-1-

POPORUL FURAT (Dr. Mircea Dogaru ) Secuii

Istoria cunoscuta a secuilor coboara pana n ntunecatul veac IX, cand noi hoarde asiatice s-au abatut asupra pamantului romanesc, rasluindu-i fruntaria vestica dinspre Tisa si Dunarea de Mijloc, dupa multe si ncrancenate lupte purtate cu "latinii" pe de o parte, cu blachii, bulgarii si slavii ducelui Salanus, pe de alta. Invazia "copiilor pamantului"

Dislocati din Asia Centrala, stabilindu-se permanent n cautare de "noi patrii" (Simon de Keza), rand pe rand, n regiunile Volga-Don, Don-Nipru (Lebedia), Nipru ("Danapris"), Nistru ("Danastris"), ("Atelkuz") maghiarii finici (nume nsemnand n limba lor "copiii pamantului") i-au supus militar pe mult mai numerosii romani ("romani", blakumen, ulaq) de pe litoralul nord-pontic pomeniti de Stela de la Sjonkeim, Saga lui Egil si Asmundar, Cantecul Nibelungilor, Cronica lui Nestor, Marcianus, Stefan din Bizant, Euagrios Scolasticul, Theophanes Confessor, Ioannes Mauropus, Godefridus din Viterbium, Oguzname, Hudud al Alam, Gardizi, Vardan etc. pentru ca, supusi la randul lor de kazari, sa se revolte mpotriva acestora si sa accepte propunerea bulgarilor (894) de a-i ataca pe bizantini. Lasandu-se cumparati de bizantini, i-au tradat pe bulgari (895), drept care, prinsi "n cleste" de armatele acestora, care i-au alungat peste Nistru, si de cele ale pecenegilor chemati n sprijin de bulgari si care au fortat Niprul, s-au ridicat spre nord, spre Kiev, n permanent contact si conflict cu poporul "iesit din imperiul roman" care "toti sunt crestini si... mai multi decat maghiarii nsa ... mult mai slabi" (Gardizi) - romanii. Indemnati de varego-slavi, alaturandu-li-se pecenegi, slavi (ca la "trei mii"), chiar capetenii valahe (ex.: "Ursu") vor porni spre vest n cautarea Pannoniei, fiind zdravan batuti de "volohii si slovianii care traiau acolo" (Nestor), la trecerea prin Carpatii Padurosi, acolo unde, ca marturie peste timp, au fost descoperite, n 1998, doua sate romanesti uitate n creierii muntilor si n evul mediu timpuriu - Mirke si Poroskovo. Cu un Almus (capetenia suprema) ranit, debuseaza n zonele deschise din actuala Ucraina subcarpatica si-si fixeaza "ringul" n locul numit, cu un cuvant romanesc - munca, pentru ca ajunsesera aici cu foarte multa truda=munca - Muncaci (Cronica lui Nestor, Cronica Pictata de la Viena). Ridica alte sase "cetati" n jurul Muncaci-ului (Simon de Keza), de unde confuzia (voita) a istoricilor unguri cu "Siebenbrgen" (Sapte cetati), denumirea data de sasi, jumatate de mileniu mai tarziu, Transilvaniei. Spre sfarsitul lui 896 ataca tara romano-slava a Ungului, ramasita a Moraviei Mari, dezmembrata cu un an mai devreme, l ucid pe "duca" de acolo (termenul romanesc indica si preponderenta romaneasca a Tarii Ungului sau Unguarului), iar Arpad, urmasul lui Almus, se casatoreste cu fiica acestuia, pentru a se mpamanteni. Asa ia nastere, n Ucraina subcarpatica, "Ungaria", numele de "unguari" cu sensul de cei ce stapanesc sau vin dinspre Ung fiind dat de bastinasii dintre Tisa si Dunarea de Mijloc "oarecum n batjocura" lui Arpad si soldatilor sai. Abia n 903, maghiarii si aliatii lor coboara n Tara lui "Salanus", fixandu-si si o puternica baza de atac ntre Tisa, Bodrog si Dunare. Asa a nceput cucerirea maghiara a Pannoniei si etnogeneza poporului modern ungar. Secuii si etnogeneza ungara

Referitor la componenta noului val de migratie n Pannonia, gestele precizeaza ca maghiarii, componenta conducatoare, erau razboinici ncercati dar putin numerosi, nsumand "108 neamuri nu mai multe. Iar celelalte care s-au unit cu ele sunt sau straine sau provenite din robi" (Simon de Keza), deci

-2-

triburi cointeresate, datorita propriei slabiciuni, la asociere, sau supuse cu armele si luate la remorca valului maghiar: kazari, kabari, pecenego-cumani, bulgari, slavi si chiar "volohi". In regiunea Tisa-Dunarea Mijlocie navalesc peste slavi, bulgari si "blachi ac pastores romanorum" sau "blasi", care traiau "ca stapani" n ducatul lui Salanus, iar n dreapta Dunarii, peste slavi (moravi), germanici (franci), pastori blachi si romani timoceni (fugiti de la Diiu sau Vidin de frica bulgarilor si colonizati aici de franci n 816) si "latinii" sau "romanii", adica populatia bastinasa, apartinand romanitatii central-europene, care facea legatura ntre romanitatea orientala (romanii) si cea occidentala, din randul sau supravietuind astazi doar "romansii" (n Elvetia). Ulterior, dupa crestinare, regii de la Buda colonizeaza noi valuri pecenege si cumane, sau "Kune", si deschid portile tuturor dezmostenitilor din Occident pentru a-si ntari potentialul economic si militar. Toti acestia aveau sa contribuie, n creuzetul pannon, la formarea (etnogeneza) poporului modern ungar. Nu nsa si secuii, care au ramas o populatie distincta si care, chiar complet "maghiarizati" astazi, mai pastreaza numele si constiinta originii lor aparte. Gestele unguresti (Anonymus, Simon de Keza, Chronicon Pictum etc.) au acreditat ideea ca "Zaculos" - secuii ar fi "ramasite ale hunilor" care ar fi continuat sa vietuiasca dupa dezagregarea imperiului lui Attila n N-E Ungariei actuale si N-V Romaniei actuale, "n campia de la Cigla". Prea putin numerosi pentru a organiza ei nsisi expeditii de prada n "ducatele" romanesti sau slave vecine, ar fi iesit n ntampinarea valului maghiar, trecand prin nordul Transilvaniei n Galitia. O optiune dictata de interes, considerata un motiv suficient de catre unii cercetatori, la fel de interesati, n domeniul istoriei, pentru a acredita ideea unei apropieri dictate de "vocea sangelui" ntre secui si cei ce aveau sa intre n istorie sub numele slav de "unguri". Desi gestele timpurii si istoricii unguri - care le-au preluat unele opinii de interes practic, politic - atribuie ambelor popoare aceeasi origine "hunica", secuii fiind astfel un fel de precursori ai valului maghiar, la o cercetare mai atenta a izvoarelor, Clio restabileste adevarul: ungurii de astazi sunt maghiari, n aceeasi masura n care francezii pot fi considerati gali sau romanii - daci, iar maghiarii au fost o populatie asiatica evident deosebita de huni. Cum ramane nsa cu secuii? Au fost sau nu "ramasite ale hunilor" nainte de ungurizare, ca urmare a actiunii politice sau religioase a regalitatii de la Buda, pana n veacul XVI, si ulterior, dupa "Mohacs Vesz" ("Pieirea de la Mohacs - 1526), de catre ungurimea ntarita (prin refugiati) n Transilvania? Controverse

In consens cu gestele unguresti, unii autori, n general umanistii, i-au considerat "de neam hunic" (ex.: A. Verancsics). Altii nsa au apreciat, datorita sonoritatii numelui, ca sunt "mai vechi decat hunii, si de aceea se numesc scituli, adica sciti mici" (Antonio Possevino), fiind deci "un neam al scitilor" (G. Reicherstorfer, Stephan Taurinus, etc.), de unde numele, des folosite ca derivate din "zekel" - "siculi", "ciculi", "scituli". Pentru toti nsa, cu exceptia lui Petrus Ranzanus (1420-1492) - calugar dominican de origine siciliana care vede n ei antica populatie a siculilor din Sicilia -, secuii au venit din stepele nord-pontice, "scitice", pe calea folosita de toate populatiile izvorate din ndepartata Asie, inclusiv de catre huni. Potrivit numelui, "szekelyek" derivat din "szkil-sikil" cu semnificatia, n "Eski Tukce" ("limba turca veche"), de oamenii "de neam ales", ne-am gandit candva ca ar fi vorba de un grup minor de migratie anterioara maghiarilor, poate un trib al avarilor sau mai curand un grup eterogen de elemente turco-asiatice, ramas sau infiltrat n secolele V-VIII n zona de hotar a Transilvaniei, prea putin important pentru a fi amintit de cronicarii timpurii n randul locuitorilor si stapanitorilor Pannoniei la venirea maghiarilor: "Slavii, Grecii, Teutonicii, Mesianii si Vlahii". Astazi nsa, suntem n masura sa afirmam, dupa sursele germane ale secolelor IX-XIII (Annales Regni Francorum, Poeta Saxo, Analele Fuldense etc.), ca secuii sunt cu certitudine urmasii avarilor, neam turcic originar din Mongolia si nrudit lingvistic cu hunii, pecenegii, uzii, cumanii, tataro-mongolii, turcii etc., total diferiti de maghiarii finici. Si este imperios necesar sa o facem n conditiile n care tot mai multi pseudoliterati si pseudoistorici, servind constient sau nu, dintr-un patriotardism hilar, care nu are legatura nici cu stiinta, nici cu logica, interese... de peste Nistru, i prezinta drept "daci" puri stimulandu-le dorinte de bantustanizare!

-3-

Urmasii avarilor

Avarii si-au facut aparitia n spatiul etnogenetic romanesc n cadrul marii migratii rasaritene de la jumatatea veacului VI. Atrasi initial de Dunarea maritima, colaboreaza, avand rolul predominant, cu slavii (sclavinii), kutrigurii hunici si cei pe care istoriografia stalinista ne-a obligat sa-i consideram slavi si pe care, studii mai vechi sau mai noi (Igor Gorman, Nico Zupanici, O.N Trubacov, F.P. Falin, Gh. Bratianu etc.), i-au identificat ca fiind sarmati, rude bune cu alanii - antii (urmasii lor, osetinii, traiesc si astazi n Caucaz). In timp ce slavii, antii, kutrigurii s-au concentrat asupra drumurilor imperiale spre Bizant, ncercand sa forteze Dunarea, avarii au fost atrasi, pe calea nordica, de longobarzii germanici, pentru zdrobirea puterii gepizilor stabiliti n Pannonia. Oferta longobarda venea la timpul potrivit intrucat cererile avarilor adresate Imperiului Roman de Rasarit de a se stabili la sud de Dunare (558, 561) fusesera respinse. Condusi de Baian (558-605), i zdrobesc pe gepizi, dar nu n folosul neamurilor rasculate. Se instaleaza ei nsisi aici, fondand un kaganat ntre Alpi, nordul Carpatilor si Adriatica, n anul 567. Cuceresc Boemia, Moravia si Slovacia (570-580), Dalmatia si Illyria n 583, impunand Bizantului plata tributului, apoi, alaturi de slavi, devasteaza Dunarea pe ambele maluri (587) pana la Silistra si ntreaga Peninsula Balcanica (592-598). Sunt momente care nscriu n istorie primul monument de limba romana, ndemnul "Torna, torna fratre" (vezi T. Simocatta si T. Confessor). Abia n 601 armatele imperiale reusesc sa-i opreasca, iar n Occident sunt opriti de regatul franc reunificat de Clotar al II-lea (584-629). Slabind dupa moartea lui Baian, primul kaganat se va prabusi sub loviturile slavilor din Pannonia care se rascoala n 623 sub conducerea lui Samo. Intrati sub controlul slavilor, avarii vor suferi pierderi grele la asedierea de catre acestia a Constantinopolului (626). Samo i nvinge n schimb pe francii lui Dagobert I (629-639), la Wogattisburg (631), consolindandu-si stapanirea n Pannonia, dar, la moartea sa, statul se destrama. Este o sansa pentru avari care primesc noi ntariri din Asia, astfel ca, pe fundalul invaziei bulgare la Dunarea de Jos, kaganatul avar se rentemeiaza n Pannonia (675-680), ajungand principalul rival al regatului franc, apoi al Imperiului carolingian, n Europa Centrala. In tot acest timp, avarii au fost n contact cu protoromanii din teritoriile supuse dar si cu cei de la est de Tisa, deoarece, n cautarea sarii, si-au extins controlul asupra lor. Arheologic, prezenta lor a putut fi identificata izolat la Felnac, Sanpetru, Socodor (jud. Arad), Dumbraveni sau Teius (jud. Alba). Lingvistic, marturie a coabitarii, ne-au lasat mostenire cuvantul zoapan (dregatorul nsarcinat cu strangerea impozitelor de la comunitatile locale) care a dat romanescul jupan, jupan (Mircea Rusu), preluat ulterior si de slavi - pan, si de maghiari - ispan si probabil cuvintele kende (rom. Candea) si khan, khagan (kean, kan), preluate ulterior si de unguri. Simtindu-se puternici, avarii au atacat statul franc, fapt ce a dezlantuit razboiul condus mpotriva lor, pana al zdrobirea completa a kaganatului avar de catre Carol cel Mare (768-814). Potrivit Analelor Regilor Franci, izvor contemporan, dar si unui izvor german ulterior (Poeta Saxo), acestia ntemeiaza ca baza mpotriva lor, nca din 782, marca de granita Ostmark (Austria). Tentativele avarilor de a desfiinta "Marca de Est" (Austria) esuand n 788, Carol pregateste contraofensiva si, n razboiul din anii 791-796, nimiceste statul avar, largind frontiera franca pana la Dunarea de Mijloc, n Pannonia. Trecand fluviul, armatele sale i fugaresc pe avari pana la Tisa, astfel ncat avarii "transTiszam fluvium fugatis". Noi expeditii au fost organizate n anii 800 si 805, cand se consemneaza n sursele germane ale anului 1277 ca "ungurii" ar fi fost alungati peste Tisa "unz in Walahen". Cum de sunt numiti "unguri" pentru anul 805, de catre un izvor tarziu? Fiindca, ntre timp, debusand maghiarii la Muncaci si cucerind Tara Ungului (de unde numele de "unguari"), ramasitele avarilor s-au pus sub protectia lor. De aceea Analele Fuldense vorbesc la anul 895/896 despre "avarii care si zic unguri". Momentul (895-896) coincide cu acela al plecarii de la "Cigla" si iesirii n calea lui Arpad, dupa gestele maghiare, a populatiei care si spunea, ea nsasi, "szkil-sikil" adica "de neam ales". Si, ca ramasite ale avarilor, care supusesera la bir Imperiul de Rasarit si-l nfruntasera n Occident pe Carol cel Mare, dominand Europa Central-Rasariteana un sfert de mileniu, pretentia era justificata! Sunt si voci care

-4-

pretind ca numele ar deriva de la "scaunul" de judecata, secuii fiind organizati din momentul stabilirii lor definitive n Carpatii Orientali pe "scaune". De unde "scaun" nsa la populatii traind n corturi si obisnuite sa mparta dreptatea din saua calului? In "scaun" statea cneazul, voievodul (duca) adica "judex"-ul (jude) roman, apoi domnul, cand facea "judetul", deci termenul a fost mprumutat de la romani. Acesta si multe altele deoarece, mpinsi de germani dincolo de Tisa, la "salbaticii vlahi", secuii au convietuit cu acestia n si "dincolo de muntii de zapada" (Rudolf din Ems). La venirea maghiarilor ei traiau "amestecati", confirma gestele unguresti, "cu romanii, vecinii lor din munti", de la care au nvatat scrisul cu caractere runice (preluate de la varegi si kazari) si alaturi de care mpartaseau "aceeasi soarta" (Simon de Keza, Chronicon Pictum). In 896 asadar, si-au parasit salasele si au plecat n Tara Ungului spre a i se nchina lui Arpad, duce nu numai peste maghiarii finici, dar si peste multimea de triburi turanice, nrudite cu avarii. Este momentul n care, confirmand nca din 1956-1958 cercetarile arheologice, ca o dovada n plus a originii avare a secuilor, faza de declin a culturii avare a obiectelor turnate si ornamentate cu grifoni si nceteaza existenta n N-V Romaniei (Kurt Horedt). Aliati, dar neinclusi n conglomeratul de populatii care va duce la geneza ungara, secuii au fost utilizati de maghiari, apoi de unguri, ca n orice alianta ntre unul mai tare si altul mai slab: n avangarda, cu ocazia ofensivelor, si n ariergarda, la retragere! Se vor bucura insa de privilegii n schimbul slujbei lor militare si vor fi utilizati ca element naintat mpotriva mult prea numerosilor autohtoni pe care regalitatea ungara nu va putea niciodata sa-i nghita cu totul - romnii. Arheologia, toponimia, izvoarele scrise i plaseaza n veacul X n Bihor, pe Aries, n centrul voievodal romanesc de la Moldovenesti, n (XI-XII), ntre Turda si Aiud, n Tara Barsei si n fine, n Carpatii Orientali unde vor fi colonizati definitiv printre romani si organizati pe "scaune" (szekek-sedes): Ciuc (zonele Miercurea Ciuc - Csikzeredda, Giurgeu - Gheorgheni - Gyergy si Casin - Kaszon); Trei scaune (Haromszek: Sepsi, Kezdi, Orbai); Odorheiu (Szekelyudvrhely) si Mures (Mroszek). Astazi, considerabil ntariti prin deznationalizarea romanilor, ei nsisi maghiarizati, secuii vietuiesc n zone de concentrare n centrul si estul judetului Mures (parte din valea Muresului, Valea Nirajului, cursul superior al Tarnavei Mici, n Harghita - (Odorhei, Ciuc, Gheorghieni) si Covasna - (Sfantu Gheorghe, Covasna, Targu Secuiesc). In tot cursul Evului Mediu nsa si o buna perioada de timp sub ocupatia romano-germana (1699-1806) si austriaca (1806-1867), datorita centurii etnice romanesti care i-a protejat, ca si mediului montan de adoptie, "s-au pastrat mai neatinsi decat orice alt popor - releva cu uimire umanistul Antonio Possevino (1533-1611) - n acea tara ntarita de la natura, multumita pozitiei sale inaccesibile n multe locuri. Sunt totusi amestecati printre ei". Secuii - "neam aparte" de unguri

Toti carturarii, calatorii, condottierii care au strabatut spatiul romanesc au constatat unicitatea secuilor, ca si a sasilor (alt element de colonizare), implanturi catolice n mediul romanesc. Catolicizati de unguri, acceptati ca aliati, n calitate de "natiune" medievala, urmasii avarilor au continuat sa fie, etnic, altceva. Pentru ca, n afara de rune (la care romanii, nvatatorii lor, renuntasera n momentul adoptarii slavonei, ca limba liturgica si a alfabetului chirilic), secuii au continuat sa aiba o limba a lor, un port si obiceiuri proprii, nca vizibile n secolul XVI, pe cale de disparitie n veacurile XVII-XIX si de care numai unii batrani si mai amintesc astazi, n zona Ciucului, ntr-atat de eficace a fost procesul de ungurizare, sustinut n primul rand de biserica, atat cea catolica, cat si, ulterior, cea reformata. Faptul ca ei nsisi se numesc nca, astazi, secui atesta nsa persistenta constiintei unei deosebiri fundamentale fata

-5-

de populatia ungureasca, a unei etnii originare distincte. In veacul XVI, desi la prima vedere "limba, ca si toate obiceiurile" i apropiau de unguri (Georg Reicherstorffer), cunoscutul medic padovan Francesco della Valle (?-1545) nu se putea mpiedica sa nu remarce ca "totusi sunt un neam barbar", altceva "decat ungurii". Cunoscator profund al realitatilor transilvane, marele carturar umanist Antonius Verantius (Anton Verancsics) (1504-1578) concluziona, n urma unei analize obiective, ca secuii "se deosebesc de unguri n aproape toate obiceiurile, legile si felul lor de a trai; afara de religie, si nu se aseamana nicidecum, nici ca limba, cand vorbesc dupa chipul stramosilor". Pe aceeasi linie, Nicolae Romanul (Nicolaus Olahus) (1493-1568), contemporanul sau, observa la secuii supusi ofensivei ungurizarii ca au nca "unele cuvinte proprii neamului lor". Carturarii umanisti i defineau n unanimitate drept oameni facuti pentru razboi, un "neam de oameni crunti" (P. Ranzanus), "aspru si aprig, ca si nascut pentru lupta" (Georg Reichertorffer), cu "oameni cranceni si razboinici" (Stefan Brodarics), fapt care motiva rezistenta ndelungata n fata ungurizarii si pastrarea privilegiilor pe care regalitatea si marea nobilime ungureasca au fost silite sa li le recunoasca permanent. Practic, pana tarziu, n epoca moderna, mpletindu-si istoria cu aceea a romanilor autohtoni si majoritari n Transilvania, mpotrivindu-se ofensivei regalitatii magnatilor unguri si patriciatului sasesc, secuii s-au bucurat "de legi si obiceiuri cu totul deosebite de ale altora", mpartindu-si "ntre ei mostenirile si slujbele pe triburi si spite de neam" (A. Possevino). Folositi exclusiv n slujbe militare, si-au pastrat calitatea de oameni liberi, traind n continuare "dupa legile si moravurilor lor" (Georg Reichertorffer). Si aceasta perpetuare a unor caracteristici ale organizarii primare, gentilico-tribale, a constituit un real suport al pastrarii individualitatii lor fata de mai puternicul aliat maghiar, al continuitatii secuiesti si evitarii procesului de topire etnica n procesul de formare n secolele X-XVI a poporului modern ungar. Situatie de exceptie la care o contributie de cea mai mare importanta si-a adus-o si marginalizarea lor, plasarea geo-politica "la marginea" (Francesco della Valle) teritoriilor controlate politico-militar de sefii uniunii tribale dominate de maghiari, apoi de regalitatea ungara. La baza colaborarii lor militare cu maghiarii, apoi cu ungurii au stat de la nceput, potrivit lui Simon de Keza, relatii de inechitate, ntrucat prioritatea n teritoriile cucerite a alegerii zonelor de pasunat o aveau capeteniile maghiare si abia dupa aceea "si celelate neamuri si-au ales locuri unde le-a placut". Traind alaturi de romani, initial n Maramures si Bihor, apoi n teritoriile central si ulterior est-transilvane n care locuiesc si astazi, secuii au mprumutat de la acestia numeroase elemente de limba, port cultura materiala si spirituala, identificandu-se permanent n confruntarea cu regalitatea, apoi cu principii de origine ungara ai Transilvaniei, care au cautat sa le anuleze privilegiile initiale, atentand la libertatea lor, cu interesele poporului roman.