Iosif Țon

Clarificări
În urma anunțului meu că m-am asociat cu Mișcarea Străjerilor și a anunțului că sunt
”baptist carismatic”, s-a pornit o furtună de interpretări și de comentarii pe care nu
intenționez să le comentez; în special nu doresc să calific eu ”spiritul” dezbaterii și
nici limbajul folosit de unii dintre pastorii și teologii baptiști. Semnalez doar faptul că
nebaptiștii se întreabă stupefiați: Ce au baptiștii de se sfâșie între ei în felul acesta?

În loc să mă angajez în a da replici, sau în a răspunde celor care s-au grăbit să mă

desființeze într-un fel sau altul, voi căuta să-mi clarific poziția de baptist carismatic, în
special pentru cei care mă iubesc și care de-a lungul anilor s-au hrănit cu predicile și
cu cărțile mele și cărora li s-a creat în mod intenționat impresia că i-am trădat printr-o
schimbare radicală de direcție.

Cuvântul ”carismatic” vine de la cuvântul grecesc harismata, folosit de apostolul

Pavel în introducerea la discuția lui extinsă despre darurile Duhului Sfânt din 1
Corinteni 12-14:

”În ce privește darurile spirituale (harismata), nu voiesc, fraților, să fiți în

necunoștință.” Ceea ce în traducerea română este redat prin două cuvinte, ”darurile
spirituale”, sau ”darurile duhovnicești”, în originalul grec este un singur cuvânt:
harismata. Pentru a-i ușura cititorului urmărirea argumentării mele, voi cita aici
afirmațiile esențiale ale lui Pavel despre aceste ”daruri”, sau ”harisme”, sau
”carisme.”

”Și fiecăruia i se dă arătarea (manifestarea) Duhului spre folosul altora. De pildă,

unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înțelepciune; altuia, să vorbească
despre cunoaștere, datorită aceluiași Duh: altuia, credința, prin același Duh; altuia,
darul vindecărilor, prin același Duh; altuia, puterea să facă minuni, altuia proorocia;
altuia deosebirea duhurilor, altuia felurite limbi; și altuia tălmăcirea limbilor. Dar toate
aceste lucruri le face unul și același Duh; care dă fiecăruia în parte, cum voiește.” (1
Corinteni 12:7-11) Apoi, Pavel face câteva explicații:

”Și Dumnezeu a rânduit în Biserică întâi apostoli; al doilea, prooroci; al treilea

învățători; apoi pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul vindecărilor,
ajutorărilor, cârmuirilor și al vorbirii în felurite limbi.

”Oare toți sunt apostoli? Toți sunt prooroci? Toți sunt învățători? Toți sunt făcători de
minuni? Toți au darul vindecărilor? Toți vorbesc în alte limbi? Toți tălmăcesc?” (12:
28-30).

După ce, în continuare, Pavel ne arată că este o cale mai bună decât calea darurilor,
adică dragostea (cap.13), în capitolul 14, apostolul discută pe larg două dintre aceste
daruri: proorocia și vorbirea în limbi. Iată cum începe el această discuție:

”Urmăriți dragostea. Umblați și după darurile duhovnicești (harismata), dar mai ales
să proorociți. Într-adevăr, cine vorbește în altă limbă nu vorbește oamenilor, ci lui
Dumnezeu; căci nimeni nu-l înțelege și cu duhul el spune taine. Cine proorocește,
dimpotrivă, vorbește oamenilor spre zidire, sfătuire și mângăiere. Cine vorbește în
altă limbă se zidește pe sine însuși; dar cine proorocește zidește sufletește Biserica.
Aș dori ca toți să vorbiți în limbi, dar mai ales să proorociți” (14:1-5).

După o serie lungă de explicații și reglementări de aplicare a acestor daruri în

Biserică, Pavel concluzionează:

”Astfel, deci, fraților, râvniți (aspirați) după proorocire, fără să împiedicați vorbirea în
limbi. Dar toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială” (14:39-40).

Problema din epoca modernă este creată de cei care au decis că o bună parte dintre
darurile listate de Pavel au încetat să mai fie date îndată după terminarea scrierii
Noului Testament.

Trebuie să spunem răspicat că nu există nici o indicație în textul Noului Testament că

Duhul Sfânt nu mai dă aceste daruri de atunci încoace. Dimpotrivă, vom vedea care
sunt argumentele din textul Noului Testament că aceste daruri nu s-a intenționat să
fie date numai primei generații de creștini, apoi ele să înceteze, ci dimpotrivă.

Apostolul Pavel nu dă să se înțeleagă în nici un fel că aceste daruri vor înceta în

cursul istoriei creștinismului. Singura lui preocupare este să reglementeze forma lor
de manifestare!

Acum, după ce în secolul al 20-lea au apărut o enormă mulțime de creștini care cred
că Duhul Sfânt dă și astăzi toate aceste daruri și care au căpătat numele de
”carismatici”, problema rămâne exact cea pe care a observat-o apostolul Pavel:
nevoia de definire a formei de manifestare a acestor daruri. Să clarificăm deci: toți
carismaticii cred că Duhul Sfânt împarte și astăzi toate darurile listate de Apostolul
Pavel în 1 Corinteni 12. Ei se împart în diferite grupări, biserici și chiar culte, prin
forma de manifestare a acestor daruri.

Trebuie să mai semnalăm un fenomen cu totul remarcabil. Cei ce acceptă să vină în

mișcarea carismatică, adică să nu mai pună bariere Duhului Sfânt, să nu-L mai
limiteze spunându-I ei ce daruri să dea și ce să nu dea, trăiesc o mare descătușare,
o mare eliberare și o mare bucurie care se manifestă prin exuberanță, prin ridicarea
mâinilor în adorare, și prin alte manifestări care pe cei înțepeniți în răceala clasică îi
deranjează. Cei ”treziți” la realitatea puterii transformatoare a Duhului Sfânt și la
realitatea acțiunilor Lui dumnezeiești, manifestate prin harismata, prin darurile
spirituale miraculoase, ascultă ce zic psalmiștii:

”Strigați de bucurie către Domnul, toți locuitorii pământului. Slujiți Domnului cu

bucurie; veniți cu veselie înaintea Lui... Intrați cu laude pe porțile Lui! Intrați cu cântări
în curțile Lui!” (Psalmul 100:1-2,4).

”Lăudați pe Domnul! Cântați Domnului o cântare nouă, cântați laudele Lui în

adunarea credincioșilor Lui! Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut, să se veselească
fiii Sionului de Împăratul lor! Să laude Numele Lui cu jocuri (dansuri), să-L laude cu
toba și cu harfa! (Psalmul 149: 1-3)
”Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Domnul în Locașul Lui cel sfânt... Lăudați-L cu sunet
de trâmbiță; lăudați-L cu alăuta și harfa! Lăudați-L cu timpane și cu jocuri (dansuri);
lăudați-L cântând cu instrumente cu coarde și cu cavalul. Lăudați-L cu chivale
zângănitoare. Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudați pe Domnul!” (Psalmul
150: 1-6).

Evreii, într-adevăr, și astăzi dansează un fel de horă în sinagogile lor, cu niște cântări
exuberante și cu o bucurie debordantă. Unii din mișcarea carismatică au împrumutat
de la evrei acest fel de manifestare, pe când unii de la noi au repulsie față de astfel
de manifestări de bucurie și preferă să stea înțepeniți în băncile lor și să cânte
cântări adormitoare și de foarte multe ori triste.

Acesta este unul dintre multele exemple care ar putea fi date cu privire la forma de
manifestare în casa Domnului și în orice adunări ale copiilor lui Dumnezeu. Adăugați
la aceasta felul de muzică folosit de unii și de alții. Și altele.

Voi căuta acum să mergem mai în adâncime. Pentru aceasta, ne vom îndrepta acum
atenția spre învățăturile Domnului nostru Isus Cristos.

Prin toată învățătura Lui, Domnul Isus ne înfățișează situația din lume ca pe două
împărății în conflict. Pe Diavolul, El îl numește ”stăpânitorul lumii acesteia” și pe Sine
se înfățișează ca pe cel ce năvălește în casa celui tare ca să-i jefuiască bunurile,
adică să-i zmulgă pe oameni de sub stăpânirea lui. Domnul Isus își definește propria
moarte ca acțiunea prin care face ”răscumpărare pentru mulți.” Răscumpărarea era
acțiunea de cumpărare pentru eliberare a unui sclav. Dar acțiunea Domnului Isus
pentru eliberarea oamenilor din sclavia Diavolului nu se limitează nicidecum la cruce,
ci începe prin predicarea Împărăției lui Dumnezeu, prin vindecări și prin scoateri de
demoni.

Astfel, predicarea Împărăției lui Dumnezeu este sămânța care cade într-o inimă
bună, care o înțelege și care o cultivă cu răbdare până aduce rod, care este
asemănarea cu Dumnezeu și cu Fiul Său și, deasemenea, multiplicarea (treizeci,
șaizeci, o sută). Dar scoaterea demonilor face parte din aceeași luptă dintre cele
două împărății. ”Dacă eu scot demonii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui
Dumnezeu a venit peste voi” (Matei 12:28). Deasemenea, bolile pot fi cauzate de
stăpânire demonică: femeia gârbovă de spate ”era stăpânită de optsprezece ani de
un duh de neputință” și Domnul Isus explică că pe femeia aceasta ”Satan o ținea
legată de optsprezece ani” și că ea ”trebuia dezlegată de legătura aceasta” (Luca 13:
10-16). Domnul Isus arată legătura dintre boala fizică și dominația păcatului atunci
când I se aduce un paralitic pe targă și El începe vindecarea lui prin declarația.
”Îndrăznește, fiule! Păcatele tale sunt iertate.” (Mat. 9:2)

Prin urmare, în lupta Lui împotriva împărăției lui Satan, Domnul Isus face trei lucruri:
predică Împărăția lui Dumnezeu (le explică oamenilor ce înseamnă să ieși de sub
puterea lui Satan, să intri sub stăpânirea lui Dumnezeu și cum să trăiești ca să rămâi
sub această stăpânire), scoate din oameni demonii și le vindecă bolile. Dar acum
urmează un fapt de o importanță crucială: Domnul Isus dă exact aceste trei
însăcinări și celor 12 apostoli când îi trimite în misiune: ”Pe drum, predicați și ziceți:
“Împărăția cerurilor este aproape!” Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățați pe
leproși, scoateți afară demonii. Fără plată ați primit, fără plată să dați” (Matei 10: 6-7),
dar mai înainte ni se spune că ”le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate și
să vindece orice fel de boală și orice fel de neputință” (v.1) Aceeași poruncă le-o dă
și celor 70 de ucenici când îi trimite și pe ei în misiune: ”În orice cetate veți intra și
unde vă vor primi, să mâncați ce vi se va pune înainte; să vindecați pe bolnavii care
vor fi acolo și să le ziceți: ”Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.” (Luca 10: 9-
10). Aceștia din urmă s-au întors cu mare bucurie zicând: ”Doamne, chiar și demonii
ne sunt supuși în Numele Tău”. După ce Domnul le atrage atenția că motivul pentru
cea mai mare bucurie este faptul că numele lor este scris în ceruri, Domnul Isus le
explică ce a făcut El cu ei: ”Iată că v-am dat putere ca să călcați peste șerpi și peste
scorpioni și peste toată puterea vrăjmașului; și nimeni nu vă va putea vătăma”. Dar
mai presus de toate, Domnul Isus le spune că acțiunea lor a fost o biruință cosmică
împotriva lui Satan: ”L-am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer!” (Luca 10:17-
24).

Prin urmare, Domnul Isus ne înfățișează două împărății în conflict, ni se înfățișează

pe Sine ca Cel care a pornit războiul împotriva împărăției lui Satan și pentru
aducerea oamenilor în Împărăția lui Dumnezeu, prin predicarea Împărăției Lui, prin
vindecări și prin scoateri de demoni, dar vedem apoi că El îi trimite pe toți ucenicii
care au făcut școala Lui să se angajeze în aceeași luptă, cu aceleași obiective și cu
aceeași putere.

Întrebarea crucială pentru noi astăzi este aceasta: Misiunea aceasta dată ucenicilor
și autoritatea și puterea date lor s-au limitat la ucenicii din prima generație? Oare ele
nu s-au dat și generațiilor de creștini de după apostoli?

Eu cred că S-au dat tuturor ucenicilor lui Isus din toate generațiile care urmau să
vină, până la sfârșitul istoriei. Un prim indiciu în acest sens este rugăciunea
Domnului Isus la încheierea propriei Sale misiuni:

”Dar acum, Eu vin la Tine; și spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume pentru ca
ei să aibă bucuria Mea deplină. Le-am dat Cuvântul Tău; și lumea i-a urât, pentru că
ei nu sunt din lume. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău. Ei nu sunt
din lume, așa cum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul
Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în
lume... Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin
Cuvântul lor” (Ioan 17: 13-20).

Să adăugăm la acestea ceea ce le spune Domnul Isus ucenicilor în seara când li s-a
arătat prima dată după înviere:

”Isus le-a zis din nou: ”Pace vouă! Cum M-a trimis pe mine Tatăl, așa vă trimit și Eu
pe voi!” După aceste cuvinte, a suflat peste ei și le-a zis: ”Luați Duh Sfânt! Celor ce le
veți ierta păcatele, vor fi iertate; și celor ce le veți ținea, vor fi ținute” (Ioan 20: 21-23).

Paralela între modul în care L-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume și modul în
care îi trimite Fiul lui Dumnezeu pe ucenicii Săi în lume, cu câteva zile înainte de
plecarea Lui la cer, este clară: El îi trimite cu aceleași însărcinări și cu aceeași
autoritate și putere care le vine din Duhul Sfânt, exact așa cum și Lui și ucenicilor le
vine din Duhul Sfânt! Este evident că această însărcinare dată ucenicilor ne este
dată și nouă.
A spune că nu este așa, deoarece, imediat după ce apostolii au terminat de scris
Noul Testament, Duhul Sfânt a decis să nu mai dea darurile sau puterile miraculoase
credincioșilor, ar însemna că Domnul Isus a început o luptă între Împărăția lui
Dumnezeu și împărăția lui Satan, i-a angajat și pe ucenicii Săi în ea, dar apoi a zis:

”Ne oprimn aici. Este prea primejdios să vă dau aceste însărcinări și aceste puteri,
deoarece unii abuzează de ele. Mai bine oprim războiul! Mai bine concentrați-vă
numai pe rostul morții Mele ca fiind doar ca să vă aduc în cer. Propovăduiți numai
credința în moartea Mea ca fiind cheia pentru a veni în cer și nu vă mai implicați în
lupta cu demonii, în vindecarea bolnavilor și în alte manifestări ale puterii Duhului
Sfânt!”

Studiați cu atenție tot ce am scris mai sus și alte afirmații ale Domnului Isus pe
această temă, și veți vedea că ceea ce am scris eu în paragraful de mai sus – ca pe
o imaginație - este o foarte bună reprezentare a poziției cesaționiștilor.

Dar, să-i lăsăm pe ei în pace (dacă o au) și să ne uităm la implicațiile faptului că

Domnul Isus ne trimite în războiul contra lui Satan și a îngerilor lui.El ne trimite cu
aceleași trei obiective pe care le-a avut El Însuși: Să predicăm despre Împărăția lui
Dumnezeu, să alungăm demonii și să-i vindecăm pe oameni.

Toată învățătura Domnului Isus a fost despre un singur subiect: Împărăția lui
Dumnezeu. Cu alte cuvinte, toată învățătura Domnului Isus și toate poruncile Lui
trebuie să fie în centrul atenției noastre: să le trăim noi înșine și să-i învățăm și pe
alții să le trăiască. Să ținem cont de ce ne-a spus El, că numai cei ce au învățăturile
Lui și trăiesc după ele vor moșteni Împărăția cerurilor și numai în aceia vin să
locuiască și Duhul Sfânt, și Domnul Isus și Dumnezeu Tatăl (Ioan 14: 15-24 și 15:1-
14).

Să ținem deasemenea cont de faptul că poți profeții în Numele lui, poți scoate
demoni în Numele lui și poți face alte minuni în Numele lui (vindecări, etc.), dar dacă
n-ai trăit după învățătura Lui, adică ai trăit în păcate, în corupție, El îți va spune :
”Niciodată nu v-am cunoscut” (Mat. 7: 21-26).

Dincolo de aceste precizări cu caracter de fundație, trebuie să credem că El ne

trimite în lume ca soldați în armata Lui împotriva Diavolului și a demonilor lui și ne
înzestrează cu darurile miraculoase ale Duhului Sfânt care ne sunt absolut necesare
în această luptă.

Dincolo de acestea urmează întrebarea crucială de astăzi: Ce forme va lua această

luptă? În ce fel vom exercita aceste daruri, sau puteri miraculoase? De aici, de la
aceste întrebări, urmează uluitoarea varietate pe care o vedem în mișcarea de
trezire.

Vom încerca să răspundem la aceste întrebări într-un alt material pe această temă.
Dar subliniem că acestea sunt probleme de forma de manifestare, de care am vorbit
mai la început.

Să redefinim situația. A fi carismatic înseamnă a crede că Domnul Isus n-a

abandonat războiul împotriva împărăției lui Satan după o primă generație și Duhul
Sfânt n-a încetat să-i echipeze pe credincioși cu darurile miraculoase necesare
pentru această luptă. În războiul acesta sunt și aberații și exagerări și greșeli de
învățătură. Dar acestea nu pot fi atribuite tuturor carismaticilor. Unii fac tocmai lucrul
acesta. De îndată ce te declari carismatic, caută în internet și îți atribuie toate
aberațiile altor carismatici și toate greșelile lor de doctrină, de învățătură, de mod de
viață. Lucrul acesta este o nedreptate și ”nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni
Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta!” (1 Corinteni 6:9).

Acest articol a fost realizat de Pastor Dr. Iosif Ton