ADMINISTRATIA PUBLICA

Dreptul adm. este o ramura a dr. public. Dr. public cuprinde normele care se refera la organizarea
si functionarea autoritatilor publice, raporturile dintre aceste autoritati, dintre stat si particulari, precum si
raporturile dintre state.
Dreptul administrativ poate fi definit ca ramura a dreptului public care reglementeaza, concret
sau cu valoare de principiu, relatiile sociale din sfera administratiei publice, precum si pe cele de natura
conflictuala dintre autoritatile publice sau structuri private, investite cu autoritate publica, pe de o parte, si
cei vatamti in drepturile lor prin acte administrative ale acestor autoritati, pe de alta parte.
Prezentarea institutiilor de drept administrativ se face dintr-o tripla perspectiva: legislativa,
jurisprudentiala si doctrinara. Prin legislatie sunt avute in vedere dispozitiile constitutionale si legale in
materie, strict necesare in dreptul administrativ pentru o corecta abordare a institutiilor fundamentale,
prezentate in evolutia lor. Prin jurisprudenta sunt intelese solutiile pronuntate de instantele judecatoresti
in cauze determinate, evocate si analizate de doctrina, solutii care se bazeaza pe litera si pe spiritul legii.
Prin doctrina se intelege tot ceea ce se publica intr-o ramura de drept sau alta, intreaga opera a
teoreticienilor dreptului, sub forma unor tratate , monografii, manuale, note de curs, studii si articole.
Notiunea fundamentala a dreptului administrativ este cea de administratie publica. Administratia
publica reprezinta ansamblul activitatilor Presedintelui Romaniei, Guvernului,, autoritatilor administrative
autonome centrale, autoritatilor administrative autonome locale, si dupa caz, structurilor subordonate
acestora, prin care in regim de putere publica se aduc la indeplinire legile, sau in limitele legii, se
presteaza servicii publice.
Regimul de putere publica este regimul in care prevaleaza interesul general atunci cand este in
conflict cu interesul particular, prin intermediul prerogativelor acordate de Constitutie si de legi. Puterea
publica este reprezentata de prerogativele ce fac ca interesul general sa prevaleze fata de interesul
particular. Aceste prerogative rezulta din Constitutie si din alte legi organice, pe ele fundamentandu-se
capacitatea de drept public a organelor administratiei publice. In virtutea acestei capacitati, organele
administratiei emit acte administrative, care se executa din oficiu si se aplica direct.
Serviciul public reprezinta activitatea organizata sau autorizata de o autoritate a administratiei
publice, pt a satisface nevoi sociale in interes public. Interesul public desemneaza necesitatile materiale
si spirituale ale cetatenilor, la un moment dat, cu precizarea ca aceasta sintagma este un concept ce
depinde de scopurile politice, sensul sau putand sa se modifice odata cu schimbarea conceptiilor politice,
in cazul unei alternante la putere.
Notiunea de autoritate publica desemneaza pe agentii ori functionarii publici care intra in
contact direct si nemijlocit cu cetateanul. De asemenea, mai intelegem si un colectiv organizat de oameni
care exercita prerogativele de putere publica, fie intr-o activitate statala, fie intr-o activitate din
administratia locala autonoma.
Organele administratiei publice reprezinta categoriile de autoritati care, potrivit Constitutiei si
legilor, sunt chemate sa execute legea, sau, in limitele legii, sa presteze servicii publice uzand in acest
scop prerogative specifice puterii publice. Tot prin organele administratiei publice sunt intelese si acele
structuri organizationale care, potrivit Constitutiei si legilor, au personalitate de drept public si actioneaza,
din oficiu, pt executarea legii sau prestarea serviciilor publice, in limitele legii, sub controlul direct sau
indirect al Parlamentului. Sarcinile organelor administrative reprezinta ansamblul necesitatilor sociale,
obiectiv determinate, evaluate politic si consacrate prin norme juridice, necesitati care reprezinta ratiunea
de a fi a acestor organe.
Atunci cand se vorbeste despre autoritati administrative sunt avute in vedere 2 notiuni:
competenta si capacitatea. Competenta repr. ansamblul atributiilor stabilite de Constitutie sau de lege, ce
confera drepturi si obligatii pt a duce, in nume propriu si in realizarea puterii publice, o anumita activitate
administrativa. Competenta prezinta urmatoarele caractere: legal, autonom, obligatoriu. Ea este un
ansamblu de atributii prevazute de lege si poate fi de 3 feluri: materiala, teritoriala si temporala.
Capacitatea repr. aptitudinea organelor administratiei publice de a fi subiecte in raporturile juridice
administrative, reclamate de realizarea competentei lor.
Functia publica repr. ansamblul atributiilor si responsabilitatilor stabilite de autoritatea sau
institutia publica, in temeiul legii, in scopul realizarii competentelor sale. Autoritatile administrative isi
concretizeaza activittea in principal in acte administrative. Actul administrativ repr. forma juridica
principala a activitatii organelor administratiei publice, care consta intr-o manifestare unilaterala si
expresa de vointa de a da nastere, a modifica sau a stinge drepturi si obligatii, in realizarea puterii
publice, sub controlul principal de legalitate al instantelor judecatoresti.
Actele administrative nu se ataca la instanta de drept comun, ci la cele specializate, de
contencios administrativ. Astfel, prin contencios administrativ intelegem: - in sens larg, litigiile de
competenta instantelor judecatoresti, dintre un organ al administratiei publice, respectiv un funtionar
public, pe de o parte si alt subiect de drept, pe de alta parte, in care organul public sau functionarul public
apare ca purtator al autoritatii publice; - in sens restrans, totalitatea litigiilor de competenta sectiilor de
contencios administrativ.

AUTORITATEA PUBLICA CF. CONSTITUTIEI

Titlul III din Constitutia Romaniei intitulat “Autoritatile publice” cuprinde urmatoarele capitole: 1-
Parlamentul; 2-Presedintele Romaniei; 3-Guvernul; 4-Raporturile Parlamentului cu Guvernul; 5-
Administratia Publica; 6-Autoritatea judecatoreasca. Guvernul exercita conducerea generala a
administratiei publice. Presedintele Romaniei are atriburii pe linia realizarii unor servicii publice
administrative de o importanta deosebita: apararea tarii, asigurarea ordinii publice, reprezentarea
diplomatica pe plan extern.
In art.52 din Constitutie se precizeaza ca persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un
interes legitim de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal
al unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau interesului legitim, anularea
actului si repararea pagubei. Conditiile si limitele acestui drept se stabilesc prin lege organica. Statul
raspunde patrimonial pt prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita in
conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea credinta sau
grava neglijenta.
Art.52 este temeiul constitutional al apararii cetatenilor fata de abuzurile autoritatilor publice,
implicit al raspunderii acestora pt pagubele produse cetatenilor. El repr. temeiul constitutional pt
repararea pagubelor produse cetatenilor, reglementand cele 3 situatii in care poate interveni raspunderea
unei autoritati publice: -cand a emis un act administrativ prin care se vatama un drept al unei persoane;
-cand nu se solutioneaza in termenul legal o cerere a unei persoane; -cand prin erori judiciare s-au
produs prejudicii.
Trebuie sa se faca distinctie intre administratia publica, realizata de structuri statale, al
comunitatilor locale, conduse sau tutelate, direct sau indirect de catre unul din cei 2 sefi ai executivului:
PM sau PR si activitatea administrativa desfasurata de celelalte organe de stat, ca Parlament, instante
judecatoresti, Curtea Constitutionala, Avocatul Poporului. Sintagma generica de act administrativ din
art.52 are in vedere 2 categorii de acte administrative: cele ale autoritatilor publice din sfera executivului
si cele ale celorlalte autoritati publice. Pentru prima categorie este fundamental contenciosul
administrativ, iar pt a doua poate fi un contencios judiciar de alta natura.

ADMINISTRATIA PUBLICA
Notiunea fundamentalaa dr. administrativ este aceeas de administratie publica. Administratia
publica repr. ansamblul activitatilor PR, G, autoritatilor administrative autonome centrale, autoritatilor
administrative autonome locale si dupa caz, structurilor subordonate acestora, prin care, in regim de
putere publica, se aduc la indeplinire legile, sau in limitele legii, se presteaza servicii publice.
Trasaturile administratiei publice: -este o activitate realizata in principal de autoritati executive
si administrative denumite generic in dr. adm. autoritati ale administratiei publice; -este o activitate de
aducere la indeplinire a legii, sau de organizare sau de realizare efectiva a serviciilor publice; -este o
activitate ce se realizeaza in regim de putere publica, prin intermediul prerogativelor constitutionale sau
legale ce fac sa prevaleze interesul public.
Autoritatile care realizeaza administratia publica sunt: -la nivel central: cei 2 sefi ai
executivului (PR si G);, ministerele si alte organe centrale subordonate G; autoritati administrative
centrale autonome (organe centrale de specialitate care nu sunt in subordinea G); institutii bugetare, regii
autonome, societati comerciale subordonate ministerelor; institutii bugetare, regii autonome, societati
comerciale subordonate organelor centrale autonome; - la nivel local: prefectul; organe locale de
specialitate subordonate ministerelor si coordonate de prefect; organe autonome locale (consiliul
judetean, consiliul local, primarul); institutii bugetare, regii autonome, societati comerciale subordonate
consiliului judetean sau consiliului local.
Un element esential al relatiilor administrative este subordonarea administrativa. Aceasta
presupune: 1-dreptul de organizare a autoritatii inferioare; 2-dreptul de a-i transmite instructiuni obligatorii;
3-dreptul de supraveghere generala a activitatii; 4-dreptul de numire a conducatorilor; 5-dreptul de tragere
la raspundere prin aplicarea sanctiunilor administrative disciplinare; 6-dreptul de control al activitatii cu
posibilitatea de anulare a actelor.

SEPARATIA PUTERILOR IN STAT

Puterea de stat este organizata intr-un complex si complicat aparat, neputand fi conceputa fara
existenta unor autoritati precum Parlamentul, seful de stat, Guvernul etc. Datorita organizarii apartului de
stat exista o specializare pt realizarea functiilor fundamentale ale statului, dar si o contracarare in vederea
mentinerii echilibrului democratic. Niciodata si nicaieri cele 3 puteri nu au fost complet separate.
Constituia din 1923 a dat nastere la 2 principii corelative: separatia puterilor si colaborarea lor.
Trinitatea puterilor devine o frana pentru reglementarea unor institutii (Avocatul Poporului, Curtea
Constitutionala), care nu intra in sfera niciuneia din clasicele puteri. Principiul separatiei puterilor a suferit
o dubla alterare: sub influenta spiritului logic, el este exagerat, iar sub influenta spiritului juridic el este
deformat. In present se asista la un declin al echilibrului puterilor, deoarece organelor executive li se
recunoaste plenitudinea exercitarii puterii politice, ele fiind singurele capabile de a elabora o politica
nationala. In art.1 din Constitutie se precizeaza ca statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si
echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale.