MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

Academia „Ştefan cel Mare” a MAI

Catedra: Disciplina:
Drept penal Drept penal
şi criminologie (Partea specială)

Tema: Infracţiunea de încălcare intenţionată a

legislaţiei privind accesul la informaţie

Executant:
Studentul anului III
al Facultăţii Drept,
secţia cu frecvenţă redusă,
grupa academică 231-G
pl. adjutant Dumitru Sula
 Chişinău, 2010

Planul lucrării:

1. Cadrul juridic privind accesul la informaţie

2. Norme privind accesul la informaţie

3. Caracterizarea generală, noţiunea şi infracţiunile contra

drepturilor politice, la muncă şi contra altor drepturi constituţionale
ale cetăţenilor

4. Analiza juridico-penală a infracţiunii de încălcare

intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie prevăzută de
art. 180 al Codului penal al Republicii Moldova

5. Examinarea litigiilor în domeniul accesului la informaţie

6. Bibliografie

2
 Cadrul juridic privind accesul la informaţie

Accesul la informaţiile oficiale constituie un drept fundamental al

persoanei de a fi informat, o modalitate de control asupra activităţii
autorităţilor/instituţiilor publice, gestionării banilor publici, de stimulare a
formării opiniilor şi participării active a populaţiei la procesul de luare a
deciziilor în spirit democratic.
Dreptul la informaţie necesită a fi conceput prin prisma instrumentelor
internaţionale.
Astfel, Constituţia Republicii Moldova garantează dreptul la informaţie,
stipulînd că “dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se
interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte”.
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privind drepturile
fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei
interne, prioritate au reglementările internaţionale. Republica Moldova se obligă
să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, Convenţia pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care stipulează: “Orice
persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea
de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără
amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere” (art. 10 alin. 1).
Reglementări importante se conţin şi în alte instrumente internaţionale
importante.
Recomandarea (2002) 2 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei
către Statele member privind accesul la documentele oficiale este recunoscută ca
o formulare demnă de încredere a principiilor-cheie internaţionale a dreptului de
acces la informaţie, servind drept o cotă de nivel pentru Statele membre care
dispun de Legi privind accesul la informaţie.

3
 Recomandarea enunţă principiile prin care Statele membre sînt invitate să
se inspire în dreptul şi practica lor internă în domeniul accesului la documentele
publice, subînţelegîndu-se că ele pot merge şi mai departe, adoptînd dispoziţii
care să recunoască dreptul de acces la informaţie.
Conform Recomandării (2002) 2 a CM al CE, principiul de bază al
accesului la informaţie este acordarea unui larg acces la informaţiile oficiale, la
documentele publice, pe bază de egalitate, aplicîndu-se reguli clare, pe cînd
refuzul accesului trebuie să rămînă o excepţie şi să fie justificat în mod
corespunzător.
Nu este vorba de a recunoaşte o simplă libertate a publicului de a avea
acces la informaţiile pe care autorităţile trebuie să le prezinte, dar de a garanta
un drept adevărat şi real de a şti al publicului.
Liberul acces la informaţiile oficiale, pe bază de egalitate şi cu aplicarea
unor reguli clare, conform Recomandării (2002) 2 a Comitetului de Miniştri al
Consiliului Europei, permite publicului să-şi formeze o imagine adecvată şi o
opinie critică despre starea societăţii în care trăieşte şi despre autorităţile publice
care îl guvernează, favorizînd participarea în cunoştinţă de cauză a publicului la
chestiunile de interes comun; favorizează eficienţa administraţiei şi contribuie la
menţinerea integrităţii acesteia, evitînd riscul corupţiei; contribuie la afirmarea
legitimităţii administraţiei în calitate de serviciu public şi consolidează
încrederea publicului în autorităţile sale.
Libertatea de informare este, de asemenea, un element crucial al
dezvoltării durabile. Managementul resurselor, iniţiativele sociale şi strategice
economice pot fi eficiente doar atunci cînd publicul este informat. Un public
activ este unul bine informat, unul neinformat este uşor de manipulat. “Cultura
tainei” trebuie să fie înlocuită printr-o cultură de accesibilitate.
De remarcat, totodată, că dreptul de acces la informaţiile oficiale nu este
un drept absolut. Asemenea multor altor drepturi, el este contrabalanţat de
limitările necesare într-o societate democratică şi proporţional cu protecţia altor
drepturi şi interese legitime stabilite de lege.

4
 Constituţia Republicii Moldova (adoptată la 29 iulie 1994, Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 12.08.1994) garantează: “Dreptul
persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi
îngrădit. Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să
asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra
problemelor de interes personal. Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze
măsurile de protecţie a cetăţenilor sau siguranţa naţională. Mijloacele de
informare publică, de stat sau private, sunt obligate să asigure informarea
corectă a opiniei publice. Mijloacele de informare publică nu sunt supuse
cenzurii.”
În afară de Legea privind accesul la informaţie în circa 400 de alte acte
normative din, practic, toate domeniile există prevederi referitoare la accesul la
informaţie.

5
 Norme privind accesul la informaţie

Este necesar de menţionat faptul că accesul la informaţie:

a) contribuie la sensibilizarea cetăţenilor faţă de „subiectul public” şi faţă
de participarea la procesul decizional în domenii de interes comun, formîndu-le
o opinie asupra stării societăţii în care traiesc li asupra autorităţilor care îi
guvernează. O atare participare cetăţenească este spre beneficiul tuturor. O
autoritate administrativă, operînd într-un context de accesibilitate va fi mult mai
eficientă, deoarece ştie că rezultatul muncii sale ar putea fi examinat de către toţi
şi, prin urmare, mai bine înţeles. Ea realizează responsabilitatea pentru acţiunile
sale inadecvate.
b) poate contribui la evitarea devierilor din partea autorităţilor
administrative, prea des favorizate prin ceea ce numim „cultura tainei”. Această
„cultură” trebuie să fie înlocuită printr-o cultură de accesibilitate, indispensabilă
pentru afirmarea legitimităţii autorităţii administrative în calitatea sa de serviciu
public, pentru dezvoltarea unor raporturi de încredere între autorităţile publice şi
cetăţeni şi pentru supravegherea integrităţii funcţionarilor, astfel evitînd riscul
corupţiei.
Orice persoană are dreptul de a cere informaţii. Ea are dreptul de a solicita
furnizorilor de informaţii, personal sau prin reprezentanţii săi, orice informaţii
aflate în posesia acestora, cu excepţiile stabilite de legislaţie.
Dreptul persoanei de a avea acces la informaţii, inclusiv la informaţiile cu
caracter personal, nu poate fi îngrădit decît în condiţiile legii.
Conform Legii privind accesul la informaţie, furnizorii de informaţii,
adică posesori ai informaţiilor oficiale, obligaţi să le furnizeze solicitanţilor în
condiţiile acestei legi, sunt:
a) autorităţile publice centrale şi locale – autorităţile administraţiei de stat,
prevăzute în Constituţia Republicii Moldova şi anume: Parlamentul,

6
Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul, administraţia publică, autoritatea
judecatorească;
b) instituţiile publice centrale şi locale – organizaţiile fondate de către stat
în persoana autorităţilor publice şi finanţate de la bugetul de stat, care au ca scop
efectuarea atribuţiilor de administrare, social-culturale şi altor atribuţii cu
caracter necomercial;
c) persoanele fizice şi juridice care, în baza legii sau a contractului cu
autoritatea publică ori instituţia publică, sunt abilitate cu gestionarea unor
servicii publice şi culeg, selectează, posedă, pastrează, dispun de informaţii
oficiale, inclusiv de informaţii cu caracter personal.
Furnizorul de informatii, în conformitate cu competenţele care îi revin,
este obligat:
- să asigure informarea activă, corectă şi la timp a cetăţenilor asupra
chestiunilor de interes public şi asupra problemelor de interes personal;
- să garanteze liberul acces la informaţie;
- să respecte limitările accesului la informaţie, prevăzute de legislăţie, în
scopul protejării informaţiei confidenţiale, vieţii private a persoanei şi securităţii
naţionale;
- să respecte termenele de furnizare a informaţiei, prevăzute de lege;
- să dea publicităţii propriile acte adoptate în conformitate cu legea;
- să păstreze, în termenele stabilite de lege, propriile acte, actele
instituţiilor, ale căror succesoare sunt, actele ce stabilesc statutul lor juridic;
- să asigure protejarea informaţiilor ce se află la dispoziţia sa de accesul,
distrugerea sau modificarea nesancţionate;
- să menţină informaţiile, documentele aflate la dispoziţia sa, în forma
actualizată.
Va fi difuzată de urgenţă pentru publicul larg informaţia care i-a devenit
cunoscută instituţiei publice în cadrul propriei activităţi, dacă această informaţie:
a) poate preîntîmpina sau diminua pericolul pentru viaţa şi sănătatea
oamenilor;

7
 b) poate preîntîmpina sau diminua pericolul producerii unor prejudicii de
orice natură;
c) poate opri răspîndirea informaţiei neveridice sau diminua consecinţele
negative ale raspîndirii acesteia;
d) comportă o deosebită importanţă socială.
În scopul garantarii liberului acces la informaţiile oficiale, furnizorul de
informaţii:
a) va asigura un spaţiu amenajat pentru documentare, accesibil
solicitanţilor;
b) va numi şi va instrui funcţionarii responsabili pentru efectuarea
procedurilor de furnizare a informaţiilor oficiale;
c) va elabora, în conformitate cu Legea privind accesul la informaţie,
regulamente cu privire la drepturile şi obligaţiile funcţionarilor în procesul de
furnizare a documentelor, informaţiilor oficiale;
d) va acorda asistenţa şi sprijinul necesar solicitanţilor pentru căutarea şi
identificarea informaţiilor;
e) va asigura accesul efectiv la registrele furnizorilor de informaţii, care
vor fi completate în conformitate cu legislaţia cu privire la registre;
f) va desfăşura întrunirile şi şedinţele sale în mod public, în conformitate
cu legislaţia.
În scopul facilitării liberului acces la informaţie, furnizorul de informaţii
va publica sau va face şi în alt mod general, direct accesibile populaţiei,
informaţiile ce conţin:
a) descrierea structurii instituţiei şi adresa acesteia;
b) descrierea funcţiilor, direcţiilor şi formelor de activitate ale instituţiei;
c) descrierea subdiviziunilor cu competenţele lor, programului de lucru al
acestora, cu indicarea zilelor şi orelor de audienţă a funcţionarilor responsabili
de furnizarea informaţiilor, documentelor oficiale;
d) deciziile finale asupra principalelor probleme examinate.

8
 În conformitate cu Legea privind accesul la informaţie, datele indicate
mai sus vor fi făcute publice în afara procedurii de examinare a cererilor privind
accesul la informaţie.
În scopul asigurării transparenţei activităţii instituţiilor, eficientizării
accesului la informaţie, creării condiţiilor pentru căutarea, identificarea
operativă a documentelor şi informaţiilor, autorităţile publice, instituţiile publice
vor edita, cel puţin o dată pe an, îndrumare ce vor conţine liste ale dispoziţiilor,
hotarîrilor, altor documente oficiale, emise de instituţia respectivă, şi domeniile
în care poate furniza informaţii, vor pune la dispoziţia reprezentanţilor
mijloacelor de informare în masă date oficiale despre propria activitate, inclusiv
despre domeniile în care poate furniza informaţii. Furnizorul de informaţii va
proceda şi la alte forme de informare activă a cetăţenilor şi a mijloacelor de
informare în masă.
Orice persoană care solicită acces la informaţii în conformitate cu Legea
privind accesul la informaţie este absolvită de obligaţia de a-şi justifica interesul
pentru informaţiile solicitate.
Informaţia se solicită în baza unei cereri scrise sau verbale.
Cererea scrisă va conţine: detalii suficiente şi concludente pentru
identificarea informaţiei solicitate (a unei părţi sau unor părţi ale acesteia);
modalitatea acceptabilă de primire a informaţiei solicitate; date de identificare
ale solicitantului.
Cererea poate fi înaintată verbal în cazurile în care este posibil răspunsul
pozitiv, cu satisfacerea imediată a cererii de furnizare a informaţiei. În cazul în
care furnizorul intenţionează să refuze accesul la informaţia solicitată, el va
informa solicitantul despre aceasta şi despre posibilitatea depunerii unei cereri
scrise.
Cu excepţia cazurilor solicitării informaţiilor cu caracter personal,
solicitantul poate să nu indice în cerere datele sale de identificare.
Elaborarea şi furnizarea unor informaţii analitice, de sinteză sau inedite
pot fi efectuate în baza unui contract între solicitant şi furnizorul de informaţii,

9
contra unei plăţi negociabile, dacă furnizorul va fi disponibil şi în drept să
realizeze o asemenea ofertă.
Modalităţile accesului la informaţiile oficiale sunt:
a) audierea informaţiei pasibile de o expunere verbală;
b) examinarea documentului (unor părţi ale acestuia) la sediul instituţiei;
c) eliberarea copiei de pe documentul, informaţia solicitată (de pe unele
părţi ale acestora);
d) eliberarea copiei traducerii documentului, informaţiei (unor părţi ale
acestora) într-o altă limbă decît cea a originalului, pentru o plată suplimentară;
e) expedierea prin poştă (inclusiv poşta electronică) a copiei de pe
document, informaţiei (de pe unele părţi ale acestora), copiei de pe traducerea
documentului, informaţiei într-o altă limbă, la cererea solicitantului, pentru o
plată respectivă.
Extrasele din registre, documente, informaţii (unele părti ale acestora), în
conformitate cu cererea solicitantului, pot fi puse la dispoziţia persoanei date,
într-o formă rezonabilă şi acceptabilă pentru aceasta, spre a fi:
a) examinate la sediul instituţiei;
b) dactilografiate, fotocopiate sau copiate într-o altă modalitate ce ar
asigura integritatea originalului;
c) înscrise pe un purtător electronic, imprimate pe casete video, audio, alt
purtător rezultat din progresul tehnic.
Informaţiile, documentele, solicitate în conformitate cu prezenta lege, vor
fi puse la dispoziţia solicitanţilor în limba de stat sau în limba în care au fost
elaborate.
În cazul în care informaţiile, documentele au fost elaborate într-o altă
limbă decît cea de stat, furnizorul de informaţii va fi obligat să prezinte, la
cererea solicitantului, o copie a traducerii autentice a informaţiei, documentului
în limba de stat.
Cererile scrise cu privire la accesul la informaţie vor fi înregistrate în
conformitate cu legislaţia cu privire la registre şi petiţionare. Acestea vor fi

10
examinate şi satisfăcute de funcţionarii publici responsabili de furnizarea
informaţiilor.
Deciziile, luate în conformitate cu Legea privind accesul la informaţie,
vor fi comunicate solicitantului într-un mod ce ar garanta recepţionarea şi
conştientizarea acestora.
În cadrul satisfacerii cererii privind accesul la informaţie, furnizorii vor
lua toate măsurile necesare pentru nedivulgarea informaţiilor cu acces limitat,
pentru protecţia integrităţii informaţiilor şi excluderea accesului nesancţionat la
ele.
Informaţiile, documentele solicitate vor fi puse la dispoziţia solicitantului
din momentul în care vor fi disponibile pentru a fi furnizate, dar nu mai tîrziu de
15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de acces la informaţie. Termenul
de furnizare a informatiei, documentului poate fi prelungit cu 5 zile lucrătoare
de către conducătorul instituţiei publice dacă:
a) cererea se referă la un volum foarte mare de informaţii care necesită
selectarea lor;
b) sunt necesare consultaţii suplimentare pentru a satisface cererea.
Autorul cererii va fi informat despre orice prelungire a termenului de
furnizare a informaţiei şi despre motivele acesteia cu 5 zile înainte de expirarea
termenului iniţial.
Cererea de furnizare a informaţiei poate fi readresată altui furnizor, cu
informarea obligatorie a solicitantului, în decurs de 3 zile lucrătoare de la
momentul primirii cererii şi cu acordul solicitantului, în următoarele cazuri:
a) informaţia solicitată nu se află în posesia furnizorului sesizat;
b) informaţia solicitată deţinută de alt furnizor ar satisface mai deplin
interesul faţă de informaţie al solicitantului.
Informaţiile oficiale, documentele, părţile acestora, extrasele din registre,
copiile traducerilor, eliberate conform prezentei legi, vor fi semnate de persoana
responsabilă.

11
 Refuzul de a furniza o informaţie, un document oficial va fi făcut în scris,
indicîndu-se data întocmirii refuzului, numele persoanei responsabile, motivul
refuzului, făcîndu-se în mod obligatoriu trimitere la actul normativ (titlul,
numărul, data adoptării, sursa publicaţiei oficiale), pe care se bazează refuzul,
precum şi procedura de recurs a refuzului, inclusiv termenul de prescripţie.
Furnizorii de informaţii nu sunt obligaţi să prezinte probe ale inexistenţei
informaţiilor nedocumentate.
Pentru furnizarea informaţiilor oficiale pot fi percepute, în afara
excepţiilor prevăzute de lege, plăţi în mărimile şi conform procedurii stabilite de
organele reprezentative, acestea fiind vărsate în bugetul de stat.
Mărimile plăţilor nu vor depăşi mărimile cheltuielilor suportate de către
furnizor pentru facerea copiilor, expedierea lor solicitantului şi/sau pentru
traducerea, la cererea solicitantului, a informaţiei, documentului.
Plăţile pentru furnizarea informaţiilor analitice, de sinteză sau inedite,
executate la comanda solicitantului, se vor stabili conform contractului dintre
solicitant şi furnizorul de informaţii.
Vor fi puse, fără plată, la dispoziţia solicitanţilor, informaţiile oficiale
care:
a) ating nemijlocit drepturile şi libertăţle solicitantului;
b) sunt expuse oral;
c) sunt solicitate pentru a fi studiate la sediul instituţiei;
d) prin faptul că au fost furnizate, contribuie la sporirea gradului de
transparenţă a activităţii instituţiei publice şi corespunde intereselor societăţii.
În cazurile în care informaţia pusă la dispoziţia solicitantului conţine
inexactităţi sau date incomplete, instituţia publică este obligată să efectueze
rectificările şi completările respective gratuit, cu excepţia cazurilor în care
completarea informaţiei implică eforturi şi cheltuieli considerabile care n-au fost
prevăzute şi taxate la eliberarea primară a informaţiilor.

12
 Instituţia publică va aduce la cunoştinţa solicitanţilor într-un mod cît mai
adecvat şi mai amănunţit posibil modalitatea de calculare a plăţilor pentru
furnizarea informaţiei.
Exercitarea dreptului de acces la informaţie poate fi supusă doar
restricţiilor reglementate prin lege organică şi care corespund necesităţilor:
a) respectării drepturilor şi reputaţiei altei persoane;
b) protecţiei securităţii naţionale, ordinii publice, ocrotirii sănătăţii sau
protecţiei moralei societăţii.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, accesul la informaţiile oficiale nu
poate fi îngrădit, cu excepţia:
a) informaţiilor ce constituie secret de stat, reglementate prin lege
organică şi calificate ca informaţii protejate de stat, în domeniul activităţii
militare, economice, tehnico-ştiinţifice, de politică externă, de recunoaştere, de
contrainformaţii şi activităţii operative de investigaţii, a caror raspîndire,
divulgare, pierdere, sustragere poate periclita securitatea statului;
b) informaţiilor confidenţiale din domeniul afacerilor, prezentate
instituţiilor publice cu titlu de confidenţialitate, reglementate de legislaţia
privind secretul comercial, şi care ţin de producţie, tehnologie, administrare,
finanţe, de altă activitate a vieţii economice, a căror divulgare (transmitere,
scurgere) poate atinge interesele întreprinzătorilor;
c) informaţiilor cu caracter personal, a căror divulgare este considerată
drept o imixtiune în viaţa privată a persoanei, protejată de legislaţie, accesul la
care poate fi admis numai cu respectarea prevederilor Legii privind accesul la
informaţie;
d) informaţiilor ce ţin de activitatea operativă şi de urmărire penală a
organelor de resort, dar numai în cazurile în care divulgarea acestor informaţii ar
putea prejudicia urmărirea penală, interveni în desfasurarea unui proces de
judecată, lipsi persoana de dreptul la o judecare corectă şi imparţială a cazului
său, ori ar pune în pericol viaţa sau securitatea fizică a oricărei persoane –
aspecte reglementate de legislaţie;

13
 e) informaţiilor ce reflectă rezultatele finale sau intermediare ale unor
investigatii ştiinţifice şi tehnice şi a căror divulgare privează autorii
investigaţiilor de prioritatea de publicare sau influenţează negativ exercitarea
altor drepturi protejate prin lege.
Datele despre o persoană fizică, ce permit identificarea ei directă sau
indirectă se considerp a fi date cu caracter personal.
Oricărei persoane i se va asigura accesul la informaţiile cu caracter
personal despre sine. Ea are dreptul:
a) să ia cunoştinţă de aceste informaţii personal sau în prezenţa altei
persoane;
b) să precizeze aceste informaţii în scopul asigurării plenitudinii şi
veridicităţii lor;
c) să obţină, dacă este cazul, rectificarea informaţiilor sau lichidarea lor
atunci cînd ele vor fi tratate neadecvat;
d) să afle cine şi în ce scop a utilizat, utilizează sau intenţionează să
utilizeze aceste informaţii;
e) să ia copii de pe documentele, informaţiile despre sine sau de pe unele
părti ale acestora.
Furnizorii de informaţii vor aplica măsurile necesare pentru protecţia
informaţiilor contra distrugerii sau pierderii lor, contra accesului, modificarii sau
difuzarii neautorizate, dar aceste măsuri nu pot limita dreptul de acces la
informaţiile oficiale în condiţiile Legii privind accesul la informaţie.
Furnizorii de informaţii pot sa divulge orice informaţii cu caracter
personal şi care vor fi solicitate în conformitate cu Legea privind accesul la
informaţie doar în cazurile cînd:
a) persoana la care se referă consimte divulgarea lor;
b) informatia solicitată, în integritatea sa, a fost pusă la dispozitia
publicului (publicata în conformitate cu legislatia în vigoare), anterior datei
solicitarii.

14
 Furnizorii de informaţii, posesori de informaţie cu caracter personal, sunt
obligaţi să protejeze confidenţialitatea vieţii private a persoanei. În cazul în care
persoana la care se referă informatţile cu caracter personal nu consimte
divulgarea lor, accesul la aceste informatii poate fi permis doar prin hotarîrea
instantei de judecata, care a stabilit ca divulgarea va fi în interesul public, adica
se va referi la ocrotirea sănătăţii populatiei, la securitatea publică, la protecţia
mediului înconjurator.
Este interzisă secretizarea informaţiilor privind:
a) faptele de încalcare a drepturilor şi libertăţilor omului şi ale
cetăţeanului;
b) evenimentele extraordinare şi catastrofele ce periclitează securitatea şi
sănătătea cetăţenilor şi urmarile lor, precum şi calamitatile, prognozele şi
urmările lor;
c) starea reală de lucruri în domeniul învăţămîntului, ocrotirii sănătăţii,
ecologiei, agriculturii, comerţului, precum şi a ordinii de drept;
d) faptele de încalcare a legalităţii, inactivitatea şi acţiunile ilicite ale
organelor puterii de stat şi ale persoanelor cu funcţii de raspundere, dacă
divulgarea acestor fapte nu va periclita securitatea Republicii Moldova.
Secretizarea nu se admite în cazul în care ea se rasfrînge negativ asupra
realizarii programelor de stat şi de ramură ale dezvoltării social-economice şi
culturale sau reţine concurenţa agenţilor economici.
Dacă accesul la informaţile, documentele solicitate este parţial limitat,
furnizorii de informatii sunt obligaţi să prezinte solicitanţilor părţile
documentului, accesul la care nu contine restrictii conform legislatiei, indicîndu-
se în locurile porţiunilor omise una din urmatoarele sintagme: “secret de stat”,
“secret comercial”, “informaţie confidenţială despre persoana”. Refuzul
accesului la informaţie, la părţile respective ale documentului se întocmeste cu
respectarea prevederilor Legii privind accesul la informaţie.
Nu se vor impune restricţii ale libertăţii de informare decît dacă furnizorul
de informaţii poate demonstra că restricţia este reglementată prin lege organică

15
şi necesară într-o societate democratică pentru apărarea drepturilor şi intereselor
legitime ale persoanei sau protecţiei securităţii nationale şi că prejudiciul adus
acestor drepturi şi interese ar fi mai mare decît interesul public în cunoaşterea
informaţiei.
Nimeni nu poate fi pedepsit pentru că a facut publice anumite informaţii
cu accesibilitate limitată, dacă dezvăluirea informaţiilor nu atinge şi nu poate să
atingă un interes legitim legat de securitatea naţională sau dacă interesul public
de a cunoaşte informaţia depăşeste atingerea pe care ar putea să o aducă
dezvăluirea informăţiei.
Persoana care se consideră lezată într-un drept sau interes legitim de către
furnizorul de informaţii poate ataca acţiunile acestuia atît pe cale extrajudiciară,
cît şi direct în instanţa de contencios administrativ competentă. Persoana, de
asemenea, se poate adresa pentru apararea drepturilor şi intereselor sale legitime
avocatului parlamentar.
Persoana care se consideră lezată într-un drept sau interes legitim poate
ataca orice acţiune sau inacţiune a persoanei responsabile pentru primirea şi
examinarea cererilor de acces la informaţii, dar în special cu privire la:
a) refuzul neîntemeiat de a primi şi înregistra cererea;
b) refuzul de a asigura accesul liber si necondiţionat la registrele publice
aflate la dispoziţia furnizorului de informaţii;
c) încălcarea termenelor şi procedurii de soluţionare a cererii de acces la
informaţie;
d) neprezentarea sau prezentarea necorespunzatoare a informatiilor
solicitate;
e) refuzul neîntemeiat de a prezenta informaţiile solicitate;
f) atribuirea neîntemeiată a informatiei la categoria informaţiilor care
conţin secrete de stat, secrete comerciale sau la categoria informaţiilor
confidenţiale;
g) secretizarea neîntemeiata a unor informaţii;
h) stabilirea plăţii şi măţimii acesteia pentru informaţiile furnizate;

16
 i) cauzarea unor prejudicii materiale şi/sau morale prin acţiunile ilegale
ale furnizorului de informaţii.
În cazul în care persoana consideră că drepturile sau interesele legitime în
ceea ce priveşte accesul la informaţii i-au fost lezate, ea poate contesta acţiunile
sau inacţiunea furnizorului de informaţii la conducerea acestuia şi/sau la organul
ierarhic superior al furnizorului în termen de 30 de zile de la data cînd a aflat sau
trebuia să afle despre încălcare.
Dacă contestaţia este adresată organului ierarhic superior acesta este
obligat sa examineze contestările solicitanţilor de informaţii în decurs de 5 zile
lucrătoare şi va informa în mod obligatoriu petiţionarul despre rezultatele
examinării în decurs de 3 zile lucrătoare.
După ce organul ierarhic superior sau organul emitent va examina cererea
este în drept: să respingă contestaţia ca neîntemeiată; să admită contestaţia şi să
anuleze refuzul în tot sau în parte, să oblige organul ierarhic inferior să repună în
drepturi persoana respectivă ori, după caz, să emită informaţia solicitată.
Cererea adresată avocatului parlamentar se depune pîna la expirarea unui
an din ziua încălcării presupuse a drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale
petiţionarului sau din ziua cînd petiţionarul a aflat despre presupusa încălcare.
Cererea trebuie să fie semnată de petiţionar, indicîndu-se numele,
prenumele (prenumele şi patronimicul), domiciliul acestuia. În cazul în care
aceste date lipsesc, cererea se va considera anonimă şi nu se va examina.
Avocatul parlamentar, în termen de 10 zile, trebuie să înştiinţeze
petiţionarul că cererea lui este primită spre examinare sau că primirea ei spre
examinare a fost refuzată, indicînd motivele refuzului şi explicîndu-i
modalităţile care pot fi utilizate de către petiţionar pentru apărarea drepturilor şi
libertăţilor sale.
În cazul în care este vorba despre solicitarea accesului la informaţie ce
constituie secret de stat, în calitate de organ extrajudiciar figurează comisia
interdepartamentală pentru apărarea secretului de stat. Cetăţenii, întreprinderile,
instituţiile, organizaţiile şi organele administraţiei de stat au dreptul să se

17
adreseze comisiei interdepartamentale pentru apărarea secretului de stat,
întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, inclusiv arhivelor de stat, cu cererea
de a scoate de la secret informaţiile ce nu constituie secret de stat sau sunt
secretizate neîntemeiat.
Organele administraţiei de stat, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile,
inclusiv arhivele de stat care au primit astfel de cereri sunt obligate, în termen de
pînă la 3 luni, să le examineze şi să dea răspuns argumentat. Dacă ele nu sunt
împuternicite să rezolve chestiunea scoaterii de la secret a informatiilor, cererea
se trimite, în decurs de o lună de la primirea ei, organului puterii
de stat şi administratiei de stat investit cu astfel de împuterniciri sau
comisiei interdepartamentale pentru apărarea secretului de stat, ceea ce i se
comunică solicitantului.
Cererea prealabilă se adresează organului emitent. În cazul în care organul
emitent are un organ ierarhic superior, cererea prealabilă poate fi adresată, la
alegerea petiţionarului, organului emitent sau organului ierarhic superior.

18
 Caracterizarea generală, noţiunea şi infracţiunile contra
drepturilor politice, la muncă şi contra altor drepturi constituţionale
ale cetăţenilor

Potrivit art. 4 al Constituţiei Republicii Moldova, dispoziţiile

constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului sunt interpretate şi aplicate
în conformitate cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu
celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
Articolul 1 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 10
decembrie 1948 proclamă că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în
demnitate şi în drepturi.
Articolul 16 al Constituţiei Republicii Moldova declară că toţi cetăţenii
Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără
deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie,
apartenenţă politică, avere sau de origine socială. Articolele 24-54 ale
Constituţiei Republicii Moldova enumera drepturile şi libertăţile fundamentale
ale persoanei, drepturi garantate de Constituţie şi de alte legi: dreptul la viaţă şi
integritate fizică şi psihică, libertatea individuală şi siguranţa persoanei,
inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenţei, libertatea conştiinţei,
dreptul la informaţie, protecţia muncii, dreptul la proprietatea privată şi protecţia
acesteia etc.
Capitolul V al Părţii speciale a Codului penal al Republicii Moldova din
2002, alături de capitolele II, III, IV, VI şi VII conţin norme juridico-penale care
apără direct drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, denumite şi
drepturi constituţionale ale persoanei, deşi, la drept vorbind, toate normele
juridice ale dreptului penal într-un fel ori altul, direct sau indirect sunt menite sa
ocrotească interesele omului. Ele favorizează crearea situaţiei de stabilitate în
19
societate, asigură condiţii sociale, economice şi politice de dezvoltare
armonioasă a personalităţii. Însă interdicţiile capitolului V al Părţii speciale a
Codului Penal al Republicii Moldova sunt special îndreptate spre ocrotirea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, ele fiind stipulate m
Constituţia Republicii Moldova şi în tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte.
Gravitatea prejudiciabilă a acestor infracţiuni constă în faptul că ele
împiedică exercitarea de către cetăţeni a drepturilor si libertăţilor constituţionale,
ce ating diferite aspecte ale vieţii şi activităţii omului produc prejudicii
importante drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor care uneori, nu mai pot fi
recompensate. De exemplu, ca rezultat al încălcării regulilor de protecţie a
muncii, persoana rămîne invalidă pe viaţă etc.
Obiectul general al infracţiunilor contra drepturilor politice, la muncă şi
contra altor drepturi constituţionale ale cetăţenilor îl constituie relaţiile sociale a
căror existenţă şi normală desfăşurare sunt condiţionate de ocrotirea ordinii de
drept a ţării ce reglementează existenţa întregii colectivităţi.
Obiectul generic sau de grup al acestor infracţiuni îl constituie relaţiile
sociale ce determină ocrotirea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale
cetăţenilor.
Obiectul nemijlocit de bază al infracţiunilor analizate îl constituie relaţiile
sociale concrete: egalitatea în drepturi ale cetăţenilor, inviolabilitatea vieţii
personale, dreptul la informaţie, dreptul electoral, libertatea conştiinţei,
inviolabilitatea domiciliului sau alte drepturi constituţionale ale cetăţenilor.
Unele infracţiuni pot avea obiect nemijlocit secundar: viaţa, sănătatea sau
proprietatea persoanei.
În cazul în care aceste infracţiuni posedă obiecte nemijlocite secundare
ele au şi obiect material: corpul fizic al persoanei privit ca o totalitate de funcţii
şi procese organice, precum şi averea ei.
Latura obiectivă a acestor infracţiuni se realizează prin diferite acţiuni sau
inacţiuni prejudiciabile, prevăzute de legea penală, care se pot manifesta prin

20
neacordarea posibilităţilor exercitării drepturilor şi libertăţilor constituţionale
sau prin crearea dificultăţilor dobîndirii lor.
Unele infracţiuni contra drepturilor politice, la muncă sau contra altor
drepturi constituţionale sunt formulate ca nişte componenţe formale de
infracţiuni şi se consumă o dată cu săvîrşirea acţiunilor prejudiciabile stipulate
de lege. În calitate de componenţe materiale de infracţiuni sunt considerate:
încălcarea drepturilor cetăţenilor (lit. b) art. 176 CP RM); împiedicarea
exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor electorale (lit. d)
şi e) art. 181 CP RM); încălcarea regulilor de protecţie a muncii (art. 183 CP
RM); violarea dreptului la libertatea întrunirilor (lit c) alin. 1 art 184 CP RM);
atentarea la persoană şi la drepturile cetăţenilor sub formă de propovăduire a
credinţelor religioase şi de oficiere a riturilor religioase, însoţite de cauzarea de
daune sănătăţii cetăţenilor (art. 185 CP RM) precum şi unele circumstanţe
agravante ale componenţelor de infracţiuni formale. Aceste infracţiuni sunt
considerate consumate o dată cu survenirea urmărilor prejudiciabile cerute de
lege.
Latura subiectivă a majorităţii infracţiunilor contra drepturilor politice, la
muncă sau contra altor drepturi constituţionale ale cetăţenilor
se caracterizează prin vinovăţie intenţionată şi numai încălcarea regulilor
de protecţie a muncii este comisă din imprudenţă.
Subiect al acestor infracţiuni poate fi orice persoană fizică responsabilă,
care în momentul săvîrşirii infracţiunii a împlinit vîrsta de şaisprezece ani.
Rezumînd cele relatate putem defini noţiunea acestor infracţiuni.
Prin infracţiuni contra drepturilor politice, la muncă sau contra altor
drepturi constituţionale ale cetăţenilor se înţeleg acele acţiuni sau inacţiuni
prejudiciabile prevăzute de legea penală, care se manifestă prin neacordarea
posibilităţilor de exercitare a drepturilor şi libertăţilor constituţionale sau prin
crearea dificultăţilor dobîndirii lor.
Infracţiunile contra drepturilor politice, la muncă sau contra altor drepturi
constituţionale ale cetăţenilor pot fi sistematizate în trei grupe:

21
 1. Infracţiuni contra drepturilor politice (împiedicarea exercitării libere a
dreptului electoral sau a activităţii organelor electorale - art. 181 CP RM;
falsificarea rezultatelor votării - art. 182 CP RM);
2. Infracţiuni contra drepturilor la muncă (încălcarea regulilor de protecţie
a muncii - art. 183 CP RM);
3. Infracţiuni contra drepturilor şi libertăţilor de ordin personal ale
cetăţenilor (încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor - art. 176 CP RM;
încălcarea inviolabilităţii vieţii personale - art. 177 CP RM; violarea dreptului la
secretul corespondenţei - art. 178 CP RM; violarea de domiciliu - art. 179 CP
RM; încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie - art. 180
CP RM; violarea dreptului la libertatea întrunirilor - art. 184 CP RM, atentarea
la persoană şi la drepturile cetăţenilor sub formă de propovăduire a credinţelor
religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase - art. 185 CP RM).
Menţionăm că o atare sistematizare are un character condiţional, deoarece unele
infracţiuni din grupa a treia se pot referi atît la infracţiunile din prima grupă, cît
şi la cele din a doua.

22
 Analiza juridico-penală a infracţiunii de încălcare intenţionată
a legislaţiei privind accesul la informaţie prevăzută de art. 180 al
Codului penal al Republicii Moldova

Potrivit art. 34 al Constituţiei Republicii Moldova, persoana are dreptul de

a avea acces la orice informaţie de interes public. Autorităţile publice, potrivit
competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a
cetăţenilor asupra chestiunilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
Textul acestui articol mai precizează că dreptul la informaţie nu trebuie să
prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor şi nici siguranţa naţională.
Mijloacele de informare publică sau private sunt obligate să asigure o informare
corectă a opiniei publice. Mijloacele de informare publică nu sunt supuse
cenzurii.
Articolul 180 al Codului penal al Republicii Moldova stabileşte
răspunderea penală pentru încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la
informaţiile referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la
protecţia mediului. Faptele penale cu referinţă la ocrotirea sănătăţii populaţiei
sunt incriminate de capitolul VIII al Codului penal al Republicii Moldova;
faptele ce ţin de securitatea publică sunt incriminate în capitolul XIII al Codului
penal al Republicii Moldova; cele ce vizează protecţia mediului sunt stipulate în
capitolul IX al Codului penal al Republicii Moldova.
Procedura legală de asigurare şi de realizare a dreptului de acces la
informaţie este prevăzută de Legea privind accesul la informaţie (MO nr. 88-
90/664 din 28.07.2000).
Posesorii de informaţie oficială sunt obligaţi să asigure informarea activă,
corectă şi la timp a cetăţenilor asupra chestiunilor de interes public, să garanteze
liberul acces la informaţie etc., conform prevederilor art. 11 al Legii cu privire la
informaţie.
Latura obiectivă a infracţiunii se manifestă prin încălcarea cu intenţie de
către o persoană cu funcţie de răspundere a procedurii legale de asigurare şi de

23
realizare a dreptului de acces la informaţie, încălcare ce a cauzat daune în
proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei
care a solicitat informaţii referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la
securitatea publică şi la protecţia mediului.
Încălcarea cu intenţie de către o persoană cu funcţie de răspundere a
procedurii legale de realizare a dreptului de acces la informaţie înseamnă
nedorinţa făptuitorului, ce contravine Constituţiei, Legii privind accesul la
informaţie nr. 982-XIV din 11 mai 2008 şi altor acte normative de a oferi
solicitantului informaţii referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la securitatea
publică sau la protecţia mediului, cu toate că făptuitorul deţinea această
informaţie şi era obligat să o ofere. Această nedorinţa poate avea un caracter
deschis (de exemplu, făptuitorul refuză direct solicitarea victimei) sau o formă
ascunsă (de exemplu, trimiterea victimei la alte persoane, care însă nu dispun de
asemenea informaţii).
Încălcarea dreptului privind accesul la informaţie se poate manifesta şi
prin nefamiliarizarea persoanei cu toate documentele şi materialele ce conţin
informaţiile solicitate sau neinitierea ei cu toate informaţiile cerute.
Încălcarea dreptului privind accesul la informaţie poate fi pedepsită penal
dacă această încălcare a cauzat daune în proporţii considerabile drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanei.
Prin daune în proporţii considerabile cauzate drepturilor şi intere
selor persoanei vom înţelege daunele materiale ce depăşesc venitul lunar
al victimei, îmbolnăvirea victimei care nu s-a protejat de poluarea mediu
lui, alte acţiuni asupra sănătăţii victimei, cauzate de periclitarea securităţii
publice etc.
Infracţiunea este terminată o dată cu survenirea daunelor în proporţii
considerabile, pe care le-am analizat anterior.
Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează numai prin intenţie
directă. Făptuitorul îşi dă seama că încalcă legislaţia privind accesul la

24
informaţie, a prevăzut şi a dorit provocarea daunelor în proporţii considerabile
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale solicitantului de informaţie.
Subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană cu funcţii de răspundere,
care deţine informaţiile determinate de legea penală.

25
 Examinarea litigiilor în domeniul accesului la informaţie

Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public,

după cum am mai menţionat şi anterior, nu poate fi îngrădit. Autorităţile publice
sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice
şi asupra problemelor de interes personal. De asemenea, statul garantează
fiecărei persoane dreptul la accesul liber şi la răspîndirea informaţiilor veridice
privitoare la starea mediului natural, la condiţiile de viaţă şi de muncă, la
calitatea produselor alimentare şi a obiectelor de uz casnic. Tăinuirea sau
falsificarea informaţiilor despre factorii ce sunt în detrimentul sănătăţii
oamenilor se interzice prin lege.
Prin urmare, textul constituţional dă expresie juridică dreptului persoanei
de a fi informată, prompt, corect şi clar asupra măsurilor preconizate şi, mai
ales, asupra deciziilor luate de autorităţile publice; accesul liber la sursele de
informaţie politică, ştiinţifică şi tehnică, socială, culturală etc; obligativitatea
autorităţilor publice de a reglementa şi de a crea condiţiile necesare pentru
difuzarea liberă şi amplă a informaţiei de orice natură.
Realitatea ne demonstrează că dreptul cetăţeanului la informaţie rămîne a
fi un drept nerespectat. Lezarea acestui drept, atît pentru organele de drept, cît şi
pentru cetăţenii a căror drepturi au fost încălcate, se consideră a fi nu cea mai
periculoasă formă de atentare asupra drepturilor civile.
De regulă, asemenea încălcări nu atrag după sine vreun prejudiciu
material enorm şi, prin urmare, un număr redus de persoane vor dori să-şi apere
drepturile lor privind obţinerea informaţiei, adresîndu-se în instanţa de judecată
în legatura cu cheltuielile mici de judecată şi lezarea neesenţială a drepturilor la
informaţie. Toate acestea creează incomodităţi privind pierderea timpului,
precum şi senzaţia inacţiunii totale a legii şi iresponsabilităţii funcţionarilor
publici.
Luînd în considerare faptul că cetăţenii, adresîndu-se autorităţilor oficiale
pentru obţinerea informaţiei, adeseori primesc răspunsuri nejustificate, şi anume

26
că „autoritatea respectivă nu este împuternicită sau nu este obligată să dea astfel
de informaţii, precum şi să răspundă la cererile lor; ori informaţia respectivă va
fi furnizată numai dupa obţinerea hotărîrii (deciziei) instanţei de judecată; ori că
cetăţeanul urmează a se adresa unei consultaţii juridice (avocatilor)”. De
asemenea, deseori, refuzul în obtinerea informaţiei din partea reprezentanţilor
autorităţilor de stat nu se explică şi nu se motivează. Astfel de situaţii pot crea o
posibilitate potenţială pentru încălcarea altor drepturi.
Astfel, obiectivele Legii privind accesul la informaţie sunt crearea
cadrului normativ general al accesului la informaţiile oficiale, eficientizarea
procesului de informare a populaţiei şi a controlului cetăţenilor asupra activităţii
autoritatilor publice şi a instituţiilor publice, stimularea formării opiniilor şi
participării active a populaţiei la procesul de luare a deciziilor în spirit
democratic.
Conform legii, persoana care se consideră lezată într-un drept sau interes
legitim de către furnizorul de informaţii poate ataca acţiunile acestuia atît pe cale
extrajudiciară, cît şi direct în instanţa de judecată, inclusiv refuzul neîntemeiat
de a primi şi înregistra cererea, de a asigura accesul liber şi necondiţionat la
registrele publice, atribuirea neîntemeiată a informaţiei la categoria informaţiilor
care conţin secrete de stat, comerciale, cu caracter personal. Important e ca
procedura în instanţele de judecată sau în orice alt organism de contestare să fie
rapidă.
În cazul în care cererea despre primirea informatiilor necesare n-a fost
solutionată prin organele ierarhic superioare ale autorităţilor publice sau de către
avocatul parlamentar, persoana este în drept de a se adresa instanţei de judecată
cu cererea de a obliga autoritatea, organizaţia, instituţia sau funcţionarul public
de a prezenta informaţia solicitată. Prin urmare, instanţa de judecată reprezintă
instanţa (autoritatea) supremă care soluţioneaza orice conflict sau litigiu de drept
apărut. Sarcina principală a instanţei de judecată este de a asigura repunerea
legalităţilor în conformitate cu legea.

27
 Articolul 23 din Legea privind accesul la informaţie stipulează că în cazul
în care persoana consideră că drepturile sau interesele legitime în ceea ce
priveşte accesul la informaţie i-au fost lezate, precum şi în cazul în care nu este
satisfăcută de soluţia dată de către conducerea furnizorului de informaţie sau de
către organul ierarhic superior al acestuia, ea poate ataca acţiunile sau inacţiunea
furnizorului de informaţii direct în instanţa de judecată competentă.
Sesizarea instanţei de judecată se va efectua în termen de o lună de la data
primirii răspunsului de la furnizorul de informaţii sau, în caz că nu a primit
răspuns, de la data cînd trebuia să-l primească.
Dacă solicitantul de informaţii a atacat anterior acţiunile furnizorului de
informaţii pe cale extrajudiciară, termenul de o lună începe de la data
comunicării răspunsului conducerii furnizorului de informaţii şi/sau organului
ierarhic superior al acestuia sau, în caz că nu a primit răspuns, de la data cînd
trebuia să-l primească.
Adresarea în judecată se face printr-o cerere de chemare în judecată, care
trebuie să fie întocmită în scris, cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 165 şi
art. 166 ale Codului de procedură civilă şi prevederilor Legii contenciosului
administrativ. Reclamantul (petiţionarul) este obligat sa anexeze la cerere copia
cererii prealabile cu dovada expedierii sau primirii acesteia de către organul
respectiv, ori, după caz, răspunsul autorităţilor publice sau avizul de respingere a
cererii prealabile (art. 19 din Legea contenciosului administrativ).
Potrivit explicaţiilor Hotărîrii Plenumului Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova „Cu privire la practica aplicării de către insţantele
judecătoreşti a unor prevederi ale Legii contenciosului administrativ”, nr. 27 din
24.12.2001, cu modificările şi completările ulterioare, prin nesoluţionarea în
termen legal a unei cereri se înţelege refuzul nejustificat al unei autorităţi
publice de a primi o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege sau faptul
de a nu răspunde persoanei în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii
de către autoritatea publică, dacă prin lege nu este prevazut alt termen de
soluţionare.

28
 Este necesar de subliniat că nu constituie obiect al acţiunii în contenciosul
administrativ răspunsul autorităţii publice cu caracter explicativ, deoarece este o
opinie a autorităţii publice ce nu produce o lezare a dreptului persoanei (dreptul
la informaţie) care a solicitat explicaţia, de aceea nu poate fi contestat în instanţa
de contencios administrativ. De exemplu: răspunsul Consiliului Superior al
Magistraturii prin care se comunică petiţionarului rezultatele examinării petiţiei
cu privire la activitatea unei instanţe de judecată sau a unui judecător.
Instanţa de contencios administrativ, judecînd litigiul, poate să adopte
următoarele soluţii:
- să respingă acţiunea ca fiind nefondată sau depusă cu încalcarea
termenului de prescripţie;
- să admită acţiunea şi să oblige pîrîtul (autoritatea publică) în totalitate
sau parţial la îndeplinirea anumitor acţiuni de furnizare a informaţiei;
- să elibereze un certificat, o adeverinţă sau oarecare alt înscris;
- să înlăture încălcările pe care le-a comis, precum şi să dispună
adjudecarea în beneficiul reclamantului a despăgubirilor.
Astfel, constatînd temeinicia plîngerii privind refuzul în furnizarea
informaţiei, instanţa de judecată recunoaşte acţiunile (decizia) autorităţii publice
ca ilegale şi obligă pîrîtul de a prezenta informaţia solicitată. Pe lînga aceasta,
instanţa de judecată decide şi asupra răspunderii organului (organizaţiei),
persoanei cu funcţie de răspundere sau funcţionarului public pentru acţiunile
care au adus încalcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Instanţa de judecată,
la cererea petiţionarului, poate decide şi asupra despăgubirilor privind
recuperarea prejudiciului moral, aduse acestuia în urma acţiunilor ilegale.
Articolul 24 al Legii privind accesul la informaţie este intitulat
“Consecinţele prejudicierii dreptului de acces la informaţii”. Acest articol
consacră regula generală, conform căreia, în funcţie de gravitatea efectelor pe
care le-a avut refuzul nelegitim al funcţionarului public, responsabil pentru
furnizarea informaţiilor oficiale, de a asigura accesul la informaţia solicitată,
instanţa de judecată decide aplicarea unor sancţiuni în conformitate cu legislaţia,

29
repararea prejudiciului cauzat prin refuzul nelegitim de a furniza informaţii sau
prin alte acţiuni ce periclitează dreptul de acces la informaţie şi satisfacerea
neîntîrziată a cererii solicitate. Aşadar, orice persoană responsabilă de asigurarea
exercitării dreptului cetăţeanului la informaţie, în cazul neglijării acestei
obligaţii şi a atribuţiilor de serviciu, poate fi trasă la răspundere disciplinară,
administrativă, penală şi civilă.
Codul penal al Republicii Moldova cuprinde dispoziţii privind încalcarea
intenţionată a legislaţiei care reglementează accesul la informatie. Astfel,
conform art. 180, încălcarea intenţionată de către o persoană de răspundere a
procedurii legale de asigurare şi de realizare a dreptului la informaţie, ce a
cauzat daune în proportii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege
ale persoanei care a solicitat informaţii referitoare la ocrotirea sănătăţii
populaţiei, la securitatea publică, la protecţia mediului se pedepseşte cu
închisoare pe un termen de pînă la 3 ani sau cu privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5
ani. Răspunderea penală poate surveni doar atunci cînd există şi poate fi
demonstrată dauna considerabilă cauzată solicitantului informaţiilor.

30
Bibliografie

- Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994

- Codul penal al Republicii Moldova, Legea nr.985-XV din 18.04.2002
- Legea privind accesul la informaţie nr. 982-XIV din 11.05.2008
- Comentariu la Codul penal al Republicii Moldova
- Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2007, nr. 5
- A. Borodac – “Manual de drept penal (partea specială)”, Chişinău, 2004

31