Plan de lectie

1. Generalitati
2. ADN
2.1 Structura (primara, secundara, configuratia spatiala tertiara )
2.2 Replicare
(initiere, elongare, terminare)
2.3 Reparare ADN (tipuri de leziuni, metode de reparare)
3. ARN
3.1 Structura (primara, secundara)
3.2 Transcriptia
3.3 Prelucrari postranscriptie
4. Sinteza de proteine
4.1 Cod genetic
4.2 Translatia
5. Tehnici moleculare (secventare, PCR, clonare)->LP

1. Generalitati
Informatia genetica este stocata si transmisa prin intermediul acizilor nucleici.
Din punct de vedere chimic acizii nucleici sunt polinucleotide, nucleotidul reprezentand unitatea
repetitiva.
Un nucleotid este o structura complexa alcatuita din trei elemente: o baza azotata, o pentoza si o grupare
fosfat.
a. Bazele azotate care intra in alcatuirea nucleotidelor sunt de doua tipuri : baze purinice si pirimidinice:
bazele purinice sunt adenina (A) si guanina (G) :

bazele pirimidinice sunt citozina (C), uracilul (U) si timina (T):

b. O pentoza (numita si zahar) este o structura heterociclica formata din 5 atomi de carbon (penta).
Pentozele care in alcatuirea nucleotidelor sunt riboza si un derivat al acesteia deoxiriboza (careia ii
lipseste gruparea OH la C2).

c. Gruparea fosfat provine de la acidul fosforic:

Compusii obtinuti in urma asamblarii celor trei componente se numesc:

- nucleozide daca o baza azotata este legata de o pentoza
- nucleotide da la un nucleozid se ataseaza 1/2/3 grupari fosfat
O baza azotata atasat la carbonul anomeric (cel care nu apartine ciclului) al unei pentoze (printr-o legatura
N-glicozidica) formeaza un nucleozid. Intr-un nucleozid atomii apartinand bazei azotate sunt numerotati
cu cifre arabe, iar atomii apartinand pentozei cu cifre arabe prim.

Denumirile nucleozidelor corespunzatoare pentru cele 5 baze azotate sunt:

Atasarea unei grupari fosfat la gruparea 5OH (printr-o leg. esterica) a unui nucleozid duce la formarea
unui nucleotid.

Structura generala a unui nucleotid mono/di/tri fosfat poate fi reprezentata:

Denumirea unui nucleotid contine numele nucleozidului (baza azotata si pentoza) si a numarului de
grupari fosfat atasate (MP monofosfat, DP difosfat, TP trifosfat).
Daca nucleotidul contine deoxiriboza in fata acestuia de gaseste prefixul deoxi notat cu d
Exemplu:

ATP = adenozin trifosfat

dATP = deoxiadenozin trifosfat

Acizii nucleici sunt deci polinucleotide cu structuri si roluri functionale diferite si pot fi clasificati in:
- ADN sau acizi deoxi ribonucleici care reprezinta forma de depozit a informatiei genetice si
- ARN sau acizi ribonucleici care reprezinta forma de transmitere si traducere a informatiei
genetice.
Informatia genetica poate fi utilizata in doua moduri:
- poate fi copiata integral fapt care determina aparitia unei noi molecule de ADN identica cu cea
initiala in procesul numit replicare sau,
- poate fi copiata doar partial ceea ce duce la aparitia unei molecule numite ARN in procesul numit
transcriptie. Transcriptia este urmata de un proces de traducere care determina aparitia unei noi
moleculele de data aceasta a unei proteine. Acest proces se numeste translatie.
Dogma centrala a biologiei moleculare considera ca informatia genetica trece de la ADN la ARN si se
materializeaza prin aparitia unei proteine.

2. ADN
2.1 Structura
ADN este o molecula dublu catenara (formata din doua lanturi numite catene) de dimensiuni foarte mari
si care contine intreaga informatie genetica in succesiunea nucleotidelor care il alcatuiesc.
ADN-ul prezinta, asemanator proteinelor, o organizare complexa in care se disting mai multe nivele si
anume: structura primara, secundara si tertiara.
A. Structura primara
Este generata de secventa de nucleotide si realizata de legatura fosfodiesterica ce se stabileste intre
gruparea 3 OH a unui deoxi nucleotid si gruparea 5 fosfo a deoxi nucleotidului urmator.
Prin secventa se intelege felul si ordine nucleotidelor citite, in mod conventional, in directia 5->3.
Nucleotidele ce alcatuiesc structura ADN sunt deoxiribonucleotide alcatuite din:
baze azotate : A, T, G, C
pentoza : deoxiriboza
gruparea fosfat

Ne putem imagina formarea unei legaturi fosfodiesterice prin reactia dintre doua nucleotide la
pozitiile 5 si 3:

Lantul polinucleotidic rezultat din legarea mai multor nucleotide se caracterizeaza prin:
- legatura 5-3 fosfodiesterica care determina aparitia unui lant (schelet) pe care se insera bazele
azotate. Aceasta legatura poate fi hidrolizata de enzime numite endo respectiv exonucleaze.
- are sarcina electrica negativa conferita de ionizarea gruparii fosfat la pH fiziologic
- are polaritate si sens. In acest context notiunea de polaritate (notiune diferita de notiunea de
polaritate ce desemneaza o sarcina electrica) semnifica faptul ca lantul prezinta doua capete unul

delimitat de pozitia 3 a ribozei la care se gaseste gruparea OH si cel de al doilea de pozitia 5 la

care se gaseste gruparea fosfat. Lantul prezinta sens adica nucleotidele sunt scrise (si citite) in
mod conventional incepand de la capatul 5 spre capatul 3.

B Structura secundara
Structura secundara a ADN arata ca acesta este format din doua lanturi polinucleotidice helicoidale
(numite catene) care se rasucesc spre dreapta, in jurul unui ax comun rezultand o structura dublu
helicoidala numita si dublu helix.
Aceasta structura este realizata de doua tipuri de legaturi:
- legaturile de hidrogen ce se stabilesc intre bazele azotate complementare situate pe lanturi
diferite orientate antiparalel (desen )
- legaturile hidrofobe (Van der Waals) ce se stabilesc intre moleculele bazelor azotate ale
aceluiasi lant

Caracteristicile dublului helix

- dublu helix delimiteaza doua zone distincte: o zona situata in afara celor doua lanturi
(exterioara) si o zona situata intre cele doua lanturi (interioara)
- scheletul fiecarei catene este alcatuit din elementele ce participa la formarea legaturii
fosfodiesterice adica pentoza + fosfatul orientate spre exterior. Acest schelet poarta sarcini
negative generate de ionizarea gruparii fosfat la pH fiziologic (desen).
- in interior se gasesc fata in fata baze purinice/pirimidinice care sunt orientate perpendicular
pe axa dublului helix si intre care se formeaza legaturi de hidrogen.
- legaturile de hidrogen sunt determinate de distantele atomice care favorizeaza asocierea doar
intre anumite baze si anume T si A intre care se stabilesc 2 legaturi de hidrogen si G si C intre
care se stabilesc 3 legaturi de hidrogen. Aceste baze poarta denumirea de baze
complementare.
- cele doua catene nu sunt identice se spune ca ele sunt complementare deoarece unei baze
apartanand unui lant ii corespunde baza complementara situata fata in fata pe cel de al doilea
lant. Complementaritatea este utila deoarece cunoscand secventa unei catene a ADN putem
determina secventa catenei complementare pe baza complementaritatii bazelor.
- cele doua catene care alcatuiesc dublul helix sunt orientate antiparalel adica extremitate 3a
unui lant este fata in fata cu capatul 5 al celui de al doilea lant
- intre suprafetele formate de planurile bazelor (care sunt asezate stivuit una peste alta) se
formeaza legaturi hidrofobe care stabilizeaza dublul helix. Dublul helix apare ca o scara in
spirala in care treptele sunt reprezentate de planurile bazelor complementare si in care 10
perechi de baze alcatuiesc 10 trepte ale ale unei spire complete ale scarii.

Exista 3 forme structurale diferite ale ADN [pamela] forma notate cu litere mari: A, B, Z.
Forma B este forma predominanat descrisa de Watson si Crick cu rasucire spre dreapta, 10 baze pe spira
(tur) si pasul de 3.4 nm.

Forma A este o forma mai compacta tot cu rasucire spre dreapta, cu 11 baze pe tur (elice) si pasul de 2.8
nm. Forma Z total diferita de primele doua este un dublu helix cu rasucire spre stanga, cu 12 baze pe tur
(elice) si pasul de 4.56 nm. Functia biologica a ADN Z nu este pe deeplin elucidata. Se crede cac forma Z
reprezinta forma detensioanta ce apare in tipul transcriptiei, dupa initierea aceteia.
Numarul de rasuciri ale unei catene in jurul celeilalte se noteaza cu n = linking number si caracterizeaza
ADN-ul normal (numit si relaxat). Atunci cand numarul de rasuciri se modifica apar suprahelicari
(suprarasuciri sau torsiuni) care pot fi:
- pozitive atunci cand numarul de rasuciri este > decat cel normal. Suprarasucirile pozitive apar
atunci cand rasucirile ce au loc in jurul axului au aceeasi directie (spre dreapta) ca in ADN forma B ceea
ce duce la cresterea nr de rasuciri pe spira
- negative atunci cand numarul de rasuciri este < decat cel normal. Suprarasucirile negative apar
atunci cand rasucirile ce au loc in jurul axului au directie opusa fata de ADN forma B adica spre stanga.
C. Structura tertiara = Configuratia spatiala a ADN
ADN-ul este un lant polinucleotidic liniar (neramificat) format dintr-un numar foarte mare de nucleotide.
Pentru a fi depozitat intr-o forma ordonata, care sa permita accesul rapid la informatia genetica cat si
pentru a se incadra in spatiul restrans al celulei, el este impacheat intr-o structura stransa compactata.
Flexibilitatea structurala a lantului ii permite moleculei de ADN sa adopte o structura mult mai
compactata decat forma dublu helicata.
a. La virusuri ADN-ul poate fi atat liniar cat si circular mono sau bicatenar.
b. La procariote (organisme inferioare care nu au nucleu) materialul genetic este inglobat intr-o
singura molecula de ADN de mari dimensiuni, de forma circulara, numita cromozom. Forma circulara
este realizata prin unirea capetelor libere 3 si 5 in scopul protejarii acestuia de actiunea exonucleazelor
(enzime ce hidrolizeaza leagatura fosfodiesterica situata la marginea lantului). ADN-ul bacterian
formeaza alte suprarasuciri (suprahelicari) pentru a avea o forma cat mai compacta. In plus pe langa
ADN-ul cromozomial bacteriile contin un ADN mic extracromozomial (circular) format din cateva zeci
de perechi de baze (Kb) care este denumit plasmid. Acesta contine putina informatie genetica si se replica
independent sau concomitent cu diviziunea cromozomiala. Dupa distrugerea (moartea) celulei plasmidul
difuzeaza si poate intra in alte celule, transmitandu-le acestora informatia genetica detinuta. Astfel se
explica rezistenta la antibiotice a unor bacterii.
c. La eucariote (celule care au depozitata informatia genetica in nucleu) ADN-ul este liniar si asociat
cu complexe proteice formand cromatina. In perioadele de repaos (in afara perioadei de diviziune)
materialul genetic se gaseste sub forma amorfa dispersat in tot nucleul. In timpul diviziunii cromatina
condenseaza, se organizeaza in 46 cromozomi asociati cate 2 in 23 perechi (cromozomi bicromatidici).
Fiecare cromozom contine o singura molecula de ADN liniar cu lungimi diferite de la un cromozom la
altul (Aurora), care este aranjata ordonat, impachetata, cu ajutorul proteinelor. Acestea indeplinesc pe
langa rolul structural in aranjarea spatiala si roluluri de reglare in precesul de replicare, transcriptie.
Proteinele ce servesc la impachetarea ADN-ului poarta denumirea de histone.

Histonele prezinta urmatoarele caracteristici:

- sunt proteine bazice ce prezinta numeroase resturi de Lys si Arg care la pH fiziologic se
prezinta sub forma ionizata avand sarcina +. Sarcina + formeaza legaturi ionice cu sarcinile
prezente la gruparea fosfat din scheletul exterior al dublului helix, fixand astfel dublul helix al
ADN-ului pe suprafata lor.
- exista 5 tipuri de histone notate H1, H2a, H2b, H3 si H4
- histonele H2a, H2b, H4 si H5se asociaza cate doua de acelasi fel rezuland un octamer
asemanator unui mosor (cilindru) in jurul caruia, sau pe suprafata caruia, se infasoara
molecula de ADN de doua ori in mod asemanator felului in care se infasoara ata pe mosor.
Acest complex format din octamer si ADN-ul fixat poarta numele de nucleosom si are un
diametru de 10 nm
- intre doi nucleozomi portiunea de ADN libera este asociata cu histona H1 care se pare ca are
rolul de a proteja dublul helix de actiunea endonucleazelor (enzime ce rupe legatura
fosfodiesterica situata in interiorul lantului polinucleotidic). Se formeaza o structura
asemanatoare unui lant de margele pe care se infasoara un fir de ata.
- lantul de nucleozomi este la randul lui spiralat rezultand o structura numita polinucleozom sau
nucleofilament cu diametrul de 30nm. Aceste nucleofilamente formeaza la randul lor bucle
care sunt fixate (pentru a nu se incurca) de proteine nehistonice mari, care formeaza axul unui
cromozom (ca o perie de spalat eprubete). Acesta este alcatuit din doua jumatati numite
cromatide
Aceata structura compacta trebuie relaxata si catenele separate in momentul copierii informatiei genetice.
Separarea catenelor are loc in vivo ( in celula vie) de catre enzime specializate.
In vitro (in afara celulei, in eprubeta de exemplu) cele doua catene pot fi separate, prin ruperea legaturilor
de H existente intre perechile de baze complementare, prin modificarea pH-ului sau prin cresterea
temperaturii (legaturile fosfodiesterice raman neafectate) acest fenomen fiind unul reversibil.
Temperatura la care jumatate din structura helicoidala este pierduta, atunci cand ADN este incalzit, poarta
denumirea de T de topire si este egala cu T de fuziune. Pierderea integrala a structurii dublului helix, ca
urmare a ruperii legaturilor de H, poarta denumirea de denaturare. Denaturarea poate fi inregistrata prin
masurarea absorbantei la 260nm ADN dublu catenar avand absorbanta mai mica decat cel denaturat.
Fenomenul denaturarii este unul reversibil, scaderea temperaturii duce la restabilirea legaturilor de H cu
refacerea helixului. Procesul poarta denumirea de renaturare sau realinierea bazelor sau annealing.
Deoarece intre G si C se stabilesc trei legaturi de H fata de doar doua intre A si T, ADN-ul ce va contine
un numar mai mare de A si T se va denatura mai usor, deci la temperaturi mai scazute fata de ADN-ul
bogat in baze G si C.

2.2 Replicare = Sinteza ADN

Sinteza ADN se mai numeste si replicare si inseamna copierea integrala a ambelor catene ale ADN-ului.

In urma sintezei o catena parentala este pastrata, conservata, in fiecare nou dublu helix sintetizat, motiv
pentru care se spune ca replicarea este semiconservativa.
Replicarea este un proces amplu desfasurat pe mai multe etape succesive, fiecare etapa necesitand
reactanti si sisteme enzimatice specifice:
A. initierea replicarii cu separarea celor doua catene si formarea furcii de replicare
B. elongarea sinteza propriu-zisa a noilor catene ADN
C. incheiere procesului
Pentru realizarea replicarii este nevoie de o serie de elemente:
1. modelul dupa care se va sintetiza noua catena ADN si care este reprezentat de fiecare din cele
doua catene. Catena copiata se mai numeste matrita
2. materialele necesare sunt reprezentate de deoxinucleotidele ce urmeaza a fi aduse, pentru
asamblarea in noul lant, conform informatiei din matrita. Ele sunt in forma macroergica de
nucleotid trifostat, sunt notate dNTP si sunt reprezentate de dATP, dGTP, dCTP, dTTP

3.

prezenta unei amorse, numita si primer, adica prezenta unui capat de care sa se lege primul

4.

nucleotid (asemanatoare capului de fermoar). Primerul este o secventa scurta de ARN ( formata
din ribonucleotide nu deoxiribinucleotide) care are rolul de a furniza o grupare 3 OH libera la
care sa poata fi atasat primul nucleotid.
enzimele specifice care vor sintetiza noua catena. Ele porta numele de ADN polimeraze deoarece
functia principala este aceea de polimerizare adica de atasare succesiva a cate un
deoxiribonucleotid, printr-o legatura fosfodiesterica. ADN polimerazele utilizeaza drept
cosubstrat catena matrita. Atasarea nucleotidelor nu necesita energie, acestea fiind activate sub
forma de dNTP.

Nucleotidul ce urmeaza a fi atasat formeaza mai intai o pereche complementara cu baza de pe

matrita, dupa care se formeaza o legatura fosfat intre gruparea 5 a nucleotidului atasat si gruparea
3OH de la capatul lantului in crestere cu eliminarea unei grupri pirofosfat (PPa) (vezi desen).

Pe langa functia de sinteza aceste enzime prezinta o functie suplimentara exonucleazica. Prin
aceasta functie ele sunt capabile sa hidrolizeze legatura nou formata. In urma actiunii
exonucleazice nucleotidul marginal poate fi indepartat. Aceasta actiune suplimentara serveste
functiei de corectare in cazul adaugarii unui nucleotid gresit necomplementar (C atasat gresit
adica CA in loc de TA).

5.

Exista mai multe tipuri de ADN polimeraze:

a. La procariote : ADN polimeraza I, II, III
b. La eucariote: functii corespunzatoare ADN polimarazele , , , ,
ADN polimerazele difera intre ele prin: structura, viteza de sinteza si procesivitatea lor.
Prin procesivitate se intelege numarul de deoxinucleotide adaugate inainte de detasarea
polimerazei de pe matrita. Exp: ADN P I are o viteza mai mica de sinteza decat ADN P III
deoarece prima adauga 20 deoxiribonucleotide/sec, pana la desprinderea de pe matrita, fata de
1000 deoxiribonucleotide/sec cat ataseaza cea de a doua. In consecinta ADN P I are o
procesivitate mai mica fata de ADN P III.

Etapele procesului de sinteza a ADN-ului vor fi prezente pentru celule procariote deoarece pentru acest
tip de celule sinteza ADN a fost complet elucidata. La eucariote sinteza este mai complexa dar implica
aceleasi mecanisme

A. Initierea.
Este un proces ce are loc in doua etape: a) desfacerea dublului helix si b) construirea primerului.
a) Desfacerea dublului helix.
Pentru ca replicarea sa aiba loc este necesara derasucirea dublului helix si separarea celor 2 catene ale
ADN ului parental

Desfacerea dublului helix este realizata prin ruperea legaturilor de H, dintre bazele complementare, cu
consum de ATP, in prezenta unei enzime numita helicaza, in anumite regiuni numite ori (origin of
replication). La procariote exista o singura regiune ori, la eucariote insa, replicarea incepe simultan in mai
multe puncte ori ale helixului.

Regiunile in forma de V formate prin desfacerea dublului helix poarta denumirea de furci de replicare.
Aceasta avanseaza in directii opuse, motiv pentru care se spune ca replicarea este bidirectionala. In
spatele furcii de replicare are loc sinteza ADN simultan in ambele directii.
Pentru a impiedica reunirea catenelor in spatele furcii de replicare pe fiecare catena se ataseaza o serie de
proteine numite single strand DNA binding proteins (SSB) care au in plus si rolul de a proteja catena
expusa de actiunea endonucleazelor.
b) Construirea primerului [Pamela]
ADN polimeraza nu poate initia sinteza lantului complementar pe o catena matrita ci are nevoie de un
primer. Prin primer se intelege o regiune dublu catenara scurta (aproximativ de 10 perechi de baze)
situata la inceputul catenei matrita care sa furnizeze gruparea OH libera la capatul 3. Acest hidroxil
functioneaza ca acceptor al primului deoxiribonucleotid adus si atasat de catre ADN polimeraza.
Primerul este sintetizat de o ARN polimeraza (primaza) (la eucariote primaza este Pol ) complementar si
antiparalel cu catena matrita rezultand un hibrid in care la A de pe matrita corespunde U pe primer.
Pe masura ce cele doua catene sunt separate in vederea copierii apar supraspiralari in directia de inaintare,
aceasta fiind blocata la un moment dat.
Exista enzime specifice care desfac aceste supraspiralari (rezultate prin inghesuirea numarului de spire)
si indeparteaza tensiunea creata de acest fenomen, numite topoizomeraze. Acestea au actiune dubla:
- endonucleazica adica rup legatura fosfodiesterica de pe una sau pe ambele catene pentru a
permite derasucirea acestora
- ligazica de resigilare adica refac legaturile rupte dupa indepartarea supraspiralarii
Sunt cunoscute doua topoizomeraze;
- Topoizomera I care rupe o singura catena permitand trecerea celeilalte prin bresa facuta, nu
necesita ATP pentru actiunea lor si la eucarite indeparteaza atat suprahelicarile + cat si pe cele
-.
- Topoizomeraza II care rupe ambele catene permitand rotirea capetelor libere si derasucirea
acestora, ca ulterior acestea sa fie resigilate cu consum de ATP(la eucariote).

B. Elongarea
Prin elongare se intelege adaugarea de deoxiribonucleotide, cate una pe rand, la capatul 3OH a catenei
nou sintetizate, actiune realizata de enzime numite ADN polimeraze. Secventa de deoxiribonucleotide
adaugate este dictata de secventa din matrita si complementara cu aceasta.

Caracteristici ale elongarii:

- necesita primer furnizor de 3OH
- se sintetizeaza doua catene
o una care se deplaseaza in directia furcii de replicare si care este sintetizata in mod
continuu, numita catena conducatoare (leading)
o cea de a doua care se deplaseaza in directia opusa deplasarii furcii, numita catena
intirziata (lagging), este sintetizata in mod discontinuu. Pe aceasta catena sunt
sintetizati mai multi primeri din loc in loc (discontinuu).
- sinteza are loc intotdeauna in directia 5->3, antiparalel si complemetar cu matrita si este
realizata de ADN PIII la procariote La eucariote se pare ca Pol sintetizeaza lantul leading in
timp de Pol sintetizeaza lantul lagging. Pol are actiune asemanatoare ADN P I iar Pol are
rol in sinteza ADN mitocondrial [pamela].
- ADN P III si ADN P I sunt enzime multifunctionale
ADN polimeraza III indeplineste mai multe functii:
- citire a catenei matrita in directia 3->5 (adica recunoste nucleotidele)
- sintetiza intotdeauna in directia 5->3 adica adauga nucleotide la capatul 3 pe principiul
complementaritatii. Nucleotidele aduse sunt prezente in forma macroergica de trifosfat,
energie utilizata pentru realizarea legaturii fosfodiesterice cu eliberarea unui mol de PPa.
Toate cele patru nucleotide trebuie sa fie prezente pentru ca sinteza sa aiba loc, lipsa unui
singur nucleotid ducand la blocarea sintezei.
- corectare exercitata in directia 3->5 care are ca scop asigurarea fidelitatii replicarii. Pe
masura ce adauga fiecare nucleotid P III verifica ca acesta sa fie cel corespunzator adica cel
complementar (ex lui A sa ii corespunda T si nu G). In cazul unei erori ( cand in locul lui T a
fost adaugat G) P III se intoarece, rupe legatura fosfodiesterica, indeparteaza nucleotidul
necorespunzator si il inlocuieste cu cel corespunzator. Aceasta actiune de excizie este una
exonucleazica ce are loc in directia inversa sintezei adica in directia 3->5
Acesta este modul de actiune al PIII pe catena leading . Pe catena lagging P III se comporta asemantor dar
se opreste atunci cand intilneste restul de primer, fiind blocata de acesta. ADN P III se desprinde de pe
catena matrita si locul ei este luat de ADN P I care este si ea o enzima multifunctionala.
ADN P I indeplineste mai multe functii:
- excizie in directia in care are loc sinteza adica 5->3. Dupa detasarea ADN PIII , ADN P I se
fixeaza pe catena matrita (lagging) si indeparteaza pe rand fiecare nucleotid apartinand
primerului situat in fata ei in directia de inaintare 5->3.
- sinteza in directia 5->3 pe masura ce indeparteaza ribonucleotidele primerului, adauga
deoxiribonucleoidele corespunzatoare. Portiunea de catena astfel sintetizata poarta denumirea

de fragment Okazaki. ADN P I se opreste cand intilneste capatul urmatorului fragment

Okazaki lasand un mic gol.
- corectare in directia 3->5 identica cu cea realizata de ADN P III.
In final catena lagging va fi sintetizata discontinuu fiind alcatuita din mai multe fragmente Okazaki.
Acestea vor fi unite de catre ADN ligaza pentru a se constitui catena continua.
La eucariote s-a constatat ca marimea fragmentelor Okazaki este echivalenta cu marimea ADN din
nucleozomi; s-a concluzionat ca succsesiv cate un nucleozom relaxeaza structura ADN permitand
replicarea.
.
Actiunea ADN ligazei este aceea de a sigila micile golurile lasate de fragmentele Okazaki prin legarea
capatului 3OH a unui fragment cu capatul 5-P al fragmentului vecin, legare ce necesita consum de
energie furnizata prin hidroliza ATP la AMP si PPa.

C. Terminarea replicarii
Are loc atunci cand doua bifurcatii de replicare se intilnesc venind din directii opuse.
2.3 Repararea ADN
ADN este supus continuu unor procese ce duc la alterarea lui. Degradarea ADN poate fi provocata atat de
factori interni (greseli de imperechere a bazelor, modificari ale bazelor) cat si de factori externi (radiatii,
agenti chimici) care pot opera atat in timpul replicarii cat si in afara ei. Daca aceste leziuni nu sunt
reparate, o leziune permanenta numita mutatie va fi introdusa in ADN.
Consecintele mutatiilor pot duce la :
- boli genetice daca leziunea a avut loc la nivelul celulelor germinale
- cancere - daca leziunea a avut loc la nivelul celulelor somatice
Dintre leziunile cele mai frecvente mentionam doar ;
- dezaminarea oxidativa a unor baze (pierderea gruparii NH2 de la adenina sau citozina) - desen

formarea de dimeri de timina

Dimerii de timina se pot forma in celulele umane ca urmare a expunerii la raze UV. Exista unele boli
genetice in care celula nu poate repara leziunea ADN cauzata de dimerii de timina, rezultand o acumulare
a acestora si in final aparitia cancerului de piele xeroderma pigmentosa
Celulele dispun de intrumente de reparare care:
- recunosc leziunea si opresc termporar ciclul celular
- repara leziune ADN si initiaza apoptoza in cazul in care repararea esueaza
Dupa depistarea leziunii repararea ADN presupune mai multe etape:
a. excizia leziunii
- indepartarea bazei alterate (in cazul dezaminarilor oxidative suferite de adenina sau citozina)
- indepartarea unui portiuni de ADN ( in cazul dimerilor de timina sau a leziunilor care duc la
distorsioarea structurii helicate a ADN-ului)
b.sinteza reparatorie realizata de ADN polimeraze neprocesive, pentru completarea golului utilizand ca
model :
- cealalta catena
- celalalt brat al cromozomului (celalta cromatida) datorite asemanarii destul de mari ale celor
doua cromatide ce un cromozom.
c. ligaturarea in vederea restabilirii continuitatii ADN cu ajutorul ADN ligazei
Leziune generata de dezaminarea oxidativa a unor baze este reparata prin procesul baze excizion repair
(BER). Initial este rupta legatura N-glicozidica dintre baza azotata si riboza de catre o enzima numita Nglicozilaza si eliminata baza alterata (U). In urma eliminarii ramane pe scheletul fosfo-ribozidic un loc
fara baza azotata denumit apiridinic. In acest loc actioneaza o endonuleaza apiridinic care indeparteaza
fragmentul fosfo-ribozidic. Golul ramas este sigilat prin actiunea a doua enzime o ADN polimeraza
neprocesiva urmata de ADN ligaza.
Leziunea ganarata de dimerii de timina este reparata prin procesul nucleotid excizion repair (NER).
Initial este rupta legatura fosfodiesterica de catre o endonucleaza enzima, dupa care este indepartat un mic
fragment care contin leziunea. Golul ramas este sigilat prin actiunea a doua enzime o ADN polimeraza
neprocesiva urmata de ADN ligaza.