICHERIE, născut în Moldova, şi-a consacrat viaţa Lui DUMNEZEU, tuns monah în 1916, apoi preoţit în 1920, şi apoi ales stareţ al schitului Pocrov, fiind şi capul rezistenţei împotriva schimbării anticanonice a calendarului din 1924. Ca