Sticletele de Mihail Sadoveanu

A fost odat, de mult, o iarn grozav pe la noi. Psrile, nfricoate, s-au strns sub streaina bisericii. Veniser acolo toate locuitoarele vailor si munilor, neamurile de la cmpii i de la balt, cntreii cei mruni din dumbrvi. Trebuie sa furm oleac de foc din cer, altfel pierim, spuse pajura, mprteasa cea btn de la munte. nelept cuvnt, Mria Ta! ip neamul pasresc. S vedem cine va aduce o raz! Eu nu pot lsa lumea fr stapnire, zise pajura. Eu sunt btn! croncni corbul. S se duc una dintre psrile mrunte i sprintene! hotr mprteasa. Noi nu avem putere! tim numai s cntm, zise cinteza. Auzi necuviint! Auzi laitate! strigara psrile mari. Nu v suprai, m duc eu, zise sticletele, cel mai mic i cel mai sfios. Sticletele a plecat fluturnd din aripioare spre cerul senin. A mersaa mult vreme pn cnd a intrat in vrtejul soarelui. Cu cea din urm sforare, se avnt i prinse o raz. Aproape orbit, cu penele prlite, se rostogolete ndrt spre pmnt cu soarele n cioc. Cnd sticletele ajunse pe pmnt, cele dinti fluor ridicau cupele din frunzele moarte i-l salutau. Coofana vzu goliciunea sticletelui i rse. Frailor si surioarelor! zise botgrosul. S-l ajutam, sracul! S-l mbracm, ciripir toate. Fiecare i dadu o pan. De atunci are sticletele fes purpuriu i hinua din buci.

*** Alt legend spune c el ar fi ncercat s scoat coroana de spini de pe capul l ui Isus Hristos i ghimpii i-ar fi rnit capul, care, de atunci are culoarea sngelui.