MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI AL REPUBLICII

MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Catedra sporturi nautice şi turism

MODALITĂŢILE DE VALORIFICARE A TURISMULUI ÎN PLAN

TERITORIAL

Conduc ător
ştiinţific:
Lupaşcu
Nicolaie,
doctor în
economie

Au
tor:
Andrian
Alexandru, studentul
An. III, gr.
305 F+T
 CHIŞINĂU 2010
CUPRINS

Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
................3

I.Analiza literaturii de specialitate privind modalităţile

de valorificare a turismului în plan teritorial.
1.1. Potenţialul turistic al Republicii Moldova în teritoriu . . .
. . . . . . . 10
1.2 Principiile de gestionare a zonelor turistice din
teritoriu. . . . . . . . 16
1.3. Amenajarea turistică în plan teritorial

II. Metodele şi organizarea cercetării.

2.1. Metodele de cercetare
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
2.2. Organizarea cercetării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . 24

III. Modalităţi de valorificare a turismului оn plan

teritorial
3.1. Resurse turistice existente în Republica Moldova . . . .
. . . . . . . . . 26
3.2. Infrastructura turistică din
teritoriu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
3.3. Oportunităţi de valorificare a resurselor turistice în
economia naţională . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
3.4. Strategii de dezvoltare a turismului în plan teritorial
. . . . . . . . . . . 50

Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . 68
Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . 70

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Modalităţile de valorificare a resurselor

turistice în ţările europene există odată cu apariţia primelor
elemente ale industriei turistice, dar aspectele teoretice au fost
dezvoltate mai puţin. Totodată, majoritatea publicaţiilor în domeniu
tratează foarte neunivoc problemele legate de organizarea şi
conducerea sectorului, şi implicit a unităţilor de deservire a
turiştilor, fapt care doar sporeşte interesul şi importanţa practică a
acestei probleme. Acest lucru devine cu atît mai imperios, cu cît
lansarea industriei turistice moldoveneşti pe piaţa turistică
internaţională se efectuiază în condiţii dure de concurenţă cu oferte
turistice ale ţărilor, care activează în aceste condiţii 30-50 de ani.
Turismul cu destinaţie în localităţile săteşti, datorită interesului
crescând din partea turişti1or, devine o afacere profitabilă (cca. 190
mii unităţi de cazare în mediul rural din Europa). Această afirmaţie
este valabilă şi pentru Republica Moldova. La noi în ţară în perioada
URSS majoritatea locurilor de cazare erau concentrate în mediul
rural (în taberele de odihnă situate în pădurile pe teritoriul satelor
funcţionau cca. 500 de unităţi cu aproximativ 130 mii de locuri de
cazare), unde erau peste 100 de hoteluri mici, majoritatea edificiilor
fiind actualmente privatizate şi scoase din circuitul turistic. Anual
republica pe filiera sindicatelor era vizitată de peste 2 mln. turişti, o
mare parte din care aveau drept loc de destinaţie locurile de odihnă
(cele mai vizitate: Ivancea, Hîrjauca, Holercani, Vadul lui Vodă,
Vatra, Cubolta).
Domeniul turismului în general şi în special turismului rural este
unul prioritar pentru dezvoltarea social-economică, fapt confirmat şi
de Programul naţional „Satul moldovenesc”. Turismul şi industria
serviciilor conexe constituie cca. 1% din PIB-ul naţional, însă această
ramură poate diversifica substanţial economia localităţilor rurale,
inclusiv prin crearea de noi locuri de muncă. În prezent în Republica
Moldova fluxul turiştilor străini a scăzut substanţial până la nivelul
de 100-150 mii de persoane anual, dintre care doar cca. 20 de mii
vin prin filiera agenţiilor de turism naţionale, iar restul vin individual
motivaţi de imaginea creată de Moldova în perioada sovietică, la
rude şi prieteni sau datorită întreţinerii relaţiilor de afaceri cu
partenerii autohtoni. Însă destinaţiile rurale rămân dintre cele mai
solicitate deoarece:
1 Oferta de excursii ale agenţiilor de turism aproape în
totalitate este orientată spre localităţile săteşti atractive,
frind promovată în special turiştilor străini.
2 Un număr important de cazări este realizat în perioada
estivală în mediul rural. De exemplu în Vadul lui Vodă
săptămânal sunt realizate cca. 30 mii de cazări la preţul de
minim 3 EURO în condiţii de confort modest, destinaţia este
suprasolicitată în special în week end.
3 În ultimii ani, după o creştere a micii hotelării în or.
Chişinău, investiţiile sunt orientate şi spre ariile rurale:
cîteva pensiuni agroturistice în zona Orheiului Vechi,
reutilarea unei tabere de vară în vilă turistică în s. Albota,
construcţia unui hotel rural în satul Lalova, satul de
vacanţă din Hârtop ş.a. Investiţiile direcţionate în
construcţia micilor hotele în mediul rural sunt practic cu 30-
40% mai mici decît în or. Chişinău, datorită preţului mai
mic al terenurilor, materialelor de construcţie şi
remunenării resurselor de muncă.
Deşi, dezvoltarea turismului este intens mediatizată, iar
antreprenorii apreciază această ca una din oportunităţile de
dezvoltare şi diversficare a afacerilor, trebuie de remarcat că nu
sunt nici pe departe valorificate eficient toate oportunităţile de care
dispune Republica Moldova.
Pentru impulsionarea acestui domeniu este necesar de
valorificat la maximum resursele disponibile pentru atragerea şi
deservirea unui număr tot mai mare de turişti din ţară şi de peste
hotare. Ori starea avansată de degradare a acestora, precum şi
declinul continuu în ramură, constituie argumente clare în favoarea
actualităţii problemei elaborării unui fundament teoretic şi aplicativ
pentru modalităţile de valorificare a resurselor turistice în Republica
Moldova.
Scopu1 lucrării constă în fundamentarea şi elaborarea bazelor
teoretice şi metodice pentru evidenţierea şi valorificarea resurselor
turistice din teritoriu, a potenţialului de creştere a ramurii.
Reieşind din scopul propus au fost formulate următoarele
sarcini:
1.Analiza şi sinteza bazelor teoretice şi a metodologiei de
valorificare economică a resurselor turistice оn plan
teritorial;
2.Studierea resurselor turistice în experienţa internaţională şi în
Republica Moldova precum şi evidenţierea
particularităţilor specifice de studiere şi punere în valoare
a potenţialului turistic în plan teritorial;
3.Analiza diferitor modalităţi de valorificare a potenţialului
turistic în plan teritorial.
Noutatea ştiinţifică. În rezultatul cercetărilor efectuate au fost
evidenţiate particularităţile punerii în valoare a resurselor turistice
în plan teritorial şi am ajuns la concluzia necesităţii amenajării
teritoriului în conformitate cu obiectivele turistice existente din
această zonă.
Ipoteza cercetării. Se presupune că amenajarea
corespunzătoare a zonelor turistice va duce la apariţia a noi zone
turistice, care pînă în prezent nu posedau nici un interes.
 Subiectul cercetării. Este reprezentat de modalităţile de
valorificare a resurselor turistice în plan teritorial.
Obiectul cerectării. Este reprezentat de analiza diferitor
modalităţi de valorificare a potenţialului turistic în plan teritorial.
Оnsemnătatea teoretică. Lucrarea este recomandată
managerilor companiilor turistice, publice, gestionarilor de resurse
turistice, practicienilor, profesorilor şi studenţilor, precum şi tuturor
celor interesaţi de problemele relansării turismului în plan teritorial.
Оnsemnătatea practică. Importanţa practică a lucrării este
determinată de:
1propunerea şi argumentarea constituirii unui sistem naţional
de zone turistice pe întreg teritoriul republicii;
2argumentarea metodologiei de identificare şi inventariere a
potenţialului turistic în pan teritorial;
3perfecţionarea structurii de dirijare a activităţii turistice în
plan teritorial.
 I. Analiza literaturii de specialitate privind modalităţile de
valorificare a turismului on plan teritorial

1.1. Potenţialul turistic al Republicii Moldova în

teritoriu
Turismul este singura ramură ce diversifică economia locală prin
utilizarea non-degradantă şi valorificarea potenţialului natural şi
patrimoniului istoric, cultural şi artistic. Importanţa resurselor
turistice, ca factori de producţie, este justificată numai de caracterul
lor original sau unic, caz în care ţara posesoare obţine uneori poziţia
de „monopol” în cadrul unei anumite specializări sau destinaţii
specifice. Caracterul specific pronunţat al potenţialului turistic oferă
posibilitatea diferenţierii ofertei turistice a ţării în relaţia cu piaţa
internaţională. Totodată, o regiune care dispune de resurse turistice
importante, dar care nu posedă capital suficient, nu poate dezvolta
cu mijloace financiare proprii capacităţile de producţie turistică, iar
resursele sale devin astfel subutilizate. Aceasta este situaţia
majorităţii ţărilor slab dezvoltate, în care se observă practica
importului de capital, transferului de tehnologie şi necesitatea unei
cooperări internaţionale active.
Totodată, turismul valorifIcă la maximum facilităţile oferite de
infrastructura generală a unei ţări. Infrastructura în linii mari
reprezintă carcasa unor sisteme ce asigură buna funcţionare a
societăţii contemporane şi un trai confortabil.
Infrastructura turistică reprezintă o totalitate de forme sau
tipuri de construcţii necesare pentru comunicarea unei zone
turistice cu alte zone, a căror existenţă este necesară înaintea
execuţiei altor lucrări de investiţii turistice, dar şi în timpul
desfăşurării activităţii turistice propriu zisă. Tradiţional infrastructura
turistică este determinată de: reţeaua de trasee turistice, reţeaua
de staţiuni turistice, sistemul de zone turistice, reţeaua de transport
turistic specializat, reţeaua de plaje, reţeaua de complexe pentru
deservirea turiştilor, etc.
Republica Moldova este o ţară care pe parcursul ultimilor 15 ani
şi -a risipit în linii mari capacitatea de creştere a potenţialului
agroindustrial, iar acum e în căutare de noi oportunităţi de
valorificare a resurselor proprii pentru relansarea economiei
naţionale. În acest context turismul prin diversele sale forme (rural,
ecologic, balnear, etc.) poate eficient diversifica economiile
localităţilor, în special celor defavorizate din mediul rural sau
oraşele mici.
Mediul rural sau mai recent spaţiul rural este prezentat în
literatura de specialitate ca o zonă interioară unei ţări ce include
satele şi micile oraşe, în care marea parte a terenurilor sunt utilizate
preponderent pentru: agricultură, silvicultură, acvacultură, pescuit;
activităţi economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone
(artizanat, industrie, servicii, etc.); zone neurbane şi de distracţii
amenajate (sau rezervaţiile naturale); alte utilizări, în afara celor de
locuit. Localităţile rurale din majoritatea statelor Europene în ultimul
timp îşi valorifică intens dimensiunea turistică a spaţiului natural şi
socio-uman în care sunt amplasate. Potenţialul de atracţie de care
dispun transfonnă mediul rural şi îl face la fel de solicitat pe piaţa
turistică ca şi destinaţiile urbane. Astfel comunităţile săteşti în
general antreprenorii locali în particular exploatează toate resursele
de care dispun pentru transformarea localităţilor în destinaţii
turistice atractive, iar afacerile turistice rurale profitabile. Numărul
de vizitatori în cadrul turismului intern organizat a sporit de la 16,4
mii în anul 1995 până la 75,9 mii în anul 2004, iar ponderea lor în
totalul vizitatorilor s-a majorat până la cca.40%.
O tipologie unică a diversităţii resurselor capabile să motiveze
circulaţia turistică în mediul rural nu există, însă se remarcă câteva
principii comune fiecărei interpretări: potenţialul turistic este
identificat cu resursele turistice sau oferta turistică (potenţială sau
reală) a unei destinaţii; potenţialul turistic încadrează în sine de
regulă două mari categorii de resurse - naturale şi antropice;
potenţialul turistic este un factor de producţie în activitatea
economică; potenţia1ul turistic оmpreună cu infrastructura turistică
şi baza materială a întrepinderilor turistice constituie patrimoniul
turistic al unei zone turistice sau ţări.
Resursele turistice, оmpreună cu baza telmico-materială,
infrastructura turistică şi bunurile destinate consumului turistic,
toate constituie patrimoniul turistic al ţării. Legea turismului din
Republica Moldova (2000) defineşte resursele sau potenţialul turistic
drept componente ale mediului natural şi antropic, care, prin
calităţile şi specificul său, sunt recunoscute, înscrise şi valorificate
prin turism, în măsura în care nu sunt supuse unui regim de
protecţie integrală. Resursele turistice sunt: naturale - elemente
geomorfologice, de climă, de floră şi de faună, peisaje, zăcăminte de
substanţe minerale şi alţi factori; antropice - monumente
arheologice, situri arheologice, monumente, ansambluri şi rezervaţii
de arhitectură, monumente şi ansambluri memoriale, monumente
tehnice şi de artă, muzee, elemente de folclor şi artă populară etc.
Zona turistică reprezintă teritoriul care cuprinde obiective
turistice şi constituie o atracţie permanentă pentru turişti.
Delimitarea zonelor turistice se face pe baza caracteristicilor
comune ale unor elemente turistice sau după criteriul geografic.
Obiectivele turistice, la rândul lor, sunt atracţii turistice ale unor
destinaţii, care constituie de regulă motivaţia deplasării turiştilor.
Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), în baza Agendei 21
aprobată la Samitul Mondial privind Dezvoltarea Durabilă (Rio de
Janeiro, 1992), a formulat conceptul turismului durabil, care trebuie
să satisfacă atât necesităţile actuale ale turiştilor, cât şi ale
regiunilor de primire, totodată protejând şi sporind oportunităţile
pentru viitor. Astfel, managementul tuturor resurselor turistice se va
efectua într-un mod care ar permite să fie satisfăcute necesităţile
economice, sociale şi estetice, menţinându-se integritatea culturală,
procesele ecologice esenţiale, diversitatea biologică şi sistemele de
suport ale vieţii. În strategia naţională de dezvoltare a turismului
sunt promovate următoarele aspecte ale turismului durabil:
durabilitatea ecologică, care garantează o dezvoltare adecvată în
condiţii de respectare a diversităţii biologice şi a resurselor
biologice; durabilitatea socială şi culturală, care contribuie la
dezvoltarea şi protejarea valorilor culturale; durabilitatea
economică, ce garantează o dezvoltare a societăţii în condiţiile de
gestiune adecvată a resurselor cu obţinerea unor efecte economice
atât pentru prezent, cât şi pentru viitor.
În cadrul descrierii resurselor turistice este recomandată
terminologia acceptată de comunitatea internaţională (UNESCO,
„Convenţia pentru Protejarea Patrimoniului Cultural şi Natural al
Omenirii”, 16.XI.1972), precum şi de legislaţia naţională (de turism,
protecţia naturii şi patrimoniului cultural). Astfel, potrivit Convenţiei
UNESCO:
Patrimoniu natural sunt considerate: formaţiuni ale naturii,
care sunt alcătuite din forme de expresie ftzică şi biologică, ce din
motive estetice sau ştiinţifice constituie o valoare universală
deosebită; formaţiuni geologice sau arealuri ftzico-geograftce exact
delimitate, care formează spaţiu de viaţă pentru specii de plante şi
animale, care din motive ştiinţiftce şi datorită stării de conservare
sunt de o valoare universală; situri naturale sau teritorii exact
delimitate care din motive ştiinţifice sau datorate stării nealterate
cu o valoare estetică şi peisagistică remarcabile, sunt de o valoare
universală. De remarcat că, valoarea universală deosebită este
argumentată prin motive ştiinţifice, gradul de conservare, motive
estetice.
Patrimoniu cultural sunt considerate: monumente: opere ale
arhitecturii, plasticii şi pictura monumentelor, obiecte sau resturi
arheologice, inscripţii, peşteri sau forme de expresie legate, care din
motive istorice, artistice sau ştiinţifice sunt de o valoare universală;
ansambluri: grupe de clădiri singulare sau legate între ele care
datorită arhitecturii lor, a unităţii sau a poziţiei lor în cadrul
peisajului sunt din motive istorice, artistice sau ştiinţiftce de o
valoare universală; lăcaşuri: opere făurite de mâinile oamenilor sau
opere comune ale omului şi ale naturii, precum şi regiuni incluzând
lăcaşurile arheologice care din motive istorice, estetice, etnologice
sau antropologice suntt de o deosebită valoare universală. Valoarea
universală deosebită este argumentată prin motive istorice,
artistice, ştiinţiftce, estetice, etnologice, antropologice.
Legislaţia naţională determină că, patrimoniul turistic constituie
factorul fiundamenta1 ce se află la baza ofertei turistice şi este
format din bunuri proprietate, publică şi private, valorificată şi
protejată în condiţiile legii.
Evidenţa (prin înscrierea în Registrul turismului), atestarea şi
monitorizarea obiectelor patrimoniului turistic se efectuiază de către
autoritatea naţională de turism, care elaborează criteriile de
atestare a acestor obiecte şi direcţiile de valorificare - dezvoltare a
patrimoniului turistic. Proprietarul sau administratorul legal al
obiectului în baza certificatului de patrimoniu turistic are dreptul la
exploatarea turistică a obiectului şi să-l protejeze. Dezvoltarea
obiectelor patrimoniului turistic se asigură prin amenajarea turistică
teritorială în conformitate cu documentaţia de urbanism şi
amenajare a teritoriului. Activitatea de turism în teritoriu se
reglementează de către autoritatea naţională de turism în
colaborare cu autorităţile publice locale, care pot crea servicii de
specialitate. Acestea inventariază principalele resurse turistice,
contribuie la protecţia şi conservarea lor prin respectarea normelor
de punere оn valoare, creează condiţii favorabile pentru activitatea
agenţilor economici de turism în teritoriu, contribuie la dezvoltarea
diferitor forme de turism, delimitează şi autorizează teritoriile pentru
odihnă şi agrement, antrenează populaţia locală în activitatea de
turism, etc.
Evaluarea şi monitoringul resurselor turistice este un complex
de măsuri menite să efectueze un control periodic în spaţiu şi timp a
unui sistem bine delimitat de obiective de interes turistic. În linii
mari acest complex de măsuri presupune:
- Delimitarea în spaţiu a obiectivelor de interes turistic pentru
monitorizare;
- Gruparea acestor obiective după principiul geografic sau
caracteristici comune în anumite zone turistice clar delimitate de alte
zone;
- Aplicarea unui regim de conservare (stabilit prin lege sau
hotărâri ale administraţiei publice locale) cu măsuri de protecţie
specifice fiecărui tip de resurse turistice;
- Sporirea valorii obiectivelor incluse în zonele turistice prin
programe şi studii ştiinţifice (istorice, artistice, estetice, ecologice,
biologice etc.) şi măsuri de promovare activă;
- Sporirea funcţionalităţii pentru activităţile de turism prin:
delimitarea în fiecare zonă turistică a suprafeţelor interzise pentru
vizite, suprafeţelor pentru agrement, locuri pentru construcţii uşoare
şi capitale, trasee locale, inclusiv dotări pentru turismul neorganizat
etc; certificarea obiectivelor din patrimoniul turistic şi promovarea
acestora în zonă şi peste hotarele ei; includerea zonelor turistice în
circuite internaţionale.
- Crearea unei baze de date a patrimoniului turistic existent în
ţară care trebuie să se caracterizeze prin eficienţă şi accesibilitate;
- Crearea centrelor de informare turistică în zonele turistice, prin
care să se realizeze programele de selectare, analiză primară şi
transmitere spre stocare a informaţiilor necesare monitorizării
eficiente a resurselor turistice;
În managementul turistic resursele turistice pot fi precăutate ca
factor de producţie. Clasicul economiei politice Michel Didier
(2001) specifică, că oricare ar fi sectorul de activitate, pentru a
produce trebuie folosiţi factori de producţie: materii fabricate de alte
întreprinderi, capital fix, muncă şi factori naturali. Îmbinarea
armonioasă a mediului natural cu cel istoric este un lucru important
pentru dezvoltarea durabilă a ţării - un principiu de bază al
Convenţiei privind Peisajul European (Florenţa, 2000). Astfel,
peisajul natural poate fi o resursă economică importantă,
contribuind la sporirea interesului pentru cultura şi mediul rural al
ţării şi atragerea turiştilor, dar pe de altă parte, el este un factor
important al calităţii vieţii oamenilor.
Ca şi pentru alte domenii, în turism resursele economice (sau
productive) reprezintă ansamblul mijloacelor disponibile şi
susceptibile de a fi valorificate în prestarea de servicii turiştilor şi
producerea de bunuri necesare acestora în timpul călătoriei
(echipament, suvenire, hărţi etc.). Astfel resursele economice
disponibile şi valorificabile, în măsura în care sunt atrase şi utilizate
în activitatea economică a întreprinderilor turistice, apar ca fluxuri
sub formă de servicii ale factorilor de producţie. Mulţi autori
contemporani identifică resursele economice cu factorii de
producţie, alţii, însă, consideră că pentru asemenea suprapunere
sunt necesare instituţii economice şi juridice de un anume fel. Pe
exemplul sectorului turistic acestea sunt: hoteluri, agenţii de turism,
pensiuni rurale, restaurante, firme producătoare de echipament
turistic şi suvenire, sanatorii ş.a.
Resursele turistice de care dispune o ţară pentru a produce, cu
scopul de a acoperi un consum specific de mărfuri şi servicii, poartă
denumirea de factori, iar dimensiunea lor relativă dă măsura
antrenării ţării în turismul mondial. Resursele sau dotările factoriale
caracteristice turismului sunt: potenţialul natural, patrimoniul
istoric, artistic, cultural, resursele de muncă, resursele de capital şi
infrastructura.
Factorii implicaţi în activitatea economică a întreprinderilor din
industria turistică în etapa contemporană şi structura lor sunt foarte
diverşi. Aceştea provin din redimensionarea factorilor primari
(munca, pentru că turismul este o mare industrie angajatoare de
forţă de muncă, şi natura, care oferă destinaţiilor turistice terenurile
necesare cu atracţii naturale sau antropice), derivaţi (capitalul, care
în turism ia formă nu numai a banilor, ci şi a diferitor bunuri puse la
dispoziţia antreprenorilor pentru a satisface exigenţele unui produs
turistic complex). De rând cu aceştea sunt valorificaţi şi alţi factori,
cum ar fi: informaţia (care în turism serveşte nu numai ca bază
pentru fundamentarea deciziilor comportamentului economic, ci şi
ca motivator a cunoaşterii lumii prin intennediul călătoriilor),
precum şi capacităţile de întreprinzător (pentru că în activităţile de
intermediere, cum sunt cele turistice, sunt necesare abilităţi
specifice şi cunoştinţe profunde).

1.2. Principiile de gestionare a zonelor turistice din

teritoriu
 Zona turistică reprezintă un teritoriu caracterizat printr-o
concentrare de resurse turistice de valoare recunoscută şi care
poate fi delimitat distinct ca ofertă, oxganizare şi protecţie turistică.
Pe teritoriul acestora sunt amplasate puncte, staţiuni sau localităţi
turistice. Zonele turistice constituie, de regulă, carcasa sistemului
naţional de amenajare turistică a teritoriului. Necesitatea zonării
turistice s-a dovedit imperioasă, deoarece este considerată un
instrument util în orientarea eforturilor de investiţii şi stimulării unui
raport echilibrat între eficienţa economică, efectele sociale şi
protecţia mediului în unele teritorii.
Unităţi teritoriale subordonate ei sunt subzonele turistice,
centrele turistice, localităţile turistice şi punctele turistice. O
dezvoltare complexă a zonelor turistice, cu efecte economice şi
sociale optime, este posibilă în viziunea noastră numai printr-o
abordare sistemică. Această abordare a dezvoltării turismului are
avantajul de a fi realistă, deoarece leagă factorii cererii ca
determinanţi pentru factorii ofertei, stabileşte nivelul creşterii
absorbţiei turistice şi pragul maxim de dezvoltare a ofertei,
reprezintă concis fiecare interacţiune dintre componentele
sistemului.
În cadrul strategiilor naţionale şi locale de amenajare turistică a
teritoriului se ţine cont de mai mulţi factori:
1resursele turistice şi gradul lor de valorificare;
2resursele materiale, umane şi financiare aferente turismului;
3obiectivele politice şi economice pe termen scurt, mediu şi lung;
4realizările din activitatea turistică în ce priveşte structurile de
primire, circulaţia turistică şi rezultatele economico-sociale.
Obiectivele generale de sistematizare a teritoriului rezidă din
necesităţile vitale ale unei ţări - valorificarea optimă a resurselor
naturale, economice şi umane; organizarea spaţiului; organizarea
reţelei de aşezări; creşterea nivelului ,de trai al populaţiei; dirijarea
investiţiilor; echiparea cu infrastructură a teritoriului, etc.
Obiectivele principale ale strategiilor de amenajare turistică sunt:
 valorificarea superioară a potenţialului turistic;
 diminuarea sezonalităţii prin echiparea teritoriului cu dotări
exploatabile pe parcursul întregului an;
 atragerea a unui număr sporit de turişti interni şi străini;
 lărgirea ariei geografice de provenienţă a turiştilor;
 sporirea eficienţei economice şi sociale a activităţii de turism;
 dezvoltarea tuturor formelor de turism în teritoriul amenajat;
 păstrarea şi conservarea mediului înconjurător şi a obiectivelor
turistice.
Astfel organizarea zonelor turistice şi a subunităţilor spaţiale se
face într-o viziune sistemică, în care elementele componente ale
sistemului turistic se integrează ansamblului reţelei de localităţi.
Cooperarea dintre componentele sistemui turistic şi celelalte localităţi se
permanentizează prin construirea unor obiective economice, social-
culturale, lucrări tebnico-edilitare ş.a., în scopul asigurării unei
eficienţe economice şi sociale ridicate a investiţiilor, la ea şi
asigurarea unor proporţii juste, corespunzătoare resurselor turistice,
în dezvoltarea amenajărilor turistice, astfel încât acestea să nu
producă o degradare, a unor dezvoltări excesive a suprafeţelor
ocupate de construcţii.
În practica internaţională de amenajare turistică a teritoriului s-
au evidenţiat următoarelele principii: integrarea annonioasă a
condiţiilor naturale cu elementele arhitecturii locale cu suprafeţele
construite în zona turistică; zona turistică un sistem multifuncţional
şi transformabil care să permită dezvoltări şi adaptări la cerinţele
pieţei turistice; realizarea serviciilor turistice (cazare, alimentare,
transport) şi a celor suplimentare care pun accentul reereativ;
asigurarea rentabilităţii economice şi sociale directe a spaţiilor
amenajate pentru turism ca soluţie de dezvoltare în profil.
De regulă, în ţările Europene, zonele turistice sunt desemnate şi
create la iniţiativa autorităţilor publice locale sau persoanelor fizice
şi juridice din teritoriu, susţinute de autorităţile naţionale în
domeniul turismului. Intenţia este documentată printr-un studiu de
fundamentare a oportunităţii, proiectul zonei şi efectele economice,
sociale şi de mediu ale activităţii în cadrul zonei turistice. Unul din
criteriile esenţiale pentru constituire este ponderea
antreprenoriatului turistic, care trebuie să fie o activitate economică
de bază sau importantă în teritoriu. După procedurile de avizare
(autorităţile naţionale de turism, urbanism, mediu) şi confmnare (în
dependenţă de caz: decizia Consiliului local, hotărâre de Guvem sau
decizia Parlamentului) zona turistică se constituie şi devine
prioritate în strategii şi planuri de dezvoltare economică, iar
antreprenorii din industria turistică sunt încurajaţi pentru
dezvoltarea afacerilor în perimetrul zonei.
Astfel, zonarea turistică este concepută şi realizată ca un
instrument fundamental al amenajării turistice. Aceasta presupune
o dirijare a fluxului turistic, realizarea unei scheme variate mijloace
de comunicare în jurul unor zone de amplasamente de cazare, care
se suprapun cвt mai perfect peste potenţialul recreativ al unei zone.
Reţeaua de zone turistice se amplasează astfel, încât centrele de
emisie turistică şi principalele căi de acces să stimuleze fluxuri
turistice permanente şi să le dirijeze conştient.
În practica universală există o varietate de soluţii şi modele
generale sau particularizate de amenajări turistice. Acestea sunt
cauzate de cadrul natural existent (peisaj, forme de relief, climă,
vegetaţie) şi de spaţiul geografic (rural, periurban, de litoral,
montan). Structura unei zone turistice rezidă din suprafaţa posibilă
pentru amenajare şi de normele convenţionale recomandabile
pentru anumite specializări. Se disting două modele de amenajare
turistică şi o gamă variată de soluţii intermediare:
1modelul dotărilor izolate cu construcţii exclusiv turistice;
2modelul urbanizării sau microurbanizării, când dotările
turistice sunt amplasate în imediata apropiere a unui
centru locuit.
Studiul de fundamentare a dezvoltării unei zone turistice în mod
obligatoriu conţine o analiză diagnostică a următorilor factori:
• aşezarea geografică, accesibilitate, căi de acces, mijloace
de transport, legături cu alte localităţi şi regiuni;
• condiţii de relief, întinderi de apă, monumente ale naturii, arii
naturale;
• condiţii climaterice, principalii indicatori meteorologici,
sezonalitate, frecvenţa zilelor însorite;
• valoarea terapeutică a unor elemente naturale (ape şi
nămoluri minerale, bioclimat specific);
• patrimoniul istoric şi cultural, monumente de artă şi
arhitectură, etnografie etc;
• condiţii demografice (număr, structura şi dinamica
 populaţiei, forţa de muncă, migraţii etc.);
• condiţii social-economice şi impactul lor asupra activităţii
de turism;
• condiţii politice şi conjuncturale;
• calitatea şi protecţia mediului.
Mai mulţi specialişti în turism precum Miron V (2004), Bran F
(1998), Neacşu N (2002) delimitează următoarele etape de creare a
zonelor turistice: inventarierea patrimoniului turistic existent;
analiza şi stabilirea formei de turism dominante ce conferă o
specializare a zonei; ierarhizarea zonelor turistice în funcţie de
importanţa elementelor (locală, regională, internaţională);
delimitarea şi instituţionalizarea zonelor turistice. Astfel industria
turistică este asemănătoare cu industria grea. Todată sectorul
turistic este unul ce utilizează multă forţă de muncă care nu se
poate adapta rapid la fluctuaţiile cererii.
Datorită priorităţii turismului faţă de alte sectoare ale
economiilor ţărilor, susţinerea dezvoltării din partea guvernelor
poate fi diversă: de la promovarea activă a imaginii unor destinaţii
turistice până la scutiri considerabile de impozite pentru
operaţiunile de turism. În majoritatea ţărilor o industrie turistică
dezvoltată, chiar dacă aparţine în totalitate sectorului privat susţine
atragerea şi dezvoltarea investiţiilor în turism prin: credite,
subvenţii, reduceri de dobânzi, avantaje fiscale, etc.
Aceste implicaţii ale statului nu schimbă cu nimic modalităţile
de finanţare a instituţiilor din industria turismului, ci doar
repartizarea acestora.
Însă guvernele şi autorităţile publice locale în practica mondială
au suficiente instrumente de dezvoltare prioritară a zonelor turistice
prin: încurajarea antreprenoriatului şi fluxului de investiţii pentru
turism. Formele de ajutor din partea autorităţilor publice acordate
investitorilor în zonele de interes turistic în experienţa internaţională
sunt: .
a) reducerea cheltuielilor la investiţii sau acordarea directă de:
subvenţii în capital, оmprumut cu dobвndă redusă, subvenţii de
bonificaţie a dobânzii (guvernul plăteşte diferenţa dintre dobânda
băncii comerciale şi dobânda fIxată de guvern), scutiri de taxe şi
TVA la importurile ce formează aportul la capitalul, social, arenda
sau vinderea la preţuri reduse a terenurilor, scutirea de la plata
taxelor vamale a importurilor de echipament tehnologic, dobвndirea
de drepturi .
b) reducerea cheltuielilor de exploatare, prin: reducerea
rezervelor de amortizare pentru accelerarea acesteia, exonerarea
fiscală, deducerea din profitul impozabil a amortizării sau a cotei de
20% din preţul de achiziţionare a echipamentelor, tehnologice,
detaxarea echipamentelor, posibilitatea importării pierderilor pe
seama exerciţiilor financiare, conversia în valută a drepturilor şi
transferarea lor în ţara de origine a investitorilor, deducerea
cheltuielilor de reclamă şi publicitate, posibilitatea angajării de
cetăţeni străini în condiţiile legislaţiei în vigoare, acordarea de
alocaţii pentru calificarea forţei de muncă.
c) garanţii pentru investiţii, în special celor străine prin:
tratament egal şi echitabil indiferent de naţionalitate/cetăţenie,
posibilitatea realizării investiţiei în orice domeniu şi оn orice formă,
garanţii împotriva naţionalizării, exproprierii sau măsurilor cu
caracter similar, garanţii pentru repatrierea capitalului şi profItului,
garanţii de stat a оmprumuturilor acordate investitorilor, inclusiv
acordate de băncile comercia1e, garanţia menţinerii facilităţilor
contractate pe timp de cel puţin 5 ani.
d) alte: investiţii în imagine, inclusiv a destinaţiei turistice,
asistenţă în parcurgerea formalităţilor administrative, dreptul de a
alege instanţele judecătoreşti sau arbitrale pentru soluţionarea
litigiilor, mecanisme stimulative pentru investiţii oferite de
autorităţile publice locale, instituţii de оncurajare şi dezvoltare a
investiţiilor şi parteneriatelor publice-private.
În acelaşi timp, pentru investiţiile cu impact major în zonele
turistice sunt negociate facilităţi speciale. Impactul major este
determinat de următorii indicatori: valoarea investiţiei eşalonate
pentru o perioadă de maxim 5 ani, valoarea capitalului social la
constituire, valoarea investiţiei în primul an de activitate, valoarea
investiţiilor într-un domeniu prioritar, valoarea investiţiei realizate în
zone defavorizate şi cu un nivel de peste 10% şomaj, majorarea
substanţială a capitalului social într-o perioadă scurtă de timp,
crearea de locuri de muncă într-o perioadă stabilită de timp, preţul
de achiziţie a acţiunilor, realizarea cel puţin a 50% din cifra de
afaceri pe pieţele externe sau către turişti străini, investiţiile pentru
protecţia mediului în primii mi de activitate suplimentar faţă de
valoarea investiţiei iniţiale, etc.
Totodată, în tările Europene cu o industrie turistică dezvoltată în
teritoriu sunt create agenţii regionale de dezvoltare economică, care
pe lângă altele au următoarele atribuţii: elaborarea programelor
regionale şi sectoriale de atragere a investiţiilor autohtone şi străine
în zonele de interes turistic; implementarea unui cadru metodologic
unic şi clar de aplicare a legislaţiei în domeniu; întocmirea în
colaborare cu societăţile comerciale a ofertelor de investiţii;
examinarea propunerilor partenerilor străini privind efectuarea de
investiţii şi stabilirea acţiunilor pentru valorificarea acestora ş.a.,

1.3. Amenajarea turistică în plan teritorial

Prin amenajarea turistică trebuie să înţelegem acţiunea de
punere în valoare estetică şi economică a unui obiectiv, complex
atractiv sau zonă turistică. Ea generează prin edificarea unei
anumite părţi din infrastructura turistică produsul turistic sau oferta
turistică integrală. Simpla existenţă în spaţiul geografic a unui fond
turistic remarcabil nu generează o mişcare turistică importantă, este
nevoie de intrarea în scenă a unor elemente infrastructurale care să
asigure accesul în zonă după care trebuie edificată baza tehnico-
materială necesară unui turism modern.
Sunt cunoscute în literatura de specialitate numeroase zone
austere din perspectiva fondului turistic a căror cotă a fost ridicată
prin amenajări turistice de excepţie (vezi spaţiul geografic al petro-
dolarului aferent Golfului Persic, unde, numeroase spaţii deşertice şi
semi deşertice au fost transformate în bijuterii turistico-
arhitectonice; aici a apărut primul hotel de 7 stele – Burj–al-Arab,
Dubaiul fiind recunoscut ca un paradis turistic ce a sfidat rigorile
deşertului ).
La polul opus este recunoscut faptul că nici 50% din
oportunităţile oferite de Republica Moldova nu sunt valorificate.
Prin amenajarea turistică a spaţiului geografic se urmăreşte în
primul rând estetizarea locurilor respective şi abordarea unor lucrări
care să ducă în final la cizelarea fondului turistic.
Analizat în ansamblu , procesul amenajării vizează :
 1.Estetizarea şi cizelarea fontului turistic;
2.Dezvoltarea bazei tehnico-materiale (pentru cazare, servicii,
recreere, distracţii şi alte activităţi de agrement );
3.Оmbunătăţirea căilor şi mijloacelor de acces în teritoriu;
4.Ridicare cotei prestaţiilor de servicii la nivelul cerinţelor
moderne şi în concordanţă cu nevoile principalelor categorii de
turişti;
5.Îmbunătăţirea sistemului informaţiei turistice prin realizarea
atât a unui mix publicitar divers şi eficient cât şi prin înfiinţarea unor
servicii care să furnizeze informaţii turiştilor în regim non-stop .
Proiectarea amenajării turistice. Ansamblul tuturor
măsurilor şi intervenţiilor tehnice aplicate în scopul creerii condiţiilor
optime pentru valorificarea şi exploatarea integrală a potenţialului
natural dintr-o regiune reprezintă procesul de amenajare turistică a
unui teritoriu. Actul amenajării concrete trebuie să fie precedat de
un studiu foarte bine documentat cu elementele de fezabilitate la
care trebuie adăugate câteva expertize tehnice care vizează
teritoriul respectiv (analize geotehnice, repere hidrotehnice,
observaţii meteo-climatice, etc.)
Pentru o cît mai corespunzătoare valorificare turistică a unui
teritoriu trebuie respectate câteva reguli şi măsuri foarte
importante:
5calcularea şi respectarea unui prag de toleranţă a utilizării
mediului înconjurător prin limitarea volumului de construcţii
dintr-un teritoriu;
6stabilirea unui raport rezonabil între extensiunea spaţiului ce
urmează a fi construit şi caracterul limitat al resurselor turistice
din spaţiul respectiv;
 7stabilirea unei densităţi a componentelor turistice în raport cu
necesarul pentru populaţia din teritoriu (atenţia trebuie
îndreptată mai ales spre spaţiile verzi, a căror suprafaţă este
recomandabil să nu fie diminuată ).
Aceste praguri nu constituie limite absolute deoarece ele pot fi
stabilite în deplină concordanţă cu existenţa unor coeficienţi de
armonie între diferitele activităţi economice şi dezvoltarea
turismului în zonă. Există de pildă, pentru anumite zone turistice,
calculate praguri specifice de capacitate maximă: 1450 persoane /
ha de plajă , 25 persoane / km de drum sau potecă turistică , etc.
Pentru realizarea acţiunii de amenajare turistică se impune
luarea în considerare a următorilor factori :
a) Particularităţile fondului natural care se poate manifesta
favorabil sau restrictiv în procesul de amenajare turistică. Există
unele bariere orografice care au un important potenţial de
atractivitate turistică dar care prin relieful accidentat diminuează
posibilităţile de amenajare turistică a spaţiului respectiv;
b) Dimensiunea şi valoarea potenţialului atractiv, care îşi va
pune amprenta asupra complexităţii procesului de amenajare, deoarece
intervenţia în teritoriu este proporţională cu cererea turistică. Cu cît
potenţialul va fi mai bogat, cu atвt o amenajare mai complexă este
pe deplin justificată .
c) Distanţa dintre zona receptoare şi cea emiţătoare de turişti
joacă un rol de prim ordin în privinţa cheltuielilor şi consumului de
energie de către turişti. Interesul acestora descreşte odată cu
amplificarea distanţelor.
d) Potenţialul demografic al zonei este foarte important dintr-o
dublă perspectivă :
 - cea a oamenilor capabili să presteze servicii turistice către
vizitatori ;
- cea a potenţialilor turişti .
Principiile amenajării turistice sunt:
1Principiul unicităţii prestaţiei duce la ideea că fiecare
obiectiv turistic este o entitate separată. Obiectivul edificat
оn zona respectivă trebuie să se caracterizeze şi prin
elemente de unicitate.
2Principiul stabilităţii are în vedere faptul că amenajarea
vizează situarea obiectivelor într-un loc bine precizat,
strвns legat de elementele de atractivitate turistică,
elemente caracterizate prin stabilitate şi prin lipsa
probabilităţii de a fi strămutate .
3Principiul interdependenţei vizează relaţia de
interdependenţă între amenajarea turistică şi cea
economică a regiunii, rezultînd că infrastructura care va deservi
celelalte ramuri economice va deservi şi turismul si invers.
4Principiul polivalenţei sugerează constituirea unei oferte
turistice cвt mai variate, fapt ce are urmări asupra
satisfacerii cererii dar şi asupra intensificării fluxurilor
turistice .
Tipuri şi modele de amenajare turistică:
a) Amenajarea turistică univocă presupune includerea într-o
formă de exploatare turistică a unor obiective singulare (un izvor
mineral , o sursă hidro-termală , un edificiu istoric ,etc.)
b) Amenajarea turistică plurivocă vizează un teritoriu mai
larg , care deţine numeroase obiective turistice de aceeaşi factură
sau de tipuri diferite .
 c) Amenajarea turistică echivocă are în vedere teritoriile
care conţin obiective cu un grad mai redus de atractivitate turistică,
iar punerea în valoare a acestora stă numai sub comanda cerinţelor
ce vin dinspre zonele emiţătoare de turişti. Într-o asemenea situaţie
sunt multe arii peri urbane, unde valoarea de atracţie a obiectivelor
(în special cele naturale) este modestă , dar în lipsa altora nu se
poate renunţa la ele, impunвndu-se scoaterea lor la circulaţia
turistică.
Amenajarea turistică răspunde cerinţelor multiple ce vin dinspre
cerere şi ofertă dar totdeauna necesită o adecvare la situaţia
concretă a teritoriului , de aceea, amenajarea propriu-zisă va
îmbrăca forma unui model abstract, prin care se urmăreşte
optimizarea activităţilor din sfera turistică şi crearea unor relaţii
eficiente între diferitele componente ale sistemului turistic.
Cele mai răspândite modele sunt :
a) Modelul amenajării în cascadă se aplică cu succes de-a
lungul unor axe de circulaţie intensă, indiferent de relieful pe care
acestea îl străbat .
b) Modelul amenajării în releu se aplică regiunilor în care
există o mare concentrare de obiective turistice. Aici trebuie
conturată baza principală situată în spaţiul de maximă densitate a
obiectivelor turistice iar bazele secundare vor fi concepute şi
amenajate spre periferia celei dintвi, căpătând astfel rangul II , III ,…
c) Modelul amenajării în reţea este strвns condiţionat de
dispersia obiectivelor turistice naturale în teritoriu (ex. răspândirea
izvoarelor minerale la Cahul a determinat apariţia unor amenajări
speciale în punctele respective Sanatoriul „Nufărul Alb” ).
d) Modelul amplasării în centre concentrice este valabil
pentru acele arii care au o dispersie a obiectivelor turistice dintr-un
punct central spre inelele periferice .
e) Modelul amenajării izolate оn vedere obiectivele turistice
singulare şi izolate dar care prezintă atractivitate turistică
substanţială (Peştera Zoluşca ) .
 II. Metodele şi organizarea cercetării

2.1. Metodele de cercetare utilizate in fundamentarea

teoretică şi practică a lucrării
Metodele care au făcut posibilă elaborarea lucrării şi au stat la
baza cercetării au fost următoarele:
1.Analiza teoretică şi generalizarea literaturii ştiinţifico –
metodice de specialitate;
2.Metoda observării şi examinării stării actuale a turismului în
teritoriu;
3.Analiza diferitor modalităţi de valorificare a potenţialului
turistic оn plan teritorial.

Analiza literaturii ştiinţifico-metodice de

specialitate
Cercetarea ştiinţifică este un proces care trebuie să se integreze
fidel оntr-un sistem referenţial care оi indică linia de acţiune. Din
această cauză apare imperios necesitatea documentării şi analizei
datelor şi literaturii de specialitate, act fără de care nu se poate
cunoaşte exact realitatea existentă şi experienţa trecută.
Analiza literaturii constă în consultarea unui număr
corespunzător de lucrări din literatura de specialitate. Am studiat
literatura ştiinţifico-metodică pe baza manualelor, materialelor
didactice şi metodice a documentelor, surselor oferite de MCT şi
ANTREC din RM şi direcţia generală pentru statistică a
mun.Chişinău, pentru a constata diverse aspecte ce ne vor conduce
spre modalităţile de valorificare a resurselor turistice în plan
teritorial.
Pentru fundamentarea ştiinţifică a temei, am considerat
necesară studierea literaturii care tratează tema lucrării de faţă.

Metoda observării şi examinării stării actuale a zonelor

teritoriale naţionale
Una din metodele ce acumulează informaţii iniţiale, cînd
cercetătorul duce cercetări în apropierea persoanelor sau situaţiei
cercetate, în cazul nostru оn apropierea zonelor turistice situate pe
teritoriul Republicii Moldova. În rezultatul cercetării cercetătorul
primeşte informaţii factologice despre cele ce se întîmplă în tema
cercetată.
Am folosit metoda în cauză pentru a putea observa şi examina
cele mai reprezentative zone teritoriale, care conţin resurse turistice
ce pot fi valorificate în scop turistic.
Analiza comparativă a diferitor modalităţi de valorificare a
potenţialului turistic naţional.
Metoda respectivă a fost folosită în cercetarea noastră pentru a
compara diverse modalităţi de valorificare a potenţialului turistic,
atît de pe teritoriul R.M. cît şi din Europa.
 2.2. Organizarea cercetării
Cercetarea s-a realizat оn trei etape, după cum urmează:
1Etapa nr. I (10 octombrie 2008 – 15 aprilie 2009), etapa
studierii materialelor şi publicaţiilor din domeniul
turismului, cu privire la modalităţile de valorificare a
resurselor turistice de pe teritoriul Republicii Moldova.
2Etapa nr. II (20 aprilie - 20 septembrie 2009) s-a efectuat
studierea amenajării turistice a zonelor ce sunt cele mai
vizitate, precum: Saharna, Ţîpova, Orheiul Vechi ş.a.;
3Etapa nr. III (30 septembrie 2009 – 20 februarie 2010) a
cuprins analiza comparativă a diferitor modalităţi de
valorificare a potenţialului turistic în plan teritorial.

III. Modalităţi de valorificare a turismului în plan teritorial

3.1. Resurse turistice оn Republica Moldova

Pe teritoriul Republicii Moldova marea majoritate a resurselor cu
funcţionalitate turistică, sunt amplasate în raza comunităţilor rurale.
Aceste resurse cuprind suprafeţe de terenuri neagricole, arii
naturale protejate de stat, precum şi o diversitate mare de monumente
cultural-istorice.
 Un număr important de terenuri utilizate în diverse activităţi
economice au şi funcţionalitate turistică adică formează cadrul
formator al peisajelor atractive pentru excursii şi trasee scenice,
concomitent creând suportul fizic, al amplasării bazei materiale ale
unităţilor turistice (hoteluri, moteluri, sate de vacanţă agropensiuni,
staţiuni balneare, etc.).
Legislaţia naţională nu specifică clar termenul de funcţionalitate
turistică, dar practica în domeniu desemnează un obiect sau teren
ca având funcţionalitate turistică dacă reprezintă: a) o atracţie
deosebită pentru vizitatori; b) o parte a unui traseu turistic; c)
element de infrastructură ce asigură accesibilitatea fluxului turistic;
d) spaţiu pentru amplasarea structurilor de deservire a turiştilor.
Astfel, repartizarea terenurilor poate fi justificată pentru
activităţi turistice de bază sau suplimentare (pe exemplul fondului
silvic sau suprafeţelor acvatice) Funcţionalitatea turistică se obţine
şi în cazul spaţiilor pe care s-a construit atracţii pentru turişti şi s-au
dezvoltat elemente de infrastructură specifică (de exemplu plajele).
Concomitent Legea privind terenurile proprietate publică -
delimitarea lor stabileşte în mod clar drept terenuri proprietate
publică a statului, terenurile (selectate mai jos cele cu
funcţionalitate turistică din art.5 a legii): terenurile fondului silvic
proprietate publică a statului, terenurile fondului apelor proprietate
publică a statului, terenurile zonelor de protecţie a apelor şi zonelor
sanitare; terenurile ocupate de drumurile naţionale, inclusiv zona de
protecţie a acestora; terenurile destinate ocrotirii naturii, ocrotirii
sănătăţii, activităţilor recreative şi terenurile de valoare istorico-
culturală, a căror listă este aprobată de Guvern.
 Totodată legile şi actele normative care reglementează
gestionarea terenurilor specifică clar funcţionalitatea prioritară
pentru turism, odihnă şi agrement sau temporar ale unor spaţii
aflate la dispoziţia autorităţilor publice sau locale. Acest fapt
creează condiţii primare pentru sporirea atracţiei ale unui număr
însemnat de terenuri din Republica Moldova.
În lucrare sunt analizate detaliat următoarele terenuri cu
funcţionalitate prioritară: terenurile zonelor verzi în raza localităţilor;
fondul silvic; terenurile fondului de vânătoare; fondul apelor.
Spaţiile verzi ale localităţilor sunt compuse din suprafeţe
acoperite de vegetaţie spontană, care sunt foarte reduse - cca.15%
din terenurile R.M. Resursele biotice spontane numără 1806 specii
de plante cu flori, 70 specii de mamifere şi 281 specii de păsări.
Potrivit legii cu privire la spaţiile verzi ale loca1ităţilor urbane şi
rurale.
De menţionat standardele naţionale de clasificare a unităţilor de
primire turistice, care specifică drept condiţii obligatorii de
clasificare a campingurilor, taberelor pentru copii şi satelor de
vacanţă existenţa pe teritoriul lor a spaţiilor verzi (inclusiv alei,
drumuri interne, zone de linişte, terenuri sportive şi de agrement) în
proporţie de minim 10%. La fel o cotă importantă din suprafaţă
trebuie să fie înverzită şi în cazul zonelor de agrement naţionale sau
agropensiunilor (tab.1).
Suprafeţele împădurite ale fondului silvic reprezintă un potenţial
important pentru fiecare ţară de atracţie a turiştilor. Vegetaţia
forestieră constituie un element esenţial de creare a peisajelor,
sursă relativ eftină de tratament balneoclimatic, loc de amplasare a
diferitor unităţi de agrement turistic şi sportiv.
 Pădurile fac parte din majoritatea parcurilor naţionale - cele mai
importante destinaţii ecoturistice la scară mondială. La 1 ianuarie
2003 fondul silvic al Republicii Moldova (fără regiunea
transnistreană) constituia 393,1 mii ha adică 11,6% din teritoriul
ţării, inclusiv 355,1 mii ha ocupate nemijlocit de păduri. Cca. 10,5%
reprezintă suprafaţa împădurită a ţării.

Tab.1
Suprafaţa înverzită obligatorie în cadrul structurilor
turistice din
Republica Moldova

Tip unitate turistică Clasificare Suprafată înverzită

Camping 1* 10%
2* 15%
3* 25%
4* 25%
Sat de vacanţă 2* 15%
3* 25%
Tabără pentru copii 1* 30%
2* 50%
Agropensiune 1* -
2* x
3* x

Zone de agrement aferentă bazinelor

naţională minim 50 metri оn jur
acvatice

Sursa: Normele metodologice de clasificare a structurilor turistice,

Monitor Oficial Nr.99-103 din 6.06.2003; Regulamentul zonelor de
recreere a bazinelor acvatice, Monitor Oficial Nr.79·81 din
20.06.2002.
 Pădurile se divizează în următoarele categorii funcţionale: 193
mii ha de păduri pentru protecţia apelor, a solului, a mediului
înconjurător şi a obiectivelor de interes naţional, 95,9 mii ha de
păduri cu funcţionalitate igienico-sanitare şi de recreere, 60,6 mii
ba de păduri pentru conservare genofondului (pădurile rezervaţiilor,
parcurilor naţionale, pădurile monumen ale naturii etc.). Astfel
pădurile cu funcţionalitate turistică directă constitui 44,8% din
totalul fondului forestier naţional. Pădurile din fondul silvic naţional
reprezintă un mare potenţial dezvoltare a unor forme de turism din
Republica Moldova. Pădurile creează un climat capabil să diminueze
efectul factorilor nefavorabili. Pădurile de recreare şi cele destinate
conservării naturii servesc în prezent pentru activităţi excursioniste,
agrement organizat şi tratament balnear ca alternative diverselor
tipuri de turism neorganizat.

Tab.2
Structura fondului forestier pe tipuri de păduri
Subgrupa funcţională a pădurilor Suprafaţa, mii ha Din total,%
Păduri cu funcţii de protecţie a apelor 5,2 1,49
Păduri de protecţie a terenurilor şi 21,9 6,27
solurilor
Păduri de protecţie contra factorilor
climatici şi industriali dăunători 165,9 47,47
Păduri cu funcţii de recreere 95,9 27,44
Păduri de interes ştiinţific şi ocrotire a
genofodului şi ecofondului forestier 60,6 17,34
Total 349,5 100,0
Sursa: Agenţia pentru silvicultură „Moldsilva”, 2005
Activităţile economice reglementate în anumite suprafeţe de
păduri încurajează economia locală, inclusiv prin diversificarea
serviciilor ale gestionarilor fondului forestier.
O atracţie turistică importantă poate fi fondul de vânătoare al
R.M, care este delimitat în 80 de suprafeţe din componenţa a 16
întreprinderi silvice de stat, inclusiv în 56 de ocoluri silvice. În
prezent fondul ocupă 234,2 mii ha, inclusiv 132,8 mii ha păduri
(56,7%) şi 101,4 mii ha terenuri (43,3%) în rază de 500 metri în jurul
pădurilor (grădini, vii, păşuni, pârloagă, terenuri degradate).
Suprafaţa ocupată de păduri ale fondului de vânătoare alcătuieşte
cca. 38% din totalul terenurilor împădurite din ţară (în afară de
regiunea transnistreană) sau de două ori mai mult decât suprafaţa
împădurită a ariilor naturale protejate de stat. Cele mai mari teritorii
ale fondurilor de vânătoare se găsesc pe domeniile gestionate de
ÎSS Chişinău, Edineţ şi Orhei. Activitatea de vânătoare pe teritoriul
Moldovei este reglementată de un regulament special al Asociaţiei
Naţionale a Vânătorilor şi Pescarilor, legislaţia ecologică naţională,
normativele de vânătoare în vigoare, care în linii mari sunt
favorabile dezvoltării turismului de vânătoare.
Terenurile fondurilor apelor şi întinderile de apă sunt importante
elemente creatoare de peisaje şi loc pentru practicarea turismului,
nataţiei şi diferitor activităţi sportive nautice. Pe marginea bazinelor
acvatice sunt amplasate plaje, diverse dotări de agrement şi
turistice. În mare parte dezvoltarea zonelor turistice mari sunt
legate de apă: exemple -litoralul mărilor şi râurilor, izvoarele şi
lacurile cu ape minerale, etc.
Resursele acvatice de pe teritoriul ţării constituie un important
potenţial de dezvoltare a turismului în general, o oportunitate clară
de creştere a localităţilor aferente şi a profitului gestionarilor. Acest
lucru poate fi obţinut prin diversificarea activităţilor economice de
utilizare a resurseloracvatice, precum şi includerea acestora în
circuitul turistic.
 Fondul ariilor naturale protejate de stat constituie unul dintre
principalele elemente, care prin atracţia lor sunt capabile să
orienteze fluxul de turişti şi alţi vizitatori spre destinaţiile moldave.
În special localităţile rurale, deoarece în preajma lor sunt amplasate
marea majoritate a obiectelor cu valoare turistică din fondul zonelor
naturale. Astfel la 1679 de localităţi în R.M sunt 308 de arii naturale
protejate.
Statele contemporane şi-au creat un sistem integru de rezervaţii
de diverse tipuri capabil să asigure conservarea reliefului, florei şi
faunei specifice fiecărei ţări. Astfel sunt puse în valoare anumite arii
protejate scoase din circuitul agricol sau al altor activităţi
gospodăreşti, unde sunt încurajate practicile non-poluante şi
turismul. Iar de aceasta profită comunităţile locale în raza cărora se
găsesc aceste resurse naturale. Astfel se obţine o utilizare durabilă
a potenţialului turistic natural, capabil să atragă noi turişti.
Suprafeţele împădurite, sectoarele de stepă şi ariile naturale
protejate de stat acoperă în Republica Moldova cca.2% din teritoriul
ţării, indice inferior mediei din Europa Centrală şi de Est (9%) şi
Europa de Vest (15%).
Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat instituie un
sistem complex de arii naturale. În Republica Moldova sunt luate
sub protecţie de stat 12 categorii de zone naturale protejate
(suprafaţa totală 66,5 mii ha), din care fac parte 178 de diverse
tipuri de rezervaţii, 130 monumente ale naturii şi 433 arbori
seculari. Opt tipuri dintre ariile protejate corespund clasificării
Uniunii Înternaţionale de Conservare a Naturii, iar patru categorii
sunt de interes naţional (grădina botanică, grădina dendrologică,
monument de arhitectură peisajeră, grădina zoologică). Suprafaţa
ariilor naturale protejate de stat din Republica Moldova amplasate
pe teritoriul fondului forestier gestionat de autorităţile silvice de stat
constituie 39,7 mii ha sau cca. 59,8% din total.
Actualmente Fondul ariilor naturale protejate de stat reprezintă
doar 1,96% din teritoriul ţării (în România - 4,8%, Ucraina - 3% din
teritoriu), iar potrivit SCERS acesta trebuie să ajungă la 2,1%. Marea
majoritate a zonelor protejate sunt situate în perimetrul localităţilor
săteşti, fapt care creează premise pentru dezvoltarea turismului în
spaţiul rural.
O parte considerabilă a obiectivelor incluse în fondul ariilor
naturale protejate fac obiectul traseelor ecoturistice. Printre cele
mai reprezentative sunt: rezervaţia ştiinţifică „Codrii” (5172 ha),
rezervaţia ştiinţifică „Plaiul Fagului” (5642 ha), rezervaţia ştiinţifică
„Pădurea Domnească” (6032 ha), rezervaţia ştiinţifică „Prutul de
Jos” (1609 ha), rezervaţia peisajeră „Trebujeni” (500 ha) etc (tab.3).
Rezervaţiile naturale sunt spaţii naturale valorificate intens în
turismul internaţional. Acestea constituie valoroase resurse naturale
din punct de vedere ştiinţific şi sunt destinate păstrării unui sau mai
multor componente ale naturii pentru menţinerea echilibrului
ecologic. Se administrează în scopul conservării biodiversităţii prin
ameliorarea condiţiilor de habitat şi asigurarea integrităţii şi
continuităţii speciilor floristice şi faunistice. Pe întreg teritoriul ţării
sunt repartizate 63 de rezervaţii naturale. Ele reprezintă, suprafeţe
ocupate de anumite specii de floră şi faună, care prin valoarea
ştiinţifică şi estetică necesită protecţie. Administraţia publică locală
responsabilă de respectarea regulamentului rezervaţiei naturale şi
ale altor rezervaţii, care se găseşte în raza teritoriului subordonat.
Legislaţia în vigoare încurajează odihna, recrearea şi turismul în
locuri special amenajate (cu implicarea antreprenorilor locali) şi
interzice manifestările de turism neorganizat.
Rezervaţiile de resurse sunt obiecte specifice pentru ecoturism,
când se valorifică potenţialul natural depozitat pe anumite teritorii,
ca de exemplul în cazul documentării privind colecţiile pedologice
ale unor ţări.

Tab.3
Caracteristica cantitativă a Fondului ariilor naturale
protejate în
Republica Moldova

Indicatori Numă Pondere оn S, ha % din total

r FANP, FANP
%
Rezervaţii ştiinţifice 5 1,6 1937 29,2
8
Rezervaţii naturale 63 20,5 8009 12,0
Rezervaţii peizagistice 41 13,3 3420 51,5
0
Rezervaţii de resurse 13 4,2 523 0,8
Arii cu management 32 10,4 1030 1,6
multifuncţional
Monumente naturale 130 42,2 2907 4,4
Parcuri, alei 20 6,5 191 0,3
Grădini protejate:
a) Botanice 1 0,3 105 0,16
b) Dendrologice 2 0,6 104 0,16
c) Zoologice 1 0,3 20 0,03
Sursa: Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat din
25.02.1998, Nr.1538-XIII

Monumentele naturale reprezintă de regulă obiecte izolate

interesante pentru vizitele turistice, dar care sunt repartizate pe
întreg teritoriul Republicii Moldova. În aspect turistic interesează
monumentele, care prin valoarea lor pot atrage turiştii ca fiind
reprezentative anumitor localităţi sau zone turistice: 87 monumente
naturale geologice şi paleontologice (2681,8 ha), de exemplu -
peştera de gips „E. Racoviţă” (circa 89 km), Stânca Japca, Grotele şi
recifele Brânzeni, Defileul Irinca, Râpa lui Vişan ş.a; 31 monumente
naturale hidrologice (99,8 ha), care includ marea majoritate a
izvoarelor cu apă minerală („Izvorul Tinereţii” la Hârjauca, „Izvorul
Putna” la Oniţcani etc.) sau cu debit mare (Cotova, Jeloboc, Bursuc
ş.a.); 13 monumente naturale botanice de sectoare reprezentative
cu vegetaţie silvică (125.2 ha), de exemplu: Pădurea de plop din
Dubăsarii Vechi, arborele secular protejat - Stejarul lui Ştefan cel
Mare din Cobâ1nea.
Monumente de arhitectură peisajeră ocupă suprafeţe terestre
şi/sau acvatice în limitele cărora au fost create, în mod artificial,
colecţii de arbori şi arbuşti, specii de plante autohtone şi exotice,
combinate în diverse modele scenice conferă teritoriului respectiv
un aspect deosebit de atractiv. Exemple reprezentative sunt la Ţaul,
Hârbovăţ, Hânceşti etc, care fac parte din traseele turistice
naţionale.
Totodată în Republica Moldova sunt câteva proiecte de lansare a
unor parcuri naţionale (Orhei, Caracuşeni, Tigheci, Prutul de Mijloc,
Nistrul de Jos) şi unei rezervaţii biosferice („Codrii” la Lozova). Acest
tip de arii naturale protejate stat constituie formele cele mai des
utilizate în străinătate pentru turism.
Resurse turistice antropice în Republica Moldova sunt la fel
de numeroase şi diverse ca şi cele naturale, însă la fel de ineficient
valorificate în activităţi economice. Savanţii atestă că оn teritoriul
dintre Nistru şi Prut s-au perindat mai multe civilizaţii, culturi şi
popoare. Sunt 500 de mii de ani de cînd se atestă aici prezenţa
omului, care pe parcursul evoluţiilor diferitor civilizaţii a lăsat un
număr important de mărturii valoroase. Acestea astăzi au căpătat o
altă dimensiune de valoare turistică. Astfel în perimetrul localităţilor
rurale din Moldova au fost atestate cîteva mii de staţiuni preistorice,
circa 400 selişti tripoliene (- 5-6 mii de ani оn urmă), circa 50
grădişti fortificate antice, circa 500 selişti medievale timpurii,
numeroase cetăţi medievale din pământ, 6 cetăţi medievale din
piatră (în diferite stadii de conservare), circa 200 monumente de
arhitectură protejate de stat, printre acestea: şcoli, case nobiliare,
biserici, ansambluri şi complexe istorice, circa 30 mănăstiri
ortodoxe, muzee, teatre, formaţiuni folclorice etc. Mulţi oaspeţi, care
ne vizitează rămân impresionaţi de cele văzute în Moldova şi
apreciază teritoriul ei drept „un adevărat muzeu sub cerul liber”.
Activităţile de investigare şi valorificare a monumentelor de
istorie şi cultură încep оncă la înc. sec. XX. Mai târziu acestea devin
obiecte de cercetare a savanţilor Academiei de ştiinţă a Moldovei.
Concomitent cele mai reprezentative obiecte de istorie şi cultură sunt
incluse în traseele excursioniste ale agenţiile de turism.
O primă evaluare a obiectelor patrimoniului construit în
Republica Moldova de către experţii OMT în anii 2001-2003 arată că,
un număr de 115 au o valoare turistică majoră. În lucrare sunt
caracterizate principalele grupe de obiecte cultural-istorice de pe
teritoriul Republicii Moldova din punctul de vedere al valorificării lor
pentru acţiuni de turism.
Tab.4
Catalogul celor mai reprezentative monumente naţionale
ocrotite de stat
din Republica Moldova
Categoria Tipul Numărul de
obiecte
Monumente de Total: 15
arheologie Grote, caverne 2
Valuri 1
Situri 7
Grădişti 2
Necropole 3
Arhitectură Total: 112
religioasă Mănăstiri 10
Biserici de piatră, 82
Catedrale 14
Biserici din lemn 6
Mănăstriri şi schituri

Arhitectură Total 2
fortificată Cetăţi 2
Arhitectură civilă Total: 105
Arhitectură peisajeră 5
Edificii cu menire 30
socială 19
Edificii administrative 8
Edificii funcţionale 4
Ansambluri de 9
arhitectură 25
Edificii pentru 5
educaţie
Case de locuit
Spitale şi clinici

Monumente de Total: 54
istorie Plăci memoriale 30
Semne comemorative 9
Monumente funerare 15
Sculptură şi pictură Total: 117
Statui 13
Busturi 35
Mozaicuri 10
Reliefe 13
Compoziţii 38
monumentale 1
Statui ecvestre 3
Picturi murale, fresce 4
Vitralii
Arhitectură rurală Total: 4
şi industrială Mori 4
Total general 409
Sursa: Ministerul Culturii şi turismului, www.monument.md

3.2. Infrastructura turistică

Infrastructura reprezintă facilităţile ce asigură buna funcţionare
a societăţii contemporane pentru un trai confortabil. Infrastructura
generală constituie ansamblul formelor de construcţii necesare unei
zone locuite pentru comunicarea cu restul lumii, care sprijină şi fac
posibilă dezvoltarea economică (şosele, căi ferate, poduri,
aeroporturi, reţeaua de furnizare a apei, de drenare şi canalizare,
instalaţii de furnizare a curentului electric, telecomunicaţii). Pentru
activitatea structurilor din industria turistică prioritar constituie:
reţeaua de drumuri, transportul de pasageri şi facilităţile de
comunicare.
Reţeaua drumurilor auto publice are în Republica Moldova o
lungime totală de 9311 km, inclusiv 3346 km (35,9%) - drumuri
naţionale şi 5965 km (64,1%) - drumuri locale. Doar 56% din totalul
arterelor sunt asfaltate. Drumurile locale sunt în proporţie de 46%
pietruite, iar cele cu îmbrăcăminte asfaltică de cca.2560 km peste
88% au o durată de exploatare depăşită şi o stare rea. Acest fapt
favorizează localităţile urbane şi determină majoritatea operatorilor
turistici de a micşora călătoriile turiştilor în multe destinaţii rurale,
care astfel devin izolate de circuitele turistice naţionale.
Reţeaua de căi ferate constituie în Republica Moldova 2172 km,
dintre care 1121 km aflat în exploataţie. Majoritatea staţiilor din
localităţile rurale sunt deschise pentru pasageri. Programele
naţionale de modernizare prevăd diversificarea reţelei de linii ferate,
precum şi trecerea treptată a unor segmente la ecartament îngust -
European. Transportul feroviar este utilizat pe distanţe mijlocii în
traficul turistic regional, însă într-o proporţie mai mică decât în ţările
vecine.
Reţeaua de transport de pasageri este constituită din 1299 de
rute regulate (cu 3374 curse), inclusiv: 433 interurbane, 646
suburbane, 220 internaţionale. Specificul curselor spre destinaţiile
rurale se exprimă prin faptul că majoritatea se orientează în orele
dimineţii spre oraşe, iar după amiază revin în sate. Acest lucru
minimizează numărul călătoriilor turistice individuale de o zi în
localităţile săteşti, în special unde nu există facilităţi de cazare.
Parţial această problemă este atenuată de existenţa transportului
individual sau de cursele excursioniste oferite de agenţiile de turism
din oraşe.
Infrastructura turistică constituie o totalitate de forme sau
tipuri de construcţii necesare pentru comunicarea unei zone
turistice cu alte zone, a căror existenţă este necesară înaintea dar şi
în timpul desfăşurării activităţii turistice propriu zisă. Tradiţional
infrastructura turistică este determinată de reţelele de: trasee
turistice, staţiuni turistice, zone turistice, transport turistic
specializat, plaje, complexe pentru deservirea turiştilor, etc. De
remarcat că, un număr important de structuri de deservire a
turiştilor pentru a spori eficienţa se reunesc оn reţele sau lanţuri cu
un sistem bine pus la punct de gestionare corporativă cu relaţii
puternic tehnologizate. În Republica Moldova asemenea reţele sunt
în fază de constituire. Astfel, agenţiile de turism au elaborat un
sistem de trasee turistice naţionale, 7 dintre care sunt parte a unui
program naţional „Drumul vinului”, iar guvernul a instituit printro
hotărâre un sistem naţional de zone de agrement şi odihnă aferente
bazinelor acvatice. În prezent este în dezvoltare o reţea de structuri
de cazare şi alimentare în mediul rural. Asemenea sisteme de
gestionare de regie o au muzeele şi parţial unităţile de organizare a
evenimentelor (teatrele, complexele sportive, ş.a.).
Potrivit sondajelor efectuate de noi în perioada 04.2006 – 10.
2007 la 30 de agenţii de turism naţionale s-a constatat un interes
constant pentru călătorii scurte pe trasee excursioniste în capitală
precum şi pe teritoriul ţării în rază de până la 200 km. Оn Republica
Moldova nu există un sistem de drumuire şi marcare a traseelor
turistice, decât sub formă de indicatoare locale оnvechite (spre casa
muzeu „A.Puşkin”, Chişinău), panouri cu publicitate socială (tema
„Chişinău cel mai frumos oraş din lume”, poze şi amplasamentul pe
hartă a unor edificii de valoare), un set de hărţi turistice. Marcaje şi
panouri informative pentru autoghidaj turistic este prezent оn
complexul muzeal „Orheiul Vechi”, zona mănăstirilor din raionul
Călăraşi, rezervaţia „Pădurea Domnească” raionul Glodeni, instituite
оn anii 2004-2005. Principalele trasee turistice şi excursioniste
naţionale în funcţie de numărul de solicitări pot fi grupate оn
următoarele: tur de oraş, circuite muzeale, trasee viti-vinicole,
vizite a mănăstirilor, vizite ale rezervaţiilor naturale, vizite în locuri
istorice şi comemorative, trasee de recreere în zone de odihnă,
trasee combinate.
Turul de oraş este cel mai solicitat de turişti, iar investigaţiile
atestă că cel mai comercializat traseu este „Chişinău- Tur de oraş”.
Se cunosc mai multe variante de petrecere a acestuia cu un număr
variabil de obiecte turistice incluse (de la 7 la 20 obiecte) precum şi
cu accente pe diferite teme. Agenţiile de turism realizează
asemenea trasee doar prin Chişinău (unde în perioada sovietică
erau peste 100 de trasee tematice) şi foarte rar prin Bălţi şi Soroca.
Circuitele muzeale sunt tradiţionale în oferta agenţiilor de turism
De regulă, aceste trasee se împart în orăşeneşti şi la locurile legate
de anumite personalităţi remarcante (sau оn variante combinate). În
oferta agenţiilor de turism naţionale sunt 7 circuite muzeale, care
includ în afară de Chişinău şi 25 de localităţi rurale, 12 muzee, case
muzeale şi muzee sub cerul liber (19% din muzeele Moldovei), 7
mănăstiri şi biserici importante precum şi 27 de alte atracţii
turistice.
Trasee-vinicole. Republica Moldova este printre primele 10 ţări
exportatoare de vin în lume, cu aproximativ 3,1 % din exportul
mondial de vinuri şi 2,3% din podgoriile mapamondului. Fiecare al
patrulea dolar câştigat din exporturile ţării se datorează vinului,
ceea ce constituie aproximativ 9% din PIB, iar în structura veniturilor
bugetului consolidat al ţării - cca. 15%.
Condiţiile economiei de piaţă impun rigori severe de lansare a
produselor turismului vitivinicol. Asemenea produse, care s-au
lansat cu succes pe pieţele turistice internaţionale, pot fi şi în
Moldova: zone turistice vinicole (vinării, muzee, centre de
degustaţie şi asistenţă informativă, vinoteci), sate vinicole (după
modelul satelor de vacanţă), trasee vinicole (locale, naţionale,
practicarea activităţilor agricole), evenimente vitivinicole (festivaluri
de vin, participarea la evenimente locale, spectacole tematice,
concursuri) etc. Unele au o prezenţă recentă şi pe piaţa turistică a
Moldovei (Festivalul vinului, trasee naţionale promovate de agenţiile
de turism etc.). Problemele specifice turismului vitivinicol însă sunt
comune: reorientarea potenţialului de marketing spre pieţele
turistice, formarea unei viziuni şi strategii clare de atragere a
fluxurilor turistice naţionale şi internaţionale, crearea unui sistem
atractiv de deservire a turiştilor la întreprindere, utilizarea
potenţialului gospodăriilor producătoare de struguri, elaborarea
planurilor de afaceri eficiente pentru extinderea afacerilor
vitivinicole în domeniul turismului.
Programul naţional „Drumul vinului în Moldova” instituie un
cadru regula-toriu privind activitatea în domeniul turismului viti-
vinicol şi promovează trasee turistice prin toate regiunile vinicole
ale ţării. Acestea pornesc din capitală şi includ cca. 20% din vinării,
6,8% din arii naturale protejate, 25% din mănăstiri şi 15,9% din
muzee de pe teritoriul Republicii Moldova. În prezent aceste trasee
sunt prezente în ofertele turistice în formă parţială şi separat, în
funcţie de preferinţele clienţilor agenţiilor de turism şi structurilor de
cazare naţionale (tab.5).

Tab.5
Structura traseelor turistice incluse în „Drumul vinului
din Moldova”
Traseu Vinării Arii Mănăsti Muzee, Centre Staţiuni Total
 natural ri cetăţi, meşteş balneo
e biseric mon.istor u
protejat i ice găreşti
e
Orheiul 5 1 10 11 - - 27
vechi
Codrii 5 5 7 1 3 1 22
Moldove
i
Lăpuşna 5 2 4 5 - - 16
Stepa 6 3 6 6 - - 21
buceacu
lui
Purcari 6 1 6 8 1 - 22
Chişinău 5 8 8 7 2 - 30
-Bălţi
Dunărea 5 2 4 4 2 1 18
de jos
Total 37 22 45 42 8 2 156
Sursa: Programul naţional „Drumul vinului”

Vizite a mănăstirilor. Mănăstirile moldoveneşti sunt printre

cele mai solicitate destinaţii turistice naţionale. Valoare turistică au
cca. 20 de mănăstiri cu 40 de biserici vechi şi schituri rupestre
importante, prezente în oferta turistică a agenţiilor naţionale. 11
dintre complexele monahale sunt amplasate pe teritoriul sau în
vecinătatea zonelor naturale protejate, fapt care le sporeşte
atractivitatea şi motivează suplimentar călătorii şi pelerinii.
Vizite ale rezervaţiilor naturale. Fondul ariilor naturale
protejate de stat din Moldova este potrivit legislaţiei naţionale
deschis pentru forme organizauţionale de turism, activităţi de
agrement şi odihnă a populaţiei. În realitate, însă, în ofertele
turistice sunt prezente doar cвteva zone naturale drept destinaţii
finale sau ca obiecte adăugătoare оn trasee combinate spre
mănăstiri şi locuri istorice.
Potrivit legislaţiei naţionale din 2002 pe teritoriul Republicii
Moldova este instituit un sistem de zone de recreere aferente
bazinelor acvatice de importanţă naţională în zonele de odihnă:
Vadul lui Vodă, Costeşti; Holercani ş.a
Plajele reprezintă forma cea mai des utilizată a zonelor de
recreere
aferente bazinelor acvatice. Regulamentul prevede ca plajele să se
conformeze; următoarelor cerinţe:
a) Să fie clar delimitată în 5 zone: zona de odilrnă - 40 - 60%,
zona de deservire (vestiare, clădiri de locaţie, bufet, chioşcuri) - 5-
8%, zona sportivă (tenis, volei, staţie de bărci, etc.) - 10%, zona
verde - 20-40%, sector pentru copii - 5-7%.
b) Să respecte standardele naţionale în vigoare: 4 m2 de plajă
pentru o persoană, zona de scăldat marcată corespunzător, în jurul
plajei cel puţin 50 m de zonă de protecţie în toate direcţiile,
adîncimea de pвnă la 0,5-0,7m a bazinelor de scăldat pentru copii,
cel puţin de 2 ori pe an să fie colectate şi analizate probe sanitaro-
epidemiologice.
c) Să fie prezente următoarele dotări minime: l instalaţie de
alimentare cu apă potabilă pentru 100 locuri de odihnă, 1 instalaţie de
duş pentru 50 locuri de odihnă, 1 cabină de schimb (suprafaţa
minimă de 1,5 m2) pentru 50 locuri de odihnă, 1 wc public pentru
75 de locuri de odihnă, 1 pubelă pentru 250 m2 de plajă, spaţiu
pentru cabinet medical, staţie de salvare, post de poliţie non-stop
(pentru zonele de importanţă naţională), parcările auto prevăzute cu
spaţiu de 25 m2/automobil amplasate la cel puţin 25 m de la hotarul
zonei de recreere.
Situaţia actuală în acest domeniu este caracterizată de un aflux
mare de persoane la odihnă în perioada estivală, dar şi de o
gestionare insuficient de profitabilă a acestor terenuri şi lipsa unei
structuri de administrare locală. Acest fapt generează diminuarea
atracţiei zonelor pentru investitori şi drept rezultat preţuri înalte la
servicii turistice cu un nivel calitativ jos.
Reţeaua de cazare reprezintă totalitatea de structuri care
oferă facilităţi pentru înnoptare. În Republica Moldova din anul 2003
funcţionează un sistem propriu de clasificare a structurilor de cazare
şi de alimentare a turiştilor. Astfel, potrivit Normelor metodologice şi
criteriilor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni
de cazare şi de servire a mesei (hotărârea de guvern 643 din
27.05.2003) structuri turistice cu funcţiuni de cazare sunt: hotel
(1,2,3,4,5 stele), hotel- apartament (2,3,4,5 stele), motel (1,2,3
stele), vilă turistică (1,2,3,4,5 stele), bungalou (1,2,3 stele),
pensiune turistică (1,2,3,4 stele), pensiune agroturistică (1,2,3
stele), camping (1,2,3,4 stele), sat de vacanţă (2,3 stele), tabără de
vacanţă (1,2 stele), apartament sau cameră de închiriat în locuinţe
familiale (1,2,3 stele), botel (1,2,3,4,5 stele). Aceste structuri sunt
dezvoltate neuniform pe teritoriul Republicii Moldova, totodată este
de remarcat că cele mai des întâlnite forme de cazare în oraşe sunt
hotelurile, iar în sate şi staţiuni turistice - pensiunile, vilele turistice,
satele de vacanţă, campingurile, bungalourile, taberele de vacanţă,
motelurile.
Normele sunt obligatorii pentru toţi agenţii economici proprietari
şi/sau adrninistratori de structuri, indiferent de tipul de proprietate
şi de forma juridică de organizare. În Republica Moldova
antreprenorii pentru aceste tipuri de structuri turistice preferă
următoarele forme juridice de organizare: întreprinderea
individuală, societate cu răspundere limitată, societate pe acţiuni. În
ţară activează 171 unităţi de cazare cu un fond de cca. 22,5 mii
locuri, 33 hoteluri sunt amplasate în capitală. Pe teritoriul raioanelor
se găsesc 78 unităţi de cazare, care au un fond de locuri de 53,6%,
în care s-au înregistrat 45,9% din numărul total de cazări. Aceste
rezultate sunt obţinute din funcţionarea unui număr mare de sate
de vacanţă, baze de odihnă şi tabere pentru copii amplasate în
mediul rural. În acelaşi timp numărul mic de pensiuni turistice nu
stimulează suficient de mult deplasările turiştilor în gospodăriile
ţărăneşti şi promovarea acestor forme de antreprenoriat la sate (tab.6).
Tab.6
Situaţia sectorului de cazare din Republica Moldova în
anul 2006
Tip Num Nr Nr Nr Nr Nr.pe Nr.zil
оntreprind ăr odă locu pers оnno r. e.
ere i ri p loc turist
medi
u
Total 171 713 2249 8644 14563 38,4 1,7
structuri de 9 7 50 88
cazare оn
RM
Total 78 265 1205 7391 66793 6,1 9,0
structuri de 2 8 0 9
cazare
raioane
Hotele,struc 63 257 4831 4892 40378 101,3 0,8
turi similare 0 57 2
Sanatorii 4 750 1366 5820 31525 42,6 5,4
8 2
Pensiuni cu 2 183 324 1620 97017 50,0 6,0
tratament 5
Pensiuni 2 20 35 165 712 4,7 4,3
turistice, 4*
Pensiuni 1 4 4 68 68 17,0 1,0
agroturistic
e 2*
Sate de 55 187 4851 1180 N/d 24,3 N/d
vacanţă 6 60
Baze de 57 159 4295 1104 77608 25,7 0,7
odihn 5 71
Tabere 45 171 1101 1311 42596 11,9 3,2
pentru copii 2 6 77 6
Case de 4 441 1077 3771 81482 35,0 2,2
odihnă 1
Totodată, activitatea de organizare a agrementului turiştilor este
una esenţială pentru agenţiile de turism şi constituie pentru unele
pachete turistice până la 70% din valoarea exprimată în bani. De
regulă, agrementul este specific pentru diferite grupuri de călători:
oameni de afaceri, vacanţieri, vizitatorii zonelor balneare,
participanţii la evenimente ş.a. Iar industria turistică oferă o gamă
variată de servicii de petrecere a timpului liber sau activităţi
specifice instituţionalizate într-o diversitate mereu crescândă de
forme: săli de conferinţe, s-au centre de afaceri, teatre, muzee,
structuri de alimentare, centre sportive ş.a.
Centrele de afaceri, sălile de conferinţe şi organizarea
întrunirilor în R. Moldova sunt amplasate obligator оn hoteluri de 4 şi
5 stele sau în unităţi separate (palatul Republicii, Palatul Naţional,
etc). Agenţiile de turism din ţară în oferta turismului de afaceri
includ un număr însemnat de servicii: logistica pentru organizarea
de conferinţe, simpozioane inclusiv în străinătate; organizarea
participării la târguri şi expoziţii; deservirea evenimentelor; bilete de
avion; închiriere de maşini; rezervări de hoteluri; vacanţe şi
programe turistice în ţară şi străinătate.
Alimentarea turiştilor este parte componentă a produsului
turistic şi depăşeşte deseori cheltuielile pentru cazare. Normele
metodologice prevăd următoarele tipuri de structuri turistice cu
funcţiuni de servire a mesei în Republica Moldova: 1. restaurant
clasic, specializat (pescăresc, vânătoresc, dietetic, lacto -
vegetarian, rotiserie, zahană, restaurant familial sau pensiune), cu
specific local sau naţional, cu program artistic, braserie, berărie,
grădină, terasă de vară; 2. bar de noapte, de zi, cafe-bar, disco-bar,
bufet-bar; 3. fastfood (restaurant, restaurant cu autoservire, bistrou,
snack-bar); 4. cofetărie, 5. patiserie. De remarcat că, nu toate
tipurile menţionate de structuri sunt întâlnite pe teritoriul ţării. O
diversitate mai mare se întâlneşte în Chişinău şi oraşele mari, iar în
mediul rural cele mai dese structuri de alimentare publică sunt
barurile, cafenelele şi restaurantele, care nu sunt clasificate şi, cu
mici excepţii, adaptate pentru deservirea turiştilor străini.
Muzeele reprezintă importante atracţii turistice locale datorită
amplasării în edificii istorice (20306 m2 de spaţiu expoziţional, 8447
m.p. spaţiu pentru depozitarea fondurilor), concentrează o colecţie
structurată de obiecte tematice (673141 piese de patrimoniu) şi au
o legătură cu evenimente însemnate sau personalităţi marcante.
Într-un circuit turistic, principalele grupuri de vizitatori locali
sunt: elevii care studiază discipline şcolare şi au nevoie în mod
obligatoriu să-şi aprofundeze cunoştinţele teoretice cu material
factologic; studenţii pentru documentarea în probleme specifice
domeniului în care se specializează; tinerii în perioada practicilor de
studii; familiile pentru activităţile cognitive ale copiilor.
În Republica Moldova operatorii serviciilor muzeale sunt
repartizaţi în principalele oraşe ale ţării şi centre raionale. În zonele
rurale ele s-au păstrat preponderent în instituţiile de învăţământ,
cămine culturale sau case ale unor personalităţi notorii. Datorită
finanţării centralizate insuficiente, muzeele sunt în situaţia de a-şi
crea şi dezvolta desinestătător o piaţă relativ stabilă, suficientă
pentru acoperirea costurilor de оntreţinere şi crearea unui fond de
dezvoltare. În mediu la o mie de locuitori cca. 207 persoane
vizitează cel puţin odată pe an un muzeu. Acest flux de consumatori
este în creştere începând cu 2000, datorită lansării pe piaţă a altor
muzee, precum şi diversificării ofertelor acestora. De regulă, oferta
unui muzeu constă dintr-o colecţie între o mie şi câteva sute de mii
obiecte muzeale, grupate după tematică şi prezentate de către un
ghid instruit. Însă, majoritatea muzeelor sunt specializate în
promovarea unei oferte specializate pe cunoaşterea doar a valorilor
istorice şi etnografice. Celelalte direcţii de cunoaştere, la fel
solicitate de către turişti în alte ţări, în Republica Moldova sunt doar
оn trei muzee. Aceasta creează premise pentru alte specializări ale
colecţiilor muzeale, unele chiar exotice pentru turiştii străini ca
exemplu: Muzeul Plantelor Medicinale, Muzeul Peştelui, Muzeul
Cozonacului, Muzeul Mierii, Muzeul Măştilor dintr-o anumită zonă,
ş.a.

3.3 Oportunităţi de valorificare a resurselor turistice în

economia naţională
Asigurarea financiară a acţiunilor de utilizare a resurselor
naturale şi antropice în activităţi de turism, recreaţie şi odihnă este
complexă atât ca tipuri de surse cât şi forme de finanţare.
Oportunităţile pentru finanţarea activităţilor de gestionare a
resurselor turistice pe teritoriul Republicii Moldova sunt (selecţie din
legislaţia naţională):
· Finanţarea activităţii privind evidenţa, studierea, punerea în
valoare, salvarea, protejarea, conservarea şi restaurarea
monumentelor se asigură de la bugetul de stat prin Ministerul
Culturii şi Turismului, de la bugetele locale, din contul plăţilor pentru
arendă, inclusiv din chiria pentru terenul din zonele de protecţie ale
monnumentelor, din defalcările din beneficiul de pe turism, din venitul
întreprinderilor care stingheresc ocrotirea monumentelor, din
beneficiul organelor asigurării de stat în conforrnitate cu acordurile
încheiate, din veniturile şi donaţii1e organizaţiilor care, pe baza
statutului lor ocrotesc monumentele, din fondurile şi donaţii1e unor
persoane fizice şi juridice, precum şi din alte surse legale.
· Consiliile raionale şi primăriile prevăd de regulă în bugetele
anuale sumele necesare pentru lucrările de evidenţă, studiere,
punere în valoare, salvare, protejare, conservare şi restaurare a
monumentelor situate în teritoriul lor, în baza propunerilor
Ministerului Culturii şi Turismului.
· Principala sursă de mijloace destinate investiţiilor de stat în
vederea regenerării resurselor naturale şi protecţiei mediului
înconjurător o constituie plata pentru folosirea resurselor naturale.
Plătitorii pentru folosirea resurselor naturale sunt persoane fizice şi
juridice, inclusiv străine, indiferent de tipt de proprietate şi forma de
gospodărie, care în activitatea lor folosesc resursele naturale cu
extragerea sau neextragerea acestora din mediul natural.
· Plata pentru arenda monumentelor, inclusiv pentru arenda
terenului din zonele lor de protecţie ce se află în proprietate de stat,
precum şi defalcările din beneficiul de pe turism se depun pe
conturile speciale ale Guvernului ori a organelor de
autoadministrare locală.
· Întreprinderile industriale şi agricole situate în rezervaţii ori în
zonele de protecţie ale monumentelor, cuprinse în Registrul
monumentelor, precum şi întreprinderile care prin activitatea lor
pot afecta integritatea monumentelor, ştirbind valoarea lor estetică,
artistică ori istorică sunt obligate să verse în bugetele locale din
profitul propriu 0,5-5 la sută în baza deciziilor consiliilor locale оn
conformitate cu avizul Ministerului Culturii şi Turismului.
· Surse de finanţare a activităţilor de administrare şi gospodărire
a fondurilor forestiere şi cinegetice subordonate organelor silvice de
stat se constituie din veniturile realizate de la activitatea de vвnătoare,
turism, etc.
· Fonduri extrabugetare, precum şi depunerile binevole din
partea persoanelor fizice şi juridice în aceste fonduri care nu se
supun impozitelor şi nu altor încasări. Administrarea fondurilor de
susţinere a resurselor cu valoare turistică este prevăzută în legislaţia
naţională sub formă de următoarele amendamente: a) mijloacele
acumulate din plăţile pentru folosirea resurselor naturale pot fi
utilizate numai pentru menţinerea şi restabilirea resurselornaturale,
pentru protecţia mediului înconjurător şi pentru gestiunea acestor
resurse; (b) fondurile ecologice extrabugetare pot fi folosite numai
pentru elaborarea şi implementarea programelor locale şi
republicane de protecţie a mediului şi a biodiversităţii, de
îmbunătăţire funciară, amenajări silvice a terenurilor, de
reconstrucţie ecologică a landşafturilor şi a râurilor mici afectate
prin intervenţii antropice, precum şi construirea şi întreţinerea
colaborării internaţionale în domeniul protecţiei mediului.
· În sprijinirea activităţii spre evidenţa, studierea, punerea în
valoare, salvarea, protejarea, conservarea şi restaurarea
monumentelor se permite cumpărarea-vânzarea monumentelor în
graniţele Republicii Moldova, editarea cărţilor poştale, calendarelor,
timbrelor, organizarea turismului. Veniturile provenite din aceste
activităţi se depun pe conturile speciale ale Guvernului, ale
organelor de autoadministrare locală, şi, după caz, pe conturile
pentru ocrotirea monumentelor ale fundaţiilor obşteşti.
Încurajarea antreprenoriatului şi facilităţile pentru utilizatorii de
resurse este prevăzută de legislaţia naţională sub forma
următoarelor articole din legi:
· Persoanele fizice şi juridice în a căror proprietate se află
monumentele înscrise în Registrul monumentelor sunt scutite de
impozite ori, după caz, supuse parţial impozitului conform
contractului, cu excepţia impozitului pe venit şi taxei pe valoarea
adăugată. Veniturile scutite de impozite se folosesc la finanţarea
lucrărilor de protejare, conservare şi restaurare a monumentelor
respective.
· Stimularea activităţii investiţionale a agenţilor economici,
orientată spre economisirea resurselor naturale şi protecţia lor, se
efectuează prin introducerea amortizării accelerate a mijloacelor fixe
de ocrotire a naturii şi prin acordarea de facilităţi la creditarea
proiectelor investiţionale pe termen lung.
· Plata pentru folosirea оn limită a resurselor naturale se include
în preţul de cost al producţiei (serviciilor) fabricate (prestate) în
urma utilizării resurselor naturale respective.
· Mijloace băneşti obţinute în ariile naturale protejate cu statut
de persoană juridică din activităţi ştiinţifice, de ocrotire a naturii,
turistice, recreative, publicitare, editoriale, cognitive, rămân la
dispoziţia administraţiei acestora şi nu sunt impozabile.
· Fonduri ecologice extrabugetare, precum şi depunerile
binevole din partea persoanelor fizice şi juridice în aceste fonduri nu
se supun impozitelor şi altor încasări.
Analizînd eficienţa managementului în turism, trebuie de reeşit
din faptul că turismul este un fenomen social-economic important în
societatea contemporană. Turismul influenţează asupra sferei
culturale, sociale, educaţionale şi economice din fiecare ţară, cu
precădere în relaţiile internaţionale între diferite ţări. De aceea sunt
necesare măsuri energice pentru eficientizarea procesului de
management în domeniul turismului în general şi managementului
resurselor turistice în particular. Aceasta оnseamnă perceperea
eficienţei ca un raport dintre rezultat şi scopurile formulate sau
raportul dintre rezultat şi cheltuielile pentru obţinerea acestuia. De
aici şi eficienţa în plan social sau economic.
Turismul de regulă are un efect multiplicator asupra economiei
ţării sau zonei turistice vizitate de turişti. În lucrările de specialitate
multiplicator esIe considerat un coeficient care arată dependenţa
creşterii veniturilor generale odată cu schimbarea nivelului de
investiţii în turism. Multiplicatorul este valabil pentru următoarele
sfere social-economice ale unei zone turistice: comerţ, producerea
de mărfuri, veniturile populaţiei, ocuparea forţei de muncă, impozite
şi taxe în bugete de diferit nivel. Sunt mai multe formule de calcul
ale coeficientului de multiplicare a turismului. Modelul cel mai
răspândit este multiplicatorul „Ad hoc”:

A / (l-BC),
unde A - nivelul cheltuielilor totale din economia zonei turistice; B -
indicator al disponibilităţii populaţiei locale de a lăsa bani în
economia zonei; C - nivelul cheltuielilor populaţiei cumulate în
economia locală. Spre exemplu, în unele ţări multiplicatorul
cheltuielilor turiştilor în economia locală ajunge la indici
considerabili: 2,3 - 3,2 оn Turcia, 1,5 - 2,2 оn SUA. Astfel se poate
face un calcul asupra nivelului de implicare a turismului în economia
locală a unei zone turistice.
Acest fapt se rezumă la formularea unor politici publice
adecvate privind încurajarea utilizării terenurilor şi resurselor cu
funcţionalitate turistică pentru atragerea şi deservirea unui număr
de turişti corelat cu numărul populaţiei locale. De regulă, în
strategiile de dezvoltare a zonelor turistice se iau în considerare
două principii:
1determinarea turismului ca domeniu de dezvoltare prioritară
a economiei locale;
2orientarea investiţiilor spre crearea unei destinaţii turistice
competitive prin maximizarea utilităţii de consum şi
minimizarea cheltuielilor productive.
În Republica Moldova funcţionează legea cu privire la investiţiile
în activitatea de întreprinzător, care reglementează această
activitate inclusiv în zonele de interes turistic. Astfel pe teritoriul
ţării este asigurat, în conformitate cu

Tab.7
Indicatorii de performanţă într-o zonă de interes
turistic
Exempl
Indicato Mod de Explicaţie u în ZT
r calcul Hоrjau
ca
Densitatea Nr.tur/Nr.localni Densitatea fluxului 1,3
 ci turistic
Sejur mediu Nr.cazări totale Numărul de zile 15,7
Nr.total turişti petrecute
Capacitate Nr. total cazări/ Nivelul de utilizare a 206zile/
de cazare Nr locuri de capacităţii de cazare an
cazare
Оncasări Nr. total turişti Оncasări totale rezultate 2100 lei
medii pe din cazări, alimentaţie,
turist transport, agrement...
Ponderea Coef. Contribuţia turismului în Este
turismului Impozit/buget formarea bugetului local. greu de
оn bugetul local Coeficientul impozitării estimat
local reflectă nivelul de оn
impozitare a agenţilor condiţiil
economici locali. e
actuale
ale RM
Sursa: Statistica OMT
convenţiile internaţionale la care este parte, un regim de securitate
şi protecţie deplină şi permanentă a tuturor investiţiilor, indiferent
de forma şi originea acestora. Acest fapt este declarat cu titlu de
principiu în art.6 Nediscriminarea investiţiilor, care oferă
investitorilor condiţii echitabile şi egale de activitate. Se exclud
aplicarea de măsuri discriminatorii ce pot împiedica dirijarea,
operarea, întreţinerea, folosirea, fructificarea, achiziţionarea,
extinderea sau dispunerea investiţiilor. Investiţiile în Republica
Moldova nu pot fi expropriate, însă activitatea de investiţii poate fi
întreruptă silit în cazurile stabilite de lege. Legea stabileşte că orice
prejudiciu, inclusiv profitul ratat, suportat de investitor din cauza
autorităţilor publice este reparat din contul autorităţii publice
vinovate.
Totodată legea nu include în sine nici o facilitate nominalizată
fiscală sau vamală special acordată investitorilor. Iar practica
demonstrează că prevederile-garanţii juridice devin extrem de
complicate în aplicare ( cazul Zonelor Economice Libere din
Republica Moldova), fapt care detennimă instabilitate şi nesiguranţă
a dreptului de proprietate al investitorului. Acest lucru conduce la
ocolirea ţării de posibilii investitori, care îşi plasează investiţiile în
domeniul turistic în ţările din regiune: Romвnia, Ucraina, Bulgaria şi
Turcia, unde siguranţa şi eficienţa investiţiilor este mai mare.
Relevantă pentru impulsionarea turismului în Moldova este
legea cu privire la susţinerea şi protecţia micului business, care
acordă unele facilităţi în primii 3 ani de funcţionare a antreprenorilor
mici. Însă aplicarea în practică a drepturilor autorităţilor publice
locale în scopul susţinerii micului busines inclusiv de ordin fiscal,
devine problematică, deoarece bugetele locale în condiţiile actuale
nu pot suporta asemenea cheltuieli.
Cu toate acestea la nivel naţional se observă o creştere
susţinută a numărului de оntreprinderi private şi ponderii sectorului
privat în finanţarea investiţiilor în special în sectorul productiv. La fel
este оncurajatoare creşterea economică în afara zonei municipiului
Chişinău, inclusiv a înregistrării оntreprinderilor şi plasări investiţiilor
în capital fix, iar forţa de muncă devine mai mobilă., creşte
capacitatea de consum a populaţiei din zonele rurale. Acest fapt se
răsfrânge pozitiv asupra cristalizării unor zone de interes turistic
eficiente şi competitive din Republica Moldova. Însă o serie de
bariere descurajează în general investiţiile, inclusiv în domeniul
turismului:
1cadrul contradictoriu de acordare a unor facilităţi,
2monopolurile ascunse şi influenţa unor grupuri de interese
asupra pieţelor şi zonelor de influenţă,
 3dificultatea în procurarea directă sau încheierea contractelor
de arendă terenurilor aferente activităţii de producţie,
inclusiv lвngă resursele turistice;
4 nerespectarea cadrului legal existent măreşte costurile şi
riscurile aferente business-ului privat,
5în zonele urbane şi rurale, cu mici excepţii, nu există
strategii investiţionale clar definite, în care să fie
identificate obiectivele şi priorităţile în atragerea şi
dezvoltarea investiţiilor,
6majoritatea localităţilor nu au un registru accesibil de oferte
de terenuri cu funcţionalitate turistică pentru potenţialii
investitori;
7 nu există o concepţie clară a sistemului de impozite şi taxe
locale stimulative dezvoltării activităţilor turistice, etc.
Pe teritoriul Republicii Moldova autoritatea naţională în domeniul
activităţii investiţionale este Direcţia de investiţii şi gestionare a
patrimoniului public, care este o subdiviziune structurală în cadrul
Direcţiei generale politici structurale a Ministerului Economiei şi
Comerţului. Aceasta are următoarele atribuţii: participă la
elaborarea proiectelor de legi în domeniu, examinează şi analizează
cele mai esenţiale proiecte investiţionale, monitorizează procesele
creării şi dezvoltării zonelor economice libere, elaborează programe
de măsuri în domeniul administrării patrimoniului public, etc.
Totodată, Ministerul Culturii şi Turismului trebuie, potrivit atribuţiilor
sale, să creeze condiţii pentru atragerea investiţiilor interne şi
străine în scopul dezvoltării turismului, coordonează programele de
asistenţă tehnică acordate de organismele internaţionale, precum şi
programul de integrare Europeană în domeniul turismului. Trebuie
de constatat că, pe lângă cadrul legal suficient de permisiv pentru
activităţi de dezvoltare a unor teritorii turistice (zone turistice,
staţiuni balneare, localităţi turistice, etc), antreprenorii din
Republica Moldova beneficiază de apropierea de principalele pieţe
turistice, dar şi de experienţa pozitivă a unor ţări din regiune, care
în scurt timp au reuşit să relanseze domeniul turistic prin
dezvoltarea teritorială a acestui domeniu (România, Turcia,
Bulgaria, Ungaria, Cehia, Muntenegru ş.a.).

3.4. Strategii de dezvoltare a turismului оn plan teritorial.

Republica Moldova a moştenit din perioada sovietică un sistem

centralizat de gestionare a fluxurilor turistice în special susţinute
prin programe sociale, o administraţie neperformantă de coordonare
a domeniului turistic, o bază materială depăşită moral şi fizic, o
zonare necompetitivă a destinaţiilor turistice, etc. Criza economică
ce a urmat după destrămarea URSS a adăugt un şir de probleme de
ordin social: rată înaltă a şomajului, scăderea potenţialului de
cumpărare a populaţiei, migraţia forţei de muncă, acces redus la
programe sociale de susţinere a persoanelor aflate la odihnă ş.a. Iar
perioada îndelungată de tranziţie la economia de piaţă a generat:
ruinarea încrederii faţă de autorităţile publice, o perioadă mare de
timp sectorul turistic în general nu a fost coordonat de autorităţile
naţionale, transformarea agenţilor de turism a în canale de racolare
şi orientare a forţei de muncă autohtonă pentru diferite ocupaţii
spre pieţele externe, distorsionarea pieţii turistice, un cadru
normativ-juridic greoi şi uşor de interpretat, abuzuri ale autorităţilor
publice, slabă pregătire a managerilor în marketing turistic şi
personalului în meserii bază, competiţia dură pentru plasarea
investiţiilor, degradarea obiectelor de interes turistic, etc. Toate
aceste au adus la situaţia în care dezvoltarea sectorul turistic
necesită relansare generală, renovarea bazei materiale, dezvoltarea
capacităţilor profesionale la fiece nivel a managementu1ui unităţilor
turistice, dezvoltarea teritorială a turismului, aplicarea unor
instrumente eficiente şi competitive de atragere a investiţiilor în
industria turistică, etc. Cu toate acestea Republica Moldova are o
serie de avantaje comparative care pot impulsiona dezvoltarea
industriei turistice:
1costul scăzut al forţei de muncă;
2costul scăzut al terenurilor;
3existenţa de resurse turistice cu valoare naţională şi regională;
4importante segmente de piaţă nu sunt acoperite cu o ofertă
de calitate;
5oferta turistică nu este suficient de diversificată;
6în ciuda unor dificultăţi legislative şi birocratice, există un
sprijin instituţional real al autorităţilor publice centrale;
7opţiune fermă pentru atragerea şi dezvoltarea investiţiilor în
turism;
8promovarea la nivel naţional a unui sistem clar de calitate a
serviciilor şi clasificare a unităţilor de cazare şi alimentare a
turiştilor;
9 iniţierea unui concept de dezvoltare a zonelor turistice
naţionale;
10populaţie ospitalieră şi cunoscătoare a limbilor de circulaţie
internaţională.
 Din cca. 150 de localităţi rurale şi oraşe mici din Republica
Moldova, care au elaborat în ultimii 3-4 ani prin concursul diverselor
organizaţii internaţionale (USAID, FISM, UNDP, etc) planuri
strategice de dezvoltare prin metoda participativă, mai mult de
jumătate au acţiuni complexe de dezvoltare a turismului. Astfel,
asemenea obiective sunt în planurile strategice ale următoarelor
localităţi: Alexăndreni, Bălăsineşti, Bilicenii Vechi, Bubuieci, Bucovăţ,
Cahul, Caşunca, ş.a. O abordare complexă, deşi incompletă, a
potenţialului natural şi antropic, precum şi zonele de agrement şi
structurile de deservire a turiştilor din localitate, este prezentat în
Planurile urbanistice generale ale localităţilor: Chişinău, Călăraşi,
Cojuşna, Floreşti, Ialoveni, Moleşti, Stăuceni, Sângerei, Taraclia,
Trebujeni, Vadul lui Vodă, Vatra, Zberoaia, ş.a. În aceste planuri sunt
planificate zone de interes turistic cu resurse de agrement special
amenajate precum şi cu dotări pentru deservirea persoanelor aflate
la odihnă şi oaspeţi.
O analiză a acestor documente importante de dezvoltare
strategică locală ne permite să evidenţiem obiectivele strategice ale
comunităţilor deţinătoare de resurse turistice pentru dezvoltarea
domeniului turistic:
1acordarea unui statut special localităţii;
2dezvoltarea unor staţiuni turistice moderne;
3dezvoltarea şi diversificarea antreprenoriatului;
4dezvoltarea turismului rural;
5оntărirea capacităţilor profesionale;
6promovarea destinaţiei turistice.
Cercetările efectuate ne-au permis să sistematizăm destinaţiile
de interes turistic în Republica Moldova şi să delimităm zonele
turistice importante de pe teritoriul ţării. În spaţiul rural naţional
sunt multe atracţii turistice, dar făcвnd abstracţie de starea lor de
conservare, acestea sunt repartizate difuz pe întreg teritoriul ţării,
fapt ce îngreuiază activităţile de turism cu utilizarea resurselor
turistice aflate în diverse localităţi. Mai mult, faptul că într-o
localitate sunt câteva obiecte interesante pentru vizite, dar din
cauza infrastructurii drumurilor nu sunt vizitate şi invers - din cauza
unui drum bun într-o localitate cu resurse mediocre, fluxul de turişti
este orientat spre ultima. Astfel se obţine o imagine distorsionată a
potenţialului turistic naţional în aprecierile turiştilor străini. În
această situaţie sunt oportune următoarele:
1. Delimitarea pe teritoriul Moldovei a zonelor de interes turistic,
care prin prezenţa unor atracţii majore turistice conferă prioritate
dezvoltării turismului;
2. Favorizarea unui complex de măsuri în turismul intern
(perfectarea şi ajustarea cadrului legal, includerea unor facilităţi în
vederea utilizării resurselor turistice în scopuri turistice şi
încurajarea climatului investiţional, instruirea persoanelor implicate
în atragerea şi deservirea turiştilor, etc.) spre o specializare pe
anumite forme de turism a zonelor turistice (turism de odihnă - Vadul lui
Vodă, Holercani, Costeşti; turism balnear - Hârjauca, Cahul, Vadul lui
Vodă; turism de afaceri - Chişinău, Bălţi; turism cognitiv, ecologic -
Edineţ Criva, Soroca, Rudi, Codrii; turism rural- marea majoritate a
zonelor; vizite cu motivaţie etnică - Găgăuzia, Taraclia; pelerinaje
religioase – Saharna, Hвrbovăţ etc.) sau pe motivaţii turistice
combinate (turism de odihnă tratament; turism de odihnă / cognitiv
şi ecologic; turism balneo-climateric pelerinaje religioase; turism de
afaceri / cognitiv şi ecologic);
 3. Elaborarea unor strategiii de dezvoltare a zonelor turistice şi
impactul acestora asupra comunităţilor locale, imaginii ţării,
cooperării internaţionale.
4. Crearea condiţiilor pentru dezvoltarea unui climat antreprenorial
adecvat оn sectorul serviciilor turistice locale;
5. Dezvoltarea unei reţele de promovare şi informare în zonele
turistice;
6. Modernizarea şi lărgirea sectorului de cazare cu facilităţi de
agrement alimentare prin atragerea investiţiilor locale şi străine;
7. Modernizarea infrastructurii drumurilor în conformitate cu
reţeaua de trasee turistice intra şi interzonale ş.a.
Destinaţiile turistice naţionale trebuie analizate în
conformitate cu strategiile de regionalizare a ţării, care îşi propune drept
scop dezvoltarea echilibrată a regiunilor şi înlăturarea
discrepanţelor economice, sociale, instituţionale ş.a. Potrivit
acesteia fiecare regiune de dezvoltare va avea posibilitatea să
elaboreze soluţii proprii pentru problemele de dezvoltare regională,
inclusiv sectoarelor economiei naţionale cum este şi turismul. În
conformitate cu Lega privind dezvoltarea regională în Republica
Moldova (nr. 438-XVI di 28.12.2006) pe teritoriul ţării sunt delimitate
şase regiuni: Nord, Centru, Sud, Găgăuzia, municipiul Chişinău şi
regiunea transnistreană.
Dezvoltarea regională a ţării necesită abordarea politicilor
naţionale pe orizontală sub aspect regional şi local. Totodată, este
necesară coordonarea şi planificarea la nivel regional al eforturilor şi
iniţiativelor pentru susţinerea mediului de afaceri din regiunile de
dezvoltare. Acest lucru se referă şi la ramura turistică, menirea
căreia este de a diversifica economiile locale, оmbunătăţirea
rnanagementului resurselor localităţilor, precum şi a comunicării
dintre comunităţile din regiuni.
Analiza zonelor turistice din Republica Moldova оn lucrare este
compartimentată pe principii economico-geografice în şase regiuni
economico-geografice (Nord, Centru, mun. Chişinău, Sud, UTA
Găgăuzia şi regiunea transnistreană). În interiorul fiecărei regiuni
zonele turistice sunt delimitate în conformitate cu specificul celor
mai importante atracţii turistice din localităţile incluse, conform
cărora noi am încercat să propunem obiectivele generale de
dezvoltare a zonelor turistice şi programele de lansare a acestor
zone pe piaţa turistică.
 CONCLUZII

în urma studiului complex al potenţialului turistic naţional, a

principiilor de management al acestora în Republica Moldova,
elementelor de infrastructură turistică, practicilor de valorificare a
resurselor disponibile a unităţilor de deservire a turiştilor, precum şi
nivelurile de gestionare a activităţilor turistice în teritoriu pot fi
formulate următoarele concluzii:
1. Republica Moldova are un variat potenţial natural şi cultural
concentrat cu precădere în mediul rural, dar care se găseşte într-o
stare avansată de izolare de circuitul economic, iar turismul rural
este capabil să le facă funcţionale pe piaţă;
2. Majoritatea resurselor cu funcţionalitate turistică, deşi formal
au unul sau mai mulţi gestionari, nu sunt valorificate pentru scopuri
turistice, balneare sau recreare organizată, deşi legislaţia
încurajează acest lucru;
3. Patrimoniul natural, valoros în plan European, se găseşte în
faza de conservare şi în mare parte nu este implicat în traseele
turistice, care să poată suplimenta eficient resursele financiare
insuficiente de la buget necesare procesului de protecţie şi
cercetare a naturii;
4. Industria turistică din Republica Moldova se găseşte în faza sa
de relansare după o profundă criză şi nu este pregătită pentru
valorificarea tehnologizată nonpoluantă a resurselor turistice, iar
antreprenorii nu au capacitate profesională să atragă prin valorile
turistice fluxuri importante de turişti;
5. Fiecare zonă de interes turistic, indiferent de specializarea
acestea, necesită elaborarea unui plan de management strategic şi
utilizarea în cadrul negocierilor de atragere şi valorificare a
investiţiilor locale şi străine;
6. Caracterul participativ pentru elaborarea planului strategic de
dezvoltare a zonelor turistice poate asigura buna funcţionare a
administraţiei gestionare, precum şi implicarea nemijlocită a
antreprenorilor şi populaţiei în dezvoltarea prioritară pentru turism a
teritoriilor cu resurse recreative;
7. Dezvoltarea turismului în spaţiile rurale este o alternativă
bună pentru gospodăriile ţărăneşti, care paralel cu practicile
agricole pot deservi un număr însemnat de turişti în agropensiuni
sau la ferme reprezentative;
9. Satul de vacanţă este una dintre cele mai profitabile forme de
antreprenoriat pentru valorificarea potenţialului turistic aflat în
extravilanul comunităţilor rurale şi în ultimul timp cucereşte tot mai
mult teren în ţările din regiune şi în Republica Moldova.
În baza concluziilor enumerate se propun următoarele
recomandări:
1. Includerea resurselor turistice оn circuitul economic prin
dezvoltarea unei reţele naţionale de zone turistice;
2. Aplicarea diverselor formule de instituţionalizare a resurselor
turistice pentru buna lor gestionare în scopuri economice
nonpoluante;
3. Localizarea în zonele de interes turistic a unui număr mare şi
divers de activităţi de deservire a oaspeţilor pentru crearea unui flux
consistent şi permanent de turişti, inclusiv în perioada de
extrasezon;
4. Оncurajarea antreprenoriatului în turismul rural ca o
alternativă activităţilor agricole prin delimitarea unor teritorii locale
pentru specializare prioritară turistică, elaborarea planurilor
strategice şi de management ale zonelor turistice, îmbunătăţirea
instrumentelor de management a afacerilor în apropierea resurselor
cu funcţionalitate turistică;
5. Dezvoltarea parteneriatelor strategice public - privat şi local -
străin pentru dezvoltarea turismului rural în zonele cu resurse
turistice importante.
BI B L I O G R A F I E

1. Concepţia dezvoltării turismului оn Republica

Moldova/Hotărвrea de Guvern Nr. 912 din 8-10-1997//Monitorul
Oficial al Republicii Moldova. 1997. - Nr. 74-75. - (13 noiemb.)
2. Legea turismului a Republicii Moldova / Nr. 798-XIV din 11-02-
2000/ / Monitorul Oficial al Republicii Moldova. - 2000 - Nr. 54-56. -
(12 mai)
3. Legea privind ocrotirea monumentelor / Nr. 1530-XII din 22-
06-93// Monitorul Oficial al Republicii Moldova. - 1994. - Nr. 1/3. - (30
ianuarie)
4. Legea privind protecţia mediului înconjurător / Nr. 1515-XII
din 16-10-93
5. Legea cu privire la resursele naturale / Nr. 1102- XIII din 06-
02-97
6. Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat /Nr.
1539-XIII din 25-02-98
7. Bran, Florina. Economia turismului şi mediul înconjurători
/Florina Bran, Dumitru Marin, Tamara Simon. - Bucureşti: Editura
Economică, 1998. - 247p.
8. Bran, Florina. Turismul rural. Modelul European/ Florina Bran,
Dumitru Marin, Tamara Simon. - Bucureşti: Editura Economică,
1997. - 176p.
9.Cordos. G, Cucerzan E., Repere оn socio1ogia rurală/Cordos
Gheorghe. Cucerzan Eugen - Cluj-Napoca. Ed. AcademicPres, 2002. -
204p.
10. Creţu, Romeo Cătălin. Resurse agroturistice/Romeo Cătălin
Creţu. Bucureşti: Cartea Universitară, 2005. - 375p.
11.Cristireanu, Cristian. Economia şi politica turismului
internaţional/Cristian Cristireanu. - Bucureşti: Ed.Abeona, 1992. -
237p.
12.Erdeli, Gabriela. Amenajări turistice/ Gabriela Erdeli, Ion
Istrate. Bucureşti: Ed.Universităţii, 1996. - 469p.
13.Finanţele şi evidenţa contabilă a afacerii. Ghid pentru
antreprenori, instructori şi consultanţi. - Chişinău: BIZPRO Moldova,
2003 - ll9p.
14.Florea, Serafim. Patrimoniul turistic al Republicii
Moldova./Serafim Florea. - Chişinău: Î.S.F.E.- P. „Tipografia centrală”,
2005. - 352 p.
15.Glăvan, Vasile. Resursele turistice pe Terra.Nasile Glăvan. -
Bucureşti:
Editura Economica, 2000. - 344 p.
16. Glăvan, Vasile. Geografia turismului/Vasile Glăvan. -
Bucureşti: Editura Fundaţiei „România de Mâine”, 2005. - 336 p.
17. Glăvan, Vasile. Turismul în România. Bucureşti: Editura
Economica, 2000. - 160 p.
18.Ilviţchi L. Mănăstirile şi schiturile din Basarabia. Chişinău,
1999. - 213p.
19.Joloncovschi A. Turismul ecologic şi rural: realităţi şi perspec-
tive. Chişinău: Prometeu, 2001. - 164p.
20. Lazăr, Svetlana. Turism rural. Ghidul gospodarului.: Sirius, 2004. -
112p.
21. Locaşurile sfinte din Basarabia. - Chişinău, 2001. - 156 p.
22. Marketing. Ghid pentru antreprenori, instructori şi
consultanţi. Chişinău: BIZPRO Moldova, 2003. - 121 p.
23. Miron, Viorel. Turismul rural în Moldova. Chid pentru
autoritaţile publice locale. Chişinău: Ştiinţa, 2002. - 116 p.
24. Miron, Viorel. Turismul în ariile naturale din Republica
Moldova (ghidul investitorului local). Chişinău: Editura „Continental
Grup”, 2005. - 124p.
25. Miron, Viorel. Afaceri оn turism rural. Amenajarea şi
tehnologia deservirii oaspeţilor în pensiunea turistică. Chişinău:
Tipografia centrală, 2005. - 117p.
26. Miron, Viorel. Organizarea activităţii turistice. Îndrumar
metodic. Chişinău, 2004. - 32 p.
27.Monumente de istorie şi cultură din Republica Moldova /
Nicolae Demcenco, Ion Hâncu (ş.a.). - Chişinău: Ştiinţa, 1994. -
189p.
28.Nicu, Vladimir. Localităţile Moldovei ]n documente şi cărţi
vechi. Chişinău: Universitas, 1991. - 367p.
29.Nicu Vladimir. Localităţile Moldovei ]n documente şi cărţi
vechi. V. 2. --Chişinău: Universitas, 1991. - 298p.
30. Nistoreanu, Puiu. Management ]n turism.. Bucureşti: Editura
ASE, 2002. - 284p.
31. Planificarea afacerii. Ghid pentru antreprenori, instructori şi
consultanţi. - Chişinău: BIZPRO Moldova, 2003. - l15p.
32.Puiu, V Mănăstirile din Basarabia. Chişinău: Luceafărul,
1919.-197p.
33. Stăncioiu, Aurelia-Felicia. Dicţionar de terminologie turistică.
Bucureşti: Ed.Economica, 1999. - 245p.
34. Stănculescu, Gabrie1a. Dicţionar poliglot explicativ de
termeni utilizaţi оn turism. Bucureşti:Ed. AI Educational, 1998. -
327p.
35. Turcov, Elena. Coordonarea turismului.Chişinău: Editura
ASEM, 2006. - 208 p.
36.Europe environment: the third assessment, 2003
37.Constantin, Marian. Dimensiuni şi structuri socio-economice
ale potenţialităţilor ofertei agroturistice.!/ Realizări şi perspective în
economia sectorului agroalimentar. Materialele simpoz. şt. int.
dedicat aniversării a 40 ani de la fondarea Fac. de Econ. - Chişinău:
Centrul ed. al UASM, 2005
38.Glăvan, Vasile. Zonarea turistică, instrument de bază în
acţiunea de protejare a patrimoniului turistic al României.!/ Lucrările
celei de-a IV-lea Colocviu naţional de geografia turismului. -
Bucureşti, 1977. - P.89-96 87.Glăvan, Vasile. Managementul calităţii
totale în turismul balnear.!/ Simpozion ştiinţific: Politica industrială şi
comercială în Republica Moldova. -Chişinău,ASEM,1997.-P.185-l89
39.Guţuţui, Veaceslav. Politica statului în domeniul investiţiilor
străine. / Veaceslav Guţuţui// În materialele Sesiunii Ştiinţifice ULIM
"Symposia Professorum-200l" / Secţiunea Ştiinţe Economice. -
Chişinău: Centrul Editorial ULIM, 2001. - P. 200-205.
40.Guţuţui, Veaceslav. Investiţiile străine şi creşterea
economică. Bănci & Finanţe/ Veaceslav Guţuţui .!/ Profit. -2002, Nr.
3 (82). - P.62-63.
41. Livandovschi, Roman. Direcţii strategice privind dezvoltarea
turismului rural în Republica Moldova: avantaje şi deficienţe.!/
Simpozion Internaţional al tinerilor cercetători 18-19 aprilie. - ediţia
1. - Chişinău, ASEM, 2003. - P.72-75
42.Miron, Viorel. Particularităţile specifice ale zonelor turistice
din Moldova. Viorel Miron//Materialele conferinţei ştiinţifice anuale a
profesorilor IRI "Perspectiva". - Chişinau, 2000-2001. - p.11-12
43. Platon, Nicolae. Politici şi mecanisme de susţinere şi
valorificare a turismului rural în Moldova.!/ Economica . Revista
ştiinţifico-didactică. Chişinău: Editura ASEM. - an. XII. - 2004 -Nr.3
(47). - P.97-99
44. Turcov, Elena. Problemele dezvoltării turismului în Republica
Moldova.!/Conferinţa Internaţională "Dezvoltarea turismului la
începutul sec. XXI". - Chişinău: Editura ULIM, 2005 (27 septembrie)
www.unesco.or
www.undp.md
www.turism.md
www.statistica.md
www.monument.md
www.world-tourism.or
www.antrec.md
www.gov.md
www.scers.md