Revist` de cultur` teologic` ortodox`

SF. MUCENI]\ FILOTEEA

DE LA ARGE[

PUBLICAŢIE EDITATĂ DE MITROPOLIA SLĂTIOARA

 Veni]i cu to]ii dimpreun`
de Anton Pann

Veni]i cu to]ii, dimpreun`, C` ne e Domn şi mântuin]`

S` ne facem voie bun`. Şi s` strig`m cu credin]`.
S` ne bucur`m de Domnul, Lui din hotarele toate
Şi s` strig`m cu tot omul. I s`-nchin` ]`ri şi gloate;

C` marea cu valuri \nalte El a f`cut tot p`mântul

De-a Lui mân` sunt lucrate; Singur, numai cu cuvântul.
De El sunt f`cu]i şi mun]ii Şi nou` ne este Domnul
Şi brazii mari şi m`run]ii. Şi-mp`rat peste tot omul.

Iar câ]i \n El nu crezur`,

Ispitir` şi v`zur`,
P`r`si]i de Domnul fur`
Şi-ntr-a Lui ur` c`zur`.

Mitropolia Slătioara vă urează

NAŞTEREA DOMNULUI CU BUCURIE
şi
LA MULŢI ANI!
Revistă de cultură teologică ortodoxă
tipărită cu binecuvântarea
Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit
VLASIE MOGÂRZAN

Coordonator:
P. S. Episcop Vicar
SOFRONIE SUCEVEANUL
 Eclesiologia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România
Începând cu anul 1924, odată cu schisma din Ortodoxă de Stil Vechi din România.
Biserica Ortodoxă Română, datorată introducerii de Este ştiut că în secolul al IV-lea, Sfinţii Părinţi
inovaţii în materie de credinţă, venite din Apus, sunt din Africa, prin iconomie, au primit hirotoniile schis-
controversate două mari Taine din cadrul Bisericii maticilor donatişti (Tâlcuirea Can. 66, 61 din Carta-
Ortodoxe de Stil Vechi. Pentru aceasta, suntem da- gina, nota 346) iar cei hirotoniţi ai donatiştilor au fost
tori cu o serie de explicaţii şi argumente canonice, primiţi în aceleaşi ranguri clericale, prin întoarcerea lor
prin care combatem învinuirile nejustificate, aduse la la Biserica Dreptslăvitoare. Asemenea şi noi, într-o
adresa Bisericii noastre. conglăsuire cu aceia de atunci şi tot prin principiul ico-
Despre hirotonie nomiei bisericeşti, l-am primit pe episcopul Galaction
Din cele mai vechi timpuri, Biserica Ortodoxă Cordun în acelaşi rang clerical. Deci, acest lucru a fost
se conduce după două principia: cel al scumpătăţii - în făcut prin iconomie (pogorământ) şi numai pentru acea
virtutea căruia canoanele au putere şi devin literă de vreme (1955). Astăzi, când prin mila şi ajutorul lui
lege, şi cel al pogorământului, care presupune o tole- Dumnezeu, Biserica noastră şi-a întărit ierarhia, nu mai
ranţă canonică, aplicată doar în situaţii critice şi numai poate fi aplicat principiul iconomiei, ci cel al scumpă-
pentru o vreme. tăţii (acriviei), prin care au tărie canoanele Sfinţilor
Părinţi. În virtutea acestui principiu, hirotoniile schism-
În anul 1955, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi ticilor nu mai sunt acceptate ca valide. În conglăsuire
din România, recunoscută prin actul Ministerului cu Sfântul Vasilie cel Mare, care, în primul său canon,
Cultelor nr. 38955/03.08.1945 şi funcţionând sub denu- prin iconomie primeşte botezul şi hirotonia schism-
mirea de Cult Creştin Tradiţionalist, în conformitate ticilor engratişti şi novatieni, deşi îi numeşte „lipsiţi de
cu Canonul Întâi al Sfântului Vasilie cel Mare, şi har şi ca nişte botezaţi şi hirotoniţi de mireni”, iar în
urmând principiul iconomiei bisericeşti, acceptă ca va- Can. 47, acelaşi Sfânt, prin scumpătatea Bisericii,
lidă hirotonia episcopului Galaction Cordun, cel care în
acel an (1955) va
reveni la Biserica
Ortodoxă de Stil
Vechi. În această
vreme, un alt epis-
cop din cadrul Bise-
ricii Ortodoxe de
stil nou (B.O.R.)
manifestă şi el sim-
patie faţă de Bise-
rica Tradiţională, o-
cârmuită de ieromo-
nahul Glicherie Tă-
nase. Este vorba de
episcopul Atanasie Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România
Dincă Bârlădeanul,
hirotonit în 1945 şi exclus din B.O.R. de către leapădă şi botezul şi hirotonia acestor schismatici,
patriarhul Justinian Marina şi sinodul său în anul 1948 pentru că la acea vreme nu mai era nevoie de folosirea
din motive politice. În ziua de 21 mai 1955, arhiereul iconomiei, aşa şi noi împreună cu Sfântul Chiprian al
Galaction Cordun a revenit la Biserica Dreptslăvitoare Cartaginei şi sinodul său; împreună cu Sfântul Firmi-
de Răsărit (Cultul Creştin Tradiţionalist), iar conform lian al Iconiei şi Sfântul Dositei (la Decavivlios, fila
canonului mai sus numit, a fost primit tot ca arhiereu, 221) spunem că „ceea ce s-a făcut prin iconomie într-o
prin mărturisirea credinţei apostolice. oarecare vreme (adică primirea hirotoniei episcopului
Prin declaraţia publică a episcopului Galaction Galaction Cordun în 1955) nu se face ca o lege în Bi-
Cordun din data de 05 aprilie 1955, adresată atât Tri- serică”. Şi, pentru că Biserica Ortodoxă de Stil Vechi a
bunalului Capitalei Republicii Socialiste România, cât depăşit perioada de prigoană şi lipsă de slujitori, renun-
şi Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, condus de ţăm la principiul iconomiei şi adoptăm pricipiul scum-
Justinian Marina, episcopul Galaction Cordun devine pătăţii, în virtutea căruia astăzi nu mai primim hiroto-
„Şeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiţio- niile schismaticilor.
naliste de Răsărit” (Buletinul oficial, nr.3-4/1956), Despre botez
actualmente recunoscută sub titulatura de Biserica
Cu toate acestea, Sfântul Sinod al Bisericii

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

4
Decembrie 2008
 Ortodoxe de Stil Vechi din România, după cuvântul
Sfântului Vasilie cel Mare, din cel dintâi canon al său, a
hotărât să fie primit, prin iconomie, botezul schis-
maticilor din Biserica Ortodoxă Română (de Stil Nou),
adică numai cele trei afundări săvârşite în numele
Sfintei Treimi. Însă, pentru a nu împiedica mântuirea
multora, Sinodul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din
România a aplicat principiul iconomiei, aşa cum au
făcut-o şi Sfinţii Părinţi de la Sinodul I (Can. 8) şi de la
Sinodul al-II-lea (Can. 7), precum şi Sfântul Vasilie
(Can. 1). Pe baza acestor canoane, primim numai bo-
tezul schismaticilor (cele trei afundări), dar numai dacă
acest botez este săvârşit după rânduiala Bisericii Orto-
doxe (cele trei afundări complete şi în numele Sfintei
Treimi). Deşi Sfântul Vasilie îi numeşte pe schismatici
ca nişte „mireni şi lipsiţi de Dar”, totuşi primim cele
trei afundări ale lor, atât pe temelia canoanelor mai sus
numite, dar şi ţinând seama de multe minuni din Sfin-
tele Scripturi, când afundările fiind făcute numai de
mireni s-au dovedit a fi valide. În general, Biserica ac-
ceptă botezul făcut de mireni numai atunci când cel ce
urmează a fi botezat se află în primejdie de moarte.
Amintim în acest sens minunea din viaţa Sfântului
Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, care, copil fiind,
boteza în joacă pe malul mării pe copiii de o vârstă cu
el. Şi cercetând acest lucru Sfântul Patriarh Alexandru
şi sinodul său, au hotărât validă taina sfântului botez
săvârşit de copilul Atanasie, după rânduiala Ortodoxiei.
Iar pentru că mărturisim împreună cu Sfântul Apostol
Pavel „Un Domn, o Credinţă şi un Botez”, ca să nu ne
facem călcători ai legii lui Dumnezeu, pe schismaticii
botezaţi prin cele trei afundări şi în numele Sfintei Tre-
imi, care se întorc la Biserica Dreptslăvitoare de Răsărit
îi ungem cu Sfântul şi Marele Mir, după cum spune
Sfântul Vasilie în Can. 1, sau Sfinţii Părinţi de la Sino-
dul al II-lea, în Can.7. Şi, pentru că prin iconomie Sfin-
ţii Părinţi au primit botezul schismaticilor şi pe al naba-
tienilor (can 7 Sinod al II-lea) care urmau iudaiceştilor
obiceiuri, serbând Paştele şi celelalte sărbători odată cu
iudeii, dar se botezau cu botezul cel adevărat, tot prin
iconomie şi prin tăria canoanelor de mai sus primim şi
noi botezul schismaticilor.
Dacă cei care vin la dreapta credinţă nu au bo-
tezul săvârşit prin cele trei afundări şi în numele Sfintei
Treimi - fie ei schismatici, fie eretici - îi primim ca pe
nişte nebotezaţi şi îi botezăm cu botezul cel adevărat al
Bisericii Apostolice Ortodoxe, după care îi ungem cu
Sfântul şi Marele Mir şi îi împărtăşim cu Sfintele Taine
(Tâlcuirea Can. 46 şi 47 ale Sfinţilor Apostoli, notele
83 şi 84).
Hotărâri sinodale
Prin Can. 3 (Soborul al-II-lea Ecumenic); Can.
7 (Sinodul al III-lea Ecumenic); Can. 1 (Sinodul al IV-
lea Ecumenic), Can. 1 (Sinodul al VI-lea Ecumenic);
Can. 1 (Sinodul al VII-lea Ecumenic), Sfinţii Părinţi, îi
caterisesc pe cei ce „introduc sau numai acceptă scor-
TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22
5
nituri în materie de credinţă” (introducerea calenda-
rului gregorian în uzul Bisericii; schimbarea datei
Paştelui din 1926 şi 1929 şi prăznuirea acestuia la
aceeaşi dată cu iudeii; reducerea sau chiar anularea
postului Sfinţilor Apostoli; prăznuirea marilor sărbători
ale Bisericii la aceeaşi dată cu catolicii, protestanţii şi
neo-protestanţii). La aceste canoane ale Sfinţilor Pă-
rinţi, se adaugă anatemele patriarhilor celor patru Pa-
triarhii ortodoxe (Alexandria, Constantinopol, Antiohia
şi Ierusalimul), recunoscute şi publicate sub denumirea
de Enciclice Sinodale (Sigilioanele patriarhale) din
1583, 1756, 1848, prin care cei ce au introdus sau nu-
mai au acceptat inovaţii în materie de credinţă (precum
cele de mai sus), sunt caterisiţi de Sinoadele Patriar-
hiilor Ortodoxe şi numiţi „lipsiţi de Dar”. În conglăsu-
ire cu Sfinţii Părinţi , care (prin ale lor canoane), şi cu
Sinoadele Patriarhiilor Ortodoxe (prin anatemele enci-
clicelor sinodale) - îi numesc pe aceştia „caterisiţi şi
lipsiţi de Dar”, aşa şi noi, Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe de Stil Vechi din România numim „caterisiţi
şi lipsiţi de Dar” pe toţi cei care au primit inovaţii în
materie de credinţă. Conform Can. 15 al celui Dintâi şi
celui de al Doilea Sobor de la Constantinopol din anul
861, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi
din România se îngrădeşte pe sineşi şi nu acceptă
comuniunea liturgică sau alte relaţii confesionale cu cei
care din 1924 (în România) au primit schimbarea
calendarului. În acest sens, pe baza canoanelor Sfinţilor
Părinţi şi a deciziilor sinodale (de mai sus) ale marilor
patriarhi ai lumii, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
de Stil Vechi din România nu recunoaşte nici una dintre
tainele Bisericilor aflate în schisma calendaristică, cu
excepţia botezului. Nu recunoaştem hirotonie, jertfă
euharistică, maslu, mirungere, cununie, spovedanie şi
nici botez (dacă acesta din urmă nu este făcut după
rânduiala Ortodoxiei. Acest lucru îl întărim prin faptul
că Sfinţii Părinţi de la Sinodul Şase Ecumenic, în
tâlcuirea Canonului 6 - nota 204, prin puterea pricipiu-
lui scumpătăţii, precizează că „toţi prezbiterii, ca şi e-
piscopii ce se vor caterisi pentru arătate învinuiri (ino-
vaţii în materie de credinţă n.ed) - unii ca aceştia nu pot
nici a blagoslovi, nici a sfinţi, nici vreo altă sfinţită
lucrare a face, nici a cumineca pe cineva (…) findcă în
toate aceste sfinte lucrări se face împărtăşire de bine-
cuvântare şi de sfinţenie, pe care ei nu o au”. Deci unii
ca aceştia nu mai au putere de a mai săvârşi nici taine
ale Bisericii, nici ierurgii şi nici altă lucrare de sfin-
ţenie. Cu atât mai mult nu acceptăm nicio taină săvârştă
de ereticii apuseni sau alte confesiuni care îşi au
originea în schisma din 1054.
Dar, pentru că noi, împreună cu Sfinţii Părinţi,
îi numim pe schismatici drept „caterisiţi şi lipsiţi de
Dar”, prin urmare nu recunoaştem nici una din tainele
săvârşite de aceştia, cu excepţia botezului ortodox (cele
trei afundări) - şi acesta prin pogorământ, cu atât mai
mult nu recunoaştem şi chiar le numim nule şi lipsite de
Decembrie 2008
lucrarea Sfântului Duh, toate acţiunile şi hotărârile
acestora asupra Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, aşa
cum a fost caterisirea arhierelui Galaction Cordun, de la
14 aprilie 1955. Respingem această caterisire şi o nu-
mim nulă şi fără lucrarea Sfântului Duh, deoarece nu a
fost săvârşită după canoanele Bisericii, ci numai ca o
expresie de răzbunare a sinodului schismatic asupra ar-
hiereului care, conform Can. 15 al celui Dintâi şi celui
de-al Doilea Sobor de la Constantinopol din 861 şi al
Can. 31 Apostolic, s-a despărţit de gruparea schisma-
tică din motiv de credinţă. Niciun canon al Bisericii
Ortodoxe nu cateriseşte pentru întoarcerea la dreapta
credinţă, ci pentru îndepărtarea de la aceasta. Cateri-
sirea episcopului Galaction Cordun de către Sinodul Bi-
sericii Ortodoxe Române (de stil nou) a fost necano-
nică. Întâi de toate, trebuie ştiut că în acea vreme epis-
copul Galaction Cordun nu mai făcea parte din struc-
tura Bisericii de stil nou, ci din Biserica Ortodoxă de
Stil Vechi. Imixtiunea Bisericii de stil nou în ocârmu-
irea Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi a fost necanonică
şi fără nicio putere. În acea vreme (14 aprilie 1955),
episcopul Galaction Cordun făcea deja parte din Bise-
rica Ortodoxă de Stil Vechi, care reprezintă o altă struc-
tură bisericească. Caterisirea sa, din anul 1955, a fost
dictată de raţiuni politice. Cu mai multă vreme înainte
de anul 1955, Petru Groza (prim-ministru în primul
guvern comunist al României, între 1945 şi 1952, şi
ulterior Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţio-
nale a Republicii Populare Române) ceruse Patriarhului
Justinian Marina „să termine cât mai repede cu rega-
listul de Galaction”, motiv pentru care episcopul Galac-
tion Cordun, alături de alţi arhierei din B.O.R. precum
Chesarie Păunescu al Dunării de Jos şi Atanasie Dincă
Bârlădeanul au fost înlăturaţi din Sinodul B.O.R., pe
motivul de „pensionare la cerere”. Odată cu trecerea
episcopului Galaction Cordun la Biserica Ortodoxă de
Stil Vechi, Patriarhul Justinian Marina avea un motiv în
plus de a scăpa de un păstor adevărat, devenit deja
„incomod” pentru politica ulterioară a Bisericii de stil
nou, ce avea să devină, sub chiar păstorirea „patriar-
hului roşu”, un instrument de propagandă al regimului
comunist şi o anexă a statului totalitar.
În cadrul unei întrevederi dintre episcopul Ghe-
rasim Cucoşel de Rădăuţi (B.O.R.) şi actualul Mitro-
polit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, Vlasie Mogâr-
zan, preasfinţitul Gherasim a declarat că „În anul 1990,
Patriarhul Teoctist Arăpaşu a ridicat toate caterisirile
politice”, printre care se număra şi caterisirea Episco-
pului Galaction Cordun.
În acelaşi cuget cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii, şi
noi îi respingem pe eretici ca pe nişte vrăjmaşi ai
dogmelor mântuitoare ale credinţei Ortodoxe, iar pe
schismatici îi numim „mădulare bolnave ale Bisericii”.
Respingem erezia ecumenismului
Deoarece Sfintele Canoane ale Bisericii Orto-
TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22
Decembrie 2008
doxe opresc rugăciunea în comun cu ereticii şi
schismaticii (prin can. 10, 11, 45, 65 ale Sfinţilor
Apostoli, can. 6, 9, 32 de la Laodiceea) şi noi, Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România,
respingem orice acţiune a ecumenismului contemporan
(manifestat prin rugăciuni şi ierurgii săvârşite împreună
cu ereticii şi schismaticii daţi anatemei de către Sfinţii
Părinţi), şi nu acceptăm rugăciunea în comun cu aceşti
schismatici sau eretici. Nu săvârşim împreună cu aceş-
tia nici una din cele Şapte Taine ale Bisericii, nici ierur-
gii şi nicio altă lucrare duhovnicească. Ne alăturăm ma-
relui dascăl al Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, care,
în tâlcuirea Epistolei către Evrei, cuvântul 34, zice:
„Dacă episcopul sau clericul este viclean în chestiunile
credinţei atunci fugi şi leapădă-te de el nu numai ca de
un om, ci chiar şi înger din cer de-ar fi”.
Ecumenismul contemporan are drept scop rela-
tivizarea, minimalizarea şi anularea adevărului Orto-
doxiei mântuitoare. Cine se alătură acestei erezii care
sapă la temelia Bisericii, unul ca acesta se aseamănă lui
Iuda, care L-a vândut pe Hristos. Unii ca aceştia cad
sub anatemele Sfinţilor Părinţi, îndreptate împotriva
ereticilor care falsificau dogmele Bisericii şi necinsteau
rânduiala cea dreaptă a Sfintelor Canoane. Mărturisim
împreună cu Sfântul Marcu Eugenicul, mitropolitul
Efesului (1444), şi singurul apărător al Ortodoxiei la
sinodul „unionist" de la Ferrara-Florenţa (1438-1439),
şi zicem împreună cu el: „Credinţa noastră este dreap-
ta mărturisire a Sfinţilor Părinţi ai noştri. Cu ea, noi
nădăjduim să ne înfăţişăm înaintea Domnului şi să
primim iertarea păcatelor; iar fără de ea, nu ştiu ce
fel de cuvioşenie ne-ar putea izbăvi de chinul cel
veşnic. În materie de credinţă nu există concesie.”
Mai mărturisim şi împreună cu Sfântul Paisie
de la Neamţ, care zice: „Au nu eretici sunt râmlenii
(romano-catolicii), cu al lor papă? Bine ştiu că vei zice
că sunt eretici. Şi de vreme ce sunt eretici, precum şi cu
adevărat sunt, atunci Sfânta noastră Biserică îi afuri-
seşte pe dânşii. Şi pe care Sfânta Biserică îi afuriseşte şi
eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îi afurisesc.
(„Cuvinte şi scrisori duhovniceşti") vol.II, Ed. Tipogr.
Centrală, Chişinău, 1999, p. 49).
Ca fii ai Bisericii lui Hristos, respingem orice
manifestare a ecumenismului actual, deoarece avem
datoria sfântă de a lupta pentru adevăr, până la ultima
suflare, iar nu împotriva adevărului. Ne îndreptăţesc şi
cuvintele Sfântului Ioan Evanghelistul, ce spune: „Mai
mare bucurie decât aceasta nu am, când aud că fiii
mei umblă întru adevăr” (Ioan 1, 4).
† ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT
Vlasie Mogârzan
6
 Inovaţia calendarului
Stareţul Gavriil, fost egumen al Mănăstirii Dionisiu, Muntele Athos
Gavriil Dionisiatul, un cunoscut stareţ atho- mutate înainte cu treisprezece zile. Această inovaţie a
nit, care nu a făcut parte din mişcarea vechilor răsturnat rânduiala Bisericii, întemeiată şi veche de
calendarişti, este recunoscut de întreaga Biserică secole. Au rezultat neorânduieli grave în Biserică.
Ortodoxă, pentru acuitatea teologică şi nevoinţele Astfel, din vreme în vreme Postul Sfinţilor Apostoli
sale monahale. Deşi nu atinge în mod specific ches- este desfiinţat pe deplin, iar alteori este scurtat cu câ-
tiunea schimbării calendarului, în acest scurt articol teva zile, depinzând de data schimbătoare a Sfintelor
părintele Gavriil a recunoscut legătura dintre ecu- Paşti, în relaţia cu noul calendar. În afara acestor
menismul politic şi inovaţia calendarului, condam- schimbări, introducerea noului calendar a răsturnat
nând ecumenismul cu glas tare, ca pe un atac lăudata rânduială a Bisericii noastre, potrivit căreia
împotriva identităţii Bisericii Ortodoxe. problemele importante trebuie rezolvate în Sinod şi
„Deşi Sfântul Munte al Athonului este guver- prin împreună-hotărârea tuturor Bisericilor Ortodoxe.
nat în chestiuni bisericeşti chiar de la începuturile sale, Această rânduială a fost urmată cu stricteţe chiar de la
după calendarul vechi (iulian), cu toate acestea, el întemeierea Bisericii, adică din vremea Sfinţilor A-
suferă consecinţele schimbării calendarului. Părinţii postoli. După aceasta, a fost păstrată prin Sinoadele
Sfântului Munte s-au împărţit în două tabere: în una, se ecumenice şi locale. Această cale de rezolvare a ma-
află cei ce sunt în comuniune cu Patriarhul Ecumenic, rilor probleme ale Bisericii, precum şi a păstrării tra-
iar în cealaltă - cei ce refuză comuniunea cu el, consi- diţiilor şi a chipurilor stabilite ale rânduielii - aşa cum
derându-l a fi pricina acestei dez- este calendarul sfintelor praznice - este
binări întristătoare în Biserică, care ocrotită de decrete împărăteşti, de hotă-
există din anul 1924. Aceasta a avut râri apostolice şi de către Sfintele
ca rezultat scăderea duhovnicească a Canoane ale Soboarelor a toată lumea
întregii lumi ortodoxe, clătinând în- şi locale. Chiar şi conform practicii ju-
crederea în trăinicia Sfintelor Canoa- ridice contemporane, pentru ca o parte
ne. De asemenea, ea a îndepărtat ti- a constituţiei unei ţări să fie revizuită,
neretul de valorile duhovniceşti şi i-a este necesară o adunare naţională. În
dezbinat pe cei din lume în două pofida tuturor acestora, în cazul schim-
grupări, opuse una alteia. Împărţirea bării calendarului, nici Bisericile Orto-
mădularelor Bisericii în „vechi” şi doxe nu au fost consultate, şi nici
„noi” „calendarişti” a provocat tul- ierarhia locală. Schimbarea a fost fă-
burare în societate - atât în rândul cută ca printr-un ordin al poliţiei, iar nu
clerului, cât şi al mirenilor. printr-un Sinod panortodox.
Ca rezultat, clerul şi mirenii
Nimeni nu ignoră faptul că, Părintele Gavriil Dionisiatul
evlavioşi ai Greciei au fost profund tul-
din anul 1924 încoace, a existat o
tulburare profundă, în conştiinţa unui mare segment buraţi. Majoritatea slujitorilor ce aveau statutul de an-
din populaţia Greciei – şi cu adevărat, tocmai în acel gajaţi ai Bisericii s-au supus ordinului, justificându-se
segment care este cel mai dăruit, din întreaga sa inimă, că au făcut astfel pentru a preveni o schismă în Bise-
tradiţiilor elene creştine. Această tulburare a fost prici- rică. Totuşi, schisma nu a putut fi evitată, întrucât cle-
nuită (şi există până în ziua de azi), în urma schimbării rul monahal şi cel al comunităţii academice s-au ridicat
inoportune a calendarului bisericesc şi al mutării prăz- împotriva acestei inovaţii silite. Erau oameni curajoşi,
nuirii zilelor sfinte, cu scopul de a fi adaptat – precum plini de râvnă dumnezeiască. Au atras atenţia asupra
primejdiilor unei astfel de schimbări. Au înfierat ma-
s-a spus – calendarului politic, care a fost instituit ceva
mai devreme în uzul civil, în locul vechiului calendar, niera în care a fost făcută schimbarea şi i-au luminat pe
ce era urmat până atunci. Este un fapt cunoscut de că- oamenii evlavioşi, în ceea ce priveşte acest act anti-
tre toată lumea, că nicio tulburare serioasă nu a fost ca- ortodox. Ortodocşii de stil vechi au fost şi vor rămâne,
uzată de schimbarea calendarului politic. Oamenii noş- prin mila lui Dumnezeu, credincioşi până la moarte
tri l-au primit cu calm, convinşi de declaraţiile făcute tradiţiilor Bisericii. Aceștia arată duh de jertfă a
de către guvern, cum că schimbarea avea ca scop sinelui, aşa cum o dovedesc bisericile, mănăstirile şi
uşurarea tranzacţiilor de natură comercială cu alte ţări. aşezămintele de binefacere, pe care le-au întemeiat şi
păstrat, fără niciun ajutor din partea statului. Este
În pofida acestui fapt, dintr-o dată şi fără un dovedit şi de sfinţitul lor cler, care, deşi prigonit şi în
motiv serios; fără argumente solide, şi calendarul sărăcie, îşi săvârşeste lucrarea fără salarii sau alocări
Bisericii a fost schimbat, zilele sărbătorilor fiind de fonduri, de care se bucură clerul Bisericii după noul

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

7
Decembrie 2008
calendar.
Lucrurile acestea sunt scrise pentru istorie, cu scopul de a face vădit caracterul necanonic şi anti-
ortodox al schimbării calendarului Bisericii Ortodoxe. Mulţi cred că vechii calendarişti doresc revocarea
calendarului politic, pentru ca astfel să aducă neorânduială în treburile sociale şi comerciale ale oamenilor. Din
această pricină, ei se opun cu tărie vederilor şi acţiunilor vechilor calendarişti. Însă se înşeală. Ortodocşii de stil
vechi nu cer revocarea calendarului politic. Există o singură soluţie la problema calendarului, şi aceasta este
restaurarea calendarului tradiţional – iulian. Ea trebuie făcută prin hotărârea comună a Sfântului Sinod al
Bisericii şi a guvernului. Poate fi înfăptuită cu uşurinţă, dacă există smerenie şi bunăvoinţă. După cum a fost
introdus în mod unilateral noul calendar, tot în aceeaşi manieră se poate întoarce de îndată la vechiul calendar,
pentru ca toţi ortodocşii, cu o singură gură şi o singură inimă, să slăvească în aceeaşi vreme Preasfântul nume
al Dumnezeului nostru cel binecuvântat.
A greşi e omeneşte, dar a stărui în greşeală este un păcat mare. Revenirea la vechiul calendar va aduce
împăcare în conştiinţa tuturor. Va aduce unitate şi pace Bisericii Ortodoxe şi va întări credinţa - lucruri de atâta
trebuinţă lumii destrămată duhovniceşte din ziua de astăzi. Va fi mare bucurie în cer şi pe pământ, pentru
fericita clipă a întoarcerii tuturor ortodocşilor la sfintele lor tradiţii. Ne rugăm pentru aceasta din toată inima”.
(Apărut pentru prima dată în periodicul „Hosios Gregorios” (Cuviosul Grigorie), Vol. V, Nr. 26 mai-iunie 1968, pag. 1016-1022)

Chipuri duhovniceşti
Episcopul Gherasim Saffirin

Născut din părinţi români binecredincioşi – Albeşteanu, primind numele de Gherasim. În 1874, în
Dinu şi Dina Zmeu, în satul Izvorelu, judeţul Mehe- ziua de Bobotează, a fost hirotonit diacon pe seama
dinţi în luna octombrie a anului 1849, viitorul episcop Episcopiei Râmnicului - Noului Severin, iar în ziua
Gherasim va fi botezat în ziua de 6 noiembrie a ace- de 6 decembrie 1875 a fost hirotesit arhidiacon. În
luiaşi an, primind numele de Gheorghe, şi va 1875, merge la Paris pentru studii, cu
rămâne orfan de mamă la vîrsta de 3 ani, învoirea episcopului eparhiot. În ziua de
fiind înfiat de la tatăl său, de logofătul Paşti a anului 1878, a fost hirotonisit
Florea Zamfirescu, boier craiovean. preot, iar în acelaşi an, de Izvorul
După studiul la Academia Tămăduirii, a fost hirotesit proto-
Litere şi Ştiinţe de la Colegiul din singhel. La 6 decembrie 1888, a
Craiova, va obţine un post la catedra fost ridicat la vrednicia de arhi-
de limbă franceză de la Gimnaziul mandrit stavrofor, fiind apoi numit
Real din Târgu-Jiu, însă dispoziţia arhimandrit de scaun, în ianuarie
lui sufletească era cu totul pentru 1889. Este traducătorul multor lu-
Biserică. În noiembrie 1870, por- crări cu caracter teologic şi învăţă-
neşte spre Sfântul Munte, unde rămâ- turi duhovniceşti.
ne numai şase luni. Reîntorcându-se
în ţară, își va relua catedra şi direcţia la Un monah model
gimnaziul din Târgu-Jiu pentru puţin
timp, după care îşi dă demisia pentru a se În ziua de Paşti a anului 1895,
călugări. Suferă foarte mult din pricina părintele Gherasim este ridicat la
regulamentului monahal impus de re- Preasfinţitul Gherasim Saffirin rangul de arhimandrit mitrofor. Este
forma din vremea lui Cuza, aflat încă în vremea când refuză a se supune
vigoare la acea dată, ce nu admitea să reformei regulamentelor eclesiastice,
fie călugăriţi decît absolvenţii de Seminar, ori oameni prelucrate nu de Sfântul Sinod, ci de Ministerul Cul-
foarte înaintaţi în vîrstă (peste 60 de ani), sau suferind telor, care duhneau de apostazia Apusului. Combate
de infirmităţi. Tânărul de 24 de ani recurge la o stra- public reforma regulamentul redingotei clericale (hai-
tagemă reuşită: obţine un certificat medical, cum că na neagră) pe care, după deciziile oamenilor politici
suferă de nervi şi delir teologic. Astfel, a putut fi tuns iar nu după canoane, clericii trebuiau să o poarte doar
în monahism în ziua Naşterii Domnului, anul 1873, în în timpul săvârşirii slujbelor bisericeşti. Critica se în-
Mănăstirea Tismana, de către arhimandritul Dionisie temeia pe canonul 27 - obligativitatea de a purta

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

8
Decembrie 2008
haine clericale - al Soborului V-VI Ecumenic de la
Constantinopol, cu argumente din Sfânta Scriptură şi
din Sfânta Tradiţie. În plus, preasfinţitul Gherasim a-
firma că „nu se pot desfiinţa canoanele Sinoadelor E-
cumenice, căci ce a făcut un Sinod Ecumenic este bine
făcut, fiind insuflat de Sfântul Duh, iar cel ce vine
(sinodul următor n.ed.) nu desfiinţează, ci întăreşte şi
dezvoltă”.
Arhimandritul Iuliu Scriban, evocându-i per-
sonalitatea într-un panegiric din anul 1922, scria:
„Natura sa era aplecată spre intransigenţă, care însă
nu găsea locul bun unde să se aplice. Pe timpul când a
fost făcut regulamentul costumului preoţesc, a găsit că
nu e bine ce se face. Era numai arhimandrit şi a scos
atunci o broşură grecească împotriva regulamentului
sinodal, pentru care Sfântul Sinod l-a pedepsit. Ce nu
îi plăcea la regulament? Că se introduce pălăria!
Spunea că potcapul cu marginile răsfrânte în afară
are forma crucii şi trebuie păstrat. Afară de aceasta,
pălăria i se părea o apropiere de catolicism. Dacă
luăm forma - zicea el, luăm şi fondul”, adică erezia
(n.ed.).
Patriarhul Justinian Marina
(în centrul imaginii), purtând pălărie civilă
Vrednic arhipăstor şi lucrător în via lui Hristos
La 24 mai 1899, Sfântul Sinod l-a ales ar-
hiereu vicar al Eparhiei Râmnicului, cu titlul de Cra-
ioveanul. În şedinţa Sfântului Sinod din 13 octombrie
1899, arhiereul Gherasim Saffirin mulţumea pentru
încrederea ce i s-a arătat, şi în acelaşi timp se ruga lui
Dumnezeu să-i ajute, pentru a-şi îndeplini cu sfinţenie
îndatoririle. Fiind vacant scaunul episcopal al Roma-
nului, Gherasim el a fost ales episcop al acestei epar-
hii, la data de 17 februarie 1900, fiind înscăunat zece
zile mai târziu.
A fost hirotonit episcop într-un timp când totul
se făcea şi se desfăcea prin politică şi simonie, lucru
pentru care și-a păstorit eparhia cu deplină respon-
sabilitate, cu conştiinţa de „pândar în via Domnului”.
TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22
9
În hirotoniri şi în numirile de preoţi la parohii, el căuta
să fie strict canonic şi legal, înlăturând orice abuz.
Preoţilor şi subalternilor săi le cerea o corectitudine
exemplară, ca nu cumva prin atitudini necorespun-
zătoare statutului lor, să devină pricină de sminteală
credincioşilor şi defăimare a Bisericii lui Hristos.
Atunci când vreunul din aceştia era umbrit de acuze
neclarificate, preasfinţitul Gherasim îl suspenda din
funcţie sau îl oprea de la slujire, obligîndu-l să-şi
limpezească situaţia pe calea justiţiei ori a consisto-
riului. Pe plan social, căuta îndreptarea moravurilor
păstoriţilor săi, aflaţi într-o societate care îşi pierduse
simţitor orientarea creştină românească. Astfel, în
eparhia sa, opreşte cununiile în post şi muzica instru-
mentală (fanfară) la înmormântări şi la nunţi. Mai
înainte de răscoala din 1907, oamenii politici şi necre-
dincioşii se răzvrătesc împotriva postului rânduit de
către Biserică, drept pentru care episcopul Gherasim
va răspunde acuzaţiilor: „Nu din această cauză mor
copiii, ci din cauza mizeriei în care sunt ţinuţi; că n-au
ce mânca, nici de post, nici de frupt; a lipsei de
îmbrăcăminte, de igienă, și a bolilor infecţioase” (N.
Vascan, „Aspecte ale Răscoalei din 1907 în judeţul
Bacău”, în M. M. S. nr. 1-3/1977, pag. 84).
Ca episcop, caută să repare stricăciunile prici-
nuite mănăstirilor de regimul reformei din vremea lui
Cuza, care numai în 1860, în Moldova a desfiinţat 31
de schituri şi multe alte mari mănăstiri. Rigurozitatea
vieţii sale şi râvna de adevărat slujitor al lui Hristos, se
vede din descrierile contemporanilor lui: „(...) el a
transportat, pur şi simplu, chilia lui călugărească la
reşedinţa episcopală. Din subalternii lui spirituali,
voieşte să scoată nişte maeştri ai chipului călugăresc;
din tipicul bisericesc nu vrea să lipsească un
„Doamne, miluieşte”. Din toată seculara şi stufoasa
formă a cuviinţelor, a datinelor şi a practicelor de tot
felul, interne şi externe ale Bisericii noastre, el nu ad-
mite să lipsească nicio frunză, niciun spic (cruci,
mătănii, detalii fără număr (...) (Gala Galaction,
„Jurnal, vol. II”, Ed. Albatros Bucureşti 1997,
pag.155). Un alt contemporan al său, Arhimandritul
Iuliu Scriban, scria: „Din cauza cugetărilor sale, şi
chemarea de episcop o vedea cu totul altfel, decât o
vedem noi. Stătea închis în casă, citea din cărţile că-
lugărilor de altădată, medita noaptea fără a aprinde
lumina, se hrănea neîndestulător, cu post aspru, până
ce medicii i-au spus, la Roman, că ori mănâncă, ori
moare. Aşa era în convingerile sale şi avea scrupulul
conştiinţei, de a urma potrivit lor. Avea o adoraţie
extremă pentru monahism. Fără îndoială, vrednic de
admirat pentru puterea înfrânării sale, pentru lepă-
darea de lume, pentru o sferă care nu mai este a
desfătărilor şi a vremelniciei pământului. Vrednic de
admirat într-o lume, care e atît de neputincioasă de a
se lepăda până de cele mai mici pofte ale animalităţii
Decembrie 2008
sale. Episcopul Gherasim era un om de alt tipar şi
de alte înclinări, decât cele în care trăim noi. Într-
însul trăia virtutea pustnicului. Era omul al cărui
suflet nu trăia în lumea contemporanilor săi. Dacă,
pe de o parte era pentru unii de neînţeles, pe de altă
parte se impunea altora prin mireasma sfinţe-
niei.” („B.O.R. Cronica Internă” nr.6/1922, pag.
450-460).
Conflictul canonic dintre Vlădica Gherasim şi
apostaţii politici
În luna martie a anului 1909, preasfințitul
Gherasim a atacat direct, în Parlament şi în Sfântul
Sinod, politica statului de a-şi subordona conducerea
Bisericii, pentru a putea impune, prin această politică
serghianistă, reforma preluată din Apusul eretic, care
prevedea, printre altele:
- acceptarea, de către Biserica Ortodoxă din Româ-
nia, a unui calendar uniform (comun) – calendarul
gregorian, pentru prăznuirea marilor sărbători creş-
tine, în acelaşi timp cu toate cultele şi confesiunile
eretice;
- desfiinţarea unui mare număr de schituri şi
mănăstiri;
- convocarea de conferinţe pan-creştine (începutul
ecumenismul eretic de azi n.ed.), în scopul „exami-
nării problemelor de interes comun pentru toate
TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22
Decembrie 2008
bisericile”;
- acceptarea căsătoriilor mixte (între cei de confe-
siuni diferite);
- secularizarea averilor mănăstireşti, adică trecerea
lor în proprietatea statului;
- introducerea Codului Civil, care prevea ca obli-
gatorie doar cununia civilă, iar gradele de rudenie,
începând cu spiţa a patra, nu mai constituiau impe-
dimente în căsătorie;
- călugăriile şi hirotoniile se făceau numai pe baza
aprobării speciale a Ministerului Cultelor.
Prin Legea Consistoriului, instituită de
regimul lui Cuza, era atinsă grosolan - de către pre-
tinsa reformă bisericească -, dogma plenitudinii ha-
rurilor dumnezeieşti ale episcopului în Biserică. Prin
această lege, Sfântul Sinod era lipsit de dreptul de a
hotărî direct, în problemele materiale şi duhovniceşti
ale Bisericii, fiind subordonat Ministerului Cultelor.
Deoarece Biserica era pusă în faţa unei legi cu ca-
racter eretic, iar slujitorii ei din parlament - Mitropo-
litul primat Athanasie Mironescu şi Mitropolitul
Moldovei, Pimen Georgescu -, şi-au exprimat acor-
dul cu privire la Legea Reformei Bisericeşti, încăl-
când hotarele canonice şi tradiţia Bisericii Ortodoxe,
în luna octombrie a anului 1909, Episcopul Ghera-
sim rupe orice legătură canonică cu aceştia şi îi
osândeşte ca eretici, adică dă anatemei pe cei doi
mitropoliţi şi pe cei de un gând cu ei, politicieni şi
clerici.
Sinodul B.O.R., întrunit în iunie 1911, a ho-
tărât într-un mod necanonic şi nejustificabil, depu-
nerea din treaptă a preasfinţitului Gherasim Saffirin,
care, imediat după luarea deciziei, a fost alungat de
la Roman cu brutalitate şi trimis la mănăstire.
Vlădica Gherasim s-a retras într-un loc prielnic ne-
voinţelor sale, la Frăsineii lui Calinic cel Sfânt, unde,
la 14 februarie 1922, şi-a sfârşit viaţa vremelnică în
post şi rugăciune, cu conştiinţa împăcată că a făcut
totul pentru Dumnezeu şi Biserică.
Ierod. M.
10
 Monahiile de la Şamordino, întemniţate la Solovăţ,
şi minunea curajului lor (II)
„… că puterea Mea, întru neputinţă se săvârşeşte. Deci cu dulceaţă mă voi lăuda mai mult întru neputinţele mele, ca să
locuiască întru mine Puterea lui Hristos.” (II Cor. 12, 9)
Duhovnicul le-a oprit de la orice fel de
muncă în favoarea regimului. Maicile au făcut
întocmai, iar administratorul lagărului a aflat
imediat cine era autorul moral al acestei „răz-
vrătiri”. Părintele a fost împuşcat, iar maicile ne-au
spus că de-acum, murind duhovnicul lor, nu mai are
cine să le dezlege de oprirea de la muncă. Este de
înţeles, că ele nu au vrut să mai muncească la or-
dinul comuniştilor. La scurtă vreme, au fost despăr-
ţite una de cealaltă şi duse în locuri neştiute. În ciu-
da încercărilor de a le da de urmă, nu s-a mai aflat
nimic despre ele de atunci. Au dispărut fără urmă.
Câţiva ani mai târziu, prin mărturia unui deţinut a-
merican aflat într-o tabără de muncă silnică, avea să
se aducă la lumină frumuseţea luptei duhovniceşti şi
a bărbăţiei neclintite a acestor maici.
La un moment dat, discuţiile au venit către
religie şi am aflat despre o întâmplare minunată, care
tocmai se întâmplase în Vorkuta. Dumnezeu era acolo,
Crucile deţinuţilor morţi în lagărul de la Vorkuta
TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22
11
cu noi, ajutându-ne! Însufleţirea cu care acei bărbaţi
îmi povesteau minunea, mă încredinţa despre faptul că
Dumnezeu nu a putut fi izgonit din inimile şi sufletele
acelor oameni, într-o ţară aflată dincolo de Cortina de
Fier. În luna noiembrie a anului 1950, imediat după
sosirea noastră, un grup de trei maici a sosit în tabăra
de muncă, fiind condamnate la muncă silnică. Miile de
femei deportate la Vorkuta nu lucrau în mină, dar
făceau alte munci aspre, iar maicile erau obligate să
muncească la o fabrică de cărămizi, care producea ma-
terial de construcţie pentru toată zona arctică a Rusiei.
Când au fost aduse la fabrică, maicile au spus
şefului de secţie că, pentru ele, a lucra pentru regimul
comunist înseamnă practic a munci pentru antihrist, de
vreme ce se mărturiseau pe sine a fi slugi ale Dom-
nului, iar nu ale satanei. Drept urmare, au declarat că
nu se vor supune ordinelor şefului, indiferent de ame-
ninţare. Imediat, hainele monahale le-au fost luate cu
forţa, iar singurul lor acoperământ au rămas armele
credinţei, ascuţite prin rugăciune. Erau pregătite de a
face orice şi totul, pentru a-şi păstra făgăduinţele călu-
găriei, înfruntând orice pedeapsă. Iată un testament viu
al bărbăţiei şi al curajului lor!
Au fost trecute pe raţii de pedeapsă, hrana lor
zilnică fiind formată din pâine neagră şi supă râncedă.
În fiecare dimineaţă, când li se ordona să meargă la
cuptoarele de argilă, ori la altă muncă istovitoare, ele
refuzau. Aceste refuzuri însemnau, desigur, că li se
pregăteau alte pedepse. Plini de furie şi temându-se că
împotrivirea lor ar putea stârni un val de proteste în
rândul deţinutelor, comandantul lagărului a dat ordin
ca maicile să fie îmbrăcate în cămăşi de forţă. Mâinile
le-au fost legate la spate, iar cu aceleaşi frânghii le-au
fost imobilizate foarte strâns şi încheieturile picioa-
relor. În acest fel, picioarele lor erau strânse în nemiş-
care, iar coloana vertebrală le era ţinută forţat înapoi,
într-o poziţie ce le dădea dureri îngrozitoare. Maicile
au răbdat toate aceste chinuri fără a se împotrivi. Apoi
comandantul a ordonat să se toarne apă peste ele,
astfel încât materialul de bumbac, din care erau con-
fecţionate cămăşile de detenţie, să se strângă şi mai
tare peste trupurile şi aşa îndelung chinuite. Nici de
data aceasta nu s-a auzit vreun geamăt de durere, dar
maicile au leşinat din cauza suferinţei cumplite.
Atunci li s-au tăiat legăturile de la mâini şi de la pi-
cioare, şi au fost stropite cu apă pentru a fi readuse în
Decembrie 2008
simţiri, dar acest lucru a fost făcut doar pentru a fi
iarăşi chinuite. Mai mult de două ore, au fost ţinute în
acele strânsori ale morţii. Gardienii nu au mai îndrăznit
să le chinuie, de vreme ce oricum maicile erau aproape
moarte, din cauza stagnării circulaţiei sângelui. Re-
gimul comunist avea nevoie de sclavi, nu de cadavre…
Ei nu transportau deţinuţii până la Vorkuta pentru a-i
omorî, ci pentru a câştiga forţă de muncă gratuită pen-
tru minele de cărbuni, pe care Guvernul Sovietic le
inaugura atunci. De aceea, comandantul nu avea de
gând să le omoare pe maici, ci să le convingă să iasă la
munca silnică.
În cele din urmă, turbat de furie, el a hotărât:
fie maicile vor accepta să muncească, fie le va chinui,
până ce le va omorî. Au fost duse în zona exploatărilor
de argilă a fabricii de cărămidă şi obligate să stea o zi
întreagă pe o movilă de pământ îngheţat, în vântul as-
pru al iernii arctice, legate de mâini şi de picioare,
privind către celelalte deţinute care munceau. După ce
lumina palidă a scurtei zile arctice a apus, ele au fost
zărite stând în genunchi în acelaşi loc. Gardienii care
au venit să le verifice se aşteptau să le găsească
degerate, dar s-au mirat văzându-le încă vii şi deloc în-
gheţate. Comandantul a dat ordin ca mănuşile şi că-
ciulile le să le fie luate, iar ele să fie lăsate în bătaia
nemiloasă a vântului turbat. Pe acel deal îngheţat, mai-
cile au rămas timp de opt ore, cât a durat ziua de lucru,
stând în genunchi şi rugându-se neîncetat. Mai jos,
celelate deţinute care săpau în malul de pământ, sufe-
reau groaznic din pricina gerului, văitându-se de dege-
rături la picioare, cu toate că erau încălţate cu cizme.
Seara, alţi gardieni au urcat până pe culmea pe care
erau maicile, pentru a le duce înapoi în barăcile unde
erau dormitoarele comune ale deţinutelor, crezând că
le vor găsi cu urechile, picioarele şi mâinile degerate.
Dar se părea că nici una dintre ele nu păţise nici cea
mai mică degerătură. A doua zi, au fost legate din nou
vreme de opt ceasuri şi lăsate pradă gerului muşcător,
la temperaturi de multe grade sub zero, fără mănuşi sau
bonete. Seara, le-au găsit neatinse de răni şi la fel de
neclintite în hotărârea lor. A treia zi, le-au fost smulse
cu forţa şi zdrenţele cu care îşi acopereau capul. Deja
vestea minunatei lor bărbăţii se răspândise pretutin-
deni, în toate lagărele din regiunea Vorkuta. La capătul
celei de-a treia zi a chinuirii lor, pe un frig cu mult mai
cumplit decât cel din zilele precedente, maicile nu
aveau nici cea mai mică urmă de degerătură. Toată lu-
mea şoptea că numai o minune dumnezeiască le-a păzit
tefere şi numai despre asta se vorbea, oriunde se
înfiripa vreo discuţie. Până şi persoane din staff-ul co-
munist găseau mijloace şi pretexte pentru a veni în
apropierea fabricii de cărămidă, pentru a se uita pe fu-
riş la maicile de pe movila de pământ. Femeile care
lucrau jos se însemnau neîncetat cu semnul sfintei
cruci, murmurând rugăciuni. Până şi comandantul era
TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22
Decembrie 2008
tulburat. Deşi nu era credincios, el avea totuşi un soi de
superstiţie care îi spunea că este martorul unei întâm-
plări mai presus de fire, iar o putere nepământească le
ajută pe maici să supravieţuiască.
A patra zi, gardienii s-au înfricoşat de puterea
care le întărea pe aceste monahii, şi au refuzat să le
mai facă vreun rău. Comandantul a început şi el să se
teamă de minunile ce se făceau, şi pe care mintea lui
nu le putea pricepe. A poruncit să fie coborâte de pe
deal, să fie lăsate să îşi facă rugăciunile, şi să
primească hrana obişnuită din lagăr, în locul celei de
pedeapsă. Când am plecat din Vorkuta, patru ani mai
târziu, acele maici erau încă în barăcile de lângă
fabrica de cărămidă, dar nici una dintre ele nu făcuse
nici măcar o zi de muncă în folosul regimului comu-
nist. Ele erau în continuare păzite, dar de-acum cu
respect şi evlavie. Gărzile primiseră ordin să nu le mai
chinuie sau să le facă vreun neajuns. Li se îngăduise
chiar să îşi facă singure de mâncare şi să îşi confec-
ţioneze hainele. Continuau să slujească lui Dumnezeu,
aşa cum făgăduiseră la tunderea lor în călugărie şi
toate păreau liniştite şi împăcate. Spre deosebire de
ceilalţi deţinuţi, ele se bucurau de libertatea credinţei.
În toată Uniunea Sovietică, nu se mai afla nimeni în
situaţia lor!
Pilda vieţii şi a mărturisirii lor a făcut ca mii de
deţinuţi şi gardieni din lagărele de muncă să se în-
toarcă la Dumnezeu. A fost ceva de nedescris atunci…
Multă vreme după aceea, până şi oameni din condu-
cerea Partidului Comunist - atei declaraţi şi duşmani
înverşunaţi ai Bisericii Ortodoxe, povesteau cutremu-
raţi despre minunea ce s-a făcut cu monahiile de la
Şamordino.
Traducere după „Russia's Catacomb Saints -
Lives of the New Martyrs”, de Ivan M. Andreyev

12
 Adevărata istorie a icoanei Maicii Domnului
de la Mănăstirea Neamţului
Mănăstirea Neamţului este o încântare pentru Suceava, iar în anul 1415 a fost mutată, rămânând în
ochiul privitorului, dar şi o durere înăbuşită, pentru cei Mănăstirea Neamţului, până în ziua de astăzi. Dar
ce îi ştiu adevărata istorie, ascunsă de ochii oamenilor. despre istoria acestei sfinte icoane, sursele oficiale nu
Cunoscută încă de la întemeierea sa drept lăcaş de spun chiar totul...
trăire duhovnicească şi o adevărată „şcoală a sfinţe- Ispitele asupra icoanei
niei”, marea lavră nemţeană de
odinioară a fost renumită, încă Povestesc hrisoavele
din vechime, ca centru al că, în timpul unei invazii
rugăciunii isihaste şi al păgâne, un turc a intrat în
ostenelilor cărturăreşti. Influen- mănăstire şi a lovit icoana cu
ţele sale au trecut dincolo de iataganul în partea din spate,
culmile semeţe ale Carpaţilor vrând să o despice în două.
Răsăriteni, hrănind, prin cărţile Mâna turcului a paralizat pe
tipărite aici, sufletele românilor loc, iar tăişul armei s-a făcut
transilvăneni, aflaţi sub amenin- bucăţele. Din acel moment,
ţarea întunecată a ereziilor pa- din locul unde a fost înfipt
pistăşeşti şi protestante, aduse iataganul turcului a început să
de stăpânirea austro-ungară. izvorască mir sfinţit, bine mi-
rositor, ce avea putere tămădu-
Istoria acestui lăcaş este itoare. Sute de oameni se
împletită cu istoria unui sfânt vindecau zilnic, ungându-se cu
odor pe care îl adăposteşte, şi acest mir. Nimeni nu se întor-
anume cea mai de preţ icoană cea acasă nevindecat sau ne-
din România - icoana Maicii mângâiat sufleteşte, și, de a-
Domnului cu Trei Mâini, nu- ceea, vestea minunilor icoanei
mită şi Tricheiroussa sau Li- Maicii Domnului a ajuns şi
deanca, după ţara ei de origine. peste hotare. Chiar şi păgânii
Izvoarele istoriei mărturisesc auzeau despre minunile de la
despre această icoană că a fost Neamţu, şi veneau aici în nu-
pictată în anul 1665, în Lida (în măr mare. După vindecarea
apropiere de Tel Aviv, din Is- trupească, se umpleau de cre-
raelul de astăzi), ca reproducere Maica Domnului cu Trei Mâini dinţă, astfel că mulţi dintre ei
a unei alte icoane, apărută în de la Mănăstirea Neamţu se şi botezau, primind şi
chip minunat pe un stâlp de tămăduire sufletească.
lemn, în anul 35 d.H.
Ceva s-a întâmplat...
Din Vieţile Sfinţilor, aflăm că în jurul anului
700, Sfântul Ioan Damaschin a căzut pradă unei intrigi, Astăzi, vizitatorul intrat în curtea Mănăstirii
iar califul Damascului, Ualid, i-a tăiat mâna dreaptă. Neamţ va afla doar despre câteva dintre minunile Mai-
Ţinând deosebi mâna sa cea tăiată, Cuviosul a căzut cu cii Domnului, dar nimic din ceea ce s-a întâmplat în
lacrimi înaintea acestei icoane a Maicii Domnului, decursul vremurilor de tulburare şi apostazie de la în-
cerând tămăduire. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ceputul secolului al XX-lea. Relatările obiective şi
a vindecat mâna Sfântului, care s-a lipit în chip mărturiile celor ce au vieţuit în Mănăstirea Neamţului,
minunat la locul ei, rămânând doar un fir roşu în locul înainte şi după anul 1924, vorbesc despre o minune pe-
tăieturii, ca semn al minunii mai presus de fire. În trecută cu puţină vreme înainte de introducerea noului
amintirea acestui fapt, Sfântul Ioan Damaschin a calendar: pe o vreme senină, în miez de noapte, spre
poruncit să se aşeze în josul icoanei o mână din argint, sfârşitul Utreniei, un fulger luminos a brăzdat bolta
iar de atunci această icoană a purtat denumirea de bisericii şi a lovit pardoseala din faţa icoanei Maicii
„Maica Domnului cu Trei Mâini”. În anul 1401, Domnului, spărgând mozaicul şi lăsând o arsură mare,
icoana a fost dăruită domnitorului Alexandru cel Bun, de culoare neagră. Înfricoşaţi de cele întâmplate, călu-
de către împăratul bizantin Manuil Paleologul. Ea a gării şi-au petrecut restul nopţii făcând metanii şi rugă-
fost aşezată cu mare cinste în Biserica Mirăuţi din ciuni către Maica Domnului, dimpreună cu stareţul lor,

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

13
Decembrie 2008
arhiereul Nicodim Munteanu şi părintele duhovnic al
mănăstirii, arhimandritul Mina Prodan. La puţină vreme
după semnul trimis din cer, patriarhul mason Miron
Cristea (fost cleric greco-catolic, şi având o constituţie
duhovnicească filo-apuseană), susţinut de o serie de
clerici - lupi îmbrăcaţi în piei de oaie, porunceşte
introducerea calendar gregorian şi în uzul Bisericii
Ortodoxe Române, deşi acesta funcţiona numai în uzul
civil încă din 1919. Astfel, data de 1 octombrie (Acope-
rământul Maicii Domnului) devine, în mod forţat, data
de 14 octombrie (Sfânta Cuvioasă Paracheva).
S-au ivit tulburări mari în viaţa de obşte a
mănăstirii. S-au format două tabere - una care susţinea
calendarul gregorian, alăturată arhiereului Nicodim
Munteanu şi alta tradiţionalistă, formată în jurul duhov-
nicului mănăstirii, arhimandritul Mina Prodan, care
respingea inovaţia calendaristică. În 1924, arhiereul
Nicodim Munteanu (stareţul mănăstirii), a fost hulit de
călugării tradiţionalişti prin cuvintele Evangheliei: „Vai
vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că închideţi
Împărăţia Cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu
intraţi, nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi” (Matei 23,
14). El însă se conformează ordinului patriarhal şi face
cunoscută întregii obşti introducerea calendarului gre-
gorian în rânduiala bisericească a mănăstirii. Ziua aceea
a însemnat sfârşitul multelor minuni, săvârşite prin
icoana Maicii Domnului. De atunci încoace, nu a mai
curs mir din spatele icoanei, deşi credincioşii alergau să
se închine la ea cu aceeaşi evlavie. Şi, ca nu se mai
întrebe oamenii pentru ce a secătuit curgerea sfântului
mir din icoana Maicii Domnului, arhiereul Nicodim
Munteanu a poruncit ca pe spatele acestei icoane, peste
locul de unde izvora mirul, să fie lipită icoana Sfântului
Mare Mucenic Gheorghe. Astăzi, nimeni nu mai
vorbeşte nimic despre acest mir, ce izvora altădată din
icoana Maicii Domnului. Doar Sfântul Mucenic
Gheorghe este şi va fi martor tăcut al ticăloşiei celor
care ascund adevărul.
Jurământul monahilor înaintea acestei sfinte icoane
Introducerea noului calendar a determinat împo-
trivirea mai multor monahi vieţuitori în obşte, în frunte
cu părintele lor duhovnic, arhimandritul Mina Prodan.
Cuvântul său era: „murim şi nu primim schimbarea”.
Mai mulţi călugări au făcut un jurământ în faţa icoanei
făcătoare de minuni a Maicii Domnului, prin care au
făgăduit că, indiferent de ceea ce se va întâmpla cu viaţa
lor, nu se vor depărta de la adevărul de credinţă, nepri-
mind schimbarea calendarului. Printre cei care au depus
jurământul se număra ieromonahul Glicherie Tănase,
ierodiaconul David Bidaşcu, ieromonahul Nicodim
Măndiţă, arhimandritul Mina Prodan şi alţii. În urma
acestui jurământ, arhimandritul Mina Prodan este de-
taşat disciplinar ca preot-duhovnic la Spitalul Militar
din Bucureşti, unde, în timpul celui de-al doilea război
mondial a refuzat să primească vizita unuia dintre foştii
săi ucenici, N.M., respingând orice discuţie pe tema
evenimentelor din 1924. Ieromonahul Nicodim Măn-
diţă, ca şi mulţi alţii, încalcă şi el jurământul. Ieromo-
nahul Glicherie Tănase, împreună cu ierodiaconul
David Bidaşcu şi alţi călugări vor sihăstri apoi prin
pustiu, îndurând prigoana, suferind foamea, setea şi
chinurile din închisorile comuniste. Mai târziu, aceștia
din urmă întemeiază Mănăstirea Slătioara şi adorm cu
pace întru Domnul, numărându-se printre puţinii
călugări care nu şi-au încălcat jurământul de a păstra
dreapta credinţă.
Arhim. G.

Istoria care nu se spune (II)

Izgonirea monahilor din Schitul Sfântul Prooroc Ilie din Athos

Ce anume îi determină pe cei care nu sunt de acord cu

Schitul „Sfântul Prooroc Ilie” din Athos
politica Fanarului, să continue totuşi comuniunea cu el? Cum
poate cineva să explice de ce majoritatea celor ce îl pomenesc
astăzi pe patriarh, păstrează tăcere despre cel mai scandalos
eveniment în istoria Muntelui Athos - o reminiscenţă a Inchi-
ziţiei Evului Mediu - şi anume alungarea călugărilor ruşi din
schitul Sfântul Prooroc Ilie, în data de 20 mai 1992, pentru refu-
zul lor de a fi în comuniune cu Fanarul?
Schitul Sfântul Ilie a fost ridicat prin daniile credin-
cioşilor ruşi, şi a devenit cunoscut prin aceea că aici s-a nevoit
marele Sfânt Paisie Velicikovski, atrăgând mii de pelerini ruşi
înainte de revoluţia bolşevică. În timpurile noastre, înainte de
evacuarea forţată a vieţuitorilor, schitul era sub jurisdicţia

14
TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22
Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor. Din
anul 1957, obştea schitului Proorocului Ilie a încetat
să îl mai pomenească la slujbe pe Patriarhul Con-
stantinopolului, nemaifiind de acord cu politica pro-
catolică şi erezia ecumenistă a Fanarului. Stareţul lor
era părintele arhimandrit Serafim Bobici, care păs-
torea duhovniceşte schitul de peste 20 de ani (din
1970), şi sub a cărui îndrumare s-a înfăptuit rectito-
rirea sfântului lăcaş, cu multă trudă şi costuri imense.
Din anul 1985 şi până la evacuare, obştea schitului a
fost subiectul presiunilor de tot felul, menite a-i forţa
pe monahi să reia comuniunea cu patriarhul. Însă
toate acestea au rămas fără rezultat.
În cele din urmă, în 1992, la Înjumătăţirea
Praznicului Învierii Domnului, părintele Serafim şi
alţi şapte vieţuitori au fost evacuaţi cu forţa din Athos,
fără nici un fel de judecată sau investigaţie. Acest act
criminal şi ruşinos a fost înfăptuit de Comisia Pa-
triarhiei din Constantinopol, condusă de exarhul pa-
triarhal, Mitropolitul Atanasie de Heliopolis.
Evacuarea s-a făcut cu sprijinul reprezen-
tanţilor autorităţilor civile ale Sfântului Munte şi a
numeroase trupe de poliţie. Părinţilor le-a fost res-
pinsă cererea de a li se îngădui nici măcar 2-3 zile de
amânare a execuţiei ordinului de evacuare, pentru a
apuca să se pregătească. Fiind sub escortă armată şi
stricta supraveghere a poliţiei, monahii nu au putut să
îşi ia cu ei lucrurile personale necesare, şi nici chiar
actele de identitate. La insistenţa stareţului, monahilor
li s-a acordat permisiunea de a se mai închina pentru
ultima oară, la sfintele moaște din biserică, și a cânta
troparul Sfântului Prooroc Ilie în faţa uşilor bisericii,
după care au fost împinşi cu brutalitate în maşinile
militare şi duşi la Dafni prin Careia (capitala Sfântului
Munte). De acolo, au fost îmbarcaţi pe o şalupă, cu
care au fost duşi la Ouranopolis, în afara Athosului,
unde au fost abandonaţi fără milă, fiind lăsaţi pe ţărm
fără niciun ban sau acte.
Prigoana acestor părinţi ruşi, venită din partea
autorităţilor bisericeşti şi civile nu s-a sfârşit cu acest
comportament necreştin. Cererea lor de a le fi retur-
nate paşapoartele a fost refuzată (părintele arhiman-
drit Serafim şi ceilalţi vieţuitori sunt cetăţeni ameri-
cani). Mai mult decât atât, lor nu le-a fost prezentată
nici măcar o copie a deciziei Kinotitei sau a guver-
nării civile, care să le ateste decizia de evacuare.
Toate aceste dovezi s-au fabricat mai târziu, după
evacuarea călugărilor. Imediat, acest schit înstărit a
fost cotropit şi ocupat cu forţa de „călugări” acceptaţi
de Fanar şi de Guvernul Grec. Avea să se afle apoi că
în prezenţa şi la cererea celor doi mitropoliţi –
Atanasie de Heliopolis şi Meliton de Chalcedon, ce au
asistat personal la raidul armat asupra schitului
Sfântul Prooroc Ilie, s-a deschis veşmântăria mare a
TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22
15
Interiorul bisericii Schitului
bisericii, fiind sustrase mai multe mitre arhiereşti, îm-
podobite cu pietre preţioase, 40 de veşminte preoţeşti
brodate cu aur şi 5 stihare diaconeşti. Mai târziu, toate
bunurile schitului au fost trecute ilegal în proprietatea
prigonitorilor. Orice urmă a călugărilor ruşi – stăpânii
în drept ai acelui loc - a fost îndepărtată în grabă: in-
dicatoarele către mănăstire, afişele din incintă, pano-
urile cu date istorice, aflate la vederea pelerinilor, au
fost înlocuite cu altele, scrise în limba greacă.
Tăcerea athoniţilor care sunt în comuniune cu
Patriarhul Constantinopolului a tras un semnal de a-
larmă credincioşilor ortodocşi, care iubesc Sfântul
Munte şi care s-au obişnuit, de-a lungul istoriei, să
perceapă monahismul ca pe o adevărată trupă de ge-
niu a Ortodoxiei, care se luptă fără frică împotriva
vrăjmaşilor credinţei, având frica de Dumnezeu mai
presus de toate. Începând cu anii 1970, o persecuţie
religioasă tăcută şi secretă a început în Sfântul Munte,
împotriva călugărilor rămaşi credincioşi tradiţiilor
ortodoxe. În afara măsurilor în forţă menţionate deja,
în chiliile şi obştile athonite de ziloţi nu mai este per-
misă tunderea în monahism a celor care nu sunt în
comuniune cu Patriarhia Constantinopolului. Bătrânii
duhovniceşti ai chiliilor nu mai au voie să aibă uce-
nici în ascultare (acest lucru nu este permis nici măcar
celor mai vârstnici dintre monahii ziloţi). Lor nu li se
aprobă cumpărarea de chilii sau terenuri pentru
construcţie, şi nu îşi pot achiziţiona nici măcar cele
necesare existenţei.
Deseori, s-a întâmplat ca mulţi pustnici, ce au
făgăduit că nu vor părăsi vreodată Sfântul Munte până
la moarte, să fie evacuaţi din Athos. Aceeaşi soartă a
împărtăşit-o, de exemplu, şi părintele Theodorit -
pustnic şi isihast athonit, autorul a numeroase cărţi
teologice şi dogmatice - precum şi părintele zilot
Damian. Cu alte cuvinte, planul de eliminare a zilo-
ţilor athoniţi este în plină desfăşurare, fiind dus în aşa
manieră, încât mulţi credincioşi sunt făcuţi să creadă
Decembrie 2008
că în Athos nu mai există nimeni care să se împotrivească trădării Ortodoxiei, ce se desfășoară aici.
Situaţia în acest moment este cât se poate de îngrijorătoare. După ce mănăstirile au fost lăsate în mod
deliberat, vreme de zeci de ani, să se pustiască şi să pice în paragină, ele sunt acum reconstruite de către Uniu-
nea Europeană, care a alocat sume uriaşe refacerii infrastructurii peninsulei: drumuri de acces modernizate, parc
auto propriu, destinat transportării pelerinilor, flotă şi alte utilităţi. Pe de altă parte, organismele internaţionale
puse în mişcare din penumbră de aceleaşi forţe, cărora le este tributară şi controversata U.E., fac presiuni din ce
în ce mai făţişe, pentru schimbarea statutului de „republică monahală” a Sfântului Munte, şi includerea sa în
circuitele turistice curente ca muzeu, pentru a fi permis inclusiv accesul femeilor, pentru prima dată, după mai
bine de zece veacuri. Deja în marile mănăstiri athonite, la arhondarice, adică acolo unde sunt primiţi şi adăpos-
tiţi pelerinii, se pot găsi pliante, broşuri sau cărţi, oferite gratis, în care se face propagandă ecumenismului...
Va deveni oare Sfântul Munte Athos - supranumit „Grădina Maicii Domnului” - ceea ce doreşte prinţul
întunericului şi stăpânul acestei lumi, adică o destinaţie turistică, un loc plin de hoteluri, plaje, centre de
distracţii şi… muzeu al monahismului răsăritean?
M.G.

Ecumenismul – Calea spre pierzare (III)

Graiurile Vavilonului
„Fata Vavilonului, ticăloasă: Fericit este care va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră” (Ps. 136, 8).

Diplomaţia - sau arta profesională a compro-

misului este, prin natura sa, complet străină moralei
creştine, căci aşa grăieşte Domnul: „Ci să fie cuvântul
vostru: aşa, aşa și nu, nu; iar ce este mai mult decât
acestea, de la cel rău este” (Mt. 5, 37). Cu toate că
diplomaţia este îngăduită în mediile politice, însă ea
nu este deloc potrivită folosinței bisericești. Îşi poate
imagina oare cineva noţiunile de… „mucenici diplo-
maţi” ori… „mărturisitori abili”? Expresii precum
„politica Vaticanului” sau „diplomaţia Vaticanului”
au devenit deja nume comune ale unei realităţi îmbă-
trânite în propria sa răutate, având în spatele său
aproape o mie de ani de experienţă în intrigi, cruzimi
şi tactici cameleonice. Politicile ecumeniste, având ca
sursă de inspiraţie chiar talpa iadului, au înglobat în
ele şi experienţa Vaticanului, dar şi practica celorlalţi
nu puţini eretici, schismatici şi vrăjmaşi ai Bisericii
lui Hristos. Ele au ajuns la un aşa grad de rafinament
de-a lungul căii spre sincretism pe care o urmează, Sărutul Iudei
încât, de dragul succesului deplin, şi-au perfecţionat şi
argumentele cu care îşi justifică toate soiurile de fărădelegea, minciuna; toate vânzările lui Hristos şi
compromisuri. Pentru moment, la scară largă, nu s-a ale Bisericii Sale; toate compromisurile lor, începând
apelat încă la forţă. Dar asta, doar pentru moment… de la rugăciunile pe care le fac împreună cu ereticii şi
Limbajul ecumenismului idolatrii - şi care sunt strict oprite prin canoanele
Bisericii Ortodoxe -, și până la „ridicările” arbitrare
Acest jargon universal al ultimei zile a de anateme, date de către Sfinţii Părinţi împotriva
Vavilonului; această unealtă a forţelor anticreştine, ar ereticilor nepocăiţi (monofiziţii şi catolicii). Prin
merita o cercetare moral-lingvistică aprofundată. Am intermediul acestui grai, ei încearcă să îşi camufleze
vrea doar să notăm abilitatea sa universală şi perfec- lipsa de consideraţie faţă de Sfânta Scriptură, ca şi ura
ţiunea drăcească la care a ajuns. Acest grai, pentru împotriva Sfinţilor Părinţi, care iese la iveală atunci
moment, este unul din principalele pârghii ale când, plini de mândrie, încearcă să ajusteze teologia
apostaţilor. El este folosit pentru a îndreptăţi toată

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

16
Decembrie 2008
 patristică la propriile lor rătăciri dogmatice! Invocat în
vederea unirii într-o aşa-zisă „biserică”- în fapt, marea
desfrânată - reprezentanţii celor mai diverse confesiuni
şi culte, de la păgâni şi idolatri până la ortodocşi,
folosesc acest limbaj care este neobişnuit de extensibil
şi flexibil, adaptabil oricărei conjuncturi.
Fiindcă se bazează pe principiul ecumenist de
a nu aduce în discuţie nicio diferenţă dogmatică, ci de
a încerca, cu orice chip, să se descopere şi să se pună
accentul pe elemente similare şi pe puncte de
continuitate, acest limbaj îi derutează pe oamenii
necunoscători în ale teologiei. El se prezintă pe sine ca
un înlocuitor al iubirii, ca un pluralism dogmatic, de
genul: „credinţa este una, dar exprimările sale sunt
diferite, în funcţie de cultură”, făcând ca expresiile
interpretabile şi neclare să ia locul adevărului. Cum
poate cineva să îşi justifice răstălmăcirile eretice ale
dogmelor dumnezeieşti, prin argumentul diferenţelor
culturale, de parcă tainele credinţei Ortodoxe ar fi fost
revelate în urma unor convenţii ale culturii umane, iar
nu prin înţelepciunea lui Dumnezeu, de sus pogorâ-
toare, înaintea căreia toată cultura şi raţiunea umană
trebuie să se plece!?
Inventarea termenului de „pluralism al credin-
ţei” (sau, după cum spun ei: „credinţa este una, dar
manifestările ei sunt variate”), este cu totul contrazisă
de întreaga Sfântă Tradiţie şi, în particular, prin viaţa şi
scrierile marelui dascăl al Bisericii, Sfântul Sfinţit
Mucenic Irineu de Lyon, care a vieţuit în secolul II, pe
vremea când creştinismul fusese deja propovăduit în
rândul locuitorilor din Răsărit şi Apus, având diferite
trăsături culturale şi naţionale. Aşa cum spune şi
Sfântul Irineu: „În ciuda faptului că Biserica este răs-
pândită peste tot în lume; dar, fiind umbrită de acelaşi
Duh Sfânt al lui Dumnezeu Care se află într-însa, şi
mulţumită aceleiaşi continuităţi a chemării apostolice,
ea păstrează aceeaşi predanie pretutindeni”.
A avea o singură credinţă este așijderea cu a
avea un singur suflet şi o inimă; ea propovăduieşte şi
învaţă în acelaşi fel, ca şi cum ar vorbi cu aceeaşi gură.
Şi, chiar dacă limbile pământului nu seamănă între ele,
puterea Sfintei Tradiţii este aceeaşi. Bisericile înteme-
iate în ţările germanice nu cred şi nu propovăduiesc
credinţa într-un alt mod decât cele din Spania, Insulele
Celtice, de la Răsărit, Egipt, Libia, sau decât cele din
ţinuturile zonei mediteraneene. Asemenea soarelui este
şi cuvântul adevărului, ce este unul şi acelaşi în în-
treaga Biserică, strălucind şi luminând peste toţi. Cei
ce răstălmăcesc adevărul, încearcă să îşi justifice min-
ciunile lor ecumeniste, aducând în discuţie „plura-
lismul eclezial”, şi făcând referire la Unimea în Treime
a Sfintei Treimi. Totuşi, exemplul lor cu Sfânta Treime
este lipsit de temei, plin de răzvrătire şi hulă la adresa
TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22
17
Patriarhul Bartolomeu îl primeşte pe cardinalul Vingt-
Trois, delegatul Vaticanului la Constantinopol
lui Dumnezeu, fiindcă aceste aşa-numite „biserici”
sunt în fapt false biserici, spre deosebire de Cea Una şi
singura Biserică, întemeiată de Domnul nostru, Iisus
Hristos, iar ele nu au cum să fie una cu Ea.
În Sfânta Treime, totul este adevăr: Dumnezeu-
Tatăl este Adevăr (Ier. 10, 10); Fiul lui Dumnezeu este
Adevăr (Ioan 14, 6); Sfântul Duh este Adevăr (I Ioan
5, 6). Adevărul face ca Treimea să fie Una (Ioan 5, 7).
El trebuie să unească bisericile - dacă ele vor să fie
una, fiindcă adevărul nu se poate uni cu minciuna. Din
pricina minimalismului duhovnicesc şi moral, limbajul
lor este flexibil; însă ei au adevărate izbucniri de into-
leranţă şi agresivitate, atunci când minciunile dogma-
tice le sunt deconspirate de Sfinţii Părinţi, şi mai ales
de către Mărturisitorii Ortodoxiei. De aceea, aceşti lupi
în piei de oaie au pornit un război secret împotriva
patristicii, şi au etichetat întreaga Sfântă Tradiţie prin
denumirea ingrată de „ideologie”. Oricine este famili-
arizat cu limbajul ecumenismului, cunoaşte cu câtă in-
sistenţă le place lor să repete cuvintele „adevăr” şi
„dragoste”, deşi de fapt ele sunt doar simple cuvinte
pentru ei. Adevărul este de sus pogorând - de la Dum-
nezeu, fiind pecetluit de dumnezeiescul Dar. În cea
Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică -
„stâlpul şi temelia adevărului” (I Tim. 3, 15) - se să-
lăşluieşte întregul Adevăr, şi nu doar frânturi din el.
După spusa Sfântului Teofan Zăvorâtul: „Biserica este
a Dumnezeului Celui viu – Dumnezeul adevărului,
Adevărul Însuşi. Nu căutaţi adevărul în altă parte! Se
pot găsi năluciri ale adevărului şi în afara Bisericii,
dar adevărul curat se găseşte numai înlăuntrul
Bisericii lui Hristos”.
Atunci când sunt date citirii documente,
discursuri şi adresări ale ecumeniştilor, se poate
observa prăpastia care există între sofismele lor meşte-
şugite, şi apele limpezi ale cuvintelor Sfinţilor Părinţi.
Cuvintele viclene ale graiurilor Vavilonului ascund de
Decembrie 2008
obicei în ele mândria minţii şi aruncă „adevărul întru
nedreptate” (Rom. 1, 18). Drept exemplu, vom cita
cuvintele Patriarhului Ignatie al IV-lea al Antiohiei,
unul dintre cei mai înverşunaţi ecumenişti, desprinse
din discursul său premergător deschiderii Comitetului
Central al Consiliului Mondial al Bisericilor, intitulat
„Despre adevăr, Biserică şi dragoste”. Această so-
noritate dulce a unor termeni retorici, figurativi, se
aude precum cântecul înşelător al unei sirene ecume-
nice, vrăjindu-i pe cei ce o ascultă şi făcându-i să nu
mai audă glasul Păstorului cel Bun (comp. Ioan 10, 3-
5; 11). Iată ce spunea acest discurs: „Prietene al meu,
dragă creştinule, am nevoie ca privirea ta să fie în-
toarsă spre Hristos, pentru a putea să-mi deschid
inima… barierele fizice se sfărâmă, astfel încât trupul
înconjoară lumea întreagă, iar Biserica devine o taină
a întregii omeniri şi a Universului. Ne mai trebuie
doar să avem şi presentimentul unui trup unit prin
întâlnirea religiilor şi culturilor… India şi budismul
definesc lumea ca o manifestare a arătării lui Dum-
nezeu, iar pe om - ca entitate a lumii. Dogma in iuda-
ism şi islam este ca o împotrivire a cursului firesc al
morţii. Socialismul, dacă îşi însuşeşte libertatea du-
hului şi individualismul, în cazul în care opune
rezistenţă însingurării şi finalităţii, va fi capabil, mul-
ţumită unui aluat creştin, să îşi stimuleze comuni-
cativitatea, fluxul şi deschiderea, care constituie
adevărul (sic!) omenirii”.
Serbarea celei de-a 1900-a aniversări, a
scrierii Apocalipsei de către Sfântul Apostol şi Evan-
ghelist Ioan, care a fost organizată de Patriarhia de
Constantinopol, s-a transformat, până la urmă, într-un
simpozion ecologic, intitulat „Apocalipsa şi mediul”.
Deschiderea acestui forum a avut loc în ziua de
prăznuire a adormirii Sfântului Ioan Teologul. „Poli-
ticieni, oameni de ştiinţă şi clerici s-au adunat într-o
învălmăşeală vaviloniană, pentru a discuta soarta pla-
netei şi sfârşitul veacului. Festivalul a fost onorat de
prezenţa lui Bouthros Ghali, secretarul General al
O.N.U., Al Gore, vicepreşedintele SUA, prim-minis-
trul grec, Andreas Papandreu şi mulţi alţi politicieni şi
delegaţi din partea mişcărilor ecologice mondiale. De
faţă au fost şi arhiepiscopul George Carey de Canter-
bury, Desmond Tutu, episcop anglican al Africii de
Sud, cardinalul Edward Cassidy, mulţi romano-cato-
lici şi protestanţi şi chiar câţiva muftii”. Au mai luat
parte şi patriarhi ortodocşi: cel al Alexandriei, Antio-
hiei, Serbiei şi României; un episcop din partea Bise-
ricii Greciei, precum şi un reprezentant din partea Pa-
triarhiei Bulgariei. Cei adunaţi la Patmos au propus o
rezolvare sinistră a problemelor dureroase ale ome-
nirii, atunci când au încercat să prezinte Apocalipsa -
cea mai tainică dintre toate cărţile Noului Testament,
doar ca pe o avertizare a unei catastrofe ecologice
iminente. Ca de obicei la asemenea reuniuni ecu-
TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22
Decembrie 2008
meniste, şi aici s-a înlocuit adevărul Cuvântului lui
Dumnezeu, prin transformarea lui într-un limbaj al
noii viziuni mondiale globaliste, care, în mod
paradoxal, îmbracă miezul lui anticreştin şi anti-
scripturistic într-o formă aparent creştină.
Ucenicii antihristului au vrut să minimalizeze
tâlcul universal al Apocalipsei, transformându-l într-o
voce care pledează doar pentru apărarea naturii, ofe-
rind în loc vise ecumenice despre o mai bună Nouă
Ordine Mondială, pace şi securitate. Nu a fost deloc
întâmplător faptul că la Patmos nici măcar nu s-au
adus în discuţie pasajele din Cartea Apocalipsei, care
sunt în strânsă legătură cu perspectivele eshatologice
asupra Bisericii lui Hristos – cu stingerea celor Şapte
Sfeşnice, cu semnul sosirii lui antihrist şi prigonirea
Bisericii înainte de sfârşitul lumii”. Arhimandritul
Paul Nikitaris, stareţul mănăstirii Patmos, a spus cu
multă amărăciune: „S-a vorbit despre om – nu despre
Dumnezeu; despre făptură, iar nu despre Ziditorul.
„Pomenirea” Sfântului Apostol şi Evanghelist
Ioan - văzătorului tainelor dumnezeşti -, făcută de
către cei de la Constantinopol, alături de alţi partici-
panţi ortodocşi, nu poate fi descrisă decât ca o batjo-
cură. Cât urăsc ei cuvântul: „Tot cel ce calcă porunca
şi nu rămâne întru învăţătura lui Hristos, nu are pe
Dumnezeu; iar cel ce rămâne întru învăţătura lui
Hristos, acela şi pe Tatăl şi pe Fiul are” (II Ioan 1,
9)! Sfântul Evanghelist Ioan a fost apostolul iubirii.
Cu toate acestea, el ne-a învăţat ca nici măcar să nu îi
primim în casă pe cei ce vin cu învăţături străine des-
pre Hristos, ori să le spunem: „Bucură-te întru
Domnul”; „Că cel ce îi zice lui bucură-te, se va face
părtaş faptelor lui celor rele” (II Ioan 1, 11).
Dar oare, nu a fost o lucrare a vrăjmaşului
înlocuirea unui text scripturistic cu o interpretare libe-
ră şi o dramatizare, pusă în scenă de un renumit poet,
care este complet străin de viaţa şi credinţa Bisericii?
Oare Îl au pe Dumnezeu aceşti organizatori ai întru-
nirii panortodoxe de la Patmos, care au încheiat totul
printr-o prestaţie actoricească intulată „Glasul unei fe-
mei”, cu actriţa Irene Papas în rolul principal? Cu
câţiva ani în urmă, această actriţă grecoaică a şocat o
ţară întreagă cu albumul său, prin care îi chema pe oa-
meni să îl iubească pe satana, album ce avea numărul
fiarei pe copertă! Războiul infernal contra Ortodo-
xiei nu a încetat niciodată. Astăzi, el şi-a schimbat
doar tacticile, fără a se îmblânzi câtuşi de puţin.
Traducere după „Ecumenism - Path to Perdition”, de
Liudmilla Perepiolkina
18
 Confruntarea cu viitorul
Proiectul N.A.S.A. „Blue Beam” (Rază Albastră)
Serge Monast şi alt jurnalist, care cercetau gigantic, cu proiecţii laser ale unor imagini holo-
împreună Proiectul Blue Beam, au murit de atac de grafice tridimensionale în întreaga lume; hologramele
inimă la câteva săptămâni unul după celălalt, deşi nici vor fi imaginile conducătorilor diferitelor religii –
unul nu avea afecţiuni cardiace. Serge Monast era în Iisus Hristos, Mohamed, Buda etc, care vor fuziona
Canada, iar celălalt jurnalist se afla în Irlanda. Înainte într-o singură imagine - a lui antihrist, vorbind în toate
de moartea sa, guvernul canadian a răpit-o pe fiica lui limbile şi dialectele pământului. Va spune că toate re-
Monast, într-o încercare de a-l convinge să renunţe la ligiile sunt false, şi că se va instaura o nouă ,,religie”,
cercetările sale. Proiectul Blue Beam, elaborat de oa- cea adevărată. Atât americanii, cât şi ruşii, au intro-
menii de ştiinţă de la N.A.S.A., constă în patru etape și dus în calculatoare foarte puternice toate limbile şi
privește introducerea religiei Noii Ordini Mondiale, dialectele pământului, sensurile lor, ca şi elemente
avându-l pe antihrist drept conducător al ei. Religia amănunţite fizio-psihologice, bazate pe studii de ana-
Noii Ere este însăşi temelia guvernului noii lumi, căci tomie şi compoziţie electromecanică a corpului uman
fără această religie dictatura noii ordini mondiale este şi pe studiile proprietăţilor electrice, chimice şi bio-
imposibilă. Fără o credinţă universală în religia noii logice ale creierului uman. De asemenea, se pare că
ere, succesul noii ordini mondiale va fi nul. De aceea, sovieticii – poporul noii ordini mondiale, au alocat
Proiectul Blue Beam este extrem de lungimi de undă pentru fiecare
important pentru ei, şi de aceea a persoană, societate şi cultură pen-
fost atât de bine ascuns până acum. tru a induce gânduri de sinucide-
Prima etapă are în vedere re, dacă persoana nu se supune
cutremure create artificial în locuri directivelor Noii Ordini Mondiale.
precise de pe planetă, ce vor con- Sunt două aspecte diferite ale
duce la noi descoperiri arheologice, etapei. Primul este ,,spectacolul
care vor să convingă că adevărurile spaţial”. În cadrul său, imaginile
fundamentale au fost prost înţelese holografice vor fi folosite într-o si-
şi greşit interpretate. Pregătiri psi- mulare a sfârşitului, în timpul că-
hologice pentru această primă etapă reia toate naţiunile vor vedea ima-
au fost deja făcute cu filmele ,,2001 gini, care vor fi împlinirea a ceea
- Odiseea spaţială”; seria SF ,,Star Mănăstirea ,, Sfântul Botezător Ioan ” ce ei doresc să confirme profeţiile
Trek”; ,,Războiul stelelor”. Toate a- din Ierusalim, distrusă de cutremurul şi evenimentele potrivnice. Aces-
cestea, se referă la invazii din spaţiu din anul 1927 tea vor fi proiectate de la sateliţi în
şi unirea tuturor naţiunilor pentru stratul de ozon, la circa 100 km
combaterea invadatorilor. Filmul ,,Jurassic Park”, se deasupra Pământului. Noi vedem aceste teste uneori,
referă la teoriile despre evoluţie şi pretinde că cuvin- însă ele sunt numite ,,OZN-uri şi farfurii zburătoare”.
tele lui Dumnezeu sunt minciuni. Proiectul a perfecţionat capacitatea unor dispozitive de
La data de 30 mai 2008, agenţia rusă de ştiri a ridica un număr enorm de oameni, ca într-o răpire la
Interfax vorbea despre prognoza unor oameni de cer, şi va goni întregul grup într-o lume fantastic-ima-
ştiinţă. Aceştia spun că se aşteaptă un cutremur pu- ginară. Vedem teste ale acestui dispozitiv, aplicate în
ternic în Orientul Mijlociu, care pune în pericol nu răpirea oamenilor de către acei ,,extratereştri mici şi
numai zeci de mii de vieţi omeneşti, ci şi lăcaşuri sfin- cenuşii”, atât de misterioşi, care înşfacă oamenii din
te, precum Biserica Învierii Domnului, Moscheea Al paturile lor pe fereastră şi îi duc la ,,vasele mamă”.
Aqsa (de pe Muntele Templului) şi Zidul Plângerii. Opoziţia faţă de religia universală, noul mesia şi
Potrivit experţilor, circa 17 la sută dintre clădirile războaiele sfinte care vor urma, vor duce la pierderi de
construite înainte de înfiinţarea statului Israel şi în vieţi umane la dimensiuni care nu s-au mai imaginat în
primii ani de după înfiinţare vor fi distruse, numai la toată istoria omenirii.
Ierusalim, de cutremurul aşteptat. Dr. Ron Evny de la Proiectul ,,Blue Beam” va pretinde că este îm-
Universitatea Beer Sheva spune că în Ţara Sfântă au plinirea universală a profeţiilor din vechime, la fel de
loc cutremure puternice o dată la 84 de ani, începând important ca ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 2000 de
de la jumătatea secolului al XVIII-lea. Ultimul cutre- ani. Computerele vor coordona sateliţii, iar progra-
mur puternic a fost înregistrat în Palestina la 11 iulie mele deja pregătite vor comanda spectacolul din cer.
1927 şi a provocat 300 de morţi. În mod specific, spectacolul va consta din imagini
A doua etapă va aduce un spectacol spaţial holografice multiple către diferite părţi ale lumii,

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

19
Decembrie 2008
fiecare primind o imagine diferită, potrivită cu religia începerea spectacolului spaţial cu holograme.
regională specifică. Nicio zonă nu va fi exclusă. Prin 3. Un amestec de forţe supranaturale şi electronice.
aceste imagini şi sunete create pe computer, care vor Undele folosite vor permite forţelor supranaturale să
părea că vin din străfundurile spaţiului, credincioşii circule prin cablurile cu fibre optice, coaxiale (de
înflăcăraţi uimiţi ai diferitelor religii vor fi mar- televiziune), liniile electrice şi telefonice pentru a
torii ,,mântuitorilor” proprii, întorşi într-o realitate pătrunde în toată aparatura electronică, care va avea
convingătoare veridică. Apoi, proiecţiile lui Iisus, atunci microcip instalat. Scopul este de a materializa
Mahomed, Buddha, Krişna etc se vor uni în una fantome, spectre şi alte duhuri satanice pe tot pămân-
singură, după ce vor fi dezvăluite explicaţii ,,corecte” tul, pentru a împinge populaţia către isterie, nebunie,
ale tainelor şi revelaţiilor. Acest zeu va fi, în realitate, pentru a-i împinge către sinucidere, crimă şi tulburări
antihrist, care va explica că diferitele cărţi sfinte au psihologice permanente.
fost greşit înţelese şi interpretate, iar religiile vechi
sunt responsabile pentru învrăjbirea fraţilor şi naţiu- După această ,,Noapte a celor o mie de stele”,
nilor şi, prin urmare, trebuie abolite, se crede că omenirea va fi pregătită
pentru a face loc religiei noii lumi şi să primească pe noul mesia, care să
ere, cu un zeu antihrist pe care ei îl restabilească ordinea şi pacea pretu-
văd înaintea lor. Fireşte, această fal- tindeni, cu orice preţ, chiar al liber-
sificare foarte bine pusă în scenă va tăţii. Lucrurile vor începe cu un de-
avea drept consecinţe dezordine so- zastru economic mondial - nu un
cială şi religioasă pe scară largă, dezastru complet -, ci unul cât să le
fiecare naţiune acuzându-le pe cele- permită introducerea unei monede
lalte de înşelare, eliberând milioane intermediare, înainte de a introduce
de fanatici religioşi, programaţi prin banii electronici, care să înlocuiască
posesie demonică la valori nemai- toţi banii de hârtie sau plastic.
pomenite până acum. În plus, acest Această monedă intermediară va fi
eveniment va avea loc într-un mo- folosită pentru a-i forţa pe toţi cei
ment de anarhie politică mondială care au economii, să cheltuiască ba-
profundă, şi tulburare generală, cre- Microcip
nii, deoarece ştiu că oamenii cu bani,
ată de o oarecare catastrofă mon- care nu sunt dependenţi de ei, vor fi
dială. O.N.U. plănuieşte să folosească ,,Oda Bucuriei” cei care vor încerca să pornească o
a lui Beethoven ca imn pentru introducerea religiei revoltă împotriva lor. Dacă toţi sunt faliţi, nimeni nu
mondiale unice a noii ere. poate finanţa un război, iar bancnotele nu vor mai
exista. Acesta este unul dintre primele semne. Însă
A treia etapă va introduce telepatia electro- pentru a introduce sistemul de bani electronici univer-
nică, ce implică unde ELF (de frecvenţă extrem de sal, va trebui ca cei care vor avea bani, să aibă o cale
joasă), VLF (de foarte joasă frecvenţă) şi LF (de joasă de a-i transfera electronic. Va trebui ca toţi să fie
frecvenţă), ce vor ajunge la oameni, care vor simţi că dependenţi de Consiliu. Pentru a împiedica orice fel de
ceva vine dinlăuntrul minţii lor, împletindu-se şi îmbi- independenţă, Noua Ordine Mondială a implantat deja
nându-se cu gândirea lor firească, pentru a forma gân- microcipuri la animalele, păsările şi peştii sălbatici,
direa artificială difuză, şi făcându-i pe toţi să creadă că pentru a fi siguri că oamenii care nu vor primi Noua
Dumnezeu le vorbeşte dinlăuntrul sufletelor lor. Ordine nu vor putea vâna sau pescui nicăieri în lume,
A patra etapă va cuprinde manifesta- pentru a-şi putea procura hrana. Dacă vor încerca, vor
rea ,,supranaturală” universală, cu mijloace electro- fi detectaţi şi urmăriţi prin satelit, apoi vânaţi şi
nice proiectate să înşele. Aceasta conţine trei paşi: întemniţaţi sau ucişi. Deja Noua Ordine modifică le-
1. Să facă omenirea să creadă că este o invazie gile tuturor ţărilor, pentru a face ca toţi să fie depen-
extraterestră împotriva fiecărui oraş important de pe denţi de o singură mâncare şi de suplimentele de
pământ, pentru ca fiecare naţiune importantă să-şi fo- vitamine. Cei descoperiţi ca revoltaţi vor fi trimişi în
losească armele nucleare pentru a se apăra. În acest lagăre, unde organele lor vor fi luate şi vândute la pre-
mod, dovedind că invazia a fost falsă, Curtea Naţiu- ţuri mari. Cei care nu vor fi ucişi, vor fi folosiţi ca
nilor Unite va cere ca toate naţiunile care au lansat ar- sclavi pentru muncă sau în experimente medicale.
me nucleare, să se dezarmeze. Scopul este de a-i controla pe toţi pretutindeni în lu-
me. De aceea, noua tehnologie care este introdusă
2. Să-i convingă pe creştini că vin extratereştrii răi să-i pretutindeni este o tehnologie pentru controlul
răpească, iar extratereştrii buni vin să salveze oamenii populaţiei.
de acest atac satanic brutal. Scopul său este de a scăpa
de orice opoziţie semnificativă faţă de Noua Ordine Serge Monast - publicat original în 1994
Mondială. Totul se va petrece la câteva ore după

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

20
Decembrie 2008
 Preţul vânzării
Setea de îmbogăţire a îmbolnăvitt multe gene- 666 ca o încredinţare a închinării creştinilor în faţa
raţii, iar ,,febra aurului” a scris istoria unei întregi e- lui. Se ştie că puterea financiară a lumii o deţin evreii.
poci, hrănind ambiţiile multor visători, dar astăzi paşii Aproximativ 70% din bogăţiile pământului le deţin
progresului ating cu repeziciune apogeul. Adepţii lui 200 de oameni, care se află în spatele tuturor acţiu-
Faust mărturisesc vehement că: ,,Pentru bani fac ori- nilor derulate pentru a crea o nouă ordine mondială
ce; îmi vând şi credinţa, pentru că prefer să fiu o oră prin care să guverneze lumea. Familia Rothschild are
fericit”. Din cauza înşelării, ei nu înţeleg că, chiar în administrare cele 5 bănci, ce deţin controlul tuturor
dacă diavolul le-ar înlesni câştiguri mari, totuşi nu se finanţelor din lume. Ea şi-a stabilit cei cinci fii în
ştie dacă Dumnezeu le mai îngăduie să trăiască până cinci mari oraşe europene: Londra, Neapole, Viena,
în zorii zilei următoare. Cine îi poate încredinţa că nu Paris şi Frankfurt. Încă din 1775, ei au alcătuit ,,Sfatul
vor auzi şi ei: ,,Nebune, întru a- celor 13”, condus de Adam Weis-
ceastă noapte sufletul tău vor să-l haupt, care făcea parte din ordinul
ceară de la tine; dar cele ce ai gă- iezuiţilor, organizaţie dubioasă,
tit, cui vor fi?” (Luca 12, 20). Feri- despre care se spune că împrumută
cirea lor constă doar în plăceri tru- chiar manifestări sataniste. Nu
peşti, fiindcă ei nu cred în existenţa poate fi considerat drept un obscu-
vieţii viitoare, precum bogatul din rantism ortodox apariţia pregnantă
Evanghelie, care spune despre fra- a numărului 666. Americanii recu-
ţii săi rămaşi pe pământ că, ,,măcar nosc că-l folosesc pentru că ,,aduce
de ar şi învia cineva din morţi, nu noroc”. Pentru a putea fi comer-
vor crede” (Luca 16, 31). cializat, s-a impus prezenţa obliga-
Este firesc să te îngrijeşti torie a marcajului format din coduri
pentru cele necesare, dar grija pen- de bare, pe orice produs. Aceste co-
tru ziua de mâine a devenit un scop duri conţin trei cifre de şase, obţi-
în sine, iar limitele necesarului sunt nute prin decodarea celor 3 linii
împinse spre extrem. Cu cât ai mai mai lungi de la începutul, mijlocul
mult, cu atât nesaţul creşte, şi te şi sfârşitul oricărui număr, la care
afunzi în mlaştina iubirii de averi. se adaugă păstrarea neschimbată a
De aceea, cei mai fericiţi oameni barei din mijloc.
sunt cei ce se mulţumesc cu ceea Fiindcă lumea este deja fa-
ce au. Dezvoltarea societăţii de miliarizată cu sistemul barecode a-
consum, cu multitudinea ei de pro- plicat pe produse şi animale, au tre-
duse, avalanşa de facilităţi, recla- Iuda spânzurat de copac cut la următoarea etapă: impunereii
mele ispititoare - toate ne ademe- implantării microcipurilor la ani-
nesc spre comoditate, lux şi plăceri trupeşti. male. În sistemul financiar au fost introduse cardurile,
Cultivarea acestora, zi de zi, duce la slăbirea voinţei care folosesc banda magnetică pentru operaţiile ban-
duhovniceşti şi la incapacitatea de a mai ,,strânge care. În planul imediat următor, se are în vedere uni-
cureaua” cu noi înşine. Astfel, vom deveni mult mai ficarea tuturor cardurilor financiare, de asigurare şi de
vulnerabili în vremea când, pentru a vinde şi cumpăra, sănătate, cu buletinele de identitate electronice, ur-
va trebui să fim pecetluiţi cu 666. Nu degeaba se mând ca în ultimă instanţă, acestea să fie reunite într-
spune că banii sunt ochiul diavolului. Pe dolar, în un microcip unic, ce va fi implantat sub piele, pentru
vârful piramidei – simbol folosit în societăţile maso- a preveni, chipurile, furturile de identitate sau frau-
nice -, este aşa-numitul ochi al lui Horus - ochiul dele bancare.
diavolului, stăpânitorul lumii. În medicină, se folosesc în mod curent brăţări
Prin controlul financiar se urmareşte guvernarea cu benzi magnetice, pe care sunt inscripţionate toate
mondială datele despre starea sănătăţii pacientului, prin inter-
Se cunoaşte dintotdeauna tendinţa de domina- mediul computerului. Sub presiunea Uniunii Euro-
ţie a poporului evreu. Aceştia nu doresc decât impu- pene, şi ţării noastre i se impune introducerea cărţilor
nerea peceţii 666, ce îşi are sorgintea în epoca lui de identitate şi a permiselor auto cu bandă magnetică.
Solomon, care pretindea 666 talanţi de aur, sub formă Pe el vor fi stocate toate informaţiile de identificare a
de tribut, primit de la popoarele cucerite, ca mărturie persoanei, precum şi cazierul sau starea de sănătate,
a supunerii lor. Astăzi, diavolul vrea să folosească tranzacţiile bancare sau cumpărăturile achitate prin
cartea de credit, iar toate aceste informaţii se vor

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

21
Decembrie 2008
trimite şi se vor centraliza în marele computer de la
Bruxelles - fiara apocaliptică.
Încă din 1993, în discursul Doctorului C. Sander-
sen, inginer constructor în domeniul microschemelor de
computer, aflăm că microcipurile au fost create prin
perfecţionarea unor microscheme plate, ce încap într-un
ac bacteriologic. Pentru reîncărcarea şi alimentarea aces-
tei plăci, s-a căutat locul din organism, în care căldura se
schimbă cel mai rapid, şi s-a constatat că acesta este
fruntea sau mâna dreaptă. În Apocalipsa Sfântului Ioan
(13, 16) se spune: ,,Şi face pe toţi cei mici şi pe cei mari,
şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei
robi, ca să le dea lor semn (semn scris) peste mâna lor
cea dreaptă, sau peste frunţile lor”. Medicii cercetători
mărturisesc că, dacă această plăcuţă nu mai funcţionează,
organismul va reacţiona imediat, rezultând apariţia unor
răni purulente. Şi acest lucru a fost scris în Apocalipsă
(16, 2): ,,Şi s-a dus cel dintâi, şi a vărsat cupa sa pe pă-
mânt, şi s-a făcut rană rea şi mare în oamenii cei ce
aveau semnul fiarei, şi cei ce s-au închinat chipului ei”.
Recent, a avut loc o premieră în lumea medicală:
prin impulsurile electromagnetice induse asupra unei
plăcuţe introduse în măduva spinării unei paciente parali-
zate, aceasta a reuşit să meargă. Deci prin microcipuri se
poate deţine controlul asupra persoanei – de la declanşa-
rea senzaţiei de durere insuportabilă, şi până la moarte.
Deja se fac implantări cu acceptul persoanei - pentru
anumite facilităţi - sau abuziv, precum în instituţiile de
învăţământ sau medicale (maternităţi), sub pretextul unei
vaccinări. Pentru bolnavii de diabet, este elaborat un mo-
nitor ultraminuscul al nivelului glicemiei, ce se implan-
tează în corpul uman, iar pentru medici, brokeri, avocaţi,
securişti, va fi obligatoriu ,,computerul portabil”, cu
dispozitive de conectare non-stop, ce va anunţa sosirea
poştei şi va oferi accesul la o bibliotecă informaţională.
În cadrul proiectului ,,Viaţa arificială”, se ela-
borează tehnologia originală pentru imprimarea continuă
a impresiilor senzoriale ale individului, cu transmiterea şi
depozitarea acestor informaţii în memoria calculatorului
şi implantarea ulterioară în creier. Informaţiile cifrate pot
fi reîncărcate în conştiinţa umană, ce va semăna cu un
computer programat. Deja există microscheme, ce permit
diminuarea capacităţii de opunere şi activarea agresi-
vităţii şi a altor instincte josnice ale omului. Deci pot fi
induse, în mod programat, sentimente de ură la nivelul
întregii populaţii, care va fi setată să îi vâneze pe cei ce
nu se supun noii guvernări. Genetica îşi aduce şi ea con-
tribuţia satanică, prin transformarea celulei umane într-o
microschemă vie, ce va soluţiona problema alimentării şi
necesitatea implantării, realizându-se astfel un biocip.
Pentru creştinii ce nu vor să primească pecetea s-a creat
proiectul L.U.C.I.D, care are la bază legea ,,antiteroristă”
şi ,,antipenală”, ce prevăd măsuri pentru lichidarea ne-
mulţumirii faţă de Noua Ordine Mondială. În prezent,
există 72 de sateliţi, ce pot citi detalii chiar şi de pe un
simplu timbru poştal, ori care urmăresc şi înregistrează
date prelevate la altitudine joasă, măsurând temperatura
corpului uman, aflat la nivelul solului, cu o precizie de
0.4 C. Nu ne vom mai putea ascunde nici în înălţime, şi
nici în adâncime. Să nu uităm că timpul împărăţiei lui
Antihrist se va scurta. Hristos ne-a încredinţat: ,,Nu te
teme turmă mică; că bine a voit Tatăl vostru să vă dea
vouă Împărăţia” (Luca 12, 32).
M.M.

„Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula... “

Ioan Preoteasa, fost preot în parohia Saxoni, judeţul Giurgiu,
aflată sub jurisdicţia Bisericii de stil nou din România, este un individ cu
un profil mediatic foarte dubios şi neclar. Cei din B.O.R. l-au caterisit în
anul 2005, pentru imoralitate şi comportament violent. Încă din 2003,
acesta a stabilit relaţii cu Biserica K.G.B. (din Ucraina), care l-a şi
hirotonit ,,arhiereu”, după care înfiinţează, în România, ,,Biserica Creşti-
nilor Ortodocşi Tradiţionali a Valahilor de Pretutindeni" (B.C.O.T.V.P.),
numită de către Biserica de stil nou drept ,,Biserica paralelă”. La
început, slujbele acestei biserici se desfăşurau în biserica parohiei
Rugineşti-Vrancea, condusă de Dumitru Poiană, caterisit de B.O.R. încă
din aprilie 2004. Mai târziu, jurisdicţia teritorială a acestei biserici s-a
,,Mitropolitul" Ioan Preoteasa extins şi în Ilfov, Vrancea şi Neamţ, iar iniţiatorul acestei mişcări a fost
proclamat mitropolit al bisericii paralele (B.C.O.T.V.P.). De aproximativ
un an, în cadrul ,,bisericii” paralele activează şi o femeie ,,preot”, pe nume Elena Iovu – primul caz de acest gen
din România, care deţine şi gradul de ,,arhieriţă” în cadrul ,,Bisericii Secrete Ortodoxă Adevărată" (B.S.O.A.),
fondată la Tecuci, de către Constantin Dogaru, ucenic al gurului MISA, Gregorian Bivolaru. Femeia-,,preot”,
Elena Iovu îndeplinşte cumulativ mai multe ,,vrednicii”: ea este mâna dreaptă a lui Ioan Preoteasa; ,,stareţă” a
schitul Sfântul Vasilie cel Mare din Bodeşti - judeţul Neamţ; ,,arhieriţă” în cadrul ,,Bisericii Secrete” a lui
Constantin Dogaru, dar şi soţia lui Iovu Vasile. (Jurnalul ,,Ziua”, din 22 iunie 2007)

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

22
Decembrie 2008
 Zeificarea diaconului Gherasim
Imaginea arhidiaconului Gherasim Dumi-
trache, decedat acum doi ani şi considerat de adepţii
bisericii paralele drept ,,reîntruparea” lui Iisus Hristos
pe pământ, a dat naştere fenomenului gherasimist,
dogarist şi KGB-ist din România. Părintele Gherasim
Dumitrache, fost diacon la Mănăstirea Cocoş, şi-a
pierdut minţile şi s-a autoproclamat fiul lui Dumnezeu
pe pământ! Mai înainte de decesul său, acesta a
petrecut multă vreme în casa familiei Iovu. După
moartea lui Gherasim, Elena Iovu, autoproclamată
„urmaşă spirituală a părintelui Gherasim” - a intrat in
legătură cu „Biserica Ortodoxă Secretă” a „profe-
sorului de tehnologie cerească” Constantin Dogaru
din Tecuci, care a hirotonit-o ca „femeie-
preot” (http://theologhia.wordpress.com/2007/09/13/
soarta-manastirii-sfantului-Vasilie-cel-mare-bodesti).
Femei - „preot” „hirotonind”
Apartenenţa Elenei Iovu la Biserica Secretă
a lui Constantin Dogaru, cât şi donaţia ei către
B.O.R. este consemnată într-un dosar civil, aflat pe
rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu nr.
3781/1/2007: „După câţiva ani de la începerea
construcţiei schitului, de care se ocupau şi soţii
Iovu, s-a constatat că în spatele bunelor lor intenţii
se ascundea, de fapt, apartenenţa la o grupare
intitulată Biserica Secretă, în cadrul căreia Elena
Iovu are calitatea de arhimandrit. În această ca-
litate, în cel mai mare secret, slujea în cadrul schi-
tului Sf. Vasilie cel Mare, în faţa adepţilor gru-
pării, hirotonea „preoţi". Deşi căsătorită, Elena
Iovu se autointitula „maica stareţă" şi în această
calitate s-a făcut cunoscută în activitatea de
colectare de fonduri, materiale de construcţii etc."
În aceleaşi documente juridice de la Curtea de
Casaţie, este punctată şi legătura dintre „Biserica
paralelă" şi „Biserica Secretă": „Momentul în care s-a
aflat despre apartenenţa religioasă şi despre activi-
tăţile dubioase ale soţilor Iovu, desfăşurate la Bodeşti
TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22
23
sub acoperişul B.O.R., a fost cel în care ei au făcut
«joncţiunea» cu preotul caterisit Ioan Preoteasa"
Elena Iov, călugărită de către Ioan Preoteasa
sub numele de maica Emanuela şi proclamată de
acesta ca stareţă a schitului Sfântul Vasilie cel Mare
din Bodeşti - Neamţ, a „slujit" şi „hirotonit" alături de
Constantin Dogaru. Primirea „hirotoniei” de către
Dogaru este descrisă chiar de el însuşi: „am primit
hirotonia direct de Sus, prin punerea mâinilor pe
bărbaţi şi femei hirotonite prin formulele: tu eşti
diacon, tu eşti preot, tu eşti episcop, tu eşti patriarh".
Profilul „profetului” Constantin Dogaru
Un fost profesor de tehnologie din Tecuci, pe
nume Constantin Dogaru, jură că a fost răpit la cer şi
că vorbeşte în fiecare dimineaţă cu îngerii „prin
revelaţie sau prin telefon”. „Eu m-am certat şi cu
apostolul Pavel. Divinitatea nu l-a ascultat şi m-a
răpit şi pe mine la cer, ca să pot spune eu mai multe
lucruri decât şarlatanul ăla. De asta, eu dau multe
lămuriri în legătură cu îngerii şi cu competenţele lor,
că doar eu îi cunosc cel mai bine (...) doar cei care au
citit cărtile mele ştiu adevărul. Dacă nu scriu eu, care
discut zilnic cu îngerii, fie prin telefon, fie prin
revelaţie, atunci care-i ăla care-ar putea vorbi despre
asta? Pe mine Dumnezeu m-a ales, să-i fiu sfânt, dar
eu I-am cerut voie să mai rămân între păcătoşi, ca să
mă pot lupta cu dracii, care mă atacă la tot pasul şi
pe care nu-i suport, încât le mai scap câte o
înjurătură..." De meserie profesor de tehnologie,
Dogaru se declară acum „profesor de tehnologie
cerească". Uaganus,
Hantrics, Amnanyis,
Merydyanuss etc,
sunt doar câteva din-
tre numele „înge-
rilor” pe care îi a-
minteşte în scrierile
lui. Un rol important
în „organigrama" ce-
rească îl are Mar-
cellus-Fetus Amim,
despre care „profe-
tul" susţine că are în
subordine 192 de
grupe îngereşti, şi că
în foarte scurt timp
va încheia un con-
tract cu una din com-
paniile de telefonie
mobilă din Romania, pentru ca oricine doreşte să
discute cu îngerii, dar nu are capacitatea de a primi
revelaţiile acestora, să poată intra în legătură cu
entităţile lumii nevăzute cu ajutorul telefonului mobil
(„Monitorul de Sibiu” din 18.03.2008). Aproape 300
Decembrie 2008
de sibieni fac parte din secta iniţiată de Dogaru, şi sunt puternic influenţaţi de modul cum acesta descrie lumea
nevăzută a îngerilor şi demonilor. Acest Dogaru şi-a creat o reţea de discipoli în Constanţa, Craiova, Bucureşti,
Tulcea şi Pitesti, unde practică un soi de hirotonie chiar şi asupra femeilor, şi împrăştie cărţi-manifest şi fluturaşi
cu „transmisiuni cereşti".
Mărturia Ioanei Vintilă
„Mi-au spus că ştiu şi simt că „sunt făcută să fiu preot" prin modul de a citi o rugăciune. Aşa că, a doua
zi, după slujba bisericească, ca să fie şi ceva plauzibil, am fost condusă la o doamnă acasă. Nu mică mi-a fost
mirarea să văd că mai vin altele; s-au îmbrăcat toate în preot şi s-au pus, frate, să facă slujbă citind din
„Ceaslovul" lui Dogaru cu toate minunăţiile lui; n-a lipsit nici împărtăşania, sfântul Potir, sfântul Disc. Iar la
împărtăşanie, se cerea şi dobândirea unor virtuţi deosebite, adică să li se arate Duhul Sfânt, să vindece şi ele cu
puterea minţii, să vadă şi să descopere minunăţii cu mintea şi cu inima, să se poată folosi de energiile...
„spirituale". O „arhieriţă" s-a apucat să mă hirotonească, pentru că aşa simţea ea. Au toate gradele bisericeşti:
diacon, preot, arhiereu, patriarh. Am fost prevenită, încă de la început, „să nu dezvălui nimănui aceste lucruri.
Biserica Maicii Domnului e secretă, de aceea o numim Biserică Secretă. Dacă dezvălui cuiva, se va abate asupra
ta nenorocirea". De când Domnul e secret, nu ştiu. " (http://adevarulvs.ro/index).
Dezminţire
Este de consemnat faptul că Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România respinge concepţiile şi
practicile grupării lui Ioan Preoteasa şi a lui Constantin Dogaru, considerându-le ca pe o încălcare a dogmelor
fundamentalele, a sfintelor canoane ale Sfinţilor Părinţi, cât şi a practicii Bisericii Ortodoxe. Practicile gen
Dogaru intră în domeniul ezoteric, pe care le considerăm manifestări ale magiei, respinse şi pedepsite de
Biserică. Ceea ce ne determină să punctăm opinia noastră asupra acestor grupări confesionale este ignoranţa
condamnabilă şi chiar conflictuală a multor cititori ai internetului şi deţinători de bloguri sau liste de discuţii,
care, pornind la originea grupării lui Preoteasa - adică Biserica K.G.B. din Ucraina -, au concluzionat în mod
eronat că Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România ar avea acelaşi punct de sprijin material şi spiritual ca şi
grupările confesionale în cauză. Pentru aceasta, dezminţim pe această cale atât existenţa relaţiilor Bisericii
noastre cu Biserica K.G.B. din Ucraina, cât şi cu reprezentanţii grupărilor scindate din Biserica Ortodoxă
Română. Respingem orice dialog cu membrii acestor grupări confesionale, considerându-i o primejdie
duhovnicească pentru cei naivi, dar şi un pericol pentru societate.

Monahismul în secolul XXI (I)

Partea cea bună, ori o cărare uitată?
Mers-a un frate oarecând la Avva Iosif cel din Panefo şi a zis către dânsul: „Avvo, după puterea mea
îmi fac puţina pravilă, postul, rugăciunea, citirea şi liniştea; şi, după puterea mea, sunt curat cu cugetele. Ce
am a mai face? Deci, sculându-se bătrânul, şi-a întins mâinile la cer; şi i s-au făcut degetele ca zece făclii de
foc. Şi i-a zis: de voieşti, fă-te tot ca focul!”
Monahismul este viaţă îngerească şi neîncetată dorire către Hristos; o dragoste către Dumnezeu care nu
cunoaşte hotare, o preînchipuire de aici, de pe pământ, a Împărăţiei Cereşti. Sfânta Tradiţie ne spune că, în
secolul al patrulea, un înger s-a arătat înaintea Sfântului Pahomie cel Mare. El a dat Cuviosului o tăbliţă de
bronz, pe care erau înscrise regulile vieţuirii monahale. Unul dintre cronicarii bisericeşti ai acelei perioade,
Sfântul Paladie Sihastrul, ne povesteşte despre o călătorie a sa în aşezarea numită Oxirinh, un oraş din Tebaida
Egiptului: „Îmi e cu neputinţă a tâlcui pe înţelesul cititorului cele ce am zărit aici cu ochii. Oraşul este plin-ochi
de mănăstiri, şi fiecare colţişor de zid răsună de glasurile călugărilor. Alte mănăstiri s-au zidit în afara cetăţii,
înconjurând-o. Bisericile şi capitoliile oraşului sunt locuite de ei. Viaţă mirenească - nu multă vei găsi în
această cetate. Numărul monahilor este covârşitor, şi nu există oră din zi sau din noapte în care ei să nu aducă
slujbă lui Dumnezeu. Iar cât despre evlavia şi dragostea lor faţă de străini, ce să mai zicem, decât că, văzând că
venim, s-au apropiat de noi, privindu-ne nu ca pe nişte oameni, ci ca pe îngeri ai Domnului?"
Mai aproape de vremurile noastre, în Rusia anului 1907, imediat după înflorirea duhovnicească din
secolul al XIX-lea şi chiar înainte de izbucnirea terorii bolşevice, erau 24.000 călugări şi 66.000 de maici, deci

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

24
Decembrie 2008
 aproape 90.000 de călugări, vieţuind în 970 de mă- când mergem la spovedanie şi citim numai cu buzele o
năstiri. În partea Apusului, odinioară dreptcredincios, listă de păcate, doar pentru a obţine dezlegarea către
la începutul aceluiaşi secol puteai zări doar ruinele Sfânta Împărtăşanie. Monahismul înseamnă o schim-
mănăstirilor construite în Evul Mediu. Ele sunt o do- bare deplină, o întoarcere din toată fiinţa. Este
vadă a faptului că lumea modernă crede mai degrabă pocăinţa fiului risipitor din Sfânta Evanghelie, ce îşi
în astrologie sau în propria putere omenească, decât în vine în simţiri şi vede că toată viaţa şi-a petrecut-o pe
Hristos. Ce îndepărtată este această imagine, faţă de cărări greşite, iar apoi se întoarce la Tatăl Său, cerând
cea zugrăvită de către Sfântul Paladie! iertare.
Slujba tunderii în monahism începe cu un stih
Monahismul - o cauză complet pierdută astăzi? luat chiar din această pildă: „Braţele părinteşti, sârgu-
În ochii oamenilor acestui veac, monahul ieşte a le deschide mie, căci întru desfătări am cheltuit
reprezintă din ce în ce mai mult o viaţa mea. Spre bogăţia cea nechel-
imagine excentrică, neobişnuită. Sfa- tuită a îndurărilor Tale privind, Mân-
turile Părinţilor Pustiei şi vieţile înte- tuitorule, nu trece acum cu vederea
meietorilor monahismului sunt pline inima mea cea sărăcită; căci către
de înfricoşătoare proorociri. Se vor- Tine, Doamne, cu umilinţă strig: gre-
beşte mai ales despre nevoinţele aspre şit-am la cer şi înaintea Ta.” Dorul
ale părinţilor de demult, ce vor fi de a locui în lăcaşurile Domnului, de
aproape cu neputinţă în vremurile de a avea îmbrăţişarea Sa dumnezeiască
pe urmă: „Ce am lucrat noi? ziceau şi de a cere iertarea păcatelor - acestea
ei. Şi răspunzând unul din ei, mare cu sunt motivele pentru care unii oameni
viaţa şi cu numele - avva Ishirion -, a din zilele noastre lasă totul, răspun-
zis: noi, poruncile lui Dumnezeu le- zând chemării monahale şi începând
am făcut. Şi răspunzând fraţii, au zis: truda alergării pe cărarea cea necăjită.
dar cei după noi, oare ce vor face? Şi
a zis: vor să vină la jumătatea lucru- Primul pas este lepădarea de lume
lui nostru. Şi au zis fraţii: dar cei de Lepădarea de cele ale lumii nu
după dânşii? A zis avva Ishirion: nu înseamnă, pur şi simplu, a-ţi da demi-
au nicidecum lucru cei ai neamului şi sia ori a renunţa la studii, a-ţi închide
rândului aceluia, ci va să le vină lor Sfântul Pahomie cel Mare primeşte contul bancar şi a te muta la mănăs-
ispite. Şi cei ce se vor afla lămuriţi în rânduiala vieţii călugăreşti de la tire, a te înveşmânta în negru şi a te
vremea aceea, mai mari şi decât noi Îngerul Domnului ruga. Prin lepădarea de lume, Sfinţii
şi decât părinţii noştri se vor afla.” Părinţi au descris lepădarea de tot
Într-adevăr, aceste vorbe ale Sfinţilor sunt cât se poate ceea ce înseamnă patimi, plăceri, legături lumeşti,
de adevărate la acest veac. Azi, totul pare a fi potrivnic păreri proprii, simpatii sau antipatii – adică de tot ceea
ideii de monahism. Dacă cineva doar îndrăzneşte să se ce ne îndepărtează de Dumnezeu şi ne împiedică să-I
gândească la acest lucru, atunci tot ceea ce îl în- discernem voia. Sfântul Isaac Sirul, un mare ascet şi
conjoară pare a-l împiedica, spunându-i: „Nu te gândi cuvios spune: „Lăsaţi lumea şi apropiaţi-vă de Dum-
la asta! Nici măcar nu încerca! Este cu totul zadar- nezeu, iar El se va apropia de voi. Dar nu numai cu
nic!” În ciuda acestor greutăţi în găsirea unui sfat trupul vă zic să plecaţi din lume, ci mai ales cu cugetul
duhovnicesc, chiar şi în aceste vremuri de sfârşit de să părăsiţi cele ale sale. Fiindcă nimeni dintre cei ce
veac, mai sunt încă oameni care aleg să lase totul şi să au părtăşie cu lumea, nu va putea să se apropie de
ia asupra lor crucea nevoinţelor monahale, urmând Dumezeu. Şi nimeni dintre cei ce cugetă către lucruri
Mântuitorului. Ce anume îi cheamă pe ei la acest chip lumeşti, nu va putea cândva să se îndeletnicească spre
de viaţă tainică, necunoscută multora, plină de o cugetarea celor sfinte”.
sfinţenie ce te umple de frică şi de cutremur? „Dacă iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu
toată fiinţa ta - spune Sfântul Cuvios Ioan Scărarul –
Monahismul - o cale a pocăinţei un alt dascăl şi povăţuitor al monahilor - şi nădăj-
… dar nu genul acela de pocăinţă ce ne dă duieşti către Împărăţia ce va să vie; dacă te mustră şi
târcoale atunci când ne oprim din goana noastră te întristează păcatele pe care le-ai săvârşit; dacă te
zilnică, pentru a suspina puţin, mustrându-ne super- temi de dreapta Judecată şi de osânda veşnică a păcă-
ficial pe noi înşine pentru păcatele făcute, iar apoi, în toşilor, nu poţi avea în acelaşi timp şi iubire de argint
grabă, trecem mai departe către următoarele griji ale şi griji pentru averi; nu mai cauţi mângâierea celor de
vieţii... Nu. Monahismul nu este nici genul de po- o rudenie cu tine şi nici mărirea lumească... Într-
căinţă scurtă şi fără profunzime, pe care îl avem atunci adevăr, dragostea de Dumnezeu şi frica faţă de

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

25
Decembrie 2008
chinurile ce în veac nu se vor sfârşi, acestea toate propriei persoane duhovniceşti, a scopului vieţii sale pe
alungă din om tot ceea ce este lumesc. Golit de toate pământ şi asupra luptei împotriva celui viclean. Sfântul
aceste patimi, omul se va întoarce cu toată fiinţa sa Cuvios Ioan Scărarul ne grăieşte: „Tot cel ce va intra în
către Hristos.” lupta cea bună a vieţuirii călugăreşti, care este aspră şi
Există o chemare către monahism? plină de ispite, însă şi uşoară totodată, trebuie să fie
Fără îndoială că toţi creştinii – monahi sau oricând gata să sară până şi în foc, de voieşte ca şi focul
mireni - trebuie să se lepede de cugetul pătimaş al lumii, dumnezeiesc să se sălăşluiască într-însul... să se cerce
adică să se nevoiască după puterile lor, pentru a-şi birui pe sine însuşi, şi apoi să mănânce din pâinea vieţii călu-
patimile. Dar cum poate şti cineva dacă este potrivit găreşti, dreasă cu ierburi amare şi să bea paharul plin
pentru a îmbrăţişa viaţa călugărească? Cum poate el dis- de lacrimi...” Da, e adevărat, călugăria nu este „amu-
cerne dacă acest lucru este voia lui Dumnezeu? Este zantă”. Mulţi dintre cei ce au trecut prin multe lupte de
foarte adevărat, că nu există la nimeni o anumită însuşire conştiinţă înainte de a părăsi lumea, au parte de o perioa-
de caracter, care să ne arate dacă cineva este potrivit dă liniştită, după ce se hotărăsc să facă alegerea cea bună
pentru acest lucru. Oamenii vorbesc de- şi îşi îndreaptă paşii spre mănăstire. E o
seori despre vocaţii sau chemări, spu- mare uşurare să laşi totul în urmă şi să
nând că a fost ceva anume în viaţa lor, o începi să păşeşti într-o viaţă, despre
întâmplare dincolo de puterea de înţele- care până atunci aflaseşi doar din cărţi.
gere, care i-a făcut să aleagă acest drum. Totul pare minunat, eşti plin de râvnă şi
Şi este adevărat. Mulţi dintre cei care practic poţi simţi şi vedea Darul dumne-
astăzi sunt monahi, pot spune că, la un zeiesc asupra ta. Pentru unii monahi,
moment dat, viaţa lor s-a lovit de un starea aceasta poate dura ani buni. Dar,
ceva, care i-a făcut să îşi îndrepte cuge- mai devreme sau mai târziu, realitatea
tul şi paşii către mănăstire: fie că au citit va lovi şi vei vedea că tot ceea ce s-a
o carte duhovnicească, ce i-a mişcat pâ- scris, de către Sfinţii Părinţi, despre
nă în adâncul fiinţei lor; fie că au făcut greutăţile vieţii călugăreşti, nu sunt sim-
rugăciuni stăruitoare către Domnul ori ple metafore sau cuvinte retorice. Şi nu
către Preacurata Sa Maică; fie că au în- aspectul fizic al vieţii călugăreşti este
tâlnit oameni duhovniceşti, ce le-au să- cel mai dificil. Cu puţin efort şi disci-
dit în suflet dorinţa de a urma acest plină personală, oricine se poate trezi
drum. Oricare ar fi însă momentul de devreme pentru a participa la slujbele
răscruce din viaţa lor, alegerea şi ho- lungi mănăstireşti, a-şi îndeplini cele-
tărârea de a îmbrăţişa această che- lalte datorii duhovniceşti, ori a participa
mare, este o perioadă de adevărată Monahul răstignindu-şi patimile la ascultările de obşte, făcând munci
luptă, de temeri, îndoieli şi ispite. care nu sunt neapărat pe placul lui.
Sfinţii Părinţi pun accent pe faptul că, pentru cetele Adevărul este că există mireni, care în viaţa lor de zi cu
dracilor, nimic nu este mai nesuferit decât monahismul. zi au o viaţă mult mai grea din acest punct de vedere.
De aceea, diavolul lucrează tot ceea ce îi stă în putinţă Deci nu osteneala trupească este mai mare în mănăstire
împotriva omului, pentru a-l face să se întoarcă de la decât în lume, ci întâlnirea cu sine, cu cine ce eşti tu
acest scop bun. Pentru cel ce are trezvie duhovnicească, cu adevărat, lupta de a te schimba în bine - aceasta
lucrarea potrivnică a vrăjmaşului se face aproape auzită este lucrarea lăuntrică a monahului, înceată şi nu
şi simţită, iar mrejele şi capcanele lui devin făţişe. lipsită de dureri, pe care el trebuie să o practice
În curţile Domnului neîncetat.
Odată izbăvit de tulburările acestei lumi, mo- Tot Sfântul Ioan Scărarul spune: „trebuie să fii
nahul îşi găseşte în sfârşit liniştea. Gândurile i se lim- pregătit a îndura nedreptate, fără a te mâhni atunci
pezesc, iar el începe să cugete la lucrurile ce îi vor când eşti batjocorit, fără a te îndreptăţi pe sine; trebuie
pecetlui soarta sa veşnică. Va începe să înţeleagă, că să arăţi smerenie atunci când eşti învinuit de ceva.
avem nevoie de un Mântuitor Care să ne vindece su- Pentru cei mai mulţi dintre noi, cel mai greu este atunci
fletele. În Dumnezeu – şi doar în El – se află viaţa, iar când trebuie să ne lepădăm voia proprie". Avva Doro-
tot ceea ce este dincolo de El, este deşert şi lipsit de thei, un alt mare povăţuitor al călugărilor, spune: „Nu
orice însemnătate. Fratele începător va simţi cu adevărat ştiu să se fi întâmplat vreodată ca un monah ce nu se
toate aceste noi descoperiri şi nu doar la nivel de teorie, încrede în propria sa putere sau judecată, să fi căzut…
dar şi în chip trăit. După ce omul vechi va înceta să mai Iar de ştii pe vreunul căzut, atunci să ştii că a căzut
asculte şoaptele înşelătoare ale acestei lumi, ochii săi fiindcă şi-a făcut voia sa proprie… nu e nimic mai demn
trupeşti se vor închide, nemaivăzând păienjenişul ei de plâns, nimic mai pierzător decât aceasta!" Va urma.
înşelător şi viu colorat, iar cei duhovniceşti se vor des-
chide parcă pentru prima oară, putând privi în adâncul M.G.

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

26
Decembrie 2008
 Ce prăznuim la 25 decembrie – Naşterea Domnului sau Crăciunul?
„Văzând străină Întruparea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm cu mintea de lumea cea deşartă, şi mintea
spre cele dumnezeieşti să o suim…”(Acatistul Domnului nostru, Iisus Hristos, Condacul 8)
„Logodită fiind Muma Lui, Maria, cu Iosif,
mai înainte de a se aduna ei, s-a aflat având în
pântece din Duhul Sfânt. Iar Iosif, bărbatul ei, drept
fiind, şi nevrând s-o vădească pre ea, a vrut pe
ascuns s-o lase pe dânsa. Şi acestea gândind el, iată
Îngerul Domnului în vis s-a arătat lui, grăind:
Iosife, fiul lui David, nu te
teme a lua pe Maria femeia ta,
că ce s-a zămislit într-însa, din
Duhul Sfânt este” (Matei 1, 18
-20). În acea vreme, un edict al
lui Cezar August a poruncit să
fie înscrisă toată populaţia
Imperiului Roman din Orient.
Dreptul Iosif, ca mlădiţă din
seminţia lui David şi născut în
Bethleem - trebuia să se înscrie
şi el. Pentru acest lucru, şi el se
porneşte din Nazaretul Gali-
leeii, mergând spre Bethleem.
Aici, în adăpostul unei peşteri
săpate în stâncă, loc în care
erau ţinute la iernat vitele lo-
calnicilor, Se naşte Cel propo-
văduit de prooroci – Mesia,
Cuvântul Întrupat al lui
Dumnezeu, Mielul fără pri-
hană, şi „Cel ce ridică păca-
tele lumii”. Acesta este mo-
mentul Naşterii Domnului nos-
tru, Iisus Hristos, din Pururea Fecioara Maria, clipa
cea mult aşteptată, când toate proorociile s-au
împlinit, şi odată cu care avea să înceapă Legea cea
Nouă, a Darului.
Dintotdeauna, oamenii au încercat să îşi aducă
propriile lor explicaţii, după măsura minţii lor, cău-
tând să iscodească această minune şi taină mai presus
de fire, nepricepută până nici de sfinţii îngeri. Este
evident că orice interpretare făcută nu după criterii
dumnezeieşti, ci lumeşti, nu are cum să ducă decât la
rezultate greşite. Mergând pe această pantă, în con-
tradicţie cu Tradiţia Bisericii referitoare la semnifi-
caţia acestui mare praznic, tradiţia populară a ajuns să
lege sărbătoarea Naşterii Domnului de un mit păgân,
şi anume cel al „Moşului Crăciun”. Neglijând, din ce
în ce mai mult, latura duhovnicească a vieţii, până şi
creştinii ajung să îmbrăţişeze un păgânism reînviat,
vechi de secole, pe care îl transformă într-o păgu-
boasă tradiţie. Şi astfel, se întâmplă că la 25 decem-
brie se vorbeşte mai mult de „Crăciun”, decât de
Naşterea Domnului. În zorile creştinismului, idolatria
TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22
27
se afla pe picior de egalitate cu dreapta cinstire de
Dumnezeu, până când, prin Edictul de la Mediolan
(anul 313), elaborat de Sfântul Împărat Constantin cel
Mare, s-a dat libertate creştinismului, fără a se
interzice totuşi practicarea idolatriei. La păgânii
romani, la fiecare 25 decembrie a anului se ţineau
Saturnaliile, sărbătoare idolatră,
care dura şapte zile. Această zi
era închinată zeului Saturn, în
numele căruia se aduceau jertfe
sângeroase. În cadrul ritualului
era cinstit şi zeul Mitra, despre
care se spunea că s-a născut
dintr-o stâncă. Se făceau aşa-
zisele ritualuri de purificare,
prin stropirea cu sânge de
animale. Fiecare dintre aceste
şapte zile îşi avea însemnătatea
ei: în una din zile se aduceau
jertfe; în alta se împodobea
bradul - singurul arbore care
mai era încă verde în vremea
solstiţiului de iarnă; o altă zi era
consacrată copiilor, cărora li se
oferea daruri. Acestea se
întâmplau în jurul anului 306
d.H., când Papa Iulius I a vrut să
strice acest ritual idolatric
închinat lui Saturn, hotărând,
împreună cu sinodul său, ca
sărbătoarea Naşterii Domnului să se ţină în aceeaşi zi
cu Saturnaliile păgânilor. Astfel, încet-încet, în
concepţia poporului idolatru, Saturnaliile au ajuns să
se identifice cu Naşterea lui Hristos. Dacă mai înainte
păgânii cinsteau pe Mitra - zeul născut dintr-o piatră,
apoi au acceptat cu uşurinţă şi adevărul despre Întru-
parea şi Naşterea lui Hristos.
În mod evident, şi astăzi se pot observa anu-
mite elemente, păstrate încă din vremea păgânătăţii,
precum cadourile oferite copiilor sau împodobirea
bradului. Cu toate că nu sunt în mod direct legate de
semnificaţia duhovnicească a acestui moment, ele nici
nu pot considerate drept practici păgâne, fiindcă cin-
stirea idolilor muţi şi surzi s-a preschimbat în închi-
narea la adevăratul Dumnezeu. Schimbându-se scopul
oferirii acestor cadouri, s-a mutat şi semnificaţia lor,
ele ajungând astăzi să servească la întregirea bucuriei
acestei sărbători. Atâta vreme cât ele se fac în numele
lui Hristos (şi neuitând a milui în primul rând pe cei
lipsiţi), acest gest simplu al oferirii de daruri poate
ajunge chiar la măsura unei virtuţi creştineşti de
Decembrie 2008
căpătâi, şi anume milostenia. Să me ce protestantismul eretic nu îi
nu uităm că primii care au adus cinsteşte pe Sfinţii Bisericii, cu
daruri Pruncului Hristos au fost timpul, această tradiţie de a oferi
cei Trei Magi de la Răsărit, ce daruri în pomenirea Sfântului
au închinat aur, tămâie şi smir- Nicolae a devenit un ritual
strămutat pe seama unui „Moş
nă, ca unui Împărat, Dumnezeu Crăciun” – un moşneguţ chefliu,
şi Om – daruri aduse lui Dumne- zgomotos şi rumen la faţă, veşnic
zeu şi în numele lui Dumnezeu. pus pe şotii, care călătoreşte într-o
„Crăciunul” sanie trasă de reni, iar apoi intră pe
În ultimii ani, sărbătoa- Biserica Naşterii Domnului din Bethleem hornul casei şi lasă daruri pentru
rea Naşterii Domnului capătă copiii cuminţi, sub bradul frumos
din ce în ce mai mult o tentă co- împodobit.
mercială, decât praznic biseri- Bradul de la 25 decembrie
cesc, ce trebuie cinstit prin rugă- Bradul reprezenta un sim-
ciuni, fapte creştineşti şi bucurie bol al vieţii, cu mult timp înainte
întru Hristos. În mintea lumii de de creştinism, însă prima referire la
azi, Naşterea lui Hristos a fost un brad împodobit special pentru
înlocuită cu cea de Crăciun, iar ziua de 25 decembrie a fost ates-
practica spirituală în cinstea a- tată la Riga, în Letonia, cu puţin
cestui eveniment a fost înlocuită mai înainte de introducerea în Bi-
cu una păgână, comercializată serică a reformelor protestante. De
după bunul plac al fiecăruia. aici, s-a răspândit şi la Paris, prin
Pentru cei care sunt departe de intermediul prinţesei Helene de
Dumnezeu, sfinţenia acestei săr- Biserica Naşterii Domnului în anul 1833 Mecklembourg, care se căsătorise
bători nu mai constă în a cinsti cu Ducele de Orleans. Prima men-
pe Hristos, Cel ce Se naşte spre mântuirea omenirii, ci s- ţionare scrisă despre un brad în ziua de 25 decembrie în
a transformat într-o zeificare a idolului lăcomiei Germania datează din 1531, iar în Marea Britanie bradul
pântecelui, desfrânării şi desfătărilor trupeşti. În vremea a ajuns abia în 1841, când Prinţul Albert, soţul de
acestui praznic dumnezeiesc, se consumă băuturi origine germană al Reginei Victoria, a adus din ţara sa
alcoolice fără măsură, ceea ce duce la pierderea natală un brad, pentru familia regală. Obiceiul
controlului. Astfel, chiar în acestă zi, când se cuvine să împodobirii bradului s-a răspândit apoi cu repeziciune
fim împreună cu Hristos, oamenii cad pradă diavolului, în rândul clasei de mijloc şi al clasei muncitoare,
săvârşind crime, desfrâuri, certuri. Pentru mulţi dintre precum şi în coloniile britanice de la acea vreme. La
semenii noştri, ziua de 25 decembrie a deveni, din început, brazii erau decoraţi cu mere roşii şi dulciuri,
păcate, doar un prilej de a se cufunda în idolatrie, însă Martin Luther a fost primul care, la începutul
cinstind mai mult făptura decât pe Ziditorul acesteia. secolului al XVI-lea a împodobit bradul şi cu lumânări.
„Moş Crăciun” Copiii de azi şi chiar mulţi dintre cei maturi, au
Ce ne arată mass-media? În orice caz, nu minu- pierdut semnificaţia adevărată a Naşterii Domnului.
nea Naşterii lui Hristos, ci propăvăduirea unui „Moş Pentru ei, data de 25 decembrie reprezintă doar „Crăciu-
Crăciun” (sau chiar a aşa-ziselor „crăciuniţe” indecen- nul”, care coincide cu vacanţa de iarnă, şi când se orga-
te), care ne îndeamnă cu frenezie, să facem cumpărături, nizează petreceri şi distracţii alături de familie şi de cei
declarând luna Decembrie ca fiind doar o… „lună a dragi. În tot în acest răstimp, Iisus Hristos priveşte din
cadourilor”, şi nimic mai mult. Se crede că originea ceruri spre gloata orbită de păcat şi de patimi trupeşti,
moşului care împarte daruri este inspirată din viaţa aşteptând nu daruri materiale, ci jertfă de laudă şi milă.
Sfântului Nicolae, cel care făcea minuni, ajutând pe cei Câţi se mai află azi care să audă chemarea Sa?
săraci, dar credincioşi. În reprezentarea simbolistică,
H.I.
moşul poartă barbă albă, precum cea a Sfântului Nicolae
şi este îmbrăcat în haine roşii, ca mantia roşie a
Sfântului Ierarh. După mutarea la ceruri a Sfântului Ni-
colae, poporul credincios împărţea daruri, mai ales în
ziua praznicului său, în amintirea milosteniilor pe care
le făcea Sfântul Nicolae. Reforma protestantă din
Olanda, din secolul al XVI-lea, a interzis această ofran-
dă în ziua Sfântului Ierarh şi în numele său. Locuitorii
fideli tradiţiei, însă, au continuat să păstreze acest
obicei, numind această zi cu numele de Sinter Klaas –
traducerea olandeză a numelui Sfântului Nicolae. Când
olandezii au emigrat în Statele Unite, au dus cu ei şi Biserica Naşterii Domnului în ajunul marelui
această sărbătoare, ce a devenit Santa Claus. Şi, de vre- praznic

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

28
Decembrie 2008
 Steaua de la Persida
Mirajul stelelor a fascinat secole de-a rândul
privirile multor poeţi, astrologi, filosofi, savanţi sau
simpli oameni. Fiorii întunericului nopţii se diminu-
ează şi se transformă în cei ai speranţei, sub licăririle
jucăuşe şi blânde ale stelelor cerului. Mulţi cercetători
savanţi, chiar şi marele Nibur conchid că marile răs-
turnări şi fenomene neobişnuite din natură coincid cu
marile evenimente din istoria omenirii. Astfel, „o stea
va răsări din Iacov”, şi proorocul Maleahi precizează
că Mesia Se va naşte în Bethleem. Chiar printre greci
şi romani, exista convingerea că naşterea şi moartea
oamenilor mari se semnalează prin apariţia şi
dispariţia de corpuri cereşti.
Cei Trei Magi: Balthasar, Melchior şi Caspar, aducând
daruri Pruncului Hristos
Magii erau o sectă de învăţaţi medieni sau per-
sani, iar astăzi sunt consideraţi pretinşi astrologi sau
prezicători orientali ai viitorului. Ei erau cinstiţi ca
nişte crai, prin faptul că erau foarte respectaţi de
popor. În Ps. 71, 10 se prooroceşte că: „Regii Tarsi-
sului şi ostroavelor îi vor aduce tămâie, regii Araviei
şi Savvei daruri îi vor aduce”. Încă de pe vremea
vrăjitorului Vaalam, a fost proorocit că se va ivi o stea
a unui mare împărat. Era deci firesc ca magii să acorde
o atenţie deosebită acelor fenomene astrale, ce au avut
loc în preajma Naşterii Domnului. Este firesc să ne
întrebăm: cum oare Dumnezeu a descoperit această
înfricoşată şi mult-aşteptată Taină unor magi de alt
neam, şi nu unor iudei dintre cei ce îl aşteptau pe
Mesia? Aceasta s-a făcut ca să ruşineze pe cărturarii şi
fariseii ce cu făţărnicie se numeau drept închinători ai
adevăratului Dumnezeu, dar în fapt erau plini de toată
necurăţia şi viclenia. Minţile lor erau îngroşate de
păcate, iar simţurile inimii lor erau opace, pline de
murdărie, neputând avea acea subţirime spre a-L cu-
noaşte pe Cel născut în ieslea săracă. Ei sunt strămoşii
iudeilor ce nu L-au primit pe Mesia-Hristos nici până
astăzi. Spre deosebire, latura cugetătoare a acestor crai
persani s-au luminat cu lumina cunoştinţei mântui-
TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22
29
toare, semnificând întoarcerea neamurilor către
Dumnezeu.
În primul tratat al lui Kepler, numit „De nova
stele in pede serpentarii”, se demonstrează prin cal-
cule astrologice că în anul 747 de la întemeirea Romei
a avut loc o aliniere neobişnuită a planetelor Jupiter cu
Saturn, în semnul zodiacal al Peştilor în triunghiul
apei, de trei ori în acelaşi an, urmat de apariţia unei
stele mari, ce strălucea cu diferite culori, asemănătoa-
re briliantului. Deci este îndreptăţită afirmaţia Sfântu-
lui Ignatie în Epistola către Efeseni (19) că „steaua
acesta a strălucit mai luminos decât toate stelele”.
Lumea antică era în aşteptarea lui Mesia,
precum mărturiseşte Iosif Flavius, dar fiecare îl aştep-
ta după propria sa măsură sufletească; majoritatea
iudeilor doreau să le vină un împărat al lumii, care să
îi scoată din robia romană şi să le aducă o prosperitate
materială, trupească. În totală antiteză, Irod comandă
uciderea pruncilor, sperând să-şi păstreze tronul, iar
magii nu pregetă de la o ostenitoare călătorie pentru a-
şi aduce darurile lor, deşi Melhior ar fi fost în vârstă,
şi ar fi fost descendentul lui Sim, Caspar al lui Ham şi
Baltazar al lui Iafet. Gamann conchide: „Cât de ade-
sea Dumnezeu S-a milostivit nu numai spre simţirile şi
cugetele oamenilor, ci chiar spre slăbiciunile şi preju-
decăţile lor.” Irod n-a înţeles tâlcuirea dumnezeiască a
stelei, iar azi, lumea e plină de asemenea irozi...
Minunea apariţiei stelei durează neîncetat de
aproape 2000 de ani, pentru a ne indica marele eveni-
ment al Naşterii Domnului şi perioada de călătorire
prin post pentru a-L afla pe Pruncul Iisus. Steaua se
arată prima dată deasupra satului păstorilor, Beth
Sahour, la Lăsatul Secului pentru Postul Naşterii
Domnului (14/27 noiembrie), şi se îndreaptă spre
Bethleem, unde poposeşte deasupra turlei Bisericii
Naşterii Domnului în noaptea de 24 spre 25 decembrie
după calendarul iulian, după care dispare. Irozii de azi
au schimbat data prăznuirii Naşterii Domnului şi a
perioadei postului, crezând că pot măslui adevărul, dar
minunea stelei relevează data prăznuirii în ceruri şi
deci, dacă vrem să ne numim ortodocşi, ar trebui să
respectăm voia Tatălui „precum în cer, aşa şi pe pă-
mânt”, ca să fim fii ai Luminii şi nu inerţi ce „ochi au
şi nu vor vedea, urechi au şi nu vor auzi…”
Să rugăm pe Pruncul Dumnezeiesc, Cel ce a că-
lăuzit pe cei trei magi din bezna necredinţei spre zorii
mântuirii, prin strălucirea stelei, să aprindă şi licărul
credinţei în minţile întunecate, umplându-le cu adevă-
rata înţelepciune, pentru a putea descoperi şi dărui cu-
răţia aurului credinţei, nădejdea îndumnezeirii prin
smirna smereniei şi tămâia arzândă a dragostei.
M.M.
Decembrie 2008
 Calea spre mântuire
Nimeni nu se poate mântui fără numai prin Care este adevărata Biserică?
harul dumnezeiesc, dăruit de Mântuitorul Hristos, tu- Credinţa ortodoxă, cea cu adevărat apostolică,
turor celor care cred întru El. Prin patima şi Învierea a dominat în Apus cât în Răsărit vreme de nouă
Sa, Mântuitorul a predat omenirii milostivirea Lui faţă secole, până când, în anul 809, împăratul Charle-
de făptura căzută, care nu poate ajunge la mântuire magne, în colaborare cu papii Bisericii de la Roma, au
decât prin libera alegere mântuitoare. De aceea, Dom- inventat unele reforme dogmatice, schimbând după
nul a lăsat omului să aleagă între a respecta poruncile felul cum gândeau ei, un articol al Crezului Niceo-
dumnezeieşti sau a le respinge. Cu toate acestea, ni- Constantinopolitan, şi anume acel pasaj cu referire la
meni nu poate accede la mântuirea dobândită prin dogma Purcederii Sfântului
milostivirea lui Dumnezeu, fără Duh. Ei au nesocotit cele spuse
săvârşirea faptelor mântuitoare, de Sfântul Apostol şi Evan-
care trebuie să fie zidite pe o ghelist Ioan: „Iar când va veni
temelie tare, şi anume Hristos – Mângâietorul, pe Care eu voi
„Piatra netăiată de mână, Cea trimite vouă de la Tatăl, (Duhul
din capul unghiului”. Înaintarea Adevărului, carele de la Tatăl
pe calea virtuţilor creştineşti şi a se purcede), Acela va mărturisi
mântuirii sufleteşti este condiţi- pentru Mine.” (Ioan 15,26).
onată de vrednicia de a primi Apusenii au zis, într-o accepţie
Sfintele Taine, care sunt ca o fals interpretată, că Sfântul Duh
sabie a duhului în faţa pizma- purcede (provine) şi de la Fiul,
şilor diavoli şi scut împotriva precum de la Tatăl, ceea ce este
ispitelor lor, îndreptate asupra o erezie, pentru că se contrazice
noastră. În esenţa lor, Sfintele cu învăţătura Sfinţilor Părinţi.
Taine constituie Trupul şi Sân-
gele lui Hristos, pentru care El Pe de altă parte, tot în
Însuşi a zis: „Voi zidi Biserica acea vreme, papa Nicolae I a
Mea, şi porţile iadului nu o vor început o serie de reforme bise-
birui pe dânsa” (Mat. 16, 18) riceşti, nerecunoscând egalitatea
unde, într-o oarecare accepţie, între episcopii celorlalte patri-
Biserica despe care se spune arhii ortodoxe, considerându-se
aici, poate fi Însuşi Iisus Hris- cu de la sine putere a fi cel mai
tos, a Cărui Biserică-Trup avea Domnul nostru, Iisus Hristos pe Drumul Crucii mare peste toţi episcopii întregii
să fie „ridicată” în numai trei Biserici, chiar şi asupra episco-
zile, iar moartea este tocmai împărăţia iadului, care nu pilor răsăriteni. Acest lucru a dus la schisma din 1054.
a putut să ţină în legăturile ei puterea dumnezeirii. Astfel, cei din Apus, depărtându-se de adevărata Bi-
Natura umană a Fiului lui Dumnezeu - Biserica cea serică a lui Hristos, au pierdut succesiunea aposto-
ridicată în trei zile -, este Biserica instituită de Hristos lică, iar consecinţa acestui fapt este că cele şapte taine
în primul secol al creştinismului, perioada înomenirii săvârşite de aceştia nu mai sunt valide. Ei se numesc
Fiului lui Dumezeu, iar nu de oamenii modernişti ai creştini, dar au pierdut puterea sfinţitoare, adică ceea
celui de-al zecelea secol şi ulterior acestuia. Biserica ce noi numim Darul. Fără adevăratele Taine care
instituită de Hristos este cea Sobornicească şi Aposto- sfinţesc sufletul şi trupul creştinului, nimeni nu se
lească, întărită pe doctrina şi canonicitatea apostolică, poate mântui şi nu poate vedea Ierusalimul ceresc.
prezisă nouă de la Duhul Sfânt, şi „Acela pe voi vă va Sunt destule minuni care dovedesc că ade-
învăţa toate”(Ioan 14, 26). Precum Unul a fost adevă- vărul mântuirii nu se află decât în Biserica aposto-
ratul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, una este şi Biserica lească şi sobornicească, cea Una Ortodoxă. Mărturie
Fiului lui Dumnezeu, întărită pe poruncile evanghe- pentru acest lucru sunt râurile de sânge, vărsat de atât
lice, doctrina şi canonicitatea apostolică şi patristică a de mulţi sfinţi mucenici, precum şi minunile lor din
Sfinţilor Bisericii Ortodoxe. Una o mărturiseşte şi vremea pătimirii; sfintele moaşte, care rămân neatinse
Simbolul Credinţei, adoptat la Soborul Niceo-Con- de putreziciunea firească a firii umane; Sfânta Lumină
stantinopolitan. Cele Şapte Sfinte Taine nu pot exista – Focul dumnezeiesc ce se pogoară din cer numai în
deopotrivă în orice instituţie creştină, auto-denumită Sâmbăta Mare a Paştelui ortodox, şi pe care o poate
biserică şi aparţinând oricărei confesiuni rupte de primi numai patriarhul ortodox, fiindcă ceilalţi nu se
adevărata Biserică apostolică. apropie, căci sunt opriţi de Dumnezeu, precum a fost

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

30
Decembrie 2008
 minunea când fulgerul din cer a străpuns stâlpul de piatră de la intrarea în Biserica Învierii Domnului. Când
armenii au dat bani mulţi turcilor, care stăpâneau Sfintele Locuri în 1549, Patriarhului Sofronie al Ierusalimului
din acea vreme, nu i s-a mai permis intrarea în incinta Sfântului Mormânt. A intrat episcopul armenilor, iar
Patriarhul ortodox a rămas afară, rezemat de stâlpul de piatră de la intrare. Sfânta Lumină nu a mai coborât în
incinta Sfântului Mormânt, ci a lovit stâlpul de care era rezemat patriarhul ortodox, încât patriarhul a luat
lumină de la fulgerul care a lovit stâlpul. Armenii aşteptau în zadar în incinta Sfântului Mormânt, căci lumina
venise tot la cel ortodox.
Norul Taborului, care se vede coborând la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, este o altă mărturie ce
atestă unicitatea mântuitoare a Ortodoxiei, deşi păgânii încearcă să ascundă această minune prin fumul
grătarelor de carne, alături de întoarcerea râului Iordan, în timpul praznicului Botezului Domnului după
calendarul vechi, iulian. Sunt multe alte minuni, dar, dacă nici Mântuitorul nu a silit pe nimeni a crede în El, noi
cu atât mai mult nu vom sili pe nimeni, precum au făcut cei din Apus, prin cruciadele în numele unui dumnezeu
fals – probabil, un zeu al războiului şi al vărsării de sânge, precum Marte al elinilor. Fiindcă acele războaie nu
au fost purtate în numele Crucii lui Hristos, ci în numele papei, care voia să-şi extindă autoritatea. Noi nu vom
face aşa, ci vom spune împreună cu Hristos „Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va
crede, se va osândi” (Marcu 16, 16).
Ierom. S.

Unde ne sunt copiii?

Multe sunt durerile şi ispitele creştinilor ce trăiesc în acest veac al necredinţei, şi încă mai
multe vor urma de acum înainte, după cum mărturisesc, într-un glas, Sfinţii ce au proorocit despre
sfârşitul vremurilor. Dar, poate, cea mai amară ispită este cea venită din partea copiilor noştri, adică a
celor cărora le-am dat viaţă şi în care ne-am pus nădejdea mângâierii bătrâneţilor noastre.
Odinioară un sfânt părinte, văzătorul cu duhul, a poruncit ucenicului său să dezrădăcineze un copăcel
tânăr, care însă avea rădăcini puternice, foarte bine înfipte în pământul sterp al pustiei. Ca un ascultător înţe-
lept, ucenicul s-a nevoit din răsputeri să smulgă acel curmal, dar reuşi nimic. El se plânse despre aceasta pă-
rintelui său, care îi arătă atunci un alt copac, mult mai mic şi mai firav, poruncindu-i de asemenea să îl scoată
din pământ. Neavând rădăcini puternice, copacul s-a lăsat cu uşurinţă smuls de către ucenicul bătrânului.
Uneori, părinţii rămân aproape
neputincioşi în a mai schimba compor-
tamentul copiilor, pe măsură ce aceştia
înaintează în vârstă. Copiii trebuie de-
prinşi de mici cu ascultarea faţă de
părinţii trupeşti, după cum ne povăţu-
ieşte şi înţeleptul Sirah: „Feciori ai?
Învaţă-i pe ei, şi înduplecă din pruncie
grumazul lor” (Eccl. 7, 24). Unii pă-
rinţi, deşi sunt creştini foarte buni şi
evlavioşi, au copii cu un caracter rău,
absolut diferit de al lor. Explicaţia aces-
tui lucru stă tocmai în educaţia pe care
ei le-o oferă, încă din fragedă pruncie:
ori ei nu s-au îngrijit îndeajuns de creş-
Familie de credincioşi din judeţul Neamţ, în jurul anului 1930 terea ortodoxă şi morală a copiilor lor,
ori au aşa fost orbiţi de dragostea părin-
tească, încât şi-au răsfăţat copiii atât de mult, încât, mai târziu, aceştia nu au mai putut fi educaţi.
Cunoaştem cu toţii minunile creaţiei şi ştim, desigur, cât de repede creşte o sămânţă aflată sub pă-
mânt. În prezenţa căldurii şi a umidităţii, seminţele germinează şi încolţesc, dând naştere unui nou vlăstar,
care iese din pământ timid la început, croindu-şi drum către lumina şi căldura soarelui. Acelaşi lucru se

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

31
Decembrie 2008
întâmplă şi cu copilul care, asemenea seminţei, vine vitatea, responsabilitatea, dorinţa de a acţiona. În
în această lume şi creşte neîncetat. Este cunoscut fap- schimb, desocializează şi favorizează comportamen-
tul că firea umană se dezvoltă cel mai repede, din tele instinctive, precum agresivitatea şi pornirile către
toate punctele de vedere, mai ales la vârsta copilăriei. desfrânare.
Tot acum, are nevoie şi de cea mai mare îngrijire şi Cu atât mai mult, televizorul este o mare
atenţie. Dezvoltarea trupească are loc repede şi primejdie pentru copii. De multe ori, părinţii se plâng
continuu, în vreme ce, încă şi mai repede, înaintează că fiii lor sunt letargici, fără chef, fără iniţiativă,
cea sufletească. Copilul începe somnoroşi, prea leneşi pentru a
să vorbească, să înţeleagă mai gândi sau a mai formula o
primele lucruri, să gândească, frază coerentă, au rezultate
să judece. Voinţa sa se întă- foarte slabe la învăţătură şi în
reşte şi învaţă încet-încet să general refuză orice activitate,
acţioneze de la sine. Mintea sa mai ales starea cu atenţie şi
se îmbogăţeşte cu înţelegerea răbdare la slujbele Bisericii.
obiectelor care îl înconjoară, Care este explicaţia? Televi-
în vreme ce, împreună cu zorul, internetul şi jocurile
acestea, începe să priceapă şi pe calculator pasivizează
câte ceva despre existenţa lui mintea umană. Lumea pe
Dumnezeu. Începe să îşi pună care ele o prezintă unei minţi
problema scopului naşterii fragede nu este una reală.
sale în această lume, şi învaţă Copiii se „acomodează” cu o
discearnă între bine şi rău. lume paralelă, falsă, inexis-
Înlăuntrul său se trezeşte tentă, în care „imaginarul” de-
conştiinţa. În mintea sa apar păşeşte mult prea mult norma-
primele sentimente de iubire, Domnul nostru, Iisus Hristos, la vârsta de 12 ani, litatea. În faţa emisiunilor TV,
antipatie, ruşine şi onoare. propovăduind iudeilor în Sinagogă stimulii de reacţie se
Pentru ca toate aceste puteri, anihilează, fiindcă oricum
care îl ridică pe om către asemănarea cu Dumnezeu, micul telespectator nu poate interveni în acţiune,
să se dezvolte aşa cum trebuie, părinţii sunt datori să dobândind astfel o personalitate extrem de pasivă şi
vegheze, cu mare atenţie, asupra dezvoltării morale a chiar insensibilă. Această stare nu se termină nici
copilului lor. Educaţia are o dublă menire: pe de o după ce copilul încetează să mai privească la
parte, să anuleze pornirile rele, iar pe de alta, să le televizor, ci se va generaliza. Imaginile, mesajele,
sădească pe cele bune. De aceea, ea trebuie să înceapă cadrele, se derulează cu atâta rapiditate, încât fac
încă de la o vârstă fragedă. imposibilă o înţelegere deplină şi o analiză asupra lor.
Copilul se obişnuieşte, astfel, să nu mai gândească.
În America, până la 80% dintre copii sunt
Copilul şi primejdiile modernismului contemporan diagnosticaţi cu LD (learning disabilities –
În ultima vreme, din ce în ce mai mulţi părinţi incapacităţi de învăţare), sindrom ce s-a demonstrat
fac o altă greşeală fatală, în privinţa creşterii şi ştiinţific, că se află în legătură directă cu privitul la
educaţiei copilului lor: îl lasă în „grija” unor „doici” televizor. Fenomenul a început să capete amploare şi
pline de otravă: televizorul sau calculatorul (inter- în ţările europene occidentale şi se manifestă tot mai
netul), fiind mulţumiţi şi împăcaţi în sinea lor, pentru mult, inclusiv în România. De asemenea, vizionarea
faptul că fiul lor „stă cuminte pe scaun, ore întregi”. TV poate cauza apariţia agitaţiei, insomniilor,
Să analizăm puţin aceste lucruri. Recent, ştiinţa a dat coşmarurilor sau chiar a epilepsiei! Dar şi mai
publicităţii o serie de rezultate ale unor studii realizate înfricoşător este faptul că televiziunea nu afectează
prin observaţii directe, în care se arată că, indiferent doar psihicul copiilor, ci şi sufletul; el cultivă mai ales
de conţinutul programului de televiziune urmărit, dorinţa de mărire şi îmbogăţire, înrădăcinând patima
traseele electroencefalografice ale celor care slavei deşarte, plăcerile carnale şi violenţa. Prin
privesc la televizor se schimbă, dobândind, după intermediul televiziunii, copiii devin de mici
numai două minute de vizionare, o configuraţie „familiarizaţi” cu patimile şi păcatele lumii, pe care
nouă, specifică, nemaiîntâlnită în nicio altă mai târziu şi le vor fixa drept modele ale vieţii lor:
activitate umană. Privitul la televizor duce la scă- relaţiile trupeşti înaintea căsătoriei (curvia), dar şi în
derea puterii de concentrare, slăbeşte motivaţia, afara acesteia (preacurvia sau adulterul), divorţul,
blochează dinamismul mental şi raţionamentul, inhibă copiii nelegitimi. Toate acestea sunt percepute de
creativitatea, puterea de analiză, diminuează obiecti- către copii şi tineri drept comportamente sau realităţi

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008 32
 normale, care, ulterior, devin dorinţe. Sunt emisiuni în care până şi păcatele împotriva firii, precum sodomia,
sunt prezentate ca fiind ceva firesc.

Trucajele transpuse în realitatea contemporană

Oamenii de ştiinţă au adus dovezi că violenţa din mass-media stă la baza violenţei din lumea reală.
Jumătate din crimele săvârşite în S.U.A. au fost efectul violenţei transmise de pe micul ecran, concluzie dată de
cercetările de la Centerwall. Multe dintre actele sinucigaşe au legătură directă cu vizionarea TV. După
prezentarea filmului „Vânătorul de cerbi”, în care se prezenta o „lungă, interminabilă şi agonizantă scenă” a
„ruletei ruseşti”, 28 de persoane au murit, punând în scenă acest „joc”! (V. Gheorghe, N. Criveanu, A.
Drăgulinescu - „Efectele micului ecran asupra minţii copilului”, Ed. Prodrom, 2007). Industria jocurilor video
este una dintre cele mai profitabile sectoare ale economiei mondiale, dar din păcate, nici un producător nu se
gândeşte la sănătatea mintală a utilizatorilor, şi cu atât mai puţin la aspectul duhovnicesc. Ele pot cauza
manifestări asemănătoare îndrăcirii, făcând din copii potenţiali ucigaşi. În 1998, în oraşul Paducah, Kentucky,
un tânăr de 14 ani a tras 8 focuri de armă, în urma cărora 8 persoane au fost asasinate! Era pentru prima oară
când tânărul folosea o armă reală, dar, aşa cum avea să mărturisească ulterior, el se „antrenase” în acest scop
prin intermediul unui joc pe calculator!
Să nu credem cumva că omul este, prin firea sa, bun şi cinstit. Chiar dacă este inteligent, copilul are însă
nevoie şi de o educaţie potrivită, la vârsta potrivită, atât pe plan social cât şi religios. Creşterea unui copil
este un lucru plin de responsabilităţi civice, morale, dar în primul rând, duhovniceşti, pentru care orice
părinte, alături de duhovnic, va da socoteală înaintea lui Dumnezeu. Am scris aceste rânduri din dorinţa de
a deschide, chiar şi în ultimul ceas, ochii celor ce s-au hotărât, în sfârşit, să se ocupe şi de educaţia copilului lor,
a copăcelului lor însufleţit, căruia i-au dat viaţă şi care, iată, acum a crescut.
T.M.

Sfântul Efrem Sirul

Despre lucrarea vrăjmaşului

De multe ori, vrăjmaşul sfătuieşte pe om zicând: „Eşti încă

Ispitirea Domnului
(Luca 4, 8 şi Matei 4, 10)
tânăr, îndulceşte-te din poftele tale. Socoteşte câţi nu s-au desfătat şi în
lume şi nici de veşnicele bunătăţi nu s-au lipsit. şi tu eşti tânăr, mă-
nâncă, bea, veseleşte-te cu bunătăţile lumii acesteia şi la bătrâneţile
tale te vei pocăi. Că, pentru ce voieşti de la o vârstă ca aceasta să-ţi
topeşti trupul tău?" Vin apoi bătrâneţele şi el, vicleanul, aduce atunci
graiuri din dumnezeieştile Scripturi şi zice: „O, omule, suspini şi te în-
doieşti de mila lui Dumnezeu şi îl faci pe Dânsul nemilostiv? Dumne-
zeiasca Scriptură propovăduieşte că Dumnezeu este milostiv şi iubitor
de oameni. Au nu cunoaşte El că eşti bătrân, slab şi neputincios? Nu
ştie El că nu poţi să posteşti, nici să priveghezi, nici pe jos să te culci?
Nu L-ai auzit pe Dânsul, zicând în Evanghelie că şi cei ce slujesc din
tânără vârstă, şi cei din vârsta de mijloc, precum şi cei bătrâni, întoc-
mai iau plata? Că aşa a zis în Evanghelie: şi cei ce au venit din ceasul
dintâi, ca şi cei din ceasul al treilea, şi cei din al şaselea şi cei din al
nouălea, ca şi cei din al unsprezecelea ceas, aceeaşi plată au luat. Iată,
şi Proorocul David a proorocit, zicând: «A binecuvântat pe cei mici şi
pe cei mari». Graiurile acestea le zice duhul rău către cei ce ştiu
Scripturile, ca nici la tinereţe, nici la bătrâneţe să nu-i lase să-şi plângă
păcatele. Iar către cei mai simpli, bătându-i cu paloşul deznădăjduirii,
zice: „Omule, ce gândeşti? Ce te amăgeşti singur, zicând că Dumnezeu
este Dumnezeu al celor ce se pocăiesc? Ai fost desfrânat, ai tâlhărit, ai
ucis, ai furat, ai minţit, ai jurat strâmb! Ce nădejde de mântuire mai ai?
Ai pierit. Drept aceea, îndulceşte-te acum de poftele tale. Pe cele de

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

33 Decembrie 2008
dincolo le-ai pierdut, vezi, de acestea de aici să nu te însuşi grăitul glas al Evangheliei ce zice: „Ci luaţi
lipseşti!" Acestea sunt graiurile diavolului. Ale lui aminte de sine-vă, ca să nu se îngreuieze inimile
Hristos sunt tocmai dimpotrivă: „Ai pierit, dar poţi să voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia" (Luca, 21, 34).
te mântuieşti. Ai fost desfrânat, dar poţi să te faci Să nu ne aflăm numai cu numele creştini, iar cu
întreg înţelept". Când Petru a zis: „De câte ori voi ierta năravul păgâni, căci, creştinătatea însemenează să ur-
fratelui meu, când se pocăieşte?" I-a răspuns Hristos: mezi, după putinţă, lui Hristos. Că, dacă ne mulţumim
„De şaptezeci de ori câte şapte". Adică întotdeauna. numai cu Sfântul Botez şi ne vom lenevi la împlinirea
Însă, omul, aşa cum va fi găsit la sfârşitul său, aşa se celorlalte porunci, ne vom face necredincioşi. Că l-am
va judeca: ori în bine, ori în rău. auzit pe Domnul grăind în Sfânta Evanghelie: „Nu tot
Adu-ţi aminte, frate, cum s-au mântuit păcă- cel ce îmi zice mie: Doamne, Doamne, va intra întru
toşii şi să nu deznădăjduieşti. Adu-ţi aminte de fericitul Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu,
Manase, de desfrânata, de vameşul, de tâlharul şi vei Care este în Ceruri " (Matei 7, 21). Vedeţi cum au
scăpa de amăgire. Când îţi va bineplăcut Sfinţii lui
zice ţie: „îndulceşte-te din Dumenzeu? Nu dormind şi
poftele tale!", zi către el: „şi zăcând cu faţa în sus, ci, au
oare ce folos este din necu- fost ucişi cu pietre, au fost
răţia dezmierdărilor, afară de puşi la cazne, au fost tăiaţi cu
focul veşnic ce-l pricinu- fierăstrăul, au murit ucişi cu
ieşte?" Şi când îţi aduce ţie sabia, au pribegit în piei de
aminte de iubirea de oameni oaie şi în piei de capră, lipsiţi
a lui Dumnezeu, tu zi către şi strâmtoraţi, rău primiţi. Ei,
el: „şi eu ştiu că Dumnezeu de care lumea nu era vred-
este milostiv şi iubitor de nică, au rătăcit în pustiu şi în
oameni, dar El este şi drept munţi, şi în peşteri şi în cră-
Judecător. Şi ştiu că nu te-a păturile pământului (Evr. 11,
cruţat nici pe tine, diavole, 37-38). Pentru aceea, să ne
nici pe cei ce, după tine, s-au ostenim şi noi, fiecare după
lepădat de El, ci cu focul cel putere, ca nu cu totul să ne
veşnic v-a osândit". Iar dacă aflăm fără de roade. Să iu-
îţi va zice: „Eu sunt fără de bim calea cea strâmtă şi ne-
trup şi nu sunt legat cu nepu- căjită, că printr-însa, împre-
tinţe, pentru aceasta nu m-a ună cu Hristos vom împă-
cruţat, dar pe tine te va răţi, şi să fugim de umblă-
cruţa". Atunci răspunde-i: rile căii celei late şi desfă-
„Dar, de ce, atunci, nu l-a tate, care se face nouă prici-
cruţat pe Adam, cel întâi zi- nuitoare de osândă veşnică.
dit? Nici pe Eva, nici pe Deci, fraţilor, să lucrăm bu-
Cain, nici pe cei din vremea nătatea din toată mintea
potopului, nici pe cei din noastră, să omorâm cugetul
Sodoma, şi nici pe ucenicul nostru cel trupesc, că să nu
Sfinţii Cuvioşi Ioan Damaschin şi Efrem Sirul ne aflăm vrajmaşi ai lui
Său, Iuda? Şi dacă pe uce-
nicul Său nu l-a cruţat, cum Dumnezeu, cum a zis Pavel,
mă va cruţa pe mine? Fugi departe de mine, lepădatule marele Apostol al lui Hristos. Să ne milostivim, să dăm
din cer". Şi pecetluieşte-te pe tine cu semnul crucii şi pâinea să luăm cerul, să dam un ban şi vom locui în
va fugi de la tine. Fraţii mei, să nu ne plecăm vrăj- Rai, să dăm o haină să moştenim împărăţia Cerurilor.
maşului celui ce ne sfătuieşte rău, ca să ne piardă pe Să dăm puţine, ca să luăm multe. Să avem voinţă şi
noi. Ci să credem că este judecată şi răsplătire şi pentru vom putea săvârşi totul. Să avem tragere de inimă şi
fapte, ca şi pentru cuvinte şi pentru gânduri. Acestea vom lua virtute. Să lăcrimăm aici, ca să stingem văpaia
toate ştiindu-le, pe ele să ne întemeiem noi înşine, ca cea fără de sfârşit, că cei ce aici se veselesc, acolo se
cei potrivnici, neavând să zică nici un rău împotriva vor osândi, iar cei ce plâng aici, acolo vor râde. Cei ce
noastră în ziua Înfricoşatei judecăţi, să aflăm odihnă cu sunt urâţi, acolo vor fi fericiţi. Cei ce aici flămânzesc,
cei ce se tem de Domnul şi împreună cu toţi aceştia să acolo se vor sătura. Cei ce aici însetează, acolo se vor
slujim binele: „Că credinţa, fără de fapte, moartă îndestula. Să ne trezim, să priveghem cu toată puterea.
este" (Iacov 2, 20) precum şi faptele, fără de credinţă, Să nu ne întristăm, bătând în uşă şi rugându-ne, că
moarte sunt. Că este cu neputinţă, ca cineva, îmbui- negreşit ne va deschide Hristos, Dumnezeul nostru.
bându-se, să intre în împărăţia Cerurilor, după cum Amin”

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

34
Decembrie 2008
 Puterea Sfintei Liturghii
Minunată povestire a dumnezeieştilor şi marilor
dascăli ai Bisericii
Un boier se afla în Nicomidia şi se îmbolnăvi
greu. Ajuns la primejdie de moarte, el zise femeii lui
să dea din averea lui orfanilor şi săracilor, pe robii lui
să-i elibereze, dar liturghii preoţilor să nu dea. Iar acel
boier avea credinţă şi evlavie către preacuviosul Isaia,
care era un preot mare, vestit, şi cu multă faimă. Şi
rugându-se acesta pentru boier la sfânta Liturghie, prin
rugăciunea lui s-a izbăvit boierul de boală şi s-a făcut
sănătos ca şi mai înainte. Şi cum se sculă, merse la
sfântul şi când îl văzu, se umplu tot de bucurie şi mări
pe iubitorul de oameni, Dumnezeu. Şi făcând sărutare
întru Hristos, şezură. Şi l-a întrebat pe el sfântul, care
a fost leacul tămăduirii lui, de la care a luat vindecare?
Şi a răspuns boierul: Cum chemai într-ajutor sfânta ta
rugăciune, într-acel ceas mă vindecai. Atunci îi zise
sfântul: „Fătul meu, ai dat preoţilor liturghii pentru
mântuirea sufletului tău? Şi răspunse boierul: nu,
cinstite părinte, pentru că, dacă aş fi dat, nu aveam
niciun folos, numai aş fi pierdut banii aceia”! Atunci îi
zise cuviosul: să nu vorbeşti aşa, fătul meu, pentru că
Iacov, ruda după trup a lui Dumnezeu, scrie în epistola
sa că, dacă se îmbolnăveşte cineva, să se cheme preoţii
bisericilor care au mijlocire către Dumnezeu, să se
roage pentru dânsul şi Dumnezeu pentru rugăciunile
preoţilor lui va da sănătate bolnavului, îl va scula din
boală şi dacă are şi păcate ca om, pentru ruga preoţilor
le va ierta Dumnezeu.
Şi gândind boierul la aceste cuvinte, a binevoit
să dea bani unui preot să se roage pentru el la litur-
ghie. Şi, cum a dat boierul banii, s-a dus acasă. Şi de
îndată ce cele patruzeci de liturghii au fost liturghi-
site, boierul într-o noapte s-a trezit din somn şi deo-
dată se deschiseră uşile casei lui, fără să le deschidă
cineva, şi intrară bărbaţi călări, frumoşi, în chip de
îngeri. Douăzeci erau de-a dreapta şi douăzeci de-a
stânga. Şi boierul cum îi văzu, îl cuprinse mare frică la
acea vedenie înfricoşătoare şi zise către dânşii:
„Domnii mei, la ce aţi venit în casa unui păcătos”? Şi
aceştia răspunseră şi ziseră: „noi suntem cele patruzeci
de liturghii ale tale, care s-au făcut către iubitorul de
oameni Dumnezeu pentru tine, şi ne-a trimis să te
întâmpinăm să mergem la sfânta Biserică. Vino cu
bucurie mare, şi să nu-ţi fie teamă; că prin mâinile
preotului care ţi-a făcut cele patruzeci de liturghii, ai
moştenit şi te-ai unit cu Dumnezeu, să iei neapărat
Împărăţia Cerurilor”. Iar boierul dintru sfânta desco-
perire pe care o văzu, îşi aduse aminte de cuvintele
sfântului Isaia: „şi ai să ştii ca jertfa cea fără de sânge,
care se aduce lui Dumnezeu are multă putere, pentru
că printr-însa se iartă păcatele oamenilor”. Şi a dat
TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22
35
boierul din averea lui preoţilor, ca să se pomenească
de dânşii la dumnezeieştile şi sfintele Liturghii, adică
să ia o părticică pentru dânsul la dumnezeiasca
Proscomidie.
Minunata povestire din pateric despre sărindarele
morţilor
Se spune la Pateric că un stareţ, preot al lui
Dumnezeu, avea un călugăr sub ascultare. Şi niciodată
nu împlinea cuvântul lui, ci totdeauna se găsea întru
neascultare. Iar sfântul stareţ spunea către el: „fătul
meu, nu pentru că nu faci voia mea îmi pare rău, ci
plâng şi-mi pare rău de pierderea sufletului tău, pentru
că ştiu, de bună-seamă, că pentru neascultarea ce o ai,
vei lua munca de veci. Dar acel ucenic îşi bătea joc de
cuvintele lui şi nu se căia nicidecum şi nu s-a depărtat
de neascultare să vie întru ascultare. Iar peste puţin
timp, a murit posluşnicul şi sufletul lui pentru neascul-
tare merse la munca pe veci. Dar sfântul lui stareţ,
cum avea îndrăznire către Dumnezeu, se rugă să vadă
pe posluşnicul său, în ce loc de muncă se află. Şi de
îndată Dumnezeu ascultă rugăciunea lui şi văzu în vis
râul cel de foc al muncii şi venea cu mare tulburare şi
vuiet mare. Şi era mulţime de oameni înăuntru, care
nu avea măsură să fie numărată; şi unii erau în râu
până la mijlocul trupului, iar alţii până la grumaz.
Acest nenorocit posluşnic care a fost cu neascultare
avea şi mâinile şi picioarele şi tot trupul îngropate
înăuntru, în adâncul acelui râu de foc. Şi cum îl văzu
sfântul într-o astfel de muncă mare pedepsit fiind, s-a
îndurerat şi plânse. Atunci spune către el: „vezi în ce
te afli pentru neascultarea ce o aveai, că te făcuşi
moştenitor al focului de veci împreună cu demonii”. Şi
striga acesta dinăuntrul râului de foc cu mare glas:
„părinte al meu, de voieşti poţi să mă izbăveşti şi să
mă scoţi din acest chin, în care mă chinuiesc! Vai de
mine, nenorocitul, vai de mine! Pentru că eram cu
neascultare, mă muncesc veşnic”.
Decembrie 2008
 Trezindu-se din somn stareţul, omul lui Dumnezeu, şi făcând toată slujba după obiceiul lui, a început şi
Liturghia, rugând pe Dumnezeu pentru mântuirea nenorocitului său posluşnic. Şi a liturghisit zilnic douăzeci de
zile. Şi când s-au împlinit cele douăzeci de liturghii, s-a rugat iarăşi sfântul la Dumnezeu, să vadă unde se află
ucenicul. Şi aşa văzu a doua oară râul de foc, cu acel norod chinuindu-se şi posluşnicul până la mijlocul trupului
chinuindu-se, şi era mai departe de la mijloc în sus izbăvit. Şi cum văzu acest posluşnic pe stareţul său, strigă
către dânsul cu mare glas: „preacinstitul meu părinte, iată pentru sfintele tale molitve şi rugăciuni am fost izbăvit
de muncă jumătate de trup şi te rog ajută-mi până la sfârşit, să fiu izbăvit tot trupul, să merg întru lumina de
veci”. Iar cuviosul stareţ, văzând aşa, slăvi pe Dumnezeu. Şi începu şi liturghisească în fiecare zi, până se
împliniră şi celelalte douăzeci de liturghii şi se săvârşiră patruzeci. După săvârşirea acestora, iarăşi s-a rugat
sfântul la Dumnezeu să vadă ce e cu posluşnicul său, dacă s-a izbăvit cu desăvârşire de muncă. Şi văzu şi a treia
oară râul de foc cu tot norodul acela muncindu-se pe care-l văzuse alte ori, dar pe posluşnicul său nu-l mai văzu,
căci ieşise pentru rugăciunile şi molitvele sfântului din râul de foc al muncii şi merse în rai la viaţa de veci. Iar
sfântul bătrân a dat slavă şi mulţumire iubitorului de oameni Dumnezeu, Care poate să urce sufletul omului din
adâncurile iadului la cer şi de la întuneric la lumină.

Oameni pe care i-am cunoscut

Însemnări din viaţa părintelui arhimandrit Nifon Marinache
Părintele Nifon Marinache s-a născut la 6
ianuarie 1916 în comun Malu, judeţul Ialomiţa, fiind
al treilea fiu dintre cei şapte ai soţilor Manole şi
Vasilica. La sfântul botez, primeşte numele de Nico-
lae, ca o înainte-însemnare a râvnei pentru dreapta
credinţă, ce îi va caracteriza întreaga viaţă, asemenea
Sfântului Ierarh Nicolae. Urmează şcoala primară în
satul natal, iar la vârsta de13 ani se mută la Bucureşti
cu părinţii, unde deprinde meşteşugul tipografiei,
legătoriei şi al croitoriei. Prin natura preocupărilor,
tânărul Nicolae a cunoscut de la vârstă fragedă dra-
gostea pentru lectura cărţilor bisericeşti. La 16 ani
îmbrăţişează viaţa monahală, împreună cu fratele său,
cel ce avea să devină, peste ani, episcopul Meftodie.
Amândoi au ucenicit la părintele Gherontie, într-un
schit din judeţul Călăraşi. Modelaţi de un autentic
trăitor al monahismului din Sfântul Munte, ei
Părintele duhovnic Nifon Marinache, împreună cu obştea Mănăstirii Moişa
respectau cu stricteţe tipicul athonit. Nu se admitea
neîndeplinirea pravilei şi a canonului sau nepăzirea
blagosloveniei. Toată săptămâna mâncau o dată în zi,
mâncare uscată, şi doar sâmbăta şi duminica dezlegau
la untdelemn sau mâncare de frupt (în funcţie de
perioada anului), fără a bea măcar apă printre mese.
La treburile câmpului, luau cu ei cărţile de rugăciune
şi vreme de o oră îşi făceau pravila, după care mâncau
pentru prima dată în zi la ora 15, timp în care ascultau
poveţe din vieţile sfinţilor, spuse de părintele
Gherontie. După trei ani de deprindere într-o aşa
rânduială, a primit schima monahală.
Între 1934-1936, are loc prima prigoană de
după schimbarea calendarului din 1924, când obştea
este arestată şi biserica schitului dărâmată. Stareţul
este prins, iar călugării din schit trimişi acasă, cu
domiciliul forţat. După 7 ani de armată, timp în care
îşi îndeplinea şi îndatoririle
călugăreşti, îndemnat adesea de
stareţ, se retrage la Muşunoaiele-
Mărăşti, jud. Vrancea, între 1947-
1950, apoi la Mănăstirea Slă-
tioara. În anul 1952, este arestat
la Fălticeni şi reţinut vreme de
şase luni. Purtat din loc în loc,
este dus la renumita închisoare de
exterminare de la Poarta Albă,
unde îl întâlneşte pe părintele
Dionisie, care fusese şi el arestat.
Erau atât de schimbaţi fizic, încât
nu s-au recunoscut decât după nu-
mele strigat la apel. La închi-
soare, erau obligaţi să încarce
piatră în vagoane, scoţând-o din
apă, fiind încălţaţi cu cizme sparte,

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

36
Decembrie 2008
care întotdeauna erau prea mari sau prea mici. Dacă nu îşi făceau norma, nu li se mai dădea de mâncare în acea zi
şi nu aveau voie să doarmă în barăci, ci trebuiau să cureţe mugurii de cartofi în beci, vreme de 2-3 zile. Astfel,
picioarele i s-au infectat, i-a căzut dantura, iar reumatismul s-a cronicizat. În ciuda atâtor strâmtorări trupeşti,
părintele va rămâne neclintit în rânduiala sa monahală, îndeplinindu-şi, chiar şi în acele condiţii vitrege, pravila şi
canonul.

Întotdeauna, el spunea în minte rugăciunile pe care le ştia pe dinafară sau rememora fragmente din cărţile
duhovniceşti citite înainte de întemniţare. După doi ani de închisoare, revine la Slătioara. În 1955, este numit
exarh peste mănăstirile de maici Brădiţel-Neamţ, Brădăţel-Suceava, Moişa, Dobru şi paroh la Biserica din
Vânători-Neamţ. Pentru a face slujbe, era nevoit să umble noaptea, îmbrăcat civil, îmbrobodit cu basma pe cap şi
cu opincile puse invers, pentru a deruta pe posibilii urmăritori: Securitatea şi clericii de stil nou. Povăţuitor
desăvârşit şi aspru nevoitor cu sine însuşi, dar blând şi iertător cu cei din jur, părintele împletea rugăciunea cu
munca fizică, lucrând alături de maici, ziua şi noaptea, pe vreme bună sau rea, descurcându-se în orice împre-
jurare, proiectând şi coordonând toate lucrările administrative. La părintele, se găseau întotdeauna sfaturi bune şi
cuvinte de îmbărbătare pentru fiecare suflet nevoitor, aflat pe drumul spinos al luptei cu sine însuşi. Avea o mare
dorinţă în sufletul său: dorea foarte mult să audă cum sună clopotul de la Sfântul Mormânt. Într-o noapte, a visat
o mână ce trăgea un clopot, al cărui glas l-a uimit. Peste ani, ascultând o înregistrare audio de la Ierusalim, şi-a
amintit de glasul clopotului auzit în vis, care era asemenea celui din realitate.
Ajuns la 70 de ani, din motive de sănătate, se retrage la Slătioara unde, chiar şi la cei 92 de ani ai săi urca
şi cobora treptele anevoioase pentru a putea merge la biserica de unde nu lipsea niciodată. Adesea, îl puteai vedea
aplecat asupra studiului, sorbind învăţătură din cărţi (folosindu-se uneori de o lupă). La vârsta de 92 de ani, în
data de 9/22 august 2008, părintele adoarme întru Domnul, pe Care L-a căutat şi iubit toată viaţa, fiind
înmormântat în ziua de Sfântul Nifon, a cărui viaţă şi nevoinţe le povestea adesea, lăsându-ne ca moştenire
îndemnul pe care îl folosea adesea: „Tată, nu închina steagul, mai înainte de a începe lupta.”
Dumnezeu să îl odihnească împreună cu drepţii.

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

37 Decembrie 2008
 Hramul Mănăstirii „Sfinţii Mucenici Chiprian şi Iustina"
din Filli - Attica (Grecia)

Miercuri, 02/15 octombrie 2008, Mănăstirea „Sfinţii Mucenici Chiprian şi Iustina", din Filli - Attica
(Grecia) i-a prăznuit pe sfinţii săi ocrotitori - Sfântul Sfinţit Mucenic Chiprian şi Sfânta Muceniţă Iustina
fecioara. De faţă, au fost prezenţi întâistătătorii Bisericilor de Stil Vechi din România şi Bulgaria, ai
Exarhatului din S.U.A., Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, precum şi ai Misiunilor Ortodoxe din
Australia şi Italia. Alături de ei, au stat gazdele acestei sărbători - arhiereii Sfântului Sinod în Rezistenţă din
Grecia. La eveniment, a luat de asemenea parte un mare sobor de preoţi şi diaconi, dar şi de credincioşi, sosiţi
din toată Europa.

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22 38

Decembrie 2008
 CUPRINS

Eclesiologia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România................................................................... 4

Inovaţia calendarului - Stareţul Gavriil...................................................................................................... 7
Chipuri duhovniceşti - Episcopul Gherasim Saffirin.............................................................................. 8
Monahiile de la Şamordino, întemniţate la Solovăţ, şi minunea curajului lor (II).......................... 11
Adevărata istorie a icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţului...................................... 13
Istoria care nu se spune (II) - Izgonirea monahilor din Schitul Sfântul Prooroc Ilie din Athos.... 14
Ecumenismul – Calea spre pierzare (III) - Graiurile Vavilonului.........................................................16
Proiectul N.A.S.A. „Blue Beam” (Rază Albastră)..................................................................................... 19
Preţul vânzării.................................................................................................................................................. 21
„Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula”................................................................................................ 22
Monahismul în secolul XXI (I)..................................................................................................................... 24
Ce prăznuim la 25 decembrie – Naşterea Domnului sau Crăciunul?................................................... 27
Steaua de la Persida........................................................................................................................................ 29
Calea spre mântuire........................................................................................................................................ 30
Unde ne sunt copiii?....................................................................................................................................... 31
Sfântul Efrem Sirul - Despre lucrarea vrăjmaşului.................................................................................. 33
Puterea Sfintei Liturghii............................................................................................................................ 35

Revista TRADIŢIA ORTODOXĂ este publicaţie înregistrată la

Biblioteca Naţională a României
Centrul Naţional de Numerotare Standardizată

TRADIŢIA ORTODOXĂ / MITROPOLIA SLĂTIOARA

ISSN 1842-7499
Editura „SCHIMBAREA LA FAŢĂ”
publicaţia respectă Legea nr. 594/2004 şi Legea nr. 186/2003, privind promovarea culturii scrise
-toate drepturile rezervate-

TRADIŢIA ORTODOXĂ- 40 p. Format: 8 din 64/88, CD nr. 39

Tipar executat la Tipografia „Adormirea Maicii Domnului” - Bucureşti, 2008
Tel. 021/434 23 36
 TRADIŢIA ORTODOXĂ
PUBLICAŢIE TIPĂRITĂ CU BINECUVÂNTAREA

Î.P.S. VLASIE MOGÂRZAN,

ARHIEPISCOPUL ŞI MITROPOLITUL BISERICII
ORTODOXE DE STIL VECHI DIN ROMÂNIA

ADRESA REDACŢIEI: Mitropolia Slătioara, Comuna Râşca, judeţul

Suceava
EDITURA „SCHIMBAREA LA FAŢĂ”

TEL/FAX: 0230/570.831, 0230/570.837;

Email: secretariat@mitropoliaslatioara.ro
Web: http://mitropoliaslatioara.ro