You are on page 1of 2

ACTELE PREŞEDINTELUI

În exercitarea atribuţiilor ce îi sunt conferite, Preşedintele Republicii emite acte


juridice, săvârşeşte fapte materiale juridice (consultarea Guvernului) şi operaţiuni tehnico-
administrative (participă la diferite ceremonii sau festivităţi, primirea scrisorilor de acreditare
a unor reprezentanţi diplomatici în România) şi face acte cu caracter exclusiv politic
(mesajele adresate Parlamentului, diverse declaraţii publice, apeluri etc.).
Actele juridice emise de Preşedinte sunt decretele prezidenţiale şi Regulamentul de
organizare şi funcţionare a Administraţiei prezidenţiale.
Decretele prezidenţiale sunt acte juridice, adică manifestări de voinţă unilaterale
1
făcute, în exercitarea atribuţiilor conferite prin Constituţie, pentru a produce efecte juridice .
Natura juridică a decretului prezidenţial este de act administrativ. Ca atare, pot fi
supuse controlul de legalitate al instanţelor de contencios administrativ, atâta timp cât nu sunt
exceptate acestui control, prin lege.
Decretele prezidenţiale pot avea atât caracter normativ (de exemplu, decretul privind
instaurarea stării de asediu sau a stării de urgenţă, decretul de promulgarea a legii etc.), cât
şi caracter individual (decretul de numire în funcţie a celor 3 judecătorilor ai
Curţii Constituţionale, decretul de graţiere etc.).
Decretele prezidenţiale emise în vederea exercitării anumitor atribuţii trebuie
contrasemnate de primul-ministru, contrasemnarea, în acest caz, fiind o condiţie de
valabilitate.
Decrete care necesită contrasemnarea primului-ministru:
- pentru încheierea tratatelor internaţionale în numele României - art. 91 alin. 1
- pentru acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai României şi
înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice – art. 91
alin. 2
- pentru declararea mobilizării generale sau parţiale a armatei - art. 92 alin. 2
- pentru luarea unor măsuri urgente în vederea respingerii unor agresiuni – art. 92
alin. 3
- pentru instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă - art. 93 alin. 1
- conferirea de decoraţii şi titluri de onoare - art. 94 lit. a
- acordarea gradelor de mareşal, general şi de amiral – art. 94 lit. b

1
A se vedea Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice – tratat elementar,
vol. II, p. 280.
- acordarea graţierii individuale – art. 94 lit. d.
Decretele prezidenţiale se publică în Monitorul Oficial al României, sub sancţiunea
inexistenţei.
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei prezidenţiale este un act
administrativ normativ cu caracter intern, emis de şeful statului în temeiul puterii sale
ierarhice pentru stabilirea unor norme juridice aplicabile raporturilor dintre Preşedinte şi
subordonaţii săi direcţi (din cadrul Administraţiei prezidenţiale), precum şi raporturilor dintre
2
aceştia .

2
A se vedea Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice – tratat elementar,
vol. II, p. 283.

You might also like