Chipuri monahale

de ieri şi de azi
Istoricul Mănăstirii Brădiţel Neamţ

Editura “Adormirea Maicii Domnului”

Bucureşti
 Î.P.S. Vlasie Mogârzan
Arhiepiscop şi Mitropolit
al Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit
(Duhovnicul Mănăstirii Brădiţel Neamţ din 1992)
Chipuri monahale
de ieri şi de azi
-Istoricul Mănăstirii Brădiţel Neamţ-

Carte tipărită cu binecuvântarea

Î.P.S. Vlasie Mogârzan
Arhiepiscopul şi Mitropolitul
Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit

Editura “Adormirea Maicii Domnului”

Bucureşti

2009
 Coordonator de proiect: Maica Stareţă Schimonahia Varvara BLAGA
Comentariu şi tehnoredactare:
Monahiile Serafima DUTCOVICI şi Paisia SAVU
Lector de carte şi consilier editorial: Prof. Ana VÎRLAN

Coperta I: Acoperământul Maicii Domnului - frescă Biserica Mănăstirii Brădiţel Neamţ

Coperta a IV-a: Mănăstirea Brădiţel Neamţ (vedere de ansamblu)
Macheta cărţii: “Ave Design”

© 2009 Toate drepturile rezervate

Editurii “Adormirea Maicii Domnului”, Bucureşti

Bucureşti, Strada....................nr......................
Tel. 021/ 434.23.36

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

***
Chipuri monahale de ieri şi de azi/ Istoricul Mănăstirii Brădiţel Neamţ
Editura “Adormirea Maicii Domnului”, 2009
(Monografie)

ISBN .........................................
 Predoslovie

Istoria Mănăstirii Brădiţel este o pagină din Istoria Bisericii Ortodoxe de Răsărit
din România iar sfântul lăcaş străluceşte ca o piatră nestemată dintr-un şirag preţios.
Nădăjduind în ajutorul Bunului Dumnezeu şi al Maicii Domnului – Acoperitoarea
tuturor, cu binecuvântarea noastră şi cu blagoslovenia şi îndrumarea Maicii Stareţe
Schimonahia Varvara Blaga, s-a dorit întocmirea unei scurte monografii a Sfântului
Aşezământ Monahal Brădiţel cu hramurile Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie)
şi Izvorul Tămăduirii – Vinerea Luminată.
Această scurtă istorie a Mănăstirii Brădiţel doreşte a preamări numele Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu, aducându-i-se Împărătesei Cerului şi a Pământului umile
mulţumiri pentru noianul de minuni săvârşite aici în timpul celor opt decenii de existenţă.
Dorim ca lucrarea de faţă să fie şi un omagiu adus înaintaşilor, căci întreaga
vieţuire a obştii de la Brădiţel a fost o luptă mucenicească – atât pentru păstrarea Sfintei
Credinţe Strămoşeşti, pentru
respectarea legilor
statornicite de sfinţii 1996
începători ai vieţii
călugăreşti, cât şi pentru
construirea şi înflorirea
Sfintei Biserici.
Numai Bunul
Dumnezeu ştie cât a fost de
greu, însă jertfa măicuţelor
şi a celor ce le-au îndrumat
nu a fost zadarnică; ea a
odrăslit roadă iar de roade
ne bucurăm noi astăzi, cu
îngăduinţa Sfintei Treimi şi
a Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu şi Pururea
Fecioarei Maria.
Acum este momentul să aducem cuvânt de mulţumire celor ce prin strădania lor au
aşezat prinosul dragostei şi al râvnei statornice la ctitorirea şi dăinuirea Sfintei Mănăstiri.
Dumnezeu să le răsplătească osteneala, făcându-i părtaşi ai cereştilor bunătăţi.
Cu nevredncie, rugăm pe Bunul Dumnezeu să îndrepteze şi să binecuvinteze paşii
oricărui suflet ce îL caută, spre Mănăstirea Brădiţel. Iar pelerinului ce va fi şi cititor al
acestor smerite rânduri îi dorim ca popasul de închinăciune la Sfânta Mănăstire Brădiţel
Neamţ să-i fie prilej de zidire sufletească, spre cunoaşterea credinţei noastre strămoşeşti, a
Adevăratei Ortodoxii.

Al tuturor smerit rugător şi de Dumnezeu iubitor,

†Vlasie Mogârzan
Arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit

5
 Aşezarea geografică
Printre minunatele monumente mănăstireşti ce împodobesc
ţinutul Neamţului, se află şi Mănăstirea ,,Brădiţel”. Numele său
derivă de la omonimul culmii pe care este amplasată la o altitudine
de 578 m, culme ce separă cele două depresiuni subcarpatice: a
Ozanei la nord şi a Cracăului la sud. Construit într-o minunată
poiană înconjurată de pădure de fag, aşezământul monahal prezintă
mai degrabă aspectul unei cetăţi ce a căutat loc de apărare, de
refugiu.
Prin poziţia sa, mănăstirea este situată lateral faţă de drumul
principal, D.N. 15 C Piatra Neamţ – Târgu Neamţ, distanţa dintre
centrul Municipiului Piatra Neamţ şi Brădiţel fiind de 30 km (vezi
harta). Aici trebuie avute în vedere drumurile de acces laterale care
se desprind din D.N. şi care pătrund până în mănăstire.
Cea mai bună variantă de acces o oferă drumul ce se
desprinde din centrul Comunei Bodeşti, traversează râul Cracău şi
se angajează într-un urcuş lent pe versantul stâng al văii până în
cumpănă. De aici, el se orientează spre N-V până la mănăstire.
Drumul măsoară o lungime de 10 km; este pietruit şi poate fi folosit
de autoturisme. Un alt traseu se desprinde din partea centrală a
localităţii Oşlobeni; acesta este mai scurt (5,5 km), dar nu poate fi
folosit decât pentru căruţe şi ca drum de picior. Există şi posibilităţi
de acces dinspre partea nordică, din localităţile legate de oraşul
Târgu Neamţ: Ghindăoani, Grumăzeşti şi Satul Ţolici. Toate aceste
rute nu pot fi folosite decât pentru căruţe şi ca drumuri de picior.
Prin urmare, le este indicat celor ce doresc să facă drumeţii la
Mănăstirea Brădiţel, să folosească drumul ce se desprinde din
localitatea Bodeşti (atunci când folosesc maşina), iar pentru ceilalţi
turişti, oricare dintre traseele mai sus menţionate.

6
7
 Istoricul Mănăstirii Brădiţel Neamţ

Mănăstirea ,,Brădiţel” a fost întemeiată în anul 1927 când,

în urma introducerii de către Patriarhia Română a calendarului
gregorian în uzul bisericesc (1924), mulţi preoţi, călugări şi
călugăriţe au fost nevoiţi să-şi părăsească mănăstirea de metanie şi
să se retragă în pustie.
Fiind unul din lăcaşurile de cult cu un trecut foarte
zbuciumat, aşezământul monahal Brădiţel păstrează – cu darul lui
Dumnezeu şi cu Acoperământul Maicii Domnului – învăţăturile
Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii întemeiate pe propovăduirea
Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi de la cele 7 Sinoade
Ecumenice.

Problema necanonicităţii schimbării

calendarului bisericesc

Astronomii secolului al XVI-lea afirmau că modul de

calculare a timpului era inexact şi, ca atare, au propus o rectificare a
calendarului. Iniţiator al acestui proiect a fost Papa Gregorie al XIII
-lea care, în anul 1582, introduce în Biserica Apuseană un nou
calendar bisericesc, ce va fi cunoscut sub numele de calendarul
gregorian.
Statele romano-catolice au primit cu mare împotrivire noul
calendar. Astfel, ungurii l-au acceptat în 1587, germanii după 118
ani (în 1700), englezii după 150 ani (în 1752), iar suedezii în anul
1753.
Statele ortodoxe s-au opus cu vehemenţă introducerii
calendarului gregorian, chiar şi în tranzacţiile comerciale.
Patriarhiile Constantinopolului, Ierusalimului, Antiohiei şi
Alexandriei, Grecia, Principatele Române, bulgarii, ruşii şi sârbii au
luptat împotriva inovaţiilor Apusului, în mai multe rânduri
remărturisind prin sinoade locale învăţăturile celor 7 Sfinte Sinoade
Ecumenice.
8
 Motivul introducerii noului calendar era o aşa-zisă
neconcordanţă între anul calendaristic şi cel astronomic. Calendarul
iulian, în uz la acea vreme, a fost conceput de Sosigene,
matematician la curtea împăratului Iulius Cezar. El a calculat anul
ca având 365 zile şi 6 ore astfel că, o dată la 4 ani, se adăuga o zi,
apărând astfel anul bisect de 366 zile. Lumea creştină a adoptat
calendarul iulian şi, la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325),
Sfinţii Părinţi hotărăsc regulile Pascaliei şi aduc modificări
calendarului. Astfel, ei stabilesc ceasul – ora, ziua, săptămâna,
lunile, împărţirea anului în anotimpuri, cât şi data sărbătoririi
Paştelui.
Calendarul bisericesc are ca centru cea mai mare sărbătoare a
creştinătăţii, Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos. Sfinţii
Părinţi au stabilit la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325)
următoarele reguli pentru sărbătorirea Paştelui:
1..Învierea Domnului trebuie să se sărbătorească
întotdeauna după isimeria (echinocţiul) primăverii.
2. Nu se cade ca Învierea să cadă în aceeaşi zi cu paştele
evreiesc.
3. Întotdeauna Învierea trebuie să cadă după prima lună
plină a lunii martie, care va fi după isimeria de primăvară.
4. Să se sărbătorească în prima duminică ce va fi după
luna plină căci, după predania Sfintei Evanghelii, Învierea
Mântuitorului a avut loc în întâia zi după sâmbătă. Şi acea dintâi
zi a săptămânii s-a şi numit de către creştini duminică, adică ziua
Domnului.
Aşadar, sărbătoarea Paştelui are drept criteriu variabil de
calcul mişcarea lunii în jurul pământului, a cărei abatere de la
normalitate este considerată de astronomii tuturor timpurilor ca
fiind neglijabilă.
Modificările aduse calendarului iulian în anul 1582 de către
astronomii timpului aveau la bază calculul greşit al unităţii de
măsură a timpului, ce este raportat la mişcarea pământului în jurul
soarelui.
9
 Ca atare, din punctul de vedere al Bisericii, schimbarea
calendarului nu avea nici o justificare. Prin urmare, Biserica
Ortodoxă s-a opus cu vehemenţă acestei inovaţii, considerându-o de
natură subversivă, ceea ce s-a şi dovedit a fi de fapt.
Schimbarea calendarului bisericesc în sine nu reprezenta o
încălcare a dogmelor dar, prin consecinţele sale nebănuite, era o
schismă.
Toată această mişcare era în realitate un pretext bine ticluit de
duşmanii creştinătăţii pentru a săpa la temelia Sfintei Tradiţii.
Modificarea datelor sărbătorilor a condus indirect la încălcarea a
peste 70 canoane ale Sinoadelor Ecumenice, la o confuzie în viaţa
Bisericii şi la o ruptură de proporţii între creştini.
Calendarul Bisericii nu face parte din dogma ortodoxă, dar
nerespectarea lui conduce la greşeli în dogmă care pun în pericol
mântuirea.
Problema calendarului nu este o problemă ştiinţifică ci una de
canonicitate şi de disciplină bisericească. Acceptarea calendarului
gregorian sub motivul că cel iulian este inexact din punct de vedere
al unităţii de măsură a timpului, spre modernizare, nu a prezentat
nici un fel de interes din partea Bisericii. Conceptele lumii
materiale nu-şi găsesc locul în lumea duhovnicească.
Cu toate acestea, modificarea calendarului va genera
dificultăţi în manifestarea relaţiilor economice, motiv pentru care
multe ţări din cele ce refuzaseră iniţial primesc în cele din urmă în
mod oficial calendarul gregorian.
În ţara noastră au fost numeroase încercări de schimbare a
calendarului. Începând chiar din 1582, Principatele Române s-au
opus acestei inovaţii, de-a lungul secolelor conducătorii Bisericii
Române remarcându-se prin poziţia lor vehementă. Cea mai
înverşunată încercare îi aparţine lui Alexandru Ioan Cuza care a
întocmit un plan foarte riguros în acest scop.
Planul său a eşuat însă datorită împotrivirii fără drept de apel
a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Cu toate acestea, în anul
1924, Patriarhul Miron Cristea (1868-1939) a reuşit împreună cu cei
10
asemenea lui introducerea calendarul gregorian în uzul Bisericii
Ortodoxe Române.
Ca urmare a hotărârilor Sinodului Bisericii Ortodoxe
Române, aproape un milion de creştini (laici şi clerici) nu a primit
calendarul gregorian.
Din cauza tulburărilor din ţară, în anii 1926 şi 1929 s-a
sărbătorit Învierea Domnului la o altă dată decât cea în care Sfânta
Lumină a coborât la Sfântul Mormânt al Domnului din Ierusalim. În
1926, chiar s-a sărbătorit Paştele de două ori. Când armenii i-au
împiedicat pe ortodocşi să intre în Biserica Sfântului Mormânt
(zicând că Sfânta Lumină va veni când sărbătoresc ei Paştele)
patriarhul Ierusalimului, înconjurat de credincioşi, a aşteptat Sfânta
Lumină la un stâlp al Bisericii din afara Sfântului Mormânt. Sfânta
Lumină n-a venit la Sfântul Mormânt, ca de obicei, ci acolo unde se
afla patriarhul Ierusalimului. Şi astăzi se poate vedea stâlpul ars.
Această minune a săvârşit-o Dumnezeu spre ruşinarea celor
ce au sfidat hotărârile Sfinţilor Părinţi, cum tot spre ruşinarea lor se
petrece şi minunea venirii Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt al
Domnului de aproape 2000 de ani, ca o certitudine că El va fi cu
noi ,,până la sfârşitul veacurilor”.
Hotărârile Sfinţilor Părinţi de la cele 7 Sinoade Ecumenice s-
au făcut numai cu semne şi minuni: minunea Sfântului Ierarh
Spiridon de la Soborul I Ecumenic (325), care prin cele 3 părţi
componente ale unei cărămizi (pământul, apa şi focul) a
preînchipuit Sfânta Treime, Dumnezeul în trei ipostasuri: Tatăl, Fiul
şi Sfântul Duh, minunea Sfintei Muceniţe Eufimia de la Soborul al
IV-lea Ecumenic (care a respins cartea ereticilor şi a primit-o pe cea
a pravoslavnicei credinţe) şi multe altele ce rămân mărturisitoare de
-a pururea ale ortodoxiei.
Modificarea calendarului Bisericii a atras aşadar după sine
modificarea datei Paştelui şi schimbări în ceea ce priveşte postul
Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Pentru a nu se mai întâmpla ca
Învierea Domnului să fie sărbătorită înaintea evreilor sau odată cu
ei, conducerea noii Biserici Ortodoxe (o numim “nouă” pentru că a
11
acceptat inovaţia calendarului) a hotărât ca Paştele să se serbeze
după calendarul iulian, respectându-se pascalia Sfinţilor Părinţi în
această privinţă. Acest compromis între cele două calendare a dus la
mutarea a 13 zile din postul Sfinţilor Apostoli înainte, spre postul
mare pentru ca data Paştelui să cadă practic cu 13 zile mai târziu,
iar postul Sfinţilor Apostoli a fost micşorat cu 13 zile, în unii ani
fiind chiar inexistent.
Noua Biserică Ortodoxă, ce a adoptat calendarul gregorian,
motivează aşadar cu uşurinţă în faţa întregii lumi compromisul
făcut, afirmând că încearcă să se apropie de fraţii ,,rămaşi în urmă”,
conservatori şi înapoiaţi. În lume, Patriarhia Ierusalimului, Sfântul
Munte Athos, Rusia şi Serbia în totalitate, precum şi fracţiuni ale
Bisericilor Ortodoxe greceşti, bulgare şi române (Biserici ce
însumează mai mult de 70 % din lumea ortodoxă) nu primesc
calendarul gregorian, continuând să respecte sărbătorile şi
rânduielile bisericeşti după calendarul iulian.
Ca urmare a introducerii calendarului gregorian în uzul
bisericii, în ţara noastră ia naştere o mişcare de rezistenţă, în care un
rol important l-a avut ieromonahul Glicherie Tănase şi
ierodiaconul David Bidaşcu, pe atunci vieţuitori în Schitul Procrov,
o dependinţă a Mănăstirii Neamţului.

Lupta împotriva mutilării Bisericii Ortodoxe –

Mişcarea de rezistenţă

Ieromonahul Glicherie Tănase s-a născut la 9 februarie

1891, în satul Mihoveni din împrejurimile Cetăţii Sucevei, primind
la botez numele de Gheorghe. În anul 1916, tânărul Gheorghe intră
frate în Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi unde, după numai 8 luni de
ascultare, este tuns în monahism şi primeşte numele de Glicherie. În
1918 este hirotonit ierodiacon iar în 1920, preot. În anul 1923,
ieromonahul Glicherie este numit igumenul Schitului Procrov pe
care, împreună cu ierodiaconul David Bidaşcu îl restaurează
înviorând viaţa monahală.
12
13
 În 1924, Schitul Procrov respinge
reforma calendarului iar în anul 1926, când
Sfântul Sinod hotărăşte prăznuirea Sfintelor
Paşti cu 13 zile înainte (după noul calendar)
ieromonahul Glicherie, decis să nu accepte
această inovaţie, părăseşte schitul. La 14
noiembrie 1927, părinţii Glicherie şi David
pleacă în pelerinaj la Sfântul Munte Athos,
unde slujesc la Schitul românesc Prodromul.
În 1928, când se întorc în România, sunt
arestaţi sub acuzaţia că „sunt agenţi
comunişti”.
Ierodiacon - în 1918
În toamna
anului 1930, părintele Glicherie pleacă
împreună cu câţiva creştini la Ierusalim,
unde slujeşte vreme de 6 luni. Întorcându-
se în ţară după Sfintele Paşti, se stabileşte
pentru o vreme în comuna Rădăşeni,
judeţul Suceava, unde credincioşii voiau să
construiască o biserică în care să se
slujească după calendarul iulian. Biserica a
fost terminată şi
sfinţită la 8 mai
În 1924, la Schitul Procrov,
1932. alături de diaconul David
P ă r i n t e l e Bidaşcu şi de ieroschimonahul
Glicherie, însoţit Damaschin Chiribuţă
de ierodiaconul
David, pleacă (prin Serbia) la Sfântul
Munte, în 1935. El voia să convingă un
arhiereu ce slujea după calendarul iulian să
vină în România pentru a hirotoni episcop.
Împrejurările le sunt însă potrivnice la
Atena, Belgrad, Budapesta şi Viena şi, de
În 1930, la Ierusalim - cu aici, se vor întoarce în ţară.
Patriarhul Damianos
14
 În 1936, Părintele Glicherie Tănase
este arestat din nou, acuzat de stilism dar şi
de vina de a fi când legionar când comunist.
Este condamnat la moarte în 1939 în lagărul
legionarilor de la Miercurea-Ciuc dar
sentinţa îi este comutată în ultima clipă. Este
eliberat şi pleacă împreună cu părintele
David Bidaşcu în judeţul Neamţ. După cel de
-al doilea război mondial, autorităţile civile
acordă personalitate juridică Bisericii
Ortodoxe Române de Răsărit. Vor reîncepe
astfel construcţiile de biserici şi se vor
restaura cele distruse în urma prigoanelor. Părintele Glicherie Tănase -
În anul 1947, încep lucrările de arestat la Buhalniţa,
construcţie a Mănăstirii Slătioara. În aceeaşi în 1936
perioadă, clerul Bisericii îl contactează pe
secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române oficiale,
Episcopul Vicar Galaction Cordun, care se opusese reformei
calendarului în mai multe rânduri şi era prigonit de către autorităţi. I
se propune Preasfinţitului Galaction să devină Arhiepiscop şi
Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Tradiţionale
de Răsărit (denumirea oficială de atunci) iar
acesta acceptă. În ziua de 21 mai 1955, cel ce
avea să devină primul Arhiepiscop şi
Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române de
Răsărit, P.S. Galaction Cordun, soseşte la
Mănăstirea Slătioara şi este înscăunat.
Iată declaraţia publică a Preasfinţiei
Sale, Galaction Cordun: “Subsemnatul,
Arhiereu Galaction Cordun, cu domiciliul în
Bucureşti, raionul Nicolae Bălceşti, Strada
Cuza Vodă nr. 2, Şeful Spiritual al Bisericii
Pravoslavnice Tradiţionale de Răsărit Ceremonia de primire a Î.P.S.
Galaction Cordun -21 mai
(Biserica Creştin Ortodoxă de Stil Vechi), 1955

15
 Declar şi prin prezenta, în faţa clerului şi poporului din toate
parohiile şi mînăstirile de pe teritoriul Republicii Populare Romîne
că:
Eu, Arhiereul Galaction Cordun, de bunăvoia mea şi nesilit
de nimeni, am acceptat propunerea şi alegerea ce poporul a făcut în
persoana mea, de a fi şeful spiritual al acestei Biserici, Arhiereul
Ei, aşa cum am declarat Sfântului Sinod prin scrisoarea ce i-am
trimis prin Tribunalul capitalei R(epublicii) P(opulare) R(omâne) la
5 aprilie 1955, scrisoare menţionată în revista Biserica Ortodoxă
Romînă, Buletinul Oficial al Sfîntului Sinod, Nr. 3-4/1956. -
Asupra acestei declaraţii publice nu am renunţat niciodată.-
Declar în faţa poporului drept credincios, că sunt şi rămîn
Arhiereul şi Şeful Spiritual ales al Bisericii Pravoslavnice
Tradiţionaliste de Răsărit, mărturisire ce o fac odată pentru
totdeauna. –
(S) Arhiereu şi Mitropolit,
† Galaction 

16
 Cu aceeaşi ocazie, părintele Glicherie
Tănase primeşte rangul de arhimandrit. Mai
târziu, părintele Glicherie şi arhimandriţii
Meftodie şi Evloghie vor fi hirotoniţi întru
arhierei de către Î.P.S. Mitropolitul Galaction.
După moartea Î.P.S. Galaction (în anul
1959), întâistătător al Bisericii rămâne P.S.
Glicherie, iar la 18 septembrie 1968 va fi
înscăunat oficial Arhiepiscop şi Mitropolit al
Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit. Î.P.S.
Arhiepiscopul şi Mitropolitul Glicherie va
păstori Biserica până la 15 iunie 1985, ziua Î.P.S. Mitropolitul Glicherie
cu Î.P.S. Mitropolitul Calist
când trece la cele veşnice. al Greciei şi P.S. Chiprian
Ca urmare a unor viziuni avute de Î.P.S. de Oropos si Fili
Mitropolitul Vlasie şi de alţi monahi,
mormântul Î.P.S. Glicherie a fost deschis, găsindu-se moaşte frumos
mirositoare. Ele au fost spălate cu vin şi unse cu Sfântul şi Marele
Mir şi pregătite pentru canonizare. Aceasta s-a petrecut la 15 iunie
1999, adăugându-se astfel cu mare bucurie în sinaxar numele
Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul.
Sfântul Glicherie avea o înfăţişare plăcută, se purta smerit şi
umil, era neobişnuit de simplu, blând şi foarte cumpătat la vorbă. La
virtuţile sale se adăuga marea lui ascultare şi răbdare, strădania
continuă spre desăvârşire, rugăciunea minţii, înfrânarea de la
mâncare, neîmpotrivirea, alungarea supărării celorlalţi, sărăcia,
lipsa interesului pătimaş faţă de orice lucru necălugăresc, într-un
cuvânt viaţa sa duhovnicească înaltă.
În misiunea sa de întâistătător şi conducător duhovnicesc,
Î.P.S. Glicherie a păstrat cea mai mare smerenie şi şi-a sporit
răbdarea şi înfrânarea. Îşi cunoştea turma, oile sale cele gânditoare,
ştia care din ucenicii săi putea să sufere mustrarea şi care nu.
Cunoştea caracterul fiecăruia, darurile şi greşelile lui. Pe cei
neglijenţi sau neatenţi căuta să-i aducă la ordinea monahală şi la
disciplina îngerească prin convingere, şi mai puţin cu “toiagul”.
17
 Adeseori zicea: ,,După punerea întreitei temelii a vieţii
monahale - adică tăierea voii, curăţia şi sărăcia - cei doi ochi ai
monahului sunt slujbele sale zilnice şi canonul său”. Dorea din
adâncul sufletului ca ucenicii săi să aibă vedere duhovnicească, ochi
sănătoşi şi curaţi, minte luminată de dulceaţa rugăciunii şi a căinţei.
De aceea, el se îngrijea de turma sa cu ochi neadormit.

Cu domiciliu forţat la
Răchitoasa 1970

18
Portrete ale Înalt Preasfinţiei Sale Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bisericii
Ortodoxe Române de Răsărit
Glicherie Tănase
- perioada 1980 - 1985 -

19
Portrete ale Înalt Preasfinţiei Sale Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bisericii Ortodoxe
Române de Răsărit
Glicherie Tănase
- perioada 1980 - 1985

Ultima apariţie importantă în

public - Schimbarea la Faţă a
Domnului, 1984

20
 ***
Istoria Mănăstirii Brădiţel Neamţ a mers paralel cu cea a
Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit. Periodizarea se poate realiza
din două puncte de vedere, după felul lucrării:
1. cea a zidirii Bisericii văzute, în care s-au conturat trei
perioade: 1927 - 1947, 1948 - 1988, 1989 - astăzi.
2. cea a zidirii Bisericii nevăzute, în care se urmăreşte latura
duhovnicească a vieţii: 1927 – 1968, viaţă de sine; 1969 – astăzi,
viaţă de obşte.

Perioada 1927-1947

Deţinem de la Schimonahia Silvestra Papară câteva date

despre începutul formării acestui sfânt lăcaş.
Aristide Caradja, mare proprietar de pământuri în ţinutul
Neamţului, a vândut una dintre moşii inginerului de cadastru
Ivăncianu din Bucureşti. Acesta a înfiinţat două asociaţii de
t e r e n u r i :
Asociaţia C.
Brătianu şi
Asociaţia Aslău.
I n g i n e r u l
Ivăncianu a
publicat punerea
în vânzare a
t e r e n u l u i
împădurit şi a
poienii pe care se
află astăzi
mănăstirea.
Poiana Brădiţel a fost cumpărată de fraţii Chelaru din
Crăcăoani iar de la ei au achiziţionat terenul monahii Teodor
Fălcineanu şi Partenie Cojocaru din Schitul Procrov Neamţ.
21
 Ulterior, au mai locuit aici monahul Isidor Pantelimon din
Drăguşeni Suceava şi monahiile Eliseea Fălcineanu din Mânăstirea
Agapia Veche Neamţ şi Epistimia Borş din Mănăstirea Războieni
Neamţ, cu şapte ucenice ale sale (maica Arsineta Baciu, maica
Mavra Ţărnă, maica Agripina Pavel, sora Profira Stroe, sora Zoiţa
Călăraşu, sora Zoiţa Borş, sora Agripina Brânzei) şi maica Silvestra
Papară (pe atunci, sora Aglaia Papară) toţi plecaţi din mănăstiri din
cauza schimbării calendarului.
În anul 1927, s-a început construcţia unei bisericuţe
din ,,cheutori” (bârne de lemn bine îmbinate), căptuşite cu scânduri
în interior şi pictate, unde se află acum Sfânta Cruce în curtea
mănăstirii. Bisericuţa s-a terminat de construit în anul 1930 şi, după
numai 6 ani, a fost dărâmată de împotrivitorii dreptei credinţe iar
autorităţile au început presiunile asupra călugărilor. Monahii
Partenie Cojocaru şi Epistimia Borş (pe numele cărora erau
întocmite actele de proprietate) au fost chemaţi la Braşov pentru
cercetare iar monahii Teodor şi Eliseea Fălcineanu s-au retras în
locul natal, la Paşcani.
22
 Cei rămaşi au avut mult de
suferit din cauza autorităţilor între
anii 1936-1941, şi mai ales monahul
Partenie care luase slujba de pădurar
ca să poată rămâne aici. Au suferit
mult şi monahiile Epistimia Borş şi
Silvestra Papară.
Erau mereu ameninţaţi şi
batjocoriţi, asupritorii lor defăimând
viaţa monahală, ducându-i dintr-un
post de poliţie în altul, chemându-i
foarte des la Curtea Marţială şi
devastându-le chiliile şi tot ce mai
aveau pe lângă ele.
Ulterior, această prigoană a
mai încetat dar au început
concentrările pentru război. Monahii
au suferit multe necazuri din cauza haiducilor Baltă care atacau
mereu micile aşezări călugăreşti. Între timp, măicuţele fac un
paraclis unde zilnic înalţă rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu şi
Maica Domnului, singura nădejde şi mângâiere a lor.
Apărea acum întrebarea ce fel de mănăstire să se întemeieze
aici (de călugări sau de maici) căci poziţia pentru un viitor schit era
favorabilă şi locul foarte frumos. Condiţiile de viaţă erau destul de
grele, deoarece se muncea mult într-o atmosferă de încordare
datorată deselor controale ale autorităţilor ce nu admiteau sub nici
o formă ideea statornicirii unui aşezământ călugăresc.
Se lucra intens la pregătirea materialului lemnos pentru o
nouă biserică. Monahul Partenie, fiind întrebat pentru ce se mai
ostenesc atât când văd că cei din jur pun atâtea piedici, a răspuns:
„dacă voi muri eu întâi, aici se va face schit de maici iar dacă va
muri maica Epistimia, se va face schit de călugări.” Deci
Dumnezeu voind, în prima zi de Paşti a anului 1947 monahul
Partenie Cojocaru a plecat la Domnul.
23
 Părintele Isidor s-a retras la Slătioara şi atunci s-a hotărât să
se înfiinţeze aici o mănăstire de maici. Maicile au mai cumpărat
teren de la Vasile Hantar din Grumăzeşti, Nicolae Pavaloaie şi de la
Vasile Popovici, întocmindu-se cu ajutorul avocatului Roban şi al
lui Mihai Cojocaru din Grumăzeşti documentele necesare prin
Judecătoria Târgu Neamţ.
În 1947, maica Epistimia Borş o aduce pe monahia Macaria
Samoilă, împreună cu ajutoarea sfinţei sale monahia Magdalena
Gliga, amândouă plecate din Mănăstirea Văratec tot în urma
schimbării calendarului.
Maicii Macaria Samoilă i se încredinţează răspunderea
mănăstirii ca stareţă.

Perioada 1948-1988

Întâistătătoarea Mănăstirii Brădiţel

Maica stareţă
schimonahia Macaria Samoilă
s-a născut la 26 martie 1900,
în comuna Hangu judeţul
Neamţ, ca fiică a părinţilor
Gheorghe şi Ruxandra şi a
primit la botez numele Maria.
Pe măsură ce creştea ,,sporea
în înţelepciune şi har înaintea
lui Dumnezeu şi a
oamenilor” (Luca 2, 40). De
mic copil s-a remarcat prin
frumuseţea sa sufletească, căci
era sinceră, modestă, foarte
cuminte, respectuoasă,
iubitoare şi harnică.

24
 La timpul potrivit, şoptindu-i în inimă ca o adiere lină, glasul
lui Dumnezeu a chemat-o spre înaltul său destin. S-a dovedit
vrednică de chemarea sa cerească, răspunzând cu înflăcărare: ,,Iată
roaba Domnului!”. Astfel, tânăra Maria în vârstă de numai 13 ani a
pornit cu îndrăzneală pe drumul vieţii de închinare. Toată dragostea
pământească a jertfit-o pentru dragostea de Dumnezeu. Pentru
majoritatea oamenilor, asemenea sacrificii sunt de neconceput, şi
mai ales pentru aceia care sunt mai mult ,,trup”. Înflăcărată de
dragostea pentru Hristos, tânăra ucenică a păşit cu îndrăzneală în
arenă, mănăstirea de metanie fiind Văratecul. Aici a îndeplinit cu
conştiinciozitate toate ascultările rânduite.
Calităţile vocale cu care a înzestrat-o Dumnezeu au ajutat-o
să înveţe muzica psaltică. Era foarte pricepută şi în arta broderiei. În
anul 1920, când a împlinit 20 de ani, părintele Evghenie Ungureanu
a tuns-o în monahism, în Mănăstirea Văratec, dându-i numele de
Macaria. A păstrat întotdeauna aceeaşi râvnă pe care a avut-o de la
început pentru viaţa călugărească. Trebuie să amintim că nici nu
împlinise 15 ani când a suferit o rană foarte dureroasă la mână. Şi-a
tăinuit boala cu foarte multă răbdare până ce infecţia a ajuns la os şi
i-a atacat nervul, rămânând cu mâna tremurândă toată viaţa. Şi
aceasta a făcut-o pentru că, dacă i-ar fi spus maicii sale
duhovniceşti, exista riscul de a o trimite acasă la părinţi, copilă fiind
încă.
În anul 1924, nevoind a primi schimbarea calendarului, a
plecat împreună cu monahia Magdalena Gliga în pădurea din
apropierea comunei Hangu - Neamţ unde şi-au făcut un bordei la
Chiţa Micaşi şi au locuit doi ani. De frica hoţilor care năvăleau pe
neaşteptate, s-au mutat la Mănăstirea Agapia Veche, deoarece acolo
mai erau măicuţe care nu primiseră noul calendar şi venea părintele
Pamvo pentru a săvârşi Sfânta Liturghie.
Urmărite de autorităţi, nu au putut rămâne prea mult nici aici
şi s-au retras în comuna Vânători Neamţ la Ioan Urzică unde au stat
o iarnă. De aici, au plecat la Pârâul Negru, la maica Minodora
Ursache ce pustnicea acolo şi au stat 3 luni.
25
 S-au retras apoi într-un bordei părăsit la Sihla aproape de
locul de pustnicie al părinţilor Glicherie şi David. Aici au primit
mult sprijin duhovnicesc de la părintele Glicherie, prin cuvintele de
învăţătură ce le îndemnau la răbdare şi statornicie în credinţă. Se
ajutau reciproc, căci maicile ţeseau şiac (o stofă foarte groasă) iar
părinţii lucrau linguri şi puteau astfel să-şi procure câte ceva pentru
hrană. Dar şi acolo au năvălit hoţii, au furat tot ce au găsit, iar
maicile au fost nevoite să-şi caute alt loc de refugiu.
Au găsit un bordei nelocuit la Picioru Rău, aproape de Râşca
- Suceava, unde au stat trei ani. Dar şi pe acela l-a incendiat şeful
Ocolului Silvic şi, iarnă fiind, au fost nevoite să se retragă la maica
Marta Nistor din Mănăstirea Agapia din vale, până în primăvară. De
acolo, au plecat la Râpa lui Coroi unde şi-au făcut singure un
bordei. Participând la sfinţirea de la Buhalniţa - judeţul Neamţ, în
anul 1936, maicile sunt arestate şi ţinute timp de 9 săptămâni în
închisoarea din Piatra Neamţ. După eliberare, se retrag în bordeiul
de la Picioru Rău, unde rămân încă un an şi jumătate, timp în care
sunt chemate la tribunal şi interogate pentru ce nu se statornicesc
într-o mănăstire. Nesupunându-se hotărârii de a merge într-o
mănăstire în care se urma noul calendar, maicile sunt duse la
închisoarea Vărzăreşti, pentru doi ani. Aici au fost închise mai
multe măicuţe din Mănăstirea Brădiţel Neamţ (monahiile Arsenia
Archir, Teodula Aciocoiţei, Adriana Chiriloaiei) şi din alte mănăstiri
(monahiile Serafima şi Eufrasia de la Dobru - Neamţ).
Multe dintre ele au murit acolo. În fiecare zi maicile erau
scoase la apel iar acesta se făcea cu bătăi straşnice. Monahia Taisia
Săvoaia din mânăstirea noastră, văzând cum celelalte sunt bătute
zilnic, când i-a venit rândul a început să strige dând impresia că şi-a
ieşit din minţi. Jandarmii s-au speriat şi de atunci au încetat să le
mai bată. Erau obligate să lucreze în sărbătorile după calendarul
iulian şi, pentru că se opuneau, trebuiau să suporte consecinţele.
Nu putem trece cu vederea o altă întâmplare din închisoare
care evidenţiază calităţile maicii Macaria. Având o voce ca de înger
şi o memorie foarte bună, maica ştia multe cântări pe de rost.
26
 Aşa a cântat împreună cu maica Magdalena în celula din
închisoare, ,,Slava” din Miercurea cea Mare ,,Doamne, femeia cea
păcătoasă…”, impresionându-i pe gardieni.
Dar cine poate descrie în cuvinte grozăviile vieţii de deţinut?
Toată amărăciunea din defăimări, jigniri, suferinţe trupeşti deveneau
dulceaţă duhovnicească, căci măicuţele au răbdat cu dragoste pentru
Mirele cel ceresc şi cu nădejdea răsplătirii veşnice. Cei care le-au
condamnat şi le-au asuprit nu vor înţelege niciodată aceste taine,
oameni ,,groşi” la minte fiind...
După eliberare, s-au retras în comuna Vânători la Ioan Urzică
unde au stat toată iarna. În primăvara anului 1944, în timpul celui
de-al doilea război mondial, s-au refugiat la Dealu Mare iar toamna
s-au întors în comuna Bodeşti Neamţ – locul natal al maicii
Magdalena, la familia Ioan Ursache. Aici au locuit trei ani.
Din nefericire, nu am putut aduna mai multe informaţii
despre această distinsă întâistătătoare a noastră şi, din această
cauză, descrierea este săracă şi nedemnă de persoana sfinţiei sale.
Prin faptele şi mai cu seamă prin îndatoririle sale monahale,
maica Macaria Samoilă a dat dovadă de multă punctualitate,
corectitudine exemplară şi bună rânduială. Şi aşa a fost până la
adânci bătrâneţi. Pe drapelul său de luptă duhovnicească avea scrisă
cu litere mari porunca Scripturii: ,,Fii cu luare aminte la tine
însuţi” (Deut. 15, 9). Era întotdeauna sobră, reţinută la vorbă,
măsurată la fapte şi de neclintit în aplecările inimii sale. Pe faţă i se
citea chibzuinţa şi se vedea că nu-şi lasă mintea să rătăcească
aiurea.
Era totdeauna vigilentă şi precaută: ,,Călugărul trebuie să fie
numai ochi, precum heruvimii şi serafimii”.
Avea şi virtutea modestiei într-o măsură foarte sporită. Era
simplă ca de trei ori fericitul Pavel cel simplu, o pildă de sfântă
simplitate ca Adam înainte de cădere, şi precum copiii nevinovaţi.
Viclenia, neîncrederea, făţărnicia, linguşeala sau alte patimi ascunse
n-au înnourat niciodată cerul sufletului său. Dacă îi spuneai ceva,
primea vorba aşa cum i-o spuneai, fără să adauge şi să scoată nimic
27
 fără bănuieli sau judecată
ascunsă. Nu vedea nici un rău
la ceilalţi, pentru că în ea nu
mai era nici un rău.
Simplitatea îi dădea sufletului
său frumuseţe, căci frumuseţea
în chipul ei cel mai înalt este
deopotrivă cu simplitatea.
Dumnezeu, a cărui frumuseţe
nu poate fi descrisă în cuvinte,
este mai cu seamă simplu şi
necompus.
Însă frumuseţea sufletului
venea şi din virtutea fecioriei.
Sfânta Scriptură spune despre
cel ce se dăruieşte lui Dumnezeu şi este împodobit de curăţia
fecioriei că este ca un crin între mărăcini. Aceasta, deoarece crinul
se distinge prin puritatea, mireasma, prospeţimea şi voioşia sa.
,,După cum tămâia desfată mirosul, tot aşa Duhul Sfânt se desfată
în curăţie” (Sfântul Efrem Sirul). Fie ca şi în timpurile noastre atât
de grele, tulburi şi necurate, să mai înflorească încă florile dulci
mirositoare ale bunei-cuviinţe, cumpătării şi curăţiei.
Ca o desăvârşită egumenă ce era, maica Macaria dorea ca
atitudinea, atenţia şi cântarea maicilor să fie îngereşti. ,,Aşa cum
îngerii stau şi cântă Ziditorului, tot aşa şi noi trebuie să stăruim în
rugăciune” (Sfântul Efrem Sirul). Dorea ca toate maicile, fără
excepţie (doar dacă nu era vorba de vreo boală grea) să participe la
dumnezeieştile slujbe şi să se împărtăşească de preamărirea lui
Dumnezeu. Era trup şi suflet dăruit rugăciunii.
Avea ochii şi inima întotdeauna gata să ia parte la cântări şi
citiri şi să primească puterea cuvintelor Sfintei Scripturi, peste care
n-ar fi putut trece pe motiv de lene, dar cu care sufletul său hrănit
fiind, a putut ajunge la pocăinţă şi smerenie şi la luminarea
dumnezeiască a Duhului Sfânt.
28
 Dintre toate cele şapte laude, cel mai mult iubea
miezonoptica. Timpul slujbei de la miezul nopţii este cel mai sfânt
din întreaga zi. Nimic nu este mai dulce ca rugăciunea. Sfântul Ioan
Gură de Aur spunea: ,,Cugetă cum în adâncul nopţii oamenii,
fiarele şi toate făpturile dorm. E o linişte adâncă şi numai tu
priveghezi şi vorbeşti de bunăvoie cu Domnul nostru al tuturor. E
somnul dulce? Dar nu-i mai dulce rugăciunea?”
Apoi, era de neînchipuit pentru sfinţia sa ca monahul să
lipsească de la trapeză, care este a doua biserică. Purtarea sa cu
maicile era părintească dar şi călugărească. Se străduia cu dragoste
curată să le introducă pe deplin în atmosfera vieţii monahale.
Surorile începătoare le asemăna cu lăstarii tineri ce se răsădesc în
grădina mănăstirii. ,,Când un lucrător foarte iscusit al pământului
vede o plantă mică şi firavă, o udă din belşug şi cheltuieşte mult
timp cu îngrijitul ei. Pe de altă parte, când vede că o plantă a
întârziat cu creşterea îi rupe frunzele de prisos de vreme ce sunt
gata uscate” (Sfânta Singlitichia, BEPES 35).
Dorinţa sa fierbinte pentru toţi, şi mai cu seamă pentru
începătoare, era să le întoarcă mintea şi inima către de viaţă
purtătorul Soare Hristos, tăindu-le voia proprie şi refuzându-le
orice altă legătură care le-ar putea stânjeni această sfântă unire. Nu
îngăduia noilor începătoare să iasă afară din mănăstire şi nici să ia
legătura cu familia sau să aibă discuţii cu vizitatorii. Se cultiva cu
multă minuţiozitate liniştea care trebuie să fie atmosfera firească a
oricărei mânăstiri - adevărat atelier de lucru pentru suflete. De
aceea, preacuvioasa maica stareţă Macaria a hotărât ca, atât cât va fi
viaţă în această mănăstire, să nu se primească musafiri pentru
odihnă ci numai închinători, iar la moartea sfinţiei sale a întărit
cuvântul neadmiţând nici o altă convenţie pentru viitor.
În cei 37 ani de păstorire duhovnicească, a dorit şi a luptat
pentru întărirea dragostei evanghelice între maici şi surori. Sufletul
ei era ca un soare de viaţă dătător care răspândea împrejur
călduroasele şi luminoasele raze ale blândeţii şi smereniei (cât de
binefăcătoare sunt aceste inimi în mijlocul societăţii confuze şi hăr-
29
ţuite, atât de jalnică în apostazia ei!). Maica stareţă Macaria aplica
metoda Sfântului Pahomie, căruia îngerul Domnului i-a poruncit:
,,Încălzeşte-i pe cei de lângă tine cu focul pe care Dumnezeu îl
aprinde în tine”.
A rămas neuitată în inimile ucenicelor sfinţiei sale, pentru că
a fost o iubitoare şi lucrătoare a celei mai înalte virtuţi călugăreşti –
smerita cugetare. A urmat Mirelui Hristos pentru a cărui dragoste a
iubit ,,a se smeri” în toată clipa şi în tot locul. Cuviosul Siluan
Athonitul (1866-1938) care prin harul Duhului Sfânt a gustat
cereasca dulceaţă a smereniei, scria: ,,O, smerenie a lui Hristos!
Roadele tale sunt dulci, pentru că nu sunt din lumea aceasta. O,
suflete smerit! Eşti ca o grădină înflorită, în mijlocul căreia se află
locaşuri minunate în care îi place Domnului să locuiască”.

Obştea Mănăstirii Brădiţel Neamţ în anul 1964

30
 Obştea Mănăstirii Brădiţel în 1978, cu ocazia sfinţirii Bisericii,
alături de Î.P.S. Silvestru Onofrei

Construirea celei de-a doua biserici

Cu nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului
şi cu blagoslovenia Î.P.S. Mitropolitul Glicherie, întregul sobor al
Mănăstirii Brădiţel, sub conducerea maicii stareţe Macaria, în
primăvara anului 1948 a pus temelie de biserică. Cu o aprobare
parţială, se zidesc pereţii din lemn dar când se ajunge la acoperiş, se
interzice continuarea lucrării. Maicile au fost nevoite să facă un
acoperiş din draniţă ca pentru o casă, fără turnuri cu sfinte cruci, aşa
încât construcţia avea aspectul unei locuinţe mai spaţioase.
Astfel, rugăciunile au început a se face cu mai multă râvnă şi
mulţumire lui Dumnezeu, căci orice realizare aduce satisfacţii, mai
ales în acest caz, când condiţiile materiale erau foarte grele: pe
drumul spre mănăstire nu se putea circula cu maşina ci numai cu
căruţa, iar braţele de muncă erau foarte puţine.
31
Prima biserică (1948-1956)

A doua biserică (1956-1988)

32
 În anul 1956, s-a turnat temelie din beton sub talpa de lemn
carbonizată şi în anul 1958, lăsându-se pereţii din lemn, s-au ridicat
pereţi din chirpici nears, făcuţi de maici din pământ şi paie. S-a
înlocuit şi acoperişul cu tablă şi s-au mai făcut şi unele modificări,
dându-se mai clar formă Sfântului Altar şi strănilor. Cimentată
frumos pe dinafară, Biserica ia aspect atrăgător, iar maicile se vor
bucura de ea mai multă vreme.
Cu darul Sfintei Treimi, se adunaseră aproape 100 de
măicuţe. Dragostea pentru Dumnezeu era acel magnet care atrăgea
sufletele şi le păstra în comuniunea duhului sub ascultarea
îndrumătorilor duhovniceşti ale maicii stareţe Macaria Samoilă şi
ale părintelui arhimandrit Nifon Marinache – duhovnicul întregului
sobor.
Obştea Mănăstirii Brădiţel în 1975, alături de
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nifon Marinache

33
 Îndrumătorii duhovniceşti trebuiau să le ia în grijă pe maici
chiar de la intrarea în mânăstire deoarece, când cineva vine într-un
oraş mare şi necunoscut dintr-o ţară străină, prima lui grijă trebuie
să fie aceea de a găsi un ghid; altfel va rătăci fără ţintă, neştiind
unde să meargă.
La fel este şi în monahism. Cel ce intră în vasta şi
nemărginita ţară a vieţii monahale, are nevoie înainte de toate de un
ghid duhovnicesc. Monahismul este o cămară plină de taine ascunse
în care învăţătorul trebuie să-l introducă pe ucenicul său în mod
treptat. Taina cea mai importantă este taina ascultării. Dacă
monahul nu o înţelege corect, îşi pregăteşte propriul naufragiu
duhovnicesc. De aceea, duhovnicul trebuia să le iniţieze pe
începătoare în această taină fundamentală, arătând în cuvintele de
învăţătură că ascultarea este o cale sfântă ce-l duce pe monah la
mântuire. Ascultarea este poarta raiului. Monahul care o dobândeşte
gustă raiul căci el a ajuns deja în starea îngerească. Îngerii din cer
sunt plini de smerenie, în timp ce satana şi cetele lui au pierdut
slava cerului prin mândria lor. Pierzându-şi smerenia, aceştia şi-au
pierdut şi locul lor de lumină. O, smerenie! Tu ne aşezi în rai! Cum
putem să te aflăm?
Numai în ascultare putem afla fără primejdii, smerenia.
Numai în ascultare, putem păzi fericirea raiului. Ascultarea
înseamnă viaţă iar neascultarea – moarte.
Şi astfel, după cele mai simple noţiuni de învăţătură
monahală urmau cele mai grele, după cum zice Apostolul: ,,mai
întâi trebuie lapte, apoi legume şi abia la urmă vine mâncarea cea
tare a cărnii”.
Dar trecerea timpului presupunea şi schimbări în plan
material căci, terenul fiind umed, pereţii cei din chirpici ai Bisericii
căpătaseră igrasie pierzându-şi din ce în ce mai mult rezistenţa după
apariţia unor fisuri. Chiar şi după mici reparaţii interioare se simţea,
mai ales iarna, curent şi răceală. Întregul sobor, sub îndrumarea
preacuviosului părinte Nifon şi a preacuvioasei maicii stareţe
Macaria, începe pregătirile pentru o nouă reparaţie, având ca ideal
34
construirea unei biserici cu temelie de piatră şi zid de cărămidă.
Paralel cu acest ţel, s-a vegheat la progresul duhovnicesc al
monahiilor.

Părintele arhimandrit Nifon Marinache -

duhovnicul mănăstirii în perioada 1955-1985

Părintele Arhimandrit Nifon

Marinache s-a născut în satul Malu,
judeţul Ialomiţa la 6 ianuarie 1916, din
părinţii Manole şi Vasilica, primind la
botez numele de Nicolae. A fost al treilea
copil al familiei, după el născându-se
încă patru. Asemenea Sfântului Ierarh
Nicolae, Părintele Nifon a fost un
râvnitor pentru dreptate până la sfârşitul
vieţii sale.
La vârsta de 13 ani s-a mutat la
Bucureşti cu părinţii, unde va învăţa pe
rând tipografia, legătoria şi croitoria. La
16 ani, îmbrăţişează viaţa călugărească
împreună cu fratele său mai mare, Matei
(viitorul Arhiereu Meftodie) fiind ucenic al Părintelui Arhimandrit
Gherontie la micul schit Călăraşi. Părintele Gherontie, care a fost
trăitor în Sfântul Munte, aplica în mica obşte tipicul atonit cu cea
mai mare severitate. Numai sâmbăta şi duminica mâncau „de
dulce”, iar în celelalte zile, de post – o dată în zi, după vecernie.
Când mergeau la munca grea a câmpului, luau şi lădiţa cu
sfintele cărţi (ceaslovul, psaltirea, octoihul), făceau şi toată pravila
iar pe la 3 - 4 după-amiaza serveau masa, timp în care părintele
Gherontie le citea noilor începători cuvinte din Vieţile Sfinţilor.
Înafara meselor nu gustau nimic, nici măcar apă nu beau. Păstrau cu
multă stricteţe blagoslovenia în toate. Pentru o singură bobiţă de
strugure fără blagoslovenie, au primit canon aspru.
35
 În timpul prigoanei din 1936,
Părintele Gherontie a fost arestat
pentru 2 ani. Fraţii au fost trimişi
acasă la părinţi iar Paraclisul de la
Călăraşi a fost demolat. Tinerii
făceau mărturisirea gândurilor în
fiecare seară şi după puţină vreme au
primit Marea Schimă. Apoi au plecat
în armată pentru 7 ani, timp în care
Părintele Gherontie îi îndemna să
facă pravila (canonul) iar ei nu
conteneau cu rugăciunea.
În armată, părintele Nifon a
fost repartizat la magazia cu haine şi,
fiind şi croitor, mai obţinea câte un
ban când repara ţinuta celor mai
mari. Cu banii din munca sa şi-a
cumpărat cărţi: Tezaurul Liturgic,
Tâlcuire la cele 14 trimiteri ale
Sfântului Apostol Pavel şi altele
asemenea lor, bune pentru studiu şi
pentru sporirea vieţii duhovniceşti pe
temelia aşezată de Părintele
Gherontie.
După liberare, şi-au făcut la
Moşinoaie – Mărăşti judeţul Vrancea
o casă din bârne şi au petrecut acolo
Părintele Nifon Marinache - câţiva ani (până în 1950).
în armată şi după... Prigoana din 1952 i-a găsit la
Slătioara. A fost luat la închisoare pentru doi ani împreună cu
părintele Dionisie şi ţinut la Fălticeni 6 luni fără proces. De acolo,
cei doi părinţi au trecut prin mai multe penitenciare, până au ajuns
la Poarta Albă, închisoare pentru deţinuţii politici considerată, la
începutul epocii comuniste, punct de exterminare.
36
 În această perioadă, Părintele Nifon şi Părintele Dionisie nu s
-au mai recunoscut fizic, atât erau de schimbaţi din cauza chinurilor.
S-au identificat la apel, după numele de familie. Părintele Nifon îşi
făcea pravila împreună cu Părintele Dionisie, căci acesta ştia
acatiste şi multe rugăciuni pe de rost, iar în perioada ce a urmat s-au
simţit ca în mănăstire.
Aici, la Poarta Albă (încălţaţi cu cizme nepotrivite ca număr)
stăteau cu picioarele în apă, săpau piatra şi o încărcau în vagonete.
Dacă nu îndeplineau norma, erau pedepsiţi foarte aspru: nu erau
primiţi în baracă, nu primeau hrană şi stăteau la beci să cureţe
cartofii încolţiţi. Părintele Nifon s-a îmbolnăvit foarte tare de
picioare dar cu bandaje din frunze de patlagină s-a uşurat de infecţie
şi a putut duce mai departe calvarul. Când a fost eliberat, era în
totalitate cuprins de reumatism. Îi căzuse dantura dar mintea şi
inima erau călite ca prin foc.
După închisoare, a revenit la Slătioara şi a fost numit preot
paroh la Vânători şi exarh peste cele patru mănăstiri de maici:
Brădiţel Neamţ, Brădăţel Suceava, Dobru şi Moişa. Umbla numai
noaptea în ţinută civilă, cu opincile încălţate invers (să nu se
cunoască încotro se îndrepta), acoperit pe cap cu basma şi astfel
făcea toate serviciile de preot.
La Mănăstirea Brădiţel Neamţ a întemeiat în anul 1968 (la 1
oct.) obştea şi a dus apoi o muncă susţinută de predare a vieţii
obşteşti. La masă trebuiau să vină toate maicile înainte de a intra
maica stareţă şi nimeni nu
putea ieşi înainte de a
primi binecuvântarea de
încheiere. În multă ordine
şi disciplină, cu tăcere şi
luare aminte, se asculta
cuvântul de învăţătură citit
de cea rânduită, trapeza
fiind considerată a doua
biserică în mănăstire.
37
 Împreună cu Maica Stareţă Macaria şi soborul de maici, cu
ajutorul lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Maicii Domnului, s-au
construit în 1969 trapeza cu bucătăria, beciurile şi grajdul pentru
animale. Trapeza era din bârne iar din pământul de la săpatul
beciurilor s-au făcut cărămizile la presa manuală şi apoi s-au ars în
cuptor pentru grajd. Acesta s-a realizat tot manual de către maicile
îndrumate de Părintele Nifon.
Apoi a început pregătirea materialului pentru viitoarea
biserică. Cu voia pădurarului, se mergea noaptea în pădure după
lemne şi toate lucrările (tăiat, transport) erau manuale. Tot din
iniţiativa părintelui Nifon s-au întemeiat atelierele de tricotaj şi
artizanat – creându-se astfel şi o sursă de venit pentru obşte.
În 1974, a început construcţia centralei pentru generatorul de
curent electric iar în 1995 s-a realizat racordarea la reţeaua
naţională, asigurându-se astfel necesarul de curent electric pentru
mănăstire (iluminatul şi funcţionarea maşinilor din atelierul
mecanic unde se pregătea materialul lemnos pentru viitoarea
biserică – grinzi, console, scândură). S-a construit apoi şi moara
pentru măcinarea porumbului tot cu ajutorul electricităţii de la
generator.
Toate lucrările s-au realizat într-o atmosferă de tensiune, frică
şi încordare din cauza deselor controale ce vizau materialele şi
persoanele fără viză de domiciliu. Părintele Nifon a fost mereu
alături de obşte, întărind pe maici cu rugăciune şi îndemnuri. Dar
sfinţia sa era cel mai urmărit şi prigonit.
În 1976 a trecut cu ajutorul lui Dumnezeu alt val de necazuri
căci părintele a fost urmărit de autorităţile ce au împiedicat sfinţirea
la biserica veche. Împreună cu Maica Stareţă Macaria, Părintele
Arhimandrit Nifon a făcut toate pregătirile ca Î.P.S. Mitropolitul
Glicherie, împreună cu tot soborul, să oficieze sfinţirea în secret.
În 1977, în urma cutremurului, s-a reconstruit cel mai vechi
bloc de chilii făcut de maici înainte de viaţa de obşte, în condiţii
foarte grele (lut şi lemn cărate cu spatele). Nu erau nici căruţe, nici
maşini, nici bani.
38
 Părintele Nifon a
condus lucrările de
construcţie a mai
multor blocuri de chilii
şi ateliere (cele două de
la ieşire, chilia sfinţiei
sale şi chilia Maicii
Dosofteia). Era foarte
râvnitor, ostenea mult
în munca de pregătire a
materialelor. Lucra
nopţi întregi când Părintele Nifon Marinache şi obştea
vremea era mai la sfinţirea Bisericii, în 1978
nefavorabilă (viscol, furtună) pentru ca să se asigure că nu vine nici
un control.
Mai presus însă de munca organizatorică era cea a formării
duhovniceşti a obştii de maici. În strânsă conlucrare cu Maica
Stareţă Macaria, ca un bun părinte, veghea permanent la creşterea
virtuţilor în sufletele celor păstorite.
După 30 de ani de dăruire totală, în anul 1985, din cauza
vârstei înaintate, s-a retras la Mănăstirea Slătioara. În 1988, când cu
blagoslovenia Î.P.S. Mitropolitul Silvestru şi a Maicii Stareţe
Teofana a început construcţia noii biserici, a fost alături de noi în
activitatea de proiectare. Ne-a sprijinit cu rugăciuni şi cu sfaturi şi
în timpul încercării de demolare a noii construcţii. Deşi trupeşte era
în Mănăstirea Slătioara, duhovniceşte i-am simţit sprijinul în toate
încercările şi ispitele ce s-au abătut asupra mănăstirii şi asupra
fiecăreia dintre noi.
Părintele Nifon îşi dorea foarte mult să audă cum sună
clopotul la Sfântul Mormânt al Domnului şi, făcând rugăciune la
Dumnezeu, a văzut aievea sau a visat dormind (nu mai ştia) cum o
mână trăgea un clopot şi el nu putea descrie în cuvinte frumuseţea
sunetului. Aceasta a fost o minune căci, mai târziu, a auzit acelaşi
sunet pe o casetă de la Ierusalim.
39
 Din 1985 până în 2008 (anul plecării la Domnul) printre alte
preocupări duhovniceşti la Mănăstirea Slătioara, Părintele putea fi
găsit citind din două-trei cărţi în acelaşi timp.
Acelaşi lucru ne învăţa Părintele Arhimandrit Nifon
Marinache şi pe noi - dragostea pentru citiri duhovniceşti, zicând:
„mai bine să ne pară rău că am citit şi nu am împlinit, decât să ne
pară rău că nu am citit şi nu am ştiut”.
Cu dragoste ne aducem aminte de sfaturile şi îndemnurile
pentru viaţa călugărească: să iubim biserica, tăcerea şi neagoniseala.
Ca un viu lucrător al rugăciunii minţii, ne îndemna să stăruim în
dobândirea ei. Ne cerea ca dragostea şi mila uneia faţă de cealaltă
să nu slăbească în ispite. Ne spunea să fugim de vorbirea în deşert şi
de clevetirea cea pierzătoare de suflet: „mai bine să ne odihnim, că
mai mult folos este din somn decât din vorbirea în deşert”. Ne
amintea să nu îndrăznim vreodată a încălca hotărârea Sfântului
Ierarh Glicherie de a nu merge la altă chilie după pavecerniţă. Ne-a
învăţat să gonim de la noi duhul iscodirii, al osândirii şi al judecării
aproapelui.
Călduros îndemn avea pentru tinerele măicuţe care, cu multă
dragoste de Dumnezeu şi râvnă pentru viaţa monahală, intrau în
arena de luptă duhovnicească. Le povăţuia să fie cu multă luare
aminte în păstrarea până în sfârşit a râvnei de la început; să respecte
cu toată atenţia rânduielile înaintaşilor; să nu uite niciodată de câtă
suferinţă şi lacrimi
Soborul Mănăstirii Brădiţel - 1979 a fost nevoie pentru
ca să se poată
împlini ceea ce au
găsit când au venit
în Sfânta Mănăstire.
Zicea Părintele că
va fi aspră întrebare
în ziua judecăţii
pentru acestea
toate...
40
 Părintele Arhimandrit Nifon Marinache rămâne pentru noi
un far luminos pe drumul spinos către mântuire, către cer. Întreaga
obşte are sfânta datorie de a se ruga Bunului Dumnezeu pentru
Sfinţia Sa, ca să primească plată veşnică pentru viaţa jertfită în
grădina Maicii Domnului, ce se numeşte Mănăstirea Brădiţel
Neamţ.
„Model ne este Biserica”
Ultimul interviu cu Părintele Arhimandrit Nifon Marinache
(preluat din revista „Tradiţia Ortodoxă”)

„Suntem săraci sufleteşte...aşa suntem. Dumneavoastră sunteţi mai bogaţi ca noi. Şi cunoaşteţi mai mult
decât noi. Da! Noi suntem săraci... Aţi venit la cei săraci, fiind dumneavoastră înşivă bogaţi...Eu văd, citesc şi, până la
uşă, am uitat. Nu mai ţin minte...”

[Trepte pe calea mântuirii] Noi am fost

la schitul din Călăraşi Ialomiţa. Când a
început prigoana din 1936, când s-au dărâmat
bisericile şi au fost arestaţi toţi călugării de
stil vechi, ne-au găsit şi pe noi... Ne-au
ridicat, iar părintele nostru a stat trei ani la
închisoare. Noi eram copii, ce învăţaserăm
până atunci?! Dar el, părintele, era un om
foarte înţelept... Am plecat de acolo şi nu am
mai găsit un om aşa de pregătit ca el...
[Suferințe] Când am venit aici (la Slătioara), eu care eram
învăţat cu tipicul slujbei am fost pus imediat la strană... Cântăreţ nu
eram dar tipicul îl cunoşteam. A venit cu mine şi PS Meftodie şi am
stat până a venit şi PS Galaction. Nu a mai durat mult însă şi ne-a
arestat miliţia (în 1952). Ne-am trezit duşi la Canalul Dunăre-Marea
Neagră (Capul Midia), la muncă silnică pentru doi ani. Atunci au
fost arestate opt persoane din mănăstire printre care Sfântul Părinte
Glicherie şi Părintele David - începătorii aşezământului.
La canal, maşina mortuară căra în toată ziua trupurile celor
căzuţi... de oboseală sau din lipsă de hrană. A dat Dumnezeu (eram
tânăr pe vremea aceea, aveam puţin peste 30 de ani) şi am scăpat de
acolo, după doi ani. Miliţia de aici, de la judeţ, a început să ne ia
declaraţii că ne ducem în altă parte, că plecăm din Slătioara.
41
 Răspunsul meu era de fiecare dată acelaşi: „Nu plec din
Slătioara! Am mutaţie acolo, acolo mă duc!”
La ieşirea de la canal, după 24 de luni, ni s-au adus în faţă
nişte formulare completate pe care trebuia să le iscălim. Ce
conţineau acele formulare: avertismentul că nu vom divulga nimic
despre ceea ce am întâmpinat la închisoare, despre ce am văzut
acolo şi cum a fost... Eram nelămurit: am stat plecat atât din
mănăstire... Ce să le spun celor de acolo, pentru ce am fost închis?
Nici măcar nu fusesem condamnat, am fost luat pur şi simplu şi dus
la canal. Eram ameninţaţi că nu plecăm până nu semnăm
formularele acelea... Noi nu voiam să le iscălim. Eu cu părintele
Dionisie... Noi doi am cam fost peste tot împreună. S-a întâmplat să
fim şi acolo... Era un părinte bun dar, cu toate întămplările acestea,
nu a stat până la urmă în mănăstire, a plecat...
Aici (la Mănăstirea Slătioara) când veneau miliţienii la noi...
ei intrau pe poartă, noi ieşeam pe din dos... Mi-aduc aminte că
Părintele Eftimie care se ocupa cu tâmplăria avea o bardă pe care o
ţinea pe-aproape. Când au venit oamenii legii, au zis: „Plecaţi de-
aici, că vă băgăm la închisoare!”. Părintele Eftimie a răspuns:
”Băgaţi-ne la închisoare, noi de aici nu plecăm!”. L-au înfierbântat
de supărare şi el s-a lipit de barda aceea. Ei au crezut că ia barda
pentru ei, să-i lovească şi au dat să fugă. Părintele le striga însă din
urmă: ”Staţi dom’le, nu fugiţi... că dau în mână... las capul!”.
„Sunteţi nişte nebuni” ni s-a spus... „Da, Domnule, dar e dreptul
nostru, e mănăstirea noastră!” am răspuns de fiecare dată. Şi am
rămas.
[Zidirea până la cer...] Credeţi-mă că văd în mine o mare
neputinţă. Mă simt neputincios cu mintea. Nu mai am putere...
Cândva, mi s-a părut că mintea mea lucra. La închisoare la Jilava,
pe vremea când nu fusese încă omorât Corneliu Codreanu (şase luni
am stat acolo) m-a apucat Duminica tuturor Sfinţilor, după
Pogorârea Sfântului Duh. Erau închişi acolo foarte mulţi legionari
absolvenţi de teologie. Alţii fuseseră în momentul arestării studenţi
în anii I, II, III... la teologie.
42
 S-a găsit unul şi, referitor la viaţa Sfinţilor Părinţi, a ţinut o
cuvântare aşa de frumoasă încât au fost toţi impresionaţi. După ce a
terminat, am început să feresc aşa... uşor din calea mea pe cei care
erau acolo şi am ajuns la persoana care a ţinut cuvântarea. Şi i-am
spus: „Tare sunt mulţumit că s-a găsit cineva şi pe-aici ca să
vorbească despre Sfinţii Părinţi şi despre Dumnezeu. Ai vorbit cum
a vorbit Sfântul Ioan Gură de Aur şi... pe mine m-ai zidit până la
cer...” „Dragă frate, mi-a răspuns acela, sunt mulţumit eu că s-a
mai găsit câte cineva să asculte...” „Dar... mai lipseşte ceva, am
adăugat eu”...Şi m-am dat pe faţă că sunt pe vechi...Când a auzit că
sunt pe vechi, a rămas uimit o clipă, s-a uitat lung la mine, apoi a
răspuns: „Ce să-ţi spun, noi suntem pe nou dar... n-am schimbat
regula bisericii.” „Da, poate n-aţi schimbat dar... s-au schimbat de
la sine multe în biserică, de la schimbarea calendarului...”
A început apoi un scandal între legionari. O parte ţinea cu
mine şi altă parte era împotriva mea. S-au făcut două cete. S-a găsit
în cele din urmă un bătrân legionar, avocat dintre cei pregătiţi. El a
spus: „Camarazi, de ce vă certaţi între voi? Lăsaţi-l pe mâna mea!”
M-a luat din adunare avocatul acela şi m-a ţinut de vorbă de
la masa de prânz până seara. Atât ce s-a discutat între noi despre
sinoadele ecumenice, din vieţile sfinţilor părinţi şi din învăţăturile
Mântuitorului, încât l-am convins că, dacă nu ţii credinţa curată, nu
te mântuieşti. Aveam puţină pregătire dar a fost întemeiată.
Mi-a cerut apoi adresa, să ne întâlnim în libertate şi să
discutăm mai mult... I-am răspuns: „Domnule, de la mine nu aveţi
ce să aflaţi mai mult. Aţi luat destul acum...”
S-a dus apoi la ceilalţi spunându-le: „Ei... eu am stat de
vorbă cu băiatul... Care dintre voi are curajul ca mâine să stea de
vorbă cu el? Pe mine m-a corectat în multe pe care le ştiam greşit...
Dacă aveţi curajul, maine staţi la discuţie... Eu am terminat. M-a
adus în starea asta ca să... zic ca el.” Asta se întâmpla în 1938...
[Modele de viață duhovnicească] Ca Părintele Glicherie, nu
mai găsim noi altul... Eu l-am cunoscut înainte de a veni în
Slătioara, ne-am întâlnit la Covasna.
43
 El era cu Părintele David. Şi
eu l-am întrebat: „Mă primiţi
şi pe mine în Slătioara?”
Dar noi deja făcuserăm casă
în pădure, la Panciu.
Începuse prigoana comunistă
iar în păduri se retrăseseră
oamenii care credeau că vin
americanii şi „ne scapă de
ruşi şi de comunism”.
Mc. Pamvo, Sf. Ier. Glicherie,
Aşadar, în timpurile acelea,
Ierom. Nifon
am făcut o casă în pădure cu
PS Meftodie... Un bătrân a venit şi el la noi, pe urmă alţi doi tineri.
Ne-am adunat aşadar acolo cinci persoane. Asta se întâmpla în
1945, după război.
Sfântul Părinte Glicherie era patronul florilor... Acolo unde se
află acum veşmântăria, se afla odată câmpul lui... El nu se depărta
de Biserică... Ori săpa în grădină, ori se afla în Biserică... În zilele
de post... luni, miercuri, vineri... cerea anafură de la noi... Mânca o
dată pe zi, seara... Ne-a dat pildă bună nouă. Niciodată n-a mâncat
mai devreme de ora trei după-amiaza, în zilele de post. El a fost un
mare păzitor al tipicului mănăstirii. Era călugăr de Neamț.
Mănăstirea Neamțului şi Mănăstirea Căldăruşani din Muntenia
putem spune că au fost marile lavre ale ținuturilor noastre.
Astea au fost timpurile pe care le-am trăit noi. Dar acum nu
ne putem aduce aminte chiar toate
[...] Cum a fost pentru mine ziua descoperirii moaștelor
Sfântului Glicherie?... Am fost alături de toată scena aceasta. Până
în momentul în care a trebuit să i se facă toată rânduiala. Când l-au
scos din groapă, l-au aşezat pe masă... După ce i-au spălat
osemintele, l-au pus într-un sicriu şi l-au dus unde e veşmântăria.
Acolo nu m-au primit, au rămas vreo doi-trei care au citit continuu
Psaltirea la capul lui. Au avut ceară multă... I-au aşezat oasele aşa
cum le are corpul. I le-au aşezat în sicriu şi toată ceara aceea multă
44
şi moale a îmbrăcat sfintele moaşte. Şi apoi, s-a făcut sfinţirea
cuvenită...
Suntem bucuroşi că Sfântul Glicherie face minuni cu noi,
unele au fost scrise şi în această revistă. Era o femeie bolnavă,
descurajată de viaţă. Şi a auzit, din vorbe spuse de alţii: ”Du-te la
Slătioara. Acolo o să-ţi găseşti sănătatea”... Şi, cu adevărat, femeia
s-a făcut sănătoasă.
[Despre adevărata învățătură] Vedeţi... model ne este Biserica.
Toţi oamenii mari care au fost, care au ţinut Sfintele Soboare, nu au
fost oameni de rând. Au fost toţi cu ceva carte. Nici un sfânt nu
vorbeşte de cultura lui dar, din Scrierile Părinţilor, se simte cât de
învăţaţi au fost. Iar învăţăturile lor dăinuie şi acum. Noi, în veacul
acesta, suntem cei de la urmă. Şi nu aveţi ce lua de la noi. Toate au
trecut ale noastre, cu vremea... Sunt în lumea aceasta oameni care
ştiu ce vorbesc şi ştiu ce vor. Dar noi!?...
[Să nu ne fie frică!] Noi suntem neputincioşi. Nici nu ştim ce
va fi. Dumnezeu ştie ce va fi de noi şi cum ne vom purta noi în
timpul acela. Important e să nu ne fie frică, orice ni s-ar întâmpla.
Că şi frica este un păcat. Hristos veghează asupra noastră şi trebuie
să avem tăria să murim pentru El. Armele sunt făcute să ucidă
numai trupul. Nu există armă să ucidă sufletul, decât propria
renunţare la lupta pentru mântuire.
Acum gândim numai că vine sorocul acela. Dar mai ştim ce
suntem capabili să facem atunci? Nu ştim. Nu ştim ce putere o să
avem dar trebuie să aşteptăm mila lui Dumnezeu peste noi. El să ne
întărească şi noi să răbdăm.
Dar vremurile muceniciei sunt un dar mare de la Dumnezeu.
Ca Dumnezeu să-ţi dea darul răbdării ţie, şi ca tu să te jertfeşti
pentru Dumnezeu, nu poate fi dat oricui. Duhul credinţei trebuie să
ni-l dea Dumnezeu, al smereniei şi al răbdării. Pe Dumnezeu îl
avem cu adevărat în noi, când se văd faptele bune ale credinţei
noastre.
Cuvintele Mântuitorului din Sfânta Evanghelie sunt „Cel ce
mă iubeşte pe Mine, poruncile mele va păzi. Eu şi Tatăl aici vom ve- 
45
ni şi locaşul ni-l vom face...”Asta e porunca Mântuitorului: să îl
iubim şi să păzim poruncile Lui. Vine apoi Sfântul Apostol Pavel şi
spune: „Cel ce nu crede în Domnul Iisus Hristos, anatema să fie!”
Eu... ca om, în general, cred în Dumnezeu... Dar ce fel de
credinţă e credinţa mea? Cel ce are două haine, să-i dea şi celui ce n
-are. Fac eu asta? Nu. Fiecare zice: „nu mă îndur să dau că... îmi
trebuie mie”. Şi cel ce are mâncare, să facă aşijderea. Adică, din
mâncarea lui să mai hrănească omul şi pe altul. Nu încetăm să ne
gândim la ziua de mâine, de parcă ea ar depinde de noi.  
Uite, am aici două beţe. Nu pot fără ele. Dacă plec numai cu
unul, mă cumpănesc... aproape să cad. Nu-s în stare nici pentru
mine să fac mare lucru, d-apoi... pentru altul?! Cum v-am mai spus
eu, dumneavoastră, cei bogaţi, veniţi la cei săraci.
[Îndemn pentru trăirea în duh și adevăr] Dacă citiţi cărţi
duhovniceşti, faceţi ce scrie acolo că n-o să vă păcăliţi. Dacă aveţi
cartea aceea pentru rugăciunea minţii, Sbornicul... Ce învăţătură
bună e adunată acolo! De la toţi sfinţii părinţi.
Au venit de la Bucureşti odată doi jurnalişti. Şi
mi-au luat tot aşa... interviu. M-am trezit cu PS
Sofronie aicea, şi cu cei doi. Cu aparate, cu
cabluri... Am zis „oameni buni, ce înregistrare
să luaţi de la mine, când eu n-am pentru mine?
Ce să vă zic eu, că sunteţi oameni mari, cu
multe cunoştinţe...” Şi unul zice: ”Am citit
Sbornicul...” ”Păi ce mai aşteptaţi de la mine,
dacă aţi citit Sbornicul? Puneţi în aplicare ce
scrie acolo şi e de ajuns. Dacă o să faceţi ce
scrie acolo, sunt sigur că vă mântuiţi”.
Părintele Arhimandrit Nifon [Sfat și urare, înainte de... Marea Plecare] Vă
Marinache doresc înţelepciune şi răbdare cu treaba pe care
(în noiembrie 2007)
o faceţi... Să vorbiţi despre ortodoxie mult şi să
vorbiţi bine. Dumnezeu să vă ajute!
[7 februarie/ 26 ianuarie s.v. 2007]
fragmente extrase din Revista Mitropoliei Slătioara, „Tradiția Ortodoxă”
nr. 16, 17, 18/2007

46
 Continuarea lucrării la cea de-a doua biserică

Numai nădăjduind în puterea lui Dumnezeu şi în mila Maicii

Domnului, maicile îşi făceau planuri măreţe pentru viitor, căci de la
cei de pe pământ nu aveau nici un sprijin – credinţa era doar
tolerată şi nu li se recunoştea nici un drept. Totul trebuia făcut
numai la risc. Nu erau permise aprovizionările de materiale, noile
construcţii şi nici aprobarea schimbării domiciliului. Aceste
restricţii nu erau o noutate pentru perioada de după 1950; ele au
existat de când întemeietorii au făcut primii paşi pe
Colina ,,Brădiţel”. În speranţa că vor desfiinţa acest lăcaş de cult,
autorităţile făceau controale foarte dese, apelând la fel de fel de
metode.
Odată au venit reprezentanţii securităţii în ţinută de cerşetori.
Dar, prin darul Domnului, au fost depistaţi după pantofii pe care
uitaseră să şi-i schimbe. Astfel descoperiţi şi goniţi, au dispărut
plecând cu căruţa care îi aştepta la poartă.
Alteori se furişau hoţeşte prin podurile cu fân; stăteau ascunşi
urmărind activitatea din mânăstire. Deoarece cu multă greutate se
mai obţineau vize de domiciliu, măicuţele tinere trebuiau să se
ascundă, neavând voie să fie primite în mănăstire de către maicile
mai în vârstă.
Altădată au venit călări şi s-au afundat caii până la pântece în
noroi, aşa încât nu mai ştiau cum să facă drum întors. De sute de ori
veneau cu maşina; se împotmoleau, căci drumul de pădure era
foarte anevoios mai ales primăvara şi toamna. Maicile îi ajutau să
iasă din impas, astfel că cei în cauză nu-şi mai doreau decât să poată
ajunge la şosea.
Maica Domnului, acoperitoarea acestui sfânt lăcaş, prin
minune ne-a salvat de fiecare dată din mâna răuvoitorilor, chiar
potrivnicii mărturisind acest lucru. Venind odată spre mănăstire,
când au ajuns în apropiere de vârful dealului au văzut un grup de
ostaşi păzitori ai lăcaşului mănăstiresc, de care s-au înfricoşat
pentru că aveau chip deosebit, ca de îngeri.
47
 Cu altă ocazie au adresat maicii stareţe Macaria, întrebarea:
- Aveţi ostaşi ce vă păzesc ?
- Nu avem ostaşi paznici. Sfinţii îngeri sunt păzitorii Grădinii
Maicii Domnului, iar dumneavoastră fericiţi să fiţi că v-aţi
învrednicit a vedea sfinţii îngeri spre propria convingere.
Toate aceste impasuri erau depăşite cu ajutorul lui Dumnezeu
şi datorită credinţei nestrămutate şi a rugăciunilor neîncetate ale
întâistătătoarei - pildă demnă de urmat pentru turma păstorită cu
atâtea sacrificii.
De foarte multe ori (mai ales până în 1960) reprezentanţii
Bisericii oficiale veneau pentru a obliga conducerea mănăstirii să
primească calendarul schimbat. Nu putem să nu amintim şi aici în
ce chip lucra Măicuţa Domnului aducând în minte maicii stareţe şi
celor din comitet răspunsurile cele mai clare la întrebările celor cu
studii teologice.
Fiind întrebate maicile ce studii are maica stareţă, cei
interesaţi au primit răspunsul: ,,este absolventă a facultăţii chiliei”.
La această facultate, prin rugăciune şi asceză, prin cumpătare şi
curăţia inimii de patimi, şi-a însuşit ştiinţa cunoaşterii de sine şi a
cunoaşterii de Dumnezeu, care îi insufla cele mai frumoase şi clare
cuvinte de mărturisire a credinţei ortodoxe adevărate.
Clericii Bisericii oficiale verificau dacă avem preot pentru
slujbă. Într-o sâmbătă seara, au venit cu scopul de a oficia Sfânta
Liturghie. După disputa teoretică, maicile nu le-au acordat nici o
găzduire şi au fost nevoiţi să rămână sub cerul liber până dimineaţa,
când s-au întors de unde veniseră.
Cu altă ocazie, au încercat să sigileze uşile bisericii dar
Dumnezeu a dat prin gând unei măicuţe, imediat după ce au sosit
dânşii, să ridice din balamale una din uşile bisericii şi astfel, cu
darul Domnului, a eşuat planul “musafirilor”.
În perioada 1955-1959, conform Decretului 410/59, tot
personalul sub 50 de ani trebuia să părăsească aşezământul.
Mănăstirea noastră deţine însă un act de veşnică vânzare prin care
proprietarele locului, monahia Silvestra Papară şi Epistimia Borş,
48
vând maicii Macaria Samoilă 68 prăjini teren (act întocmit în
prezenţa avocatului Valeriu Roban). Documentul conţine
următoarea clauză: ,,cumpărătoarea este obligată a primi ca pe
acest teren să se facă un schit de maici pentru Cultul pravoslavnic,
stăpânind terenul împreună cu maicile care ar face parte din acest
schit. În stăpânirea terenului cumpărătoarea va intra după moartea
mea, vânzătoarea”. Prin acest document, urmaşii deveneau
moştenitori prin lege şi tot personalul sub 50 ani a putut astfel
rămâne în mănăstire.
Prin voinţa Maicii Domnului, suprafaţa de un hectar de
pădure deasă de brad - aparţinând statului - din stânga aleii de la
intrarea principală, a fost eliberată în chip minunat în urma unei
furtuni din anul 1972, fenomen neaşteptat şi foarte restrâns ca arie.
Maica stareţă, care venise să cerceteze pe măicuţele ce lucrau
la dezafectarea terenului, s-a apropiat iar unul dintre copaci tocmai
atunci s-a desprins de rădăcina la care tăiau maicile şi a căzut peste
sfinţia sa. Dar nu s-a întâmplat nimic grav, căci au atins-o numai
crengile coroanei şi nu tulpina.
O altă minune s-a produs în timpul maicii Macaria în
Sâmbăta Mare cu maica Epraxia Nechita care ceruse blagoslovenie
să meargă la Mănăstirea Slătioara pentru slujba de Înviere.
Neprimind încuviinţare, a adormit puţin şi a văzut un grup de sfinţi
îngeri ce veneau către mănăstirea noastră.
Când maica Epraxia i-a întrebat pe aceştia unde merg, au
răspuns: ,,La Înviere, în Mănăstirea maicii Macaria”. Când s-a
trezit şi a mers în biserică, maica Epraxia a văzut-o pe maica
Macaria ieşind cu lumânarea ca la Sfânta Înviere. Şi astfel s-a
mângâiat că, deşi nu era în mănăstire preot, deşi ea nu s-a putut
duce la Slătioara, şi în Brădiţel se săvârşea Sfânta Liturghie, în chip
nevăzut, de către sfinţii îngeri.
***
În vara anului 1976 s-au făcut pregătirile pentru sfinţirea
Bisericii dar, la intervenţia autorităţilor, arhiereii şi preoţii nu au
mai putut săvârşi Sfânta Liturghie.
49
 Grupul de poliţişti a
Mănăstirea Brădiţel în 1978 închis porţile şi a
s u p r a v e g h e a t
împrejurimile de vineri
noaptea până duminică
la prânz, aşa încât
credincioşii care voiau
să participe la slujbă au
fost nevoiţi să plece.
Biserica s-a sfinţit în
1978, în secret.
După cutremurul din 4 martie 1977 (care a avut urmări
costisitoare atât pentru biserică cât şi pentru chilii) maicile au
asigurat parţial drumul pentru transportul materialelor de
construcţie. Mulţumind lui Dumnezeu că nu s-a dărâmat nimic din
temelie şi că certarea cea părintească a fost cu milă asupra lor,
maicile îşi continuă datoria de a se ruga, de a munci şi de a lupta
pentru păstrarea credinţei strămoşeşti.
În 1979 a fost un control foarte riguros în mănăstire. S-au
căutat materiale achiziţionate ilegal, armament, aur şi personal fără
vize de domiciliu stabil. Nu s-a găsit nimic din toate acestea. Au
fost confiscate tabla, şamota şi lumânările.
Singurul
obiect din aur Sfântul Ierarh Glicherie şi alţi oaspeţi de seamă,
în chilia Maicii Stareţe Macaria,
era o cruciuliţă la sfinţirea din 1978
în icoana Maicii
Domnului pe
care cei
potrivnici nu au
depistat-o
( M ă i c u ţ a
Domnului o
acoperise pentru
a nu fi văzută).
50
 Veşmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a acoperit şi
pe toate măicuţele fără viză definitivă iar acestea au trecut cu bine
obstacolul.
Autorităţile urmăreau, ca şi altădată, dacă în mănăstire vine
preot să slujească Sfânta Liturghie. Ca o măsură de precauţie,
pentru a nu putea intra cineva necunoscut în Sfântul Altar, maicile
încuiau Sfintele Uşi pe dinăuntru. Un reprezentant al securităţii din
Piatra Neamţ, la îndemnul colegului său, găsind Sfintele Uşi
încuiate, a îndrăznit a sări peste ele în Sfântul Altar şi a se aşeza pe
Sfânta Masă. La câteva zile, cel ce a sărit a avut un accident şi şi-a
rupt picioarele, iar cel ce l-a îndemnat s-a prăbuşit cu maşina,
împreună cu familia, în lacul de acumulare Bicaz.
Era întreţinută o atmosferă de tensiune în mănăstire şi prin
ameninţările de dărâmare a chiliilor şi de risipire a personalului
monahal. Li se spunea măicuţelor că, dacă nu vor părăsi de
bunăvoie locul, vor fi duse forţat în Bărăgan. Silite de împrejurări,
maicile şi-au pregătit câte un mic bagaj cu strictul necesar,
aşteptând hotărârea. Dar, după două săptămâni de încordare, au
înţeles că este voia Maicii Domnului să rămână pe loc şi să
întărească mănăstirea. Prin post şi rugăciune, au cerut Maicii
Domnului să facă o minune şi să potolească duhurile răzvrătite.
Printre alte realizări ale anului 1982 menţionăm şi construcţia
porţii de la intrarea principală. Cu boltă şi turnuleţe, ea exprimă
arta, măiestria şi darul deosebit ale ierodiaconului Galaction
Gherasim.
În primăvara anului 1984, la 19 aprilie, pleacă dintre noi la
cele veşnice preacuvioasa maică stareţă Macaria în vârstă de 84 de
ani, lăsându-ne îndurerate şi îngrijorate. În ultimele clipe, a chemat
pe toate maicile, le-a blagoslovit, şi-a luat rămas bun, le-a dat
ultimele sfaturi şi le-a vorbit despre reîntâlnirea lor în Cetatea
Cerească. Era un moment sfânt, plin de jale, tăcere şi taină. Faţa îi
era copleşită de o adâncă pace, presimţind vizita îngerilor, în timp
ce buzele sale slăveau pe Domnul vieţii şi al morţii. Înconjurată de
lacrimile ucenicelor sale, de mireasma florilor de aprilie, de cânte-
51
cele vesele ale păsărilor şi de tămâia rugăciunilor, sufletul
preacuvioasei s-a înălţat către cereştile lăcaşuri în lumea
nestricăciunii. Multe inimi au fost copleşite de durere, la moartea
acestui finic binecuvântat plin de roade.
În vara aceluiaşi an, se alege de către întregul sobor, în
prezenţa Î.P.S. Mitropolitul Silvestru şi a preacuviosului părinte
arhimandrit Nifon Marinache, o nouă maică stareţă, schimonahia
Teofana Nistor în vârstă de 56 de ani. Vlăstar sfânt din rădăcină
sfântă - ucenică a maicii Macaria – era un model de hărnicie şi
slujire. Cu multă băgare de seamă faţă de înaltele sale răspunderi,
urmărea să înveţe ucenicele prin exemple vii, căci munca smereşte,
domoleşte şi sfinţeşte trupul şi sufletul. Când e însoţită de
rugăciune, se face imn de laudă Celui ce pe toate le lucrează.

Maica Stareţă Teofana Nistor

Maica Stareţă Teofana Nistor s-

a născut la 22 octombrie 1928 în
comuna Drăguşeni judeţul Suceava,
din părinţii Toader şi Mărioara,
primind la botez numele Maria.
Vlăstar al unei familii de creştini
pravoslavnici, la vârsta de 21 de ani
tânăra Maria îmbrăţişează viaţa
călugărească, intrând în obştea
Mănăstirii Brădiţel sub ascultarea
maicii stareţe Macaria Samoilă (în
anul 1949). Dragostea fierbinte pentru
mirele Hristos a ajutat-o să parcurgă
cu râvnă toate etapele rânduielii
monahale. Ca o albină lucrătoare, după ce a cules nectarul
duhovnicesc din florile sub ale căror petale a crescut, produce
mierea pentru fiicele duhovniceşti a căror mamă devine după ce
Maica Stareţă Macaria pleacă la cele veşnice, în anul 1984.
52
 Darul lui Dumnezeu şi experienţa pe care o dobândise în
mănăstire în timpurile de prigoană, au ajutat-o să parcurgă cu
demnitate şi ultima parte a vieţii (1984-1990) care a coincis cu
apogeul dictaturii comuniste.
Alături de dorinţa fierbinte de a construi biserica nouă, a
luptat mult şi pentru păstrarea cu stricteţe a rânduielilor statornicite
de maica stareţă Macaria Samoilă.
Înalt Preasfinţia Sa Mitropolitul Silvestru, duhovnicul obştii
noastre în acea perioadă, a accentuat grija deosebită pentru
respectarea pravilei din biserică şi pentru citirea psaltirii de obşte la
orele exacte. Psalmii Sfântului Prooroc David sunt ca un zid
împotriva vrăjmaşului, un singur minut de întrerupere putând
produce fisuri în zid şi determina intrarea săgeţilor potrivnicului.
În cuvintele de învăţătură, preacuvioasa maica stareţă
Teofana aducea deseori de faţă rânduielile Cuviosului Pahomie. De
asemenea, cu multă căldură duhovnicească şi blândeţe, referitor la
obligaţia fiecărui călugăr de a fi prezent, eram îndemnate de a urma
la biserică, la pravila de obşte, cu toată râvna. Nu se putea nicicum
a înlocui rugăciunile de obşte cu cele de la chilie şi nici sunetul
clopotului nu trebuia să ne afle înafara sfintei biserici. Eram
povăţuite să ascultăm cuvântul rugăciunii cu luare aminte, să rostim
neîncetat rugăciunea minţii din inimă, să păstrăm buna-cuviinţă şi
liniştea în biserică şi în Sfântul Altar iar ascultarea de paracliser să o
facem cu multă frică de Dumnezeu şi cu atenţie.
Ne cerea să nu uităm niciodată să stăm înaintea Împăratului
Ceresc cu toată umilinţa şi evlavia, precum heruvimii şi serafimii.
Se bucura cu duhul când toate maicile veneau la strană (chiar dacă
nu puteau citi sau cânta). Nu mică îi era întristarea când cineva
îndrăznea să vină la biserică fără camilafcă. De multe ori, ne spunea
cum Maica Stareţă Macaria acorda o atenţie deosebită dicţiei şi
tonului cântărilor la strană.
Nu se părăsea nici buna-cuviinţă, căci nimeni nu îndrăznea
ca, după terminarea rugăciunii, să iasă din biserică înainte de maica
stareţă ci se aştepta în şir de o parte şi de alta.
53
 Nu se accepta nici cea mai mică abatere de la păzirea
blagosloveniei şi se aplica un canon cuvenit pentru încălcarea
acestei reguli. Maica Stareţă Teofana era o aprigă lucrătoare în
munca de formare a noilor începătoare. Urmărea pas cu pas ca
smerenia şi tăierea voii să intre în sufletele tinerelor ucenice. Ca cea
care ajunsese la vârsta bătrâneţii, ne spunea că acela care a fost
învăţat în trăire duhovnicească a putut duce făgăduinţa călugărească
până la sfârşit, chiar în suferinţă şi în ispite. Era plină de răbdare, în
boală şi în necazuri. Ne spunea că maicile mai în vârstă erau
istovite de dureri şi osteneli dar nu părăseau ascultările ci
nădăjduiau în darul lui Dumnezeu şi le duceau pe toate la bun
sfârşit.
Mult suferea maica stareţă Teofana dacă se întâmpla vreodată
ca cineva să se împotrivească în cuvânt sau în faptă. Frumoasă era
imaginea generală a comunităţii în care vedeai doar fiinţe smerite ce
nu ştiau a zice altceva decât minunatele cuvinte „Blagosloviţi şi
iertaţi!”
Simplitatea şi dreapta socoteală despre care citim în Vieţile
Sfinţilor era o altă virtute pe care o regăseam la maica stareţă
Teofana. Simplitatea în gândire nu dădea voie vicleşugului şi
făţărniciei să intre în suflet iar simplitatea ţinutei şi a hranei a ajutat
dintotdeauna şi ajută la împlinirea datoriei monahale.
***
După săvârşirea slujbei de înscăunare, comitetul rămânând
acelaşi, noua maică stareţă este ajutată şi ascultată în continuare
fără să se simtă vreo lipsă a celei ce a răposat.
Tristului eveniment de la 19 aprilie 1984 i-a urmat cel al
despărţirii de cel mai înflăcărat ierarh al Bisericii Ortodoxe de
Răsărit din România – Î.P.S. Mitropolitul Glicherie. Canonizarea
Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul se înscrie ca o pagină de
aur în istoria bisericii noastre. Ea este pecetea vie prin care
Dumnezeu întăreşte adevărul mântuitor în sufletele generaţiilor
prezente şi viitoare. Succesor la scaunul mitropolitan, Î.P.S.
Mitropolitul Silvestru Onofrei a devenit şi duhovnicul obştei
noastre începând cu anul 1986.
54
 Nădăjduind în
binecuvântarea şi ajutorul Maicii
Domnului, Acoperitoarea vie a
acestui sfânt lăcaş, maica stareţă
Teofana şi comitetul (împreună
cu maica iconoamă schimonahia
Antonia Drângu) au ţinut piept
Maica iconoamă schimonahia
nevoilor şi ispitelor ce au urmat. Antonia Drângu
În primăvara anului 1986, s-a
adus cărămida pentru reparaţia bisericii, întocmindu-se cele
necesare pentru începerea unei importante lucrări. Maica stareţă,
încurajată de întregul sobor, aduce la cunoştinţa organelor comunale
şi judeţene, necesitatea consolidării bisericii (care era în pericol de
dărâmare), insistând de mai multe ori în 1987 pentru obţinerea
autorizaţiei de reparaţie-construcţie. În zadar s-a apelat la autorităţi
căci aprobările pentru instituţiile de cult erau foarte greu de obţinut
în perioada când dictatura comunistă ajunsese la apogeu. Ştiut era şi
faptul că această credinţă a purces fără aprobarea Ministerului
Cultelor, fiind doar ...tolerată.
Amintim numai situaţia în care maica stareţă Teofana a mers
împreună cu alte măicuţe în audienţă la vicepreşedintele Consiliului
Judeţean Neamţ, prezentând cererea pentru construirea bisericii.
Fiind privite dispreţuitor, li s-a adresat doar o singură întrebare:
Vreţi să faceţi biserică... dar aveţi dreptul de a trăi? după care s-a
încheiat audienţa. S-ar putea găsi oare cuvintele potrivite care să
exprime durerea sufletească simţită atunci de măicuţe?
Din nou, maicile erau în mari griji. Trebuiau acte pentru cei
de pe pământ, dar nădejdea era tot la Dumnezeu şi la Maica Sa
Preasfântă care ştiau necazul şi dorinţa noastră. Ei ştiau că s-ar
putea construi biserica şi fără acte, cum atâtea lucruri bune s-au
făcut de la începutul lumii, dar aşteptau mai cu deadinsul
rugăciunile noastre. Am rămas aşadar pentru o vreme ca văduva din
Sfânta Evanghelie, aşteptând milă de la împăratul. Dar ni s-a
împlinit în cele din urmă şi cererea...
55
 Î.P.S. Silvestru Onofrei - Arhiepiscopul şi Mitropolitul
BOR - SV - duhovnicul Mănăstirii Brădiţel (1985 - 1992)
56
 Î.P.S. Arhiepiscopul şi Mitropolitul Silvestru Onofrei

Î.P.S. Arhiepiscopul și Mitropolitul Silvestru (în lume,

Onofrei Onofrei) s-a născut în anul 1924 în satul Rădăşeni, judeţul
Suceava. Părinţii lui, Vasile şi Maria, erau oameni cu credinţă
adâncă şi cu frică de Dumnezeu, ortodoxia fiind pentru ei un mod
de viaţă. Ei se distingeau prin însuşiri ca iubirea de oameni,
bunătatea și milostenia. Erau mereu gata să-i ajute pe cei săraci, să-i
găzduiască pe călători în casa lor şi să-l încălzească sufletește pe
aproapele lor.
Anul naşterii lui Onofrei coincide cu anul în care Biserica
Ortodoxă Română este greu încercată prin acceptarea inovaţiilor
apusene de a schimba calendarul, inovaţii ce au dus la mari
tulburări în rândul credincioşilor ce voiau să rămână fideli
predaniilor Sfinţilor Părinţi şi Sfintei Tradiţii.
Poziţia duhovnicească a familiei Onofrei în aceste vremuri
este evidentă. Pentru ei, Ortodoxia era adevărul şi viaţa, cu toate
dogmele, cu tradiţia bisericească, cu canoanele şi tipicul ecleziastic.
În sufletul acestor oameni credinţa şi viaţa creştin-ortodoxă erau de
neclintit. Casa familiei Onofrei a devenit în acei ani de prigoană
biserică, acolo oficiindu-se în ascuns cununii, botezuri, parastase şi
alte servicii liturgice, căci toate lăcaşurile de cult se aflau în
stăpânirea Bisericii oficiale.
După ce în anul 1931 părintele Glicherie Tănase se întoarce
de la Ierusalim şi Sfântul Munte având binecuvântare să zidească
biserici, în curtea familiei Onofrei se pune piatra fundamentală
pentru construirea unui lăcaş de cult pe stil vechi cu hramul
Sfinţilor Apostoli.
Fiu duhovnicesc al viitorului Mitropolit Glicherie, tânărul
Onofrei este dăruit de Dumnezeu cu însuşiri deosebite precum
inteligenţa, hărnicia şi sârguinţa, răbdarea şi stăruinţa cu care-şi
împlinea aspiraţiile, extraordinara memorie și alte harisme
duhovniceşti care aveau să se dezvăluie în toată deplinătatea lor în
anii tinereţii.
57
 Datorită devotamentului şi respectului pe care oamenii îl
aveau față de el, dar şi grație statorniciei şi adâncii lui credinţe
observate de părintele Glicherie, duhovnicul său, tânărului Onofrei-
a fost încredinţată greaua misiune de secretar al Administraţiei
credincioşilor din judeţul Neamţ în perioada 1946-1949.
În vremurile acelea dure, părea că renasc și datorită asociaţiei
trăirea şi duhul primilor creştini. Prin activitatea filantropică dar şi
prin sprijinul duhovnicesc pe care membrii asociaţiei îl acordau
tuturor creştinilor, mulţi oameni deznădăjduiţi şi dezamăgiţi de
loviturile vieţii și-au regăsit credinţa în Dumnezeu şi nădejdea în
viitor. Rugăciunea comună, participarea la sfintele taine, întâlnirile
de după Sfânta Liturghie sprijineau şi întăreau şi mai mult această
legătură frăţească.
În felul acesta, Onofrei a apucat-o pe drumul spinos şi greu,
oferindu-se din tot sufletul slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui, iar
timpul liber îl dedica rugăciunii şi studierii Evangheliei şi scrierilor
Sfinţilor Părinţi. Era un stadiu de pregătire pentru viitoarea sa
slujire din vremurile învolburate.
Această ascultare a fost în mod sigur pentru viitorul stareţ şi
mitropolit o mare şcoală. S-a apropiat foarte mult de durerea
omenească şi a învăţat să compătimească, să povăţuiască, să
mângâie, să se roage profund. Această experienţă a lui se va dovedi
foarte preţioasă în anii ce vor urma. Comunica des cu duhovnicul
său, părintele Glicherie, iar între ei se dezvoltase o legătură
duhovnicească puternică, ce-i dădea forță în continuarea luptei sale.
Setea pentru viaţa monahală îl stăpânea demult pe Onofrei
astfel că, în anul 1950 la vârsta de 26 ani, cu blagoslovenia P.S.
Glicherie, intră ca frate în Mănăstirea Slătioara, urmându-l mai apoi
şi tatăl său, Vasile (cunoscut sub numele de schimonahul Varlaam).
P.S. Glicherie vedea cu mare bucurie sporirea duhovnicească a
fratelui Onofrei şi împărţea cu el experienţele duhovniceşti,
pregătindu-l pentru monahism.
La mănăstire, ca şi în lume, fratele Onofrei s-a străduit să
îmbine cu răbdare problemele practice cu cele duhovniceşti.
58
 Împlinea ascultarea cu sârguinţă şi frică de Dumnezeu.
Dar, imediat după intrarea în mănăstire este arestat de
regimul comunist şi condamnat la patru ani de închisoare, fără a fi
judecat. A făcut doi ani închisoare de exterminare la Canal, unde cei
mai slabi au murit. Fratele Onofrei a fost păzit de harul lui
Dumnezeu, dar ne putem închipui prin ce întristare, suferinţă şi
durere a trecut, răbdând cu bărbăţie mucenicia pentru Hristos. În
toată viaţa sfinţiei sale, nu a putut vorbi fără lacrimi despre
suferinţele din închisorile comuniste.
Cu toate acestea, râvna pentru Dumnezeu nu l-a părăsit. S-a
întors în mănăstire dedicându-se cu tot sufletul ascultării şi
rugăciunii și a fost tuns în monahism cu numele de Silvestru. În
orele libere, studia cuvântul lui Dumnezeu. Nopţile şi le dedica
rugăciunii. În liniştea chiliei sale, pătruns de iubirea de Dumnezeu,
se ruga ceasuri întregi. În chilia sa se vedea lumină până în zori.
Dormea foarte puţin, pe un pat din scândură acoperit cu o pătură
roasă. Această nevoinţă a păstrat-o până la sfârşitul vieţii sfinţiei
sale, cu toate că avea să urce la treapta de Arhiereu şi Mitropolit al
Bisericii.
Pentru Mănăstirea Slătioara, ca şi pentru celelalte mănăstiri, a
fost o perioadă deosebit de grea din cauza faptului că mereu
comuniştii făceau arestări din rândul preoţilor cărora le era continuu
tulburată liniştea. Cu toate acestea, viaţa monahală din Slătioara nu
numai că nu s-a stins, ci mai mult s-a înflăcărat.
Astfel, în anul 1955 Părintele Silvestru este hirotonit preot de
către Î.P.S. Galaction Cordun.
De atunci, ieromonahul Silvestru a început o activitate
pastorală intensă, fiind trimis deseori să slujească Sfânta Liturghie
în parohiile din Moldova, deoarece preoţii de mir erau puţini sau
fuseseră arestaţi. Cu toată responsabilitatea pe care o avea faţă de
slujirea în mănăstire dar şi ca preot misionar, e de admirat cum
reuşea acest atlet al duhului să îmbine întru toate acestea rugăciunea
neîntreruptă a lui Iisus. Rămâne o taină pe care doar Bunul
Dumnezeu o ştie.
59
 În lupta aceasta îl avea ca susţinător înflăcărat pe P.S.
Glicherie, alături de care a ucenicit până la trecerea acestuia la cele
veşnice. Avea obiceiul de a se întâlni des cu arhiereul cel smerit,
blând şi binevoitor şi discutau pe diferite teme. Părintele Silvestru,
plin de duhul uceniciei, cerea povaţă de la Sfântul Ierarh Glicherie
în diferite probleme, iar smeritul mitropolit, apreciind experienţa şi
trăirea virtuoasă a părintelui Silvestru, îi cerea acestuia sfat în
legătură cu multe chestiuni, îndeosebi practice. Pe zi ce trecea,
iubirea înflăcărată a lui Dumnezeu îi unea pe aceşti doi slujbaşi ai
Lui.
Părintele Silvestru simţea intens marele dar al lui Dumnezeu,
harul preoţiei, iar când liturghisea strălucea aşa cum strălucesc
feţele sfinţilor. Stătea în Sfântul Altar cu mare bucurie, cu fiori în
suflet, cu multă evlavie şi săvârşea jertfa nesângeroasă “pentru
viaţa şi mântuirea lumii”. Când liturghisea, lumea se îngrămădea în
biserică, toţi voiau să-l vadă slujind şi să-i asculte predica ce se
distingea prin profunzimea şi totodată prin simplitatea ei. Din
această pricină, mulţi oameni îl iubeau adânc iar cercul fiilor săi
duhovniceşti se mărea din ce în ce mai mult.
După mulţi ani de serviciu preoţesc, în anul 1968 părintele
Silvestru (la vârsta de 44 ani) este hirotonit arhiereu. Este imposibil
de a descrie în cuvinte munca lui de atunci. Cu darul lui Dumnezeu,
a primit această harismă ca să-i întărească pe credincioşi pentru a
rezista încercării prigoanelor.
Iubirea lui fără hotar îmbrăţişa cu un interes deosebit pe acele
persoane chinuite de păcat şi vină, astfel încât cu iubirea sfântă a lui
Dumnezeu îşi hrănea sufletul şi cu aceeaşi iubire slujea pe
aproapele său. Ştiind că natura iubirii este dăruirea, jertfa, crucea,
sfinţia sa participa afectiv la suferinţele oamenilor. În privirea
sfinţiei sale, stăpânea voioşia liniştită, buna dispoziţie, zâmbetul şi
bunătatea, lucru ce atrăgea sufletele oamenilor. Ştia mereu să-i
asculte cu răbdare şi să-i liniştească pe cei care se apropiau de el
“osteniţi şi împovăraţi”. Inima lui sensibilă îl durea numai la gândul
că cineva ar putea să-şi piardă sufletul şi să se chinuie veşnic.
60
 În anul 1985, când Î.P.S. Glicherie trece la cele veşnice, prin
testamentul lăsat de Sfinţia sa, Arhiereul Silvestru îi rămâne
succesor. Câte experienţe profunde şi dumnezeieşti i-au fost dăruite
de acest vultur al ortodoxiei, care rămăsese ca o stâncă neclintită în
faţa furtunilor ce se dezlănţuiseră asupra Bisericii!
Aşadar, Arhiepiscopul și Mitropolitul Silvestru Onofrei,
conducător experimentat şi ghid capabil la cârma bisericii
mărturisitoare, a uitat odihna şi, cu toată slujirea istovitoare a
sfinţiei sale, şi-a continuat fără întrerupere nevoinţa. Numai harul
lui Dumnezeu l-a întărit. Ca şi când n-ar fi simţit oboseala
trupească, spunea mereu: “Ostaşul trebuie să moară pe front!”
În această perioadă a fost şi duhovnic al Mănăstirii Brădiţel.
Cu toate problemele şi răspunderile pe care le avea, de nenumărate
ori venea să întărească pe maici în lupta grea, stând alături de ele în
dificilele momente în care comuniştii au venit cu furie să risipească
mănăstirea. Prezenţa Î.P.S. Silvestru era aici o mare binecuvântare
de la Dumnezeu. Sfinţia sa a fost sprijinul obştii. Fie cu cuvântul
plin de iubire, fie cu hărnicia şi râvna, fie cu rugăciunea înflăcărată,
a oferit tot ceea ce a putut în drumul spinos pe care a pășit obştea de
maici.
Precum în anii ce trecuseră, la fel şi acum, Î.P.S. Silvestru
avea tovarăşi de drum minunaţi în călătoria pământească spre patria
cerească, dar şi sfetnici buni în problemele ce frământau Biserica.
În lupta aceasta i-a avut ca susţinători înflăcăraţi şi împreună
mergători pe episcopii Demosten, Vlasie şi Ghenadie. Mereu în
întâlnirile lor îşi îmbunătăţeau legăturile şi se întăreau unul pe altul,
împlinind porunca Sfântului Apostol Pavel “Cuvântul lui Hristos să
locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi
cu toată înţelepciunea.”(Coloseni 3, 16).
Astfel, pe toată perioada prigoanelor n-au încetat să existe
diguri împotriva ateismului, izvorâtoare de raze duhovniceşti. Cu
alte cuvinte, Dumnezeu nu a lăsat orfan poporul român.
Odată cu prăbuşirea regimului ateist, Biserica Ortodoxă
Română de Stil Vechi a fost lăsată liberă pentru a se realcătui.
61
 Î.P.S. Silvestru Onofrei împreună cu ceilalţi arhierei, după
evenimentele din 1989 au făcut demersuri pentru ca Biserica de
Răsărit să dobândească personalitate juridică.
Sub îndrumarea întâistătătorului său, Biserica îşi vindecă
încet, încet rănile, iar neobositul păstor umblă de la un capăt la altul
al ţării, îngrijindu-se de construirea a noi biserici. Harul lui
Dumnezeu revărsându-se din belşug, Î.P.S. Silvestru reuşeşte numai
în doi ani să sfinţească piatra fundamentală la peste 50 de biserici şi
să contribuie la reconstruirea celorlalte 36 existente şi a celor 9
mănăstiri. De asemenea, se fac hirotonii de noi diaconi, preoţi şi
arhierei.
Învrednicindu-l Dumnezeu să vadă Biserica mărturisitoare
liberă şi înflorită, cu peste două milioane de credincioşi, păstorul cel
bun “care-şi punea sufletul pentru oile sale”, s-a străduit să întoarcă
privirile creștinilor spre patria adevărată, Ierusalimul cel ceresc,
adică spre Biserica biruitoare.
Într-acolo își avea şi preasfinţia sa privirile lăuntrice
îndreptate, fiindcă nimic din ceea ce era pământesc nu-i umbrea
orizontul spre măreaţa veşnicie. Dumnezeu aşa binevoind, îl
cheamă la cele veşnice după o criză de inimă. Se stinge din viaţă în
ziua de 5/18 martie 1992, sufletul său ridicând parcă sarcina grea a
lumii și întărindu-i pe toţi în mucenicia vieţii celei pământeşti.
În armonia clopotelor, care în viaţă i-au binevestit bucuria
Învierii, îndrumătorul cel vrednic, tatăl duhovnicesc, mărturisitorul
contemporan şi mucenicul adevăratei Ortodoxii, a fost purtat pe
umerii preoţilor în fruntea unui cortegiu nesfârşit.
O mare de oameni, ce se mişca încet, tânguitor, îl urma
plângând, pe ultimul drum, pe cel ce cu o nemărginită dragoste şi
căldură mângâiase necontenit sufletele tuturor.
Î.P.S. Silvestru Onofrei a fost încă un dar nepreţuit dat de
Dumnezeu Bisericii Sale. În deşertul adânc al prigoanelor, a fost
roua binecuvântată ce a udat şi a răcorit inimile și cugetele însetate
precum “roua Ermonului ce se coboară pe Munţii Sionului” (Ps.
132, 3).
62
Î.P.S. Silvestru Onofrei alături
de fraţii săi - 1968

63
Î.P.S. Silvestru Onofrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul BOR-SV în
perioada 1986-1992, alături de Î.P.S. Vlasie Mogârzan - actualul
Arhiepiscop şi Mitropolit,
în timpul oficierii unor slujbe

64
 Perioada 1988 - 2008

Dumnezeu a slobozit în primăvara anului 1988 ploi dese care

au dus la căderea de năprasnă a unui perete de la Sfântul Altar
(partea veşmântăriei).
Cu toată dragostea şi bărbăţia, cu nădejdea în Acoperământul
Maicii Domnului, cu binecuvântarea Î.P.S. Mitropolitul Silvestru,
maicile au început lucrările unei noi biserici în jurul celei vechi,
fără ca aceea să fie dărâmată. Proiectanţii lucrării au fost Î.P.S.
Mitropolitul Silvestru Onofrei şi ierodiaconul Galaction Gherasim.
La 26 mai 1988 s-a turnat temelia actualei biserici, lucrându-se
patru zile. La 28 mai s
-a pus piatra
fundamentală de către
Î.P.S. Mitropolitul
Silvestru Onofrei. La
10 iunie a început
zidirea care a durat
trei zile. O altă
minune a Maicii
Domnului a fost şi
zidirea stranei din 1988 - peretele căzut în urma ploilor
stânga de către Î.P.S.
Mitropolitul Silvestru
cu două maici, într-o singură zi. Nu se poate spune cât spor şi vreme
bună şi dragoste în lucru a dat bunul Dumnezeu, încât în şapte zile,
cu întreruperile necesare, s-a ajuns până la ultima centură.
Dar zavistuitorul binelui a şoptit în urechile celor ce se pleacă
la rău, în chip că fac ale legii, să vină să demoleze tot, pe motiv că
nu avem acte de reparaţie-construcţie.
Pe 18 iunie (s.v.) 1988 – vineri la orele 14 – pe poarta
mănăstirii au intrat câţiva bărbaţi de la conducerea comunei şi a
judeţului, în urma cărora veneau alţii îmbrăcaţi în salopetă, ca
pentru lucru.
65
 Au spus că au venit pentru demolare. Atunci maicile, ieşind
în grup, au ridicat mâinile şi, cu lacrimi în ochi, au cerut să lase să
se termine această biserică de care şi dânşii vor avea bucurie când
vor primi de la Dumnezeu ceea ce nici unul din oameni nu le poate
da. Ameninţările au continuat dar maicile, înconjurând zidul
bisericii, nu au încetat rugăciunea către Bunul Dumnezeu. Era o
atmosferă de maximă încordare: clopotele sunau a jale, toate
vietăţile îşi exprimau neliniştea. Maicile strigau că e mai bine să
cadă zidurile peste ele decât să vadă distrus ceea ce, cu atâta
osteneală şi cheltuială, construiseră.
Impresionaţi de această reacţie neaşteptată a comunităţii,
muncitorii care
aşteptau comanda
îndepărtării mai întâi a
schelelor, au refuzat să
înceapă acţiunea,
preferând a li se tăia
mâinile sau a li se
desface contractul de
muncă, decât a mânia
în aşa chip pe
1988 - noua Biserică zidită până la
Dumnezeu. Aceasta a
ultima centură
fost una din cele mai
mari minuni ale Maicii
Domnului care a înmuiat inimile autorităţilor şi acestea nu s-au mai
gândit la demolare. Toate acestea se petreceau pentru încercarea
credinţei şi a răbdării noastre şi nu a slobozit Dumnezeu un alt rău
mai mare decât sistarea lucrării până la noi ordine.
Procesul-verbal încheiat prevedea amenzile stabilite conform
legii şi deschiderea unui proces de judecată care s-a desfăşurat în 3
şedinţe, ultima fiind pe 5 octombrie 1988.
Slujbele se făceau în biserica veche din interior. Cu dorinţa
fierbinte de a termina biserica nouă, maicile se încurajau reciproc
având nădejdea sinceră că Dumnezeu le va ajuta până în sfârşit.
66
 Timp de două luni nu s-a mai adăugat nimic la noua lucrare.
În schimb, s-au pregătit arcadele pentru acoperiş. Când a sosit ziua
cea blagoslovită de Dumnezeu ca să se înceapă expunerea pentru
acoperiş, nu s-a mai ţinut cont de nici o ameninţare a răului, fiindcă
procesul se amânase, iar timpul nu mai putea aştepta. Atunci, la
voia Milostivului Dumnezeu şi cu credinţa în minunile Maicii
Domnului, maicile (împreună cu câţiva creştini conduşi de
priceperea ierodiaconului Galaction Gherasim) au aşezat primele
arcade.
Era în 29 august 1988 când zidurile cele vechi ale bisericii,
împreună cu acoperişul, au fost scoase afară. Minunat lucru era să
vezi maicile ca albinele sârguindu-se a elibera interiorul noii
biserici. Apoi s-au întărit arcadele prin bolta din interior, s-au aşezat
consolele de jur împrejur şi s-au făcut cofrajele pentru cei 4 stâlpi
de bază ai turnului.
Stâlpii s-au turnat în 24 ore neîntrerupt, mortarul ridicându-se
manual la scripete. Precum furnicile nu-şi încurcă drumul adunând
proviziile, aşa toate măicuţele se străduiau să ajute pentru a mai
înainta cu un pas în lucrare. Când s-a eliberat interiorul şi au rămas
zidurile cele noi iar pe deasupra erau aşezate toate arcadele, ne-a
vizitat un grup de turişti din Grecia împreună cu Î.P.S. Chiprian şi
P.S. Ambrozie.

1988 - vizita Î.P.S. Chiprian şi a P.S. Ambrozie

67
 Î.P.S. Mitropolitul Chiprian ne-a adresat un cuvânt de
încurajare şi ne-a întărit nădejdea că vom avea bucuria de a vedea o
biserică măreaţă şi frumoasă închinată Maicii Domnului. Lucrările
au continuat cu mai multă uşurinţă, poate şi pentru rugăciunile celor
de o credinţă cu noi. A urmat apoi săparea temeliei pentru
proscomidie, veşmântărie şi pridvor. La toată această muncă brută,
maicile au fost ajutate de câţiva creştini buni, pe care nu-i mai
pomenim aici, ca să rămână pomeniţi în veci de Bunul Dumnezeu.
S-a zidit şi s-a turnat centura pentru proscomidie, veşmântărie şi
pridvor. Încă o greutate pentru maicile care erau deja epuizate a fost
turnarea bazei de la turnul mare al Bisericii, căci s-a învârtit beton
timp de 16 ore fără întrerupere iar tragerea la scripeţi era la 9 metri
înălţime.
Mai rămăseseră 11 zile lucrătoare până la 1 octombrie 1988
(s.v.), când era sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului şi
hramul mănăstirii, iar maicile erau îngrijorate şi se sfătuiau cum ar
putea acoperi mai repede biserica pentru a fi posibilă oficierea
slujbei. Dar vrăjmaşul cel nevăzut, văzând sporul la lucrurile cele
bune, a dat în gând celor de la securitate ,,să ne mai viziteze”. Era în
sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, dimineaţa în timpul
rugăciunii, când 4 tovarăşi umblau de jur împrejurul bisericii, exact
după ce se încheiase lucrarea de zidire a proscomidiei, a
veşmântăriei şi a pridvorului. În urma discuţiilor cu maicile din
conducere, au hotărât ca pe 5 octombrie 1988 să se prezinte din nou
la procesul care nu se încheiase.
Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului, s-a oficiat
prima Sfântă Liturghie la 1 octombrie 1988 (s.v.) în biserica nouă,
de către Î.P.S. Mitropolitul Silvestru şi un numeros sobor de preoţi
şi diaconi. Urma procesul dar emoţiile pentru acesta s-au sfârşit
când maica stareţă Teofana a adus vestea că acţiunea s-a încheiat în
favoarea Bisericii noastre.
Cu sufletele mai împăcate şi mulţumind lui Dumnezeu,
maicile continuă lucrările ajutând la acoperirea Bisericii cu tablă pe
monahii Galaction şi Nicodim care, cu multă râvnă şi sârguinţă, au
68
depus eforturi deosebite şi au îndurat frigul până au finalizat
acoperişul.
Concomitent, în interior, se pregătea bolta cu şipcă şi rapiţă
pentru a se tencui în primăvara anului 1989. Deşi era iarnă şi frig,
se lucra intens, pentru a se putea sluji în Biserică la praznicul
Naşterii Domnului. După credinţă a fost şi fapta căci am petrecut
sărbătorile de iarnă cu slujbe frumoase, oficiate de mai mulţi preoţi
de la Mănăstirea Slătioara.
După Botezul Domnului iarna a devenit mai blândă - prilej
pentru a începe pe 15 martie 1989 lucrarea de cimentare în interior,
de către o echipă de meşteri buni din comuna Zăneşti judeţul
Neamţ. Aceştia au finisat interiorul la Bunavestire, pe 25 martie
(s.v.) 1989.
Sfânta Candelă s-a îngropat pe 31 martie (s.v.) 1989, iar
Sfânta Masă s-a turnat pe 30 aprilie. Minunatele sărbători ale
Paştelui le-am petrecut în Biserică. Alături de bucuria Sfintei
Învieri, am primit o înştiinţare care ne obliga să arăm drumul de la
şoseaua principală (Canton Reclaru) până la colţul plantaţiei, pe
motiv că tronsonul acesta de drum face parte din terenul arabil al
CAP-ului Bodeşti. Nu mică a fost supărarea deoarece în prealabil se
cheltuise o sumă însemnată de bani pentru a-l îndrepta şi întări cu
balast. Noi am mulţumit şi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate
aceste încercări folositoare sufletului.
Ulterior, am cunoscut că ordinul cu drumul nu era din
necesitatea completării terenului arabil ci un mijloc de a opri
continuarea lucrării la biserică. Nu l-am arat, pentru că ordinul nu a
fost legal. Drumul a fost făcut din 1981 iar maicile au încercat doar
să-l întărească, făcând accesibilă circulaţia.
În vara anului 1989, s-a lucrat la turnul mare. Nu era o muncă
uşoară pentru maici dar Dumnezeu a întărit firile cele
neputincioase, părintele Galaction fiind mereu cel care dinamiza
activitatea.
La 9 octombrie 1989 s-a înălţat Sfânta Cruce de către Î.P.S.
Mitropolitul Silvestru cu o altă slujbă de sfinţire nespus de emoţio-
69
nantă, ca pe vremea Sfântului
Constantin cel Mare – primul
împărat al creştinilor.
La începutul lunii iunie
1989, cu blagoslovenia maicii
stareţe Teofana, s-a înfiinţat
atelierul de sculptură în lemn iar
prima dată s-au lucrat cele 2 uşi
de la veşmântărie (anterioare
celor de azi). Uşile de la intrarea
în Biserică au fost sculptate de
meşterii Ioan Marchidan şi
Alexandru Vasîlca – ucenicii
renumiţilor sculptori Vasile şi
Ion Resmeriţă din comuna
Grumăzeşti – Neamţ, cei care au
lucrat catapeteasma. Autorul Uşile de la intrare şi
picturii la catapeteasmă este Catapeteasma Bisericii
ierodiaconul Lavrentie Săftian
din Mănăstirea Slătioara.
Toate lucrările ulterioare s
-au desfăşurat apoi pe alt
fundament politic şi social,
generat de evenimentele din 17-
22 decembrie 1989 (căderea
dictaturii comuniste). Anul 1990
a avut cu totul alte întâmplări
faţă de cei 24 de ani dinainte.
Recunoaşterea Bisericii
noastre ca persoană juridică de
Judec. Suceava, prin decizia nr.
1000/19.02.1990, a asigurat
construirea de noi biserici şi
finalizarea celor începute.
70
 Pe parcursul celor 65 de ani (1924 – 1989) Biserica
Ortodoxă de Răsărit din România a mai trecut printr-o scurtă
perioadă (1946-1949) de recunoaştere parţială a cultului. Căderea
Partidului Comunist Român a fost ca o minune pe care Maica
Domnului a făcut-o cu Biserica noastră căci, cu 2 zile înainte de
revoluţie, prim-secretarul judeţului Neamţ a hotărât ca toate
construcţiile fără autorizaţie să fie demolate. Eram deci în punctul
critic de a nu mai exista ca instituţie de cult. De atunci înainte, cât a
mai fost voia lui Dumnezeu, s-au continuat lucrările începute. În
vara anului 1990 s-a montat catapeteasma şi mai apoi, în perioada
1991-1993, s-a realizat în interiorul bisericii pictura în tehnica ulei,
stil realist, de către pictorii Vasile Ieremia şi Nicolae Luchian.
Ziua de 4 septembrie 1990 (s.v.) a fost zi de jalnică
despărţire, deoarece Dumnezeu a chemat-o la cele veşnice pe cea
iubită, a noastră întâistătătoare, maica stareţă Teofana Nistor în
vârstă de numai 62 de ani.
După o grea suferinţă de câteva luni, ne-a părăsit în lumea
aceasta trecătoare însă de acolo de sus ne veghează, mijlocind cu
rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu şi Maica Domnului să ne ajute
la terminarea bisericii.
Maica stareţă Teofana Nistor a purtat cu vrednicie toiagul
păstoresc, iar cei 6 ani de stăreţie au coincis cu perioada apogeului
comunist. Ea a trăit zile de maximă încordare în lupta pentru
obţinerea avizelor de construire a bisericii, ceea ce i-a agravat foarte
mult starea de sănătate şi parcă i-a grăbit sfârşitul.
Sarcina de a conduce mai departe corabia în portul mântuirii
a încredinţat-o Dumnezeu maicii stareţe Varvara Blaga în vârstă de
44 de ani, aleasă de obşte prin vot majoritar, pe data de 7 decembrie
1990. Slujba de hirotesie a fost oficiată de Î.P.S. Mitropolitul
Silvestru – duhovnicul mănăstirii noastre în acea perioadă.
Obiectivul principal al maicilor era terminarea şi sfinţirea
bisericii. Această dorinţă fierbinte de a sfinţi Biserica Mănăstirii
Brădiţel, la care a zidit prima cărămidă, a avut-o şi Î.P.S.
Mitropolitul Silvestru, pe care Dumnezeu l-a chemat la fericirea ce-
71
rească prin moartea neaşteptată
din 5 martie (s.v.) 1992. Diadoh
al scaunului mitropolitan rămâne
Î.P.S. Mitropolitul Vlasie
Mogârzan, totodată şi duhovnic
al obştii Mănăstirii Brădiţel
Neamţ.
Cu binecuvântarea Înalt
Preasfinţiei Sale şi a maicii
stareţe Varvara, se continuă cu
toată râvna lucrările de
construire a clopotniţei (în
perioada martie 1992 -
septembrie 1994) şi a trapezei cu
chiliile de la etaj (în perioada
martie 1994 - septembrie 1995).
Maica Stareţă Schimonahia
Între ultimele lucrări la Varvara Blaga
biserică se înscrie pictura
exterioară în tehnica frescă executată în perioada mai - iulie 1995.
Nu suntem vrednice să mulţumim lui Dumnezeu, Maicii
Domnului şi tuturor sfinţilor pentru noianul de minuni ce s-au
revărsat asupra noastră, căci munca din cei peste 40 de ani a
înaintaşilor noştri (care s-au dus la Domnul sau care sunt încă în
viaţă) s-a încununat
prin marea sărbătoare
a sfinţirii Bisericii din
31 iulie 1995.
Împărţitorul darurilor
va răsplăti fiecăruia
nevoinţele, lipsurile şi
lacrimile ce s-au
vărsat până s-a ajuns
la împlinirea
minunatului scop. Trapeza Mănăstirii Brădiţel

72
Î.P.S. Silvestru Onofrei, alături de Î.P.S. Chiprian de Oropos şi Fili,
P.S. Ambrozie, P.S. Vlasie, P.S. Ghenadie, P.S. Demosten şi de
soborul Mănăstirii Brădiţel Neamţ
-1991-

73
 Biserica s-a sfinţit sub arhipăstoria Î.P.S. Mitropolitul Vlasie
Mogârzan. Au participat la ceremonia religioasă Preasfinţiţii
arhierei Ambrozie din Grecia, Demosten Ioniţă – Nemţeanul,
Ghenadie Gheorghe – Băcăuanul, Pahomie Moraru – Vrânceanul şi
Preasfinţiţii episcopi vicari Sofronie Oţel – Suceveanul şi Teodosie
Scutaru -Braşoveanul, precum şi un mare sobor de preoţi şi diaconi,
alături de numeroşi credincioşi.
Trebuie să mai evidenţiem şi faptul că procesul de construire
şi terminare a bisericii într-o perioadă de numai 7 ani (mai 1988 –
august 1995) a fost posibil
Biserica actuală datorită grijii şi efortului
deosebit al maicilor, sub
îndemnul şi îndrumarea
preacuviosului părinte
arhimandrit Nifon
Marinache şi maicii stareţe
Macaria, de a procura toate
materialele necesare şi parte
din mijloacele financiare cu
peste 30 ani înainte.
Deşi condiţiile au fost foarte stricte, după cum am menţionat
înainte, nădejdea că prin slobozirea lui Dumnezeu se va înălţa
biserica nouă, nu s-a pierdut niciodată. Mărturie vie avem cuvintele
maicii Macaria Samoilă care, fiind întrebată odată de ce ne mai
ostenim să adunăm lemn pentru biserică dacă nu avem voie să
construim, a răspuns: ,,eu nu voi mai trăi dar în locul acesta se va
ridica o minuntă biserică”. Acest duh neclintit în pronia lui
Dumnezeu l-a insuflat maica stareţă tuturor măicuţelor şi dorim ca
Dumnezeu să-l sădească şi în sufletul tuturor urmaşilor.
Apoi, mai târziu, când auzeam că maica stareţă Teofana
împreună cu maicile din comitet înaintează cereri pentru construirea
bisericii, ne puneam întrebarea: „Cum mai există curajul de a cere
aşa ceva când biserica era atât de prigonită?” Dar ceea ce la om nu
e cu putinţă, la Dumnezeu e minunat lucru şi se săvârşeşte.
74
Înalt Preasfinţia Sa Vlasie Mogârzan, Arhiepiscopul şi Mitropolitul
Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit

75
 Î.P.S. Arhiepiscopul și Mitropolitul Vlasie

Pe meleaguri sucevene, în voievodala localitate Slatina, trăia

între cele două războaie mondiale una dintre cele mai râvnitoare
familii de creştini ortodocși păstrători fideli ai credinţei strămoşeşti
- familia Mogârzan. Fiul care s-a născut în această familie în anul
1941 (la 18 octombrie) a primit la botez numele Vasile. El avea să
devină mai târziu întâistătător al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi
din România.
Micul Vasile, înzestrat de Dumnezeu cu calităţi deosebite
(ascultarea faţă de părinţi, dragostea pentru rugăciune, sfiala,
tăcerea) se distingea între fraţi cu înclinaţii către viaţa monahală.
Condiţiile socio-economice grele din ţară (după cel de-al II-lea
război mondial), educaţia creştinească deosebită primită de la
părinţi, precum şi exemplul celor trei fraţi mai mari (viitorii clerici
Pavel, Acachie şi Mardarie)
au făcut din tânărul Vasile
un copil bătrân în privința
înțelepciunii și a bunei-
rânduieli.
La frageda vârstă de
16 ani, acesta se hotărăşte
să urmeze cel mai înalt mod
de vieţiure - monahismul –
şi intră ca frate în
Mănăstirea Slătioara şi ca
ucenic al Sfântului Ierarh
Glicherie, în anul 1957, în
vremea stăreţiei Ierosch.
David Bidaşcu. A îndurat de
tânăr teroarea comunistă
care l-a obligat de multe ori
să fugă în pădure pentru a
nu fi scos din mănăstire. Fratele Vasile... în 1961

76
 Duhul blândeţii şi al supunerii l-au ajutat să înţeleagă cu
multă uşurinţă taina sfintei ascultări - sensul vieţii călugăreşti.
Dascălul său, cu ochiul mai înainte văzător, îl rânduieşte la mai
multe ascultări, cea de bază rămânând biserica și strana.
Fiind înzestrat de Dumnezeu cu o voce foarte frumoasă, cu
ajutorul Maicii Domnului, prin râvnă şi muncă susţinută, reuşeşte în
scurt timp, să înveţe psaltichia şi toate cântările bisericeşti. În anul
1968, este tuns în monahism de către Sf. Ier. Glicherie, pe atunci
Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, primind
numele Vlasie.
În acelaşi an, de ziua Sf. Prooroc Avacuum, este hirotonit
diacon, primind harul diaconiei prin ruga şi punerea mâinilor Î.P.S.
Silvestru Onofrei. Despre cei 13 ani de diaconie, Î.P.S. Vlasie îşi
aminteşte acum, cu multă bucurie: ”Alături de călugării şi diaconii
de vârsta mea, duceam o viaţă foarte liniştită; cel mai mic cuvânt
de jignire dintre noi se
Diaconul Vlasie... ştergea imediat cu
minunatele cuvinte:
<Blagosloviţi şi iertaţi!>;
nu îndrăzneam să ne
judecăm între noi sau pe
alţii; nicicum nu ne
interesau vreodată
preocupările mitropolitului,
ale celorlalţi arhierei sau
preoţi. Singura grijă era
împlinirea cu multă atenţie
a ascultărilor rânduite”.
Luarea-aminte la sine
şi râvna pentru folosirea
eficientă a fiecărei clipe,
erau cele două obiective pe
care le urmărea în lucrarea
mântuirii.
77
 Ca un iubitor de linişte, tăcere şi contemplare la cele cereşti,
sub povăţuirea iubitului său dascăl, sporea mult prin studiul
scrierilor duhovniceşti. Capacitatea intelectuală deosebită şi
isteţimea cu care l-a înzestrat Bunul Dumnezeu, l-au ajutat de-a
lungul timpului să-şi însuşească o înaltă cultură teologică, fiind un
autodidact perseverent. Şi-a creat un plan de studiu propriu,
începând cu Vieţile Sfinţilor, Filocaliile, Scrierile Patristice, Sf.
Scriptură, Istoria Bisericească şi celelalte, până la cele mai adânci
lucrări de dogmă. Scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, cu deosebire
Cele 14 Trimiteri ale Sf. Ap Pavel, sunt “hrana cea de toate zilele”,
comuniunea duhovnicească cu acest Mare Părinte al Ortodoxiei
mergând până la contopire.
Dulceaţa scrierilor duhovniceşti, îmbinată cu trăirea în duhul
ascultării, avea să devină seva din care va extrage esenţa pentru
întreaga activitate pastorală ce va urma.
Diaconul Vlasie Mogârzan alături de Înalţii Ierarhi ai BOSV

78
 În anul 1981 (iulie
31), de ziua Sfântului
şi Dreptului
Evdochim, este
hirotonit preot de
către Î.P.S. Silvestru.
Ca ucenic al Sf. Ier.
Glicherie, timp de 29
ani şi apoi al Î.P.S.
Silvestru - oameni
care au avut de suferit
și care au probat o
conduită exemplară în
faţa poporului -
Ieromonahul Vlasie
deprinde cele mai
înalte virtuţi:
dragostea faţă de
Dumnezeu şi faţă de
aproapele și râvna
P.S. Demosten şi Preotul Vlasie Mogârzan pentru păstrarea
credinţei ortodoxe
strămoşeşti. Blândul păstor alina cu multă înţelepciune şi
compătimire durerile şi neajunsurile celor ce-i cereau sfatul și
propovăduia cu sârguinţă şi stăpânire de sine cuvântul lui
Dumnezeu, harisma oratoriei revărsându-se asupra sa din destul. S-
a dovedit a fi şi un bun pedagog, iniţiind cursuri de cântări psaltice.
La 25 aprilie 1984, este ales stareţ al Mănăstirii Slătioara.
Conflictele cu lumea atee a comunismului se înteţesc, atât pe plan
spiritual cât şi social. În calitate de stareţ, este silit de comunişti să
expulzeze din mănăstire pe toţi fraţii şi călugării aflaţi sub vârsta de
5o de ani. Refuzul Sfinției Sale a fost prompt şi hotărât: chemarea
pentru fiecare călugăr este de la Dumnezeu şi nu de la oameni. Și,
astfel, călugării au putut rămâne în mănăstire.
79
 Anul 1985 marchează despărţirea de cel mai iubit părinte şi
păstor – Sf. Ier. Glicherie. La 29 iulie 1985, Ieromonahul Vlasie
este hirotonit arhiereu de către Î.P.S. Silvestru Onofrei şi P.S.
Demosten Nemţeanul. Lucrarea Harului Sfântului Duh cât şi
capacitatea intelectuală îl dovedesc a fi un bun duhovnic şi un viu
lucrător al rugăciunii minţii.
După trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Silvestru în
anul 1992, P.S. Episcop Vlasie Mogârzan este ales Arhiepiscop şi
Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România.
Asemenea vulturului care-şi fixează prada de la mare distanţă,
simţind pericolul ce vine
asupra bisericii, Î.P.S. Vlasie
continuă lupta de apărare
împotriva ereziei vremii.
Perioada arhipăstoririi Sale
coincide cu cea a
democraţiei sociale prin care
s-a dat libertate bisericii. Se
sfinţesc biserici, mănăstiri,
au loc hirotonii de preoţi de
mir, de preoţi călugări şi de
episcopi. Înalt Preasfinţitul
Mitropolit Vlasie întocmeşte
memorii detaliate, le
prezintă Ministerului
Cultelor şi conducerii
statului arătând că Biserica
noastră îndeplineşte toate
condiţiile necesare
recunoaşterii cultului. De ce
până acum nu s-a primit nici
un aviz favorabil la cererile
adresate, numai Bunul
Hirotonie întru preoţie...
Dumnezeu ştie.
80
Hirotonia întru Episcop a Pr. Arhim. Dionisie şi a
Pr. Arhim. Glicherie

81
 Alături de grija pentru întreaga biserică, începând din anul
1992 Î.P.S. Arhiepiscopul și Mitropolitul Vlasie este şi duhovnic al
obştii de maici din Mănăstirea Brădiţel Neamţ. Cu inima caldă, cu
răbdarea îndelungă şi cu blândeţea ce îl caracterizează, luptă pentru
formarea fiicelor sale duhovniceşti, în spiritul adevăratei ortodoxii.
După evenimentele din 1989, dat fiind faptul că Biserica s-a
bucurat de libertate religioasă (situaţie fără precedent de-a lungul
istoriei ei), Î.P.S. Mitropolitul Vlasie a fost admis la cursurile
Universităţii Tradiţionaliste Ortodoxe din Etna, California iar la 1
ianuarie 1995 a primit licenţa în studii teologice din partea “The
Center for Traditionalist Orthodox Studies, St. Gregory Palamas
Monastery” din Etna, California. P.S. Hrisostom de Etna – episcop
al Bisericii Ruse din Diaspora - cunoscând viaţa şi profunzimea
gândirii duhovniceşti a Î.P.S. Vlasie, a evidenţiat sârguinţa
covârşitoare a Înalt Preasfinției Sale, pentru mântuirea sufletelor
oamenilor, spunând: ”nu este atât de mare şi minunată ispravă a se
păzi cineva într-această amăgitoare lume pe sine fără de prihană,
pe cât este vrednic de laude acela care se sârguieşte a mântui pe
aproapele; de aceea, şi noi suntem datori să cinstim pe
îndrumătorii noştri şi să le mulţumim după putere, fiindcă după
datorie nu putem”.
Cea mai înaltă lucrare din activitatea Î.P.S. Arhiepiscopul și
Mitropolitul Vlasie a fost canonizarea Sf. Ier. Glicherie în anul
1999. Într-o muncă neobosită, timp de 2 ani, cu toată dragostea şi
dăruirea, împreună cu P.S. Demosten, P.S. Ghenadie şi P.S. Pahomie
întocmește slujba, acatistul şi viaţa sfântului şi organizează toate
lucrările premergătoare desfăşurării celui mai important eveniment
din cei peste 8o de ani de existenţă a bisericii noastre - slujba
canonizării.
Din punctul de vedere al dreptului canonic, cel ce poate să fie
recunoscut prin canonizare ca sfânt, trebuie să împlinească
mărturisirea dreptei credinţe, lupta pentru păstrarea ortodoxiei,
pătimirea pentru ea şi o viaţă morală exemplară. Iar la Sf. Ier.
Glicherie acestea au fost îndeplinite cu prisosinţă.
82
 Trecerea în rândul sfinţilor este un eveniment rar. Este o
împlinire a Cuvintelor Mântuitorului: ”voi sunteţi lumina lumii, voi
sunteţi sarea pământului”. Sfinţii sunt aproape de Dumnezeu încă
din viaţă – prin rugăciune şi ostenelile lor - iar acum, la Scaunul
Dumnezeirii, ei se roagă pentru noi... cei din lumea plângerii.
Neîndestulătoare sunt şi cuvintele care trebuie să descrie
activitatea pastorală de peste hotare a Î.P.S. Vlasie: întărirea
comuniunii liturgice cu alte biserici surori - Grecia, Bulgaria,
Biserica Rusă din Diaspora cu sediul la New York SUA - formarea
de noi parohii (două numai în Italia) vizitele la Ierusalim (Sf.
Mormânt), Sf. Munte Athos, Grecia, America (la Canonizarea Sf.
Ioan Maximovici). Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din
România nu are relaţii de subordonare față de nici una din bisericile
amintite, respectându-se statutul de biserici-surori.
Dar chipul lăuntric al Arhipăstorului nostru nu va fi complet
zugrăvit dacă nu vom arăta grija deosebită pentru asigurarea
succesiunii apostolice şi pentru păstrarea păcii şi unirii între
membrii conducerii Bisericii noastre. Aceasta s-a materializat în
perioada 1992-2007 prin cele 9 hirotonii de episcopi: P.S. Pahomie
Vrânceanul (Dumnezeu să-l odihnescă!), P.S. Sofronie Suceveanul,
P.S. Teodosie Braşoveanul, P.S. Iosif Botoşăneanul, P.S. Flavian
Ilfoveanul, P.S. Antonie Ploieșteanul, P.S. Glicherie Ieşeanul, P.S.
Dionisie Gălăţeanul şi P.S. Evloghie Sibianul. În prezent, Sinodul
Bisericii noastre este format din 10 episcopi şi Mitropolitul Vlasie.
La Mănăstirea Slătioara, sub conducerea Î.P.S. Vlasie, a
început construirea unei impunătoare catedrale cu hramul
Pogorârea Sfântului Duh. Aceasta este o ofrandă adusă lui
Dumnezeu, Maicii Domnului şi Sfântului Glicherie, pentru
binefacerile revărsate din plin peste biserică după 1990.
Cu toată nevrednicia, rugăm pe Bunul Dumnezeu, pe Maica
Domnului şi pe toţi sfinţii să întărească şi să dea sănătate Î.P.S.
Vlasie şi întregului sinod al bisericii noastre, ca să păşim împreună
pe urmele înaintaşilor și să păzim credinţa dreaptă şi sfântă, aşa
cum ne-a lăsat-o Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli şi Sfinții Părinţi.
83
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România (2007)

84
 Departe de tumultul vieţii contemporane, Mănăstirea Brădiţel
domneşte peste crestele din împrejurimi revărsând linişte şi
dragoste, îndemnând la reculegere, meditaţie şi rugăciune şi oferind
celor împovăraţi de grijile acestei lumi hrană duhovnicească.
Odată intrat în acest tărâm, poţi să-ţi potoleşti setea trupească
bând apă proaspătă şi rece din fântâna ce se află la poartă. Fântâna
aceasta ne împrospătează izvorul aducerilor aminte, izvorul jertfei
înaintaşilor ce se cere răsplătit prin lacrimile noastre şi prin
neuitare.
Intrarea în sfântul lăcaş este străjuită de poarta cu Sfânta
Cruce, realizată cu multă măiestrie de cunoscuţii sculptori Ioan şi
Mihai Resmeriţă din comuna Grumăzeşti, judeţul Neamţ. Arcada
porţii are pictate icoanele celor două hramuri ale mănăstirii, iar
cupola este încadrată de patru turnuleţe cu sfinte cruci.
Aleea ce duce spre incinta mănăstirii este presărată cu flori
multicolore ce nu-ţi pot purta gândul decât spre frumuseţea vieţii
monahale şi spre ideea vremelniciei existenţei noastre pe pământ. În
faţă, se înalţă clopotniţa unde te aşteaptă, spre binecuvântare
cerească, Maica Domnului şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Clădirea clopotniţei este structurată pe două nivele şi are o
înălţime de 20 de metri, pe axul turnului. Faţada este sculptată în
praf de piatră şi bogat ornamentată cu chipuri de sfinţi şi cu motive
geometrice şi florale. Turnul hexagonal al clopotniţei adăposteşte
cele 6 clopote (patru mari şi două mici) care sunt acţionate manual
şi fac cunoscut lumii glasul Domnului, anunţând orele de rugăciune.
În partea dreaptă a aleii, se află una din micile livezi ale
mănăstirii şi cimitirul iar în partea stângă, grădina de legume.
Înaintând în liniştea sfântului aşezământ, pe aleea încadrată
cu un gard de cercevele de stejar vopsite în alb, te aşteaptă în partea
dreaptă desfăşurându-se până la biserică, grădina cu flori - ofrandă
adusă Miresei lui Hristos. Aici alternează şi se întrec în miresme şi
culori de la ghiocei şi garofiţe, până la crini, gladiole, trandafiri şi
gherghine.
De la florile crescute pe locul neuitatelor suferinţe, ridici apoi
85
privirea spre sfânta biserică - mântuitoarea corabie crescută în
pământ creştinesc, întărită de valurile ispitelor şi îmbogăţită cu
frumuseţea jertfei atâtor generaţii de monahi şi monahii.
Biserica actuală (edificată în stilul moldovenesc) are formă
de cruce, cu arce şi bolţi din cărămidă, iar fundaţia este din piatră şi
beton. Este construită din cărămidă arsă, cu o singură turlă pe
Sfântul Altar şi alte două mai mici pe pridvor, având lungimea
totală de 27 m, lăţimea de 7 m iar înălţimea pe axul turlei de 28 m.
Pereţii au o grosime de 0,5 m.
Faţada exterioară a bisericii, realizată în praf de piatră, e
împodobită cu o cunună împletită din două viţe, ce simbolizează
cele două firi ale Mântuitorului. Cununa împarte zidul bisericii în
două registre. În partea de sus, sub cornişă, sunt delimitate mai
multe ocniţe. În fiecare, prin armonia divină a luminilor, talentaţii
maeştri iconari, soţii Paul şi Gabriela Irimescu din Piatra Neamţ, au
zugrăvit în perioada mai-iunie 1995 chipul Domnului, chipul Maicii
Domnului şi al mai multor Sfinţi Mucenici şi Sfinte Muceniţe,
aşezaţi parcă de strajă în jurul bisericii, pentru a o apăra de-a lungul
vremurilor vitrege. În partea mediană, sunt picturile unor Sfinţi
Cuvioşi şi ferestrele dreptunghiulare, înguste şi terminate în arc.
Biserica este prevăzută cu trei turle. Deasupra naosului, se
înalţă turla mare, octogonală, sub formă de spirală cu 8 ferestre mici
şi chenare răsucite, având la bază 6 trepte hexagonale succesive.
Stilul ei aminteşte de acela al Mănăstirii de la Curtea de Argeş dar
este individualizat prin simbolurile moldoveneşti. Cele două turle
mai mici se află deasupra pridvorului închis. Pe vârful turlelor sunt
înălţate cruci de inox de care sunt prinse, în dantelă, lanţuri cu
clopoţei. Glasul lor te cheamă la reculegere, în biserică...
Aceasta este prevăzută cu un pridvor deschis, a cărui boltă e
susţinută de zece coloane suple. Uşa din partea de vest a pridvorului
închis este din stejar, în două canate şi se încadrează într-o ramă
sculptată în piatră.
Arhitectul sfântului lăcaş, părintele Galaction Gherasim, a
îmbinat armonios elementele de bază ale construcţiei unei biserici:
86
Sfântul Altar, naos, pronaos şi pridvor. Turla înaltă a naosului
înfăţişează chipul blând al Pantocratorului (Atotputernicul)
înconjurat de îngerii ce slujesc Sfânta Liturghie cerească.
Catapeteasma a fost sculptată de Vasile şi Ioan Resmeriţă şi
pictată în stil bizantin de ierodiaconul Lavrentie Săftian din
Mănăstirea Slătioara. Mobilierul bisericii este realizat în atelierul de
sculptură al mănăstirii de către maici.
În partea stângă a pronaosului, se află baldachinul sculptat în
lemn de stejar, paltin şi păr şi pictat în stil bizantin în atelierul de
pictură al mănăstirii. Sub cupola acestuia, domnesc ocrotitor
părticele din Sfintele Moaşte ale Sfântului Apostol Toma, Sfinţilor
Ierarhi Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, Sfântulului Ierarh
Glicherie Mărturisitorul, Sfântulului Mare Mucenic Gheorghe,
Sfântului Mucenic Haralambie, Sfântulului Mucenic Pantelimon,
Sfintei Cuvioase Paraschiva şi ale altor sfinţi...
SF. 14 000 DE PRUNCI UCISI DE IROD SF. MC. FAURTIN
SF. 40 DE MUCENICI SF. MC. FELICIFTIMI
SF. AP. TOMA SF. MC. FELICIS
SF. CUV. DIMITRIA SF. MC. GHEORGHE
SF. CUV. EFTIMIE SF. MC. HARALAMBIE
SF. CUV. GHEORGHE HOZEVITUL SF. MC. HONORATI
SF. CUV. MARCU EFESEANUL SF. MC. IACOV
SF. CUV. PARASCHEVA SF. MC. IGNATIE
SF. CUV. UCISI IN M-REA SF. SAVA SF. MC. IOAN RUSU - veşmânt
SF. IER. GLICHERIE MARTURISITORUL SF. MC. IULIANI
SF. IER. IOAN GUR| DE AUR SF. MC. IUSTINA
SF. IER. MODEST SF. MC. LELY
SF. IER. SPIRIDON SF. MC. LINY
SF. IER. VASILE CEL MARE SF. MC. LUCIA
SF. MC. ACACHIE SF. MC. MARINA
SF. MC. ANTIGONI SF. MC. MERCURIE
SF. MC. ANTIOCHI SF. MC. NINY
SF. MC. BAFILCI SF. MC. PANTELEIMON
SF. MC. BAFILY SF. MC. PARASCHEVI
SF. MC. BERNY SF. MC. PLURIMOR
SF. MC. BONIEP SF. MC. PRIMITIANI
SF. MC. BONIFACIA SF. MC. SATURNINI
SF. MC. CANDIDIM SF. MC. TEODOR TIRON
SF. MC. CECILIA SF. MC. TRIFON
SF. MC. CERINIM SF. MC. VARVARA
SF. MC. CONSTANTY SF. MC. VLASIE
SF. MC. COZMA SI DAMIAN SF. MC. ZENONIS
SF. MC. DEVND SF. MIRON. MARIA MAGDALENA
SF. MC. EVALISMY

87
 Racla cu sfintele moaşte

Clopotniţa Sfintei Mănăstiri Crucea de la Sfânta Masă

88
 Pictura, în tehnica ulei stilul realist, a fost realizată de pictorii
Vasile Irimia şi Nicolae Luchian şi oferă spre contemplare şi luare
aminte scene din viaţa Mântuitorului, a Maicii Domnului, precum şi
chipuri ale unor sfinţi din Vechiul şi Noul Testament.
Într-o astfel de ambianţă, în prezenţa vie a atâtor sfinţi şi
preacinstite chipuri, icoane, sfinte moaşte, cum ar putea să nu
crească în voie viaţa de sfinţenie?
Împrejurul bisericii, în cele trei corpuri de clădire, se află
chiliile a peste 100 de maici care şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu.
Tot în aceste spaţii sunt amplasate cele 6 dormitoare, bucătăria,
trapeza şi atelierele de lucru. Împletind rugăciunea cu munca,
maicile se ostenesc în ascultările de la bucătărie, trapeză, din
atelierele de pictură, sculptură, tapiserie, tricotaje şi în cele de
cultivare a pământului şi de creştere a animalelor.
Trebuie să amintim aici şi minunea care s-a produs în
preajma canonizării Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul.
Drumul de la şoseaua
principală până la
mănăstire fiind
aproape distrus, s-a
apelat la conducerea
comunei Bodeşti cu
două săptămâni
înainte pentru
reparare, dar nu s-a
luat nici o măsură.
În ajunul
canonizării, pentru
rugăciunile Maicii
Domnului şi ale Sfântului Ierarh Glicherie, cei în drept au reparat
(parcă îndemnaţi) drumul, musafirii din străinătate putând urca până
la mănăstire. Pentru credinţa Înalt Preasfinţiei Sale Chiprian de
Oropos si Fili a fost posibilă o asemenea binefacere iar noi ne-am
bucurat nădăjduind că vom fi vizitaţi mai des.
89
 La umbra unei minuni
În ce minuni credem?
Mass-media acordă o atenţie crescută aşa ziselor “vindecări
miraculoase”, ”fenomene extraordinare”, sau “persoane cu
capacităţi uimitoare”, exercitând aproape o agresiune asupra
opiniei naivului consumator de senzaţional. Veridicitatea acestor
subiecte este indusă de reclama excesivă, multitudinea şi frecvenţa
apariţiilor în presă şi, ceea ce este mai trist, de falsa credibilitate
oferită publicului larg. “Cazurile uluitoare” relatate stârnesc
curiozitatea prin inserarea în fabulos, impresionează prin misticism,
magie şi construiesc subtil în subconştientul cititorului/privitorului
o nouă perspectivă asupra noţiunii de minune, distrugând sensul ei
creştin-ortodox, precum şi pe Cel care face minuni - Dumnezeu şi,
prin El, sfinţii Lui.
Adevăraţii făcători de minuni, sfinţii, ajung să coexiste astfel
în paginile multor reviste, în programele Radio şi TV cu persoanele
încredinţate că sunt înzestrate de Dumnezeu cu puteri miraculoase.
Poate credem că această coexistenţă forţată din mass-media nu
exercită nici un rău asupra sufletului.
Dar... şi biserica ecumenică are la bază acelaşi principiu al
coexistenţei şi toleranţei de adevăruri. Ori, în ortodoxie există un
singur Adevăr: Hristos, care a zis “Eu sunt Calea, Adevărul şi
Viaţa!” Aşa ne învaţă Biserica ortodoxă că Unul este Dumnezeu
care face minuni. “Nu este asemenea ţie între dumnezei, Doamne şi
nu este după faptele Tale” (Psalm 85, 8), “Că mare eşti Tu şi cel ce
faci minuni, Tu eşti Dumnezeu însuţi!”(Psalm 85, 10)
Cu dificultate se poate conştientiza însă pe de o parte
înşelarea diavolească ce stă la baza “vindecărilor miraculoase”, a
“descoperirilor uluitoare” şi, pe de altă parte, capcana întinsă de
vrăjmaşul mântuirii oamenilor în care lesne alunecă cei ce cred în
false minuni. Riscul de înşelare este mare pentru cei ce
sunt încredinţaţi că “simt”, “văd”, “li se descoperă în vis”, “vorbesc
cu morţii” vindecă prin bioenergie sau prin diverse alte metode de
90
energoterapie, ajungând astfel “sfinţii” zilelor noastre, nu atât prin
ceea ce fac cât prin credibilitatea acordată de cititori şi prin
publicitatea agresivă realizată de mijloacele de comunicare în masă.
Creştinul hrănit cu vieţile sfinţilor şi crescut duhovniceşte
sub povăţuirea unui duhovnic încercat, poate sesiza diferenţa dintre
miracolele intens mediatizate şi minunile făcute de Dumnezeu
pentru proslăvirea sfinţilor şi pentru îndreptarea oamenilor pe calea
mântuirii. Minunile nu se fac nicidecum pentru câştiguri personale,
slava oamenilor şi, cu atât mai puţin, pentru pierderea sufletelor.
Cine are ochi duhovniceşti vede că Dumnezeu, prin marea Sa
milostivire şi iubire de oameni îngăduie încă minuni
pentru îndreptarea pe calea mântuirii şi pentru proslăvirea sfinţilor
ce mult au pătimit în viaţa lor propovăduind şi apărând ortodoxia
adevărată.
Să ne întrebăm: „Ce viaţă au sfinţii? Dar persoanele cu
capacităţi paranormale? Cui şi-au închinat viaţa sfinţii? Dar
bioenergeticienii? În numele cui fac sfinţii minuni. Dar
energoterapeuţii? Cum şi cine validează minunile sfinţilor? Dar ale
spiritiştilor? Cui slujim ?...Lui Dumnezeu sau lui mamona?”

Icoana Izvorâtoare de Mir a

Sf. Ier. Glicherie Mărturisitorul
Este de datoria fiecărui creştin al Bisericii Ortodoxe de a
cunoaşte viaţa Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul, cel care a
luptat pentru apărarea credinţei strămoşeşti, a îndurat prigoană
şi închisoare cu tot ce înseamnă aceasta (bătăi,
batjocură, înfometare şi condamnare la moarte). Cel iubitor de
rugăciune, smerenie, nevoinţă şi adevăr, cel care prin toate acestea a
fost şi este plăcut înaintea lui Dumnezeu (deoarece încă din timpul
vieţii sale a fost proslăvit prin darul facerii de minuni) după trecerea
la cele cereşti ne-a lăsat nouă Sfintele sale Moaşte.
Sfântul Glicherie îşi continuă acum din ceruri lucrarea sa
duhovnicească de a apăra biserica şi de a păstori turma sa pe calea
91
mântuirii, arătând aceasta şi prin minunile înfăptuite la racla cu
Sfintele Moaşte (tămăduiri de boli, răspândirea de bună miresmă
duhovnicească, izgonire de demoni) precum şi prin icoana
izvorâtoare de mir de la Mănăstirea Brădiţel, judeţul Neamţ.
Din mila lui Dumnezeu, pe data de 13 septembrie 2005, când
Biserica Ortodoxă de Răsărit prăznuia Pomenirea Înnoirii Învierii
lui Hristos, în Mănăstirea Brădiţel s-a descoperit că icoana Sfântului
Ierarh Glicherie Mărturisitorul este izvorâtoare de mir.
În timp ce se cânta în miez de noapte slujba utreniei, rostind
cuvintele “Cer mult luminos biserica s-a arătat, pe toţi credincioşii
luminând, întru care stând strigăm: această casă întăreşte-o,
Doamne!” (condacul Înnoirii Învierii lui Hristos), icoana
izvorâtoare de mir a Sfântului Glicherie, aflată până atunci în Sfânta
Proscomidie, este adusă pe iconostas în biserică.
Cuprinse fiind de un sentiment tainic de umilinţă şi dragoste
ce a străpuns întreaga fiinţă, maicile s-au închinat cu evlavie la
icoană. Unele plângeau rugându-se cu smerenie, altele făceau
metanii în faţa icoanei, toate trăind cu emoţie bucuria minunii,
copleşite fiind de grija Sfântului Glicherie faţă de una din cele mai
vechi mănăstiri ale bisericii noastre. Această cercetare
dumnezeiască ne-a scos din ritmul zilnic al vieţii noastre, ne-a
împrospătat râvna şi dragostea pentru Dumnezeu şi viaţa monahală,
umplând sufletul nostru neputincios (amorţit parcă de viforul
ispitelor) de un val de mireasmă cerească.
Utrenia se terminase de mult dar maicile, cuprinse de acel
simţământ al nemuririi, continuau să înalţe rugăciuni fierbinţi citind
acatistul sfântului până aproape de zorii zilei. Această noapte de
binecuvântare cerească va rămâne vie în sufletul fiecărei vieţuitoare
a acestei mănăstiri.
În următoarele 3 zile s-au făcut privegheri în cinstea
Sfântului Glicherie iar pe parcursul a două săptămâni icoana a
revărsat o mireasmă puternică, bineplăcută ce a inundat toată
biserica. De asemenea, au fost observate de multe ori picături de
rouă cerească pe sticla icoanei iar spatele acesteia era îmbibat în
92
 Icoana Izvorâtoare de Mir a
Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul

partea stângă - jos cu mir frumos mirositor, lipicios la pipăit. Cu

uimire, maicile au constatat cum pata de mir s-a extins vizibil
ajungând în timp scurt (2 săptămâni) să ocupe un sfert din
icoană. În februarie 2006, jumătate din icoană era îmbibată cu acest
mir ceresc. Lucrurile aşezate sub icoană pentru a fi sfinţite au fost
impregnate cu mirosul acesteia, maicile şi credincioşii luându-le
pentru blagoslovenie de la Sfântul Glicherie.
Preotul slujitor al mănăstirii noastre, Ieroschimonahul
Calistrat Oţel, ne-a mărturisit faptul că sfinţia sa a simţit această
mireasmă în Sfânta Proscomidie încă din luna august. La începutul
lunii septembrie, aceasta se simţea şi în Sfântul Altar iar părintele
nu găsea o explicaţie. Abia în noaptea de 13 septembrie, a realizat
că mireasma provine de la Icoana Sfântului Glicherie, aşezată pe
93
Sfânta Masă în Proscomidie. “M-am bucurat cu duhul când am
simţit că mireasma deosebită venea de la icoana Sfântului Glicherie
ce se afla în faţa mea, pe Sfânta masă din Proscomidie. După ce am
dat icoana Maicii stareţe pentru a o duce în biserică, mi-a rămas
imprimat pe mână un miros puternic iar în Proscomidie mireasma a
persistat mult timp. Ori de câte ori citeam rânduiala Sfintei
Liturghii, mă îndulceam duhovniceşte de aceasta, simţindu-l pe
Sfântul Glicherie în faţa mea.”
La câteva zile, Î.P.S. Mitropolitul Vlasie şi P.S. Pahomie au
venit în Mănăstirea Brădiţel pentru a cerceta cele întâmplate. Î.P.S.
Mitropolitul s-a închinat cu evlavie la icoană şi a deschis ulterior
cutiuţa unde se află o părticică din Sfintele Moaşte ale Sfântului
Glicherie, consatând existenţa aceleaşi mireasme izvorâte din
icoană. Î.P.S. Vlasie s-a încredinţat astfel că este o nouă minune a
sfântului rânduită din iconomia lui Dumnezeu. Prin viaţa
sa înduhovnicită, Înalt Presfinţia Sa cunoaşte şi trăieşte profund
minunile sfinţilor şi, în special, cele ale Sfântului Glicherie de aceea
a afirmat “Este sfânt şi este normal să facă minuni!”, distrugând
prin aceasta orice urmă de îndoială din sufletele celor care nu
cred în minunile Sfântului Glicherie şi ale sfinţilor în general.
Maica stareţă Schimonahia Varvara Blaga, cugetând la grija
Sfântului Glicherie manifestată faţă de turma sa, ne împărtăşeşte
câteva din gândurile Sfinţiei sale “Prin această binecuvântare
cerească, Sfântul Glicherie ne întăreşte în dreapta credinţă şi parcă
vrea să ne spună să fim cu mai multă râvnă pentru biserică, cu
ascultare... Să nu avem timp pentru ură, răzbunare, ceartă,
grăire în deşert, clevetire şi osândirea aproapelui ci mai mult să
preţuim orice clipă, urmând poruncile Domnului pe calea
cea îngustă spre mântuire. Să răbdăm în tăcere orice ispită
slobozită pentru cernerea sufletului nostru, să mulţumim pentru
ceea ce avem şi să fim mai fierbinţi în credinţă, pentru că nu ştim ce
vremuri vor veni peste biserica noastră. “
Căutând în suflet, ne găsim ţarina stearpă, nevrednică de a
primi darul celui Preaînalt, neputincioasă în a mulţumi şi lăuda du-
94
pă cum se cuvine pe Dumnezeu şi pe
Sfântul Glicherie pentru această
cercetare dumnezeiască. Rămâne
sufletul nostru copleşit de atâta
dragoste şi datornic în a rodi sămânţa
faptei bune şi a răspunde chemării
sfinte.
Tămăduiri minunate la
Icoana Izvorâtoare de Mir a
Sfântului Ierarh Glicherie
În zilele noastre, când pământul geme sub greutatea păcatelor
noastre şi a devenit o nouă cetate Sodoma şi Gomora, când
fărădelegile au spurcat văzduhul, ajungând până la cer (ca în
vremea lui Noe) Dumnezeu are încă răbdare cu neamul omenesc şi
îi trimite semne pentru îndreptare. Multe din ele cuprind mânia
divină stăvilită totuşi de mila şi îndurarea dumnezeiască dar altele
sunt semne ale dragostei şi iubirii de oameni ale lui Dumnezeu.
Printre acestea se numără şi minunea Icoanei Izvorâtoare de mir a
Sfântului Ierarh Glicherie din Mănăstirea Brădiţel, precum şi
tămăduirile minunate ce s-au petrecut în acest Sfânt Lăcaş prin
mijlocirea Sfântului Ierarh Glicherie.
Dumnezeu ne-a deschis calea spre mântuire prin răstignirea
şi învierea Sa. Şi, după ce ne-a învăţat că “jugul Său este bun şi
sarcina Sa uşoară”, ne-a îndemnat să ne lepădăm de sine, să ne
luăm crucea şi să-i urmăm Lui.
Crucea, această sarcină uşoară, este rânduită după puterea
fiecăruia dintre noi. De multe ori, cădem sub povara ei şi începem
să cârtim. Să nu ne plângem însă şi nici să nu deznădăjduim, pentru
că Domnul, Cel ce ştie toate, vede şi puterea noastră şi ne cearcă
răbdarea, credinţa şi dragostea. Să ne ridicăm aşadar mâinile la
rugăciune şi să-i cerem ajutorul pentru că, de ne va fi nouă de folos,
Dumnezeu ne va tinde mâna Sa şi ne va ridica, uşurându-ne povara.
Şi, de multe ori, acest ajutor ni-l trimite Domnul prin sfinţii Săi.
95
 “Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă “- tămăduirea unui
paralizat
Ioan Corfu, în vârstă de 63 de ani, creştin ortodox de stil nou
din localitatea Gârcina, judeţul Neamţ, a suferit un accident cerebral
la data de 24 ianuarie 2005. Acesta i-a provocat pareză pe partea
stângă. În urma accidentului, a fost imoblilizat la pat, având nevoie
de îngijire specială. Deşi era în imposibilitatea de a se mişca, Ioan
Corfu a dezvoltat un comportament violent faţă de cei din jurul său
precum şi manifestări de autoagresivitate, culminate cu încercarea
de a se sinucide. A fost internat la Spitalul de Psihiatrie din Iaşi şi
apoi la Piatra Neamţ. Medicii i-au comunicat faptul că nu mai există
şansa de a fi recuperat. În timp, deoarece era din ce în ce mai greu
să i se acorde îngrijire la domiciliu (devenind un pericol pentru cei
apropiaţi din cauza comportamentului agresiv) i s-a recomandat de
către medici internarea în Spitalul de Psihiatrie de la Gâdinţi.
Fiul său, Corfu I. Ioan, a refuzat internarea şi şi-a asumat
responsabilitatea îngrijirii tatălui său. Astfel, a încercat şi altă
modalitate de vindecare apelând la preoţii bisericii. A
mers împreună cu tatăl său la unele mănăstiri din Moldova (Petru
Vodă, Sihăstria) unde a participat la slujbe de Sf. Maslu dar starea
de sănătate a bolnavului nu s-a ameliorat.
În luna septembrie, Corfu Ioan a simţit dorinţa de a se ruga la
Mănăstirea Brădiţel, loc unde fiul său venea adeseori, participa la
Sfânta Liturghie şi ajuta mănăstirea la nevoie. În seara zilei de 10
septembrie, Corfu I. Ioan a venit împreună cu tatăl său în mănăstire.
Cu mare dificultate a fost adus în biserică unde s-a închinat la
sfintele icoane. Maica stareţă, schimonahia Varvara
Blaga, încercând să aline suferinţa acestuia, l-a îndemnat să se
roage cu credinţă la Sfintele Moaşte ale Sfântului Glicherie.
Conştiinţa vinovăţiei începe să-i dea imbold acestui sufletul
cuprins de deznădejde şi bătut de soartă. Lacrimile de căinţă
au început să curgă din ochii îmbătrâniţi şi crispaţi de durere.
Atunci cu voce tare, a început să rostească, deşi pronunţa greu
cuvintele, rugăciune fierbinte spre Sfântul Glicherie: “Sfinte, roagă-
96
te lui Dumnezeu pentru mine cel păcătos, iarta-mă că nu l-am
cunoscut pe Dumnezeu până acum şi nu m-am rugat cu credinţă.
Dă-mi sănătate şi fie-ţi milă de mine cel necăjit şi în suferinţă.
Alungă-mi gândurile de răutate şi deznădejde ce mă chinuie şi
ajută-mi să fiu mai bun.” Astfel, aproape 2 ore a
petrecut plângând în faţa Sfintelor Moaşte.
Oare va fi ascultată rugăciunea acestui om ce şi-a petrecut
toată viaţa departe de Dumnezeu? Oare Sfântul Glicherie va mijloci
pentru a salva această oaie pierdută şi o va primi în turma sa
duhovnicească? Dar o preaslăvitele Tale minuni, Mântuitorule, care
proslăveşti pe sfinţii Tăi şi le asculţi şi rugăciunile! Înainte cu 3 zile
de a se descoperi că icoana Sfântului Glicherie izvora mir, Corfu
Ioan primeşte vindecare sufletească şi trupească doar printr-o
simplă dar puternică rugăciune adusă sfântului.
El povesteşte: “În acea seară m-am culcat liniştit. Dimineaţa
m-am trezit şi eram singur în cameră. Eu, cel ce până atunci nu mă
puteam mişca singur, m-am ridicat la marginea patului şi cineva
îmi şoptea “Mergi!”. Atunci, fâcându-mi curaj, m-am ridicat şi am
făcut primii paşi. Spre uimirea mea, am reuşit să merg şi mă
simţeam ca şi cum nu aş fi avut niciodată nimic. Am ieşit afară.
Soţia mea, care s-a chinuit atât cu mine, a strigat: “Mari sunt
minunile Tale, Doamne!” Toată familia s-a bucurat de milostivirea
lui Dumnezeu arătată şi faţă de mine păcătosul şi am mulţumit cu
lacrimi în ochi pentru minunea pe care o trăiam. Atunci mi-am
cerut iertare celor cărora le-am greşit, inclusiv unei surori cu care
eram în vrajbă din tinereţe.”
Familia Corfu a înţeles că această minune este o chemare la
drepta credinţă. De aceea a venit mai des la mănăstire şi a adus
mulţumire lui Dumnezeu şi Sfântului Glicherie pentru vindecare.
Văzând aceste binecuvântări cereşti, putem afirma că nu
numai în zilele drepslăvitorilor strămoşi care ardeau cu duhul
pentru dreapta credinţă a înmulţit Domnul minunile Sale, ci şi în
timpurile acestea sărace de credinţă milostivirea şi iubirea de
oameni a lui Dumnezeu nu s-a depărtat de la noi.
97
 “Scoală-te şi umblă” - vindecarea unui “olog”
În marea Sa milostivire, Dumnezeu a rânduit o nouă minune
prin Sf. Ier. Glicherie, în Mănăstirea Brădiţel: tămăduirea unei
tinere creştine în vârstă de 25 de ani. Aceasta, în ziua de 11
noiembrie 2005, a călcat pe un lemn, a simţit o săgeată în piciorul
drept şi a căzut. De atunci, piciorul “a început să nu o mai asculte”.
Acesta se ridica brusc de la pământ, se îndoia singur şi se răsucea la
spate, iar oasele zvâcneau, de parcă ar fi vrut să iasă
din încheieturi. În scurt timp, tânăra, nu mai putea merge. Părinţii
nu au crezut-o, spunând că se preface: “Cum e posibil ca, de la o
simplă căzătură, să ajungi să stai în pat ?”
Tânăra a fost dusă la spital. Medicul, în urma consultaţiei şi a
radiografiei, nu a găsit nimic anormal. Cauza, spunea el, “este
încăpăţânarea fetei şi refuzul de a merge”. Totuşi, medicul a
constatat faptul că tânăra nu avea control asupra piciorului şi pentru
“a i-l linişti”, i l-a pus în ghips. Această măsură nu a ajutat cu nimic
ci dimpotrivă a fost afectat şi piciorul stâng, astfel încât tânăra a
fost pusă în imposibilitatea de a se mai deplasa şi a fost imobilizată
la pat timp de 3 luni. În această perioadă, a simţit permanent o
durere care creştea în intensitate în tot sistemul osos.
Părinţii s-au convins că fiica lor este într-adevăr bolnavă,
chiar dacă medical nu fusese pus nici un diagnostic. Astfel, au
hotărât să vină la Mănăstirea Brădiţel pentru a se închina şi a se
ruga la Icoana Izvorâtoare de Mir a Sf. Ier. Glicherie şi pentru ca
Preotul slujitor al mănăstirii, Părintele Calistrat Oţel, să-i citească
Moliftele Sf. Vasile cel Mare.
În perioada 10-16 februarie 2006, tânăra împreună cu mama
sa au participat la toate slujbele obşteşti, s-au rugat deseori cu
lacrimi la racla cu Sfinte Moaşte, citind cu multă evlavie acatistul
Sf. Glicherie, iar Părintele Calistrat i-a citit fetei Moliftele Sf. Vasile
cel Mare. Pe 11 şi 12 februarie 2006, Icoana Sf. Glicherie a izvorât
iarăşi Sf. Mir în mod vizibil, sub formă de picături pe omoforul
arhieresc. Această minune le-a întărit şi mai mult în rugăciune şi,
parcă prevestea grabnica tămăduire şi alinare a suferinţei tinerei.
98
 Dumnezeu, prin marea Sa milostivire, a îngăduit o nouă
vindecare minunată prin mijlocirea Sf. Ier. Glicherie. Astfel, dacă
la început tânăra nu era capabilă nici să urce treptele la intrarea în
biserică, pe parcurs ne-am bucurat să o vedem că îşi poate controla
mai bine mersul, că face închinăciuni şi mai apoi metanii. Pe 16
februarie, când a plecat acasă, tânăra ne-a lăsat scris câteva
rânduri:“ cu lacrimi în ochi vă scriu aceste rânduri căci nu sunt
vrednică să-i mulţumesc Maicii Domnului şi Sf. Glicherie pentru
că într-o săptămână m-au vindecat de toată suferinţa pe care
am îndurat-o timp de 3 luni de zile. Acum nu mai simt nici o
durere în organism, mă simt mai uşoară, merg normal şi aş putea
face 100 de metanii fără întrerupere. Şi când mă gândesc că în cele
3 luni nu am putut să stau dreaptă nici măcar cât aş fi spus Tatăl
nostru …”.
Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, iar noi nevrednici şi
neputincioşi în a mulţumi, a lăuda şi a slăvi după cuviinţă purtarea
Ta de grijă. Dumnezeu este lângă noi şi ne aşteaptă lupta şi
osteneala pentru a ne încununa. Deci să ridicăm de azi înainte
crucea şi să o purtăm cu mai multă răbdare, credinţă şi dragoste şi
să ne facem părtaşi patimilor lui Hristos dar şi Învierii Sale !
Rugăciune către Sfântul Ierarh Glicherie
Sfinte Ierarhe Glicherie, cel ce ai fost cu adevărat trăitor cu multă smerenie al vieţii
călugăreşti şi purtător al darurilor celor cereşti, ai pus credinţa cea dreptslăvitoare mai presus de toate
cele vremelnice şi ai îndurat chinuri si condamnare la moarte pentru apărarea legii noastre strămoşeşti
şi pentru poporul cel dreptcredincios pe care l-ai întărit şi legea cea sfântă l-ai învăţat.
Datori suntem cu toţii să te cinstim pe tine care ai fost odrăslit în ţara Moldovei şi cu credinţa
cea sfântă a Ortodoxiei ai fost împodobit iar acum te bucuri de slava mucenicilor şi a mărturisitorilor lui
Hristos; primeşte rugăciunea noastră şi mijloceşte pentru noi înaintea Bunului şi Preamilostivului
Dumnezeu cel în Treime lăudat.
Ocroteşte cu rugăciunile tale pe toata lumea care te cinsteşte pe tine ca pe un stâlp neclintit al
dreptei credinţe. Roagă-te Domnului să se întărească unitatea şi dragostea de credinţă între fraţi, să se
reverse harul păcii în inimile tuturor, să ferească turma dreptcredincioşilor de toată reaua întâmplare ca
într-un cuget şi într-un glas să-L preaslăvim pe Dătătorul darurilor şi Mântuitorul nostru. Priveghează şi
te roagă pentru noi, ca izbăviţi fiind prin mijlocirile tale de cursele celui rău, lupta cea bună a mântuirii
să o ducem în toate clipele vieţii noastre rămânând neclintiţi în dreapta credinţă a moşilor şi strămoşilor
noştri.
Roagă-te Domnului să trimită grabnicul Său ajutor tuturor dreptcredincioşilor care aleargă la
sprijinul şi ajutorul tău, să asculte toate cererile de mântuire şi de folos în viaţa de acum şi cea viitoare.
Dă dar sfintelor tale moaşte ca toţi cei ce ţi se vor închina cu credinţă să primească ajutorul tău pentru
cererea pe care fiecare din noi o facem, dobândind cele de folos spre binele nostru şi să preamărim pe
Preabunul Dumnezeu, cel Întreit închinat în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Amin.

99
 Soborul Sfintei Mănăstiri Brădiţel numără în prezent 113
maici şi surori care se străduiesc să se supună regulii de aur a
monahismului răsăritean ortodox: ,,roagă-te şi munceşte!”. Obştea
se conduce după rânduielile şi Canoanele Sfinţilor Părinţi şi după
Tipicul Sfântului Sava, săvârşind zilnic cele 7 laude (miezonoptica
de la orele 23.00). În Sfânta Biserică, rugăciunea este neîntreruptă,
prin citirea Psaltirii între slujbe de către maici.
Din primăvara anului 2002, prin rânduiala Bunului
Dumnezeu, mănăstirea noastră s-a îmbogăţit sufleteşte, odată cu
numirea ca preot slujitor a Părintelui Ieroschimonah Calistrat Oţel
din comuna Răuceşti, județul Neamţ.
Fiul duhovnicesc al Sfântului Ierarh Glicherie, Preacuviosul
Părinte Arhimandrit Calistrat Oțel, a primit hirotonia ca preot în
anul 1956. A avut o contribuţie importantă în lupta de rezistenţă pe
care a dus-o Biserica Ortodoxă de Răsărit din România împotriva
înnoirilor apusene.
Asemenea Sfântului Ierarh Glicherie, a depășit cu ajutorul
Maicii Domnului greutăţile prigoanelor comuniste, făcând
închisoare între anii 1958-1962 şi 1970-1972. Între cele 2 perioade
de detenţie, au fost nenumărate arestări, părintele fiind urmărit
pentru a nu săvârşi (în perioada 1956-1969) serviciile preoţeşti prin
parohii. Apoi, prin hotărârea conducerii bisericii şi la cererea
poporului, este numit preot definitiv la Parohia Răuceşti-Neamţ.
Timp de 33 de ani, într-o neobosită muncă duhovnicească, a păstorit
turma încredinţată, precum un tată al celor necăjiţi şi doctor al celor
bolnavi. Acum, la Mănăstirea Brădiţel, Preacuviosul Părinte
Arhimandrit Calistrat Oțel (în vârstă de 76 ani) săvârşeşte
săptămânal Sfânta Liturghie şi parastase pentru cei adormiţi. Cu
aceeaşi râvnă de la tinereţe îl auzim și azi zicând: “Aş vrea să
trăiesc 125 de ani şi să mor slujind; iar de ar fi să mă ia la
închisoare, sunt gata oricând”.
Dorind ca Dumnezeu să le împlinească scopul pentru care au
venit în mănăstire – mântuirea – maicile îşi continuă rugăciunea la
chilie, considerată un mic altar al călugărului.
100
 Se păstrează rânduiala după care în mănăstire nu se consumă
carne. Pentru că la temelia vieţii călugăreşti stau rugăciunea, munca
şi studiul, alături de cuvintele de învăţătură ce se citesc în Biserică
sau în timpul mesei la trapeză, maicile se hrănesc sufleteşte din
predicile Î.P.S. Mitropolitul Vlasie, duhovnicul nostru, înzestrat de
Dumnezeu cu o inimă caldă de părinte care, având o îndelungată şi
bogată experienţă pastorală, se osteneşte să crească în viaţa
spirituală pe fiicele sale duhovniceşti.
Arhipăstorirea Înalt Preasfinţiei Sale înseamnă dăruire totală
pentru viaţa bisericii, grijă necontenită pentru mântuirea fiilor
sufleteşti, pentru întărirea relaţiilor cu Bisericile surori greacă şi
bulgară, pentru creşterea şi consolidarea parohiilor din ţară şi din
străinătate şi pentru continuarea luptei de recunoaştere a Bisericii
Ortodoxe de Stil Vechi din România ca şi cult de sine stătător.
Alături de Înalt Preasfinţia Sa, maica stareţă schimonahia
Varvara Blaga veghează permanent şi se îngrijeşte de obşte, fiind
model de ascultare, smerenie şi pildă vrednică de urmat pentru
întreg soborul. Suferind şi bucurându-se pentru fiecare, maica
stareţă ne ajută să înţelegem şi să trăim pe deplin viaţa monahală.
***
Ceea ce ne întăreşte cel mai mult este nu doar o trapeză
comună, o vistierie comună, un tipic comun ci şi o singură minte, o
singură voinţă, o singură întristare, o singură bucurie, o singură
viaţă, şi toate întru Hristos. Caracteristicile vieţii de obşte sunt
lepădarea de sine în ascultarea pe care monahul şi-o asumă de bună
voie şi osteneala rucodeliei.
În mănăstirea noastră, viaţa de obşte s-a înfiinţat în anul 1968
cu blagoslovenia Î.P.S. Mitropolitul Glicherie Tănase şi cu
îndemnul şi sprijinul preacuviosului părinte Nifon Marinache şi
maicii stareţe Macaria Samoilă. În perioada 1927-1968, maicile au
petrecut în viaţa de sine (care presupune aceeaşi datorie
călugărească). Deosebirea faţă de astăzi consta în aceea că fiecare
trebuia să-şi procure cele necesare vieţii materiale. În viaţa de sine,
numai biserica este comună, în rest totul este individual.
101
 În ansamblul ei, Mănăstirea Brădiţel se arată astăzi ca o
mireasă a lui Hristos. Aşezarea pitorească dă prilej de rugăciune şi
pace sufletului ostenit pe calea ispitelor. Aici este un loc de popas,
de înviorare a forţelor sufleteşti, precum şi a puterii de muncă
pentru toţi cei ce vizitează cu gând bun aşezământul. Îmbogăţiţi
sufleteşte de cele ce au văzut în această sfântă mănăstire,
credincioşii închinători pleacă cu dorinţa de a reveni, având vie în
inimi imaginea minunilor săvârşite de Maica Domnului în acest
sfânt lăcaş. Însăşi existenţa mănăstirii noastre este o minune a
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria.

,,Binecuvântarea lui Dumnezeu, cu al Său har şi cu a Sa

iubire de oameni”, să fie peste toţi cei ce cu credinţă şi cu dragoste
vor intra în Sfântă Mănăstirea aceasta.
Înscrie, Doamne, în Cartea Vieţii pe toţi ostenitorii, donatorii,
binefăcătorii, ajutătorii şi închinătorii acestui sfânt lăcaş.
102
 Interviu cu Maica Stareță Schimonahia Varvara Blaga

Reporter: Preacuvioasă Maică Stareță, au trecut peste patru

decenii de când ați îmbrățișat viața monahală în Sfânta Mănăstire
Brădițel, iar prin fața ochilor sfinției voastre s-au perindat multe
chipuri monahale de ieri și de astăzi. Încercați să ni le readuceți și
nouă în memoria vizuală dar mai ales în memoria afectivă,
duhovnicească...
Maica Stareță Schimonahia Varvara Blaga: Despre
chipurile vieții monahale, pot să vă spun că sunt și vor rămâne pilde
vii și demne de urmat, dacă avem ca scop respectarea făgăduințelor
călugărești și împlinirea datoriei mântuirii.
În perioadele de grele încercări, atacuri și amenințări asupra
bisericii noastre (perioade pe care le-am trăit alături de maicile din
acest sfânt lăcaș) am simțit în jurul meu îndemnul de luptă,
îndrăzneala și curajul... Toate acestea m-au făcut să le am pe maici
drept modele, încă din viața de începătoare.
Reporter: Care este, în fond, esența vieții monahale?
Maica Stareță Schimonahia Varvara Blaga: Spun Sfinții
Părinți că viața monahală este o chemare tainică de a sluji lui
Dumnezeu toată existenţa noastră, până la sfârșit. Într-adevăr este o
viață creștină percepută într-un grad mai înalt, este o trăire de taină
ce ne cere jertfa trupească prin tăierea voii proprii dar și sufletească,
prin rugăciunea neîncetată, prin continua înălțare a gândului și
inimii către Dumnezeu.
Jertfa sufletească este mai adâncă: ea cere mare râvnă, prin
participarea la slujbele bisericii și permanenta rugăciune „Doamne
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine
păcătosul!”, numită de Sfinții Părinți „rugăciunea minții”. Viața
monahală este o permanentă școală a smereniei, a iubirii aproapelui,
a curățirii de patimi și de propriile orgolii.
Reporter: Ce momente din existența proprie v-au marcat
pentru totdeauna?
Maica Stareță Schimonahia Varvara Blaga: Mă gândesc la
103
ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Aduceți-vă aminte de mai-
marii voștri care v-au grăit cuvântul lui Dumnezeu pentru ca,
privind la săvârșirea vieții, să le urmați credința.”
A urma credința înaintașilor noștri înseamnă a le respecta
acestora viața dar mai ales cuvintele pe care ni le-au lăsat ca tezaur
de mare preț... Să le punem noi așadar pe acestea în practică, să le
ducem la împlinire duhovnicească în viața noastră de zi cu zi. Avem
responsabilitatea de a le păstra cu sfințenie și de a le transmite
generațiilor care vor urma calea vieții monahale, căci sunt
moștenire lăsată de oameni ce au trăit autentic în duhul Sfinților
Părinți.
Sfântul Ierarh Glicherie, fiind un mare râvnitor de viață
pustnicească, a iubit tare mult locurile retrase în care se află astăzi
Mănăstirea Brădițel. În acei ani grei de prigoană comunistă, venea
și aici (pe când trăia Părintele Partenie Cojocaru) dorind foarte mult
ca poiana să devină un lăcaș de rugăciune, cu o Sfântă Biserică
închinată Maicii Domnului.
Și într-adevăr, din roua rugăciunilor și a binecuvântărilor
Sfinției Sale, s-a întemeiat această frumoasă mănăstire de maici
care este, aș putea spune, o minune vie a Maicii Domnului.
Când Sfântul Ierarh Glicherie ne vizita, lăsa întotdeauna un
duh de pace și liniște în sufletele noastre. Ne întărea și ne mângâia
cu scurte dar profunde cuvinte de învățătură, pentru frica de
Dumnezeu și gândul la ceasul judecății.
Atunci, cu mintea fragedă de nou începător, îl vedeam ca pe
un chip coborât din Viețile Sfinților iar astăzi privesc cu sufletul și
ochii smeriți către Icoana Sa... Fiind un aspru nevoitor și un
osârdnic păstrător al canoanelor bisericești și al tradiției ortodoxe,
Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul a apărat cu demnitate
biserica și credința noastră. În anul 1999 (la 14 iunie) am trăit
momente înălțătoare lângă racla cu Sfintele Moaște, în ziua
canonizării sale... Ca semn al dragostei pe care ne-o poartă, Sfântul
Ierarh Glicherie ne-a cercetat prin izvorârea Sfântului Mir din
icoana sa, la 13 septembrie 2006 și, mai apoi, în repetate rânduri.
104
 Mănăstirea Slătioara
Canonizarea Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul (1999)

Am primit această minune ca pe un dar de la Dumnezeu,

pentru întărirea credinței în aceste timpuri apocaliptice.
Având îndrăzneală la Scaunul Dumnezeirii, îi simțim din
belșug darul Sfântului Glicherie, dar pe care îl revarsă asupra
noastră și am credința că, așa cum m-a luminat pe mine cu darul
Sfântului Botez (pruncă fiind), nu va înceta să ocrotească și biserica
și obștea noastră în ispitele veacului în care trăim.
Înalt Preasfințitul și Mitropolitul Silvestru Onofrei
(Dumnezeu să-l odihnească!) – duhovnicul mănăstirii noastre în
perioada 1986-1992, a întărit grija deosebită pentru respectarea
pravilei în biserică și a citirii Psaltirii neadormiților (citirea
continuă, pe parcursul fiecărei zile, între slujbe). Ne aducea aminte
în predicile Sfinției Sale de regulile monahale ale Sfântului
Pahomie și ne îndemna a le îndeplini cu sârguință... Ne vorbea
despre datoria fiecărui călugăr de a fi prezent la toată pravila
bisericească și nicidecum de a o înlocui cu aceea de la chilie.
105
 Ne spunea de multe ori: „Ca buni ostași ai lui Hristos, să fiți
permanent cu luare-aminte la pravilă și la ascultare. Toată fapta
bună vine din frica de Dumnezeu și din smerita cugetare.” Tot ceea
ce ne învăța, noi regăseam în persoana Preasfinției Sale.
Multă bucurie duhovnicească simt, gândind la viața și pilda
Preacuviosului Părinte Nifon Marinache, duhovnicul nostru în
perioada 1955-1986. A fost un tată iubitor de fiii săi sufletești, un
mângâietor al inimilor întristate și un bun organizator în treburile
mănăstirești. Ne aducea aminte de a păstra în sufletele și cugetele
noastre râvna din prima zi în care am venit în mănăstire, spunând că
aceasta este pavăza care ne va ajuta în drumul anevoios și plin de
încercări al vieții. Fiind un exemplu de urmat al răbdării, al
dragostei și al ascultării, l-am cunoscut ca pe un chip de o
desăvârșită dăruire.
Vie îmi este în întreaga ființă și amintirea vieții și persoanei
Maicii Starețe Macaria Samoilă. Parcă îmi sună și acum în urechi
sfaturile de preț ale Sfinției Sale: „Sfânta ascultare să o faceți cu
toată râvna și dragostea; să nu plecați de la ascultare fără
blagoslovenie, ca Dumnezeu să primească osteneala voastră;
precum lucește lama plugului, așa și osteneala celor ce lucrează cu
frică de Dumnezeu...”
Am râvnit la cele trei virtuți care o împodobeau pe Maica
Stareță Macaria: smerenia, blândețea și dragostea, pe care eu nu am
reușit până acum să le dobândesc nici în cea mai mică măsură...
Proaspătă în minte am și amintirea Maicii Econoame Antonia
Drângu, despre care îndrăznesc a spune că ne-a rămas pildă de
desăvârșită ascultare. A iubit mult nevoința și înfrânarea... Să le
urmăm acestor chipuri monahale desăvârșite exemplul...
În prezent, ne aflăm sub povățuirea Înalt Preasfințitului și
Mitropolitului Vlasie Mogârzan, vlăstar din rădăcină sfântă, ucenic
al Sfântului Ierarh Glicherie.
Întotdeauna, prin cuvintele de învățătură, ne aduce în suflet
mângâiere, liniște și pace și ne inspiră încredere, dragoste și prețuire
pentru viața pe care de bună voie am ales-o și pe care am urmat-o
106
din darul lui Dumnezeu. Fie ca o picătură din dragostea și îndelunga
sa răbdare să fie sădită și în sufletele noastre.
Viața de mănăstire este asemenea unei corăbii la a cărei
cârmă veghează Măicuța Domnului, iar ispitele monahilor sunt ca
valurile mării. De vom pleca fruntea în fața lor, vom rămâne
nevătămați, iar de nu, ne vom strivi de ele. Și, de vom răbda cu
înțelepciune ispitele mici de astăzi, ne vom întări pentru cele
viitoare, mai mari...
Să luptăm cu sinele, cu orgoliile personale, pentru a putea
păstra unitatea dintre noi. Cea mai înaltă faptă călugărească este
primirea senină a tăierii voii proprii, căci de aici se nasc toate
faptele bune și invers - neacceptarea tăierii de voie, duce spre toate
relele. Să întoarcem inimile și gândurile noastre către Dumnezeu, să
ne plecăm voii Lui că, dacă doar ne vom arăta oamenilor că suntem
buni și în realitate nu suntem, ne înșelăm pe noi și nu pe ei... Căci
omul caută la față, dar Dumnezeu cercetează inimile și rărunchii și
toate tainele le știe cu adevărat... Să ne temem de Dumnezeu pentru
că într-o zi vom părăsi lumea aceasta și vom da răspuns la judecata
cea dreaptă și înfricoșată.
În numele întregii obști, îmi exprim nădejdea că, pentru
rugăciunile înaintașilor și ale râvnitorilor de azi, Măicuța Domnului
ne va acoperi cu cinstitul său omofor și ne va scăpa de înșelăciunile
potrivnicului, neîngăduind să se risipească acest sfânt lăcaș.
Reporter: ...Și un scurt mesaj pentru tinerele vlăstare
monahale...
Maica Stareță Schimonahia Varvara Blaga: Să luptăm cu
dragoste pentru Dumnezeu și să nu ne abatem de la cea mai scurtă
cale către cer – Sfânta Ascultare. Să iubim a ne smeri și a urma
dragostei duhovnicești a uneia către cealaltă și întotdeauna să avem
în inimă făgăduința dată în fața Sfântului Altar.
Numai așa vom dobândi convingerea că viața monahală pe
care am început-o este cea mai înaltă școală, unde se învață știința
despre Dumnezeu și aceea a cunoașterii de sine.
(februarie 2009, Mănăstirea Brădițel Neamț)
107
 Cuvânt de încheiere
“Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui
Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa
şi urmaţi-le credinţa.”
(Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, 13.7)

Nu ştim dacă această mică lucrare împlineşte scopul

propus... Rămâne ca cititorul însuși să aprecieze importanța
celor aşternute de noi pe hârtie...
Prin aceste umile cuvinte, s-a dorit liniştirea glasului
conştiinţei care cerea revigorarea (fie și numai în amintire) a
jertfei înaintaşilor noştri. Exemplul chipurilor monahale de
ieri şi de azi rămâne neşters în inimi. De acum, va trebui să
demonstrăm noi înșine, prin fapte, că dorim să păşim pe urmele
lor. Numim cărticica - mesajul generaţiei monahilor încărunţiţi
de ieri ... transmis monahilor tineri de azi.
Rugăciunile Sfinţiilor lor să ne lumineze cugetele şi să ne
întărească în duhul curatei ortodoxii, acum... în apostazia
vremurilor în care trăim. Să ne ajute să păstrăm credinţa şi
făgăduinţa călugărească până în clipa morţii. Cu cât ne simţim
mai slabi şi mai neputincioşi în faţa norilor grei ce se ridică la
orizontul ortodoxiei, cu atât alergăm mai grabnic la
Acoperământul Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor,
încredințați fiind de al lor minunat ajutor şi nu ne gândim
nicicum că aceștia ne vor părăsi, deşi nu avem fapte vrednice
pentru a fi ascultaţi și miluiți.
Milostivirea lui Dumnezeu să completeze lipsurile
noastre. Duhul Sfânt să însufleţească aceste simple cuvinte ca,
picurând în sufletele autorilor şi cititorilor lucrării de față, să
aducă roade însutite, spre dobândirea Împărăţiei Cerurilor.
Amin.
Autorii
108
Înalt Preasfinţia Sa Vlasie Mogârzan, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bisericii
Ortodoxe Române de Răsărit,
în mijlocul soborului de maici de la Brădiţel

109
Înalt Preasfinţia Sa Vlasie Mogârzan, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bisericii Ortodoxe
Române de Răsărit, în mijlocul soborului de maici de la Brădiţel

110
 1975 - Izvorul Tămăduirii - Hramul Mănăstirii Brădiţel Neamţ

1974 - Maica Stareţă Macaria Samoilă 1985 - Părintele Arhimandrit Nifon

şi Maica Magdalena Gliga Marinache

111
112
Imagini din Mănăstirea Brădiţel Neamţ

113
114
115
Pictura în tehnica ulei (stil realist) s-a realizat în perioada 1991-1993.

116
117
Vizita Î.P.S. Chiprian de Oropos şi Fili la Mănăstirea Brădiţel Neamţ - 1999

118
 Vizita Î.P.S.Fotie al Bulgariei la Mănăstirea Brădiţel Neamţ - 2008

Î.P.S. Vlasie Mogârzan -

Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bisericii
Ortodoxe Române de Răsărit

119
Înalţi Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit oficiind Sfânta
Liturghie în Mănăstirea Brădiţel Neamţ

120
121
Părintele slujitor al Mănăstirii Brădiţel Neamţ,
Ieroschimonahul Calistrat Oţel

122
 Înalt Preasfinţia Sa Vlasie Mogârzan, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bisericii
Ortodoxe Române de Răsărit, în mijlocul soborului de maici de la Brădiţel, cu
ocazia sfinţirii din 1996

123
 Părintele Ieroschimonah
Calistrat Oţel

Înalt Preasfinţia Sa Vlasie Mogârzan, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bisericii

Ortodoxe Române de Răsărit, în Sfântul Altar al Bisericii de la Brădiţel,
slujind Sfânta Liturghie

124
 Botezul Domnului
2009

125
Înalt Preasfinţia Sa Vlasie Mogârzan, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bisericii
Ortodoxe Române de Răsărit şi alţi Înalţi Ierarhi în vizită la Mănăstirea
Brădiţel Neamţ

126
Maica Stareţă Schimonahia Varvara Blaga alături de Î.P.S. Vlasie,
Arhiepiscopul şi Mitropolitul BOR – SV

127
Maica Stareţă Schimonahia Varvara Blaga împreună cu Maica Alexia Chiriac

Ascultări de obşte în Mănăstirea Brădiţel Neamţ

128
Atelierul de tapiserie

Atelierul de sculptură

129
 Atelierul de pictură

130
 Atelierul de tricotaj

Măicuţă ţesând barize

131
 La tăiat lemne...

132
Măicuţe lucrând în atelierul mecanic al mănăstirii

133
Imagini din bucătăria şi trapeza mănăstirii

134
Pregătirea prescurilor...

La strâns fânul...

135
1994

136
 La amenajarea drumului...

137
Intrarea principală a Mănăstirii Brădiţel Neamţ
(Poarta cu Sfânta Cruce)

138
 CUPRINS

Predoslovie ............................................................................5
Aşezarea geografică...............................................................6
Istoricul Mănăstirii Brădiţel Neamţ ......................................8

•Problema necanonicităţii schimbării calendarului..............8

•Lupta împotriva mutilării Bisericii Ortodoxe - Mişcarea
de rezistenţă - Sf. Ier. Glicherie Mărturisitorul...................12
•Perioada 1927-1947...........................................................21
•Perioada 1948-1988 (Maica Stareţă Macaria Samoilă)....24
•Construirea celei de-a doua biserici..................................31
•Părintele Arhimandrit Nifon Marinache............................35
•“Model ne este Biserica”…………………………………….41
•Continuarea lucrării la cea de-a doua biserică.................47
•Maica Stareţă Teofana Nistor.............................................52
•Î.P.S. Arhiepiscopul şi Mitropolitul Silvestru Onofrei........57
•Perioada 1988-2008...........................................................65
•Î.P.S. Arhiepiscopul şi Mitropolitul Vlasie Mogârzan........76

La umbra unei minuni..........................................................90

Icoana Izvorâtoare de Mir a Sfântului Ierarh Glicherie......91
Tămăduiri minunate.............................................................95
Interviu cu Maica Stareţă Schimonahia Varvara Blaga.....103
Cuvânt de încheiere ...........................................................108
Album fotografic.................................................................109

139
 “Din dorinţa de a ne mântui, pe lângă datoria personală, avem şi
responsabilitatea de a preţui munca înaintaşilor, păstrând tot ceea ce ei, prin multă
osteneală, cu frică şi lacrimi au construit. Lucrarea lor se referă nu numai la realizările
materiale, ci mai ales la edificiul duhovnicesc, iar responsabilitatea noastră nu este
numai morală, ci şi o obligaţie înaintea lui Dumnezeu.
Scopul lucrării de faţă este de a preamări numele Maicii Domnului şi de a-i
mulţumi pentru minunile pe care le-a săvârşit în acest sfânt lăcaş, de la întemeierea lui
până acum, iar prin această prismă vrem a sublinia şi evenimentele petrecute de-a
lungul anilor ...”

Î.P.S. Vlasie Mogârzan

Arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România

ISBN ...........................................