You are on page 1of 2

Acte necesare pentru a vinde o masina

Da, am vandut masina. Cum spuneam, pe net am gasit multe informatii despre ceea ce presupune vanzarea/ cumpararea unui automobil, doar ca toate inglobau sarcinile vanzatorului cu cele ale cumparatorului. Nu stiam cand se termina obligatiile unuia si cand incep ale celuilalt. Asadar, va prezint situatia mea: am vandut o masina inmatriculata intr-o localitate (Sibiu) unei persoane dintr-un alt oras (Bucuresti). Iata ce a trebuit sa fac eu, ca si vanzator: 1. am mers la un birou de intermedieri acte. In cazul de fata (Sibiu), pe strada Andrei Saguna, la 50 m de sectia de inmatriculari auto (Mitropoliei colt cu Saguna), sunt vreo 3 astfel de birouri. a. de mentionat: se cere ca atat vanzatorul cat si cumparatorul sa se prezinte la acest birou, pentru a semna contractul de vanzare cumparare. Eu am evitat acest lucru semnand in prealabil, in localitatea cumparatorului (Bucuresti), un contract in fata unui avocat. In acest fel cumparatorul nu a mai fost nevoit sa vina cu mine la Sibiu. 2. la acest birou: a. se completeaza contractul de vanzare cumparare, asadar aveti nevoie de buletinul vanzatorului, al cumparatorului, cartea de identitate a masinii si de contractul semnat in prealabil (daca cumparatorul nu poate veni cu voi) b. se completeaza fisa de inmatriculare (se completeaza, din nou, cu datele celor implicati in tranzactie) 3. se merge la Administratia Fiscala de care tine vanzatorul. Aici aveti nevoie de: fisa de inmatriculare, copii dupa buletine, carte de identitate (copie si original) si contract de vanzare cumparare (daca nu ati fost cu cumparatorul la biroul de intermedieri, deci nu aveti semnatura lui pe acel contract, aici aveti neaparata nevoie de contractul despre care vorbeam mai sus, cel semnat in fata avocatului/ notarului) a. aici o sa fiti indrumati la 2/ 3 ghisee pentru a plati impozitul la zi, o sa vi se stampileze fisa de inmatriculare care o sa ateste ca puteti instraina automobilul si ca nu aveti datorii in ceea ce priveste aceasta masina 4. predati cumparatorului: masina, cheile, un exemplar al contractului de vanzare cumparare (cel de la intermedieri acte plus cel al avocatului, daca a fost cazul), fisa de inmatriculare (vizata de Adm. Fiscala), cartea de identitate a masinii (original), talonul (trecut pe verso numele noului proprietar, data si semnatura voastra apoi faceti o copie pe care o pastrati) plus asigurarea obligatorie si rovinieta (daca e cazul). Evident, acesta e momentul in care primiti banii

Punctul 4 reprezinta tot ceea ce trebuie sa mai faca vanzatorul pentru cumparator. In momentul in care masina va fi inmatriculata pe numele noului proprietar aceasta va fi radiata automat de pe numele vanzatorului. Sincer, nu e deloc dificil sa vinzi o masina in Romania. Reclama aceea face un mare deserviciu statului roman. Dificultatea vine din faptul ca internetul nu da (nu am gasit eu) detalii clare referitoare la obligatiile vanzatorului. Sper ca ceea ce am scris mai sus sa va ajute

You might also like