You are on page 1of 40

Apocalipsa

de Sfântul Ioan Iacob Românul

Războaie mari, înfricoşate, Noroadele civilizate -


Se vor ţinea aproape lanţ; Când mai vârtos vor progresa,
Dar mai grozav va fi ca toate Ca fiarele înfometate
Al „celor şapte la Bizanţ”. Cu dinţii se vor sfâşia.
Vor face „care zburătoare”, Atunci va fi ca armătura;
Iar coada lor de scorpion Balauri groaznici de metal,
Va face iarăşi tulburare, Împrăştiind pârjol din gură
Ca turnul de la Babilon. Şi fumuri cu venin mortal.

Sfatul Înţeleptului
„Dumnezeu cu înţelepciunea a întemeiat pământul, şi au gătit cerurile cu priceperea.
Întru cunoştinţa Lui adâncurile s-au deschis, şi norii au izvorât apă. Fiule! Să nu treci, ci
păzeşte sfatul meu şi gândul. Ca să fie viu sufletul tău, şi să fie har împrejurul grumazului
tău, şi va fi vindecare trupului tău, şi purtare de grijă de oasele tale. Ca să umble în pace
având nădejde în toate căile tale, şi ca să nu se poticnească piciorul tău. Că de vei şedea, fără
de frică vei fi, şi de vei dormi, dulce vei dormi. Şi nu te vei teme de frica, ce va veni asupră-ţi,
nici de năvălirile necredincioşilor cele împresurătoare. Că Domnul va fi întru toate căile tale,
şi va întări piciorul tău, ca să nu te clăteşti. Nu te lepăda a face bine celui lipsit, când poate a
ajuta mâna ta. Nu zice: «du-te şi să te întorci şi mâine îţi voi da», putând tu face bine, că nu
ştii ce va aduce ziua ce vine. Nu meşteşugi rele asupra prietenului tău, care vine de aiurea şi
nădăjduieşte spre tine. Nu fii iubitor de vrajbă împotriva omului în zadar, ca să nu-ţi facă ţie
rău. Nu-ţi agonisi ocările oamenilor răi, nici urma căilor lor. Că necurat este înaintea
Domnului tot călcătorul de lege, şi cu cei drepţi nu se împreună. Blestemul Domnului în
casele celor necredincioşi, iar curţile drepţilor bine se cuvintează. Domnul mândrilor le stă
împotrivă, iar celor smeriţi le dă dar” (Pilde 3, 19-34).
Revistă de teologie ortodoxă
tipărită cu binecuvântarea
Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit
VLASIE MOGÂRZAN

Coordonator:
P.S. Episcop Vicar
SOFRONIE SUCEVEANUL
Interviu cu Înalt Preasfinţitul Vlasie Mogârzan,
Arhiepiscop şi Mitropolit
al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România

C redincioşii sunt turburaţi de repeziciunea cu care se


derulează şirul evenimentelor recente, în care se
oglindesc plinirea proorocirilor despre sfârşitul acestui veac.
potriva vrăjmaşilor şi răsplată după faptă împotrivitorilor
Lui, răsplata cuvenită” (Is. 59, 18). Proorocul Ieremia ne arată
o cale de scăpare, când zice: „Fugiţi din Vavilon şi fiecare să-şi
Consideraţi că în aceste vremuri omenirea se îndreaptă scape viaţa, ca să nu pieriţi pentru fărădelegile lui, căci
către calea pierzării? Şi dacă da, oare ce anume ar mai pu- acesta este timpul răzbunării pentru Domnul, căci El îi va da
tea împiedica acest sfârşit al vremilor? răsplată” (Ier. 51, 6). Vavilonul pomenit aici este metaforic,
Dintotdeauna, omul a fost legat de Dumnezeu printr-o el închipuind nebunia şi tumultul acestei lumi, care aruncă spre
poruncă şi Lege a dragostei care, în cazul Sfinţilor, a fost cer săgeţile răzvrătirii sale, zicând retoric: «Unde eşti, Doamne?
lucrată şi împlinită până către culmile desăvârşirii. Dincolo Arată-Te nouă, ca să ne luptăm cu Tine!»
de acest caz fericit, însă, această relaţie s-a păstrat numai Turnul Vavilonului de astăzi nu mai este zidit din cără-
după măsura credinţei, nădejdii şi dragostei omului faţă de mizi de lut ars în cuptor, ci din pietrele nepăsării, ale necre-
Ziditorul său. Când omul a devenit potrivnic poruncilor dum- dinţei, hulei şi lepădării de Dumnezeu. El se înalţă trufaş, pe
nezeieşti, încălcând hotarul ce desparte virtutea de păcat, El ruinele fostei legături sfinte, ce unea pe om cu Ziditorul său,
şi-a ridicat Darul Său din om şi a pentru că oamenii nu vor să mai crea-
rupt comuniunea cu zidirea Sa, fără a-l dă în Dumnezeu din tot cugetul lor şi
da pierzării totuşi, lăsându-i vreme de din toată inima lor. Credinţa poate fi
întoarcere şi de pocăinţă, spre redobân- găsită mai mult pe buze decât în ini-
direa frumuseţii dintâi a vredniciei sale mă, după cum spune şi Sfânta Evan-
omeneşti, zidită după chipul şi asemă- ghelie: „Norodul acesta cu buzele Mă
narea lui Dumnezeu. cinsteşte, iar inima lor departe stă de
Chiar şi din slăvita ceată a Înge- la Mine” (Mc. 7, 6). După măsura cu
rilor, s-a înfăptuit prima mare cădere, care oamenii se îndreaptă spre calea
atunci când Lucifer a dorit să îşi înalţe cea largă a piezării, în aceeaşi măsură
scaunul mai sus decât cel al lui Dum- se va întări şi mânia lui Dumnezeu asu-
nezeu, spunându-şi întru sinea sa: „Ridi- pra noastră. În aceste clipe aproape
ca-mă-voi în ceruri şi mai presus de apocaliptice, avem nevoie de adevă-
stelele Dumnezeului celui puternic voi rata pocăinţă, aceasta fiind singura
aşeza jilţul meu!” (Is. 14, 13). Într-o cli- cale prin care se mai poate îmblânzi
pită, el a căzut din înaltul cerului până dreapta mânie a lui Dumnezeu.
tocmai în prăpastia iadului, devenind - S-a spus despre Apocalipsa Sfân-
din înger al luminii - înger al întuneri- tului Apostol şi Evanghelist Ioan că
cului şi al groazei. De atunci şi până azi, nu mai este în concordanţă cu vre-
vreme de mii de ani, diavolul încearcă murile actuale, şi că toate cele cu-
să îi înşele pe oameni; să-i facă uce- prinse în ea ar fi de domeniul tre-
nici ai săi şi potrivnici ai lui Dumnezeu. cutului. Mai mult încă, unii dintre
„Domnul va judeca pe norodul „înţelepţii” pe deplin nebuni ai aces-
Său. Înfricoşat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului tui veac au mers până într-atât de departe, încât au afirmat
Celui viu” (Ev. 10, 30-31). Când locuitorii Sodomei şi ai Gomorei că Sfântul Ioan a suferit de schizofrenie şi grave tulburări
– slăvitele şi fastuoasele cetăţi ale Pentapolei (pe teritoriul Isra- mentale, iar vederile sale prooroceşti despre sfârşitul lumii
elului de astăzi, într-o zonă acoperită de apele Mării Moarte) văzute sunt de fapt o transcriere incoerentă a halucinaţiilor
au întrecut firea păcatului, Dumnezeu a lovit în ei cu foc şi sale, ce nu merită a fi luate în seamă sub nici o formă. Ce
pucioasă, iar despre aceasta aduce mărturie şi Sfântul Apostol spunem oamenilor vrăjiţi de înşelătoria acestor hulitori, care
şi Evanghelist Luca: „Iar în care zi a ieşit Lot din Sodoma, a calcă în picioare Sfânta Scriptură şi batjocoresc prezicerile
plouat foc şi piatră pucioasă din Cer, şi a pierdut pe toţi” (Lc. Apocalipsei?
17, 29). Au fost însă şi vremuri când, prin pocăinţă, mânia lui Un filosof creştin, Petre Ţuţea, spunea foarte potrivit pen-
Dumnezeu a fost îmblânzită: prin post, pocăinţă şi rugăciune, tru aceste vremuri, că „fără Dumnezeu omul rămâne un biet
precum au făcut locuitorii cetăţii Ninive (cetate situată în animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge
Mesopotamia antică, pe teritoriul statului Irak de astăzi), lucru spre nicăieri”. Foarte potrivit şi frumos grăieşte despre acest
despre care spune Proorocul Iona: „Atunci Ninivitenii au cre- lucru Sfântul Apostol Pavel, care zice că „vorbirea în limbi
zut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat cu sac, de la este semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredin-
cei mai mari şi până la cei mai mici” (Iona 3, 5). cioşi; iar proorocia, nu pentru cei necredincioşi, ci pentru
Pe toate le primim după măsura faptelor noastre, adică cei ce cred” (I Cor. 14, 22). Dintotdeuna, atunci când Dumne-
răsplată după faptă, după cum zice şi proorocul: „urgie îm- zeu a vrut să grăiască oamenilor, El le-a trimis semn din cer.

TRADIŢIA ORTODOXĂ
nr. 24 4
Când fariseii L-au ispitit pe Domnul, ei au cerut semn: „Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi să o socotiţi; iar semnele
„Învăţătorule, voim să vedem de la Tine semn” (Mt. 12, 38). vremilor nu puteţi” (Mt. 16, 3). Nu în zadar Dumnezeu a
Diavolul, de asemenea, a cerut semn, atunci când L-a ispitit descoperit prin vedenie Sfântului Apostol Ioan sfârşitul lu-
pe Hristos în Muntele Carantaniei, zicând: „de eşti Fiul lui mii acesteia. Dureros este faptul că, puţin câte puţin, proorocia se
Dumnezeu, aruncă-Te pe sineţi jos” (Mt. plineşte. Să ne gândim doar la versetul
4, 6). Tot semn a dat şi Iuda celor care care face referire la semnul fiarei, ce va fi
veniseră cu el, ca să-L prindă pe Iisus: pus pe frunte sau pe mâna dreaptă în
„Pe care-L voi săruta, Acela este. Prin- vremurile de apostazie, după cum se
deţi-L şi duceţi-L cu pază” (Mc. 14, 44). spune în Apocalipsă: „Şi face pe toţi cei
Din multa Lui iubire faţă de om, Dum- mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe
nezeu a trimis întotdeauna înştiinţare - adică cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi,
semn - mai înainte de a pedepsi, pentru ca ca să le dea lor semn peste mâna lor cea
omul, pocăindu-se, să fie izbăvit. „Dat-ai dreaptă, sau peste frunţile lor. Şi ca
celor ce se tem de Tine semn ca să fugă
nimenea să nu poată cumpăra sau vinde,
de la faţa arcului” (Ps. 60, 4), spune Proo-
fără numai cel ce are semnul, sau
rocul David. Toate semnele şi proorociile
numele fiarei, sau numărul numelui ei.
nu sunt îndreptate împotriva omului, ci
Aicea este înţelepciunea; cel ce are minte să
pentru înţelegere, adică pentru ca omul,
pricepând pierzarea ce îl aşteaptă, din socotească numărul fiarei; că număr de
pricina păcatelor, să se întoarcă din toa- om este, şi numărul ei – 666” (Apoc. 13,
tă inima şi cu toată umilinţa către Dum- 17-18). Trebuie să fim înţelepţi să înţele-
nezeu, după cum zice Proorocul: „Către gem taina apocalipsei. Despre această fiară
Tine au strigat şi s-au mântuit, în Tine au se spune că se va ridica din mare: „Şi am
nădăjduit şi nu s-au ruşinat” (Ps. 21, 5). Deci se cuvine a văzut suindu-se din mare o fiară, care avea şapte capete şi
crede în proorocii şi în semnele trimise de Dumnezeu din cer, zece coarne şi peste coarnele ei zece steme şi peste capetele
fără însă a ispiti vremurile când acestea se vor împlini. ei nume de hulă” (Apoc. 13, 1). Marea reprezintă apa sărată a
acestui pământ şi trebuie ştiut, că fiara nu se va ridica până
Suntem martorii unor schimbări profunde în toate ce apele dulci ale Ortodoxiei nu se vor săra cu erezia
sferele vieţii religioase şi sociale. Multe scenarii înfricoşă- ecumenismului şi a ateismului, care reprezintă numele de
toare devin realitate, chiar dacă până mai ieri, ele păreau a hulă despre care zice Apocalipsa. Numai aşa, fiara va prinde
fi de domeniul ficţiunii. Adevăraţii ortodocşi încep să simtă putere în mijlocul ereziei şi a apostaziei. Ecumenismul de
tot mai acut că lumea în care trăim cu toţii, devine din ce astăzi, spre care se îndreaptă Bisericile oficiale şi credin-
în ce mai ostilă - nu numai mântuirii, ci chiar convieţuirii cioşii lor, ca nişte oi fără păstor, este cea mai cutremurătoare
în limitele legilor şi tradiţiilor sociale împământenite. Am rătăcire – o adevărată erezie a ereziilor. Dar putem vedea
putea spune, fără a greşi cu nimic, că timpul nu mai are cum şi dintre cei dreptcredincioşi, există oameni care se
răbdare cu noi; nu vrea să ne mai îngăduie vreun pic, ci se pierd în noianul grijilor lumeşti. Mulţi pleacă până la
grăbeşte să-şi strângă peste noi cartea veacurilor, împli- marginile lumii, în căutarea unui trai mai bun, însă dau la
nind cele spuse de Domnul: «În ceea ce vă voi afla, în aceea schimb sufletul, întorcându-se acasă lepădaţi de Credinţă.
vă voi judeca». Mai concret, aş dori să aducem discuţia Aceşti necredincioşi sunt cei despre care se spune că „s-au
despre apariţia documentelor biometrice. Credeţi că prezenţa închinat balaurului celui ce a dat putere fiarei, şi s-au
lor reprezintă un semn al venirii lui Antihrist? închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei? Cine
Să nu ne lăsăm înfricoşaţi de tumultul iscat de înainte- poate să se bată cu
mergătorii lui Antihrist, ce se grăbesc a-i găti şi a-i netezi aces- ea?” (Apoc. 13, 5).
tuia calea către întunecarea şi vânarea sufletelor oamenilor. Din toate acestea,
Ştim cu toţii că se urmăreşte introducerea unui sistem unic numai credinţa în
totalitar de supraveghere a tuturor locuitorilor acestui pământ. Hristos cel înviat
Documentele biometrice îşi fac apariţia, iar introducerea lor ne mai poate izbăvi.
reprezintă apropierea vremii în care Antihrist va domni pe pă-
mânt. Din lipsă de credinţă, oamenii parcă ar vrea să închidă S-ar putea face
ochii şi, într-o clipă, să se trezească într-o altă eră, în raiul lui ceva pentru a amâ-
Dumnezeu, unde să nu mai fie îngroziţi de venirea lui Antihrist. na primejdia apoca-
Iubiţilor, Raiul ne aşteaptă pe toţi, însă el trebuie dobân- liptică? Se mai poa-
dit, iar pentru aceasta, trebuie să ne sârguim fiecare după te amâna obligativi-
cum putem, în locul în care am fost sădiţi de dreapta cea tatea introducerii
purtătoare de biruinţă a Ziditorului nostru. Unii oameni documentelor bio-
s-au înconjurat cu nepăsare, ca şi cum proorocirile ar fi nişte metrice şi a microci-
basme moderne despre cipuri sau electronică dezvoltată. Nu pului?
că unii ca aceştia nu ar cunoaşte adevărul, ci ei sunt trufaşi şi Proorocia Sfân-
nu vor să creadă. Pentru aceştia zice Sfânta Scriptură: tului Apostol şi

5 TRADIŢIA ORTODOXĂ
Evanghelist Ioan grăieşte lămurit: „Şi s-a dat ei gură care Antihrist va spune „celor ce locuiesc pe pământ să facă chip
grăia mari şi hule, şi s-a dat ei stăpânire să facă război fiarei”, iar despre chipul fiarei - pecetea fiarei sau semnul
patruzeci şi două de luni. Şi şi-a deschis gura sa spre hulă fiarei, ştim că este 666, care se ascunde în spatele documen-
asupra lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul telor biometrice, a codului de bare, sau în softul micro-
Lui, şi pe cei ce locuiesc în Cer. Şi s-a dat ei să facă război cipului. Deci acestea toate sunt mijloace prin care poporul va
cu sfinţii şi să-i biruiască pe ei; şi s-a dat ei stăpânire peste fi înşelat să primească pecetea satanei.
toată seminţia şi limba şi neamul. Şi se vor închina ei toţi cei
Cei care luptă până la jertfă împotriva lui Antihrist vor fi
ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise în
încununaţi şi vor împărăţi cu Hristos. Să nu fie una ca
Cartea Vieţii Mielului celui junghiat de la întemeierea
aceasta, dar… ce se va întâmpla cu cei ce vor cădea şi se
lumii” (Apoc. 13, 6-9). Nemincinoasă este Sfânta Scriptură, iar
vor închina fiarei?
ea spune clar că stăpânirea lui Antihrist va trebui să E greu de spus acest lucru. Mântuirea sufletelor
fie. Acest lucru se va întâmpla, chiar peste este în mâna lui Dumnezeu. Dacă Iuda s-ar
voinţa oamenilor. Lupta cu fiara va trebui
fi căit câtuşi de puţin, Mântuitorul l-ar fi
purtată de către fiecare dintre noi, de
primit şi pe el, precum l-a primit pe
către fiecare om care nu va primi să
Petru, care se lepădase de El. Nu
se închine ei. Această luptă nu va
vreau să încurajez prin aceasta spre
fi uşoară, însă doar cei ce se
acceptarea peceţii satanei, şi nici
împotrivesc fiarei vor învia şi
nu vreau ca aceste cuvinte ale
vor împărăţi împreună cu
mele să fie folosite de cineva
Hristos, cum spune Sfântul
drept scuză pentru lepădare.
Ioan Evanghelistul: „Şi am vă-
Tot la fel de adevărat este că
zut scaune şi au şezut pe ele şi
nici nu vreau să-i deznădăj-
judecată li s-a dat lor; şi pe
duiesc pe creştini în lupta cu dia-
sufletele celor tăiaţi pentru
volul. Mă rezum la cuvintele Apo-
mărturia lui Iisus şi pentru
calipsei Sfântului Ioan, care spu-
cuvântul lui Dumnezeu şi care
ne: „Şi din fum au ieşit lăcuste
nu s-au închinat fiarei, nici chi-
pe pământ şi li s-a dat lor putere,
pului ei; şi nu au luat semnul pe
precum au putere scorpiile pămân-
fruntea lor şi pe mâna lor; şi au vie-
tului. Şi s-a zis lor: Să nu vatăme iarba
ţuit, şi au împărăţit cu Hristos” (Apoc. 20,
pământului, nici toată verdeaţa, nici tot
4). Începutul luptei împotriva lui Antihrist se
copacul, fără numai pe oamenii, care nu au
va face prin respingerea peceţii fiarei, care
„Mielul lui Dumnezeu, Care ridică pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor. Şi
număr de om este; şi numărul ei – 666.
păcatele lumii” (Ioan 1, 29) li s-a dat lor, ca să nu îi omoare pe ei, ci
Sfârşitul acestei lupte împotriva diavo- ca să se chinuiască luni cinci şi chinul
lului şi pentru numele lui Dumnezeu lor, ca chinul scorpiei, când loveşte pe om. Şi în zilele acelea
este jertfa, lucru despre care găsim referire în Sfânta Scrip-
vor căuta oamenii moartea şi nu o vor afla; şi vor pofti să
tură: „Şi s-a dat ei a da duh chipului fiarei, ca să şi grăiască
moară şi moartea va fugi de la ei” (Apoc. 9, 3-6). Însă acestea
chipul fiarei şi să facă ca, câţi nu se vor închina chipului
va fi doar chinul celor care se leapădă de Dumnezeu şi slu-
fiarei, să se omoare” (Apoc. 13, 16).
jesc satanei, pe când plata pentru lepădare e una şi mai grea,
Având în vedere aceste proorociri scripturistice, dar şi
şi anume: „Oricine se închină fiarei şi chipului ei şi ia semn
descoperirile avute de către Sfinţii Părinţi, ce fac referire la
pe fruntea sa sau pe mâna sa, acesta va bea din vinul mâniei
sfârşitul veacurilor, eu cred că introducerea acestor docu-
lui Dumnezeu cel dres neamestecat în paharul mâniei Lui şi
mente biomentrice, a microcipului şi a peceţii a lui Antihrist,
se va chinui cu foc şi cu piatră pucioasă înaintea Sfinţilor
precum şi a chinurilor celor ce nu vor primi lepădarea de
Îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor în vecii
Dumnezeu - toate acestea se vor întâmpla cu siguranţă, după
vecilor se suie; şi nu au odihnă ziua şi noaptea cei ce se în-
voia lui Dumnezeu. Datoria noastră nu este aceea de a iscodi
chină fiarei şi chipului ei şi cel ce ia semnul numelui ei” (Apoc.
vremea când vor fi acestea, ci mai mult de a ne pregăti şi a
14, 9-11). Acestea sunt muncile veşnice ale iadului.
ne înarma cu armele creştinului, pentru a sta împotriva tuturor
acestor uneltiri care sunt de la diavol. Biserica Ortodoxă Română (de stil nou) – prin glasul
Patriarhului Daniel – s-a desolidarizat de protestele mediu-
Se spune că Antihrist va veni cu mare înşelare. Cum se
lui monahal şi ale societăţii civile, duse împotriva intro-
tâlcuieşte acest lucru?
ducerii actelor de identitate prevăzute cu microcip. Sinodul
Înşelarea va începe cu falsele minuni făcute de Anthrist
Bisericii Ortodoxe Române de stil nou (B.O.R.), conform
pe pământ. Spune Sfântul Ioan: „Şi înşeală pe cei ce locu-
Hotărârii nr. 638/2009, adoptată în unanimitate în şedinţa
iesc pe pământ, pentru semnele care i s-a dat ei să le facă
de lucru din 25 februarie 2009, a lăsat „libertatea” credin-
înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă
cioşilor ei de a „opta” între noul tip de paşaport (biometric)
chip fiarei, care are rana sabiei” (Apoc. 13, 15). Aici este
şi altul simplu, cu statut temporar, cu o perioadă de vala-
lămurit în mod clar, care va fi pasul înşelării, adică fiara-
bilitate de şase luni. Prin urmare, Patriarhia Română nu

TRADIŢIA ORTODOXĂ
nr. 24 6
sprijină iniţiative anti-cip, motivând că „are şi datoria de a Hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe a Greciei, cu privire
fi un factor al păcii sociale” şi nu numai „obligaţia de a la introducerea noilor acte biometrice, le descria pe acestea
apăra credinţa ortodoxă şi demnitatea umană”. Care este ca pe o „ameninţare de coşmar” la adresa libertăţii perso-
aportul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi în privinţa împiedi- nale (Circulara nr. 2548/1 aprilie 1993 şi Circulara nr.
cării acestor demersuri de întronare a lui Antihrist? 2626/7 aprilie 1997). Biserica Ortodoxă Sârbă, cu care de
Am citit în presă despre protestele credincioşilor orto- asemenea Biserica Ortodoxă Română (de stil nou) se află în
docşi de stil nou, îndreptate împotriva hotărârii Sinodului comuniune, a cerut foarte categoric, în anul 2006, ca legea
Bisericii Ortodoxe Române, din 25 februarie 2009. Prin ur- privind actele de identitate electronice „să nu fie pusă în
mare, pot afirma că aşteptările poporului au fost trădate. practică“. Biserica Ortodoxă din Ucraina (jurisdicţie a Patri-
Oamenii aşteptau un răspuns competent, bine argumentat, arhiei Moscovei), a criticat „codificarea” populaţiei, printr-un
şi neapărat duhovnicesc, din care să reiasă grija pastorală a act din anul 1998 şi într-o pastorală din 29 decembrie 2003,
celor ce au ca datorie sfântă ocrotirea şi îndrumarea turmei semnate de Mitropolitul Vladimir al Kievului şi de toţi mem-
încredinţate. Au primit, în schimb, un comunicat sec, redac- brii Sfântului Sinod. Poziţia Sinodului Bisericii Ortodoxe
tat în termeni politici, din care transpare o ironie făţişă la Ruse a fost, de asemenea, lipsită de orice echivoc, reamin-
adresa „reţinerilor de natură religioasă”, cu privire la accep- tind statului că „strângerea, păstrarea şi utilizarea infor-
tarea acestor paşapoarte biometrice. Îngrijorarea reală şi fun- maţiei despre viaţa privată a persoanelor fără acordul aces-
damentată a creştinilor preocupaţi de sufletele lor este catalo- tora nu este permisă (art. 24)”. Tot în contradicţie cu
gată, în opinia Sinodului B.O.R., drept „preocupare exce- hotărârea B.O.R. se situează şi declaraţia Sfintei Chinotite a
sivă pentru lucruri trecătoare”. Sfântului Munte Athos, din
Cât despre „soluţia” alternativă 21.08.1997, în care părinţii atho-
a acceptării documentelor tempo- niţi afirmă că datoria fundamen-
rare, acest lucru nu este decât o tală a mărturisirii credinţei şi
amânare şi o înşelare, specifică încrederea în proorociile desco-
metodelor de manipulare psiho- perite Sfinţilor de către Mântui-
logică. Se pune întrebarea: Ce torul „ne obligă să refuzăm ori-
se va întâmpla după aceste şase ce fel de act de identitate elec-
luni de provizorat? Ce fel de tronic cu cod numeric unic, ca
acte vor urma? Sinodalii B.O.R. aducând prejudicii libertăţii per-
se fac a uita că nu paşapoartele soanei şi conştiinţei noastre
sunt problema reală (ele fiind, creştine”.
într-adevăr, facultative), ci actele
Cum credeţi că vom putea de-
de identitate biometrice (bule-
păşi aceste provocări ale ateis-
tinul), care vor fi introduse în cu-
mului contemporan?
rând, şi care sunt obligatorii pen-
Nu ştiu dacă mai putem vorbi despre o „depăşire” a
tru orice cetăţean al României.
acestor impasuri, ci doar cel mult despre o amânare a con-
Biserica Ortodoxă de Stil Vechi şi-a făcut cunoscut
fruntării directe cu ele, pentru că proorociile insuflate de
punctul de vedere în privinţa introducerii acestor documente,
Duhul Sfânt nu rămân mincinoase. Zice Mântuitorul: „Cerul
în cadrul şedinţei sinodale din 10/23 februarie 2009, când, în
şi pământul vor trece, iar cuvintele Mele nu vor trece” (Mt.
unanimitate, s-a votat pentru respingerea şi osândirea orică-
24, 35). După cum au tâlcuit şi Sfinţii Părinţi semnele de la
rei tentative de introducere a tuturor documentelor biome- sfârşitul veacului, eu văd că aceste semne se arată astăzi în
trice. Acest comunicat este disponibil pentru consultare pe
mijlocul nostru. Departe de noi orice urmă de deznă-
pagina de internet a Mitropoliei Slătioara. Mai mult, am tri-
dejde, dar aş spune că trăim cel din urmă veac. Noi
mis adrese oficiale către toate instituţiile şi mediile abilitate,
suntem creştinii de la coada veacului. Să nu ne temem,
rugându-le, în numele lui Dumnezeu, „să întreprindă toate
fiindcă, prin ajutorul lui Dumnezeu, creştinii ultimului veac
demersurile ce le stau în putinţă, pentru a asigura poporului
sunt cei despre care Sfinţii Părinţi au spus că se vor
român dreptul vieţuirii în deplinătatea frumuseţii chipului
mântui prin răbdare, şi vor fi mai mari decât Sfinţii de
dumnezeiesc, dar şi a libertăţii şi intimităţii personale, con-
demult. Într-adevăr, încercările vor fi multe şi grele, însă
form normelor convieţuirii sociale”.
ochii noştri vor vedea minuni cutremurătoare, pe care
Fiecare vom răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru orice
Dumnezeu le va face în mijlocul turmei celei mici, care încă
decizie luată la nivel de Biserică, şi tocmai pentru acest fapt,
va mai crede într-Însul. Vor fi semne şi minuni, precum şi o
conştiinţa ne-a îndemnat să luăm această hotărâre (înainte ca
revărsare a Darului Duhului Sfânt, cum nu a mai fost
Biserica de stil nou să-şi fi făcut publică poziţia) – nu spre a
vreodată pe acest pământ, dar de acestea toate se vor
instiga către neascultare şi dezordine socială, ci pentru a-i împărtăşi doar cei ce „umblă în legea Domnului”, punând
pune pe credincioşii noştri într-o protecţie duhovni- preţ pe sufletul lor, şi căutând cu tot dinadinsul să se
cească. Mă intrigă însă poziţia Patriarhiei de stil nou, emisă
mântuiască. Nu mai este vreme pentru îndoială şi necredinţă;
prin intermediul purtătorului de cuvânt, părintele Constantin
pentru iscodire şi vicleşug. Trebuie să fim un adevărat
Stoica, ce vine într-o evidentă contradicţie nu numai cu pozi-
model pentru cei necredincioşi, arătându-ne credinţa
ţia B.O.S.V, ci chiar cu poziţia Bisericilor-Surori ale B.O.R.

7 TRADIŢIA ORTODOXĂ
prin fapte, iar nu prin cuvinte goale. Fie că suntem slujitori ai sfintelor altare, ori că suntem călugări sau mireni, scopul vieţii
ne este tot mântuirea. La Judecata sufletului, nu vom fi întrebaţi dacă am colindat pământul în lung şi în lat, pentru a dobândi
bogăţie sau slavă lumească, ci vom fi întrebaţi dacă am împlinit cele ale rânduielii în care ne-am aflat. Episcopii şi preoţii vor
fi întrebaţi dacă au avut purtare de grijă pentru paza Ortodoxiei şi pentru sufletele ce le-au fost încredinţate; monahii vor
trebui să dea seamă pentru ţinerea făgăduinţelor date la călugărie, iar mirenii au de dat răspuns atât pentru faptele proprii, cât şi
pentru cele ale pruncilor pe care i-au născut şi i-au crescut.
Observ cu adâncă durere un fenomen anormal, care a luat amploare în rândul familiilor de credincioşi, şi anume faptul că
părinţii îşi cresc acum copiii în cel mai mare lux şi răsfăţ, punându-le la dispoziţie toate înlesnirile tehnicii moderne
(calculator, internet, telefoane mobile), încă de la cea mai fragedă vârstă. Să ne gândim mai des, dragii mei, la faptul că
pruncii sunt o binecuvântare de la Dumnezeu; sunt suflete pe care noi, ca părinţi, trebuie să le ducem către Hristos, şi nu nişte
simple păpuşi însufleţite. Să nu ne iubim copiii cu dragoste trupească, deşartă, ci duhovnicească, învăţându-i de mici să caute
spre cele de sus, frumoase şi dumnezeieşti. Această datorie a noastră devine cu atât mai acută acum, când nori negri se abat
asupra Credinţei ortodoxe. Mă întreb, oare câţi dintre creştinii de astăzi, mai au bărbăţia de a-şi da pruncii către moarte
mucenicească, aşa cum au făcut-o Sfinţii de demult? Câţi dintre ei îşi mai educă oare copiii întru frica de Dumnezeu,
crescându-i în duhul jertfei de sine? Vedem cum parcă pe zi ce trece, timpul devine tot mai scurt. Suferim pentru lipsa
timpului; ne scuzăm că nu mai avem vreme pentru nimic, şi nu ne mai rugăm, dar în schimb petrecem ore în şir la televizor şi
în alte distracţii lumeşti. Acest lucru este un semn în plus că se apropie acel ceas înfricoşat, când vom sta în faţa Tronului
Dumnezeirii. Ce răspuns vom da atunci? Să nu mai amânăm nici o clipă întoarcerea noastră către Dumnezeu, şi să ne curăţim
partea lăuntrică a sufletului, spălându-l prin pocăinţă adevărată şi prin mărturisire curată. Dacă nu punem început bun vieţii
noastre – măcar acum, în cel de-al doisprezecelea ceas, e ca şi cum am vrea să ajungem în vârful scării dintr-un singur salt.
Îndemn pe toţi credincioşii, ca şi pe mine în primul rând, să ne străduim să lucrăm măcar acum, în ultimul ceas, cele
frumoase, ale lui Dumnezeu, pentru a îmblânzi dreapta Sa mânie, pornită asupra noastră. Dumnezeu să ne aibă pe toţi în paza Sa.

Povăţuire şi înaintevestire

„ a Sfântului Anatolie al Optinei


(1855-1922)
Fiul meu, să ştii că în zilele de pe urmă vor veni vremuri grele, după cum spune Apostolul. Vei vedea că, din pricina
împuţinării credinţei, rătăcirile şi dezbinările vor apărea în biserici şi, cum mai dinainte au spus Sfinţii Părinţi, pe
scaunele ierarhilor şi în mănăstiri nu va mai fi atunci nici un bărbat încercat în viaţa duhovnicească. Din care pricină, rătăcirile
se vor răspândi pretutindeni şi pe mulţi vor înşela. Vrăjmaşul neamului omenesc va lucra cu pricepere, ducând în rătăcire - de e
cu putinţă, şi pe cei aleşi. Nu va începe prin lepădarea dogmelor despre Sfânta Treime, Dumnezeirea lui Iisus Hristos sau
Născătoarea de Dumnezeu, ci pe nesimţite va începe a strâmba învăţăturile Sfinţilor Părinţi primite de la Duhul Sfânt - însăşi
învăţătura Bisericii. Viclenia vrăjmaşului şi uneltirile lui vor fi îndreptate împotriva unui număr foarte mic, al celor încercaţi în
viaţa duhovnicească. Ereticii vor pune mâna pe Biserică, îşi vor numi peste tot slugile, iar viaţa religioasă va fi lepădată. Însă
Domnul nu lăsa pe robii Săi fără apărare şi întru neştiinţa. El a spus: „din roada
lor îi veţi cunoaşte pe dânşii” (Mt. 7, 16-20). Şi sârguieşte-te să-i osebeşti de
păstorii adevăraţi; acei furi de cele ale Duhului, care sfâşie turma duhov-
nicească, „nu intră pe uşă în staul, ci sar pe aiurea”, după cum a spus-o
Domnul, adică vor intra nelegiuit, nimicind cu de-a sila dumnezeiasca orân-
duială. Pe aceştia, Mântuitorul îi numeşte „tâlhari” (In. 10, 1).
După lucrare, adevărata lor slujire este prigonirea adevăraţilor păstori,
întemniţarea lor, căci fără această slujire, turma duhovnicească ar putea să nu fie
prinsă. Drept aceea, fiul meu, când vei vedea în biserică batjocorindu-se
lucrarea dumnezeiască, învăţăturile Părinţilor şi orânduirea lăsată de Dum-
nezeu, să ştii că ereticii au şi apărut, chiar dacă pentru o vreme s-ar putea să-şi
tăinuiască relele voiri sau vor strâmba pe nesimţite credinţa dumnezeiască
pentru a izbuti mai bine, înşelându-i pe cei neiscusiţi. Îi vor prigoni nu doar pe
păstori, ci şi pe slujitorii lui Dumnezeu, căci diavolul, care ocârmuieşte rătă-
cirea, nu poate suferi vieţuirea după rânduiala lui Dumnezeu. Asemenea lupilor
în piei de oaie, vor fi cunoscuţi după firea lor îngâmfată, iubirea de desfătări şi
pofta de putere. Aceia vor fi trădători care vor pricinui ură şi răutate
pretutindeni; şi de aceea a spus Domnul că se vor cunoaşte „din roada sa” (Lc.
6, 43-45). Adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu sunt supuşi, iubitori de fraţi şi
ascultători de Biserică.
În vremea aceea, monahii vor îndura mari strâmtorări din partea ereticilor, iar
viaţa monahală va fi luată în batjocură. Obştile monahale vor fi sărăcite,
TRADIŢIA ORTODOXĂ
nr. 24 8
numărul monahilor se va împuţina. Cei rămaşi vor îndura silnicii. Aceşti urâtori ai vieţii monahale, care au numai înfăţişarea
credinţei, se vor nevoi să-i atragă pe monahi de partea lor, făgăduindu-le ocrotire şi înlesniri lumeşti, dar ameninţându-i cu
exilul pe cei care nu se supun. Din pricina acestor ameninţări, cei împuţinaţi cu sufletul vor fi foarte umiliţi, chinuiţi de propria
neputinţă. De vei trăi să vezi acel veac, bucură-te, căci în vremea aceea cei credincioşi care nu au alte virtuţi, vor primi cununi
numai pentru stăruinţa în credinţă, după cuvântul Domnului: „Tot cela ce va mărturisi întru Mine înaintea oamenilor, voi
mărturisi şi eu întru dânsul înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri” (Mt. 10, 32).
Să ai frica lui Dumnezeu, fiul meu! Nu pierde cununa primită, ca să nu fii lepădat de Hristos în întunericul cel cumplit şi în
veşnicul chin. Stai tare în credinţă şi, dacă e nevoie, îndură cu bucurie prigonirile şi alte necazuri, căci atunci Domnul îţi va
ajuta ţie; iar Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori vor privi cu bucurie la lupta ta.
Însă, în acele zile, vai monahilor legaţi de averi şi bogăţii şi care de dragul celor materialnice se învoiesc ca înşişi să se
robească ereticilor. Îşi vor adormi conştiinţa spunând: „Vom cruţa mănăstirea, iar Domnul ne va ierta”. Nenorociţi şi orbi, ei
nici nu gândesc că prin rătăciri (erezii) şi rătăciţi, diavolul va intra în mănăstire şi că apoi nu va mai fi o sfântă mănăstire, ci
ziduri goale din care harul va pleca pe veci. Dar Dumnezeu este mai puternic decât diavolul şi nu-i va părăsi niciodată pe robii
Săi. Vor exista mereu creştini adevăraţi, până la sfârşitul veacurilor, dar ei vor alege locuri singuratice şi pustii. Nu te teme de
necazuri, ci teme-te de primejdioasa rătăcire, căci ea izgoneşte harul şi desparte de Hristos; din care pricină, Domnul a poruncit
ca în aşa fel să-l socoteşti pe eretic, încât „să-ţi fie ca un păgân şi vameş” (Mt. 18, 17). Şi aşa, întăreşte-te, fiul meu, în harul lui
Iisus Hristos. Cu bucurie grăbeşte-te la mărturisire şi la îndurarea suferinţei ca bun ostaş al lui Iisus Hristos, Care a spus: „Fii
credincios până la moarte, şi voi da ţie Cununa vieţii” (Apoc. 2, 10). Acestuia, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, cinste şi
slavă în vecii vecilor. Amin.”

Din chipul nevăzutului


Semnificaţia unei capodopere a iconografiei:
Icoana Sfintei Treimi, de Andrei Rubliov
D espre viaţa Cuviosului Andrei Rubliov, prea puţine
lucruri se cunosc cu exactitate. Se presupune că a văzut
lumina zilei în jurul anului 1360, şi că a intrat de tânăr în
Cu toate că se cunosc atât de puţine lucruri concrete
despre viaţa şi nevoinţele sale călugăreşti, Sfântul Cuvios
Andrei Rubliov este, el însuşi, o icoană nemuritoare a unei
obştea Mănăstirii Sfântului Serghie de Radonej, din apro- vieţi pline de sfinţenie, închinate lui Dumnezeu, şi un simbol
pierea Moscovei, în vremea egumeniei lui Nicon, cel ce a fost al unei măiestrii ridicate până aproape dincolo de puterea
numit întâistătător după fericita ador- noastră de înţelegere. Icoanele sale
mire a Cuviosului Serghie, primul cheamă privitorul la înstrăinarea min-
ctitor al mănăstirii, în anul 1392. ţii de lumea concretă, deşartă, suind-o
Pentru prima dată, numele său spre contemplarea vieţii de dincolo,
este menţionat în anul 1405, când a unde se găseşte raiul pierdut.
împodobit cu icoane şi fresce Cate- Cea mai cunoscută lucrare a sa
drala Bunavestire din Kremlin, alături este icoana Sfintei Treimi a Ve-
de Teofan Grecul şi de alt iconar ves- chiului Testament, pictată în jurul
tit, Prohor din Gorodeţ. Paginile croni- anului 1410, şi care în prezent este
cilor din acea vreme ne spun că, în expusă în Galeriile Tretyakov din
anul 1408, el a zugrăvit Catedrala Ador- Moscova. Tema sa iconografică se
mirii Maicii Domnului din Vladimir, bazează pe o compoziţie mai veche,
iar mai apoi (între anii 1425-1427), intitulată Ospitalitatea lui Avraam,
Catedrala Sfintei Treimi din Lavra întemeiată pe relatarea biblică a
Cuviosului Serghie. Spre sfârşitul vie- Arătării Sfintei Treimi la Stejarul din
ţii, se pare că s-a mutat la Mănăstirea Mamvri. În unele compoziţii mai
Andronikov din Moscova, unde şi-a vechi având ca temă Sfânta Treime,
desăvârşit ultima sa creaţie: frescele ce se pot observa detalii precum chipu-
împodobesc până astăzi interiorul Cate- rile celor doi Drepţi, întâmpinând pe
dralei Mântuitorului. Se mai crede, de cei Trei Bărbaţi (aşa cum sunt ei nu-
asemenea, că tot el este autorul mi- miţi în Scriptura veche, la Capitolul
niaturilor din celebrul Tetraevanghe- 18 din Cartea Facerii), ori pregătirile
liar Khitrovo. pentru ospătarea cereştilor oaspeţi
Nici data mutării sale la Domnul nu este cu certitudine (junghierea şi frigerea viţelului, ori coacerea azimelor). De data
cunoscută, însă majoritatea celor ce i-au cercetat viaţa, cred aceasta însă, Cuviosul Andrei Rubliov înlătură detaliile lumeşti
că ar fi avut loc undeva la începutul anului 1430. În iunie ale icoanei, şi, printr-o compoziţie de o fineţe maiestuoasă, el
1988, la Lavra Sfântului Serghie (mănăstirea sa de metanie), întoarce toată atenţia privitorului asupra tainei necuprinse de
a avut loc proclamarea trecerii sale în rândul Sfinţilor, minte a Sfintei Treimi.
hotărându-se ca zi de prăznuire în toată lumea ortodoxă, data Vedem trei Îngeri, aşezaţi în jurul unei mese, pe care este
de 4 iulie. aşezată o tipsie. În spate, vedem un peisaj - mai degrabă schi-

9 TRADIŢIA ORTODOXĂ
ţat, care cuprinde un arbore şi o clădire. Se remarcă, încă de la al răscumpărării, preînchipuind Mielul original, pe Iisus
început, o simetrie circulară, care cuprinde toate personajele şi Hristos. Asupra sa se îndreaptă atenţia celor trei îngeri, dar
elementele icoanei. Poziţia jilţurilor, întrevăzute lateral; cea a expresiile lor au întrucâtva nuanţe diferite, deşi trăsăturile
treptelor; poziţia picioarelor celor doi îngeri din prim plan; lor sunt aproape identice. În stânga icoanei, este zugrăvit
înclinarea capetelor lor - toate acestea sugerează o mişcare, ce Dumnezeu-Tatăl, binecuvântând cu mâna dreaptă. Îngerul
se manifestă şi în planul din spate. Arborele şi clădirea din din mijloc, îmbrăcat în veşminte evangheliceşti, îl închipuie
spate sunt înclinate spre stânga, ca sub suflul unui vânt pu- pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. El ţine mâna dreaptă jos,
ternic, dar accentul este pus asupra celor trei Chipuri: „Eu sunt la nivelul mesei, ca semn al supunerii voii sale: „Că nu caut
Cel ce sunt” (Eş. 3, 14). Chipurile sunt lipsite de vârstă, dar voia Mea, ci voia Tatălui Celui ce M-a trimis” (In. 5, 30), şi
totuşi produc o impresie de tinereţe; nu au un gen definit, însă al acceptării de a Se jertfi, primind moartea pe Cruce, pen-
totuşi ele îmbină robusteţea precisă cu graţia. Fizionomiile şi tru iubirea de oameni.
gesturile nu au fost zugrăvite pentru a fermeca privirea, şi, Îngerul aşezat la stânga, în faţa mesei, reprezintă Sfântul
totuşi, frumuseţea lor pare a nu fi din această lume. Înţelepciunea Duh, dar nu greşim dacă Îl numim Mângâietorul, după cum
creatoare a lui Rubliov – dobândită, desigur, prin rugăciune şi Îl numeşte Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, spunând:
osteneli călugăreşti, a ştiut să exprime, într-o manieră unică, „Iar Mângâietorul Duhul cel Sfînt, pre care-L va trimite
tinereţea şi frumuseţea şi veşnicia celor Trei Ipostasuri: „Îm- Tatăl întru Numele Meu, Acela pe voi vă va învăţa toate, şi
părat cu mărire veţi vedea” (Is. 33, 17). va aduce aminte vouă toate cele ce am grăit vouă” (In. 14,
Fiecare din cei trei îngeri poartă în mână un toiag lung şi 26). Mâinile sale nu se întind direct spre farfurie, chiar dacă
foarte subţire, adică fiecare persoană dumnezeiască este un că- două degete ale mâini drepte par a puncta spre aceasta;
lător, un pelerin. Numai Cuvântul S-a făcut trup, prin puterea ochii săi, plini de o tristeţe dumnezeiască se îndreaptă spre
şi vrerea Tatălui şi a Duhului. Niciodată, celelalte Două Per- chipul Cuvântului: „Întristat este sufletul meu până la moarte” (Mt.
soane nu au fost străine de lucrarea de mântuire a Fiului. 26, 38). Toată fiinţa îngerului al treilea emană, în tăcere, mila
Cele trei toiege simbolizează o făgăduinţă şi o mărturie. Ele şi mângâierea, iar întreaga compoziţie este o icoană a unirii
mărturisesc faptul că Cei Trei au venit deja printre oameni, şi a dragostei, dusă până la jertfă: „Mai mare dragoste de-
şi promit că vor veni încă. cât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună
Pe masa în jurul căreia sunt aşezaţi cei trei îngeri este pentru prietenii săi” (In. 15, 13).
aşezată o tipsie, pe care se poate discerne capul unui viţel. T.M.
Avraam a pregătit pentru oaspeţii săi cereşti trei măsuri de
floare de făină, un viţel tânăr cu carnea fragedă, unt şi lapte
(Fac. 18, 6-8). Felul de mâncare oferit îngerilor şi pus pe
masă capătă o semnificaţie care covârşeşte iubirea de străini
a Patriarhului: viţelul din icoană este un simbol al jertfei şi

Ce se întâmplă cu noi?
„Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.” (M. Eminescu, „Scrisoarea III”)

ntr-o lume în care scopul scuză mijloacele, iar poruncile dumnezeieşti sunt necinstite; într-o lume în care oamenii se
Î sârguiesc a se convinge unii pe alţii, spre a deveni servili noii împărăţii viitoare a lui Antihrist; într-o lume în care chiar şi
natura necuvântătoare strigă împotriva omului apostat - în această lume „îndată se va aprinde mânia Domnului şi iuţimea Lui
asupra unor astfel de oameni şi va cădea asupra lor tot blestemul legământului (...) şi va şterge Domnul numele lor de sub
cer” (Deut. 29, 20).
„Toate păcatele se vor ierta fiilor oamenilor (...) iar cine va huli împotriva Sfântului Duh, nu are iertare în veac” (Mc. 3, 28-29)
Nu sunt la voia întâmplării toate acestea. Patimile strigătoare la cer ale oamenilor îndobitociţi de poftele cărnii, fac ca
sfârşitul acestui veac să se apropie cu repeziciune. Păcatele omenirii actuale au depăşit cu mult păcatele Sodomei şi Gomorei,
pentru care Dumnezeu a coborât foc din cer. Staţi „întru slobozenia dar, cu care Hristos pe noi ne-a slobozit, staţi, şi nu cu
jugul robiei iarăşi vă cuprindeţi” (Gal. 5, 1) ne sfătuieşte Sfântul Apostol Pavel. „De veţi petrece voi întru cuvântul Meu, cu
adevărat Ucenici ai Mei sunteţi. Şi veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va slobozi pe voi (...) Deci dacă vă va slobozi pe voi
Fiul, cu adevărat slobozi veţi” (In. 8, 31-32; 36). Aici găsim cauza ce explică robia în care ne aflăm şi pentru care suferim.
Sfârşitul libertăţii umane vine imediat după sfârşitul credinţei în Dumnezeu. Chiar dacă poate Îl mai propovăduim cu buzele,
acest lucru nu este decât făţărnicie: „Se apropie de Mine norodul acesta cu gura lor şi cu buzele Mă cinstesc, iar cu inima lor
departe stă de la Mine” (Mt. 15, 8).
„Între Dumnezeu şi om există cea mai mare înrudire” spune Sfântul Macarie Egipteanul, prin faptul că am primit o zidire
după chipul lui Dumnezeu, rămânând ca fiecare dintre noi să dobândească şi asemănarea cu Dumnezeu, prin lucrarea virtuţilor
morale, prin credinţa dreptslăvitoare şi respectarea poruncilor dumnezeieşti. În acest sens, Sfântul Vasilie cel Mare spune că
„omul este o făptură care a primit poruncă să devină dumnezeu”, adică „chip al Chipului” (eikon Eikonos). Deci, omul are un
destin hristologic, întrucât îşi are originea în Hristos, Care este de o fiinţă cu Dumnezeu-Tatăl, lucru despre care şi Sfântul
Apostol Pavel mărturiseşte, spunând: „Suindu-Se la înălţime robit-a robime şi a dat Daruri oamenilor” (Ef. 4, 8). Cu adevărat,
„suindu-Se la înălţime” Iisus Hristos - ca Fiu al lui Dumnezeu, a robit mulţimea duhurilor rele, a robit pe slujitorii satanei „şi a

TRADIŢIA ORTODOXĂ
nr. 24 10
prins pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavol şi sa- toată teroarea satanică, lepădarea de Dumnezeu nu va fi una
tana, şi l-a legat pe el” (Apoc. 20, 2). Însă pe măsură ce numele generală. Precum în vremea lui Ilie, când a zis Dumnezeu către
lui Dumnezeu se necinsteşte şi se huleşte printre oameni, şi plăcutul Său: „Eu însă mi-am oprit dintre Israeliţi şapte mii de
Dumnezeu ridică „daruri oamenilor”, adică le ridică libertatea bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui
şi harismele primite de la Duhul Sfânt. Paharul mâniei dumne- Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!” (Par. 19, 18),
zeieşti se umple şi soseşte vremea secerişului, când lucrătorii tot aşa va fi şi în vremea apocaliptică, când oamenii iubitori de
gliei, adică sfinţii Îngeri vor alege zizaniile (adică neghinele) cele pământeşti se vor lepăda de Dumnezeu. Despre cei ce nu
de spicele roditoare, trimiţând pe cei drepţi la loc de odihnă şi vor primi semnul fiarei, ne spune Apocalipsa Sfântului Ioan:
pe cei păcătoşi în focul cel veşnic, iar proorociile Apocalipsei „Şi am văzut alt Înger suindu-se de la Răsăritul Soarelui,
se plinesc: „vai celor ce locuiesc pământul şi marea, că s-a având Pecetea lui Dumnezeu celui Viu; şi a strigat cu glas
pogorât diavolul la voi având mânie mare, ştiind că puţină mare celor patru Îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pământul
vreme are” (Apoc. 12, 12). şi marea, zicând: nu vătămaţi pământul, nici marea, nici
copacii, până ce vom pecetlui pe robii Dumnezeului nostru
peste frunţile lor. Şi am auzit numărul celor pecetluiţi o sută
patruzeci şi patru de mii pecetluiţi din toată seminţia fiilor lui
Israil” (Apoc. 7, 2-4). Răsplata celor care vor suferi chinurile
din partea slugilor lui Antihrist va fi veşnică: „După aceasta
am văzut, şi iată, gloată mare din tot neamul şi seminţiile şi
noroadele şi limbile, stând înaintea Scaunului şi înaintea
Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi finic în mâinile lor. Şi
strigau cu glas mare, zicând: Mântuirea Dumnezeului nostru
Celui ce şade pe Scaun şi Mielului. Şi a răspuns unul din cei
bătrâni, zicându-mi mie: Aceştia care sunt îmbrăcaţi cu
veşmintele cele albe, cine sunt şi de unde au venit? Şi am zis
lui: Doamne, tu ştii. Şi mi-a zis mie: Aceştia sunt cei ce vin din
necazul cel mare şi şi-au spălat veşmintele sale, şi şi-au albit
A Doua Venire a Domnului - Ceasul Judecăţii: Trâmbiţa veşmintele sale cu Sângele Mielului. Pentru aceasta sunt înain-
Arhanghelului şi învierea celor adormiţi tea Scaunului lui Dumnezeu şi slujesc lui ziua şi noaptea în
(v. Ioan 5, 28-29 şi I Tes. 14-17) Biserica lui; şi Cel ce şade pe Scaun se va sălăşlui peste ei. Nu
vor flămânzi mai mult, nici vor însetoşa mai mult, nici va mai
Nu avem nimic al nostru, ci totul este împrumutat (dăruit) cădea peste ei soarele, nici tot zăduful. Că Mielul cel din
de la Dumnezeu. Valoarea duhovnicească a omului nu constă mijlocul Scaunului va paşte pe ei şi îi va povăţui pe ei la
numai în virtuţile personale - în generozitatea sufletului, ascuţi- izvoare de ape vii, şi va şterge Dumnezeu toată lacrima de la
mea minţii, etc - ci în Arhetipul lui, care este Iisus Hristos. ochii lor” (Apoc. 7, 9-17).
Atunci când ne abatem de la calea dreaptă, deschisă prin
Naşterea şi Patimile Mântuitorului Hristos, necinstim chipul „Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Arhetipului, lăsând în urma noastră o desacralizare a valorilor Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!”
spirituale. În aceste condiţii, neavând nimic al nostru, oare am Progresul ştiinţific pare că şi-a atins apogeul, deşi se prea
putea da amanet lui Satan fiinţa noastră, care de fapt nu ne poate ca descoperirile tehnicii de azi să fie neînsemnate faţă de
aparţine? Dacă judecăm duhovniceşte, iar nu de pe poziţiile cele ale tehnicii de mâine. Cu fiecare nouă descoperire, contri-
politicienilor nebotezaţi, oare am putea permite ca chipul nostru buim la distrugerea naturii umane, lăsând în urmă îndeplinirea
să fie „clonat electronic”, înregimentat în cipuri şi apoi mani- lentă dar sigură, a proorociilor apocaliptice. Avem voie cel mult
pulat după bunul plac al slujitorilor lui Antihrist? Este adevărat să vorbim despre libertate, dar aceasta nu va mai fi a noastră.
că suntem oameni supuşi păcatului, dar suntem totodată însu- Avem voie să ne întemeiem un cămin, dar şi acolo vom fi chi-
fleţiţi de o nădejde înflăcărată spre mila lui Dumnezeu, Care riaşi în propria noastră casă. Avem voie să deţinem o pro-
are putere a ierta păcatele. Drept aceea, oare am putea accepta prietate, dar la rândul nostru vom deveni şi noi proprietatea
ca identitatea noastră duhovnicească de „fii ai lui Dumnezeu... cuiva. Ceea ce altădată era etichetat ca ficţiune, astăzi devine
şi fii ai Învierii” (Lc. 20, 36) să fie redusă la un număr într-o realitate. Treptat, se lucrează la distrugerea omenescului din
bucată de plastic? Icoana fiinţei umane nu trebuie să fie redusă noi şi transformarea conştiinţei umane într-un mecanism elec-
la un simplu suport electronic de emiţătoare şi implanturi! tronic, manipulat din culise de cei ce vor să-l nimicească. Mai
întâi, acest om de lut controlat prin intermediul celor mai
Unde îţi este iadule biruinţa ta? (I Cor. 15, 55) sofisticate sisteme electronice va fi folosit pentru îndeplinirea
Va trebui să alegem între Hristos şi Antihrist; între viaţa celor mai mârşave scopuri ale unei societăţi masonice, puse în
cea de puţină vreme, pecetluită cu numele fiarei şi viaţa cea slujba lui Satan, pentru ca în cele din urmă, acest instrument
veşnică, pecetluită cu suferinţele crucii. Totul este în mâna lui uman - omul în sine - să fie împins către sinucidere, răpindu-i-se
Dumnezeu, Care ar putea să oprească nenorocirea ce se abate până şi ultima nădejde de mântuire a sufletului.
asupra omenirii, însă suferinţa nu va fi de lungă durată: „Şi de Din exterior, oamenii sunt împinşi către lanţurile unui
nu s-ar fi scurtat zilele acelea, nu s-ar fi mântuit tot trupul, ci regim de sclavie drăcească, iar din interior sunt luptaţi de răz-
pentru cei aleşi se vor scurta zilele acelea” (Mt. 24, 22). Cu boiul indiferenţei şi al pasivităţii în cele duhovniceşti. Pe acest

11 TRADIŢIA ORTODOXĂ
fundament al nepăsării şi apostaziei de la Credinţă, se înalţă nici un drept de proprietate asupra datelor noastre personale
astăzi trufaşa columnă a lui Antihrist, având ca stemă şi înscrise în microcip, ele intrând în posesia U.E. din momentul
cunună semnul fiarei – 666. colectării lor! Mulţi vor cădea în capcana refuzului acestui tip
Tehnologia modernă şi metodele psihologice sofisticate de acte invocând doar aspectul lipsei lor de securitate, cerând
ale lumii capitaliste de astăzi au fost puse la treabă în slujba guvernanţilor lui Antihrist crearea unui alt sistem, mai eficace
îndobitocirii omului, însufleţindu-i acestuia o atracţie bolnă- şi mult mai sigur. Imediat, ei vor spune: „avem microcipul -
vicioasă faţă de valorile democratice ale unei aşa-zise „libertăţi”. cel mai perfect sistem de securitate personală, dar care trebuie
Libertatea este astăzi doar o noţiune scrisă, abstractă, dar care implantat pe frunte sau pe mâna dreaptă”. De aceea, refuzul
nu mai există în realitate. Mai există doar un cuvânt sec, ce actelor cu microcip va trebui să aibă la bază doar motive
acoperă de fapt cea mai crâncenă robie sub jugul lui Antihrist, religioase.
ce vrea să şteargă din om pecetea Darului Duhului Sfânt
„Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
primit prin Sfântul Botez, transformându-l chipul şi asemă-
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.”
narea lui Dumnezeu într-un produs numit „carne vie”, devenit
La umbra nefastă a „unităţii, cooperării, asistenţei şi
pasibil „comercializării” europene.
ajutorului reciproc” şi sub egida... Uniunii Europene, se
Libertatea nu trebuie confundată cu libera voie de miş-
desfăşoară de fapt ultimul act al unui scenariu scris cu multă
care în timp şi spaţiu. Atunci când eşti tratat ca un obiect,
vreme în urmă, în lojele
supravegheat ca pe un sclav,
oculte ale societăţilor secrete,
privat de dreptul liberului
care se conduc după un dic-
arbitru, pecetluit cu semnul
ton opus, şi anume „divide
fiarei şi purtând asupra ta
et impera” – dezbină şi
sistemul satanic al micro-
stăpâneşte. Atâta vreme
cipului - în aceste condiţii
cât România este membră
nu mai poate fi vorba
a U.E., ea este obligată să
despre libertate.
respecte angajamentele asu-
Cercetările tehnologice
mate în statutul de aderare,
asupra microcipului au do-
astfel încât se vor impune
vedit ca acesta este cance-
nu numai cipul biometric,
rigen, explozibil în contact
dar mai ales concesii
cu alte surse de radiaţii lu-
anticreştine, precum căsăto-
minoase şi poate produce
riile gay, chiar dacă nu sun-
stări de halucinaţii. Mai
tem de acord cu ele.
mult, acesta are în structura
Biserică profanată din Serbia. Pe pereţii cândva acoperiţi cu icoane, Antihrist va trebui să guver-
lui aşa-zisul „inel magic” astăzi se află inscripţii sataniste. neze ca un stăpân suprem şi
care în contact cu razele so-
mondial, un nou mesia, care
lare creşte temperatura corpului, până dincolo de limita
va strânge sub sceptrul lui toate seminţiile pământului,
suportabilului. Dacă adepţii Satanei nu au reuşit încă să
propovăduind pentru început pacea şi iubirea. El trebuie să fie
otrăvească populaţia prin chimicalele şi aditivii cu care au
încoronat în templul refăcut din Ierusalim, loc pe care astăzi
infestat produsele alimentare; prin vaccinurile aşa-zis
se află moscheea lui Omar. Instaurarea lui Antihrist repre-
anticancerigene (în fapt purtătoare şi generatoare de cancer,
zintă motivul zguduirii întregii lumi. În vremea acestei în-
aşa cum este şi vaccinul Gardasil), iată că în prezent se pune
cleştări mondiale, care va fi de natură morală, politică, eco-
la cale o altă stratagemă de distrugere a omului prin implan-
nomică, socială etc, cea mai mare virtute a creştinilor va fi
tarea microcipului, în numele securităţii personale. Nu poate
dreapta judecată.
fi vorba de nici o securitate personală, ci numai de o robie
Împrejurările întronării lui Antihrist sunt deja create.
electronică în numele lui Antihrist.
Şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso declara: „Tre-
Pentru camuflarea intenţiilor satanice ale acestui sistem, s-a
buie să transformăm criza în care ne aflăm într-o nouă opor-
mers treptat, pornindu-se de la obişnuirea oamenilor cu
tunitate. Avem nevoie de un nou plan pentru o lume nouă.
metodele sale. Iniţial, s-a făcut introducerea codului barat pe
Sincer, sper ca avându-l ca preşedinte pe Barack Obama,
mărfuri, apoi pe actele de identitate din plastic, făcându-se
SUA îşi va uni forţele cu Europa pentru a crea o lume nouă.
acum deja saltul la documentele biometrice. Se spune că
Pentru binele societăţii, pentru binele lumii”. În acelaşi spirit,
aceste acte ar fi sigure din punct de vedere al informaţiilor
Gordon Brown, primul ministru socialist din Marea Britanie,
conţinute de componenta lor electronică, dar simulările (fă-
face un apel către Barack Obama, cerându-i: „să colaboreze
cute de persoane particulare sau organizaţii civice), au dove-
cu Europa, pentru renaşterea unei noi ordini mondiale din
dit că un calculator nu foarte performant reuşea să citească
cenuşa crizei economice”. Directorul Consiliului European
informaţiile conţinute de un microcip aflat la câţiva metri
pentru Afaceri Externe, Mark Leonard, afirma: „Obama
distanţă! Un alt experiment reuşit a constat în emiterea unor
poate fi considerat noul Mesia, însă alegerea sa va fi o palmă
acte biometrice pentru celebrităţi decedate, ale căror amprente
peste obrazul europenilor care preferă să-l acuze pe Bush în loc
digitale şi date personale au fost probabil sustrase din anumite
să-şi asume responsabilitatea pentru problemele globale”.
bănci de date din S.U.A. Avem tot dreptul să ne punem
întrebarea: oare cine va citi datele noastre personale? În actul Pentru prima dată, se vorbeşte despre o preşedinţie
legislativ care aprobă emiterea acestor acte, se mai prevede planetară; oamenii îşi pun nădejdea într-un lider provi-
un alt lucru care ne dă de gândit, şi anume faptul că nu avem denţial, mai mult decât în Dumnezeu. Împotriva acestora

TRADIŢIA ORTODOXĂ
nr. 24 12
strigă proorocul Ieremia: „Blestemat fie omul, care îşi pune nădejdea în om şi îşi face sprijin din trup omenesc, şi a cărui
inimă se depărtează de Domnul” (Ier. 17, 5). Este vremea să ne aşteptăm la viitoare alegeri planetare. Însă pentru aceasta va fi
nevoie de înscenarea unei crize planetare, mondiale, care să arunce întreaga lume în haos, iar oamenii decepţionaţi să se arunce
în braţele „salvatorului” universal, ce mai târziu îşi va da pe faţă identitatea sa de Antihrist.
„Nimic nu te teme de cele ce vei să pătimeşti; că iată diavolul va să arunce dintre voi în temniţă, ca să vă ispitiţi; şi veţi
avea necaz în zece zile; fii credincios până la moarte şi voi da ţie cununa vieţii” (Apoc. 2, 10).
Ierom. A.

„ Implanturi, microcipuri şi controlul minţii


Sociologul japonez Yoneji Masuda, „tatăl societă-
ţii informatice” îşi exprima în 1980 neliniştea
asupra faptului că libertatea noastră este ameninţată. Yoneji
biocurenţilor. Pe post de cobai (animale pentru experi-
mente) în cadrul unor experimente secrete au fost folosiţi
deţinuţi, soldaţi, bolnavi psihic, persoane cu handicap, ho-
Masuda se referea la o tehnologie cibernetică total necu- mosexuali, femei singure, batrâni, copii de şcoală - fiecare
noscută celor mai mulţi dintre oameni, o tehnologie care din aceste grupuri fiind considerate „marginale” de către
cuplează creierele umane (prin intermediul microcipurilor), cercetătorii în slujba „elitei”. The Washington Post relata,
cu sateliţi controlaţi de la sol prin supercomputere. Primul în mai 1995, faptul că însuşi prinţul William al Marii Brita-
implant pe creier a fost efectuat în 1974 în Ohio, SUA şi în niei a primit un implant la vârsta de 12 ani, pentru a fi găsit
Stockholm, Suedia. Încă din 1946 fuseseră introduşi elec- în cazul că ar fi fost răpit. O astfel de tehnică a fost folosită
trozi în creierele unor nou-născuţi fără ştiinţa părinţilor. şi în timpul războaielor din Irak. Supercomputerele de la
În perioada anilor ’50-’60, se Naţional Security Agency (NSA)
introduceau deja electrozi în creie- pot „vedea şi auzi” ceea ce soldaţii
rele oamenilor şi animalelor, în spe- trăiesc pe câmpul de luptă cu ajuto-
cial în SUA, pentru cercetări asupra rul unui sistem special de recepţie.
funcţiilor creierului şi corpului, cât În timpul războiului din Vietnam,
şi pentru a se obţine influenţarea au fost injectate soldaţilor implan-
comportamentului. Acestea din ur- turi care determinau modificarea
mă poartă numele de control mental cantităţii de adrenalină în sânge.
(MC) şi sunt metode ce au ca scop Astronauţii americani au fost im-
modificarea atitudinilor şi compor- plantaţi cu microcipuri înainte de a
tamentului uman. A exercita con- fi trimişi în spaţiu, astfel încât gân-
trolul asupra funcţiilor creierului a durile şi emoţiile lor să poată fi ur-
devenit unul din ţelurile armatei şi mărite şi înregistrate.
al serviciilor secrete. Un microcip de 5 micromilimetri
În urmă cu treizeci de ani, im- (diametrul unui fir de păr este de 50
plantele pe creier - atunci în mărime milimicrometri) plasat în nervul op-
de cca 1 cm2 - se puteau observa prin tic al unei persoane, „suge” impul-
röentgenografie. Mai târziu, mări- surile nervoase din acea zonă a
mea lor a fost redusă până la dimen- creierului responsabilă pentru mi-
siunea unui bob de orez, fiind fabricate din silicon, apoi din ros, văz şi auz şi le trimite spre înregistrare unui computer.
arseniat de galiu. Astăzi, sunt suficient de mici pentru a Odată recepţionate şi înregistrate, aceste impulsuri ner-
putea fi implantate în ceafă, spate ori în alte părţi ale corpu- voase pot fi trimise înapoi spre creierul persoanei în cauză,
lui sau injectate în timpul unei operaţii, fiind aproape nede- via microcipului implantat. Cu ajutorul unui RMS, pot fi
tectabile. Din punct de vedere tehnic, astăzi este posibil ca transmise mesaje electromagnetice (codificate ca semnale)
fiecare nou-născut să fie injectat cu un asftel de microcip, asupra sistemului nervos, având drept consecinţă influen-
ce va servi la identificarea persoanei în cauză pentru tot ţarea acestuia. Cu astfel de dispozitive RMS, persoanelor
restul vieţii sale. Despre astfel de planuri s-a discutat în cel sănătoase li se pot induce halucinaţii vizuale/auditive. Fie-
mai mare secret în SUA, fără să existe vreo preocupare care gând, reacţie, percepţie auditivă ori vizuală crează un
privind dreptul la viaţa privată. În Suedia, în 1973, pre- potenţial neurologic în creier, iar câmpurile electromag-
mierul Olof Palme a aprobat asemenea implante la de- netice pot fi decodificate în gânduri, imagini, sunete.
ţinuţi, iar bătrânii din azile au început să fie implantaţi, încă Stimularea electromagnetică externă poate, aşadar, modi-
de la mijlocul anilor ’80. Tehnica este descrisă într-un ra- fica lungimile de undă ale biocurentilor emişi de creier, ori
port oficial dat publicităţii de autorităţile suedeze. poate cauza crampe musculare extrem de dureroase în scop
Oamenii ce poartă asemenea implante pot fi urmăriţi de tortură. Sistemul electronic al NSA este capabil să ur-
oriunde prin captarea undelor radio de joasă frecvenţă pe mareasca şi să prelucreze simultan milioane de date
care le emit microcipurile. Funcţiile creierului le pot fi co- provenite de la astfel de oameni. Creierul fiecăruia dintre
mandate de computere, care pot chiar schimba frecvenţa noi are o frecvenţă de rezonanţă bioelectrică unică, exact

13 TRADIŢIA ORTODOXĂ
cum fiecare dintre noi are amprente digitale unice. Odată elemente.
detectată aceasta, creierul poate fi în întregime „programat” Pe parcurs, am făcut experimente asupra deţinuţilor şi,
cu ajutorul undelor de frecvenţă electromagnetică (EMF) treptat, am perfecţionat microschema, dându-i o formă plată,
transmise din afara, prin trimiterea unor semnale electromag- adică am adaptat-o pentru implantare (introducere în orga-
netice care sunt „traduse” ca imagini sau/şi sunete. Acesta nism). Scopul propus a fost atins - am creat o placă-
este unul din principiile războiului psi- microschemă, care să încapă într-un ac bac-
hotronic. Printr-un astfel de implant, via- teriologic. Am experimentat această placă
ţa privată a unui om este distrusă pentru asupra mai multor animale în oraşele
totdeauna. Persoana în cauză poate fi Sacramento şi Los Angeles, statul Cali-
manipulată în diferite moduri; lui i se pot fornia. În cadrul cercetărilor, am făcut ex-
induce reacţii felurite. Poate fi făcut agre- perimente asupra unui număr mare de ani-
siv sau letargic, i se poate schimba sexu- male şi s-au cheltuit milioane de dolari
alitatea etc. Este posibil, deci, să se fa- pentru a stabili locul potrivit de pe cor-
brice un adevărat soldat-robot. Această pul uman pentru implantarea microsche-
tehnologie a început să fie utilizată în ca- mei, care este constituită din 250.000 de
drul forţelor armate ale unor ţări NATO componente de bază. Destul de serioasă
„Ochiul lui Horus” - simbol ocult
încă din anii ’80, fără ca savanţii civili egiptean, preluat şi de organizaţia Noua s-a dovedit a fi problema alimentării şi
sau simplii cetăţeni să aibă habar. Aşa- Ordine Mondială reîncărcării acestei plăci de dimensiuni
dar, puţine informaţii despre aceste sis- minuscule. Au fost cheltuiţi 1,5 mili-
teme invazive de control mental pot fi oane dolari pentru determinarea locu-
găsite în jurnalele academice sau pro- lui de pe corpul uman pe care tempera-
fesionale. tura se schimbă cel mai rapid. Mamele
Metodele de control mental pot fi ştiu că acest loc este fruntea copilului.
utilizate şi în scopuri politice, pentru a-i Au fost stabilite două locuri: fruntea şi
face pe oameni să acţioneze împotriva mâna dreaptă a omului. Pe atunci înce-
intereselor individuale sau de grup, ori pusem să studiez Sfânta Scriptură. În
chiar să ucidă, fără a-şi aminti nimic Apocalipsa Sfântului Ioan - cap. 13, 16
după aceea. Acest război tăcut este dus împotriva civililor şi - am citit următoarele: „Şi face pre toţi cei mici şi pe cei
soldaţilor de către Armată şi Serviciile Secrete. Din 1980, mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe
stimularea electronică a creierului a fost utilizată, în SUA, în cei robi, ca să le dea lor semn (semn scris) peste mâna lor
secret, pentru a controla oameni fără ştiinţă şi acceptul aces- cea dreaptă, sau peste frunţile lor”. Şi Dumnezeu mi-a
tora. Toate normele dreptului internaţional interzic manipu- descoperit prin Cuvântul Său cu ce mă ocup.
larea în acest mod a fiinţelor umane. Suntem oare gata să În desfăşurarea proiectului se întrezărea scopul lui: în-
robotizăm întreaga omenire şi să eliminăm definitiv viaţa semnarea tuturor oamenilor care trăiesc pe pământ. La sfârşi-
privată, inclusiv libertatea de a gândi? Câţi dintre noi ar ac- tul unei întruniri s-a apropiat de mine un funcţionar de stat
cepta încălcarea vieţii noastre private, astfel încât până şi care mi-a spus sa nu destăinui nimănui informaţia despre fap-
gândurile noastre cele mai secrete să poată fi citite? Astăzi tul că plăcuţa e gata. Vreau să vă spun că în Florida, în insti-
există deja tehnologia care permite înfiinţarea unei Noi Or- tuţiile pentru copii (grădiniţe sau orfelinate), există copii
dini Mondiale Totalitare” (Dr. în medicină Rauni-Leena LUU- cărora li s-au implantat aceste plăcuţe. Statul, precum şi CIA,
KANEN-KILDE). au acordat subvenţii pentru aceasta. L-am întrebat pe un
medic din Boston, statul Massachusetts: „Ce se va întâmpla
„Cu mulţi ani în urmă am început să lucrez, în calitate de
dacă această plăcuţă va ieşi din funcţiune?” El mi-a răspuns
inginer, la construcţia microschemelor: în cadrul unui grup
că organismul va reacţiona imediat, şi vor apărea răni
important de specialişti, am participat la elaborarea unui
purulente. Apocalipsa spune că s-a dus cel dintâi înger „şi a
proiect în oraşul Phoenix, statul Arizona. Acest proiect era
vărsat fiala sa pre pământ, şi s-a făcut rană rea şi mare în
legat în mod direct de alte proiecte, concepute în oraşul Bos-
oamenii cei ce aveau semnul fiarei, şi cei ce s-au închinat
ton, statul Massachusetts, precum şi în oraşul Hanford, statul
chipului ei” (Apoc. 16, 2). Aş vrea să mai spun câte ceva
California. Toţi erau întruniţi într-un singur scop: elaborarea
despre tehnologii. Există 23 de sateliţi capabili să citească
acestui proiect. În procesul lucrului, am făcut un experiment
orice informaţie, chiar de pe obiecte de dimensiuni foarte
asupra unei tinere femei căreia i-au fost implantate în
mici. De exemplu, de pe un timbru poştal, Satelitul poate citi
măduva spinării câteva scheme electronice cu semnale radio-
toată informaţia de pe licenţa dumneavoastră, şi acest lucru îl
fonice. Până la aceasta, femeia era total imobilă, deoarece
poate executa la fiecare 19 minute. Mai există sateliţi de tip
funcţia tuturor organelor era dereglată. După intervenţia noas-
nou, cu numele LUO, care verifică totul de la altitudini joase.
tră a sesizat că poate să-şi mişte picioarele şi mâinile, iar
Ele sunt atât de sensibile, încât determină temperatura
muşchii i-au devenit mobili. Întregul nostru grup a început să
corpului omenesc cu exactitatea de 0,4°C. De ele nu te poţi
lucreze la perfecţionarea acestor microscheme. Treptat, am reu-
ascunde nicăieri - nici în înălţime, nici în adâncime. Creştinii
şit să-i punem sub control comportamentul. S-a ţinut cont de
îl au drept adăpost pe Domnul nostru, Iisus Hristos. Vreau să
toate: sufocare, alergie, toleranţă sau intoleranţă la aceste
mai spun: adevăraţii creştini vor fi prigoniţi. Priviţi orice film

TRADIŢIA ORTODOXĂ
nr. 24 14
cu desene animate, cine este acolo omul rău - creştinul. În aproape că nu se completează. Şi la un moment dat veţi auzi
film, el permanent este dispreţuit. Ne vor prigoni şi pe noi că aceste rezerve au dispărut. De ce? Toate aceste lucruri se
dacă nu vom fi de acord cu ei şi nu vom merge la fac în taină, pentru a atinge un singur scop: guvernarea
compromisul lor păcătos. Astăzi, pentru a fi creştin adevărat, mondială. În planul preşedintelui Clinton cu privire la proble-
Biserica e nevoită să se afle în ilegalitate. mele sănătăţii este elaborarea cartelei medicale naţionale uni-
În poziţia noastră socială ne încredem guvernării, iar gu- ficate, care ar atesta identitatea persoanei. Ea este creată con-
vernarea tinde către organizaţia mondială. Cu mare rapiditate form celor mai noi tehnologii, cifrată secret de sistemul de
se apropie timpul guvernării mondiale. Acum se planifică guvernământ. După cum se vede, aceasta înseamnă că numă-
unificarea cartelelor de credit cu cele de debit. Mergem cu rul va fi pus pe fruntea omului, pe mână sau pe alt loc al cor-
paşi rapizi spre aceasta. În cabinetul vicepreşedintelui SUA, pului omului. Nimeni nu va putea beneficia de tratament fără
Al Gore, s-a spus: „Să fie cuprinşi în acest sistem toţi oamenii acest număr. Noi, la fel, trecem la societatea fără numerar
ţării”. Gore a spus că fiecare om din SUA trebuie să dispună (banii lichizi vor fi scoşi din uz). La început va fi utilizată car-
de un smart-card. Aceasta este o pregătire pentru plăcuţă, care tela de credit, iar mai târziu implantarea numărului. Uniunea
la vremea sa va fi implantată sub piele. Smart-cardul cuprinde Europeană a elaborat deja planul respectiv. Această uniune
o informaţie enormă despre om. Se pregatesc utilaje speciale oficial şi-a început activitatea pe 1 ianuarie 1993. Ea cuprinde
pentru folosirea acestor carduri. Vreau să vă spun: opuneţi-vă! 12 ţări ale Europei. Acesta este viitorul centru al conducerii
Dacă vine cineva şi vă prezintă noul sistem de identificare, mondiale. Noi ne aflăm pe muchia acelei perioade când se va
răspunsul dumneavoastră trebuie să fie: nu! S-au alocat 500 pune pecetea fiarei. Şi, dacă nu vom fi capabili să înţelegem
milioane de dolari pentru introducerea identificării pozitive şi să deosebim, vom deveni „complicii sistemului de stat uci-
pentru sistemul creării de velforuri, adică de identificare elec- gaş” (Discursul doctorului C. Sandersen, inginer-constructor în
tronică aflată sub piele. Eu am vorbit cu băieţii de la CIA şi ei domeniul microschemelor computerizate, în vara anului 1993, în ora-
mi-au spus că unii oameni din guvern, de exemplu Henri şul Spokane, statul Washington).
Kissinger, Lazenberg ş.a., au pus în discuţie această problemă.
Rezolvarea ei s-a conturat direct: nu vom putea controla
oamenii dacă nu îi vom însemna pe toţi, adică nu-i vom iden-
tifica. De aceea au fost alocate 500 milioane de dolari pentru
oamenii velforului pentru a-i identifica. Dumneavoastră puteţi
pierde cartela, să o împrumutaţi cuiva, iar însemnarea, adică
plăcuţa, nu o veţi putea pierde. Doar împreună cu capul sau
cu mâna. De exemplu, dacă cineva vă va fura mâna pentru a
cumpăra ceva de la magazin, lucrătorii magazinului îi vor
spune: „Ceva nu e în regulă cu omul acesta”. Va fi imposibil
de cumpărat şi de vândut fără ca să ai pe tine aceasta însem-
nare. Cu trei ani în urmă, la 17.000 de copii li s-au implantat
subcutanat aceste plăcuţe şi nu au apărut niciun fel de efecte
secundare. Şapte mii de oameni din Suedia au plăcuţe subcu-
tanate şi de asemenea nu au probleme. CIA are programe
pentru creştini. Ea este creată pentru a discredita creştinii prin
mişcarea ERA NOUĂ (New Age). Nu vă şochează faptul că
acum în şcoli se predă orice: şi budismul, şi islamul, şi tot ce
doriţi? Unde aţi auzit ca în şcolile publice să se înveţe morala
creştină? Nu veţi găsi. Sistemul rezervelor federale (sistem
financiar) are cinci bănci, care deţin controlul tuturor finanţe-
lor din lume: Rockfeller ş.a. Familia Rothschild are o atribuţie
nemijlocită la acestea.
Anul 1750. Bauer se ocupa de prelucrarea aurului şi lo-
cuia în Frankfurt (Germania). Firmamentul întreprinderii lui
era scutul roşu. Fiul lui a devenit bancher, şi-a schimbat nu-
mele de familie din Bauer în Rothschild, ce înseamnă „scutul
roşu”. Acest Rothschild a avut cinci feciori şi a trimis câte
unul în oraşele: Londra, Neapole, Viena, Paris şi Frankfurt ca,
prin mijlocirea banilor, să ia controlul asupra acestor ţări.
Anul 1775. Rothschild împreună cu alţi doisprezece băr-
baţi au organizat „sfatul celor 13”. Ei l-au ales pe Adam Weis-
haupt şeful sfatului. Adam Weishaupt, ce semnifică „Capul
Alb”, făcea parte din ordinul iezuiţilor (una dintre organiza-
ţiile sataniste). Acest sfat în prezent controlează nu numai
Schema electronică internă a microcipului
SUA, ci întregul sistem European. Astfel, banii rezervelor
federale nu aparţin oricărui guvern. Rezervele federale

15 TRADIŢIA ORTODOXĂ
Viitorul omenirii închinat diavolului

S e vorbeşte mult despre sfârşitul lumii, însă toate ne par a


fi basme. Ei, bine, azi nu este tocmai aşa. Trăim cu
adevărat vremurile cele mai de pe urmă. Nu e de mirare
domeniul producerii himerelor uman-animale. Sperăm ca în
curând să comercializăm această tehnologie şi să punem în
practică o viziune îndrăzneaţă, prin care orice om va putea
faptul că răul a cuprins toată lumea, având în vedere faptul să îşi înfăptuiască un stil de viaţă himeric... ”
că deja el bate acum şi la porţile Bisericii, încercând să Un scandal catastrofal pentru omenire, dar mai ales un
pătrundă cu forţa. Acest lucru s-a întâmplat odată cu insti- nou atac al masoneriei asupra creştinismului. Prin aceste
tuirea ecumenismului - ,,religia” universală a viitorului, diri- teste ştiinţifice, omenirea este coborâtă la condiţia dobitoa-
jată din umbră de masonerie, care este opera plină de măies- celor. Omul, zidit după chipul lui Dumnezeu îşi pierde iden-
trie a iudeilor care n-au crezut în Hristos, apoi preluată şi titatea, iar dobitoacele, zidite numai cu suflare de viaţă, sunt
propovăduită de papistaşi - un alt gen de vânzători de ridicate la asemănarea cu omul. După suflet, omul a do-
Hristos, care, teoretic, cred în Dumnezeu, dar practic, sunt bândit prin naştere chipul lui Dumnezeu, rămânând ca prin
vrăjmaşi ai dogmelor şi canoanelor Bisericii Sale. Până mai fapte şi credinţă să dobândească şi asemănarea. Apostazia şi
recent, se vorbea doar despre instituirea unei religii univer- întronarea lui Antihrist sunt instaurate de multă vreme în
sale, numită new-age, o religie închinată lui Antihrist. Se China şi Statele Unite ale Americii, unde dezbaterile ştiin-
vorbea despre un nou guvern mondial, tot sub dictatura lui ţifice şi bioetice ale celor ce se împotrivesc legilor dumne-
Antihrist. Acum, mai nou, se vorbeşte şi despre monştrii zeieşti, au dovedit că oamenii de ştiinţă din Shanghai
umani, himere plăsmuite în eprubetele oamenilor de ştiință – Second University au reuşit să creeze un hibrid om-iepure,
o ştiinţă cu totul potrivnică lui Dumnezeu. folosind ovule animale, golite de informaţie genetică. În
acelaşi timp cercetătorii americani din Minnesota au reuşit
Monştrii umani
să menţină în viaţă un porc căruia îi fusese schimbat sângele
În trecut, himera reprezenta un monstru mitologic, cu
cu sânge de om. La Universitatea Stanford a fost creat un
trăsături de şarpe, leu sau capră; mai exact, ea desemna o
şoarece al cărui creier este în proporţie de 1% uman, obiec-
creatură rezultată din mai multe specii. Însă povestea lor
tivul final al acestora fiind de a crea şoareci cu un creier
ținea de mitologie. Azi, himerele există cu adevărat. Ziarul
100% uman. Ultimul scandal din Marea Britanie a fost iscat
britanic The Telegraph din decembrie 2007 anunța că
de crearea hibridului om-vacă, pe acelaşi principiu folosit şi
Guvernul britanic aproba crearea unui hibrid om-porc.
de chinezii de la Shanghai Second University. Aspectele
Oamenii de ştiinţă din Laboratoarele Linden din San Fran-
problemei sunt mult mai complexe decât par la prima vedere.
cisco, statul american California au creat cu succes o
Chiar şi pacienţii cărora le sunt transplantate organe animale
devin la rândul lor nişte himere. Nu este de mi-
rare dacă în viitor, continuând astfel de experi-
mente, vom fi martorii apariţiei unor creaturi abo-
minabile, create după chipul gândirii umane
degenerate.
Posedările demonice
Sunt descrise ca fiind controlul asupra unei
fiinţe de către diavol şi îngerii lui. Printre mani-
festările acestei stări, se numără şi ştergerea
memoriei sau a personalităţii, ieşirile violente şi
„Operă de artă” macabră, expusă cu titlul „Suntem o mare familie”… sau convulsiile. Diferită faţă de posedarea voluntară,
viitorul omenirii, în viziunea unei „artiste plastice” din Australia, inspirată se în care persoana se lasă dominată de spirite male-
pare de ultimele tendinţe în materie de experimente pe baza celulelor hibride fice pentru a facilita comunicarea cu spiritele din
om-porc alte lumi sau pentru îndeplinirea anumitor scopuri,
creatură himerică, rezultată din combinarea informaţiilor în posedarea demonică, cel posedat nu are nici un
control asupra duhurilor care îl stăpânesc. Neluându-se nici o
genetice provenite de la un om, un porc şi un urs. Celulele
măsură pentru îndepărtarea acestei ispitiri satanice, diavolul
somatice umane şi mostre de ţesut de la un urs au fost tratate nu va înceta a chinui persoana posedată, până când aceasta
cu un cromozom bacterial, ce conţinea aşa-numita ,,genă din urmă trece în nefiinţă. Împotriva posedărilor demonice, încă
Nanog”, adică o pretinsă ,,genă nemuritoare”, numită aşa din vremea Sfântului Vasilie cel Mare, Biserica moşteneşte
după numele tărâmului celtic cunoscut în mitologie drept Tir anumite rugăciuni de exorcizare, pe care nu le citeşte decât
nan Og, sau al tinereţii fără bătrâneţe. Această aglomerare de arhiereul sau preotul, cu binecuvântarea episcopului său.
celule a fost apoi supusă unor proceduri de selecţie şi tratare, Cauza posedărilor demonice nu este alta decât păcatul sau
în urma cărora au rezultat celule stem pluripotente, ce au blestemele slujitorilor Bisericii sau ale părinţilor, care pot
fost injectate în interiorul unor embrioni de porc, aflaţi în avea aceeaşi putere de a lega. Dacă un preot sau episcop,
prima fază de dezvoltare. Imediat după publicarea acestei din motive binecuvântate, aruncă blestem asupra cuiva,
descoperiri, directorul centrului ştiinţific Linden, Eli Vance, această legătură este atât de puternică, încât, atunci când
a declarat presei: ,,Avem în faţă o mare realizare, în voieşte Dumnezeu, duhurile răutăţii sunt trimise spre

TRADIŢIA ORTODOXĂ
nr. 24 16
îndeplinirea ,,slujbei” lor. Însă motiv binecuvântat de a lega pe cineva cu blestemul nu îl constituie decât erezia, dezbinarea
Bisericii sau stricarea dogmele credinţei. Unii ca aceştia sunt susceptibili blestemului, aşa cum au făcut şi Sfinţii Părinţi cu
marii eretici: Arie, Nestorie, Eutihie etc.
Înşelarea
Înşelarea prin intermediul magiei se practică azi sub forma şamanismului caucazian, ritualurilor africane sau practicilor
voodoo, pe care cei neştiutori le consideră a fi forme de exorcizare, însă ele constituie, de fapt, un pact cu diavolul. Prin
aceste tipuri de exorcizare fără chemarea numelui lui Dumnezeu, diavolul se retrage pentru o vreme, pentru a înşela pe cel
posedat, nevrând să-şi surpe împărăţia, după care se întoarce din nou, cu şi mai multă putere. Acest gen de posedări sunt
deseori confundate cu numeroasele forme ale tulburărilor mentale, lesne de explicat prin prisma activităţii sistemului nervos.
Cu toate acestea, în faţa unor astfel de cazuri, ştiinţa – prin domenii precum neurologia sau neurochimia, rămâne fără
explicaţii şi neputincioasă. Cel mult, ea poate diagnostica o funcţionare anormală a creierului şi a sistemului nervos, fără a
putea înlătura malformaţiile, izbucnirile violente (fizice şi verbale), vulgaritatea, cu porniri de auto-mutilare şi spasme,
tulburările identificate de cele mai multe ori cu schizofrenia ori alte forme de psihoză. Schizofrenia este uneori caracterizată
prin prezenţa iluziilor şi halucinaţiilor, vorbire dezorganizată, stări de rigiditate şi imobilitate musculară, sentimente de vină şi
de grandomanie. Persoana posedată se crede Dumnezeu ori întruchipare a vrăjmaşului.
Un alt gen de posedare demonică a fost greşit diagnosticată ca tulburare disociativă de identitate, cunoscută sub numele
de personalitate multiplă. Principiul acestei tulburări este prezenţa a două sau a mai multor identităţi, fiecare cu modul propriu
de a percepe sinele şi mediul înconjurător, precum şi imposibilitatea de a-şi aminti lucruri esenţiale despre sinele propriu, şi
care sunt, în mod normal, imposibil de uitat. Un demon aflat într-o persoană îşi are propriul scop, atitudine, manierisme, stil
de a vorbi şi chiar voce identică cu cea a persoanei în cauză. Persoanei posedate îi este imposibil să-şi amintească perioada de
timp în care demonul s-a manifestat prin intermediul ei, faptele şi rezultatele acţiunilor sale. Alături de acesta, un alt gen de
posedare demonică a fost diagnosticat prin Sindromul Tourette (după numele celui care l-a descoperit - Gilles de la Tourette),
care se manifestă prin ticurile motorii şi vocale precum tuse, răcnete, mârâieli, fornăit, repetarea obsesivă a cuvintelor sau a
frazelor, încreţirea nasului, ridicarea umerilor, salturi, rotiri, atingerea unor persoane sau obiecte etc.
Oricare ar fi manifestările persoanelor demonizate, cauza suferinţei lor este păcatul pentru care Dumnezeu a îngăduit
sălăşluirea duhurilor rele în trupurile acestora, iar singura armă împotriva lor nu este decât postul şi rugăciunea, fiindcă ,,acest
neam nu iese, fără numai cu rugăciune şi cu post” (Mt. 17, 21) .
Ierod. M.

Manevrele viitorului

J ocul de culise a fost promotorul întregii politici de globalizare mondială. Desfiinţarea suveranităţii statale în favoarea
înfiinţării unor trusturi, implică abdicarea de la posibilitatea luării deciziilor favorabile poporului şi limitarea la rolul de
executor fidel al poruncilor stăpânilor „din umbră”, ce fac jocurile în consiliile mondiale. De acum înainte, România trebuie
să se încadreze în normele prestabilite de UE. Fie că oamenii vor sau nu, pentru români, convenţia prevede ca până în anul
2011, toţi cetăţenii să aibă acte biometrice. S-au auzit voci ridicate împotriva acestor legi, dar ele au fost repede înăbuşite
printr-un comunicat ironic şi nebulos, prin care Sinodul B.O.R. căuta să împace capra biometrică şi varza legislativă, cu
intenţia de a le da spre final şi un aspect duhovnicesc (în fapt, o tentativă lamentabilă, ce a stârnit indignarea credincioşilor
Bisericii de stil nou). Din acest document, la care se adaugă declaraţiile făcute presei de părintele Costel Stoica, purtătorul de
cuvânt al Patriarhiei, reiese că Sinodul nu este îngrijorat de limitarea drepturilor şi a libertăţilor comisă prin introducerea
paşapoartelor biometrice, nici nu crede că este lezată sensibilitatea religioasă a ortodocşilor. Însă, ea le face hatârul şi
mijloceşte pe lângă autorităţi o soluţie de compromis, în urma căruia se promite eliberarea unor paşapoarte de tip vechi,
valabile pentru o perioadă de şase luni – probabil un termen în care ei vor reuşi să calmeză spiritele şi să facă un pic de
„curăţenie” cu „instigatorii”. Comunicatul nu spune (cum dealtfel nici părintele Stoica), un lucru: Ce scăpare vor avea
românii peste doi ani, când se vor introduce şi cărţile de identitate biometrice?
Să ne mai mirăm că s-au mărit salariile preoţilor? Doar nu degeaba s-au plimbat cu decizia acceptării actelor biometrice
de la Anna la Caiafa! Trebuia ca noul Sinedriu, respectiv Sinodul B.O.R., să primească cei 30 de arginţi, ca preţ al libertăţii
sufletelor credincioşilor. „Ce folos este omului de ar dobândi lumea toată, iar sufletul său îşi va pierde? Sau ce va da omul
schimb pentru sufletul său?” (Mt. 16, 26). De acum, prelaţii Bisericii oficiale sunt „străjerii mormântului” sufletelor celor
păstoriţi, luând măsuri împotriva celor mai îndrăznesc să afirme că nu trebuie acceptate actele biometrice, declarându-i a fi
chiar „în afara Bisericii”. Dacă cei ce sunt împotriva campaniei de pecetluire a populaţiei cu numărul fiarei, sunt categorisiţi
ca neaparţinând Bisericii Ortodoxe Române, înseamnă că B.O.R. îi numeşte drept fii ai săi doar pe cei ce vor primi
pecetluirea.
Arma psihotronică
Încă de acum douăzeci de ani, mass-media menţiona o combinaţie ciudata de cuvinte, şi anume „armă psihotronică”.
Informaţii despre această armă erau furnizate de militarii trecuţi în rezervă şi de la cercetători nerecunoscuţi de Academia

17 TRADIŢIA ORTODOXĂ
de Ştiinţă. Se vorbea despre nişte generatoare care puteau teatrele de operaţiuni din altă ţară. Scopul final al opera-
face ca oamenii să devină năuciţi, confuzi, chiar de la ţiunilor psihologice este acela de a induce sau de a orienta
distanţe de sute de kilometri. Aceste dispozitive sunt capa- într-o direcţie favorabilă atitudinea şi comportamentul popu-
bile să controleze comportamentul oamenilor, să afecteze laţiei din teritoriul ţintă în aşa fel încât să coincidă cu
serios psihicul şi chiar să ducă la moarte. Imediat ce au apă- obiectivele celui care declanşează lupta PSY.
rut aceste informaţii în presă, câţiva oameni s-au declarat a fi Dacă este posibilă influenţarea a mase întregi de oameni
victime ale impactului cu aceste arme psihotronice. În ultima de la distanţe de sute şi chiar mii de kilometri, putem să
perioadă, acest subiect pare că revine în centrul atenţiei. ignorăm posibilitatea influenţei personale prin actele bio-
Simptomele produse de arma psihotronică nu se pot metrice ori microcipuri? Oare merită să mizăm pe bunele
încadra în spectrul vreunei boli psihice, fiindcă manifestările intenţii a celor ce doresc să conducă lumea şi fac întruniri
sale sunt datorate în exclusivitate tehnologiei, şi anume ar- „cu uşile închise” unde se iau decizii de genul reducerii
melor neurologice şi a frecvenţelor radio. populaţiei de la şase miliarde la unul?
Corpul omului este un sistem electrochimic. Orice dis-
Grupul Bilderberg
turbă impulsurile electrice ale sistemului nervos, va afecta
Format din 120 bărbaţi şi câteva femei, personalităţi poli-
funcţiile corpului şi comportamentul. Simptome armei psiho-
tice şi economice cele mai influente, conduşi de Rockefeller
tronice pot fi: tulburări de somn, vise forţate sau artificiale,
şi Rotschild, este cel ce urmăreşte impunerea Noii Ordine
efecte auditive (sunete, zgomote), cârcei, spasme musculare,
Mondiale. Până în 2020, prin unirea organizaţiilor deja
valuri de căldură, simptome de gripă, dureri de cap, vedere
înfiinţate ca UE, NAFTA, Uniunea Asiatică etc, se doreşte
tulbure, false atacuri de inimă, senzaţii de cald sau rece, etc.
atingerea scopului de supremaţie mondială, ca până în 2030
Manipularea - cea mai sângeroasă armă. Războiul PSY. populaţia să fie total controlată - eventual exterminată - adu-
Războaiele secolului XXI au depăşit faza în care soldaţii când la îndeplinire planurile apocaliptice de selecţie, folosind
se ucideau între ei, aruncând cu disperare pe câmpul de luptă diverse metode, motivând principii ecologice, precum
arme de distrugere în masă, lăsând loc unei alte metode de reducerea cantităţii de CO2, ce ar cauza încălzirea globală şi
confruntare mult mai înfricoşătoare: Războiul PSY. Acesta chiar a sistemului solar. Până în 1980, această grupare a
este „cel mai inuman şi mai crud mijloc de câştigare a unei impus forţat sterilizarea. În China nu este permisă decât naş-
confruntări armate... Cine poate spune cu certitudine că terea unui singur copil, ceea ce se va impune şi în SUA,
avioanele CIA care transportau prizonieri Anglia, UE şi chiar la scară planetară.
sau închisorile de pe teritoriul României nu Pentru dispariţia lumii a III-a (specificând
sunt decât simple jocuri?”, susţine un ofiţer 13 ţări), s-a trecut la otrăvirea alimentelor;
SIE în rezervă, Dan Alexe. „În acest tip de la folosirea vaccinurilor sau a armelor bio-
luptă, practic imperceptibil, sunt angrenaţi logice, menite să distrugă organismul uman;
specialişti PSYOPS militari, din cadrul la pulverizarea de substanţe chimice şi
serviciilor secrete, specialişti în imagologie, biologice în atmosferă, iar pentru că SIDA
antropologi sau istorici, care au ca scop ucide prea încet, e preferată EBOLA.
controlarea totală a populaţiei dintr-un anu- Copiii din grija statului sunt cobaii
mit spaţiu. În permanenţă suntem loviţi de pentru medicamentele psihice, pe seama
mesaje subliminale, manipulaţi de simbo- cărora s-a descoperit că mercurul şi alte
lurile şi ideile elaborate conform unui plan substanţe modelează psihicul, obţinând
strategic internaţional de specialişti, pornind adevăraţi zombi umani. Nici de vaccinul
de la educaţie şi până la religie” susţine pro- Gardasil nu a scăpat încă omenirea, deşi
fesor doctor Ilie Bădescu, directorul Institu- el a fost declarat cancerigen în multe ţări.
tului de Studii Socio-comportamentale şi Geo- Efectele acestui vaccin sunt învăluite într-o
politice din Bucureşti. Preşedintele Asociaţiei Române de ceaţă mai mult decât tenebroasă. Cetăţenii canadieni şi ame-
Cercetări Psihotronice, Eugen Celan, susţine că, „odată per- ricani şi-au dat seama că un vaccin netestat pe termen lung şi
fecţionată arma PSY, fiecare om trebuie să fie conştient că cu efecte secundare necunoscute încă pe deplin, sau ştiute şi
oricând realitatea îi poate fi înlocuită de produse ale deliberat ascunse, nu este sigur şi cu atât mai puţin necesar -
imaginaţiei” şi că va fi bombardat cu iluzii menite să „îi ardă mai ales dacă este injectat fetelor între 9 şi 15 ani. Efectele
creierul”. În luptă, specialistul PSY a înlocuit gloanţele cu secundare invocate imediat au fost: greaţa, voma, tempe-
mesaje subliminale, iar armele de foc cu televizorul. Ca şi în ratura ridicată, mâncărimi ale pielii, dureri musculare,
Albania, Bosnia-Herţegovina, Afganistan sau Irak, în cadrul spasme bronşitice, astm, sau chiar paralizie, apendicită şi
misiunii KFOR din Kosovo viaţa luptătorilor PSY atârnă de dezvoltarea artritei la nouă femei din cele circa 11.000,
un fir de păr. De aceea, operatorul psihologic trebuie să fie care au participat într-un studiu clinic de scurta durată. Au
atât un bun trăgător cu arma, cât şi un bun sociolog, psi- existat inclusiv cazuri de decese descoperite de Grupul
holog, etnolog sau economist, la toate aceste calităţi adău- Judicial Watch. Vaccinul reprezintă un risc imens pe ter-
gându-se şi cele de ordin cultural, religios şi istoric. Aceste men lung, chiar şi posibila sterilitate, lucru se doreşte a fi
mesaje „codate” au ca scop influenţarea comportamentului impus şi la noi în ţară.
guvernelor, organizaţiilor, grupărilor şi indivizilor din Sfârşitul omenirii se apropie, iar proorociile apoca-

TRADIŢIA ORTODOXĂ
nr. 24 18
liptice se îndeplinesc. Tronul lui Antihrist este deja pregătit şi îl aşteaptă, dar domnia lui va fi de doar 3 ani şi jumătate.
După aceea, „noi cei vii care vom fi rămaşi, (...) ne vom răpi în nori, întru întâmpinarea Domnului în văzduh; şi aşa
pururea cu Domnul vom fi” (I Tes. 4, 17).
M.M.

Ecumenismul – calea spre pierzare (V)


Ruperea veşmântului nevăzut al lui Hristos
– Sfâşierea Bisericii Sale

P rin aruncarea unei umbre de îndoială asupra dogmei Marele teolog ortodox contemporan, Iustin Popovici,
ortodoxe, care afirmă cu tărie că Biserica Ortodoxă este spune: „aşa cum Domnul nostru, Iisus Hristos, nu poate
Cea „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”, ecu- avea mai multe trupuri, aşa nu pot exista mai multe bi-
meniştii susţin că „Biserica şi-a pierdut unitatea Sa, iar acum serici… de aceea, din punct de vedere ontologic, împărţirea
ea există doar sub forma schismelor: Schisma Răsăriteană, Bisericii este literalmente cu neputinţă. Niciodată nu s-a
cea Papală şi cea Anglicană”. putut şi nu se va putea face acest lucru. Biserica nu se poate
Liberalii teologi consideră fiecare erezie ca pe o nouă diviza, deşi căderi au existat întotdeauna; aşa, de pildă, au
„ramură” a Bisericii lui Hristos, gândindu-se că până şi fost gnosticii, arienii, duhoborii, monofiziţii. Iconoclaştii,
aceste fărâme au dreptul de a se denumi „biserici”. Până şi la romano-catolicii, protestanţii, uniaţii şi alţi apostaţi, ce
nivel ortografic, ele au „drepturi aparţin legiunii eretico-schisma-
egale”. Jurnalul Patriarhiei Mosco- tice” («Dogmatica Bisericii Ortodoxe»,
vei (JMP) şi alte reviste ecumenice Vol. 3, Belgrad, 1978, pag. 209-212).
le titrează denumirile cu litere ma- Pluralismul teologic admis şi ac-
juscule. Având în minte cele spuse ceptat de către ecumenism nu este
de Sfinţii Părinţi, şi anume că „un altceva decât o încercare de a trans-
teolog este cel ce se roagă”, noi ne forma Adevărul dumnezeiesc în ce-
vom abţine însă de la a-i numi va relativ, ce poate fi stabilit printr-un
«teologi» pe aceşti atleţi ai ecume- simplu acord de compromis.
nismului. Sfântul Marcu de Efes, mare apă-
Teoreticienii ecumenişti hete- rător al Ortodoxiei, într-o vreme a
rodocşi, fiind ei înşişi în afara Bi- celor mai crâncene atacuri împo-
sericii, nu doresc şi nu pot să în- triva Bisericii, a spus: „Niciodată,
ţeleagă faptul că, din cauza ere- O! oameni buni, nu s-a putut face
ziilor, comunităţile lor s-au rupt de vreun compromis în materie de
trupul Bisericii, şi că ei se pot Credinţă! La mijloc, între Adevăr şi
alătura Ei doar prin pocăinţă şi minciună, nimic nu se află!”.
lepădarea de toate rătăcirile. În sta- Pe de altă parte, în urmă cu apro-
rea în care se află acum, comuni- ximativ douăzeci şi cinci de ani,
tăţile lor nu au dreptul de a se protopopul Livery Voronov, profe-
autodenumi „biserici”. Ele sunt de sor de Dogmatică la Academia
fapt false biserici, iar Adevărata Teologică din Leingrad (acum, Sankt
Biserică a lui Hristos, prin îndepăr- Petersburg), susţinea în mod public
tarea de la Ea a tuturor ereticilor, principiul diferenţierii între unele
continuă să existe ca o Biserică Vedenia Sfântului Ierarh Petru al Alexandriei, luptător dogme, pe care el le numeşte „uni-
împotriva ereziei ariene. El L-a văzut pe Hristos
nedespărţită şi neîmpărţită, întru- purtând un veşmânt rupt şi L-a întrebat: „Doamne, versal-obligatorii” (necessaria), şi cele-
totul unită prin Credinţă. cine Ţi-a sfâşiat haina?” Iar Domnul i-a răspuns: lalte adevăruri de Credinţă, pe care
Teoria ecumenică aşa-numită „Arie cel rău şi blestemat”. el le consideră interpretabile, ori sus-
„a ramurilor” (care învaţă, în chip ceptibile de erori, numindu-le dubia,
eretic, că Biserica este împărţită în „ramuri” ortodoxe, propunând, prin urmare, o reexaminare a Sfintei Tradiţii, pe
romano-catolice, protestante), se află în totală contradicţie cu care o numeşte „diversă”. El scrie că „o asemenea revizuire
învăţătura Bisericii Ortodoxe. Biserica Ortodoxă a fost tot va trebui făcută cu un duh de smerenie conştientă, ca, prin
timpul Una şi Singura Biserică. Aşa au propovăduit toţi înţelegerea ecumenică, se pot elimina nepotrivirile datorate
Sfinţii Părinţi şi dascăli ai Bisericii, de la Sfinţii Apostoli unor cauze istorice, ori exagerările apărute ca urmare a
încoace. Aşa se explică şi râvna dumnezeiască pe care au interpretărilor teologice personale. Poate că acestea au
avut-o Sfinţii Părinţi, atunci când au avut de luptat împotriva slujit apărării Ortodoxiei în trecut, dar acum au devenit un
oricărei încercări de împărţire a Bisericii, ca şi atitudinea lor soi de piedică în calea măreţei misiuni a Bisericii, şi anume
hotărâtă împotriva schismelor şi ereziilor. aceea de a lumina lumea”. Este demn de notat că protopopul

19 TRADIŢIA ORTODOXĂ
Livery Voronov îndeplineşte funcţia de director de Relaţii Media în cadrul Departamentului de Educaţie Religioasă şi
Cateheză a Patriarhiei Moscovei, fiind de asemenea şi redactor-şef al postului de radio «Sophia».
Fundamentul teoretic pentru denaturarea dogmelor ortodoxe s-a pus la cale timp de mai bine de un deceniu. Deja, la
finele secolului douăzeci, protopopul Serghie Bulgakov, care mai pe urmă a devenit un înverşunat eretic, a început să îşi
publice inovaţia sa, numită „Sophia”, ca o noţiune de gen feminin, de sine stătătoare, adăugată dogmei Sfintei Treimi. Preotul
Pavel Florensky a aderat, de asemenea, la această învăţătură mincinoasă, aducând, în plus, propria sa contribuţie gnostică.
Prin denaturarea Dogmei Sfintei Treimi, erezia sophianică s-a format şi s-a dezvoltat pe un teren prielnic, în mediul
inovaţionist al Şcolii de la Paris (n. Trad.: Institutul Teologic Saint Serge), după care a fost elaborată şi declarată „canonică”
de către suporterii ecumenismului, deopotrivă ortodocşi, dar şi de către „fraţii” lor heterodocşi. Blasfemia deja existentă a
mişcării feministe ecumenice a fost apogeul batjocurii sophianice, prin închinarea la aşa-numita „Înţelepciune Divină” (o hulă
îndreptată împotriva Ipostasului Dumnezeu-Omului, în Persoana Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, ca a Treia Faţă a Sfintei
Treimi).
În iunie 1993, la Balamand, s-a semnat aşa-numita „Uniune cu Catolicii”, prin care ecumeniştii şi-au exprimat în mod
deschis indiferenţa categorică faţă de învăţăturile dogmatice ale Bisericii, cu privire la Sfântul Duh. Este un lucru bine ştiut că
adaosul pe care biserica papistaşă l-a adus în formularea Crezului, şi anume „filioque”, în anul 1054, a dus la îndepărtarea
Romei de la Cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Cu toate acestea, protopopul Ioan Sviridov, ce a fost
delegatul Patriarhiei Moscovei la Conferinţa de la Roma, dedicată relaţiilor dintre ortodocşi şi catolici, a anunţat cu cinism,
printre altele, că „ambele Biserici mărturisesc acelaşi Crez Niceo-Constantinopolitan”. Dispreţul arătat Hristologiei şi
Dogmei privind cele două Firi ale Domnului nostru, Iisus Hristos, este demonstrat din plin, de către membrii „ortodocşi” ai
Consiliului Mondial al Bisericilor, ce îi recunosc pe monofiziţi ca fiind fraţi de credinţă, unindu-se cu ei.
Traducere după „Ecumenism, Path to Perdition”, de Liudmilla Perepiolkina.

Lupii politicii comuniste şi staulul Bisericii de stil nou


ntr-un fel sau altul, totul este legat de credinţă: autoritatea, proprietatea, căsătoria, respectul faţă de oameni etc. Credinţa
Î este cel mai util şi convingător mijloc de educaţie, căci ce are omul mai preţios decât idealurile credinţei sale? Am putea
zice că sprijinul cel mai de nădejde în vreme de suferinţă este credinţa în Dumnezeu.
Anul 1948 a consemnat, în filele istoriei sale, impunerea dictaturii Partidului Comunist Român şi a sistemului
Poliţiei Comuniste după modelul sovietic, numită Direcţia Generală a Securităţii Statului. În acest proces politic, un rol
important l-a jucat subordonarea cultelor religioase acuzate de individualism burghez şi de întreţinerea de legături secrete cu
ţările vecine. Această subordonare a fost realizată printr-o legislaţie represivă generală, mascată prin prevederile Constituţiei,
prin care se garanta libertatea religioasă. Însă aceste prevederi legale au rămas doar simplă teorie, întrucât după 1948 s-a
instituit un regim de reprimare a cultelor religioase, de confiscare a bunurilor Bisericii, prigoane îndreptate împotriva
creştinilor şi a clericilor, arestări, condamnări, etc. Din anul 1948, începe tragedia Bisericii, odată cu lepădarea de Dumnezeu
a ierarhilor ei, ce Îl mărturiseau pe Dumnezeu numai cu buzele, însă inima lor era lipită de cele deşarte.
În urma celui de-al Doilea Război Mondial, noile raporturi de forţe dintre Marile
Puteri au împins şi spaţiul românesc în sfera de influenţă sovietică, ceea ce a condus
la impunerea treptată de către „Armata Roşie eliberatoare” a „regimului democraţiei
populare” sub forma „dictaturii proletariatului”. Duritatea noii realităţi a atras după
sine ascuţirea luptei de clasă împotriva reprezentanţilor burghezo-moşierimii, spo-
rirea rapidă a rândurilor emigraţiei politice, mulţi „fugari” alegând Franţa ca prin-
cipala destinaţie. Cei mai activi politic s-au grupat şi în jurul Casei Române din
Paris. Regimurile comuniste instaurate în ţările ortodoxe au îndemnat oamenii către
lepădarea de Hristos, prin idei şi sloganuri de genul „să luptăm lupta împotriva
obscurantismului religios”, susţinute de liderii partidelor comuniste în schimbul unor
prestigii sociale. Între victimele cele mai vânate de guvernanţii atei s-au aflat preoţii
şi ceilalţi slujitori ai Bisericii. Regimul comunist a făcut să nu mai existe o Biserică
în sensul adevărat al cuvântului, ci numai o biserică golită de lucrarea Sfântului Duh.
Noii slujitori ai Bisericii erau funcţionari ai partidului comunist, aflaţi în afara
vreunei trăiri duhovniceşti. Multe biserici şi mănăstiri au fost transformate în muzee
pentru a fi vizitate de turişti străini, contra cost. Închisorile comuniste nu mai erau
rezervate pentru tâlhari şi criminali, ci erau transformate în instrumente de teroare şi
pedeapsă pentru adversarii politici ai regimului comunist.
Iustinian Marina, Patriarh al B.O.R. între
anii 1948-1977, supranumit şi Istoria Bisericii în perioada postbelică a debutat sub negrele auspicii ale ocupaţiei
„Patriarhul Roşu”, din cauza colaborării militare sovietice. Directiva Specială pentru Implantarea Comunismului în
sale cu Partidul Comunist Imperiul K.G.B.-Moscova, elaborată la 2 iunie 1947 afirma (v. pct. 34): „Trebuie
acordată o atenţie deosebită bisericilor. Activitatea cultural - educativă trebuie
TRADIŢIA ORTODOXĂ
nr. 24 20
Bisericii lui Hristos servicii de spionaj şi propagandă,
sfâşiind veşmântul cel sfânt al Bisericii. Comuniştii aflaţi în
trepte clericale erau năimiţi, departe de orice grijă faţă de
sufletele păstorite. Scopul lor era de a acapara conştiinţele
bolnave ale oamenilor corupţi - adevărate cadavre vii ale
epocii, care nu mai slujeau lui Dumnezeu, ci pântecelui şi
slavei deşarte.
Comunismul român în lupta împotriva Bisericii
Persecuţia instituţiilor religioase şi a slujitorilor Bisericii
din ţările europene, intrate fără voia lor în sfera de influenţă
sovietică în perioada postbelică, a fost iniţiată de Stalin şi
aplicată cu ajutorul partidelor comuniste. Realizarea şi păs-
trarea cuceririlor revoluţionare s-a făcut prin teroare –
numită propagandistic ,,lupta de clasă”. Baza juridică a per-
secuţiilor împotriva tuturor credincioşilor a fost funda-
mentată treptat, începând chiar cu prevederile Convenţiei de
Armistiţiu (Moscova, 12/13 septembrie 1944) privind criminalii
de război, dizolvarea tuturor organizaţiilor anti-sovietice şi
cenzurarea tuturor mijloacelor mass-media (art. 14-16). Su-
ferinţa credincioşilor şi a slujitorilor Biserici Ortodoxe era
motivată de atitudinea anti-comunistă a acestora, motive
pentru care tehnica schingiuirilor a fost ridicată la un nivel
de lege al naţiunii comuniste. Paralel cu exterminarea con-
Iustinian Marina - un discurs comunist şi neortodox -
ducerii spirituale, regimul bolşevic care şi-a unit forţele cu
regimul comunist a trecut la subordonarea Bisericii, alun-
fragmente din lucrarea sa, intitulată „Apostolatul Social” vol. 12
(Bucureşti, 1976) garea călugărilor din mănăstiri, distrugerea locaşurilor de
închinare şi torturarea a peste 4000 de preoţi prin închisorile
astfel dirijată ca să rezulte o antipatie generală împotriva
şi lagărele comuniste de muncă forţată. Sute de mii de ro-
acestora. E necesar să fie puse sub observaţie tipografiile
mâni au fost exterminaţi prin închisorile şi lagărele de
bisericeşti, arhivele, conţinutul predicilor, cântecelor, al edu-
muncă silnică, pentru faptul că s-au opus imperialismului ru-
caţiei religioase, dar şi cel al ceremoniilor de înmormân-
sesc, care ne-a impus un regim străin intereselor ţării noastre.
tare”. Orice fel de critică sau contestaţie era violent înă-
buşită, chiar şi la nivel de tentativă. Puterea comunistă de Stratagema stalinistă copiată de comuniştii români
esenţă marxist-leninistă, subordonată în întregime Uniunii După 1943, Stalin a creat un Consiliu - organ de stat
Sovietice, vedea în Biserică marea problemă care împiedica special - sub conducerea unui colonel de securitate, pe nume
procesul de nimicire sau de control al organismelor societăţii G. Karpov, figură-cheie a anilor 1940-1950, care făcea
civile. Pentru a-şi atinge scopul de a le supune controlului legătura între conducerea Bisericii şi guvern. Stalin a atras
minuţios al statului şi a le transforma în instrumente ale de partea lui ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse: mitropolitul
politicii lor, comuniştii au combinat represiunea, tentativele vicar Serghie (Stragorodski), mitropolitul de Leningrad şi
de corupţie şi infiltrare a ierarhiei. Comuniştii români au Novgorod Alexie (Simanski) şi exarhul Ucrainei, mitro-
început să copieze modelul sovietic de subordonare a Bi- politul de Kiev şi Galiţia Nicolae (Iarusevici). Din ordinul
sericii. După o vreme îndelungată de persecuţie, regimul lui Stalin, se reînfiinţează patriarhatul rus, la conducerea
comunist şi-a rafinat metodele, astfel încât tacticile sânge- căruia este numit mitropolitul Serghie. Ierarhii vor adopta
roase au fost transformate în arme psihologice, cu mult mai apoi un mesaj de recunoştinţă, adresat guvernului sovietic, în
sofisticate. Deţinuţilor politici şi celor închişi din motive care vor sublinia în mod deosebit „atitudinea plină de
religioase li se înscenau împrejurări şi conflicte în urma că- înţelegere” a lui Stalin faţă de nevoile Bisericii Ruse. În
rora cazierul lor moral era pătat, fiind apoi şantajaţi. Ca timpul întâlnirii din 4 septembrie 1943, Stalin l-a prezentat
portiţă de scăpare de demascarea publică şi compromiterea pe Karpov ierarhilor Bisericii ca viitor şef al Consiliului nou
lor morală, socială şi profesională, lor li se oferea angajarea creat. Vestea a trezit reacţii diferite. Mitropoliţii au primit cu
în cadrul sistemului politic totalitar, ca instrumente eficiente satisfacţie vestea, pe când patriarhul Serghie s-a arătat
de propagandă favorabilă comunismului, fiind urmăriţi în- nedumerit: „Acest Karpov nu este oare cel care ne-a ur-
deaproape în vederea îndeplinirii directivelor. Aceasta era mărit? Acela, acela, i-a răspuns Stalin. Partidul i-a dat
metoda cea mai odioasă întrebuinţată contra Bisericii. sarcina să vă urmărească şi el a îndeplinit o sarcină de
Obiectivul major al politicii comuniste era acela de a prelua partid. Acum îi dăm sarcina să fie îngerul vostru păzitor".
controlul Bisericii, de a transforma Biserica într-un complice Biserica ortodoxă rusă capătă astfel un statut confesional de
la marile crime împotriva omenirii. Numai aşa combinaţiile protejată, în schimbul angajamentului său de a sluji inte-
lor machiavelice, asasinatele lor împotriva omenirii ar fi fost resele statului în sfera politicii externe şi a propagandei.
săvârşite la umbra binecuvântării Bisericii. Dar, dacă nu au În mod paralel, aceeaşi stratagemă s-a simţit şi în Bi-
putut reuşi cu desăvârşire acest lucru, au înfiinţat în umbra

21 TRADIŢIA ORTODOXĂ
serica Română, încă din vremea Patriarhului Miron Cristea. fost martorul punerii în practică a planurilor antihristice ale
Miron Cristea, numit „Patriarhul Întregirii”, dar şi ca „omul lui Ceauşescu, materializate în primul rând prin demolarea
politic care binecuvânta asasinatele lui Carol al II-lea”, a bisericilor istorice din marile oraşe. Caracterizat drept „Pa-
ajuns chiar să ocupe funcţia de preşedinte al Consiliului de triarh al relaţiilor multilaterale cu lumea creştină şi al des-
Miniştri (echivalentul funcţiei de prim-ministru din prezent). chiderii noastre către lume” şi „teoretician al orientării spre
Prin el, interesele politice se împleteau cu cele bisericeşti. modernism şi al iubirii de patrie şi de pace”, Iustin Moi-
Scaunul patriarhal devine liber în urma morţii suspecte a sescu a fost o prezenţă activă pe mai multe planuri – social,
următorului patriarh - Nicodim Munteanu, la 27 februarie 1948. politic, pastoral şi interortodox, luând parte la conferinţele
În această situaţie, calea pentru realizarea compromisului cu pan-ortodoxe organizate de Consiliul Mondial al Bisericilor.
guvernul comunist a fost deschisă, noul patriarh, Justinian A mai fost, de asemenea, şi „arhitectul intrării Bisericii noas-
Marina, fiind acuzat că l-a adăpostit pe Gheorghe Gheorghiu- tre în Consiliul Mondial al Bisericilor”, în anul 1961. În tim-
Dej, secretarul general al Partidului Comunist din România, pul patriarhatului său, s-au iniţiat marile dialoguri cu luteranii
după evadarea din lagărul de la Târgu-Jiu, din vara anului şi cu romano-catolicii şi au continuat cele deja începute.
1944. În 1948 şi anii următori, Bisericii Ortodoxe a suferit Prin deschiderea Bisericii spre ecumenism şi alte
schimbări dramatice la care a fost supusă societatea româ- relaţii neortodoxe, Vlădicii sfinţi de altădată au fost înlo-
nească de către marionetele lui cuiţi cu slujitori credincioşi
Stalin. ai statului ateu: oameni ne-
Patriarhul Justinian Marina, duhovniceşti, compromişi în
descris de lăudătorii săi drept activităţi politice, reci şi indi-
„un reprezentant de seamă al ferenţi faţă de adevărata Bi-
coştiinţei ecumenice ortodoxe” serică. În acest chip, comu-
ori blamat ca „un patriarh al nismul a putut să lase cu mul-
compromisului” sau „Patriar- tă uşurinţă calul troian în
hul roşu”, a devnit şi el un re- Biserica lui Hristos.
prezentat de vârf al mişcării de
Era comunistă - Lovitura constituţională împo-
colaborare a Bisericii cu pute- un timp al triva Bisericii
rea atee. Înainte de orice, Jus- ruinelor:
Legea nr. 114 din 13 apri-
tinian Marina a fost arhitectul demolarea lie 1948 (Constituţia Repu-
reorientării depline - a preo- bisericilor din blicii Populare Române), co-
ţimii şi a Bisericii - sub toate as- Bucureşti, ce piată în mare parte după cea
aveau să facă loc
pectele. El este cel care a „noilor realizări sovietică, garanta libertatea
negociat raporturile dintre Bise- edilitare” ale conştiinţei şi cea religioasă
rică şi Stat. „Statul ne-a luat în regimului com- (prin art. 27); permitea orga-
munist, mult-
considerare cu largă înţele- elogiat de către nizarea şi funcţionarea li-
gere” - zicea el. Biserica, sluji- patriarhii beră a cultelor religioase, în
torii şi credincioşii ei, prin Bisericii de stil condiţii legale; interzicea în-
patriarhul lor s-au angajat ,,la zi- nou. văţământul confesional gene-
direa vieţii celei noi din patria Sus: Biserica ral şi confirma autocefalia şi
Enei, din zona
noastră”. Aceste sentimente şi Universitate, unitatea Bisericii Ortodoxe
angajamente reciproce au dus înainte de demo- Române. Aceste prevederi con-
la constatarea şi folosirea, „clima- lare. stituţionale au fost copiate
tului de libertate religioasă”. Sub integral în Decretul nr. 117,
Justinian Marina, „cultele s-au pentru regimul general al
angajat şi într-un efort de cooperare între ele, pe teren de cultelor religioase, din 4 august 1948, care, prin art. 3, sta-
teologie, dar mai ales pe terenul slujirii oamenilor”. Această bilea: „Nimeni nu poate fi urmărit pentru credinţa sa
religioasă sau pentru necredinţa sa. Credinţa religioasă nu
slujire s-a numit întâi, „ecumenism practic”, iar conţinutul şi
poate împiedica pe nimeni de a dobândi şi exercita drepturi
direcţia apostolatului Bisericii şi al slujitorilor ei, s-a numit
civile şi politice şi nici nu poate scuti pe nimeni de la
„apostolat social”. La aniversarea a 20 de ani de slujire pa- obligaţiile impuse de lege”. Cultele religioase urmau a fi
triarhală, discursul său a reflectat din plin aparteneţa sa la recunoscute printr-un decret al Prezidiului Marii Adunări
erezia serghianistă: „Biserica formează un trup cu Patria şi o Naţionale (art. 13) şi conduse de o organizaţie centrală, ce
comuniune cu statul”. Principiul de căpătâi al patriarhului Jus- urma să le reprezinte interesele pe lângă Ministerul Cultelor
tinian Marina era acela că „nimic nu dă mai multă soliditate (art. 12), care aproba Congresele şi adunările generale ţinute
unei instituţii, unui stat, decât Constituţia şi legile”. După de acestea. Statul mai asigura şi salarizarea personalului (art.
acest moment, s-a trecut la elaborarea legiuirilor cu Statutul 34), pe care o folosea ca un factor de presiune, putând fi sus-
şi Regulamentele aprobate de preşedintele Statului şi al Marii pendate împreună cu subvenţiile, pentru „atitudine anti-
Adunări Naţionale. democratică” (art. 33). Relaţiile cu străinătatea erau permise
Succesorul său la tronul patriarhal şi continuatorul numai pentru motive religioase (art. 40), statul controlând
aceleiaşi politici serghianiste, patriarhul Iustin Moisescu, a eventualele ajutoare şi ofrande primite din alte ţări (art. 42).

TRADIŢIA ORTODOXĂ
nr. 24 22
Învăţământul religios general era aproape interzis. În acest context, prin Decretul nr. 178, din 4 august 1948, a fost
reorganizat Ministerul Cultelor, fiind transformat în instrumentul prin care partidul-stat îşi impunea politica şi ideologia atee.
Avalanşa legislativă a continuat cu fixarea numărului eparhiilor cultelor religioase, realizată prin Decretul nr. 243 din 18
septembrie 1948. Legea era suspicioasă: „Sectanţii adepţi ai cultelor noi, asociaţiilor şi misiunilor religioase permise, vor fi
consideraţi ca elemente suspecte ordinii publice şi siguranţei Statului deoarece majoritatea au legături şi primesc ajutoare
din străinătate. S-a constatat că sunt legaţi de anumite cercuri reacţionare imperialiste”. Despre asociaţiile religioase
interzise se preciza: „Aceste asociaţii religioase interzise desfăşoară o intensă activitate propagând idei anarhice dăună-
toare opiniei publice şi siguranţei Statului. Toţi cei bănuiţi a fi adepţii acestor secte, vor fi continuu supravegheaţi, urmăriţi
în întreaga lor activitate şi atunci când vor fi dovediţi cu certitudine vor fi deferiţi justiţiei”.
După cum se poate constata cu uşurinţă, legislaţia privind libertatea religioasă a rămas literă moartă, ea având darul de a
masca o realitate dominată de teroarea instituită prin organele militare represive ale statului. Legea privind regimul general
al cultelor elimina rolul pe care Biserica îl juca în stat şi învăţământ, dar păstra controlul pe care statul îl exercita asupra
Bisericii prin intermediul subvenţionării clerului şi învăţământului religios. Guvernanţii comunişti au acordat cea mai mare
importanţă Bisericii Ortodoxe Române, datorită caracterului ei naţional, înterzicându-i asistenţa religioasă şi cultul în spitale,
cazărmi şi închisori şi desfiinţându-i multe aşezăminte filantropice şi institute de învăţământ teologic. Activitatea instituţiilor
religioase rămase era controlată permanent prin „inspectorii de culte” – reprezentanţi ai Ministerului Cultelor, mulţi dintre ei,
ofiţeri ai Direcţiei Generale a Securităţii Poporului. În momentul instalării lor în parohii, preoţii trebuiau să jure în faţa
episcopului, printre altele: „Ca slujitor al lui Dumnezeu, ca un cetăţean, jur să fiu credincios poporului şi să apăr Republica
Populară Română împotriva duşmanilor ei interni şi externi (...). Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
Ierod. P.

Un nou zapis împotriva lui Dumnezeu

R ecent, Societatea Naţională Secularistă din Anglia a


pus în vânzare pe internet aşa-numitul „Certificat de
Renunţare la Botez”, după ce – aşa cum susţin ei, oferirea
catolicism în secolul 16, în timpul reformei protestante.
Certificatul NSS este destinat în principal adepţilor Bisericii
Anglicane (ei fiind majoritari), dar dacă luăm în calcul
sa gratuită a stârnit un interes enorm în rândul posibilitatea ca şi un drept-credincios să cadă pradă acestei
britanicilor. Din statutul de înfiinţare şi funcţionare al lepădări de Dumnezeu, atunci problema devine extrem de
Societăţii Naţionale Seculariste din Anglia (National Secular gravă. Mai jos, este traducerea reclamei în favoarea acestui
Society, sau NSS) putem afla că este principalul grup de nou zapis împotriva lui Dumnezeu: Certificatul nostru de
presiune civil, care apără drepturile ateilor, în faţa „preten- dez-Botez a devenit foarte popular. Mai mult de 100000 de
ţiilor membrilor religioşi ai societăţii”. Ea fiinţează în oameni l-au descărcat online. De aceea, vi-l oferim acum
Anglia şi Europa, pentru a combate influenţa religioasă a spre vânzare, direct de pe situl nostru. El este tipărit pe
hârtie pergamentată de calitate. Numai bun pentru a fi
înrămat! Eliberează-te de mascarada superstiţioasă care
chipurile te-a eliberat de sub păcatul originar, pe care de
fapt tu nu l-ai făcut! Iată ce conţine acest certificat de
lepădare de Dumnezeu:
Subsemnatul X, fiind supus în pruncie (înainte de vârsta
consimţământului deplin) la ritualul botezului creştin, prin
aceasta revoc public orice consecinţă a acestui ritual şi
renunt la biserica ce l-a efectuat. În numele raţiunii umane,
resping toate Crezurile şi superstiţiile sale şi mai cu seamă
credinţa perfidă că orice nou-născut trebuie să se cureţe
prin Botez de aşa-zisul păcat originar, şi de puterea nega-
tivă a aşa-zişilor demoni. Doresc să fiu exclus de aici îna-
inte din recensămintele şi statisticile pe care biserica le face
publice - de exemplu, pentru a obţine privilegii legislative.
Certificat de dez-botez Terry Sanderson, Preşedintele Societăţii Seculare Brita-
guvernelor, pentru a asigura respectarea drepturilor omului, nice declară: „Interesul crescând al oamenilor în privinţa
susţinând că acestea trebuie întotdeauna să prevaleze asupra conceptului de dez-botezare indică faptul că oamenii nu sunt
drepturilor date de religie. În viziunea lor, o lume perfectă chiar indiferenţi faţă de religie, care a fost cândva una din
este cea în care fiecare este liber să aibă o credinţă, să o forţele societăţii tradiţionale britanice, ci chiar au devenit
schimbe, sau să nu aibă vreuna. ostili ei”, iar Cotidianul Bisericii Angliei anunţă că într-o
În acest scop, NSS a redactat o formă de „Certificat de săptămână au fost 1.500 de cazuri de lepădări oficiale de
lepădare de botez” („Certificate of Debaptism”), ce poate fi botez.
comandat direct de pe situl afiliat al Societăţii Seculariste, la
preţul de trei lire sterline, având un termen de expediere de
zece zile. Ca o paranteză binevenită, trebuie să spunem că
Biserica Anglicană este o biserică eretică, desprinsă din

23 TRADIŢIA ORTODOXĂ
Anatema împotriva Sinodului Bisericii Ortodoxe Române
dată de Episcopul Romanului, Gherasim Saffirin
n urmă cu 100 de ani, Episcopul Romanului, Gherasim apărând cu toată căldura, până la suflarea cea mai de pe
Î Saffirin, în lupta sa duhovnicească împotriva smintelii urmă, legile şi hotarele bisericeşti pe care Domnul, iar nu
Legii Consistoriului Bisericesc Superior, a adresat Sfântului omul le-a pus!
Sinod o scrisoare în care anunţa public poziţia sa mărturi- Iar dacă, din nenorocire, se vor găsi unii dintre noi, os-
sitoare faţă de episcopii care susţineau, în epocă, o inovaţie taşii lui Hristos şi cârmuitorii spirituali văzuţi ai Bisericii
legislativă împotriva Sfintei Tradiţii (despre care am scris mai Lui, care să considere învăţătura din legea sinodală din 1909
pe larg în numărul 22 al revistei): ca învăţătură dreaptă a Bisericii şi să privească dispoziţiunile
Iată un fragment din scrisoarea Episcopului Gherasim: ei şi să le urmeze ca pe nişte norme ce ar fi în concordanţă cu
[…] Mare şi grea răspundere veţi avea înaintea Dreptului sfintele canoane, eu Gerasimu al Romanului, în puterea Da-
Judecător pentru cele ce aţi făptuit şi făptuiţi. Nu în chipul rului arhieresc ce am de la Duhul Sfânt şi în calitatea mea de
acesta se neguţătoresc talanţii pe cari Domnul ni i-a încre- episcop şi membru al Sfântului Sinod al Sfintei Biserici
dinţat. O neguţătorie ca aceasta, potrivnică sfintelor şi dumneze- Autocefale Române, proclamat şi socotit frate în Hristos prea
ieştilor aşezăminte ale Bisericii, aduce moarte veşnică, duce iubit al Sfintei Biserici Apostolice a Răsăritului, unora ca
la „întunericul cel mai dinafară, unde va fi plângerea şi acelora le aduc aminte de canonul 1 al sinodului al şaptelea
scârşnirea dinţilor” (Mt. 25, 30), în urma dumnezeiescului şi Ecumenic, care glăsuieşte:
stăpânescului glas: „Din gura ta te voiu judeca, slugă vi- „Celor ce s-au norocit de vrednicia ierarhicească,
cleană” (Lc. 19, 22) şi „netrebnică” (Mt. 25, 30). mărturiile şi isprăvile le sunt însemnările cele ale canoni-
Sfintele canoane poruncesc celor cari ceştilor aşezământuri, pe care cu bu-
se hirotonisesc Arhierei, Preoţi şi Dia- curie priimindu-le, împreună cu arătă-
coni, ca să făgăduiască sărbătoreşte, că torul de cele dumnezeieşti David cân-
vor păzi cu scumpătate toate cele bise- tăm către Stăpânul Dumnezeu zicând:
riceşti (can. 2 al Sin. VII Ecum.; 24/19 în calea mărturiilor tale m-am desfătat
Cartag.). Acestei obligaţiuni ne-am su- ca întru toată bogaţia, şi ai poruncit
pus şi noi, membrii ai acestui Sfânt dreptate a fi mărturiile tale în veac;
Sinod, nu de silă, ci de bunăvoie, în ziua înţelepţeşte-mă şi voiu fi viu. Şi dacă
hirotoniei noastre ca arhierei, mărturi- prorocescul glas porunceşte nouă în
sind şi jurând, că până la suflarea veac să păzim poruncile lui Dumnezeu
noastră cea mai de pe urmă, vom păstra şi să vieţuim întru ele, arătat este că ele
şi vom păzi cu sfinţenie toate sfintele rămân de-a pururea neclătite şi ne-
canoane, toate învăţăturile de Dumnez- mişcate. Că şi văzătorul de Dumnezeu
eu purtătorilor Părinţi şi întreaga pre- Moisi aşa zice: Întru ele nu este cu
danie a Sfintei Biserici celei dreptmă- putinţă a se adăugi, şi din ele nu este
ritoare de Răsărit, rostind atunci şi ana- cu putinţă a se scădea. Şi dumnezeescul
temile şi aforisirile cele ce sunt de ros- Apostol Petru întru acestea lăudându-se
tit (vezi Arhieraticonul). Unii dintre noi, însă, striga: la care doresc îngerii a privi. Şi
şi-au călcat promisiunile şi jurămintele, Pavel zice: Sau noi, sau înger din cer
nesocotind învăţătura şi canoanele Sfin- va vesti vouă afară de ceea ce aţi
tei noastre Biserici, cu prilejul discuţiunei asupra proiectului primit, anatema fie. Deci acestea aşa fiind şi mărturisindu-ne
devenit legea sinodală de azi, atrăgându-şi prin aceasta cano- nouă, bucurându-ne de ele, ca şi cum ar afla cineva dobânzi
niceasca aforisire şi anatemă. multe, cu îmbrăţişare primim dumnezeieştile canoane şi întreg
Scriu şi grăiesc astfel ca smerit episcop în Sfânta Bise- pe aşezământul lor şi neclătit îl întărim, care s-au aşezat de
rică Ortodoxă de Răsărit, în care sunt şi vreau să rămân, iar către trâmbiţele Duhului, prealăudaţii Apostoli şi de către sfin-
nu „considerându-mă că întrupez în persoana mea întreaga tele Ecumenicile Sinoade şi de către cele ce s-au adunat pe
biserică, că eu aş fi capul şi conducătorul bisericii creştine şi alocurea spre predarea unor aşezământuri ca acestea şi de
că pe mine s-ar răzima întreaga biserică creştină, ca şi pe Petru, către sfinţii Părinţii noştri, că toţi de unul şi acelaşi Sfânt
care ar fi avut şi el această prerogativă dată de Hristos”, cum Duh luminându-se, au hotărât cele folositoare.
mi s-a adresat Î.P.S. Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, D. Dacă însă unii ca aceia dintru fraţii mei în Domnul, pe
Pimen, în Senatul ţării, în şedinţa de la 9 martie 1909. Scriu care mai sus i-am indicat, nu se înfricoşează şi nu se cu-
şi grăiesc astfel ca un episcop ortodox, ca organ al slujbei tremură la auzul aceste icumenice hotărâri de Dumnezeu po-
Mântuitorului, ca slugă supusă Stăpânului meu Hristos, pe runcită, ci stăruiesc în antidogmatica situaţiune în care au pus
care vreau să-L servesc cu credinţă, măcar de mi s-ar în- Biserica Autocefală Ortodoxă Română, smulgând-o dela uni-
tâmpla orice în această lume. Mă rog lui Dumnezeu ca toţi tatea dogmatică şi canonică icumenică cu Biserica din Con-
Înalt Prea Sfinţiţii şi Prea Sfinţiţii mei Fraţi în Hristos din stantinopole şi cu toate Bisericile Ortodoxe de Răsărit, cu
această Sfântă Adunare să meargă cu toată vârtutea şi hotă- adâncă durere reproduc mai departe sfarşitul Canonului I de
rârea pe această cale şi să moară pe acest drum, păzind şi mai sus al Sinodului al şeaptelea icumenic, aplicându-l
TRADIŢIA ORTODOXĂ
nr. 24 24
întocmai acelor Fraţi în Domnul şi celor de o socotinţă cu ei dintre cei chemaţi a fi organe ale slujbei Mântuitorului nostru
Iisus Hristos: Şi pe cei ce ei îi dau anatemei, şi noi îi anatematisim, iară pe cei ce îi caterisesc, şi noi îi caterisim, iară pe
cei ce îi aforisesc, şi noi îi aforisim, iară pe cei ce îi dau certărei, şi noi, aşijderea îi supunem. Aplic deasemenea şi
Canonul 2 combinat cu Canonul 1 al Sinodului al şeaselea icumenic.
Rup, deci, orice legătură şi comuniune canonică cu ei, nu-i mai socotesc împreună liturghisitori cu mine, îi aforisesc,
îi dau anatemei ca pe nişte „mădulare putrede şi streine” trupului Bisericei, ca pe nişte „păgâni şi vameşi” (Mat. 18, 17),
vrednici de Dumnezeiescul glas: „Nu vă ştiu pe voi” (Mt. 25, 12); „depărtaţi-vă de la mine toţi lucrătorii nedreptăţii” (Lc. 13, 27).
Spre încredinţare şi cuvenită regulă, depun aceasta la Biuroul Sfântului Sinod.
Îmi zice Duhul Sfant Dumnezeu, pe care L-au trimis şi-L trimite Bisericei Dumnezeu-Tatăl întru numele Domnului şi
Dumnezeului nostru Iisus Hristos spre a ne învăţa pe noi toate (Ioan 14, 26), îmi zic sfintele canoane că nu mai pot lua parte
în acest Sinod cu foştii mei Fraţi în Domnul, membri ai Sfântului Sinod, cari sunt puşi, prin călcarea de către ei a sfintelor
canoane, sub epitimie, aforisanie şi anatema. Plec de aici cerând reaşezarea Bisericei Regatului României pe bazele dog-
matice şi canonice icumenice ale Bisericei Creştine Ortodoxe de Răsărit.
Această cerere a mea o formulez nu numai pe baza străvechiului, apostolescului şi imutabilului aşezământ al Sfintei
Biserici căreia slujesc, ci şi pe baza Constituţiunei Ţărei mele şi pe baza legei respective, la ale carei îndatoriri m-am supus –
ştie aceasta şi dl. Ministru al Cultelor şi Instrucţiunei Publice, organ al Statului – mă supun şi mă voi supune, însă, întru atâta
cât această lege pământească nu îmi va cere să nesocotesc legea cerească, adică dumnezeieştile dogme şi sfintele canoane
Icumenice ale Bisericei, la cari mă obligă şi art. 9 al ei, adică al legei sinodale din 1909, şi pe cari mi le impune nu numai
conştiinţa, ci şi demnitatea episcopală pe care din mila lui Dumnezeu o am în Biserica dominantă a Statului Român, adeca în
Biserica Creştină Ortodoxă de Răsărit.
Cetită în Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române, în şedinta de la 12 Octobre 1909.
† GERASIMU, Episcop al Romanului - („Documente privitoare la turburarea bisericească pricinuită de legea sinodală din 1909”, pag 60)

A lui Dumnezeu este Judecata

„ „Dreptatea înalţă un popor, în vreme ce păcatul este ocara popoarelor” (Pilde 14, 34)

S-a făcut odată sobor în schit pentru un frate care a greşit. Şi părinţii grăiau, iar avva Pior tăcea. Mai pe urmă,
sculându-se, a ieşit. Şi luând un sac l-a umplut cu nisip şi îl purta pe umărul lui. Şi punând într-o traistă puţin nisip,
îl purta pe piept. Întrebat fiind de părinţi ce înseamnă aceasta, a zis: acest sac care are nisipul cel mult sunt greşelile mele –
căci multe sunt – şi le-am lăsat dinapoia mea ca să nu simt durere pentru ele şi să plâng. Iar acestea mici sunt ale fratelui
meu, înaintea mea şi cu acestea mă îndeletnicesc, judecându-l pe el. Dar nu trebuie să fac aşa, ci mai vârtos pe ale mele să
le aduc dinaintea mea şi să port grijă de ele şi să mă rog lui Dumnezeu, ca să mi le
ierte. Şi auzind părinţii au zis: cu adevărat aceasta este calea mântuirii”.
Nenumărate sunt smintelile presărate de diavol pe cărarea mântuirii, de vreme
ce „strâmtă este uşa! Şi îngustă calea, care duce în viaţă! Şi puţini sunt cei ce o
află pe ea” (Mt. 7, 14). În vremea cataclismelor apocaliptice, precum potopul din
vremea lui Noe sau focul venit asupra cetăţilor din Sodoma şi Gomora, oamenii
dormitau în somnul morţii duhovniceşti. Era poporul care îi ucisese cu pietre pe
proorocii ce propovăduiau poporului lui Israil întoarcerea spre Dumnezeu şi
pocăinţa; acelaşi popor îndărătnic, ce nu voia să asculte glasul Celui ce bate la uşa
sufletului şi spune: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va
deschide uşa, voi intra la el, şi voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apoc. 3, 20).
Poporul de atunci este fratele geamăn al poporului de acum. Oamenii încă nu au
reuşit să-şi tămăduiască boala duhovnicească de care suferea încă de atunci. Ne
identificăm perfect cu cei de atunci. Iată-ne în preajma celui mai mare cataclism
apocaliptic, şi anume primejdia de a cădea sub robia lui Antihrist, care constituie în
fapt osândirea veşnică a tuturor celor ce se vor închina lui. Cum suntem pregătiţi în
faţa acestui război? Unii aruncă totul în seama lui Dumnezeu, spunându-şi că de la
Dumnezeu vine totul, adică şi Antihrist e lăsat tot de la Dumnezeu. Alţii se
străduiesc să adune averi încă de pe acum, strângând bani albi pentru zile negre.
Însă puţini sunt cei care pun preţ, mai înainte de toate, pe mântuirea sufle-
tului lor. Iar acest lucru este anevoios pentru unii ca noi, care ne-am deprins a
curăţi „partea cea din afară a paharului şi a blidului”, lăsând ca părţile dinlăuntru
să fie „pline de răpire şi de nedreptate” (Mt. 23, 25).
Înlăuntrul fiinţei noastre şi-a făcut sălaş hula împotriva Fiului Omului şi a
Judecata sufletului după moarte: îngerul Duhului Sfânt.
şi diavolul pun în cumpănă faptele bune şi
cele rele ale omului

25 TRADIŢIA ORTODOXĂ
Cea dintâi se manifestă prin injurile şi cârtirile oa- Duhovnicii sunt cei care au primit prin Darul lui Dumnezeu
menilor, îndreptate împotriva lui Dumnezeu, ca şi ne- puterea de a dezlega păcatele oamenilor. În acest sens a grăit
mulţumirea pentru măsura binecuvântării primite de la Mântuitorul către Sfinţii Apostoli: „Amin grăesc vouă: Ori-
Dumnezeu. Cea de-a doua - hula împotriva Sfântului Duh – câte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în Cer; şi ori câte
este astăzi ascunsă sub cele mai bune intenţii: dreptate, unire, veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în Cer” (Mt. 18,
pace, libertate, egalitate, fraternitate... între toate confesiunile, 18), iar prin Sfinţii Apostoli, aceeaşi putere de a dezlega
însă ea conduce spre porţile iadului. Această hulă nu are păcatele s-a transmis şi duhovnicilor, prin Darul hirotoniei şi
iertare în veac. Ce scuze vor invoca ecumeniştii „ortodocşi” al hirotesiei.
în faţa cuvintelor lui Hristos: „Şi oricine va zice cuvânt îm- Dumnezeiesc grăieşte Sfântul Ioan Gură de Aur, atunci
protiva Fiului Omului, se va ierta lui, iar oricine va zice când spune: „Toate mijloacele să le întrebuinţăm ca Darul
împrotiva Duhului Sfânt, nu se va ierta lui, nici în veacul de Duhului Sfânt să fie cu noi, iar la cei sfinţiţi care lucrează
acum, nici în cel ce va să fie” (Mt. 12, 32). cele Sfinte, multă cinste să le dăm, că mare este vrednicia
„Nimeni pe sine să nu se înşele: De i se pare cuiva între preoţilor (...) Nici Înger, nici Arhanghel nu poate să săvâr-
voi că este înţelept în veacul acesta, nebun să se facă, ca să şească ceva din acelea pe care le-a încredinţat Dumnezeu
fie înţelept” (I Cor. 3, 18). Vina noastră este aceea că nu cău- preoţilor, ci Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh toate le iconomiseşte.
tăm înţelepciunea lui Dumnezeu, pentru care s-a scris „feri- Deci, acestea toate avându-le în vedere, de Dumnezeu să ne
cit este omul, care a aflat înţelepciunea şi bărbatul care a do- temem şi pe preoţi să-i cinstim şi să le dăm tot respectul, ca
bândit pricepere” (Pilde 3, 13). Dimpotrivă - noi vânăm şi pentru faptele noastre cele bune şi pentru cinstirea cuve-
deşertăciunile acestei lumi trecătoare, din moment ce „nici n-am nită preoţilor, să luăm multă răsplătire cu Darul Domnului
învăţat înţelepciunea şi nici ştiinţa celor sfinţi nu o nostru Iisus Hristos, Amin” (Cuvântul 86 al Sf. Ioan Gură de Aur
cunoaştem (Pilde 30, 3). Vina nepriceperii noastre o aruncăm – „Pentru a nu vorbi de rău pe Preoţi”. Omul ce judecă pe
deseori pe umerii oamenilor duhovniceşti: episcopi, stareţi, altcineva se află ca un Antihrist, făcându-se răpitor al dregă-
egumeni ori duhovnici. Greşim într-o situaţie ca atare, de toriei şi al stăpânirii, pe care Tatăl Ceresc a dat-o Fiului. Tot
vreme ce Sfântul Ioan Iacob Românul sfătuieşte astfel: „Să cel ce judecă păcatul străin se face prin aceasta judecător
nu dăm vina pe egumeni şi pe păstorii sufleteşti, că nu sunt înaintea Domnului. Sfinţii Părinţi ne învaţă astfel: „de vei
iscusiţi şi nu poartă grijă de turmă. Pentru aceasta ne vedea cu ochii tăi pe cineva căzând în păcat, îndată să zici:
primejduim şi nu sporim (...) Fraţilor, dacă vom socoti mai anatema ţie, satano, că omul acesta altă vină nu are! Şi aşa
bine, atunci vom vedea că pricina poticnelii suntem noi îţi întăreşte inima spre a nu judeca pe fratele tău, căci se
înşine. Căci noi, mergând pe calea cea strâmtă a Crucii, nu duce Duhul Sfânt de la tine”.
luăm seama la mersul picioarelor noastre, ci căutăm la
„Aşa, Doamne Împărate, Dăruieşte-mi ca să-mi văd gre-
picioarele altora. Vreau să spun că lăsăm păcatele noastre
şelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu”
uitate şi căutăm la păcate străine. Dar nu numai că luăm
Se spune despre avva Marcu Egipteanul, că „a petrecut
seama la cele străine, ci ne sârguim să le arătăm şi altora şi
30 de ani neieşind din chilia sa. Şi avea obicei preotul Schi-
să le judecăm! (...) De multe ori osândim pe alţii cu asprime,
tului de venea să facă Liturghie în anumite zile. Însă dia-
fără să fim încredinţaţi dacă sunt vinovaţi sau nu. Dar ceea
volul, văzând răbdarea cea îmbunătăţită, a meşteşugit să-l
ce ne vatămă mai mult este că judecăm şi clevetim pe
ispitească cu osândirea. Deci a îndemnat vicleanul pe un
slujitorii Sfântului Altar, de care nu se cade a ne atinge (...)
frate oarecare ce era îndrăcit, să meargă la bătrânul ca pentru
Păcatele şi neputinţele clericilor nu se cade a le scoate la
blagoslovenie. Şi ajungând la pustnic, mai înainte de a rosti
arătare. Clericii sunt şi ei oameni neputincioşi, ieşiţi din
alt cuvânt, striga cel îndrăcit către bătrân, zicând: Preotul tău
plămădeala lumii deşarte (...) Preoţii fiind în legătură cu lu-
are miros de păcat, deci să nu-l mai laşi să intre la tine! Iar
mea de azi se vatămă mai uşor ca înainte. Datoriile lor sunt
bătrânul cel insuflat de Dumnezeu a zis către el: Fiule, toţi
aceleaşi ca şi la început, însă piedicile au sporit, duhul lumii
oamenii îşi leapădă afară murdăria, iar tu ai adus-o la mine!
s-a înăsprit şi s-a sălbăticit. Ştiinţa a declarat cel mai aprig
Însă deşi preotul este păcătos, Domnul îl va mântui pe el,
război împotriva vieţii duhovniceşti, iar lumea merge orbeşte
după ştiinţă, depărtându-se de Sfânta Credinţă” (Din Ierihon
către Sion - Editura „Adormirea Maicii Domnului”. Bucureşti, 2009).
Drept răsplată, mulţi duhovnici primesc de la oameni cleve-
tiri şi judecată.
Nici slujitorii Altarului nu scapă nejudecaţi. Şi cine sunt
judecătorii lor? Nimeni decât fiii lor duhovniceşti. Judecata
acestora asupra părinţilor duhovniceşti vine ca o „răsplată”
pentru binele oferit lor prin Darul lui Dumnezeu. „Vrednic
este lucrătorul de plata sa” zice Apostolul (I Timotei 5, 18),
însă atunci când plata ostenitorului este ocara şi defăimarea,
răsplătirea este şi mai mare la ceruri: „Fericiţi veţi fi când vă
vor ocărî pre voi, şi vă vor goni, şi vor zice tot cuvântul rău
împrotiva voastră” (Mt. 5, 11), şi „Bucuraţi-vă întru acea zi şi
săltaţi; că iată, plata voastră multă este în Ceruri” (Lc. 6, 23).

TRADIŢIA ORTODOXĂ
nr. 24 26
căci scris este: Rugaţi-vă unul pentru altul ca să vă vindecaţi! După ce a rostit aceste cuvinte, făcând rugăciune, bătrânul a
alungat pe demon din om şi l-a slobozit sănătos. Iar Dumnezeu, văzând nerăutatea bătrânului, i-a descoperit lui un semn
minunat, după cum el însuşi a mărturisit astfel: Când voia preotul să înceapă Sfânta Liturghie am văzut pe Îngerul lui
Dumnezu pogorându-se din cer şi punând mâna pe capul preotului. În clipa aceea s-a făcut preotul ca un stâlp de foc. Iar eu,
mirându-mă pentru acea vedere, am auzit un glas zicând către mine: Omule, de ce te-ai mirat pentru lucrul acesta? Căci, dacă
împăratul cel pământesc nu lasă pe boierii săi ca să stea întinaţi înaintea lui, ci toţi sunt îmbrăcaţi cu slavă multă, atunci cu cât
mai mult nu va curăţi puterea cea dumnezeiască pe slujitorii Sfintelor Taine când stau înaintea slavei celei cereşti?”
„Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer. Vreme este să te naşti şi vreme să
mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit. Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să
dărâmi şi vreme să zideşti. Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti; vreme este să
taci şi vreme să grăieşti. Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace. Şi am gândit în
inima mea: Dumnezeu va judeca pe cel drept ca şi pe cel nelegiuit, căci este vreme pentru orice punere la cale şi pentru orice
faptă” (Ecl. 3, 1-7, 18). Deci vreme este să sfătuieşti, vreme este să cerţi, dar nu pe oricine şi nu în orice împrejurare, ci după
cum ne povăţuiesc sfinţii părinţi ai Patericului: „De vrei să vorbeşti pentru greşeala şi păcatul vreunui frate, socoteşte-te
dacă îl vei putea îndrepta pe dânsul sau pe altul îl vei folosi; atunci să vorbeşti despre el, iar dacă nu urmăreşti folosul
fratelui, ci vorbeşti cu făţărnicie numai ca să-l mustri şi să-i descoperi greşeala şi păcatul înaintea altora, atunci să ştii că nu
vei scăpa de dumnezeiasca certare. Apoi şi tu însuţi în aceeaşi greşeală şi păcat vei cădea, sau în altceva mai rău, şi vei fi
părăsit de ajutorul lui Dumnezeu şi de către alţii fiind mustrat te vei ruşina”.
Arhim. M.

De pe raftul de cărţi
Despre desfrâul Europei (I)

S lăvitul prooroc Isaia a proorocit următoarele: „Atunci trebuia să aducă, desigur, dreapta mânie a Dumnezeului Celui
când Domnul se va ridica spre a lovi pământul grozav... dispreţuit împotriva acestor naţiuni şi a acestor oameni nele-
semeţia oamenilor va fi doborâtă şi singur Domnul va fi giuiţi. Iar Dumnezeu S-a ridicat cu adevărat spre a distruge
lăudat în ziua aceea” (Is. 2, 10-11). Iar Domnul s-a ridicat adesea pământul. Iar oamenii pământului au pătimit nenumărate
spre a lovi pământul fiindcă oamenii se închinau altor oameni, necazuri dinaintea ochilor noştri. Nu numai că aceşti mari
în loc să I se închine Lui, singurului Dumnezeu; din pricina oameni zeificaţi s-au dovedit a fi flăcări ce s-au stins, de la
unor oameni semeţi care se socoteau pe sine dumnezei care ceilalţi nu mai puteau afla căldură, ci s-au dovedit a fi
dinaintea semenilor lor. El S-a ridicat demni de cuvintele proorocului Isaia,
în zilele noastre şi cu adevărat a după care oamenii se vor ascunde „în
distrus întregul pământ în dreapta Sa peşteri şi în crăpăturile stâncilor şi în
mânie, pentru a termina o dată cu se- găurile pământului de teama Dom-
meţia omenească şi pentru a smeri nului şi din pricina slavei puterii
mândria minţii omeneşti. Mânia lui Sale” (Is. 2, 19). Şi nu s-a întâmplat
Dumnezeu împotriva omului este ade- acest lucru în ultimul război? N-au
sea asemănător răzvrătirii omului îm- intrat oare oamenii de pe diferite con-
potriva lui Dumnezeu. Ereticii timpului tinente în crăpăturile stâncilor şi în
nostru I-au oferit Domnului nostru găurile pământului pentru a se salva
Iisus Hristos cel din urmă loc la masa de semănătorii europeni ai morţii, aşa
acestei lumi, ca şi cum El ar fi cel mai cum s-a întâmplat în ţara noastră
de pe urmă cerşetor, în timp ce ei şi-au (Serbia) şi în alte părţi? Iar aceşti
aşezat propriii lor oameni mari pe semănători ai morţii nu sunt decât
locurile cele dintâi: politicieni, scrii- acele mărimi din lumea noastră, acei
tori, oameni de ştiinţă, oameni de afa- idoli ai poporului care stăteau în lo-
ceri, chiar turişti şi jucători de fotbal. curile de frunte de la masa acestei lumi,
Ochii acestui popor erau fixaţi asupra dispreţuindu-L pe Hristos ca pe cerşe-
acestor mari oameni, a acestor dum- torul aflat la celălalt capăt al mesei (...).
nezei moderni, în vreme ce doar Fraţii noştri botezaţi, înşelaţi de
câţiva ochi erau îndreptaţi către Hris- ereziile luterane şi catolice, s-au con-
tos, Biruitorul morţii. siderat a fi mai înţelepţi decât Hristos.
Această neruşinată răzvrătire a Ei ne considerau pe noi, ortodocşii,
acestor oameni botezaţi, a ereticilor îm- Vlădica Nicolae Velimirovici, episcopul drept oameni ignoranţi şi necivilizaţi.
potriva Dumnezeului Celui Preaînalt, Ohridei şi Jicei Dar într-adevăr, cuvintele lui

27 TRADIŢIA ORTODOXĂ
Pavel s-au dovedit a fi adevărate şi în cazul lor: „Zicându-se Şi păgânii Îl vor iubi pe Hristos şi vor cere să devină copiii
pe sine a fi înţelepţi, au înnebunit.” (Rom. 1, 22). Iar acest Săi, fiindcă „creştinii” nu-i vor mai împiedica să devină co-
lucru era aşa fiindcă ei au respins înţelepciunea duhov- piii lui Hristos. Iar răutatea şi vicleşugul nu vor mai exista
nicească a lui Hristos, Cel smerit şi plin de dragoste şi au printre oameni şi nici războaie între naţiuni, ci va domni
adoptat, după exemplul filosofilor păgâni, înţelepciunea pacea lui Hristos care este dincolo de puterea de înţelegere a
trupească şi lumească, plină de mândrie şi viclenie. „Şi au minţii, precum şi slava Sa, care nu are egal nici în veacul
mutat Slava lui Dumnezeu celui nestricăcios întru asemă- acesta şi nici în veşnicie (...).
narea chipului omului celui stricăcios (...) şi au cinstit, şi au Europa de azi nu este nici catolică şi nici luterană. Ea se
slujit făpturii decât Făcătorului” (Rom. 1, 23-25). Cu alte cu- află deasupra şi în afara amândurora. Ea este cu totul pă-
vinte, ei au luat toată slava lui Hristos şi au pus-o pe umerii mântească (...) Ea vrea ca mormântul să-i fie leagăn. Ea nu
muritorilor, pe care mai apoi i-au adus la rangul de noi are cunoştinţe despre cealaltă lume. Ea nu simte mireasma
Mesia. Astfel ei percepeau slava după înţelepciunea lor lu- cerească. Ea nu-i vede pe îngeri sau pe sfinţi în visurile sale.
mească. Iar sensul culturii şi Nu vrea să audă de
al civilizaţiei era pentru ei res- Preasfânta Născătoare de
pect faţă de creatură, adică fa- Dumnezeu. Destrăbălarea o
ţă de natura vizibilă şi închi- face să urască fecioria.
nare la aceasta şi nu închi- Întreaga Europă este acum
nare la Creator; dumnezei mu- cufundată în întuneric. Toate
ritori şi natură zeificată! lumânările sunt stinse. Oh, ce
Aceasta este acum ultimul întuneric cumplit! Fratele îşi
stadiu al umanităţii occiden- împlântă sabia în pieptul
tale în coborâşul său veşnic şi fratelui său, crezând că
de necontrolat de pe culmile acesta îi este duşman. Toţi îşi
lui Hristos spre prăpăstiile reneagă fiii şi viceversa. Iar
satanei. Acesta este momentul lupul este de departe un
de vârf al egalizării oame- prieten mai credincios decât
nilor, începând cu vechea este omul. Oh, fraţii mei! Oare
idolatrie a Romei şi până la nu vedeţi voi toate acestea?
Asia zilelor noastre. Mii de Desfrânata Vavilonului, aşezată pe spatele fiarei apocaliptice cea Nu aţi simţit întunericul şi
cărţi sunt scrise anual, cărţi cu şapte capete şi zece coarne şi „plină de nume de hulă” (Apoc. 17, necredinţa unei Europe ne-
care slăvesc oameni celebri, creştine asupra voastră? Pre-
lăudând civilizaţiile lor, iar mii de ziare slujesc acestei glorii feraţi Europa în locul lui Hristos, moartea în locul vieţii?
efemere şi false zilnic, aflându-se în slujba lucrărilor Moise a pus înaintea poporului său aceste două alternative.
omeneşti pe care le slăvesc sub numele exagerat de „civili- Iar noi vă punem dinainte aceleaşi două alternative. Trebuie
zaţie”. Din această pricină, Dumnezeu i-a lăsat în seama să ştiţi că Europa este moarte iar Hristos este viaţa. Alegeţi
plăcerilor şi a patimilor lor ruşinoase, pentru a-şi afla satis- viaţa şi veţi trăi în veci (...).
facţia doar în cele pământeşti şi nu în cele cereşti, şi doar în Oh, fraţii mei! Secolul al XVIII-lea este tatăl celui de-al
ceea ce îi oferă diavolului satisfacţie şi râs, în vreme ce XIX-lea, iar secolul al XIX-lea este tatăl celui de-al XX-lea.
îngerii lui Hristos se vaită. Ei îşi află mulţumirea în plăcerile Tatăl a rămas grozav de datornic. Iar fiul a plătit datoriile
trupeşti, în jefuirea altora, în exploatarea celor mici şi slabi, tatălui în întregime, dar el a ajuns şi mai îndatorat, iar datoria
în înmulţirea bunurilor pământeşti şi creşterea puterii şi auto- sa a trecut mai departe la nepot. Tatăl era bolnav de o boală
rităţii prin acapararea de noi zone de influenţă, în distracţii şi foarte gravă, fiul nu s-a vindecat de această boală ruşinoasă a
petreceri, în respingerea oricărei religii, pe care o numesc tatălui, ci a îngăduit să se transmită chiar mai departe şi în
superstiţie, în negarea lui Dumnezeu, într-o viaţă cu totul felul acesta ea a ajuns la nepot de trei ori mai puternică.
trupească, în neruşinata afirmaţie a descendenţei omului din Nepotul este secolul al XX-lea, adică tocmai secolul în care
maimuţă, în coborârea demnităţii umane la nivelul zoolo- trăim. Secolul al XVIII-lea semnifică răzvrătirea pontifului
gicului. Dar v-aţi putea întreba: va fi oare cu putinţă ca roman împotriva Bisericii şi a clerului. Secolul al XIX-lea
această generaţie atât de ticăloasă din istoria umanităţii să semnifică răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu. Secolul al
revină la cinste şi adevăr? E oare posibil? Fie ca Hristos, pe XX-lea reprezintă alianţa cu diavolul. Datoriile s-au mărit şi
Care ei Îl dispreţuiesc, să îngăduie aceasta cât mai curând cu boala s-a înrăutăţit. Domnul a spus că el va pedepsi păcatele
putinţă. Dar când se va întâmpla oare acest lucru? Acest părinţilor până la a treia şi a patra generaţie. Nu vedeţi oare
lucru se va întâmpla doar când fraţii noştri din Occident vor că Domnul îi pedepseşte pe nepoţi pentru păcatele stră-
începe să scrie cărţi în care să-l slăvească pe Hristos moşilor lor europeni? Nu vedeţi biciul pe spatele nepoţilor
Dumnezeul nostru şi când miile lor de ziare vor tipări laude din pricina datoriilor neplătite ale bunicilor? Regele antihrist
aduse virtuţilor creştine, precum şi adevăratelor fapte creşti- este începutul secolului al XIX-lea. Papa-antihrist, este mij-
neşti, în loc de a scrie despre crime şi blasfemii împotriva locul aceluiaşi secol. Filosofii Europei, antihriştii (de la os-
dumnezeirii, precum şi despre comerţul cu instinctele cele piciul de nebuni) sunt sfârşitul acestui secol: Napoleon Bo-
mai josnice. Atunci când va avea loc această transformare, naparte, Pius, Nietzsche, cele trei nume fatale ale celor mai bol-
umanitatea eretică occidentală va fi curăţită şi va avea mi- navi oameni, suferinzi de boli ereditare. Sunt aceştia vic-
torioşii secolului al XIX-lea? Nu, ei sunt purtătorii bolii cum-
reasma tămâiei celei cereşti. Atunci noi, creştinii ortodocşi,
plite moştenite din secolul al XVIII-lea. Oamenii cei mai bol-
ne vom bucura fiindcă îi vom primi pe fraţii noştri rătăcitori.
navi, Cezar, papa şi filosoful... ei da, nu în Roma idolatră, ci

TRADIŢIA ORTODOXĂ 28
în inima Europei botezate! Aceştia nu sunt biruitorii, ci învinşii. naţiuni ale Asiei şi Africii, care au înclinaţie către spiri-
Atunci când Bonaparte a râs dinaintea sfintelor biserici tualitate, ar fi încântate să înţeleagă creştinismul şi să-l
ale Kremlinului, când papa Pius a fost declarat infailibil şi cinstească aşa cum se cuvine. Şi este aşa fiindcă aceste
când Nietzsche a anunţat public că se închină antihristului, naţiuni se fălesc cu credinţele lor, cu zeităţile lor, cu cărţile
atunci soarele şi-a ascuns faţa sa pe cer, întunecându-se. Şi lor religioase: una cu Coranul, alta cu Vedele şi aşa mai de-
dacă ar fi fost o mie de sori, aceştia s-ar fi întunecat cu toţii parte. Cu alte cuvinte, ei nu se fălesc cu lucrul mâinilor lor
de ruşine şi necaz din pricina acestui lucru uimitor pe care sau cu civilizaţiile lor, ci cu ceva mai important pe care ei îl
lumea nu l-a mai văzut vreodată mai înainte: un rege ateu, un consideră mai măreţ decât aceste lucruri, cu ceva ce este de
papă ateu şi un filosof ateu. Pe vremea lui Nero, măcar maximă importanţă pentru poporul lor. Europenii, însă, nu se
filosoful nu era un ateu. Secolul al XVIII-lea a fost secolul lui fălesc cu Hristos şi cu Sfintele Scripturi, ci cu maşinile lor
Pilat: el La comandat pe Hristos la moarte. Secolul al XIX- periculoase şi cu produsele ieftine ale mâinilor lor; cu alte
lea a fost al lui Caiafa: el L-a răstignit pe Hristos. Secolul al cuvinte, ei se fălesc cu cultura şi civilizaţia lor. Iar consecinţa
XX-lea este secolul Sinedriului format din Iude botezate şi acestei preamăriri a faimoasei lor „culturi” este ura tuturor
nebotezate. Acest Sinedriu a afirmat că Hristos era mort naţiunilor necreştine faţă de Hristos şi creştinism. Urându-i
pentru totdeauna şi că nu era înviat. Şi atunci, dacă puteţi pe cei mici, ele îi urăsc şi pe cei mari. Urându-i pe europeni şi
crede, fraţilor, au venit neauzite flageluri asupra umanităţii produsele lor, aceste naţiuni Îl urăsc şi pe Dumnezeul
europene, biciuiri până la măduva oaselor ei, prin revoluţii şi european. Dar să-i fie ruşine Europei, fiindcă acest lucru n-o
războaie. Cine este victoriosul atunci, dacă nu este regele, supără şi nici nu o îngrijorează. Din pricina altui lucru, ea a
papa şi filosoful Europei care au respins şi negat creşti- fost cea dintâi care şi-a urât şi respins propriul ei Dumnezeu.
nismul? Biruitorul este ţăranul din Balcani şi cel rus după Din cauza influenţei unei Biserici rătăcitoare, Europa a ajuns
cuvântul lui Hristos: „Căci cel ce este mai mic între voi toţi, în această situaţie nedorită la jumătatea secolului al XIX-lea.
acesta este mare” (Lc. 9, 48). Cine a fost cel mai necunoscut, Dar ca să fim drepţi, europenii nu sunt răspunzători de acest
cel mai neînsemnat şi cel mai mic dintre toţi oamenii lucru; responsabilitatea se află în mâna conducătorilor săi
spirituali. Nu turma este răspunzătoare pentru această stare de
lucruri, ci păstorii ei. Cel mai bun lucru pentru Europa ar fi să
se fălească cu creştinismul ei, cu marea sa valoare şi nepre-
ţuita sa moştenire. Aceasta s-ar fi întâmplat aşa cum s-a
întâmplat în primele secole creştine dacă Europa s-ar fi iden-
tificat cu creştinismul. Preamărirea lui Hristos şi predicarea
cuvântului Său era misiunea dăruită Europei de către Dum-
nezeu. În afara lui Hristos, Europa nu are cu ce se făli. Fără
de Hristos, Europa este cea mai săracă dintre cerşetori şi cel
mai neruşinat exploatator al acestei lumi (...). Şcolile euro-
pene s-au îndepărtat de credinţa în Dumnezeu. Şi tocmai aici
se află moartea umanităţii europene. În cazul civilizaţiilor
păgâne, ştiinţa n-a fost niciodată despărţită de religie, chiar
dacă religiile lor erau primitive şi false. Acest lucru s-a în-
tâmplat numai în Europa, în acea Europă care a primit cea
mai desăvârşită credinţă. Din pricina conflictului cu mai
Căderea sfintei Cetăţi a Constantinopolei sub stăpânirea marii bisericii, Europa s-a mâniat şi a respins credinţa cea
otomană (anul 1453) - simbol al plinirii paharului mâniei
dumnezeieşti, ca urmare a păcatelor şi necredinţei oamenilor
desăvârşită, dar a păstrat ştiinţa desăvârşită. O, fraţilor, ea a
respins cunoaşterea divină şi a acceptat ignoranţa omenească!
secolului al XIX-lea, secolul marelui Napoleon, al infaili- Ce nebunie şi cât întuneric! (...). Occidentul a devenit ateu.
bilului papă Pius şi a nemaiîntâlnitului Nietzsche? Cine altul, Acesta a fost motivul căderii sale în dizgraţie şi în rătăcire. În
în afara ţăranului pelerin rus „la locurile sfinte” şi luptătorul vremurile creştine, pe când Occidentul era ortodox, acesta era
ţăran din Balcani împotriva semilunii, eliberatorul Balca- preocupat de cele duhovniceşti. Dar de îndată ce s-a înde-
nilor? Un câmp de luptă satanic, un cler satanic şi o înţe- părtat de adevărul şi virtuţile creştine, vederea sa duhovni-
lepciune satanică, iată ce au fost împăratul, papa şi filosoful cească s-a micşorat din ce în ce mai mult, aşa încât aceasta s-a
secolului al XIX-lea. Ţăranul ortodox din Balcani reprezintă întunecat cu totul în secolul al XX-lea. Tot ceea ce i-a mai
antiteza totală a acestora: mai întâi, eroismul purtătorului cru- rămas acum sunt ochii trupeşti, cu care vede doar frumuseţea
cii, în al doilea rând, mărturia clerului şi în al treilea rând, exterioară a lucrurilor. Şi-a înzestrat ochii aceştia exteriori cu
înţelepciunea apostolică a pescarului. Cuvintele rugăciunii numeroase aparaturi perfecţionate aşa încât să poată vedea
Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos se referă la ei: lumea perceptibilă mai bine şi mai precis, frumuseţea şi cu-
„Mărturisescu-Mă Ţie Părinte, Doamne al Cerului şi al loarea lucrurilor şi a creaturilor, numărul, măsura şi mărimea
pământului; că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi, lor. Ea priveşte minusculii viermi şi microbi cu microscopul.
şi le-ai descoperit pe ele pruncilor” (Mt. 11, 25). Şi ce le-a Se uită prin telescop şi vede stelele de parcă acestea s-ar afla
descoperit Dumnezeu acestor simpli ţărani? El le-a descoperit chiar deasupra acoperişului casei, aşa cum nimeni n-a mai
curajul, lumina cerească şi înţelepciunea divină. Cu alte făcut-o înainte. Dar vederea ei se opreşte aici şi nu poate
cuvinte, El le-a descoperit tot ceea ce era opus împăratului, merge mai departe. Textul a fost scris în timpul celui de-al Doilea
papei şi filosofului occidental; a fost precum ziua faţă de Război Mondial, într-o celulă din lagărul de la Dachau, din Germania,
noapte (...). Dacă Europa ar fi rămas creştină, s-ar fi lăudat cu de către Vlădica Nicolae Velimirovici, Episcop al Jicei şi al Ohridei –
Hristos şi nu cu civilizaţia ei. Iar marile, dar nebotezatele Serbia (†1956)

29 TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nebunia pentru Hristos

A preciem lumea înconjurătoare şi pe oamenii pe care îi


întâlnim după anumite standarde şi reguli ce crează o
adevărată „modă duhovnicească”, ale cărei linii şi tendinţe
şi falsele sale valori, îmbrăţişând această formă rară de nevo-
inţă, ce nu poate fi definită decât în raport cu ceea ce se nu-
meşte „înţelepciunea” lumii, fiindcă ceea ce pare nebunie
sunt de obicei impuse de către oameni care doar teore- (creştină) pentru raţiunea oamenilor lipsiţi de credinţă, este
tizează despre cele ale lui Dumnezeu, fără a le trăi sau de fapt înţelepciunea dată de Dumnezeu oamenilor, prin Iisus
lucra în sufletele lor. Să ne gândim, de pildă, ce ar fi dacă Hristos.
sfinţii din vechime ar trăi alături de noi în aceste vremuri. În Noul Testament, Sfântul Apostol Pavel se adresează
Cum ar trece, în ochii oamenilor, jertfa Sfintei Muceniţe Corintenilor cu aceste cuvinte: „(...) cuvântul Crucii celor
Sofia, care îşi îndemna fiicele către mărturisirea Dumneze- pieritori nebunie este, iar nouă celor ce ne mântuim, Puterea
ului cel adevărat, învăţându-le să nu se teamă de chinurile lui Dumnezeu este. Că scris este: Pierde-voi înţelepciunea
ce le erau puse înainte de către eparhul Antioh sau împă- înţelepţilor, şi ştiinţa celor ştiutori o voi lepăda.Unde este
ratul Adrian, ce slujeau idolilor? Câţi dintre părinţii zilelor înţeleptul? (...) Au nu a făcut nebună Dumnezeu înţelep-
noastre ar mai face această jertfă, întreit sfântă faţă de cea ciunea lumii acesteia? Că ce este nebun al lui Dumnezeu,
a lui Avraam, de vreme ce nu unul, ci trei prunci a adus lui mai înţelept decât oamenii este; şi ce este slab al lui
Dumnezeu? Dumnezeu, mai tare decât oamenii este” (I Cor. 1, 17-25).
Nebunia înţeleaptă şi înţelepciunea nebună
Dacă Sfântul Maxim Mărturisitorul ar fi contemporan cu
noi, majoritatea oamenilor l-ar considera drept un „habotnic”,
„extremist” sau „fanatic”, „neascultător”, aşa cum de multe
ori auzim spunându-se despre noi, credincioşii ortodocşi de
răsărit, prin cercurile „mondene” ale Bisericii de stil nou.
Puţini oameni ar înţelege astăzi înţelepciunea cea după
Dumnezeu a Sfântului Maxim, fiindcă mintea oamenilor s-a
schimbat într-atât de mult prin viaţa dusă departe de po-
runcile evanghelice, încât înţelepciunea li se pare nebunie,
iar nebunia trece drept înţelepciune. Spiritul lor acuzator i-ar
face să exclame: „Ce fel de om mai e şi acesta? Ce fel de în-
ţelepciune poate fi oare aceasta, care te face să fii împotriva
învăţăturii pe care o propovăduiesc majoritatea ierarhilor şi
preoţilor?” E un scenariu destul de realist, şi nu ne vine greu
Mai apoi, pentru a mustra înălţarea minţii de care
să ni-l imaginăm, de vreme ce avem chiar lângă noi pe cei
sufereau unii dintre Corinteni, Sfântul Apostol le spune: „Noi
care ne acuză chiar pe noi de „stilism”, spunând că suntem în-
nebuni pentru Hristos, iar voi înţelepţi întru Hristos; noi
vechiţi, rigizi în gândire, circulând pe contrasens faţă de ten-
slabi, iar voi tari; voi slăviţi, iar noi necinstiţi. Până în
dinţele de înnoire din Ortodoxia oficială.
ceasul de acum, şi flămânzim, şi însetoşăm, şi suntem goi, şi
Să ne mai gândim la o altă nevoinţă sfinţitoare. Cum ar re-
pătimim, şi nu suntem aşezaţi. Şi ostenim lucrând cu mâinile
acţiona oamenii, văzându-l astăzi pe Sfântul Cuvios Simeon
noastre; ocărâţi fiind, grăim de bine; izgoniţi fiind, răbdăm.
Stâlpnicul ducându-şi viaţa fără nici un confort, în vârful unui
Huliţi, mângâiem; ca nişte gunoi ne-am făcut lumii, tuturor
stâlp de piatră, în care abia are loc să stea în picioare; lipsit
lepădătură până acum” (I Cor. 4, 10-13).
de hrană şi de adăpost, petrecându-şi toate zilele în rugăciune
În monahismul timpuriu, putem vedea deja diferite
şi cugetarea la cele dumnezeieşti? L-ar considera drept un
forme de „nebunie în Hristos”. Sfântul Cuvios Antonie cel
excentric, în cel mai fericit caz! Iată deci cât s-a de mult s-a
Mare proorocea: „Va veni vremea ca oamenii să înnebu-
schimbat mintea oamenilor! Nebunia şi deşertăciunea sunt ridi-
nească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor
cate la rang de înţelepciune elevată şi sofisticată, iar nevoinţa
scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu
şi sfinţenia sunt legate la stâlpul infamiei, spre a fi supuse
este asemenea lor”. Mulţi alţi Părinţi îşi ascundeau nevo-
oprobriului public... Astfel, orice părut-înţelept al acestor
inţele ascetice sub chipul „nebuniei”: „Se spunea pentru dân-
vremuri poate discuta, îşi poate da cu părerea sau poate chiar
sul, că au venit unii la el să se judece; iar bătrânul se făcea
arunca cu pietre într-un om care nu face altceva decât să se
nebun. Şi iată, o femeie zicea către vecina ei: «Acest bătrân
lupte, cu arma adevăratei înţelepciuni, pentru dobândirea vie-
este nebun». Şi a auzit-o pe ea bătrânul şi chemând-o, îi
ţii veşnice. Ar trebui să ne dea de gândit uşurinţa cu care îl
zice: «Câte osteneli am făcut eu prin pustii, ca să câştig
aplaudăm pe nebun, proclamându-l împărat peste noi, iar pe
nebunia aceasta şi pentru tine să o prăpădesc astăzi pe ea?
cel virtuos şi înţelept, îl strivim cu pietre... Putem ucide un
Nu!»” (Pentru Avva Ammona, Cuvântul 9).
sfânt... poate chiar pe ultimul om sfânt de pe acest pământ!
Paladie, scriitor bisericesc, istoriseşte viaţa sfintei Isidora
Mergând prin timp (prăznuită la 1 mai), cea care se făcea pe sine nebună pentru
Nebunul pentru (sau întru) Hristos este un creştin care, Hristos, vieţuind într-o mănăstire din Egipt, în secolul al VI-
prin propria sa voinţă, condamnă păruta înţelepciune a lumii lea: „În Tavenia este o mănăstire de maici ca de patru sute,

TRADIŢIA ORTODOXĂ
nr. 24 30
de cealaltă parte a bărbaţilor, în care era o fecioară, care Mamona. Ironia face că, deşi societatea în care trăim este
pentru Hristos să prefăcea că este nebună, anume Isidora, foarte deschisă faţă de „alte credinţe”, iubind toate forme de
smerindu-se şi defăimându-se. Pentru aceasta într-atât se îngre- manifestare a „religiozităţii”, ea nu poate suferi glasul proo-
ţoşau toate surorile încât nici măcar nu mâncau cu dânsa. Şi rocesc al celor care îi cer să se îndrepte. Lumea are propriile
acest lucru cu bucurie l-a primit fecioara. Şi era fapta cea legi, în care patima trece drept virtute, iar păcatul este o
bună a ei în mănăstire foarte folositoare căci toată slujba o dovadă a unui „spirit liber, în ton cu vremurile”. Dacă cineva
făcea; tuturor ca o roabă supunându-le, la toată biruinţa lor şi se înfierează patimile, acest lucru îi întărâtă pe iubitorii de
cu toată blândeţea. Aşadar, era fecioara ca un burete al păcat, care se vor ridica împotriva lui.
soborului, precum Dumnezeu a zis: cel ce voieşte să fie mare, Ortodoxia nu mai este pe placul oamenilor lumeşti. Ei
să fie tuturor slugă (Mt. 20, 27; Mc. 10, 44). Şi oricui i se pare că vor cuvinte dulcege şi confortabile; lumea vrea astăzi predici
este înţelept, nebun să se facă (I Cor. 3, 18)”. despre umanism şi iubirea aproapelui; despre asistenţa socială
Tot în secolul al VI-lea, la Edesa, în Siria, a trăit şi sfântul şi despre protecţia naturii. Dacă le-ar sta în putinţă, ei ar
Simeon, „cel ce s-a făcut nebun pentru Hristos” (Sinaxar, 21 transforma Biserica Ortodoxă într-un minister al mediului ori
iulie), care este considerat în general ca fiind primul nebun un organism al statului, care s-ar limita la un discurs social.
întru Hristos. Atunci, ei ar fi fericiţi, bucurându-se de strălucirea slavei lu-
În tradiţia slavă, asistăm la un adevărat fenomen în Rusia, meşti a acestei „ortodoxii” contrafăcute, în care ei s-ar simţi
începând cu secolul al XVI-lea. Adevăraţii iurodivii (lb. rusă) mulţumiţi. O astfel de neo-ortodoxie (lipsită de posturi, Ca-
noane sau Tradiţie), va fi plină de lejeritate şi „în ton cu
moda”, însă lipsită de sfinţenie. Ea va fi însă pe placul politi-
cienilor, a şefilor de state şi a vedetelor, care se vor grăbi să o
îmbrăţişeze, deoarece este după chipul şi asemănarea patimi-
lor în care ei se scaldă.
Tocmai pentru acest motiv, oamenii nu mai au nevoie
de nebuni pentru Hristos, tot la fel cum nici de sfinţi nu
mai au nevoie. Cei care L-au răstignit pe Hristos nu s-au sfiit
să îi prigonească pe robii Săi, iar istoria Bisericii s-a scris de
cele mai multe ori cu slove însângerate. Când nu au fost pri-
goniţi de către păgâni, sfinţii au fost prigoniţi de către cei care
purtau în chip nevrednic numele de „creştini”. Lumea îi
prigonea, dar lumea toată nu era lor vrednică...
Câtă vreme nebunii întru Hristos nu se prezintă pe ei
înşişi drept oameni cu viaţă sfântă, faptele lor vor fi judecate
nemilos de către semenii lor. Însă un nebun pentru Hristos
„cu acte în regulă”, sau unul care îşi face cunoscută această
nevoinţă în faţa lumii, lăudându-se fără de minte, ori este ne-
Icoane ale unor Sfinţi nebuni pentru
bun de-a binelea, ori este înşelat de diavoli. Sfinţii nebuni
Hristos: Sf. Xenia din Sankt-Petersburg
pentru Hristos şi-au ascuns sfinţenia, alegând să fie ocă-
(24 ianuarie) şi Isidor, Făcătorul de
râţi şi dispreţuiţi, mai degrabă decât să fie consideraţi
minuni al Rostovului (14 mai)
drept nişte prooroci pe care Dumnezeu i-a ales pentru
nu erau însă nicidecum nişte indivizi cu probleme psihice; îndreptarea neamului omenesc.
„săraci cu duhul” ori nătângi, ci erau creştini care lepădau toa-
Mai este astăzi nevoie de nebunia înţeleaptă?
te ale lumii spre a-L mărturisi pe Hristos (adesea sub forme
Oricât de paradoxal ar părea, tocmai acest veac de sfârşit
puternic ironice, dar aproape întotdeauna cu accente prooro-
are cea mai mare nevoie de nebuni pentru Hristos. Este o
ceşti), într-o societate care se complăcea într-un fals confort
vreme în care apostazia şi păcatul devin „crezul” şi „religia”
spiritual.
proprie a creştinilor căldicei, care s-au îndepărtat de vieţuirea
Nebunie este starea lumii în care trăim în Hristos. Odinioară şi acum, şi până ce va fi lumea, ne-
Am văzut deci că astăzi chiar simpla vieţuire creştinească bunia întru Hristos va fi însă necesară.
poate fi privită ca o nebunie. Dar ce înseamnă totuşi nebunia Ne place să citim despre vitejia nebunilor pentru Hristos,
întru Hristos? Cine sunt nebunii pentru Hristos, de unde vin care au mustrat nedreptăţile domnilor şi împăraţilor acestei
ei şi încotro se îndreaptă? Mai există printre noi? Cine mai lumi. S-au ridicat împotriva nevredniciei anumitor slujitori ai
are nevoie astăzi de ei? altarului. Ne place să citim şi despre aceasta; ne place să citim
Lumea de astăzi îi urăşte pe nebunii întru Hristos. De ce? şi despre cum nebunii Domnului au mustrat mulţimi de oa-
Pentru faptul că aceştia, prin viaţa lor, s-au transformat în meni care au făcut păcate pe care noi nu le-am făcut. Ce nu ne
glasul celui ce strigă – nu în pustia geografică, ci în pustiu, place nouă însă? Nu ne place să citim despre faptul că ei au
adică în deşertul plin de patimi al unor conştiinţe amorţite şi mustrat şi oameni care trăiesc în aceleaşi păcate în care şi noi
trândave. Ei mustră în cel mai viu chip cu putinţă toată ne scăldăm, fiindcă nu ne place să ne simţim mustraţi de
mizeria, păcatul, minciuna şi făţărnicia celor ce se înşeală, cuvintele lor. Problema noastră este că nu ne place să
crezând că pot sluji la doi domni - şi lui Dumnezeu, şi lui recunoaştem că, oricât de virtuoşi ne-am simţi faţă de alţii,

31 TRADIŢIA ORTODOXĂ
totuşi în inimile noastre se sălăşluiesc patimi grele, precum: lăcomia, beţia, lenea, desfrânarea, făţărnicia, mândria şi iubirea de
sine. Ne dăm seama de fapt că, dacă ne-am întâlni cu aceşti nebuni întru Hristos, ei ar avea destule motive pentru a ne mustra şi
pe noi! Iată deci că şi noi i-am prigoni astăzi, dacă ei ar mai trăi printre noi. Dar noi nu suntem lor vrednici!
Câţi doresc oare să se întâlnească faţă în faţă cu un nebun întru Hristos? Puţini. Doar cei ce călătoresc pe calea cea îngustă şi
necăjită; cei ce poartă pe umerii lor crucea, adică lupta cea bună împotriva patimilor, pe care o cere Evanghelia. Mulţi oameni
(poate şi dintre cei necredincioşi), şi-ar dori să Îl vadă pe Hristos încă din această viaţă, gândindu-se că ar avea o mare bucurie la
întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu. Dar oare ei s-ar bucura dacă s-ar întâlni cu un nebun pentru Hristos? Poate că nu. Unii oameni
şi-L imaginează pe Hristos doar în ipostaza de Samarinean Milostiv, de Tată al Fiului Risipitor, de tămăduitor al slăbănogilor,
orbilor şi îndrăciţilor, ori de mângâietor al celor căzuţi. Doar cei cu adevărat credincioşi cred că Hristos este şi Drept
Judecător. Iar cei puţin sau deloc credincioşi nu îşi pot da seama că întâlnirea cu un nebun pentru Hristos nu este
altceva decât întâlnirea cu un sfânt... Iar întâlnirea cu un sfânt este întâlnirea cu Cel pe care sfântul Îl poartă în inimă,
adică cu Însuşi Hristos.
T.M.

Pocăinţă, pocăinţă, pocăinţă...

B iserica - liman de mântuire, ce cheamă către ea pe cei osteniţi şi împovăraţi: „Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi
însărcinaţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mt. 11, 28). Biserica - rai pământesc, unde cei ce cred în Hristos sunt chemaţi la
ospăţul ceresc: „Şi au trimis pe sluga Sa în ceasul cinei să zică celor chemaţi: Veniţi, că iată gata sunt toate” (Lc. 14, 17).
Biserica – grădină a Edenului pierdut odinioară, unde nu mai este şarpele, care ispiteşte, ci Hristos, Care ne învaţă cele de
taină; unde nu mai este acea Evă, care ne pune: „Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat” (Fac. 3, 13), ci Duhul lui Dumnezeu, care,
din lup te preface în oaie, şi din rob al vrăjmaşului te preface în fiu al patriei cereşti. După cum în corabia lui Noe au intrat tot
felul de animale curate şi necurate, aşa este şi Biserica lui Hristos, ce cheamă către pocăinţă şi ce cei curaţi, şi pe cei întinaţi; şi
pe cei vrednici, şi pe cei nevrednici. Însă, dacă în corabia lui Noe au intrat dobitoace şi au ieşit asemenea (tot dobitoace), cel ne-
curat care intră în Biserica lui Hristos va ieşi curat sufleteşte. Poţi intra mai necurat decât dobitocul şi să ieşi asemenea unui înger.
Să amestecăm băutura noastră cu plângere
Să cerem de la Dumnezeu să ne dea darul cunoaşterii de sine, din care vine
pocăinţa, însoţită de smerenie, iar mai apoi de har. De aceea, trebuie să cerem
pocăinţă, pocăinţă, pocăinţă, iar apoi Dumnezeu ne va trimite harul Său. Mulţi
oameni vin către duhovnici, ispitind Duhul lui Dumnezeu, fără a dori însă
lucrarea pocăinţei prin mărturisirea păcatelor, în condiţiile în care astăzi păcatul
a devenit modă. Deci pocăinţa începe cu mărturisirea păcatelor în faţa duhov-
nicului ca în faţa lui Dumnezeu: „Spune tu mai întâi fărădelegile tale, ca să te
îndreptezi” (Is. 63, 26). Mărturisirea nu se face spre pedepsire, ci spre vindecare
şi îndreptare. Prin rugăciunea de dezlegare rostită de duhovnic şi punerea
mâinii lui pe capul penitentului, luăm iertare de păcate. Dar nu se sfârşeşte
totul aici, fiindcă pocăinţa îşi continuă drumul prin plâns - dar nu orice fel de
plâns, pentru că, dintre toate felurile de lacrimi, doar cele de pocăinţă sunt
cele de la Dumnezeu, deoarece curăţă păcatele şi au răsplata duhovnicească.
Există şi lacrimi tainice, care nu se văd. De multe ori, un suspin valorează mai
mult decât o cană sau o găleată de lacrimi.
„Aceasta e pricina că vorbesc mereu de pocăinţă - spune Sfântul Ioan Gură
de Aur - pentru că „pocăinţa deschide cerul, pocăinţa ne bagă în Rai, pocăinţa
biruie pe diavol, după cum încrederea în noi ne face să cădem. Pocăinţa este
leac păcatelor, istovire a fărădelegilor, secătuire a lacrimilor, îndrăznire către
Dumnezeu, armă împotriva diavolului, sabie care-i taie capul, nădejdea mân-
tuirii, pieirea deznădejdei.
Eşti păcătos? Nu deznădăjdui! Ştii doar ce armă puternică avem împotriva
diavolului, atunci când nu pierdem nădejdea. De păcătuieşti în fiecare zi, în fiecare zi pocăieşte-te! Te-ai învechit azi din pricina
păcatului? Înnoieşte-te prin pocăinţă! Dacă ar fi numai pocăinţa atunci, pe bună dreptate, teme-te! Dar, când iubirea de oa-
meni a lui Dumnezeu se alătură pocăinţei, prinde curaj. Iubirea lui Dumnezeu nu are hotar, nici bunătatea Lui cu cuvântul nu
se poate tălmăci. Aibi curaj! Pocăinţa biruie păcatul! Închipuie-ţi o scânteie, ce cade în ocean! Poate rămâne ea aprinsă? Poate
să se vadă? Nu! Ei bine, ce e scânteia faţă de ocean, aceea e păcatul faţă de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dar, mai bine
spus, nici atâta, ci e mult mai mult. Oceanul, oricât de mare ar fi tot are margini. Bunătatea lui Dumnezeu, însă e fără de margini”.
Pocăinţa este o recunoaştere a păcatului, precum cea a Tâlharului, ce a zis: „Nici tu nu te temi de Dumnezeu? Noi pe bună
dreptate pătimim, că am primit cele cuvenite pentru faptele noastre” (Luca 23, 20-41), iar Mântuitorul i-a răsplătit pocăinţa şi

TRADIŢIA ORTODOXĂ
nr. 24 32
credinţa, spunându-i: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai!” (Luca 23, 43). sfântul lui Israil, înstrăinatu-v-aţi înapoi. Căci vă răniţi ia-
răşi, adăugând fărădelege? Tot capul spre durere şi toată ini-
Ruşinos şi rău lucru este obişnuinţa cu păcatul
ma spre întristare. De la picioare până la cap nu este într-
Păcatul este urmat de ruşine, iar pocăinţei îi urmează în-
însul întregime, nici bubă, nici vineţeală, nici rană cu puroi,
drăzneala către Dumnezeu. Satana a schimbat rânduiala
nu este a pune leacuri, nici untdelemn, nici legături. Pămân-
aceasta şi a dat păcatului îndrăznire, iar pocăinţei - ruşine.
tul vostru pustiu, cetăţile voastre arse cu foc, ţara voastră
Una este rană, alta este doctorie. Rana (păcatul) are puroi,
înaintea voastră străinii o mănâncă, şi s-a pustiit, stricată
doctoria (pocăinţa) are puterea de a curăţi puroiul şi de a opri
fiind de popoare străine. Părăsi-se-va fata Sionului ca o
suferinţa. Două rele îi face diavolul omului căzut în păcat: îl
colibă în vie, ca un pătul în grădină şi ca o cetate încon-
atrage spre păcat şi-l îndepărtează de pocăinţă, prin ruşine.
jurată. Şi de nu ne-ar fi lăsat nouă Domnul Savaot sămânţă,
Păcatul fiecărui om este instrumentul pedepsei lui, iar nelegiu-
am fi fost ca Sodoma şi ne-am fi asemănat Gomorei. Ascul-
irea lui îi este transformată în propriul său chin. Păcatul este o
taţi cuvântul Domnului, domnii Sodomei, şi luaţi aminte la
rană care, ascunsă de ochiul doctorului sufletesc, devine cu
legea lui Dumnezeu poporul Gomorei. Ce-mi este mie de mulţi-
neputinţă de netămăduit. El este o îmbolnăvire a minţii şi un
mea jertfelor voastre? Zice Domnul: sătul sunt de arderile de
cancer al sufletului. Rădăcinile păcatului se află în adâncul
tot ale berbecilor şi seul mieilor, şi sângele juncilor şi al
tainic al firii duhovniceşti a omului. Esenţa păcatului nu con-
ţapilor nu voiesc. Nici să veniţi să vă arătaţi Mie, că cine a
stă în încălcarea unor norme etice, ci în înstrăinarea de viaţa
cerut acestea din mâinile voastre? Nu veţi mai adăuga a
dumnezeiască, veşnică, cea pentru care a fost făcut omul şi
călca curtea Mea. De veţi aduce Mie făină de grâu, tămâie în
către care este chemat în chip firesc, adică prin însăşi firea
deşert, urâciune este Mie. Lunile cele nouă ale voastre, şi
lui. Păcatul se săvârşeşte în adâncul tainic al duhului omului,
sâmbetele, şi ziua cea mare nu le voi suferi; postul şi sărbă-
însă urmările lui rănesc întreaga fiinţă a omului. Omul
torile şi praznicele voastre le-a urât sufletul Meu, făcutu-v-aţi
trupesc nu simte urmările păcatului în sine, aşa cum le simte
Mie spre saţiu, nu voi mai suferi păcatele voastre. Când veţi
cel duhovnicesc. Carcasa materială nu observă nici o schim-
tinde mâinile voastre către Mine, întoarce-voi ochii Mei de
bare a stării sale lăuntrice, după ce a săvârşit păcatul, pentru că
către voi, şi de veţi înmulţi rugăciunea voastră, nu voi as-
el se află continuu într-o stare de moarte duhovnicească. Unul
culta pe voi, că mâinile voastre sunt pline de sânge. Spălaţi-vă,
ca acesta nu a cunoscut viaţa cea veşnică a duhului. Omul
curăţiţi-vă, ştergeţi răutăţile din sufletele voastre, dinaintea
duhovnicesc, dimpotrivă, cu fiecare înclinare a voii sale spre
ochilor Mei, părăsiţi-vă de răutăţile voastre. Învăţaţi-vă a
păcat, observă în sine o schimbare a stării lăuntrice, în vir-
face bine; căutaţi judecata, mântuiţi pe cel năpăstuit, jude-
tutea împuţinării harului. Odată săvârşit păcatul, acesta se
caţi săracului şi faceţi dreptate văduvei. Şi veniţi să ne între-
răsfrânge asupra stării sufleteşti, precum şi a celei trupeşti a
băm, zice Domnul: şi de vor fi păcatele voastre ca mohorâ-
omului. Nu numai păcatul strămoşului Adam a avut con-
ciunea, ca zăpada le voi albi; iar de vor fi ca roşeala, ca lâna
secinţe de însemnătate cosmică, dar şi păcatele fiecăruia din-
le voi albi. Şi de veţi vrea şi Mă veţi asculta, bunătăţile
tre noi, oricât ar fi ele de tăinuite în faţa oamenilor, se vădesc
pământului veţi mânca. Iar de nu veţi vrea şi de nu Mă veţi
prin mânia lui Dumnezeu ce se răsfrânge asupra destinelor
asculta, sabia vă va mânca pe voi, că gura Domnului a grăit
acestea. Cum s-a făcut curvă cetatea cea credincioasă Sio-
nul, cea plină de judecată, întru care a adormit dreptatea, şi
acum sunt ucigaşi. Argintul vostru nu este lămurit; cârciu-
marii tăi amestecă vinul cu apă. Domnii tăi sunt neascul-
tători părtaşi furilor, iubitorilor de daruri şi umblă după mită,
săracilor nu fac judecată, şi judecata văduvelor nu o au
socotit. Pentru aceasta, aşa zice stăpânul Domnul Savaot,
vai! Cei puternici ai lui Israil, că nu va înceta mânia Mea
asupra celor potrivnici, şi judecată din vrăjmaşii Mei voi
face. Şi voi aduce mâna Mea peste tine, şi te voi lămuri spre
curăţenie; iar pe cei neascultători voi pierde şi voi lepăda pe
toţi cei fără de lege de la tine, şi pe toţi semeţii voi smeri.Şi
voi pune judecătorii tăi ca mai înainte, şi sfetnicii tăi ca din
început, şi după acestea te vei chema cetatea dreptăţii, Mitro-
polie credincioasă Sion. Că cu judecată şi cu milostenie se va
mântui robia lui. Şi se vor sfărâma cei fără de lege şi păcă-
întregii lumi. Să cerem de la Dumnezeu puterea de a nu mai
toşii împreună, şi cei ce au părăsit pe Domnul se vor sfârşi.
repeta păcatul, de este cu putinţă, niciodată.
Că se vor ruşina pentru idolii săi, pe care i-au voit, şi se vor
Aşa grăieşte Domnul Slavei ruşina pentru grădinile sale, care le-au poftit. Că vor fi ca un
„Auzi cerule şi ascultă pământule, că Domnul au grăit: Terevint, căruia i-a căzut frunzele, şi ca o grădină fără de
fii am născut şi am crescut; iar aceia s-au lepădat de Mine. apă. Şi va fi tăria lor ca puzderiile câlţilor, şi lucrurile lor ca
Cunoscut-a boul pe Stăpânul şi asinul ieslea Domnului său, scânteile focului; şi vor arde cei fărădelege, şi păcătoşii
iar Israil nu M-a cunoscut pe Mine şi poporul Meu nu M-a împreună, şi nu va fi cine să-i stingă” (Is.1, 2-31).
înţeles. Vai! Neam păcătos, popor plin de păcate, sămânţă Arhim. T.
rea, fii fărădelege; părăsit-aţi pe Domnul şi aţi mâniat pe

33 TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nimic ortodox
sau cum Ortodoxia oficială se pregăteşte pentru marea apostazie

S e fac pregătiri pentru un Sinod Pan-Ortodox (al Optulea


Sobor Ecumenic), programat la sfârşitul acestui an.
Despre acest aşa-zis „sobor”, Sfântul Cuvios Kukşa al
9. Mişcarea ecumenică;
10. Contribuţia ortodoxiei în afirmarea idealurilor creştine de
pace, fraternitate şi libertate.
Odessei (1875-1964, canonizat în 1994) a spus că va fi „o Analizând punctele de discuţie, se poate ajunge la
adunătură de necredincioşi”, în cadrul căruia „toate cre- concluzia că Fanarul doreşte extinderea influenţei sale, prin
dinţele se vor uni în una; posturile vor fi anulate, călugăria acapararea bisericilor şi credincioşilor din afara graniţelor
desfiinţată; călugărilor şi episcopilor li se va permite să se căsă- naţionale, precum şi scoaterea „în afara canonicităţii” a
torească, iar preoţilor - să se recăsătorească. Stilul nou va fi Bisericilor care nu sunt implicate în mişcarea ecumenică, sau
introdus în toată Biserica Universală”. Citind cele zece ca- care şi-au enunţat rezervele cu privire la adevăratul scop al
pete de discuţie, menţionate mai jos, putem vedea că proo- ecumenismului. Cât despre „calendarul comun al sărbăto-
rociile Cuviosului se vor împlini. rilor”, enunţat la punctul 5, este mai mult decât evident că
În acest sens, Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Con- Patriarhia Ecumenică în nici un caz nu doreşte acceptarea
stantinopolului a trimis invitaţii oficiale către toţi întâistă- calendarului ortodox (de stil vechi, sau iulian) de către toate
tătorii Bisericilor Ortodoxe din lume pentru a participa la Bisericile ortodoxe, ci mai degrabă adoptarea în unanimitate
două întâlniri pregătitoare pentru marele Sinod Pan-Ortodox, a celui gregorian. Punctele 8 şi 9 sunt dedicate în exclusi-
programat la sfârşitul acestui an. vitate mişcării ecumenice (în sensul accelerării ei), iar pun-
Patriarhul ecumenic a stabilit paşii pentru reunirea ctul 10 seamănă mai mult cu un ideal francmasonic, şi
marelui sinod (enunţaţi mai jos), care are ca obiectiv să nicidecum cu un ideal creştin.
răspundă la toate problemele care s-au adunat de-a lungul se-
colelor şi continuă să afecteze relaţiile dintre bisericile orto-
doxe, având repercursiuni şi asupra dialogului dintre orto-
docşi şi catolici.
1. Diaspora ortodoxă - unde va fi definită jurisdicţia asupra
populaţiei creştine din afara graniţelor naţionale. Conform
canoanelor în vigoare, înainte de creşterea fenomenului
migraţiei, credincioşii din afara graniţelor ţării natale aparţin
patriarhatului ecumenic;
2. Modul de recunoaştere a statutului bisericii autocefale;
3. Modul de recunoaştere a stării autonomiei bisericii;
4. Diptica, adică regulile recunoaşterii canonice mutuale în
bisericile ortodoxe;
5. Stabilirea unui calendar comun al sărbătorilor. Unele
biserici sărbătoresc naşterea Domnului în decembrie 25, alţii
10 zile mai târziu. Ecumenism la Vatican: Vizita Arhiepiscopului ortodox de Cipru,
6. Impedimentele şi canonicitatea sfinţeniei căsniciei; Hrisostom II
7. Problema postului în lumea contemporană;
8. Relaţiile cu alte confesiuni creştine; T.M.

Chemare către mântuire


,,Şi zicând: Că s-a plinit vremea, şi s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu,
pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1, 15)

C e timpuri binecuvântate atunci, când buzele Mântuitorului Însuşi rosteau cuvântul ,,Pocăiţi-vă”. Fericiţi erau aceia ale
căror urechi auzeau această propovăduire, care nu era ţinută de un învăţător obişnuit, şi nici chiar de un sfânt prooroc, ca
până mai atunci, ci chiar de Preadulcele Iisus – acele cuvinte erau rostite de însăşi Dragostea întrupată.
Cum putea oare cineva să nu asculte asemenea predică? Cum oare putea vreo inimă să nu fie mişcată, până în străfundul ei,
izvorând lacrimi de pocăinţă? Dar oare… cum ar fi ca şi noi, acum, să avem parte de a trăi acelaşi vremuri? Oare dacă L-am
vedea pe Domnul apărând în mijlocul nostru, spunând: ,,Pocăiţi-vă”, ce am face? Eu cred că am cădea cu toţii la preacuratele
Sale picioare, spălându-le cu lacrimile noastre de pocăinţă şi sărutându-le cu dragoste neprefăcută, repetând mereu cuvintele:
,,Greşit-am, Doamne, iartă mie păcatele şi primeşte pocăinţa mea. Doamne, nu pomeni greşelile mele”. O, ce bine ar fi să se
întâmple una ca asta! Dar nu trebuie să uităm că Domnul este Acelaşi şi ieri, şi azi, şi pururea; să nu uităm că în chiar această
clipă, când scriem sau citim aceste rânduri, El ne cheamă cu acelaşi glas dumnezeiesc, plin de dragoste: ,,Pocăiţi-vă”!

TRADIŢIA ORTODOXĂ
nr. 24 34
Gata sunt oare inimile noastre pentru a auzi acest glas cărui mâini au dus la moarte trei sute de oameni, iar dintre
al Dragostei? Într-adevăr, nebăgarea noastră de seamă face aceştia, doi erau preoţi! Cine putea oare gândi că acest om, a
ca de cele mai multe ori să ajungem până într-acolo, încât să cărui inimă era împietrită de lucrarea acestor păcate de
nu mai fim în stare să auzim glasul Domnului, care dintot- moarte, se mai putea vreodată face vas al pocăinţei? Puterea
deauna şi pentru totdeauna, ne-a vorbit în aceleaşi cuvinte păcatului este mare, dar mai mare este puterea Darului lui
dulci. Nu ne referim aici la împrejurările în care glasul Său s-a Dumnezeu, ce se sălăşluieşte întru noi de la Sfântul Botez. În
auzit vorbind către proorocii Săi, ori în templele lui Israil, ci mijlocul acestor ucideri groaznice şi al zgomotelor asurzi-
ne referim la Sfânta Evanghelie, în care se află scrise, la toare, făcute de tovarăşii săi de hoţie, Varvar nu a auzit gla-
îndemâna oricui, cuvintele lui Dumnezeu. Şi nu trebuie să fii sul Domnului înlăuntrul său, dar în clipa în care a rămas sin-
prooroc pentru a citi aceste cuvinte. Este nevoie doar de aten- gur în peşteră, el a intrat cu mintea în cămara ascunsă a pro-
ţie, de un pic de întoarcere către noi înşine – nu în sensul de a priei sale inimi simţitoare, unde a auzit un glas care striga cu
acorda şi mai multă atenţie şi preţuire lutului din care suntem tărie, mustrându-i cugetul pentru toate răutăţile pe care le
alcătuiţi, ci de a ne cufunda în lăuntricul sufletului nostru; de făcuse. Iar în acel ceas, într-o clipă, Varvar s-a întors către Dum-
a percepe lumea înconjurătoare ca pe o lucrare cu adevărat nezeu, cu toată fiinţa sa. Asemenea lui, şi Cuviosul David şi
înţeleaptă a Ziditorului nostru. Aşa Îl vom auzi pe Domnul cum Moise Arapul, au fost schimbaţi de dumnezeiescul glas,
ne cheamă către El. Chemarea vine către sufletescul nostru, devenind, din fii ai întunericului, în îngeri ai luminii.
prin noi înşine. ,,Au nu ştiţi că sunteţi casa lui Dumnezeu? Şi Acest glas al lui Dumnezeu răsună de asemenea şi în
Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru voi?”, zice Apostolul (I sufletele noastre, dar cine să-l mai audă? Câţi din noi ne mai
Cor. 3, 16)? Iar dacă ştim, ce dovadă mai mare vrem, care să oprim, pentru a-l asculta? În Biserică, se spun întotdeauna
ne arate că Domnul ne cheamă către El prin chiar însăşi na- cuvintele lui Dumnezeu, dar de cele mai multe ori, ele nu
tura alcăturii noastre din duh şi din trup? ,,Căci întru Dânsul ajung până la inimile noastre, şi chiar ne trec pe lângă urechi.
viem, şi ne mişcăm, şi suntem (...) al Lui şi neam sun- Odinioară, în grădina Raiului, Ziditorul a toată făptura l-a
tem” (Fapte 17, 28), având drept ajutor ,,Dumnezeiească pu- întrebat pe Adam: ,,Adame, unde eşti?” Adam a auzit glasul
terea Lui, care toate cele ce sunt spre viaţă şi buna credinţă dumnezeieştii chemări către pocăinţă, dar în loc să răspundă
cu inimă înfrântă, ca unul ce-şi cunoscuse vina şi păcatul
neascultării poruncii, el a gândit în mintea lui să se ascundă
printre pomii Edemului, faţă de Cel ce totdeauna şi pretu-
tindeni stă de faţă, şi Căruia nimic nu îi este ascuns. Oare nu
şi noi facem la fel? De câte ori nu am auzit în inimile
noastre: ,,Adame, unde eşti? Încă un pas greşit de mai faci, şi
gata, iată-te aproape de pierzarea veşnică; stai pe loc, opreşte-te
şi întoarce-te!” Dar, în loc de a asculta glasul lui Dumnezeu,
noi încercăm să îl acoperim şi să îl înăbuşim, fugind către
petrecerile zgomotoase ale lumii, şi căutându-i plăcerile şi
desfătările înşelătoare. Din această pricină, cuvântul lui Dum-
nezeu din inimile noastre rămâne lipsit de roade.
Mulţi dintre noi aruncăm vina neputinţei noastre de a
auzi şi a lucra cuvântul Sfintei Evanghelii, pe sărăcia şi
nevoile pe care le întâmpinăm de-a lungul vieţii. Dar spune
Începutul propovăduirii Domnului - Iisus Hristos în Sinagoga un proverb, că de nu ar fi existat tunetul, nici oamenii nu şi-ar
din Nazaret, tâlcuind fariseilor Cartea Proorocului Isaia şi mai face semnul crucii. ,,Pentru aceea nu slăbim, ci de s-ar şi
îndemnându-i spre pocăinţă (Luca 4, 16-31) strica omul nostru cel din afară, dar cel dinlăuntru se în-
ne-a dăruit, prin cunoştinţa Celui ce ne-a chemat pre noi, noieşte din zi în zi”, spune Apostolul (II Cor. 4, 16). Şi cine
prin slavă şi prin fapta bună” (II Petru 1, 3). oare nu a trecut prin asta? Când oare suntem mai smeriţi, mai
râvnitori şi mai domoli în dorinţele noastre – oare nu cumva
Dar oare gândurile şi simţirile noastre bune – oare nu sunt în vremuri de tristeţi şi nevoi? Oare când şi-a venit în simţiri
acestea semne ale lucrării Duhului dumnezeiesc înlăuntrul Fiul cel Risipitor despre care ne grăieşte Sfânta Evanghelie?
nostru? Iar bucuria nepământească, ce ne învăluie inimile, Câtă vreme s-a aflat în cinstea tatălui său, el nu a făcut
atunci când lucrăm o faptă bună – fie ea cât de mică şi sme- altceva decât să bea, să mănânce şi să se desfăteze într-o ţară
rită, sau durerea sfâşietoare pe care o simţim atunci când îndepărtată. Dar, în ceasul în care bogăţiile sale s-au sfârşit, el
conştiinţa ne este tulburată pentru oarecare pricină; acele a flămânzit şi a însetat, abia mai găsind roşcove cu care să îşi
suspinuri sau lacrimi, ce se înalţă dureros din adâncul sufle- potolească puţin foamea. Abia când ar fi dat orice bogăţie,
tului – ei bine, nimic din toate acestea nu ar fi fost cu putinţă, pentru a căpăta o umilă bucată de pâine, el şi-a venit în
de nu ar fi fost glasul puternic al Celui ce grăieşte: ,,Iată, simţire şi şi-a dat seama căderea în care se afla. Atunci, şi-a
stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu, şi va adus aminte de cinstea pe care o avea la tatăl său, şi a dorit să
deschide uşa, voi intra la el, şi voi cina cu el, şi el cu aibă parte iar de părinteasca sa îmbrăţişare.
Mine” (Apoc. 3, 20).
Dacă am fi doar un pic mai cu luare-aminte, de-a lun-
Sfântul Cuvios Varvar a fost un tâlhar înfricoşător, ale

35 TRADIŢIA ORTODOXĂ
gul vieţii... de câte ori nu am auzi şi noi glasul Domnului, ce grăieşte către noi: ,,Pocăieşte-te!”. Oare am dat destulă
atenţie acelor oameni din viaţa noastră, pe care Domnul ni i-a trimis? Copii! Îi aveţi alături pe părinţii voştri, care v-au dat viaţă
şi v-au crescut, veghind asupra sufletelor voastre. Părinţi! Îi aveţi alături pe copiii voştri, pe care îi creşteţi pentru a vă fi mai
târziu toiag, sprijin şi mângâiere pentru anii împovăraţi de bătrâneţe. Soţilor! Aveţi o soţie legitimă, cu care să împărtăşiţi
deopotrivă bucuriile şi tristeţile. Fiilor duhovniceşti! Aveţi pe părintele vostru duhovnic, ce priveghează neobosit pentru călău-
zirea sufletelor voastre, fiind gata oricând să vă dea un sfat bun, pe care trebuie să îl primiţi ca din gura lui Dumnezeu Însuşi.
Mai poate cineva să spună că acestea toate nu sunt semne vădite ale dragostei dumnezeieşti fără de sfârşit, şi oare nu sunt toţi
aceşti oameni ca nişte îngeri păzitori, trimişi de Domnul pentru a ne ajuta şi a ne sprijini pe cărarea alunecoasă a vieţii noastre?
E.A.

Din minunile Maicii Domnului


Despre folosul postului şi al ostenelilor în slujba lui Dumnezeu
n vremea Sfântului Sava erau în lavra lui mulţi monahi
Î îmbunătăţiţi. Deci, s-a dus ca să se facă monah şi un
dregător, de bun neam şi bogat, pe care Sfântul l-a primit
cu bucurie. Şi, fiindcă nu era obişnuit cu osteneala, îl cruţa
şi nu-l lăsa să se ducă cu alţii la munca cea grea a pă-
mântului. Că se lucra până la ceasul al nouălea, şi atunci
veneau să citească slujba de obşte şi, după Vecernie,
mâncau o dată pe zi, după rânduiala vieţii de obşte. Deci,
fiindcă nu putea să facă aceasta acel începător, i-a poruncit
să se nevoiască în mănăstire după putere, şi să postească
până vin toţi fraţii, ca să mănânce toţi împreună, după rân-
duială. Iar acela nici măcar porunca aceasta n-a păzit-o, ci
mânca în chilia lui, pentru că îi aduceau rudeniile felurite
bucate. Deci, Sfântul ştia aceasta, dar pentru că era monahul
acela începător nu-l certa, ca să nu-l îngreuieze. Îl ruga
numai pe Dumnezeu să-l îndrepteze.
Când a venit praznicul Adormirii Preasfintei Născătoarei
Lavra Sfântul Sava din Palestina de Dumnezeu, cel din ziua a cincisprezecea a lui august, şi,
în ziua cea dinaintea prăznuirii, pe cînd se duceau fraţii la
ascultare ca să lucreze, le-a spus Sfântul să vină la ceasul al nouălea, ca să cânte Vecernia. Iar acelui începător i-a zis să se
ducă la Biserică, la ceasul Vecerniei, să caute când toţi fraţii se adună, ca să-i dea şi lui vreun cuvânt. Aşa s-a şi făcut. Şi,
după ce au venit părinţii, începătorul a avut o arătare minunată fără să doarmă, ci treaz. A văzut o femeie preafrumoasă între
doi îngeri, strălucind mai mult decît razele soarelui, şi un înger ţinea un potir plin de pâine cerească şi celălalt ţinea o
mahramă subţire, iar femeia aceea frumoasă, care era Stăpâna noastră ţinea o linguriţă de aur. Şi se ducea câte un frate şi
îngerul îi ştergea faţa lui cu mahrama. Apoi se închina Preasfintei şi ea lua linguriţa şi îi dădea pâinea cea cerească. Acestea
văzându-le începătorul se minuna şi, apropiindu-se ca să se învrednicească şi el de un dar ca acesta, nu şi-a dobândit dorinţa,
căci nici îngerul nu l-a şters, nici Preasfânta nu l-a împărtăşit, ci i-a zis lui: „Mâncarea aceasta este trupul Fiului meu şi-L
iau numai ce postesc până seara, în ceasul acesta şi se curăţă. Însă, tu nu posteşti. Cum, dar gândeşti că te vei putea
împărtăşi cu pâinea aceasta?” „Să mă şteargă, măcar îngerul, cu mahrama aceea sfântă” – zicea începătorul. Iar ea i-a
răspuns: „Dacă vrei să te şteargă cu aceasta, să te osteneşti şi tu cu ceilalţi, pentru că aceia asudă de osteneală şi pentru
aceasta se şterg, dar pe tine, de care sudoare să te şteargă îngerul?” Acestea auzind, s-a îngrozit şi, alergând la egumen, a
zis: „Aţi văzut oare, arătarea pe care am văzut-o eu, nevrednicul?” Iar egumenul i-a răspuns: „Ceea ce ai văzut a fost spre
îndreptarea ta. Că fraţii sunt încredinţaţi, că Preasfânta îi sfinţeşte, ca să fie vrednici în tot praznicul să se împărtăşească cu
Dumnezeieştile Taine.” De atunci înainte se ostenea şi el mai mult şi mânca mai puţin şi, aşa sfârşindu-se în fericită
ascultare, s-a învrednicit de fericirea cea cerească.

„Mergi de fă şi tu asemenea”
„Iar un Samarinean mergând pe cale, a venit la el, şi văzându-l i s-a făcut milă. Şi apropiindu-se, a legat ranele lui, turnând
untdelemn şi vin; şi punându-l pe dobitocul lui, l-a dus la o casă de oaspeţi, şi a purtat grijă de el. Şi a doua zi ieşind, şi scoţând doi
dinari, a dat gazdei, şi i-a zis lui: Poartă grijă de dânsul; şi orice vei mai cheltui, eu când Mă voi întoarce, voi da ţie” (Lc. 10, 33-35).

D in această pildă, putem desprinde îndemnul direct de a avea milă faţă de aproapele, ajutându-i pe semenii noştri,
mai ales când sunt în neputinţe şi alţii îi trec cu vederea. Astăzi, însă, în veacul întunecării şi al necredinţei, poate

TRADIŢIA ORTODOXĂ
nr. 24 36
mai mult ca oricând, datorită amplificării apostaziei, se poate suficiente pentru a face voia lui Dumnezeu şi a ne mântui.
desprinde şi un sens mai subtil, dar nu mai puţin însemnat. Construim ziduri; înfrumuseţăm morminte (adică trupuri); ne
Aproapele nostru, pe care-l ignorăm cel mai mult, este facem relaţii sociale – într-un cuvânt, spălăm blidul doar pe
sufletul nostru. Odată cu desprinderea din contemplarea dinafară! Singurul scop ne este acela de a fi fotogenici, de a
Ierusalimului ceresc, el cade într-un tărâm al morţii şi o vale ne încadra în normele externe, de a „da bine” în ochii lumii.
a plângerii, adică în Ierihonul învecinat cu Marea Moartă, Mai avem timp de cercetare lăuntrică? Nu. Dar ceasurile în
adică spre cuibul patimilor. Această cale dintre cer şi pământ care nu ne gândim la Dumnezeu şi în care nici un gând bun şi
este străjuită de duhurile cele din văzduh; de tâlharii care abia evlavios nu se învârte în mintea şi în inima noastră – oare de
aşteaptă să dezbrace un suflet de Darul lui Dumnezeu, cel ce nu le socotim pierdute? Tot Sfântul Filaret spune că „Cine
primit prin baia Botezului. Dar diavolii nu se mulţumesc nu trăieşte cu adevărat creştineşte, se află într-o stare de
numai cu atât – de a te lăsa gol de orice faptă bună, ci îţi idolatrie morală. El ori devine jertfă făpturilor, muncind pen-
provoacă răni ale păcatelor, ce cangrenează în patimi. Doar tru avere în loc ca să muncească pentru Dumnezeu şi în-
când sunt siguri că nu mai eşti în stare să te ridici, te părăsesc, dumnezeindu-şi pântecele, ori dimpotrivă, se face el singur un
lăsându-te abia viu. Ei se sârguiesc să nu îl lase pe om să idol şi cere drept jertfă pentru sine tot ce produce pământul.”
lucreze îndemnul Proorocului David: „Fereşte-te de rău şi fă Când vom privi spre sufletul nostru, ochii noştri miopi vor
binele” (Ps. 33, 14). întrezări vreodată starea lui jalnică, ca să ne plângem de milă?
Abia viu este şi sufletul nostru. Îl vedem zăcând la Domnul ne îndeamnă astfel: „Fiicele Ierusalimului, nu mă plân-
marginea drumului vieţii, prăfuit de colbul nepăsării, plin de geţi pe Mine, ci pe voi vă plângeţi, şi pe fiii voştri” (Lc. 23, 28).
pete pe conştiinţă şi de rănile păcatelor, prin care se scurge sân- Ne-am hotărât să legăm rănile prin înfrânarea poftelor?
gele, luându-ne puterea de a lupta. În ele apare stricăciunea Turnăm untdelemnul nădejdii şi vinul pocăinţei? Ne ridicăm
lâncezelii, ce zvâcneşte în patimi care devorează. Sufocaţi de pe asin prin mărturisire ca să ajungem la casa de străini, adică
duhoare, delirăm inconştient. Dacă sufletul ar avea glas cu la Biserica Domnului, unde să plătim prin nevoinţe ospătarea
care să strige către om, ţipătul lui ne-ar asurzi! cu Trupul lui Hristos? Fericitul Augustin îi mustră pe creştini,
„Evlavia din afară, văzută, fără cea lăuntrică, este făţăr- spunând că îşi doreşte să fie mai degrabă „un cal sau orice alt
nicie şi înşelare”, spune Sfântul Tihon de Zadonsk. Ea este lucru pe care le au majoritatea creştinilor decât să fiu sufletul
totuna cu o teacă fără sabie. Cum să pleci la război cu aşa lor; pentru că ei arată mai multă grijă, dragoste şi credincioşie
ceva? Un ostaş înarmat doar cu o teacă ar stârni râsul şi faţă de orice alt lucru, decât faţă de sufletul lor”.
batjocura vrăjmaşului său. De plâns sunt oamenii care vor să „Începutul oricărei virtuţi este Dumnezeu, aşa cum înce-
obţină biruinţă asupra trupului şi lumii numai cu evlavia din putul zilei este soarele”, spune Sfântul Marcu Ascetul, şi iar
afară, crezând că astfel vor place lui Dumnezeu: „Că nimeni Sfântul Tihon aduce şi alte lămuriri: „Fără Dumnezeu noi nu
întru ascuns face ceva, şi caută să fie el la arătare; dacă faci putem nu numai să facem, dar nici să voim ceva bun” şi „la
acestea, arată-te pe tine lumii” (In. 7, 4). „Nu credinţa în nimic nu avem atâta nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, ca în
vorbe ne mântuieşte, ci faptele unite cu credinţa” (Iac. 1, 2). lucrarea mântuirii, pentru că în nimic nu suntem aşa de slabi
„Creştine! Să fii, iar nu să pari; iată una din principalele tale ca în facerea binelui. Omul se poate pierde pe sine însuşi şi
pravile” ne spune Sfântul Filaret al Moscovei. se pierde, dar nu se poate mântui singur pe sine”. Hristos este
Samarineanul Cel Milostiv, ce ne-a răscumpărat sufletul şi-i
Suflete al meu, pentru ce dormi?
poartă de grijă. „Duhul este care face viu, trupul nu foloseşte
Alergăm fără oprire după cele trecătoare, motivând
nimic. Graiurile care eu grăiesc vouă, duh sunt şi viaţă” (In.
aceasta prin îndatoririle familiale, sociale sau profesionale, iar
6, 63). Sfântul Ioan Gură de Aur ne întreabă: „Vreţi să cu-
grija vieţii devine un idol, a cărui venerare ne acaparează în
noaşteţi preţul sufletului vostru? Priviţi la preţul răscum-
totalitate şi ne orbeşte. Considerăm că faptele exterioare sunt
părării. Nu aurul lumii întregi, nu lumea întreagă cu toate
cele ce sunt într-însa, ci Însuşi Dumnezeu a fost preţul răscum-
părării noastre”. Dacă preţul sufletului este atât de mare,
oare nu trebuie măcar să încercăm să prăvălim piatra nesim-
ţirii de pe mormântul sufletului nostru?
Sfântul Ignatie Briancianinov ne dezvăluie înţelesul tainic
al cuvântului piatră: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de pe
uşa mormântului? Piatra era mare foarte” (Mc. 16, 3-4).
Mormântul este inima noastră, ce a fost cândva Biserică,
dar s-a făcut mormânt. În el intră Hristos, prin Taina Bo-
tezului ca să Se sălăşluiască şi să lucreze în noi, şi atunci
inima este sfinţită ca Biserică a lui Dumnezeu. Noi răpim lui
Hristos putinţa de a lucra, atunci când hrănim omul nostru cel
vechi, când lucrăm după imboldul voii noastre căzute, al ra-
ţiunii noastre otrăvite de minciună. Astfel Îl rănim pe Hristos
şi-L omorâm, prin purtarea noastră, minimalizându-L în mor-
mântul strâmt şi întunecos al inimii, la intrarea căruia este
Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare la mormântul lui Alexandru
Macedon, contemplând zădărnicia slavei lumeşti şi deplângând prăvălită o piatră „mare foarte”. Vrăjmaşii lui Hristos stră-
goana lumii spre a dobândi bogăţii pământeşti. Acest episod a juiesc piatra pe care au mai pus şi pecete, născocind orice
devenit tema clasică a pomenirii morţii în iconografia bizantină .

37 TRADIŢIA ORTODOXĂ
piedică pentru a preîntâmpina Învierea şi a o împiedica. fletul nostru este ca o pânză; virtuţile – culorile; Iisus Hristos
După definiţia Sfinţilor Părinţi, nesimţirea este starea de este Modelul pe care trebuie să-l pictăm”. Admirabilă com-
moarte a simţurilor duhovniceşti; moartea nevăzută a duhului paraţie! După cum pictorul are în minte, în închipuire şi în
omenesc, în ceea ce priveşte lucrurile duhovniceşti. Din contră, faţa ochilor obiectul pe care vrea să-l înfăţişeze pe pânză, tot
duhul este pe deplin viu faţă de lucrurile materiale. Viaţa astfel creştinul în toate actele lui trebuie să-şi îndrepte pri-
nepăsătoare petrecută vreme îndelungată în mijlocul împrăş- virile asupra lui Iisus Hristos. Şi după cum pensula condusă
tierii şi al păcatelor săvârşite de bună voie şi statornic, în de mâna pictorului pune culori pe pânză asemănătoare cu cele
uitare faţă de poruncile lui Dumnezeu, ori de lucrare super- ce le află pe model, aşa voia noastră, ajutată de Darul lui
ficială a lor, face ca sufletul să devină inert pentru simţirile Dumnezeu, prin împlinirea virtuţilor văzute în Iisus Hristos,
duhovniceşti, deci mort. Toate puterile lui sunt îndreptate nu- se sileşte să întipărească chipul Lui în sufletul nostru.
mai spre material, spre vremelnic, spre deşertăciune şi păcat. Se spune că un călugăr pustnic din Sfântul Munte cugeta
De aceea, petrecem multe ceasuri în cele mai deşarte în sinea sa: „Oare va pierde Dumnezeu atâta omenire cu-
distracţii, fără a simţi vreo greutate sau oboseală! Vorbirea prinsă în păcate?” Atunci a auzit ca un glas răspunsul la cu-
deşartă, cuvintele spurcate, glumele lumeşti, osândirea aproa- getarea sa: „De tot cel ce a strigat măcar odată numele Meu
pelui şi batjocura muşcătoare sunt adesea pe buzele noastre; mă voi milostivi”. Auzind aceasta, călugărul a gândit aşa: „Ce
iar când vrem să citim Cuvântul lui Dumnezeu, ce plictiseală rost mai are să mă nevoiesc atâta?” dar a auzit iar: „Către
ne apucă! Când vrem să ne rugăm, ce uscăciune şi răceală aceia mă voi milostivi doar, însă pe cei ce se nevoiesc pentru
simţim, şi ce împrăştiată este mintea noastră! Nu vrem să dăm Mine şi Evanghelia Mea, pe aceştia îi consider prieteni ai Mei”.
măcar câteva clipe cercetării păcatelor noastre ori plânsului Nu fără temei ne dăruieşte milostivirea lui Dumnezeu
pentru ele. Când nesimţirea se atinge de suflet şi devine o vreme de pocăinţă. Este nevoie de vreme pentru ştergerea înti-
însuşire a lui, lumea şi stăpânitorii acestei lumi – duhurile păririlor păcătoase şi pentru ruperea peceţilor păcatului. Să ne
căzute, pun pe piatră pecetea lor şi te păzesc, ca să nu te mai curăţim de întinăciune, să ne îmbrăcăm în hainele virtuţii, şi
ridici. Pentru nimicirea nesimţirii după sfaturile Sfinţilor să ne împodobim cu însuşirile plăcute lui Dumnezeu, cu care
Părinţi se cere din partea omului o lucrare statornică, răbdă- sunt împodobiţi toţi locuitorii cerului. De altfel, şi Sfântul
toare, neîncetată împotriva ei, o viaţă evlavioasă, de trezvie. Tihon conchide: „Viaţa creştină toată nu este nimic altceva,
decât o pocăinţă de totdeauna, până la sfârşitul vieţii” iar
Sfântul Filaret al Moscovei ne încredinţează: „Creştinii, ori
lepădându-se de plăceri, sufăr din cauza lipsurilor, ori îngă-
duindu-şi plăcerile, trebuie să sufere din cauza pocăinţei”.
De aceea să-i urmăm îndemnul: „Închinaţi lui Dumnezeu
pârga fiecărei zile şi nopţi în rugăciune, mulţumindu-I pentru
cele trecute, rugându-L să vă binecuvinteze cele viitoare şi în
cursul zilei din ceasurile răpite de la noi de lume şi de faptele
ei, răpiţi, după putinţă, măcar câteva minute ca să vă aduceţi
aminte de Dumnezeu, ridicând spre El în taină inima şi un
gând de evlavie, de mulţumire şi de rugăciune. Când veţi
petrece în acestea cu luare-aminte şi necontenit, veţi afla în
sinea voastră ceea ce este scris în Psalmi: „adusu-mi-am
aminte de Dumnezeu şi m-am veselit”.

Prin conlucrarea cu harul dumnezeiesc, inima se umple


de umilinţă, iar sufletului i se vesteşte învierea. Umilinţa este
conştientizarea stării nenorocite, de cădere şi de moarte veş-
nic, în care se află omul, precum şi simţirea lăuntrică a milei
şi a împreună-pătimirii cu sineşi.
Ne trebuie osârdie de samarinean şi smerenie de vameş
Trebuie să ne străduim să fim ca samarineanul cel bun şi
să nu mai amânăm tămăduirea noastră de pe o zi pe alta, ca să
nu vină fără de veste moartea, să ne răpească pe neaşteptate,
găsindu-ne nedemni de a intra în sălaşurile fericirii veşnice.
Nici chiar noi înşine nu primim să ne fie prieteni, nu îngă-
duim să intre în societatea noastră, nu suferim în casa noastră
pe acela care mereu trăieşte în contradicţie cu noi. Tot aşa şi
Dumnezeu şi cu atât mai mult El, ca unul ce este Atotbun şi
drept Judecător, nu va primi niciodată în împărăţia Sa ce- M.M.
rească oameni cu voinţă încăpăţânată şi rea.
Sfântul Grigorie de Nyssa îi compară pe creştini cu
pictorii. „Fiecare din noi este pictorul propriei sale vieţi. Su-

TRADIŢIA ORTODOXĂ
nr. 24 38
CUPRINSUL NUMĂRULUI 24 (Iunie 2009)
1. Interviu cu Înalt Preasfinţitul Vlasie Mogârzan..................................................................... 4
2. Povăţuire şi înaintevestire a Sfântului Anatolie al Optinei.................................................... 8
3. Din chipul nevăzutului - Icoana Sfintei Treimi, de Andrei Rubliov...................................... 9
4. Ce se întâmplă cu noi?.............................................................................................................. 10
5. Implanturi, microcipuri şi controlul minţii............................................................................ 13
6. Viitorul omenirii închinat diavolului.......................................................................................16
7. Manevrele viitorului................................................................................................................. 17
8. Ecumenismul – calea spre pierzare (V) - Ruperea veşmântului nevăzut al lui Hristos..... 19
9. Lupii politicii comuniste şi staulul Bisericii de stil nou......................................................... 20
10. Un nou zapis împotriva lui Dumnezeu................................................................................. 23
11. Anatema împotriva Sinodului Bisericii Ortodoxe Române................................................ 24
12. A lui Dumnezeu este Judecata............................................................................................... 25
13. Despre desfrâul Europei (I)....................................................................................................27
14. Nebunia pentru Hristos.......................................................................................................... 30
15. Pocăinţă, pocăinţă, pocăinţă.................................................................................................. 32
16. Nimic ortodox.......................................................................................................................... 34
17. Chemare către mântuire.........................................................................................................34

Revista TRADIŢIA ORTODOXĂ este publicaţie înregistrată la


Biblioteca Naţională a României
Centrul Naţional de Numerotare Standardizată
TRADIŢIA ORTODOXĂ / MITROPOLIA SLĂTIOARA
ISSN 1842-7499
Editura „SCHIMBAREA LA FAŢĂ”
publicaţia respectă Legea nr. 594/2004 şi Legea nr. 186/2003, privind promovarea culturii scrise
-toate drepturile rezervate-

Tradiţia Ortodoxă- 40 p. Format: 8 din 64/88


Tipar executat la Tipografia „Adormirea Maicii Domnului” - Bucureşti, 2009
Tel. 021/434 23 36
TRADIŢIA ORTODOXĂ
PUBLICAŢIE TIPĂRITĂ CU BINECUVÂNTAREA

Î.P.S. VLASIE MOGÂRZAN,


ARHIEPISCOPUL ŞI MITROPOLITUL
BISERICII ORTODOXE DE STIL VECHI DIN ROMÂNIA

ADRESA REDACŢIEI: Mitropolia Slătioara, Comuna Râşca, judeţul


Suceava
EDITURA „SCHIMBAREA LA FAŢĂ”

TEL/FAX: 0230/570.831, 0230/570.837


Email: secretariat@mitropoliaslatioara.ro
Web: http://mitropoliaslatioara.ro