You are on page 1of 11

Universitatea de Ştiinţe Agricole si Medicinã Veterinarã “Ion Ionescu de la

Brad” Iaşi
Facultatea de Zootehnie
MASTERAT MANAGEMENTUL EXPLOATAŢIILOR ÎN
ACVACULTURĂ

Prohibiţia la peşti

Îndrumător: Masterand:
Ing. Elena Voştinar Dãnilã Marian -
Daniel

IAŞI
2011
Prohibiţia la peşti
Protecţia fondului piscicol se realizează prin prohibiţia anuală a
pescuitului, prin interdicţia acţiunilor care pot constitui contravenţii şi
infracţiuni la prezenta lege, precum şi prin orice alte măsuri care să asigure
exploatarea durabilă a fondului piscicol şi conservarea biodiversităţii.
Anual autoritatea publică centrală pentru agricultură, alimentaţie şi
silvicultură împreună cu autoritatea publică centrală de protecţie a mediului vor
stabili, prin ordin comun, perioadele şi zonele de prohibiţie a pescuitului.
Ordinul se emite pentru toate speciile de peşti şi animale acvatice şi pentru toate
zonele ţării, la începutul lunii aprilie, dar nu mai târziu de 15 aprilie, şi este
valabil până la apariţia ordinului de prohibiţie din anul următor.
În scopul protecţiei fondului piscicol pescuitul speciilor de peşti este
interzis în perioadele şi în zonele definite în aceasta. Prin ordinul de prohibiţie se
va specifica durata de prohibiţie.
Autorităţile publice centrale care emit ordinul anual de prohibiţie pot, în
condiţii hidroclimatice deosebite sau pe baza unor studii fundamentate, să
modifice, prin ordin al ministrului, perioadele de prohibiţie şi speciile prohibite
menţinând însă numărul total de zile.
Pentru apele curgătoare care constituie frontieră de stat perioadele de
prohibiţie şi regulile de pescuit se stabilesc în concordanţă cu convenţiile
internaţionale încheiate cu celelalte state riverane.
Pentru protecţia fondului piscicol se interzice folosirea următoarelor
unelte şi metode de pescuit:
a) setci fixe, cu excepţia ohanelor, în zona litoralului marin;
b) setci şi ave de orice tip, în Complexul Razelm-Sinoe, ghiolurile Belciuc
-Erenciuc şi lacurile litorale;
c) setci monofilment în toate apele;
d) pescuitul electric, cu excepţia celui practicat în scop ştiinţific;
e) oprirea, abaterea, răstocirea unei ape curgătoare sau scurgerea apei în parte
sau în întregime;
f) pescuitul cu materiale explozive, precum şi cu substanţe toxice şi narcotice de
orice fel;
g) pescuitul cu unelte din plasă în râurile şi lacurile naturale din zona de munte;
h) pescuitul cu momeli metalice şi peşti artificiali în râurile populate cu lostriţă;
i) pescuitul cu ostia, suliţa, ţepoaia, japca şi orice alt fel de unelte înţepătoare sau
agăţătoare.
Prin ordin comun al autorităţii publice centrale pentru agricultură,
alimentaţie şi silvicultură şi al autorităţii publice centrale de protecţie a
mediului, în apele aparţinând domeniului public şi privat se pot institui zone de
protecţie piscicolă, ce se delimitează în teren prin semne distincte.
Zonele de protecţie piscicolă pot fi:
a) de protecţie a reproducerii, ce reprezintă locuri predilecte pentru depunerea
icrelor şi dezvoltarea puietului;
b) de protecţie a diversităţii speciilor piscicole reunite într-un ecosistem acvatic;
c) de protecţie pentru iernarea peştelui.
Instituirea zonelor de protecţie se realizează la propunerea
administratorilor statului.
Prin ordin comun al autorităţii publice centrale pentru agricultură,
alimentaţie şi silvicultură şi al autorităţii publice centrale de protecţie a
mediului, în zonele de protecţie piscicolă, pentru o anumită perioadă, pot fi
limitate sau interzise:
a) pescuitul anumitor specii de peşti şi al altor organisme acvatice;
b) lucrări care împiedică migrarea, reproducerea sau pun în pericol existenţa
populaţiilor piscicole, cum ar fi îngustarea/bararea cursului apei, tăierea şi
recoltarea plantelor, extragerea de nămol, nisip şi pietriş, colectarea gheţii;
c) lucrări în zona malurilor, precum şi tăierea arborilor şi arbuştilor de pe mal;
d) admiterea în zonă a raţelor şi gâştelor domestice.
Nu pot fi limitate sau interzise în următoarele situaţii:
a) când pescuitul se desfăşoară în scopuri ştiinţifice sau de cercetare;
b) din considerente de prevenire a inundaţiilor.

Ordinul Ministrului privind prohibiţia pescuitului în anul 2011


prevede următoarele:
SECŢIUNEA 1 Zone şi perioade de prohibiţie:

Art.1. (1) Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop


comercial, recreativ /sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee,
moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o
durată de 60 de zile, în perioada 4 aprilie – 2 iunie inclusiv, şi în apele care
constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 zile, în
perioada 4 aprilie – 18 mai inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin.
(2) Se interzice pescuitul în scop comercial şi recreativ /sportiv al oricăror specii
de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în râul Prut şi în
zonele inundate permanent sau temporar ale acestuia, precum şi în lacul de
acumulare Stânca – Costeşti, pe o durată de 100 zile, în perioada 1 aprilie - 9
iulie inclusiv.
(3) Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ /sportiv şi familial al
oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în faţa
gurii Dunării – Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 zile,
în perioada 4 aprilie –2 iunie inclusiv.
Art. 2. În Complexul Razim-Sinoe şi lacurile litorale se instituie măsuri de
prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror
specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice, pe o durată de 90 zile, în perioada
4 aprilie – 2 iulie inclusiv.
Art. 3. Se declară zone de refacere biologică / zone de protecţie pentru
resursele acvatice vii următoarele:
a) Pe râul Prut, sectorul cuprins între baraj Stânca-Costeşti şi confluenţa cu râul
Elan, în tot timpul anului, cu excepţia pescuitului recreativ-sportiv, care se va
desfăşura în afara perioadei de prohibiţie;
b) Dunărea Veche, între confluenţa canalului Olguţa cu Dunăre Veche şi
confluenţa Dunărea Veche cu Canalul Sulina, Mm 13+1.000, pe o durată de 275
zile, în perioada 1 martie – 30 noiembrie inclusiv, cu excepţia pescuitului
recreativ-sportiv, care se va desfăşura în afara perioadei de prohibiţie, cu
eliberarea în mediul acvatic natural a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice
capturate;
c) sectorul de pe Dunărea Veche cuprins între confluenţa cu canalul Sulina, de la
Mm 13+1.000 şi până la confluenţa cu canalul Sulina, Mm 8+600, în tot timpul
anului, cu excepţia pescuitului recreativ/sportiv, care se va desfăşura în afara
perioadei de prohibiţie, cu eliberarea în mediul acvatic natural a peştelui şi a
altor vieţuitoare acvatice capturate;
d) lacul Gâsca din Complexul Somova-Parcheş, în tot timpul anului;
e) lacurile Erenciuc şi Zmeica în tot timpul anului;
f) cursul vechi al braţului Sfântu Gheorghe din zonele rectificate, în tot timpul
anului, cu excepţia pescuitului recreativ/sportiv, care se va desfăşura în afara
perioadei de prohibiţie, cu eliberarea în mediul acvatic a peştelui şi a altor
vieţuitoare acvatice capturate;
g) pe braţul Sfântu-Gheorghe, în zona km 22-25, pe o durată de 107 zile, în
perioadele 1 martie – 15 aprilie şi 1 octombrie – 30 noiembrie inclusiv;
h) pe Braţul Chilia, în zona km 72-77 Pardina, pe o durată de 107 zile, în
perioadele 1 martie – 15 aprilie şi 1 octombrie – 30 noiembrie inclusiv;
i) pe Dunăre, în zonele Mm 52-57 (Isaccea) si Mm 64-71 pe o durată de 107
zile, în perioadele 1 martie– 15 aprilie şi 1 octombrie – 30 noiembrie inclusiv;
j) pe Braţul Borcea, zona km 30-50 (Feteşti), pe o durată de 107 zile, în
perioadele 1 martie – 15 aprilie şi 1 octombrie – 30 noiembrie inclusiv;
k) zonele cu regim de protecţie integrală din perimetrul Rezervaţiei Biosferei
Delta Dunării;
l) zona Rezervaţiei Marine Vama Veche – 2 Mai, delimitată de coordonatele:
NV: 43o47’ lat. N şi 28o35’18” long. E;
NE: 43o47’ lat. N şi 28o40’ long. E;
SV: 43o44’20” lat. N şi 28o35’18” long. E;
SE: 43o44’20” lat. N şi 28o40’ long. E;
şi a cărei limită dinspre mal este balizată.
Art. 4.(1) În zonele de refacere biologică / zonele de protecţie, sunt
interzise:
a) pescuitul oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare
acvatice;
b) lucrări care împiedică migrarea, reproducerea sau pun în pericol existenţa
resurselor acvatice vii, cum ar fi îngustarea/bararea cursului apei, tăierea şi
recoltarea plantelor, extragerea de nămol, nisip şi pietriş, colectarea gheţii;
c) lucrări în zona malurilor, precum şi tăierea arborilor şi arbuştilor de pe mal;
d) admiterea în zonă a raţelor şi gâştelor domestice.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) activităţile prevăzute la lit. a) - c) nu
sunt interzise în următoarele situaţii:
a) când pescuitul se desfăşoară în scopuri ştiinţifice sau de cercetare;
b) din considerente de prevenire a inundaţiilor.

SECŢIUNEA a 2-a Specii şi perioade de prohibiţie:

Art.5 (1) Se interzice pescuitul comercial,recreativ/sportiv şi familial a


speciilor de peşti, după cum urmează:
a) ştiuca, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de
2 iunie inclusiv;
b) lostriţa, păstrăvul de mare, lipanul şi mihalţul, tot timpul anului;
c) păstrăvul indigen, păstrăvul fântânel şi coregonul, începând cu data intrării în
vigoare a prezentului ordin până la data de 30 aprilie şi din 15 septembrie – 31
decembrie 2011;
d) sturioni, în tot timpul anului, cu excepţia:
- pescuitului în scop ştiinţific;
- pescuitului reproducătorilor în stare vie pentru Programul de populare de
susţinere a Dunării şi dezvoltare a acvaculturii de sturioni;
(2) În apele Mării Negre se interzic:
a) pescuitul rechinului, pe o durată de 47 de zile, în perioada 15 martie – 30
aprilie inclusiv;
b) reţinerea la bord a femelelor de rechin gestante pe toată perioada anului;
c) pescuitul sturionilor tot timpul anului;
d) pescuitul delfinilor în tot timpul anului, menţinându-se obligativitatea
raportării capturilor accidentale de delfini inclusiv din ZEE (Zona Economică
Exclusivă).
(3) Pescuitul calcanului şi dimensiunile minime ale ochiurilor de plasă se supun
dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. ……. al Consiliului din ……………. de
stabilire a posibilităţilor de pescuit şi a condiţiilor aferente pentru anumite
resurse halieutice aplicabile în Marea Neagră pentru 2011.
Art. 6. Prohibiţia pescuitului în scop comercial şi familial a scrumbiei de
Dunăre se stabileşte, pe sectoare astfel:
a) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal
Chilia, Mm 43, pe o durată de 8 zile, în perioada 24 aprilie – 1mai inclusiv;
b) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la
Vadul Oii, km 238, pe o durată de 22 zile, în perioada 1mai – 22 mai inclusiv;
c) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Vadul Oii, km 238, până la Gura
Timocului, km 845,6, pe o durată de 30 zile, în perioada 14 mai - 12 iunie
inclusiv.
Art. 7. Capturarea sturionilor se realizează în stare vie, pe o durată de 46
de zile în perioada 1 martie – 15 aprilie inclusiv, în zonele:
- Dunăre Mm 53- 54 ( Isaccea) şi Mm 67-68,5 (Groapa Catargului, Pluton);
- Braţ Borcea, km 37- 47.

SECŢIUNEA a 3-a Dispoziţii finale:

Art. 8. (1) Caracteristicile tehnice, condiţiile de folosire a uneltelor şi


metodelor de pescuit comercial sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului
agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 449/2008 privind caracteristicile tehnice,
condiţiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial şi metodele de
pescuit comercial în apele maritime şi continentale.
(2) Se interzice folosirea năvoadelor în delta şi în lunca inundabilă a Dunării, în
complexul Razim – Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, pe o durată de 183 zile, în
perioada 1 aprilie – 30 septembrie, inclusiv.
(3) Se interzice folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în bălţile, lacurile,
gârlele şi canalele de pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”,
începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 30
septembrie, inclusiv.
(4) Se interzice folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în complexul Razim –
Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, în tot timpul anului.
Art. 9. Dimensiunile minime ale peştilor şi altor vieţuitoare acvatice vii
care pot fi pescuite sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii şi
dezvoltării rurale nr. 342/2008 privind dimensiunile minime individuale ale
resurselor acvatice vii din domeniul public al statului, pe specii, care pot fi
capturate din mediul acvatic.
Art.10.(1) Prevederile prezentului ordin nu se aplică unităţilor de
acvacultură inclusiv celor situate în ariile naturale protejate, cu excepţia celor
din teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”.
(2) În amenajările piscicole situate pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta
Dunării” activitatea de pescuit este permisă numai dacă administratorii
amenajărilor piscicole deţin licenţă de acvacultură eliberată de Agenţia
Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi avizul Administraţiei Rezervaţiei
Biosferei „Delta Dunării”, eliberat în baza următoarelor documente:
a) facturi fiscale de achiziţie a materialului piscicol de la societăţile de profil
autorizate în producerea de material piscicol;
b) bilanţul financiar-contabil pentru anul 2010;
c) facturi privind consumul energiei electrice utilizate pentru vidarea heleşteelor;
d) licenţă de acvacultură eliberată de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi
Acvacultură.
(3) Activitatea de pescuit în amenajările piscicole se face prin notificarea
prealabilă cu 48 de ore înainte şi în prezenţa reprezentanţilor Administraţiei
Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”.
Art.11. Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancţionează
potrivit dispoziţiilor din Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr. 23/2008 privind
pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi complectări de Legea nr.
317/2009 şi ale Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei
„Delta Dunării”, cu modificările şi completările ulterioare.

Autoritatea publică centrală de protecţie a mediului şi autoritatea publică


centrală pentru agricultură, alimentaţie şi silvicultură, împreună cu
administratorii statului, încurajează şi promovează programele de redresare a
populaţiilor unor specii valoroase sau periclitate, prin:
a) identificarea, amenajarea şi protecţia zonelor naturale de reproducere;
b) înfiinţarea de pepiniere pentru producerea puietului de sturioni, păstrăv, lipan,
lostriţă şi alte specii cu valoare economică şi ştiinţifică;
c) organizarea de centre pentru creşterea şi înmulţirea chefalului, cambulei,
anghilei, scoicilor şi racilor;
d) organizarea activităţii de monitoring asupra efectivelor piscicole din apele
aparţinând domeniului public şi stabilirea măsurilor de refacere a populaţiilor
periclitate.
În caz de necesitate administratorii statului au obligaţia să ia măsuri
pentru completarea fondului piscicol prin repopulări.
Autoritatea publică centrală de protecţie a mediului, împreună cu autoritatea
publică centrală pentru agricultură, alimentaţie şi silvicultură, va putea declara
regiuni de cruţare anumite părţi din Dunăre, râuri, pâraie, lacuri, canale, precum
şi zone de la ţărmul Mării Negre, ce vor fi constatate ca locuri favorabile pentru
cantonarea, reproducerea şi hrănirea puietului şi adulţilor speciilor de organisme
acvatice, cu excepţia perimetrelor care intră în competenţa Rezervaţiei Biosferei
"Delta Dunării", conform prevederilor legale.
În apele declarate regiuni de cruţare se interzic, pe toată perioada anului,
orice gen de pescuit, inclusiv cu undiţa, precum şi alte activităţi cum sunt
recoltarea vegetaţiei, extragerea balastului, vânatul, creşterea animalelor,
turismul.
Administratorii au obligaţia să marcheze perimetrele regiunilor de cruţare
şi să asigure paza sau controlul respectării prevederilor legale.
În scopul protecţiei fondului piscicol sunt supuse interdicţiei următoarele
acţiuni şi activităţi:
a) mutarea, deteriorarea sau distrugerea semnelor indicatoare de reglementare a
pescuitului, amplasate în zona bazinelor piscicole;
b) recoltarea stufului, papurei, rogozului şi a altor plante acvatice din bazinele
piscicole, fără autorizarea proprietarului sau beneficiarului de folosinţă
piscicolă;
c) circulaţia cu ambarcaţiuni cu motor în Delta Dunării şi în Complexul de lacuri
Razelm-Sinoe în afara traseelor aprobate de Administraţia Rezervaţiei Biosferei
"Delta Dunării". Se exceptează circulaţia pe căile navigabile şi pe cele de acces
la localităţile care nu au alte căi de comunicaţie, precum şi circulaţia
ambarcaţiunilor autorizate în condiţiile legii;
d) circulaţia cu autovehicule şi scoaterea materialului lemnos prin albiile apelor
curgătoare din zona de munte, precum şi circulaţia cu ambarcaţiuni cu motor în
bazinele piscicole din zona de munte fără autorizaţia autorităţii publice centrale
care răspunde de silvicultură;
e) închiderea cu garduri şi prispe pescăreşti sau cu alte unelte de pescuit de orice
fel a gârlelor de legătură, a bălţilor şi terenurilor inundabile, dacă prin aceasta se
împiedică accesul sau se pescuiesc peştii care migrează în timpul viiturilor de
apă sau în perioada de reproducere, precum şi scurgerea liberă a apelor o dată cu
fondul piscicol din ele. Fac excepţie închiderile pescăreşti şi stuficole din Delta
şi Lunca Dunării, în perioadele de viituri, autorizate în condiţiile şi în locurile
stabilite de autoritatea publică centrală de protecţie a mediului şi de
Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării";
f) modificarea regimului de scurgere a apei în scopul practicării pescuitului, fără
acordul administratorului;
g) distrugerea sau degradarea din culpă a trecătorilor pentru peşti, a pintenilor, a
cascadelor, topliţelor şi a altor instalaţii şi amenajări cu scop piscicol;
h) înfiinţarea de pepiniere şi crescătorii piscicole fără avizul autorităţii publice
centrale pentru agricultură şi alimentaţie;
i) distrugerea sau degradarea digurilor, barajelor şi canalelor pescăreşti,
taluzurilor şi malurilor înierbate, precum şi distrugerea, degradarea sau
micşorarea zonelor de protecţie a apelor;
j) aşezarea uneltelor de pescuit fixe sau plutitoare în derivă pe mai mult de două
treimi din lăţimea râurilor, gârlelor sau canalelor;
k) reducerea din culpă a debitelor de apă în apele naturale, dacă prin aceasta se
periclitează existenţa fondului piscicol;
l) deschiderea, închiderea sau obturarea canalelor şi manipularea instalaţiilor
hidrotehnice de orice fel în alt mod decât cel stabilit prin normele tehnice;
m) pescuitul în zonele de protecţie specială pentru iernarea peştelui;
n) folosirea cu orice titlu de năvoade, voloace, setci, ave, prostovoale, vârşe,
vintire, precum şi alte tipuri de unelte de pescuit comercial de către persoane
fizice sau persoane juridice neautorizate, aruncarea sau depozitarea rumeguşului,
deşeurilor menajere şi zootehnice şi a oricăror materii şi materiale, produse şi
substanţe poluante pe malurile râurilor, pâraielor, lacurilor, bălţilor şi
amenajărilor piscicole;
o) folosirea armelor de foc pentru capturarea delfinilor şi peştilor;
p) accesul cu animale şi mijloace de transport de orice fel pe diguri şi în
incintele amenajărilor piscicole;
r) pescuitul reproducătorilor în perioada de prohibiţie şi distrugerea icrelor
acestora din zonele de reproducere naturală special marcate.
Popularea sau aclimatizarea de specii ori de hibrizi noi pentru fauna şi
flora acvatică a ţării este permisă numai cu avizul autorităţii publice centrale de
protecţie a mediului.
Dimensiunile minime ale speciilor de peşti şi alte animale acvatice,
admise la pescuit în bazinele piscicole naturale, şi dimensiunile minime ale
ochiului uneltelor de pescuit sunt prevăzute de lege.
În funcţie de rezultatele cercetărilor şi de evoluţia mărimii stocurilor,
legea poate fi modificată prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii
publice centrale pentru agricultură, alimentaţie şi silvicultură şi a autorităţii
publice centrale de protecţie a mediului.
Persoanele juridice sau fizice, care îşi desfăşoară activitatea în zona
limitrofă bazinelor piscicole naturale, sunt obligate să respecte reglementările
privind conservarea şi protecţia fondului piscicol.
Persoanele fizice şi persoanele juridice, care folosesc apele din domeniul
public în alte scopuri decât cel piscicol, sunt obligate:
a) să echipeze prizele de apă cu instalaţii care să împiedice pătrunderea peştelui;
b) să menţină în lacurile de acumulare niveluri de apă optime pentru iernarea şi
dezvoltarea normală a fondului piscicol, în condiţiile regulamentelor de
gospodărire a apelor, cu excepţia cazurilor de forţă majoră;
c) să amenajeze zone speciale de pescuit şi zone pentru protejarea şi salvarea
fondului piscicol la golirea lacurilor de acumulare;
d) să asigure debitul minim de apă necesar în vederea dezvoltării normale a
fondului piscicol în aval de lacurile de acumulare.
Autoritatea publică centrală de protecţie a mediului, prin organismul său
specializat, va stabili condiţiile tehnice de îndeplinire a obligaţiilor va urmări
respectarea lor.
Autoritatea publică centrală de protecţie a mediului şi autoritatea publică
centrală pentru agricultură, alimentaţie şi silvicultură, împreună cu unităţile de
cercetare-proiectare de profil şi instituţiile de învăţământ superior de
specialitate, precum şi Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol,
sub coordonarea Academiei Române, vor efectua studii pentru evaluarea
stocurilor existente şi a condiţiilor ce influenţează mărimea acestora, pe baza
cărora să fie adoptate măsurile necesare pentru protecţie şi să stabilească
capturile totale admisibile (TAC) ale speciilor de organisme acvatice cu valoare
economică şi/sau ştiinţifică ale căror populaţii au atins niveluri critice sau sunt în
pericol de dispariţie.
Administratorii şi beneficiarii bazinelor piscicole ale statului au obligaţia:
a) să execute lucrări curente de întreţinere a canalelor, gârlelor, altor surse de
alimentare cu apă şi a zonelor de pescuit;
b) să execute lucrări de amenajare şi construcţii specifice pentru protecţia
fondului piscicol din apele aparţinând domeniului public.
Avizarea construirii unor noi baraje sau centrale hidroelectrice va fi
condiţionată de existenţa studiilor privind asigurarea debitelor minime
permanente pe râuri, în aval de acestea, necesare vieţii, migrării şi reproducerii
speciilor de peşti şi a altor vieţuitoare acvatice.
Barajele construite pe râuri vor fi echipate cu instalaţii care să permită
migrarea peştilor, iar prizele de captare, cu dispozitive care să împiedice
aspirarea peştilor şi a altor vieţuitoare acvatice, dacă pe baza studiilor ce se vor
efectua acestea se impun.
Barajele şi centralele hidroelectrice noi vor fi echipate cu astfel de
instalaţii, iar cele care urmează să se construiască pe Dunăre vor fi prevăzute cu
instalaţii speciale care să permită migrarea sturionilor şi scrumbiei de Dunăre
spre zonele de reproducere. În cazul în care din studiile realizate rezultă că
echiparea barajului cu trecători este ineficientă, cu avizul autorităţii publice
centrale pentru agricultură, alimentaţie şi silvicultură şi al autorităţii publice
centrale de protecţie a mediului, deţinătorul cu orice titlu al barajului va realiza
amenajări piscicole pentru producerea puietului din speciile afectate, amplasate
în apropierea lacului de acumulare.
Deţinătorul cu orice titlu al barajului este obligat să predea după
recepţionare, pentru exploatare, Companiei Naţionale de Administrare a
Fondului Piscicol, instalaţiile sau amenajările piscicole, fără recuperarea valorii
de investiţie aferente acestora.
Procedura de avizare şi de recepţie a lucrărilor privind instalaţiile speciale
va fi elaborată, în conformitate cu prevederile legale, de către autoritatea publică
centrală pentru agricultură, alimentaţie şi silvicultură, cu avizul autorităţii
publice centrale de protecţie a mediului.
Pescuitul este interzis în aval de baraje pe o distanţă, măsurată de la
bazinul de liniştire, de 100 m pentru apele din zona montană, de 300 m pentru
apele curgătoare din zona colinară şi de 500 m pentru apele curgătoare din zona
de şes. Pentru apele de frontieră restricţiile de pescuit în zona barajelor se
stabilesc prin convenţii şi acorduri internaţionale.
Bibliografie :

- Legea nr. 192 din 19 aprilie 2001. Privind fondul piscicol, pescuitul şi
acvacultura

- Ordinul Ministrului privind prohibiţia pescuitului în anul 2011 (sursa:


http://www.baltidepescuit.ro/prohibitia-pescuitului-in-anul-2011.html )

You might also like