You are on page 1of 20

mai 2006

Interviu
petru petrescu anul
al VII-lea

REVISTÃ SEMESTRIALÃ EDITATÃ DE


LICEUL CU PROGRAM SPORTIV – piatra neamt
Interviu cu pictorul Petru petrescu (i)

A
„Suntem acum în Postul Paştelui.
Urmează Patimile, Răstignirea, Moartea şi
mai 2006 Învierea Domnului...Trăim într-o lume plină
D de noroi, dornică de răzbunare şi putere...
Crime la tot pasul...Uităm de credinţă,

14
familie, prieteni, de dragostea de ţară...
Amintim de Sodoma şi Gomora...
apocaliptică, în noi nu e nici un fel de regret.
A Sufletul rămâne trist, fără tămăduire...
Omul, călătorul vieţii, dispare fără conştiinţă,

S
păşind pragul porţilor cereşti, în taină, pentru
Judecata de Apoi, uitând că s-a născut gol şi
pleacă gol, lăsând după el urmaşilor
T
Breviar cronologic amintirea timpului. Sfârşitul vieţii este de fapt
-Data şi locul naşterii: 15 iunie 1929, Piatra Neamţ începutul vieţii.

R -Studii: Institutul de Artă Iaşi (elev al maestrului Vasile Am fost educat în spiritul credinţei şi al
Dobrian) moralei creştine. Arta constituie pentru mine
-Domenii de activitate: pictura în ulei, sgrafitto, mozaicul o religie, în care universul uman se
A în culori, grafica (color), ceramica pictată, fresca şi vitraliul contopeşte cu cel cosmic. Cred că
transcedentalul nu este un lucru în sine, o
• 1966- membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România abstracţiune sau un simbol, ci o punte
• 1968- membru titular al Academiei „Di Pontzen” Italia afectivă de legătură între cosmic şi teluric,
• 1987- Premiul „Galion d’ore” Italia între om şi Dumnezeu.
• 1990- Premiul „Coroana de argint”, Italia Artistul nu poate fi mesagerul unui cult
• 1991- Medalia de aur- Majdanek, Polonia iniţiatic inaccesibil profanului ci un făuritor
• 2004- „Diploma de Excelenţă”, UAPR – România
de imagini şi de frumos, în care să se
• 2005-„Diploma de Excelenţă” pentru contribuţia la crearea valorilor
regăsească în egală măsură realul şi
de patrimoniu- România imaginarul, spiritul şi natura, clipa şi
• 1960-2006- participări la saloane oficiale, expoziţii naţionale, veşnicia. Actul de creaţie este în acelaşi timp
interjudeţene şi judeţene paradis şi purgatoriu...
• 1960-2006- 38 expoziţii personale şi de grup Dumnezeu a creat lumea şi pe om după
• 1970-2006- 32 de expoziţii internaţionale (Israel, Iugoslavia, Italia, chipul şi asemănarea Sa. Artistul trebuie să
Elveţia, Polonia, Germania, Cehoslovacia, Franţa, Japonia, Venezuela, lupte cu armele hărăzite de Dumnezeu, pentru
Olanda, Spania, Austria, Thailanda, Taiwan) schimbarea în bine a omului şi a lumii. Nobilă
• 1960-2006- prezenţă în 85 de albume şi cataloage naţionale misiune şi sublimă osândă!
• 2005- debut literar cu volumul de poezie „Culoare şi Cuvânt”- Opera mea artistică este trimisă ca
Crigarux Piatra Neamţ (consilier editorial Cristian Livescu) mesaj al unei lumi pe care noi nu o cunoaştem
Lucrări în străinătate (muzee şi colecţii particulare): Israel, Venezuela, dar care este aşteptată de mine, necesară mie,
Polonia, Taiwan, Japonia, Italia, Elveţia, fosta URSS, Polonia, Turcia, ca entitate a stelelor căzătoare...”
Franţa, SUA, Ungaria, Olanda, Spania, Germania şi Taiwan Petru Petrescu (aprilie 2006)

Ana Vîrlan: Domnule Petru Petrescu, aţi marcat de curând împlinirea a 50 de ani de activitate artistică,
revelându-vă în plenitudinea dumneavoastră printr-o nouă expoziţie cu o cromatică optimistă şi exuberantă şi
printr-un volum de poezie în care spiritul ludic triumfă. Haideţi să încercăm o întoarcere în timp, cu dorinţa de a
descoperi rădăcinile ambivalenţei artistice a lui Petru Petrescu, ca pictor şi ca poet. Unde şi când v-aţi născut?
Petru Petrescu: Începutul vieţii mele se leagă de 15 iunie 1929 şi de frumosul oraş Piatra Neamţ. Piatra
Neamţ era pe timpuri oraşul florilor, oraşul turistic ce s-a bucurat de o curăţenie extraordinară, de o acurateţe
mai bine spus şi care s-a aflat, cred eu, în cea mai bună poziţie geografică din Moldova. Tatăl meu a fost
tehnician-electrician, în 1923 el a făcut prima dată lumină în acest oraş. Îmi amintesc cu plăcere cum mergeam
în uzină, situată unde e astăzi Poliţia. Jos erau nişte generatoare pe motorină, de o frumuseţe rară, cu lanţuri
nichelate- tip german- care sunau ca nişte ceasornice...Erau nişte bijuterii...De aici, se trimitea lumina în întreg
oraşul. Tata a construit şi condus toată reţeaua aceasta. Mama mea a fost învăţătoare, post-mortem- învăţătoare
emerită. A scris un proiect de reformă a învăţământului. Era originară din satul Buhalniţa, membră a familiei
Căderenilor. Căderenii erau mari diplomaţi, alături de Nicolae Titulescu. Mama a fost comandant de cohortă pe
timpul străjerilor, a făcut toate muncile voluntar, s-a dăruit din suflet pentru ţară. Pe lângă proiectul de reformă
a învăţământului, a scris şi o monografie a Buhalniţei şi a început un roman, Orbul, pe care nu l-a terminat. Eu
l-am preluat şi-l voi termina, cu ajutorul lui Dumnezeu. Romanul transmite imaginea unei vieţi, aceea a mamei,
şi a unei lumi până în anii ’39 -’40. De acolo, voi continua eu, cu generaţia nouă adusă până la nepoţi, în 2006.

II Partea a ii-a În paginile 10-11


Olimpismul (VIi)
Seria jocurilor olimpice moderne
Pregătirea celei de-a IX-a ediţii a Jocurilor Olimpice, de la Amsterdam din
1928, s-a lovit de mari dificultăţi financiare întrucât guvernul olandez a refuzat
să aloce Comitetului Olimpic cele două milioane de guldeni necesare
2006 mai A
D
organizării. Suma a fost adunată prin subscripţii, construindu-se astfel un

14
stadion cu pistă de atletism şi cu bazin de înot. Nu s-a putut construi un sat
olimpic, aşa încât sportivii au fost cazaţi pe vapoare, în şcoli şi unităţi militare
dar, cu toate aceste greutăţi financiare, pregătirea tehnică a fost la înălţime şi
marea competiţie a avut succes. Festivităţile au fost strălucite şi ceremonialul
fastuos: pentru prima dată la aceste jocuri, flacăra olimpică a fost aprinsă pe
terenul Olimpiei în Grecia, apoi a fost purtată de ştafete până în Olanda,
marcând prin sosirea ei momentul începerii jocurilor, la 26 iulie 1928.
A
Participarea a fost numeroasă: 3015 sportivi (290 de femei) din 46 de ţări. Revelaţia acestei ediţii a
fost Canada, care s-a plasat înaintea unor ţări mari, cu veche reputaţie sportivă. Finlandezul Nurmi ca
S
alergător fondist, americanul Weissműller ca înotător, suedezul Lindquist la suliţă, Uruguay la fotbal îşi
menţin locul de frunte câştigat la întrecerile anterioare. Primul loc la hochei pe iarbă a fost câştigat de T
R
India care-şi va păstra titlul la toate Jocurile Olimpice următoare.
A X-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Los Angeles (SUA) din 1932 a avut de suferit de pe urma
marii crize economice mondiale din acea epocă şi a marilor distanţe dintre acest oraş de pe coasta
californiană a Pacificului şi ţările europene. Din aceste cauze, s-a înregistrat un număr scăzut de
participanţi faţă de ediţiile precedente: doar 1408 sportivi din 38 de ţări. A
Programul a fost acelaşi ca la Amsterdam, având în plus tirul şi în minus
fotbalul. Atletismul
` a fost şi de această dată în centrul atenţiei, dar rezultatele au
fost mai slabe. Din concurs a fost eliminat Paavo Nurmi, faimosul fondist finlandez
fiind considerat „profesionist”. Japonezii s-au evidenţiat la înot, italienii la ciclism,
francezii la scrimă iar cehoslovacii la haltere.
A XI-a ediţie a Jocurilor Olimpice s-a organizat la Berlin în 1936 şi a fost folosită
de Germania nazistă ca prilej de manifestare a propagandei fasciste. Participarea a fost
numeroasă: 4069 de atleţi (328 de femei) din 49 de ţări. În program, au apărut pentru
prima dată handbalul, baschetul, baseballul, caiac-canoe, polo-călare.Atletismul a rămas
sportul dominant iar Jesse Owens (foto1), care a obţinut titlul de campion olimpic la
patru probe, a devenit figura cea mai reprezentativă a acestor Jocuri Olimpice.
Gazdele au câştigat primele locuri la gimnastică şi canotaj iar la nataţie s-au
remarcat japonezii. România a participat la opt discipline, evidenţiindu-se doar la
călărie, prin căpitanul Rang care a obţinut medalia de argint.
Al doilea război mondial a dus la o nouă întrerupere în seria Jocurilor Olimpice,
în 1940 când trebuiau să se desfăşoare la Tokyo şi în 1944 când ar fi trebuit să fie la
Helsinki.

Seria Jocurilor Olimpice a putut fi reluată abia în 1948 cu ediţia a XIV-a, ce s-a
desfăşurat la Londra când au participat 4468 sportivi (430 de femei), reprezentând
59 de ţări. Aceştia s-au întrecut la 18 discipline iar atletismul se menţine sportul
numărul 1. La aceste Jocuri Olimpice se impune atenţiei sportivul Emil Zatopek
care câştigă cursa de 10.000 de metri.
O strălucită afirmare a spiritului olimpic a oferit-o cea de-a XV-a ediţie a
Jocurilor Olimpice, organizată la Helsinki în 1952. Harnicul popor finlandez a
pregătit o reuniune internaţională bine organizată: trei sate olimpice amenajate în
pitoreşti peisaje, între lacuri şi păduri de o frumuseţe mirifică.
Participarea sportivă a fost masivă, un adevărat record faţă de ediţiile
precedente: 5867 concurenţi (573 femei) din 70 de ţări. Fostul campion finlandez la
atletism, Paavo Nurmi, a purtat flacăra olimpică şi a dat semnalul începerii
întrecerilor. Revelaţia Jocurilor Olimpice a fost Emil Zatopek (foto 2) care a
câştigat uluitor cursele de 5000 m, 10.000 m şi de maraton. Sportivii sovietici au
prima participare la Jocurile Olimpice, dominând întrecerile de gimnastică, haltere,
lupte, box, tir, baschet încât, în clasamentul neoficial pe naţiuni (alcătuit pe bază de
puncte) s-au clasat pe primul loc şi, după numărul de medalii (68, din care 21 de
aur) pe locul al II-lea, după SUA (76 de medalii din care 40 de aur).
Jocurile Olimpice de la Helsinki au însemnat şi pentru sportul din România o
frumoasă afirmare prin Iosif Sîrbu la tir (medalia de aur). Alte medalii au fost
cucerite de sportivii români la box şi lupte. (va urma)

Prof. Ilie Popescu III


Performantà dupà performantÃ

În 25 martie 2006, a avut loc etapa judeţeană a Olimpiadei de Pregătire


Teoretică Sportivă, olimpiadă care s-a desfăşurat în incinta Liceului cu Program

A mai 2006
Sportiv din Piatra Neamţ, reunind cei mai buni sportivi de la cele două licee de
profil din judeţul Neamţ.
În urma concursului s-au calificat patru finalişti, cei mai valoroşi la nivelul
D fiecărei clase: Alice Mihaela Moisă şi Larisa Condurat de la L.P.S. Piatra Neamţ

14
respectiv Anamaria Maricica Iosob şi Irina Alexandra Neguriţă de la L.P.S.
Roman.
Odată calificate, cele două eleve ale liceului nostru au început pregătirea
pentru marea finală, reuşind ca în cele trei săptămâni disponibile să-şi consolideze

A materia prevăzută în programa de concurs, dar în acelaşi timp să-şi întregească


cunoştinţele, studiind numeroase lucrări de specialitate.

S În perioada 15-18 aprilie, la Sibiu, s-a desfăşurat etapa finală a Olimpiadei de Pregătire Teoretică
Sportivă, la care au participat cei mai valoroşi concurenţi din toate judeţele ţării.

T Judeţul Neamţ a reuşit să impresioneze şi să obţină rezultate notabile, clasându-se pe primul loc din
ţară, cu 82 de puncte acumulate.
Astfel, eleva Alexandra Larisa Condurat de la L.P.S. Piatra Neamţ a obţinut locul I la segmentul
R rezervat concurenţilor din clasa a X-a, fiind declarată câştigătoare a Olimpiadei Naţionale de Pregătire
Teoretică Sportivă, cu media 9.55.

A În întrecerea concurenţilor din clasele a XII-a, Alice Mihaela Moisă, tot de la L.P.S. Piatra Neamţ a
reuşit să urce pe treapta a treia a podiumului cu nota 9.15. Aceste două eleve sunt pregătite de profesorii
Carmen Asmarandei şi Valentin Gavril.

CEI “4A” AI PERFORMANTEI SPORTIVe


(I)
Noţiunea de performanţă are ca notă
distinctivă rezultatul deosebit, remarcabil chiar,
obţinut de om într-o probă, încercare sau
întrecere.
Oricum, performanţa sportivă este de cele mai
multe ori privită ca “ispravă” deosebită a unui
individ sau a unei echipe, având astfel şi o valoare
socială.
Căutarea performanţei, nevoia de realizare
are la bază tendinţa de accedere către perfecţiune
a individului care, chiar dacă nu-i depăşeşte pe
alţii, se poate depăşi pe sine.
Orice sportiv poate realiza o performanţă de
succes, fie şi numai în comparaţie cu prestaţiile Cele două eleve de la L.P.S. Roman au impresionat şi ele obţinând
sale anterioare. De altfel, acesta este un motiv de locul I cu media 9.40, la segmentul clasei a XI-a prin Anamaria Maricica
mare importanţă în viaţa lui, mai ales în stadiile Iosob şi mentiune la clasa a IX-a, cu media 8.20, prin Irina Alexandra
iniţiale ale activităţii sau la stadii competiţionale Neguriţă.
mai puţin pretenţioase. Esenţial este ca sportivul Revenind la cele două eleve pietrence, trebuie specificat că, atât
să-şi fixeze de fiecare dată un scop superior Larisa cât şi Alice sunt componente ale echipelor de handbal ale liceului
rezultatului anterior (aspiratia spre succes). nostru. Larisa Condurat face parte din echipa de junioare II, coordonată
de profesorul Ovidiu Ţoc, iar Alice Mihaela Moisă este jucătoare în
Performanţa superioară, absolută într-o probă
formaţia de junioare I, condusă de prof. Elena Ciocârlan. Ambele echipe în
sportivă oarecare, poartă numele de record,
care joacă cele două eleve sunt calificate la Turneele Semifinale ale
valoare căutată cu insistenţă de sportivi, apreciată Campionatelor Naţionale de Handbal.
de public şi de către specialişti. În fiecare moment, Alice Moisă este în ultimul an de studiu şi de performanţă şi îşi
recordul devine o limită superioară ce urmează, în propune să treacă cu bine de examenul de bacalaureat, pentru ca mai apoi
mod firesc, să fie depăşită la un moment dat. să devină studentă la o facultate de profil cu specializarea kinetoterapie.
Din punctul de vedere al psihologiei sportului, Larisa Condurat îşi propune să îmbine activitatea de performanţă cu
performanţa sportivă depinde de patru factori cea teoretică şi să obţină cel puţin aceleaşi rezultate şi în anii următori.
importanţi: aptitudinele, atitudinele, Iată că sportivii noştri sunt performanţi şi la partea teoretică, situaţie
antrenamentul şi ambianţa. Ne vom ocupa de care demonstrează încă o dată că se poate face şi sport şi carte.
fiecare, prin câte o referire sintetică, în numerele “În fiecare zi, să salutăm razele dimineţii,
viitoare ale revistei. Ele ne saltă pe valurile necunoscute ale vieţii,
(va urma) Prin iubire, credinţă, iertare, suferinţă şi speranţă,
Poţi ajunge încet, încet spre marea...
Prof.Carmen Dulgheru PERFORMANŢĂ.”

IV Prof. Carmen Asmarandei


Lps-Unic, noua campioanà la junioare I

Unic-LPS Piatra Neamţ este noua campioană naţională la volei feminin,


categoria junioare I, după finala disputată la Piteşti în cadrul Turneului Final
al Campionatului Naţional (28 aprilie-2 mai) contra CSU Metal Galaţi.
Elevele profesorilor Viorel Roşioru şi Mihaela Voivod au învins în
grupe elevele din Tulcea şi Piteşti cu scorul de 3-0 respectiv 3-2, însă au
2006 mai A
pierdut cu scorul de 0-3 cu echipa gălăţeană. Terminând pe locul al II-lea în
D

14
grupă, în semifinală s-au întâlnit cu ocupanta primului loc din cealaltă grupă,
echipa din Lugoj. După un meci frumos, pietrencele au ieşit învingătoare
(3-0) de pe teren. Acum aşteptau finala în care aveau ocazia să-şi ia revanşa
în faţa echipei din Galaţi, aceasta eliminând în semifinală ocupanta locului
doi din cealaltă grupă, IOR Bucureşti. A
Conform spuselor profesorului-antrenor Viorel Roşioru, finala a fost una disputată. Antrenoarea
Mihaela Voivod nu s-a îndoit nici un moment de victoria absolut necesară. Ea era convinsă încă
S
dinaintea plecării că LPS-Unic Piatra Neamţ va lua titlul anul acesta: „Am nimerit într-o grupă grea
(Tulcea, Piteşti, Galaţi) dar, până la urmă, s-a dovedit a fi un avantaj. Fetele au demonstrat că sunt
T
cu adevărat o echipă şi au fost mult peste gălăţence.” Ultimul set a fost chiar dramatic, cu egalitate
pe final, 22-22. A urmat un punct câştigat pe un atac în out al gălăţencelor şi un serviciu „AS” al R
Lilianei Curcă.
A
***
Podiumul Campionatului Naţional de
volei feminin, categoria Junioare I este
astfel format din:
1. LPS-Unic Piatra Neamţ
2. CSU Metal Galaţi
3. CSS Lugoj
4. IOR Bucureşti
Următoarele poziţii din clasament au
fost ocupate în ordine de echipele din
Piteşti, Baia Mare, Sibiu şi Tulcea.
La întoarcerea în Piatra Neamţ, fetele
au fost aşteptate la Roznov de către
viceprimarul Vasile Ouatu, preşedinte de
onoare al clubului şi de către colegele mai
mari. În oraş, la Restaurantul Unic,
campioanele au fost primite cu tort,
şampanie şi au dansat în acordurile
imnului echipei Unic.
Domnul Vasile Ouatu era la fel de
fericit pentru această victorie, ca şi în
2002, când echipa Unic a câştigat titlul
naţional la senioare. A declarat că, pentru
această victorie a adunat jucătoare din
ţară, acestea făcând multe sacrificii dar,
după o muncă de trei ani, a venit şi mult
aşteptatul rezultat.
Lotul care a adus aurul naţional la
Piatra Neamţ este alcătuit din: Alexandra
Sobo, Florina Chirilov, Carmen Crişan,
Veronica Lupaşcu, Liliana Curcă, Maria
Graboveţcaia, Georgiana Cazacu,
Bianca Racu, Andrada Dumitru, Anca
Afloarei, Cătălina Lungu.
2 mai 2006 a fost din nou ziua unei
Campioane pentru Piatra Neamţ!

Cazacu Georgiana şi Carmen Crişan


cl. a XII-a A V
Selectia copiilor pentru practicarea organizatÃ
a jocului de handbal in 7 (I)
Rezultatele muncii antrenorilor şi profesorilor de educaţie fizică cu grupele de
copii şi juniori sunt determinate de modul în care ei înţeleg să organizeze atragerea,
A mai 2006
depistarea şi selecţionarea viitorilor handbalişti. Practica a demonstrat că, în acest
scop, antrenorul sau profesorul trebuie să desfăşoare o activitate susţinută, cu răbdare

D şi competenţă profesională şi pedagogică.

14
Atragerea şi selecţionarea copiiilor şi juniorilor constituie aspectul cel mai
important pentru activitatea viitoare întrucât, în funcţie de complexul calităţilor
fizice general întrunite şi de aspectul somatic, se vor putea realiza obiectivele
propuse.
Insistăm asupra necesităţii unei selecţionări corespunzătoare volumului de muncă
A depus, tocmai din cauza manifestării destul de des a unei greşite înţelegeri a
selecţionării.

S Selecţionarea copiilor este impusă de necesităţile jocului de handbal modern, care pretinde jucători
rapizi, îndemânatici, cu calităţi fizice deosebite, dezvoltaţi armonios şi cu un gabarit corespunzător. Devenit
T prin excelenţă un joc bărbătesc, handbalul cere jucători robuşti, puternici, rapizi, cu forţă de aruncare la
poartă de la distanţă, în condiţii de luptă directă cu adversarul.

R
Tehnica şi pregătirea tactică, indiferent de gradul de măiestrie atins, nu poate suplini în totalitate
valoarea calităţilor fizice şi a dezvoltării generale. Această idee ne duce la concluzia că riscurile de a greşi
selecţionând jucători cu calităţi fizice deosebite şi o dezvoltare corespunzătoare este mai mic în comparaţie
A cu acela pe care-l prezintă alegerea unor jucători care manifestă uşurinţă în manevrarea mingii sau
orientarea în teren, dar ale căror calităţi fizice sunt deficitare.

Dorintà şi performantà Selecţionarea copiilor presupune cunoaşterea


particularităţilor de vârstă şi sex, a posibilităţilor actuale şi
La începutul lunii ianuarie 2006, am demarat pregătirile de perspectivă de care dispun copiii sau juniorii cu care se
pentru anul competiţional 2005-2006 în tabăra de la Durău, cu lucrează. Pentru aceasta, antrenorul trebuie să se informeze
multe exerciţii fizice pe zăpadă şi cu pregătire tehnico-tactică. asupra antecedentelor sportive care îi oferă posibilitatea de
Revenite la Piatra Neamţ cu noi forţe şi cu dorinţa de a câştiga, a sesiza prin comparaţie valoarea reală a copiilor sau a
ne-am continuat pregătirile pentru un debut spectaculos în cadrul
juniorilor.
Campionatului Naţional Volei (cadete).
Selecţionarea unui colectiv în vederea pregătirii lui
Primul meci din tur a fost la Iaşi. A rămas un meci de neuitat,
încheiat cu 3-2. Returul s-a finalizat cu 3-0. Cu echipa pentru jocul de handbal, se realizează la început prin
Botoşanilor, am încheiat meciul cu 3-0 în tur şi am cedat cu 3-2 în mobilizarea unui număr mare de copii din anumite şcoli sau
retur. În urma obţinerii acestor rezultate, echipa LPS Piatra Neamţ cartiere şi încadrarea acestora pe o perioadă stabilită de
s-a calificat la turneul semifinal pe prima poziţie din clasament. profesor sau antrenor într-un program de lucru (de o lună).
Echipele participante au fost LPS Piatra Neamţ, LPS Brăila, Această mobilizare se poate realiza prin asistenţe la
Dinamo Bucureşti şi Penicilina Iaşi. lecţiile de educaţie fizică din şcoli, prin organizarea unor
Primul meci din cadrul primei semifinale s-a desfăşurat la competiţii între clasele unei şcoli sau între diferite şcoli
Piatra Neamţ, unde echipa noastră a jucat cu Penicilina Iaşi, (copiii fiind de aceeaşi vârstă).
meciul încheindu-se cu scorul de 3-0 pentru noi. LPS Brăila a În prima perioadă se va reţine un număr mai mare de
pierdut pe teren propriu cu Dinamo Bucureşti (0-3). A urmat apoi copii din care, pe parcurs, profesorii sau antrenorii urmează
meciul LPS Piatra Neamţ- LPS Brăila, scor 3-0 iar meciul LPS să selecţioneze pe cei care corespund. Organizarea acestei
Iaşi-Dinamo Bucureşti s-a finalizat cu 1-3. perioade, precum şi activitatea imediat următoare reprezintă
În urma obţinerii acestor rezultate, LPS Piatra Neamţ şi un moment hotărâtor pentru munca viitoare.
Dinamo Bucureşti se aflau la egalitate. Meciul pentru primul loc Selecţionarea, fiind un proces complex, desfăşurat în
s-a jucat la Dinamo Bucureşti unde echipa liceului nostru a cedat timp, presupune organizarea activităţii de aşa natură încât
spectaculos cu 3-2. să dea copiilor posibilitatea să-şi etaleze calităţile,
A urmat apoi returul. LPS Piatra Neamţ s-a deplasat la Iaşi, verificându-i totodată pe aceştia sub toate aspectele. În
unde a învins cu 3-0 iar Dinamo Bucureşti a trecut de LPS Brăila
acest fel, vom putea să-i cunoaştem tehnic şi să stabilim
cu 3-0.
care dintre ei corespunde cerinţelor jocului de handbal.
Ultima şansă pentru LPS Piatra Neamţ de a se califica la
turneul final s-a consumat la Brăila pe 19 martie, unde echipa Dacă, din motive obiective sau subiective, acţiunea de
noastră a pierdut cu 3-2, în urma deciziilor luate de arbitri. Am selecţie nu ne-a asigurat numărul şi calitatea
înţeles atunci că nu numai la nivelul senioarelor ci şi la junioare corespunzătoare, o vom relua folosind aceeaşi metodă şi
se...intervine. depistând alţi copii capabili să completeze efectivul propus.
Ultimul meci a fost pe 2 aprilie cu Dinamo şi s-a încheiat cu Bineînţeles că modalităţile de organizare a selecţionării
3-0 în favoarea echipei LPS Piatra Neamţ. Echipa calificată la depind de locul şi de scopul pentru care se alcătuiesc
turneul final este Dinamo Bucureşti (5 victorii şi o înfrângere) iar echipele respective. Dacă selecţia se face pentru echipa
bilanţul meciurilor echipei noastre este de 4 victorii şi 2 reprezentativă a şcolii, de exemplu, vom antrena cei mai
înfrângeri. buni copii din şcoala respectivă. În cazul echipelor de club
a consemnat Alina Maria Marin
şcolar sau din şcolile sportive de elevi, vom folosi metoda
clasa a X-a A prezentată anterior. (va urma)

VI Prof. RÃzvan caba


Pas cu pas, tot mai sus

La doar două săptămâni de la turneul din Botoşani, între 2 şi 4 decembrie


2005, toate cele cinci echipe ale seriei A din Campionatul Naţional de Juniori
III s-au întâlnit la Suceava pentru a susţine jocurile turneului amânat din cauza
gripei aviare. Speram să ne consolidăm poziţia a doua din clasament şi, mai
ales, să ne perfecţionăm jocul de ansamblu. 2006 mai A
***
În meciul inaugural cu LPS Suceava, ne-am străduit din răsputeri să fim la D

14
înălţimea gazdelor şi am reuşit aproape tot timpul. Totuşi, scorul final ne-a fost
defavorabil: 22-25.
Eforturile depuse cu sucevenii s-au resimţit din plin în jocul următor cu
LPS Botoşani. După un meci întreg în care am alergat după adversarii noştri,
am reuşit să scoatem un egal nesperat: 31-31. A
Startul ezitant nu ne-a doborât şi, în înfruntarea cu LPS Iaşi am jucat mult mai bine, impunându-ne
fără dubii cu 26 la 19. Victoria ne-a făcut să abordăm relaxaţi ultimul joc, cel cu LPS Vaslui. Le-am
S
permis să stea permanent în plasa noastră şi am câştigat neconvingător cu 29-27.
Cu toate sincopele din jocul nostru, mai important era că am reuşit 5 puncte în acest turneu, puncte T
R
care ne consolidau poziţia a doua din clasament. Urma vacanţa, veneau Sărbătorile de iarnă şi, mai ales,
venea Moş Crăciun.
În ianuarie, ne-am reluat pregătirile şi ne-am prezentat la turneul din 24-16 februarie 2006 de la Iaşi
încrezători în forţele noastre. Dar primul joc ne-a dezumflat”, pierzând în faţa celor de la LPS Suceava cu
18-26. Ne-am răzbunat pe cei de la LPS Botoşani cu un sec 34-26, înaintea meciului cu gazdele. A
Deşi ne-am zbătut mult ca să câştigăm şi să tranşăm lupta
pentru locul al II-lea, n-am putut trece şi de „cavalerii fluierului”
locali şi am pierdut la limită: 27-28 cu LPS Iaşi. Deşi
dezamăgiţi, am reuşit apoi o mare surpriză: 29-29 cu LPS
Vaslui. Urma ca ultimul turneu, de la Piatra Neamţ, să
stabilească cele două echipe calificate în semifinale.
Până atunci, ne-am concentrat pentru a elimina greşelile
din jocul nostru şi am insistat în special pe exerciţiile de
apărare. La turneul din 17-19 martie 2006, nu ne-am risipit
forţele cu LPS Suceava, pierzând cu 23-28, concentrându-ne
pe jocurile următoare pe care le-am câştigat fără dubiu:
29-23 cu LPS Botoşani, 22-17 cu LPS Iaşi şi 32-19 cu LPS
Vaslui. Prin aceste victorii, se împlinea obiectivul nostru de
performanţă: calificarea la turneul semifinal. Un vis de ani de
zile devenea realitate. Ne-am bucurat mult pentru acest Era imperios necesar să ne continuăm drumul frumos
rezultat ce răsplătea nenumăratele ore de antrenament, parcurs până atunci printr-o nouă victorie. Deşi am jucat cu
nenumăratele sacrificii pe care le făcusem şi mai ales gazdele susţinute de părinţi, prieteni şi colegi, ne-am
confirma şcoala nemţeană de handbal. mobilizat la maximum şi am făcut cea mai bună partidă de
până atunci. În partea a doua, ne-am desprins decisiv la 6-7
*** goluri, nelăsând nici o speranţă celor de la LPS Brăila. Scorul
După ce am savurat câteva zile această izbândă, am aflat final de 32-26 ne califica triumfal la turneul final. Ne-am
apoi oraşul şi echipele cu care urma, în perioada 7-9 aprilie îmbrăţişat cu toţii şi am jucat hora bucuriei la mijlocul
2006 să ne înfruntăm pentru două locuri în turneul final. La terenului.
Brăila, întâlneam echipele din Roman, Ploieşti precum şi pe Am reuşit încă o mare izbândă pe drumul marii
cea locală. Aşteptam cu multă nerăbdare, cu încredere şi în performanţe. De-acum e posibil orice...dacă ne pregătim cu
acelaşi timp cu speranţă. responsabilitate şi dacă vom juca lucid şi cu toată dăruirea.
Primul joc, cu LPS Roman, a fost foarte dificil pentru că Să ne ajute Dumnezeu în perioada 24-28 mai 2006!
ne cunoşteam adversarii din „amicalele” anterioare. Marcaţi
de importanţa deosebită a acestui meci pentru întregul ***
turneu, am început mai greoi. Deşi conduşi la pauză, am La realizarea acestui parcurs de excepţie au contribuit
reuşit să ne impunem spre sfârşitul jocului cu 32-31. următorii: portarii Severin Cozma şi George Coşmagă şi
Meciul următor, cu Grupul Şcolar nr. 1 Ploieşti, a fost jucătorii de câmp Cosmin Ţigănaşu (193 goluri), Florin
controlat de la început până la sfârşit de noi, cei care am Creţu (120 goluri), Andrei Abalaşei (103 goluri), Marius
condus în unele momente cu 6-7 goluri. La final, scorul arăta Gheorghiu (101 goluri), Ştefan Ionel (42 goluri), Ionuţ
27-25 pentru noi. Bârliba (31 goluri), Dragoş Săvescu (19 goluri), Claudiu
Paradoxal, deşi am câştigat două jocuri până atunci, Ivănescu (19 goluri), Sorin Apetrei (4 goluri), Petru Bursuc
datorită victoriei LPS Roman asupra LPS Brăila, la sfârşit (1 gol), Alexandru Macovei, Radu Herlea, Dragoş Humenuc
toate echipele aveau şanse de calificare în turneul final. şi George Gavriliu.

Prof. Doru Serpe VII


Problema mentinerii echilibrului
Starea de echilibru a bărcii în competiţie are o importanţă esenţială şi decisivă, mai
ales în condiţiile vitrege; se ştie că simţul echilibrului este dat de aparatul vestibular al
sportivului, iar acesta nu este la fel de bine dezvoltat la toţi. De aceea, antrenorul trebuie
să se preocupe, ca prin exerciţii specifice, să amelioreze acest simţ, pentru că el poate fi

A mai 2006
educat. Cele mai utilizate exerciţii în această preocupare sunt cele realizate în barcă. Ele
trebuie să conţină glisări înainte, cu viteza exagerat de lentă, lovituri puternice urmate de
menţinerea echilibrului în poziţia de bază, aplecări pe spate, cu palele afară, după fiecare
D lovitură urmată de degajare etc. După mai multe lovituri puternice, barca poate fi lăsată să
gliseze şi canotorii să execute mişcări complete de vâslire, fără a trage cu palele prin apă.

14
Unele aşa-zise acrobaţii în simplu, cu ridicarea în picioare şi executarea unor exerciţii
de gimnastică, nu fac decât să consolideze încrederea în sine şi faţă de barcă.Vâslitul cu
un singur braţ în barca de rame, sau vâslitul cu ochii închişi ori în întuneric sunt alte

A
exerciţii care dezvoltă simţul echilibrului. Totodată, vâslitul în întuneric contribuie foarte
mult la dezvoltarea ritmului echipei deoarece, o lovitură uniformă poate fi reţinuta uşor numai
după auz şi printr-un simţ dezvoltat al mişcării.

S Există şi multe exerciţii de echilibru care se pot face pe uscat şi care contribuie la educarea acestui simţ, în
special la tineri. Trebuie să se prefere acele exerciţii care se pot executa din poziţia „şezând”, tocmai pentru a

T transmite calitatea care trebuie însuşită asupra bărcii.


De exemplu, sportivul poate să stea aşezat pe bârna de echilibru, târându-se cu sau fără sprijin pe mâini, de la
un capăt la altul. Din aceeaşi poziţie, el mai poate să întindă picioarele, să execute balans lateral sau să facă
R înclinări laterale ale trunchiului.
Pentru gimnastica braţelor, se pot executa diferite exerciţii, pe o bârnă de echilibru rotunjită pe partea

A
inferioară şi sprijinită pe dispozitive boltite, încercând să sugereze o apropiere de condiţiile bărcii în apă.

Sportivul mai are posibilitatea să se aşeze într-o cadă cu format de albie, să-şi sprijine picioarele pe un fel de palonier şi să ţină
cada în echilibru; asemenea forme aplică şi schiorii pentru coborâre, numai că ei stau în picioare pe un leagăn. Acelaşi efect s-ar putea
obţine stând pe o scândură care a fost aşezată în prealabil pe o suprafaţă boltită. Pentru întărirea musculaturii abdominale sunt
recomandate exerciţii de sărituri pe trambulină.

Relatia sportiv-ambarcatiune

Când vorbim de performanţă în canotaj, ne gândim în mod firesc la performanţa realizată de sistemul sportiv-ambarcaţiune.
Credem de cuviinţă să prezentăm şi unele aspecte ale relaţiei sportiv-ambarcaţiune care, deşi sunt elementare şi au devenit clasice
prin abordarea în consens, reprezintă o particularitate importantă pentru abordarea efortului specific din canotaj.
Ambarcaţiunea este un corp plutitor, datorită faptului că forţa ce acţionează de jos în sus asupra volumului său (prin scufundarea
în apă) este mai mare decât greutatea ei (masa acesteia se compune din greutatea ei şi a canotorilor). Ea se află într-un echilibru
instabil, cu cele două laturi ale sale, dezechilibrul şi redresarea.
Ambarcaţiunea se deplasează pe apă cu ajutorul ramelor sau vâslelor, canotorul imprimă ramelor sau vâslelor o mişcare ciclică şi
pala descrie o traiectorie asemănătoare cu două linii paralele, intersectate la capete de câte un semicerc. Jumătate din această
traiectorie a palei se află în apă şi jumătate în aer, în directia opusă, pentru a reveni apoi în poziţia iniţială.
Cele două jumătăţi de traiectorie reprezintă cele două faze principale ale ciclului de vâslit: prima este “trecerea” iar a doua
“revenirea”. În afara acestor două faze principale, se mai disting în ciclul mişcării alte două faze intermediare, de legătură între fazele
principale: una marchează sfârşitul “trecerii” şi începutul “revenirii” şi se numeşte “degajare”, iar cealaltă marchează sfârşitul
“revenirii” şi se numeşte “atac”.
Trăgând mânerul ramei sau vâslei, canotorul dă naştere unui număr de trei perechi de forţe, de valoare egală între ele, dar de sens
contrar: la mâner, la furchet şi la pală. Primele două perechi de forţe, care acţionează la mâner şi la furchet, fiind aplicate în interiorul
sistemului canotor-ambarcaţiune, se anulează reciproc, neproducând nici o deplasare a ambarcaţiunii pe apă. Cea de-a treia pereche
de forţe care se dezvoltă la pala ramei sau vâslei, fiind aplicată în exteriorul sistemului, va produce deplasarea ambarcaţiunii. Aceasta
este urmarea diferenţei de rezistenţă pe care apa o opune palei şi ambarcaţiei. Cu alte cuvinte, rezistenţa opusă de apă palei este cu
mult mai mare decât rezistenţa pe care o opune apa ambarcaţiei care, prin forma sa hidrodinamică, reduce la minimum această
rezistenţă.
O parte însemnată a energiei vâslaşului se cheltuieşte pentru învingerea rezistenţei apei. Nu întotdeauna aceeaşi energie cheltuită
produce aceeaşi viteză de deplasare a ambarcaţiei. Se ştie că vâslaşul care, în căutarea vitezei, face economia cea mai mare de
energie, acela trece primul linia de sosire.
Leo Lazauskas (1999) considera că modelul matematic care descrie cel mai fidel transmisia puterii musculare la pală şi
înaintarea ambarcaţiunii este o pârghie de gradul al II-lea, iar viteza de înaintare a ambarcaţiunii provine din diferenţa dintre impulsia
forţei şi forţa rezistivă.
Caracterul vitezei de deplasare a ambarcaţiei, ca rezultat al gradului de eficienţă a acţiunii motrice efectuate de canotor,
reprezintă unul dintre factorii de cea mai mare importanţă în obţinerea unui randament tehnic superior. Cel mai mic consum de
energie a vâslaşului se realizează atunci când variaţiile între viteza maximă şi cea minimă atinsă de ambarcaţie, în ciclul unei loviri,
sunt cele mai mici. Un element important, fără de care capacităţile motrice de care dispune canotorul nu s-ar putea valorifica, este
priza pe mânere.

VIII Prof. Valentin Gavril


COLABORAREA UNITÃTILOR DE PERFORMANTÃ
CU UNITÃTILE şCOLARE
Colaborarea acestor unităţi trebuie să îmbrace două forme: colaborarea la
nivel managerial şi colaborarea la nivel de personal. Cred că, la această oră,
educaţia fizică şi sportul nu au o reprezentare clară în faţa societăţii civile
româneşti în ceea ce priveşte beneficiile practicării lor, atât la nivel de emulaţie, 2006 mai A
D
cât şi la nivel de performanţă susţinută.
Mai întâi, ca mai toate celelalte domenii de activitate din România, nici
sportul nu a fost ocolit de politic, influenţele acestui domeniu fiind puternic
marcante, în funcţie de echipele manageriale existente.
O altă problemă cu care se confruntă educaţia fizică şi sportul este baza
materială învechită avută la dispoziţie de unităţile de învăţământ. La această oră,
încă există şcoli sau licee care nu dispun de o sală de sport adecvată.
O problemă mai veche şi care nu este remediată, în ciuda semnalelor de alarmă
14
trase de tot mai mulţi specialişti din diverse domenii de activitate, înrudite sau nu cu mişcarea fizică, este scăderea
A
S
dramatică a numărului de ore de educaţie fizică în unităţile de învăţământ preuniversitar sau, cum se explică mai nou
(prin curriculum) lăsarea lor la nivelul deciziei unităţii.
Ca şi cum aceasta nu ar fi de ajuns, se adaugă şi scăderea populaţiei şcolare din România, pe fondul sărăciei şi al
plecării multor tineri din ţară, mirajul vestului atrăgând în continuare pe şi mai mulţi.
T
Ca să nu lăsăm la urmă, este dureroasă situaţia creată de numeroşii copii şi tineri care apelează la prieteni şi la
cunoştinţe din domeniul sanitar şi obţin acele scutiri definitive de la educaţia fizică, devenind o modă ca şi aceea a
scutirilor „pe caz de boală” de armată.
R
Concret, iată care cred eu că sunt problemele:
A
Anul acesta, Ministerul Educatiei şi Cercetării a făcut o modificare ce, din punctul meu de vedere, vine în sprijinul colegilor
noştri din unităţile şcolare de învăţământ nespecializat, separând competiţiile federale pe ramură de competiţiile naţionale şcolare.
Din păcate, în continuare există însă probleme legate de acei elevi participanţi care sunt ori nu legitimaţi sau luaţi în evidenţă în
cadrul grupelor de performanţă de către profesorii antrenori pe ramură sau probă sportivă, deşi M.E.C. a venit şi în întâmpinarea
unor astfel de situaţii creând în fişa individuală a elevului o rubrică ce trebuie completată de reprezentanţii D.J.S. şi în care să se
confirme faptul că respectivii elevi nu sunt în evidenţele grupelor aflate în pregătire la unităţi sportive de performanţă de pe raza
judeţelor unde îşi desfăşoară activitatea.
O altă problemă care există este tot una creată de numărul scăzut de elevi din unităţile şcolare (selecţia în unităţile şcolare
a viitorilor sportivi care vor alcătui clasele a V-a şi a VIII-a din cadrul unităţilor sportive de performanţă, mai concret din
cadrul Liceelor cu Program Sportiv).
Argumentele cadrelor didactice sunt în principal axate pe faptul că, prin plecarea acestor copii, scade numărul de elevi din
şcoli şi astfel se ajunge la desfiinţarea unor clase şi implicit a unor catedre. Argumentele care vin de cealaltă parte sunt că este
absolut necesară această selecţie pentru formarea claselor a V-a şi a VIII-a, în caz contrar putând dispărea însăşi unitatea
şcolară sportivă, prin dispariţia unor clase.
Fiecare parte are argumente logice şi de bun-simţ care presupun de fapt lupta pentru supravieţuire a unităţilor de
învăţământ, a claselor şi, mai ales, a cadrelor didactice.
De aici se ajunge la situaţiile întâlnite şi în alte judeţe din România în care acestor profesori pur şi simplu li se refuză
intrarea în incinta unităţilor şcolare pentru a mai face selecţie.
Totuşi este ştiut faptul că aceste unităţi şcolare din mediul urban şi rural alcătuiesc marea bază de selecţie pentru sportul
de performanţă. Fără această selecţie, sportul este sigur condamnat la dispariţie sau să aibă din ce în ce mai puţin copiii
talentaţi, din cauza restricţiilor.
Ajungem astfel la a se pune sub semnul întrebării însăşi existenţa acestor unităţi şcolare de performanţă. Sunt ele necesare
în sistemul actual de învăţământ sau pur şi simplu există pe o piaţă şcolară suprasaturată de specializări şi specialişti, în
condiţiile scăderii natalităţii şi a numărului de copii din România?
Oricât de deranjantă şi fantastică ar părea pentru profesorii din cadrul acestor unităţi o astfel de variantă, nu cred că ar
trebui exclusă nici o posibilitate în viitor, mai ales că din ce în ce mai mult apar schimbări ca urmare a alinierii tuturor
domeniilor de activitate umană la normele impuse de Comunitatea Europeană. Şi nu în ultimul rând există susţinători ai ideii
că se poate face sport de performanţă de către copiii talentaţi şi fără să fie transferaţi de la unităţile şcolare de unde provin,
deci fără a mai fi necesar să se creeze clase cu profil sportiv.
Şi să nu uităm că, din păcate, sportul nu este o politică naţională, în ţara aceasta priorităţile fiind cu totul altele. Este
adevarat că s-au construit aceste săli de sport în anii trecuţi în cadrul unui program guvernamental de refacere a bazelor
sportive şcolare. Este la fel de adevărat că există şcoli care sunt modele în privinţa dotărilor cu aparatură de specialitate dar
câte sunt, în raport cu suprafaţa şi populaţia României? Sunt situaţii sporadice şi mai mult decât atât, au avut la conducere
oameni vizionari care au iubit sportul şi care au şi ştiut că formarea unei astfel de baze moderne poate deveni o importantă
sursă de venituri pentru unitatea respectivă, mai ales dacă o fac temeinic şi înainte de a exista o concurenţă puternică în zona
respectivă.
Ne place sau nu, membri sau nu ai Uniunii Europene, mai devreme sau mai târziu vom întâlni aceleaşi probleme cu care
Germania sau alte ţări puternice din punct de vedere financiar s-au confruntat cu 20-30 de ani în urmă, când urmăreau
progresul economic.

Prof. Ovidiu toc jr. IX


(continuare din pagina 2)
Perioada studiilor a început în 1949 la Iaşi, unde l-am avut profesor pe maestrul
Dobrian, care mi-a fost şi mentor. De asemenea, în primul an l-am avut profesor la
sculptură pe Ion Irimescu. Îmi amintesc cum, într-una din lecţii, lucram la un basorelief.

A
Tema abordată era una politică, conform principiilor vremii: Marx, Stalin, Lenin...Am
făcut un basorelief Stalin pe care, după ce l-am terminat, l-am înţepat de jur împrejur cu
mai 2006 o furculiţă. Maestrul Irimescu a venit la mine, a privit lucrarea, s-a mirat, n-a spus vreo

D două minute nimic, pe urmă m-a luat de braţ şi m-a scos afară, ca să discutăm. „Îţi dai

14
seama ce faci tu aici?”- parcă-l aud...”Operă de artă”- am răspuns...”Cum să-l înţepi tu
pe Stalin, te poate aresta mâine-poimâine securitatea... Du-te şi strică tot, şi... să nu se
mai întâmple aşa ceva.”
L-am avut profesor şi pe Corneliu Baba la pictură, iar la scenografie pe Wilke,
mare scenograf la Teatrul Naţional. Am avut apoi bucuria şi norocul de a deveni asistent.
A Locuiam la Notre Dame de Sion, în faţa teatrului şi am devenit asistentul lui Wilke. Cred
că atunci chiar am stârnit şi invidii în rândul colegilor mei.

S Eram un perseverent prin definiţie, mi-a plăcut munca, mi-a plăcut arta...mi-a plăcut
să învăţ de la fiecare, să fur meseria şi s-o port eu mai departe, după concepţia mea.

T Am excelat în perioada aceea prin decorul pe care l-am lucrat pentru piesa Hamlet.
Wilke se îmbolnăvise şi am lucrat cu un alt maestru al scenografiei, Stamate. Toate culorile
mi le pregăteam singur, pe bază de clei...Teatrul Naţional avea „uzină” unde se construiau

R decorurile şi se realizau picturile. La uzină, era în centru o sobă rotundă, mare, cu


diametrul de doi metri şi jumătate. Fiecare culoare se pregătea într-o oală de metal...
printr-un proces clasic, foarte anevoios. Astăzi, există toate condiţiile: ai culorile, te joci cu
A ele, poţi să creezi. Dar atunci, satisfacţia era mult mai mare, pentru că munca asiduă
înnobilează...
Am simţit nevoia de a evada. Am avut vise, m-au măcinat doruri, gânduri. Sunt un om care
primesc telepatie foartre uşor, în special de la persoane influente şi energia de afară mă sprijină
parcă...
Uneori am gândit ce au gândit alţii...Şi lucrul acesta m-a ajutat foarte mult în viaţă. De multe ori,
mergând pe stradă chiar, m-am întrebat „de unde cunosc eu aceste lucruri?” E un mister pe care nu
l-am desluşit nici la ora actuală. Şi totuşi, am mers pe acest drum, căci mi-a plăcut necunoscutul...Am
încercat să fac legătura între pământ şi divinitate. Să descopăr, să redescopăr o lume nouă, condusă
de aştri, pe caleşti de aur, într-o atmosferă de poveste. Toate aceste gânduri au avut un efect magistral
asupra mea şi asupra artei mele, asupra creaţiei mele, în felul meu de a gândi şi de a construi. În artă,
dacă nu construieşti şi dacă nu ai un suport imaginar, ireal, pe care să încerci să-l transformi în real,
n-ai realizat nimic. Eşti zero ca artist, neputând să fii autentic. Am abordat fiecare lucrare ca şi cum
ar fi fost ultima. Mi-a plăcut în mod deosebit fiecare lucrare. Dar a doua zi sau a treia zi când
abordam o alta, o dădeam pe cea veche deoparte şi-mi spuneam: mai e totuşi ceva de completat în
ea... La o săptămână sau cum venea vremea, reveneam asupra ei...asupra celei vechi... Consider acum
că niciodată o lucrare nu este definitiv făcută... Mai rămâne ceva, o virgulă, un apostrof... Revenind
asupra unor lucrări, reuşesc cu adevărat să mă detaşez de ele...
Grafica o fac color. E recunoscută pe plan internaţional ca tehnică unică şi mi-a adus mari
bucurii, multe premii, multe satisfacţii. Chiar acum câteva zile am trimis două lucrări în Taiwan, la a
douăsprezecea bienală internaţională şi la Muzeul de Artă Modernă. Sigur că este o cinste, mă simt
onorat... Am lucrat şaptesprezece tablouri, într-un ritm alert, apoi am făcut o selecţie de două lucrări
care cred că mă reprezintă...
În Asia, am avut întotdeauna succes: am apărut în 40 de albume şi am fost invitat de onoare în
Thailanda. În 50 de ani, m-am bucurat de multe invitaţii la expoziţii internaţionale, bienale, trienale...
La un concurs internaţional se prezintă în general 3000 de lucrări, juriul selectând apoi în final
aproximativ 200. 40 de ani la rând nu am avut nici un eşec, am fost un ambasador onorific al culturii
româneşti, reprezentând arta... Pe toate albumele mele internaţionale scrie România, apoi Petru
Petrescu, Piatra Neamţ. Este o cinste şi pentru mine şi pentru ţară...
Mi-a plăcut să lucrez, am făcut şi sculptură şi basorelief, mi-a plăcut bogăţia de culoare a
acuarelei, e spontană...faţă de celelalte tehnici care sunt mai greoaie. Am abordat pictura în ulei,
acrilurile, gravura, tehnica mixtă, monotipia, ceramica, vitraliile... Am realizat şi o frescă de 64 de
metri patraţi (în spatele complexului Dacri, pe strada Petru Rareş) ce reprezintă o sinteză a legendei
româneşti, îmbinată cu motivele de Cucuteni.
Ana Vîrlan: Care este artistul plastic ce v-a influenţat oarecum existenţa şi creaţia artistică?
Petru Petrescu: Primul artist, pe care-l recunosc şi ca mentor, un om deosebit şi de o modestie
fantastică, a fost Vasile Dobrian, unul din marii noştri graficieni. I-am urmat paşii cu încredere,
mergeam în atelierul lui des şi eram mâna lui dreaptă. Am învăţăt mult de la dânsul, am învăţat
„meşteşugul”...Teoria o faci, cu restul... trebuie să te „descurci”...Dacă în faţa tabloului sau a
lemnului care vibrează nu poţi să devii sensibil, eşti pierdut. Dacă nu cunoşti acel drum de taină, nu
poţi să faci o operă de artă.

X „Prin operele sale, artistul îşi creează un alibi în vederea judecăţii de apoi.” (Lucian Blaga)
Ana Vîrlan: Care rămâne scriitorul preferat, în aceste momente pe
care le numiţi de taină şi de vibraţie spirituală?
Petru Petrescu: Artur Silvestri, Grigore Ilisei, Valentin Ciucă dintre
contemporani... Privind către clasicii literaturii noastre, admir monumentalitatea lui
Rebreanu. Mă regăsesc, ca mod de gândire, în filosofia lui Platon. Îmi place să fac

A
filosofie, o filosofie a culorii, filosofia imaginară a compoziţiei, o sinteză, un scenariu
propriu-zis... Dacă nu faci dinainte acest scenariu, dacă nu-l derulezi în creier,
nu-ti va ieşi niciodată pe hârtie... De fapt, ideea se îmbracă în culoare, nu pânza,
2006 mai
nu hârtia...
D

14
Ana Vîrlan: A existat o expoziţie de suflet? Cum glăsuieşte ea acum
pentru Petru Petrescu?
Petru Petrescu: 1988- Sala Dales. Am expus acolo 420 de lucrări, a fost un gen
de retrospectivă. Everestul fiecărui pictor din România nu poate fi decât Sala Dales din

A
Bucureşti. Am avut un mare succes, deşi pregătirile fuseseră, din cauza regimului de
atunci, anevoioase. Au fost oameni care m-au ajutat, m-au înţeles: ministrul culturii de
atunci, apoi scriitorul Amza Săceanu, un om deosebit care m-a ajutat enorm.

Existau şi atunci oameni care sprijineau actele de cultură. Alţii, le-au dărâmat. Da, am
avut mare succes la Dales...A doua zi, la Uniune, am fost întrebat: ”Maestre, dar ce se
S
întâmpla aseară la Dales, s-a dat salam?” Poate şi Ceauşescu, dacă o fi trecut spre Casa
Poporului, s-a mirat de câtă lume era acolo... Au venit şi membri ai Ambasadelor Germaniei,
Iugoslaviei. Cele mai multe lucrări mi-au fost cumpărate zilele acelea de către membrii
T
Ambasadei Iugoslaviei la Bucureşti. A venit întâi secretara şi a cumpărat două tablouri. N-a
durat jumătate de oră şi s-a întors cu încă doi membri ai ambasadei care au mai achiziţionat
două lucrări. În două ore, am dat atunci 35 de tablouri... În viaţa mea nu mi se întâmplase aşa
R
ceva... Preţurile însă erau modeste... La sfârşitul expoziţiei, s-a anunţat oficial ambasadorul
A
iugoslav: ”Domnule, vreau să te cunosc...Ai făcut prăpăd...ai <<distrus>> toată ambasada.” Şi-a ales şi el
un tablou, din lucrările care nu încăpuseră în spaţiul expoziţional şi, după ce m-a întrebat cât costă, s-a mirat
de suma mică pe care o ceream. Mi-a plătit dublu.
A doua zi, la Dales a venit şi maestrul Irimescu. Am fost cu Valentin Ciucă, l-am invitat. Era bătrân, îl
dureau picioarele...dar a venit pe la orele 11, aşa cum promisese, după ce refuzase să i se trimită maşină,
motivând că merge cu tramvaiul. A fost un profesor şi un om fantastic, nici nu sunt cuvinte ca să-l pot
descrie. Dumnezeu să-l odihnească...s-a stins la sfârşitul anului trecut...A venit la Dales, a stat jumătate de
oră, a privit lucrările expuse...S-a întors şi ne-a felicitat- de faţă era soţia mea, erau Valentin Ciucă, scriitorul
Victor Crăciun, scriitorul Paul Anghel şi se mai aflau acolo secretarul şi delegatul cultural de la Ambasada
SUA. Ion Irimescu m-a sărutat şi mi-a spus de faţă cu toţi: „Nu m-ai făcut niciodată de râs. Eşti un geniu.”
Apoi s-a adresat celorlalţi: ”Petrescu va fi al doilea Brâncuşi al ţării noastre româneşti”... Sigur că
satisfacţia a fost mare...
Ana Vîrlan: Între premiile obţinute, care rămâne cel mai drag?
Petru Petrescu: La Voroneţ, se făceau importante expoziţii naţionale, de mare valoare artistică şi
umană. Am obţinut premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România şi premiul „Voroneţ”. Fiind membru al
Academiei Italiene din Napoli (Di Pontzen), am obţinut două premii „Galionul de Aur”, apoi o medalie de
aur la Marele Lagăr Majdanek în Polonia, unde m-am bucurat ani de zile, la toate bienalele, de succes. Am
fost acolo invitat onorific, deşi nu eram evreu. Am avut întotdeauna sentimentul că trebuie să fac o artă
specială, durerea oamenilor s-a simţit în opera mea, am mers mereu alături de dânşii. În familia mea, toţi au
fost oameni sensibili, iubitori de aproape şi de artă. Am căutat întotdeauna ca frumosul pe care-l descopăr
prin artă să fie justificat, să atingă toate cotele umane.
Ana Vîrlan: Sunteţi parte a unor prestigioase organizaţii culturale şi artistice...
Petru Petrescu: Sunt titular din 1960 al Uniunii Artiştilor Plastici din România, membru onorific al
Academiei din Japonia, membru academician al Academiei Di Pontzen din Italia, distins cu Diploma de
Excelenţă în România, în 2004. Chiar înainte de Revoluţia din 1989, am fost propus pentru acordarea titlului
de „artist emerit”; probabil a rămas dosarul meu şi al altor doi artişti rătăcit pe undeva... În anul 2005, am
fost răsplătit, de asemenea, cu Diploma de Excelenţă, la împlinirea a 50 de ani de activitate iar anul acesta cu
Diploma de Excelenţă pentru crearea unor valori de patrimoniu.
Ana Vîrlan: Lucrările dumneavoastră oferă alternative cromatice la definirea concretă a
lucrurilor, a lumii. Haideţi să încercăm acum câteva definiţii, printr-o extrapolare către lumea
cuvântului, a unor coordonate esenţiale ale existenţei. Să definim aşadar: contemporaneitatea...

Petru Petrescu: O lume nebună. Ana Vîrlan: Tinereţea...


Ana Vîrlan: Dumnezeu. Petru Petrescu: Bat-o focul...
Petru Petrescu: Fără El, nimic... Ana Vîrlan: Senectutea...
Ana Vîrlan: Arta... Petru Petrescu: Memorii...şi...proiecte încă...
Petru Petrescu: Pionul principal al lumii... Ana Vîrlan: Viaţa...
Ana Vîrlan: Artistul... Petru Petrescu: E frumoasă, e nobilă şi începe
Petru Petrescu: Supusul Divinităţii... dincolo de Porţile Raiului.
Ana Vîrlan: Familia... Ana Vîrlan: Moartea...
Petru Petrescu: E totul pentru artist... Petru Petrescu: Nu există. (va urma)

Prof. Ana vÎrlan XI


Expeditie la munte
(Poveste de iarnà in martie)

17 martie 2006 a fost ziua hotărâtă pentru o plecare la Durău, plecare

A mai 2006
amânată în mod repetat. Ca să ne facă în ciudă, se manifestă o schimbare bruscă
de temperatură şi un soare de primăvară zâmbitor topeşte nemilos şi „văzând cu
ochii” zăpada, iar din streşini curge fără încetare apa. Ne gândeam că vom găsi
D la destinaţie un peisaj deplorabil de sfârşit al unei ierni lungi şi întârziate, cu
babe capricioase şi geruri de Bobotează.

A
S
14 Ne-am adunat la ora fixată, mai puţin o titulară care a cedat subit pe ultimii
metri ai unei curbe, poate ultima din cariera ei de sportivă. Îmbarcaţi într-un
Mercedes încăpător, sub bagheta lui „nea’ Nelu”, baciul handbaliştilor pietreni,
prezent şi activ la mai toate manifestările celor din această numeroasă familie,
am luat „startul”.
Plecăm hotărâţi să învingem munţii, ocolişurile şi pantele, zăpada şi troienele, să ne primenim plămânii
cu esenţa brazilor, să descoperim drumul succesului cu busola muncii dar şi a liniştii monahale a bătrânului
T Ceahlău.
Parcurgem drumul fără incidente sau probleme, făcând doar un scurt popas la Pângăraţi pentru

R
aprovizionarea cu unele „susţinătoare de efort” atât de necesare la munte pe vreme de iarnă.
De la intersecţia cu Borsecul, după traversarea Bistricioarei, rulăm pe un drum ce aminteşte de asfalt,
acum plin de gropi şi hârtoape, cu poduri distruse şi încercări timide de remedieri improvizate din „calicia”
A în care ne zbatem. Ce păcat pentru o zonă atât de frumoasă dar atât de izolată de indiferenţa oamenilor!

Iată-ne ajunşi la baza pantei ce urcă pieziş spre


Hotelul „Cascada”, proprietatea familiei Zabulică, ultima
haltă pe care o poate face un turist îndrăgostit de munte,
în tentativa de urcuş pe cărările Ceahlăului Sfânt.
Deodată, peisajul s-a schimbat şi iarna parcă era
acolo dintotdeauna, cu nămeţi uriaşi, cu brazi plini de
zăpadă şi cu o ninsoare care cernea sclipitoare din
văzduhurile sub neguri ale Ceahlăului. Incredibila
imagine a apărut surprinzător, trezindu-ne brusc din
letargia în care am căzut cu puţin timp în urmă.
Totul părea un splendid peisaj elveţian imortalizat
într-o linişte şi o încremenire desăvârşită. Nimeni şi
nimic nu ne tulbura bucuria şi nici împrejurimile de vis
în care am „aterizat”. Doar noi, cu strigătele noastre de
bucurie, cu gesturile de surpriză şi poantele copilăreşti,
salutam acest minunat decor. Sâmbătă seara „două ciocolate” din taraful propriu al
***
„Cascadei”, întărite cu câteva cd-uri aduse de noi, au
Pe nesimţite, ne-am transbordat în holul primitor şi asigurat un binevenit antrenament suplimentar de joc de
călduros, unde gazda ne aştepta cu braţele deschise, picioare, bazin, trunchi şi braţe necesar unei apărări mobile
într-o curăţenie şi o ordine perfectă. După o scurtă şi sigure.
recunoaştere a zonei, am plecat să explorăm „axialul”, şi Duminică am început ziua la schitul vechilor sihaştri,
am devenit primii pământeni care au făcut pârtie în rugându-ne pentru noi şi cei dragi dar aprinzând şi o
nămeţii neprihăniţi şi proaspeţi ce se opuneau cu lumânare pentru cei veşnic adormiţi din familiile noastre.
încăpăţânare mărşăluirii noastre. Am făcut o încălzire de După ascensiunea premiată cu ceaiul de afine de la cota
4 kilometri şi o „mozoleală” cu zăpada proaspătă, Fântânele, a urmat programul de odihnă şi apoi am simţit
botezând câteva novice aflate în prima lor expediţie. În bucuria sporturilor de iarnă pe pantele din staţiune tăcute şi
holul de acum cunoscut, ne aştepta ceaiul fierbinte cu pustii, chiar şi în acea zi de sărbătoare. Oare unde erau
lămâie pe care l-am completat cu ghiduşiile şi vorbele turiştii şi cei care ar fi trebuit să se distreze din când în
noastre de voie bună. Spre seară, când totul era învăluit când? Încheiam încă o zi de muncă, bucuroşi că aveam tot
în întunericul misterios al pădurii şi muntelui, când cine ce ne trebuie şi pregătindu-ne pentru o nouă săptămână
ştie ce spirite ne urmăreau, noi ne instruiam în camera mult mai grea.
căpitanului, fixându-ne bornele acestei expediţii la Târziu de tot, când şoaptele şi tresăririle nopţii mişunau
munte. nestingherite pe la geamurile noastre, adormeam cu toate
Încet dar sigur, ne-am înhămat la un program spartan năzuinţele şi speranţele viitoare la căpătâi. Oare vom reuşi?
de pregătire ce a inclus zilnic ascensiune 2 ore, axial Din ceea ce ştim noi, dacă doreşti şi munceşti cu
8km tur/retur şi dimineaţa, la prima oră, nelipsita tenacitate, respectând frumuseţea şi morala luptei sportive,
înviorare. visele devin realitate.

XII Prof. Dorina si ovidiu toc (17-23 martie 2006)


Factorii limitativi în activitatea sportivà de
performantà (Ii)

Factorii care au determinat apariţia şi evoluţia crizei jocurilor sportive


pot fi enumeraţi astfel:
- arbitrajul- lipsa de profesionalism, interese partizane
„motivate”, nesancţionarea greşelilor anterioare; 2006 mai A
- inexistenţa unor politici performante din partea factorilor
decizionali- federaţii, colegii centrale şi judeţene şi prezenţa în D

14
aceste organisme a unor oameni motivaţi de interese mercantile,
lipsiţi de suportul profesional şi organizatoric;
- jocurile sportive s-au îndepărtat de realitatea socială şi
de mediul profesional, au fost programate competiţii şcolare în
perioada de vârf a activităţii elevilor, au fost organizate competiţii A
în oraşe care nu dispun de o bază materială corespunzătoare şi nici de condiţiile sociale necesare
pregătirii unor asemenea evenimente;
S
- modul centralizat de pregătire (LPS, CSS) la nivel local a îngustat aria de selecţie şi
pregătire;
T
- s-a redus foarte mult activitatea competiţională la nivelul unităţilor şcolare (acest lucru se
datorează în principal supraîncărcării programei şcolare, lipsei de stimulente, înţelegerii greşite R
din partea profesorilor şi a elevilor a democraţiei, dar şi apariţiei unor mijloace alternative la
educaţia sportivă); A
- existenţa în campionat, la toate nivelurile, a unor meciuri „strategice” (trucate);
- impactul social scăzut al campionatelor şcolare şi lipsa unor precizări ale MEC privind obligaţiile profesorilor de
specialitate, pe linia echipelor reprezentative;
- centralizarea excesivă la nivelul MTS şi MEC a organizării şi programării competiţiilor, care lasă foarte puţin
loc iniţiativelor locale şi regionale;
- existenţa unor criterii neperformante şi a unor politici aleatorii, la nivelul loturilor naţionale;
- apariţia şi manifestarea neînţelegerilor dintre antrenori şi conducerile cluburilor/ federaţiilor;
`` de stimulente pentru sportivii selecţionaţi în loturi;
- lipsa
- transformarea ilogică şi incoerentă- cu măsuri de compromis- după 1989, a sportului dintr-un serviciu social
într-unul economic;
- lipsa de stimulente pentru profesorii care lucrează în performanţă, lipsa materialelor şi a bazelor sportive;
- desfiinţarea cercurilor sportive din şcoli şi lipsa de preocupare a profesorilor datorată proastei recompensări
materiale/remunerări;
- dispariţia fondurilor de competiţii din cadrul LPS-urilor, diminuarea cantonamentelor şi a perioadelor de
refacere, slăbirea alimentaţiei;

***

Cum se poate face aşadar sport de calitate, cum se poate realiza performanţa, cum poate sportivul progresa? Lipsa
materialelor, instalaţiilor, bazelor sportive sunt factori negativi care afectează grav activitatea sportivă şi sănătatea
populaţiei.
Mulţi copii provin din familii sărace care nu au ce să le dea de mâncare, cu ce să-i îmbrace, cu ce să-i încalţe. Pot ei
să le cumpere adidaşi, tenişi? În plus, prin procesul de antrenament, copiii nealimentaţi se pot îmbolnăvi şi atunci, în loc
să dezvoltăm, distrugem.
Familiile care au bani îşi învaţă copiii comozi. Sfera atracţiilor este foarte mare: internet, discoteci, baruri, biliard,
jocuri pe calculator etc. Au apărut tot mai evident pe piaţă drogurile şi pornografia. Fumatul, alcoolul se potrivesc de
minune dorinţei tinerilor de a epata.
Sunt tot mai multe familii dezorganizate, mulţi părinţi plecaţi în străinătate care lasă copiii de capul lor. Au loc multe
certuri în familii, în general din cauza lipsei banilor. Pregătirea pentru viaţă lasă mult de dorit. Educaţia spectatorior este
şi ea foarte importantă. Sportul trezeşte în privitori senzaţii extraordinare: incertitudine, emoţii extreme, speranţă
deziluzii, bucurie, tristeţe. Trebuie estompat orgoliul spectatorilor şi dorinţa nebunească a acestora ca echipa, sportivul
favorit să câştige cu orice preţ, cu orice mijloace (verbale sau fizice). Sportul trebuie să fie o bucurie.
Înlăturarea acestor factori limitativi în dezvoltarea jocurilor sportive este necesar să se facă în urma unor analize
profunde, astfel încât criza care se manifestă la ora actuală, în special cea de structură, să poată fi depăşită.
Sunt necesare măsuri organizatorice, măsuri stimulative dar şi o nouă concepţie privind modul de selecţie, de
pregătire şi de desfăşurare a competiţiilor. În toate aspectele prezentate, dominantă este diversificarea ofertei de servicii
sportive, profesionalizarea managerilor şi un sistem logic de evaluare a calităţii profesorilor şi a valorii sportivilor.

Prof. Loredana Bulache XIII


PrimÃvara Pace

Din ce colţ de univers Într-un colţ al Terrei


Primăvară, tu apari, Se naşte-un băieţel,
Să îmbraci în cânt şi vers Într-un alt colţ al planetei,
Pe cei mici şi pe cei mari? Se stinge-un bătrânel.

A mai 2006 Din ce colţ de paradis


Ai împrumutat culori
Într-o ţară din lume
Se duce război,

D
Pentru floarea de cais, Se moare pe rupte
Pentru multe alte flori? De boli şi nevoi.

14
Primăvară, tu întinzi Părinţi cu copii,
Punţi de aur înspre cer Copii cu părinţi,
Şi în braţe ne cuprinzi Fac şiruri spre şcoli
Tăcuţi şi cuminţi.

A
Să scăpăm de griji şi ger.

Tudosà mÃdÃlina, clasa a V-a Pentru pace în lume


Duc ruga spre ceruri

S Timp Cautà pacea...


Pentru copii, pentru mame,
Rămâi, pace, de-a pururi.

T
Printre flori, încetinel Singur eşti, Pace-dorinţa supremă,
A ieşit un ghiocel: nu ai pe nimeni, Pace-visul dintâi,
Firav, alb şi subţirel, Popoarele lumii te cheamă

R
te-ai născut şi trăieşti... Eternă pe Terra rămâi.
Ca un clopoţel. dar viaţa e un dar
cum nici nu crezi, Chiriac George, cl. a XII-a A
Pâlcul de omăt dispare.
A Din natura renăscută,
Cu flori multe, lucitoare,
nici nu gândeşti.
SÃ sperÃm
Primăvara ne încântă. De pace să ai parte
ea e sublimul dar Afară-i încă zi
Tudosà mÃdÃlina şi nu-ţi fă viaţa ca la carte şi văd trecând
clasa a V-a A căci vei trăi-n zadar. prin faţa mea,
abia păşind, abia trăind,
Canarul Azi tu eşti singur bătrâni şi mame
şi te doare şi copii.
Ţineam în sufragerie un canar în colivie dar timpul tău nu e trăit,
galben ca o păpădie. Şi le citesc în ochi
caută pacea, amarul,
ea nu moare căci vremea bună
Îmi plăcea să îl alint şi credeam că-i fericit,
auzindu-l ciripind.
şi-ncearcă să te faci iubit. a trecut,
arată greu chiar
Până când o rândunică, de la tropice venită, Găseşte bucurie şi cântarul:
s-a gândit să poposească, chiar la mine la fereastră. pentru al tău suflet paharul vieţii
şi nu gândi la viitor, s-a umplut...
Nu ştiu ce-or fi povestit, dar canarul, necăjit, căci pentru tine,
de atunci, s-a cam lăsat de cântat şi de jucat. Cerul se gândeşte: Această lume,
făr’de pace
tu speră doar, uitată e în colţul ei,
Mă gândesc acum că poate, de puţină libertate
căci cei ce speră iar noi nu mai avem
i-o fi dor şi lui sărmanul, că tot stă închis cu anul.
nu adorm, nu mor. ce face
Şi orice colivie mică, de-o fi ea şi aurită, şi tot sperăm salvarea ei.
tot e ca o închisoare, pentru cei făcuţi să zboare. Gâdioiu Codrin
Clasa a XI-a A Iosub Monica
Iorga Sandra - clasa a V-a A Clasa a IX-a B

Lumina Învierii
Acea Lumină care a răsărit atât de proaspătă şi puternică, odată cu Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, ne-a
călăuzit şi ne va călăuzi în eternitate paşii spre mântuire, spre puritatea sufletului.
Când în mormânt a rămas umbra albă şi rece a morţii şi peste stânga întunecată s-a ridicat lumină şi căldură,
sufletul omului s-a umplut de credinţă şi adevăr, fiecare fiinţă având în propriile mâini cheia de aur a Împărăţiei
Cereşti. Astfel, Mielul lui Dumnezeu ne-a dovedit că adevăratele minuni se săvârşesc prin credinţa în cele sfinte şi
prin păstrarea sufletului.
Chiar dacă în timp omul s-a preamărit pe sine şi a pierdut din darurile Dumnezeirii, la primirea Luminii Sfinte,
fiinţa noastră se îmbracă an de an în haina speranţei, a credinţei, a dragostei.
Cum Mântuitorul a lăsat dovada clară a existenţei mântuirii şi a vieţii veşnice, aşa şi noi trebuie să lăsăm dovada
că Lumina Sfintei Învieri ne marchează viaţa şi ne transformă în aleşi ai drumului adevărat, ai Dumnezeului
Adevărat. Hristos a înviat!

XIV Gâdioi Irina - Clasa a IX-a B


First true love Regret
every time I look into your eyes
Durere surdă simt acum
I feel something incredible
I think of you and realise Pentru greşeala ce-am făcut:
Pornit-am ieri pe-un drum,
A
that you are unbelivable.
Iar astăzi sunt pierdut.
I love you more than everything 2006 mai

D
you are the one I need O clipă vreau din viaţă,

14
but also very interesting O unică secundă de răgaz,
the way you make me bleed Să mă trezesc de dimineaţă
I bleed when you are not around
Să pot să schimb ziua de azi.
so you can make me happy
I wanna scream because I like the sound
"you’re mine and I am very lucky…" Nu uit ce tare am greşit,

we have to share one sigle heart


half is yours and half is mine
Având atâta necredinţă,
Aş vrea să fiu iar liniştit
Să simt din nou dorinţă.
A
means that we will never be apart
but if we will give me a sign… Inconştient, sfidat-am focul S
T
Ţinându-l strâns în palmă,
I have a soul that needs your eyes
I can't wake up I'm hypnotised Şi-acum nu-mi găsesc locul
in your arms I wanna die Căci flacăra spre ardere mă-ndeamnă.
I swear I will not tell a lie.
I swear I will not make you cry. Munteanu Adrian - cl. a XI-a A R
A
but if I do...
I will see you in heaven
Linişte
and there my lies will be forgiven

GÃtej Flavius Viaţă fără moarte Vino!


Moarte fără chin
cl. A x-a c Chin fără durere S-a lăsat amăgitoare noaptea,
Asta ne dorim! Cuprinsă de-un întuneric ameţitor.
Her Se joacă şi luna
I had a dream of you Pace sau război Îmi mângâie chipul,
Dreamed that we wore togheter Drum fără sfârşit Sperând să-şi alunge singurătatea.
This relationship will last forever Linişte deplină E tristă de veacuri,
I hope this will come true Asta ne-am dorit! Deşi luminează...
Something is very strange
A feeling I can't change Asemenea unui zâmbet,
Soare fără nori
Not that I'll like to try Ea ascunde sute de lacrimi.
Zâmbet neforţat
Don't wanna make you cry.
Vreme fără ploi Visez în tăcere, aştern gânduri şi şoapte
I see a shadow of a women Mă simt lăsat în tristeţe,
seems that my soul has just been stolen Asta am aşteptat!
I wanna find her so I can live in peace Încerc să respir, dar îmi lipseşte aerul.
with her and our strog love forever Linişte şi pace Fără parfum degeaba-i şi floarea.
she is the one I wanna hug and kiss Urlet fără glas De ce nu te-apropii?
made for eachother so we can live toghether. Somn fără de voie Strânge-mă-n braţe!
Asta ne-a rămas! Arată-mi lumina!
GÃtej Flavius
Vino, te aştept!
cl. A x-a c Munteanu Adrian -cl. a XI-a A
gÃitan Dragoş, clasa a V-a A

Pârâul din grÃdinÃ

Îmi aduc aminte că, atunci când eram mai mititică, în spatele grădinii noastre curgea un pârâu cu apă rece. Mergeam cu mama şi stăteam pe malul lui
uitându-mă la peştişorii mici şi neastâmpăraţi.
Alaltăieri mi s-a făcut dor de pârâul din grădină şi am mers să-l văd. Dar nu mai era aşa cum îl ştiam. Ce se întâmplase oare?
Pârâul mi-a înţeles gândul şi mi-a răspuns:
-Aici sunt, abia mă vezi din gunoaie!
-Ce-i cu tine? Ce ai păţit? l-am întrebat.
-Sunt aşa din cauza oamenilor din satul tău, plânse pârâul. Aţi uitat cu toţii de mine, m-aţi transformat în groapă de gunoi. Faceţi curat în casă şi în curte şi
aruncaţi totul în casa mea şi pe trupul meu! mă certă usturător pârâul.
-Pârâule, dar unde-s peştişorii şi broscuţele, unde-s sălciile de pe malul tău, unde e apa ta curată?
-Vai de...apa mea! Peştişorii au murit cu toţii: n-au mai avut apă curată şi aer curat...au fost otrăviţi când oamenii au aruncat nişte butoaie mai la deal, zise
suspinând pârâul.
-Dar broscuţele? am întrebat...
-Au plecat toate, m-au lăsat singur, nu mai am pe nimeni...până şi firicelul cel mic de apă se ascunde încet, încet. Vezi, pe mal aveam sălcii verzi şi
pletoase care îşi scăldau ramurile în apa mea...Le-au tăiat pe toate, încât malurile mele cad. Am avut un plop bătrân în vale, dar un fulger l-a lovit şi pe el şi a
ars tot. Nici nu mă mai numesc pârâu pentru că nu mai am nimic- nici apă, nici peşti, nici broscuţe, nici sălcii.
-Te pot cumva ajuta? l-am întrebat.
-Da, cheamă-i pe ceilalţi copii şi curăţaţi-mă! Şi am să te răsplătesc. Mi-e dor de copiii care veneau, de turmele de vite care se adăpau din apa mea, mi-e
dor de cerul înstelat care se oglindea în apă la mine. Mi-e dor de mine, a plâns încet, cu ultimele picături de apă curată, pârâul. Apoi s-a ascuns după un
munte de cutii, dispărând pentru totdeauna...
De ce nu înţelegem noi, oamenii, că „a noastră” este nu numai casa şi curtea...”Ale noastre” sunt şi pârâul, şi pădurea, şi parcul şi satul şi şcoala...Şi,
dacă le îngrijim pe acestea, ne îngrijim pe noi.

Mihalache Elena-Raluca - Clasa a V-a


Şcoala Grumazeşti XV
ANI DE LICEU
15 Septembrie 2002. Curtea LICEULUI CU PROGRAM SPORTIV este cuprinsă de
o forfotă uriaşă. Grupuri mai mari sau mai mici de elevi, părinţi şi profesori se pregătesc
pentru deschiderea „oficială” a unui nou an şcolar şi îşi împărtăşesc cu nostalgie amintirile

A
evenimentelor la care au fost părtaşi în zilele călduroase ale vacanţei. Dar iată că semnalul
pentru deschiderea noului an şcolar se face auzit iar noi, elevii, suntem invitati să ne
mai 2006 ocupăm locul rezervat în careu.

D Am ocupat, împreună cu vechii şi noii colegi spaţiul rezervat claselor a IX-a, mai

14
exact prima latură a careului în formă de ,,U”. Din locul în care mă aflam, priveam cu
uimire spre cealaltă latură a careului unde se aflau cei din clasa a XII-a. Mi se păreau nişte
uriaşi faţă de noi cei din prima clasă de liceu şi mă gândeam cât de mult va trebui să ne
pregătim pentru a avea ,,o alură” sportivă asemănătoare. Dar cel mai mult mă gândeam la
cât vom avea de învăţat în următorii patru ani de la profesorii cu care ne vom pregăti
A teoretic, de la antrenorii cu care ne vom pregăti din punct de vedere sportiv, în general mă
gândeam la exigenţele şi pretenţiile unui liceu vocaţional.

S Îngrijorarea mea a crescut şi mai mult după ce conducerea liceului şi apoi fiecare diriginte a vorbit despre realizările
anului precedent. Am aflat atunci că toţi elevii din clasa a XII-a au terminat cu note mari, ca au „luat” bacalaureatul şi că

T aproape toţi absolvenţii L.P.S. erau prinşi într-o formă de învăţământ superior. Dar cel mai mult m-au impresionat
rezultatele sportive obţinute de mulţi dintre cei prezenţi sau dintre cei care încheiaseră cursurile liceale. Mă întrebam cu
emoţie şi oarecare teamă dacă voi reuşi să fac faţă unei asemenea provocări ce implica atât pregătirea teoretică specifică

R oricărui liceu cât şi performanţa sportivă.


După ce am aflat că diriginte la clasa a IX-a A (din care făceam parte) a fost desemnat domnul profesor
Ilie Popescu, m-am mai liniştit, deoarece în clasa a VIII-a practicasem atletismul sub îndrumarea lui şi, începând cu clasa
A a IX-a, intenţionam să continuu cu rezultate mai bune tot...atletismul. Auzisem de la colegii „mai mari” despre exigenţa
domnului profesor şi despre rezultatele remarcabile obţinute cu generaţii de sportivi în calitate de profesor antrenor.

M-am hotărât atunci, la începutul clasei a IX-a, să lupt pentru a depăşi


toate obstacolele iar prin rezultatele pe care le voi obţine la învăţătură şi în plan
sportiv să demonstrez că voi reprezenta cu cinste tradiţiile şi exigenţele LPS
Piatra Neamt. Pe parcursul clasei a IX-a, am reuşit să ne cunoaştem profesorii
care ne predau, colegii de clasă, partenerii de echipă în sportul pe care îl
practicam. În ciuda unor mici ,,derapaje”, am reuşit să formăm o clasă unită cu
rezultate foarte bune atât la învăţătură, disciplină, cât şi în activitatea
competiţională. Meritul cel mai mare în păstrarea echilibrului clasei, a nivelului
ridicat la învăţătură, a disciplinei şi a rezultatelor sportive, îi revine domnului
profesor Ilie Popescu care a ştiut cum să ne îndrume cu exigenţă dar şi cu
prietenie pe parcursul celor patru ani.
Desigur că în această perioadă au mai fost şi nemulţumiri din partea
domnilor profesori datorate micilor ,,gafe” pe care unii dintre noi le-au făcut
sub imboldul vârstei sau din prea mult teribilism. Toate aceste întâmplări mai
mult sau mai puţin hazlii, au fost trecute la capitolul ,,amintiri din liceu” de care
ne vom aduce aminte când ne vom revedea peste ani. Pentru tot ce am greşit cu
ştiinţă sau neştiinţă, din glumă sau nepricepere, vă rugăm să ne iertaţi!

Ştim cu toţii că anii de liceu sunt anii cei mai frumoşi din viaţă. De aceea, acum când ne apropiem de examenul de bacalaureat, ne încearcă
sentimente de nostalgie şi regret pentru scurgerea prea grabită şi ireversibilă a timpului. Deşi clasa noastră a fost o clasă ,,mozaic”, cu
practicanţi ai mai multor ramuri sportive ca fotbal, volei, atletism, canotaj, gimnastică, am reuşit totuşi să ne împrietenim şi să devenim o clasă
unită şi la bine şi la greu. Ne-am ajutat reciproc şi ne-am bucurat împreună de succesele obţinute atât în orele din clasă cât şi pe terenul de
sport.
Eu aş vrea să dau timpul înapoi şi să retrăiesc acele clipe minunate petrecute în orele de limba şi literatura română când ni se vorbea cu
patos despre marii cărturari ai literaturii române şi universale. Aş dori să retrăiesc orele de matematică şi chimie, disciplinele mele preferate la
care am obţinut cele mai mari note. Dar cel mai mult îmi vor lipsi orele de antrenament de pe muntele ,,COZLA” şi bucuria premierilor în cele
treizeci de concursuri încheiate pe podium. Pentru toate eforturile depuse în cei patru ani de liceu de către întregul colectiv de profesori şi
antrenori, vă rugăm să primiţi omagiul şi respectul nostru profound, împreună cu un sincer şi cald ,,VĂ MULŢUMIM!”. Pentru ajutorul dat şi
implicarea în organizarea unor activităţi (în special „Balul Bobocilor” ) aducem mulţumiri doamnei profesoare MARIA BLAGA. Nu-i vom
uita nici pe cei din serviciul tehnic-administrativ: secretariat-contabilitate, administratori, pedagogi, şoferi, doamnele de serviciu, personalul de
la cantină, cărora le mulţumim din suflet pentru tot ce au făcut pentru noi.
Personal, aduc un plus de recunoştinţă doamnei profesoare ANA VÎRLAN şi domnului profesor ILIE POPESCU. Cu regretul că timpul
a trecut prea repede, şi uneori nu ne-am ridicat la nivelul exigenţelor profesorilor şi antrenorilor, anii petrecuţi la L.P.S ne vor marca tot restul
vieţii cu cele mai interesante şi calde amintiri.
Dar peste toate cele întâmplate, vor rămâne în mintea şi în sufletul nostru de viitori oameni maturi şi responsabili, calităţile extraordinare
ale dascălilor noştri: profesionalismul, dăruirea, înţelegerea, răbdarea, devotamentul, efortul fizic şi intelectual, pentru a ne pregăti să reuşim în
viaţă. După terminarea liceului, drumurile noastre se vor contura în funcţie de opţiunile fiecăruia. Dar indiferent unde vom fi, vom păstra în
suflet chipul fiecărui dascăl care ne-a îndrumat paşii în cei patru ani de liceu şi promitem ca acolo unde vom trăi şi munci să nu vă
dezamăgim.Vom face din efortul dumneavoastră (comun şi individual) un ţel în viaţă, un ţel având la bază principiile olimpismului: MAI
REPEDE, MAI INALT, MAI PUTERNIC. La revederile de peste ani vrem să vă putem spune cu mândrie: „V-AM FOST ELEV LA L.P.S.”.
Doresc tuturor colegilor succes la bacalaureat şi noroc în viaţă, iar colectivului de cadre didactice ani mulţi cu sănătate şi bucurii.
GAUDEAMUS IGITUR!

XVI George Aurelian Chiriac clasa a XII-a A


Interviu cu o campioanã olimpicã
-Laura Badea-
Andrei Adumitroaie: Ce sport aţi practicat mai exact? Vă întreb

A
deoarece ştiu că sunt mulţi oameni dezinformaţi care s-ar putea să nu ştie.
Laura Badea: Scrima. Dar în copilărie am mai făcut balet, handbal şi am 2006 mai
încercat puţin şi atletismul.
Andrei Adumitroaie: Ce v-a determinat să vă apucaţi de sport? Şi de ce
D

14
aţi ales scrima?
Laura Badea: Am fost selecţionată la şcoală de o doamnă profesoară de
la C.S.S. nr.1 Bucureşti când eram în clasa a II-a. Eu am mai făcut balet şi
handbal, dar sportul care m-a atras a fost SCRIMA. De ce? Pentru că
întotdeauna mi-a plăcut întrecerea, mi-a plăcut să am un adversar şi să mă
lupt. Cred ca nu am greşit alegând acest sport. A
Andrei Adumitroaie: Cât de greu a fost să ajungeţi la un nivel de înaltă performanţă?
Laura Badea: Foarte greu, dar totul a fost făcut cu pasiune şi dăruire. Ca orice copil, şi eu am
S
facut trăsnăi şi am avut de multe ori tentative de a renunţa la sport, dar în cele din urmă am mers
mai departe.
T
Andrei Adumitroaie: Cum vă simţiţi acum, ştiind că aţi participat la patru olimpiade?
Laura Badea: Ca orice om normal care ştie că şi-a făcut profesia cu dăruire şi respect. Aş fi R
vrut să mai particip la încă o ediţie, dar trebuie să ştii şi când să te opreşti şi să reuşeşti să te
realizezi şi pe plan personal, familial. A
Andrei Adumitroaie: Care vă este cea mai dragă medalie
dintre toate pe care le-aţi câştigat până acum?
Laura Badea: Cea mai dragă îmi este cea cucerită la Jocurile
Olimpice de la Barcelona în 1992 (bronz) şi una cucerită în ţară la
Cupa României (aur) pe care am câştigat-o la vârsta de 17 ani.
Andrei Adumitroaie: Câte medalii aţi câştigat?
Laura Badea: În jur de 26 la Campionatele Mondiale,
Campionatele Europene, Jocurile Olimpice plus Campionatele
Naţionale, concursurile de Cupă Mondială şi Campionatele
Universitare.
Andrei Adumitroaie: Este grea trecerea de la viaţa sportivă la
cea familială?
Laura Badea: Pentru mine nu a fost greu, deoarece am avut
sprijinul soţului meu încă din 1994 (eram prieteni pe atunci). Totul
constă în respect, dăruire, încredere în cel de lângă tine şi în tine
personal.
Andrei Adumitroaie: În copilărie aţi avut probabil un model
în domeniul sportiv. Care este el şi dacă a fost sau este şi un
model de viaţă?
Laura Badea: Am avut bineînţeles. Primul a fost antrenoarea Andrei Adumitroaie: Cât de greu este să te
reapuci de sport? Ce implică această dorinţă?
mea, doamna Vicol Maria, o mare campioană atât pe plan sportiv
Laura Badea: Nu-i este greu decât celui
cât şi personal şi al doilea exemplu a fost Reka Szabo, după părerea
care nu ştie ce înseamnă viaţa sportivă.
mea cea mai bună floretistă a ţării dar care nu a avut şansa de a Reapucarea de sport implică dorinţa de
câştiga la Jocurile Olimpice. autodepăşire, de recunoaştere a capacităţilor
Andrei Adumitroaie: V-aţi gândit vreodată să şi antrenaţi? De tale de muncă, a capacităţii tale de a învinge
ce? toate obstacolele. Dar nu trebuie să uiţi că eşti
Laura Badea: Am antrenat în perioada când am fost om, că se poate să şi pierzi, trebuie să continui
însărcinată, mai exact în anul 2001. Mi-a făcut o deosebită plăcere, mereu şi să ai un ţel în viaţă. <<Ca să fii om,
dar profesia de ANTRENOR nu este uşoară. Ea implică o serie de atâtea sunt necesare...>>, spunea Geo Bogza.
responsabilităţi şi sacrificii familiale. Andrei Adumitroaie: Ce mesaj aţi dori să
Andrei Adumitroaie: Cum a fost să reprezentaţi România? Ce transmiteţi tinerilor sportivi doritori de
aţi simţit atunci când v-aţi gândit că o întreagă naţiune vă performanţă?
susţine? Laura Badea: Să fie ei înşişi, să se
Laura Badea: A fost o onoare pentru mine să reprezint autodepăşească, să îmbine distracţia (mai
România, să urc pe cele mai înalte trepte având tricolorul alături de moderată) cu antrenamentul şi să devină
mine. De fapt, atunci când tu câştigi, câştigă România şi când spui campioni în sport şi în viaţă.
România te gândeşti la cele 22 milioane de români. MULT SUCCES!

Andrei Adumitroaie - clasa a XII-a A XVII


Lectia de pedagogie …aplicatÃ
Examenele şcolare
Despre pedagogie se vorbeşte rareori la şcoală, deseori la cercurile
pedagogice şi de foarte multe ori înaintea examenelor de definitivat sau de
A mai 2006
gradul al II-lea. Şi nu se vorbeşte oricum, ci de cele mai multe ori cu teamă, cu
teama de a nu putea înţelege, reţine sau explica noţiuni... la prima vedere atât

D de simple. Încercarea mea timidă are drept scop schimbarea opticii asupra unui

14
domeniu în realitate extrem de facil, tocmai pentru că de fapt, zi de zi, ca
oameni ai şcolii, nu facem altceva decât…pedagogie aplicată.
Voi încerca în fiecare număr al revistei să aduc în discuţie câte o lucrare de
specialitate, prezentând sumar conţinutul şi detaliind unele aspecte care mi-au

A reţinut atenţia. Încerc să dau culoare literară unei teorii care multora li se pare
aridă.

S *
Am ales pentru acest articol lucrarea Studii de pedagogie generală a domnului Sorin Cristea, profesor

t universitar doctor la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din anul 2001, după ce a fost inspector general
adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău în 1990 şi apoi Secretar de Stat la Departamentul Învăţământ
Preuniversitar.
R Lucrarea amintită a apărut la Editura Didactică şi Pedagogică în februarie 2004 şi cuprinde capitole referitoare
la reforma învăţământului, proiectarea instruirii, teoria evaluării, proiectarea curriculară a lecţiei, cercetarea

A
pedagogică.
Pentru că se apropie perioada evaluărilor finale, m-am oprit asupra capitolului referitor la teoria evaluării şi am
selectat câteva aspecte de interes general privind examenele şcolare.
*
Examenele şcolare fac parte din categoria formelor de evaluare cu caracter oficial, cu o funcţie de certificare, dar şi de selecţie pedagogică şi socială.
Metodologia organizării examenelor a evoluat în timp, în raport cu concepţia promovată de sistemele moderne, de învăţământ. Avem în vedere structura de
organizare a sistemului (durata şcolii generale şi obligatorii, numărul profilurilor în învăţământul liceal şi profesional). Acţiunea de evaluare este periodică şi
permanentă, deoarece este parte integrantă în structura oricărei acţiuni cu finalitate pedagogică.
Ca forme de evaluare organizate în mod special, examenele şcolare concretizează calitatea pedagogică a sistemului de învăţământ. Sistemele moderne de
învăţământ acordă prioritate examenelor naţionale de absolvire cu funcţia de certificare, dar şi de selecţie implicită, realizată la trecerea spre o treaptă superioară
de învăţământ. Este cazul examenului de bacalaureat.
Prelungirea şcolii generale şi obligatorii încurajează tendinţa renunţării la examenul final pentru trecerea de la învăţământul secundar inferior (în cazul
nostru, gimnaziul) la învăţământul secundar superior (liceul sau şcoala profesională). Ca soluţie alternativă poate fi adoptată examinarea naţională anuală externă
(cu evaluatori din alte şcoli) care permite valorificarea rezultatelor pe parcursul viitorului an şcolar.
*
Examenul de bacalaureat rămâne miza finală care evaluează calitatea educaţiei oferite pe parcursul întregului învăţământ şcolar. La graniţa dintre secolul al
XIX-lea şi secolul al XX-lea, în Legea învăţământului secundar şi superior din 1898, Spiru Haret propunea chiar înlocuirea bacalaureatului (care solicita mai
mult memorarea informaţiilor) cu un examen general de absolvire având ca scop prioritar evaluarea maturităţii psiho-intelectuale a elevilor.
O inovaţie de acelaşi tip este pregătită în ultimii ani sub genericul bacalaureatului internaţional.
Disciplinele propuse ca probe de examinare finală sunt selecţionate, în consecinţă, în raport cu capacităţile şi competenţele necesare unei personalităţi
deschise, ceea ce înseamnă o personalitate creatoare, inovatoare, adaptată la condiţiile de schimbare.
Modelul de evaluare rezultat include următoarele şase categorii de discipline de examen:
1) limbă şi literatură; 3) o limbă străină; 5) o ştiinţă socioumană;
2) matematică; 4) o ştiinţă exactă; 6) o disciplină opţională.
În termeni de formare a personalităţi deschise, sunt avute în vedere capacităţile de:
1) comunicare competentă aplicabilă în diferite sisteme de referinţă;
2) esenţializare în termeni de gândire matematică;
3) receptare şi exprimare competentă a valorilor într-o limbă de circulaţie internaţională;
4) cunoaştere obiectivă prin explicaţie şi experiment;
5) cunoaştere subiectivă prin finalitate şi explicaţie;
6) acţiune şi decizie, ceea ce demonstrează autonomia şi responsabilitatea în sens individual şi social;.
Aplicarea modelului bacalaureatului internaţional angajează două categorii de scopuri principale şi complementare:
a) evaluarea tuturor absolvenţilor pe criterii formative unitare care asigură comparativitatea rezultatelor, pe fondul existenţei unui trunchi comun de
pregătire generală;
b) valorificarea rezultatelor la nivelul admiterii în învăţământul superior.
Importanţa examenelor finale e dezvăluită în cadrul reformei învăţământului care urmăreşte democratizarea educaţiei prin egalizarea şanselor de reuşită
într-o şcoală de calitate. Democratizarea nu presupune numai accesul la un învăţământ general şi obligatoriu până la 16 ani, ci şi egalizarea şanselor de reuşită
şcolară într-o treaptă superioară. În acest context, trebuie interpretate următoarele aspecte:
1. considerarea ca examene naţionale (cu probe unice la nivel naţional şi cu examinatori din alte unităţi şcolare) a testării naţionale şi a examenului de
bacalaureat;
2. introducerea de testări naţionale pe eşantioane reprezentative sau pe întreaga populaţie şcolară, la sfârşitul învăţământului primar, pentru a cunoaşte
stadiul de pregătire a elevilor la sfârşitul acestei trepte de învăţământ;
3. examinarea oportunităţilor de introducere a testării naţionale la nivelul fiecărui ciclu de învăţământ: clasa a II-a, a VI-a, a X-a.
Această evaluare trebuie să fie globală, ceea ce înseamnă că:
- nu exclude nici un elev de la o verificare obiectivă a rezultatelor;
- este organizată conform unor probe docimologice a căror proiectare este validată ştiinţific la scara întregului sistem de învăţământ;
- asigură ierarhizarea şi selectarea elevilor, în raport cu un set de criterii unitare, valabile la scara întregului sistem de învăţământ.
De asemenea, evaluarea trebuie să fie pozitivă, aceasta însemnând că:
• nu exclude nici un elev de la o verificare finală, oferind fiecăruia şansa afirmării într-o competiţie reală cu toţi ceilalţi;
• elimină stările afective negative (tipice unei competiţii bazate pe eliminarea imediată a unor candidaţi) – ceea ce se întâmplă în cazul examenelor de
admitere.

XVIII Prof. Anca Baroi


Cronicà de… “bac”

Nu ştiu cine ar mai putea râde după gustul amar lăsat în suflet de sentimentul zădărniciei…
Da, acest sentiment ne încearcă pe noi, dascălii, atunci când constatăm cu stupoare până

A
unde pot merge “interpretările” pline de originalitate cocoşată ale unora dintre discipolii noştri.
Poate veţi spune că e un act de tortură intelectuală încercarea de a-i supune pe cei care
greşesc unei analize ulterioare greşelii lor…E justificată părerea dumneavoastră, dar numai în
2006 mai
D
măsura în care mai există conştiinţa lucrului ratat şi încercarea unei autoanalize.
Se “îndreaptă” către timpul trecut examenele. Se duc probele, una după alta, dar rămân an

14
de an...acele greşeli, numite sec „perle”, a căror...opacitate ne doare şi ne lasă fără grai.
Într-una din sesiunile trecute ale examenului de bacalaureat, scrisoarea amicală (de
dragoste, după unii)… cu valoare de 10 puncte din 100….a reuşit să atingă, prin autorii ei (de
ocazie, ori nu) extremele…
Mi-am adus aminte astfel de scrisorile pe care Eminescu i le trimitea, plin de tristete, din
searbăda capitală… Veronicăi…dar şi de răvaşele mai mult decât şchiopătânde ale lui Rică
Venturiano (O noapte furtunoasă) ori Ghiţă Topor (Baltagul) …
Mi-am adus aminte, am oftat şi...am rămas mută.
A
Subiectul al II-lea:
S
Te numeşti Cristian/Cristiana Manolescu şi locuieşti în Tecuci. Redactează, pe o pagină distinctă a
foii de examen, o scrisoare de 15-20 de rânduri, adresată prietenei tale, Alina, în care să descrii imaginea
T
unui parc, în amurg. În scrisoare, vei integra (indiferent de ordine şi de forma lor în context) următoarele
cuvinte: lac, statui, lebede, stropi, alb, culori. Data redactării scrisorii este 28.06.2004. R
Notă! Este obligatorie respectarea numelor şi a datei.
A
Nota 10… Fără notă…(greşelile sunt autentice)
Tecuci, 28.06.2004 TECUCI 28.06.2004
Iubito, Dragă Alina.
Stau singur. De când ai plecat, Tecuciul ăsta blestemat nu mai are
nimic să-mi ofere. Greutăţile m-au împins să te las să pleci dar acum regret Cu greu âţi scriu aceste rânduri; căci mă apasă grele gânduri; de tine-
enorm. Alina, nu mai suport singurătatea! Până şi parcul atât de drag nouă, acum âmi amintesc; şi-n ochi aş vrea să te privesc; pe malul lacului curat;
nu mai are acel ceva care-l făcea ca nici un altul. Îţi mai aminteşti lacul? A să te iubesc nencetat; statuile martor să-mi fie; la necaz şi bucurie.
secat inexplicabil şi acum privesc o mare de trestii triste. Aş vrea să fii lângă mine-acum; să ne plimbăm prin parc împreună;
Îţi scriu chiar de la debarcader dar trebuie să mă grăbesc căci am parte prin deansa pastă de culori; ce ne-a unit; de-atatea ori.
azi de un amurg plumburiu ca sufletul meu. Cred că va ploua. Nu mai este Sper că de curând voi putea veni pe la tine; să ne plimbăm ne contenit;
lacul, nu mai sunt nici lebedele. Au plecat odată cu tine, numai eu n-am prin stropii de ploaie ce ne-a unit; ca două lebede ce vor. ca tot pământu să
avut aripi. Copacii nu mai sunt nici ei aceiaşi, au devenit neprietenoşi. fie-a lor.
Cărările toate mă conduc spre aceeaşi stradă unde mă ciocnesc de fiecare Şi vreau să le spun tuturor. că te iubesc. până am să mor.
dată de un miros cumplit. Statuile, înşiruirea paralelă a celor mai Pe-o foaie albă vreau. să-mi scrii: că mă iubeşti! şi-ai să revii. Şi-n.
reprezentative figuri ale culturii române, profanate. Privesc uimit stopii de braţe. să mă ţii. Eu âţi doresc doar bucurii. Şi-acum. la încheiere. un.pupic.
cerneală albastră de pe ochelarii lui Kogălniceanu…pe Eminescu l-au şi La revedere.
mutilat de tot. Chipul lui Alecsandri a rămas tot alb dar, din păcate, nu pe
soclu - zace într-o baltă. Cu multă dragoste.
Parcul şi-a pierdut culorile, viaţa lui Cristian Manolescu şi-a pierdut al tău.
culorile. Cristian. Manolescu.
Întoarce-te, Alina!
Cu dragoste,
Cristi a consemnat prof. ana vÎrlan
Codul comportÃrii profesorului - 10 reguli de bazà (I)
Motto: Atunci când îndreptându-i pe cei mai mici ca tine pe calea educaţiei, începi să-ţi dai seama de Revista AD ASTRA este publicaţie
propriile tale lipsuri şi cauţi să le îndrepţi, deci când începi să-ţi desăvârşeşti propria ta educaţie prin cei înregistrată la
pe care-i educi, atunci ai devenit cu adevărat educator.
1. Nu se conduce elevul/clasa prin înfricoşare. Fără teroare! Nu se conduce elevul/clasa nici prin
Biblioteca Naţională a României-
îngăduinţă exagerată. Fără laxism! Centrul Naţional de Numerotare
2. O greşeală nepedepsită- la început prin mustrare- va fi aproape sigur repetată şi astfel va prinde Standardizată
rădăcini. Pedeapsa să fie însă bine chibzuită şi întotdeauna să lase o portiţă de îndreptare, o „supapă” Ad Astra /Piatra Neamţ
psihologică, pentru evitarea disperării şi a actelor necugetate pe care acestea le aduc. Nu închide ochii în
faţa greşelii!
3. Uneori este bună o glumă (nevinovată, evident), pentru micşorarea tensiunii obositoare
provocate de concentrare şi de efortul intelectual, dar numai când se simte utilitatea ei şi când „atmosfera”
clasei o permite. Altfel, fiecare glumă se plăteşte mult prea mult faţă de micul ei folos şi platnicul este ISSN 1841 – 673X
întotdeauna profesorul. Nu fă din clasă temniţă dar nici circ!
4. Bunăvoinţa faţă de copil să-ţi fie lege, dar aceasta nu înseamnă să te baţi pe umăr cu el.
Păstrează distanţa! Păstrează distanţa, pentru că numai ea îi impune copilului o inhibare a pornirilor de
depreciere a autorităţii tale şi numai ea îţi permite să ai spaţiul psihologic necesar pentru calcularea
“Document M”- 2006
corectă a recompensei sau sancţiunii, după caz. -publicaţia respectă Legea nr.
5. Nu bate! Nu lovi fizic pentru că nu poţi calcula nici efectele fizice nici efectele psihice. Bătaia 111/1995 şi Legea nr. 186/2003,
inhibă pe moment anumite comportamente negative dar înrăieşte şi, prin repetare, îl obişnuieşte pe copil privind promovarea culturii scrise
cu ce este mai rău ca pedeapsă, astfel că educatorul rămâne dezarmat. Lasă-i pe părinţi să hotărască în
acest domeniu! Coperta (I, IV)- Petru Petrescu
6. Pe copil îl doare mai tare ruşinea decât bătaia fizică sau bătaia psihică (ameninţarea). Pedalează
pe sentimentul ruşinii! Puţini sunt cei care nu reacţionează. De obicei, ei se exclud din societatea clasei. -toate drepturile rezervate-
(va urma)

selecţie, Prof. Adriana Caba XIX


Înviere

În poieniţă razele-şi fac loc,


A fost întâi o picătură,
Printre gingaşe flori şi crudă iarbă,
Apoi un firicel, apoi un râu,
Iar rândunelele se-ntorc
Un răsărit de soare, o rază de lumină,
La cuiburile părăsite ieri în grabă.
Şi totul a-nceput să pară viu.
Când Domnu-a dat un singur semn, Ciobani cu turme de mioare,
Ca viaţa să răsară din pământ, Cu câini şi mieluşei zglobii,
Natura s-a trezit din lungu-i somn, Doinind din fluiere, pornesc agale,
Ca un copil bălai cu pletele în vânt. S-ajungă-n sate-nainte de chindii.

Pe dealuri, plugu-ntoarce brazda,


Pământul reavăn se roagă după-apus,
Iar sufletul în noi se primeneşte,
În aşteptarea Învierii lui Iisus.

George Aurelian Chiriac


cl. a XII-a A

COORDONATOR: PROF. ANA VÎRLAN


CORP REDACŢIONAL :
PROFESORI: MARIA blaga, maria BOTEZ, Vasile filimon, ilie popescu
ELEVI: CÃRBUNARIU MIRCEA, IOSUB MARIA-MONICA, isac alina, moisei
andra (CL. A IX-A B), marius mihÃilà (cl. A x-a a), gÃluşcÃ
alexandru, gÃtej flavius, nicolau toma, popa ioan-tudor
(cl. A x-a c), diaconu marian, gÂdioiu codrin (cl. A xi-a a),
pantÎru ionut, podariu Ramona (cl. A xi-a B), adumitroaie
andrei, miron alexandru, SAVA CODRIN (cl. A xIi-a a), asandei
Diana, cobuz cosmin, ilisei ovidiu (cl. A xiI-a b),
EDITARE:”document m”
ADRESA REDACTIEI: str. Obor nr. 2, piatra neamt, tel. 233.605
Email: ad.astra@personal.ro sau ad.astra1999@gmail.com
Pret: 3,00 ron (30.000 lei)

ISSN 1841 – 673X