Student: Nastase Cosmin

Anul: I
Grupa: 10106

Handbal
Handbalul este un sport de echip care se joac cu o minge, folosindu-se numai minile. Meciul
are loc ntre dou echipe a 7 juctori (6 juctori de cmp i un portar) pe durata a dou reprize a
cte 30 de minute. Scopul jocului este de a marca ct mai multe goluri n poarta echipei adversare.
Echipa care a marcat mai multe goluri ctig meciul.
Este un sport relativ tnr, aprnd n Europa la sfritul secolului XIX i nceputul secolului XX.
Originile lui sunt ns mult mai ndeprtate i pot fi gsite n unele jocuri cu caracter popular
practicate n Evul Mediu i n jocurile dinamice folosite n colile din centrul i nordul Europei la
nceputul secolului XIX. n toate variantele lui, jocul de handbal a aprut mai nti n coli, n scopuri
didactice, rod al imaginaiei creatoare a unor emineni profesori de educaie fizic. Printele
handbalului modern este considerat a fi profesorul german de educaie
fizic Carl (sau Karl) Schelenz,[1] care a introdus reguli i care a folosit un teren de aceeai mrime
cu cel de fotbal. Pe atunci o echip avea 11 juctori.

Terenul de joc :
Caracteristici generale:
Terenul de joc este un dreptunghi cu lungimea de 40 metri i limea de 20 metri i este compus din
dou spaii de poart i o zon de joc. Liniile laturilor lungi sunt numite linii de margine, iar liniile
laturilor scurte sunt numite linii de poart (ntre barele porii) sau liniile exterioare por ii (de ambele
pri ale porii). n jurul terenului de joc trebuie s existe o zon de siguran, cu o l ime de cel pu in
1 metru de-a lungul liniilor de margine i 2 metri n spatele liniilor exterioare por ii. Caracteristicile
terenului de joc nu trebuie modificate n timpul jocului, astfel nct una dintre echipe s fie
avantajat.

Porile
n centrul fiecrei linii exterioare a porii se gsete o poart. Porile trebuie s fie solide ancorate de
podea sau de pereii din spatele lor. Porile au la interior o nlime de 2 metri i o lime de 3 metri.
Barele verticale ale porii sunt unite de o bar orizontal n partea superioar. Partea posterioar a
barelor porii trebuie s fie aliniat cu muchia posterioar a liniei de poart. Barele verticale i bara
transversal trebuie s fie ptrate n seciune, cu laturile de 8 cm. Pe cele 3 laturi care sunt vizibile
dinspre terenul de joc, barele trebuie vopsite n 2 culori contrastante, care s fie diferite i de culorile
din jurul porii. Porile trebuie s aib o plas, ataat n aa fel nct o minge intrat o dat n poart
s rmn acolo.

Liniile terenului de joc

Toate liniile terenului fac parte integrant din spaiile pe care le delimiteaz. Liniile de poart vor
avea 8 cm lime ntre barele porilor, n timp ce toate celelalte linii vor avea 5 cm ltime. Liniile
dintre dou suprafee adiacente pot fi nlocuite cu culori diferite ntre suprafee adiacente ale podelei.
n faa fiecrei pori este un spaiu de poart. Spaiul acesta este delimitat de o linie a spa iului de
poart (linia de 6 metri), care este trasat astfel:
1. O linie de 3 metri lungime direct n faa porii; aceast linie este paralel cu linia de poart, i
la 6 metri distan de aceasta (msurat de la muchia posterior a liniei de poart la muchia
anterioar a liniei spaiului de poart);
2. Dou sferturi de cerc, fiecare cu o raz de 6 metri (msurat de la colul interior posterior al
stlpilor porii), care fac legtura ntre linia de 3 metri lungime i linia exterioar a por ii.

Linia de 9 metri:
Linia de aruncare liber (linia de 9 metri) este o linie intrerupt, trasat la 3 metri n afara liniei
spaiului de poart. Att segmentele de linie ct i spaiile dintre ele msoar 15 cm.
Linia de 7 metri:
Linia de 7 metri este o linie lung de 1 metru, marcat n faa porii. Este paralel cu linia de poart
i aflat la 7 metri de aceasta (distan msurat de la muchia posterioar a liniei de poart la
muchia anterioar a liniei de 7 metri).
Linia de restrictive:
Linia de restricie (limitare) a portarului (linia de 4 metri) este o linie cu lungimea de 15 cm, marcat
n faa porii. Este paralel cu linia de poart i la 4 metri distan de aceasta (msurat de la
muchia posterioar a liniei de poart la muchia anterioar a liniei de 4 metri);
Linia de centru:
Linia de centru unete mijlocul liniilor de margine.
Linia de schimb:
Linia de schimb (un segment din linia de margine) pentru fiecare echip, se ntinde de la linia de
centru pn la un punct aflat la o distan de 4.5 metri de aceasta. Acest punct al liniei de schimb
este marcat de o linie paralel cu linia de centru i care se ntinde pe o distan de 15 cm nuntrul
liniei de margine i 15 cm n afara liniei de margine (nauntrul i n afara terenului de joc).

Mingea
Mingea este sferic i trebuie s fie confecionat din piele sau din material sintetic. Suprafa a nu
are voie s fie alunecoas. Deoarece n general este manevrat cu o singur mn, mrimile
oficiale variaz depinznd de vrst i sexul echipelor.
Mrimea
III
II
I

Folosit de
Circumferina (n cm) Greutatea (n g)
Brbai i tineri peste 16 ani
5860
425475
Femei, biei peste 12 ani i fete peste 14 ani
5456
325375
Biei i fete peste 8 ani
5052
290330

Prelungirile
Exist cazuri n care un meci nu se poate termina la egalitate, spre exemplu partidele eliminatorii. n
aceste situaii se recurge la cte dou reprize de prelungiri, fiecare repriz avnd o durat de 5
minute. Dac echipele rmn la egalitate i dup aceast perioad, se joac nc dou reprize de
prelungiri de cte 5 minute. n cazul n care cele dou forma ii sunt tot la egalitate, pentru
departajare se execut aruncri de la 7 metri.

Elementele tehnice sunt categorii generale de miscari care faciliteaza rezolvarea scopului si a
normelor globale ale jocului in conformitate cu regulamentul de concurs. Sarcinile globale ale jocului
sunt usor identificabile in fazele de atac si de aparare: recuperarea mingii, trecerea in atac, finalizarea,
pierderea posesiei mingii, replierea si apararea in sistem. Aceste sarcini globale (pe faze) sunt rezolvate
prin anumite elemente tehnice distincte. Exemple: recuperarea mingii presupune: prinderea, blocarea,
deplasarea in aparare etc; atacul presupune: pasarea, driblingul, aruncarea la poarta etc.
Elementele
globale ale jocului.

tehnice au

definitie

abstracta

si

strict

delimitata

de

sarcinile

Elementele tehnice ale jocului de handbal sunt:

pozitia fundamentala;
miscarea in teren;
tinerea mingii;
prinderea mingii;
pasarea mingii;
driblingul;
fentele sau miscarile inselatoare;
aruncarea la poarta;
scoaterea mingii de la adversar;
atacarea adversarului aflat in posesia mingii;
blocarea aruncarilor la poarta;
elementele tehnice specifice portarului.
Conditiile de joc ce apar sau in care sunt aplicate elementele tehnice (atac aparare), au condus
la formarea si perfectionarea unor procedee tehnice concrete (operationale) pentru rezolvarea
respectivelor sarcini.
Procedeul
tehnic se
distinge
in
primul
organizare interna, invatata si perfectionata pana
de instruire.

rand
prin
structura
motrica
de
la automatism in cadrul procesului

Procedeele tehnice au o structura simpla sau complexa.

Procedeele tehnice simple sunt gesturi motrice a caror functie de executie se incadreaza in
trei faze (momente) distincte: pozitia initiala, miscarea propriu-zisa si pozitia finala.
Este bine de retinut ca ritmul de executie al acestor faze este foarte important pentru frumusetea,
corectitudinea si eficienta procedeelor.
in jocul de handbal procedeele simple apar numai atunci cand opozitia adversarului este inexistenta
(pasa de deasupra umarului, driblingul etc.) sau in momente fixe ale jocului (aruncarile libere, de
pedeapsa, de la margine etc).
Procedeele tehnice complexe au o mai mare frecventa de utilizare in jocul de handbal,
structura motrica a acestora leaga doua sau mai multe procedee simple. Datorita opozitiei adversarului,
unele secvente isi pierd caracterul invariabil (standard), fiind executate cu un alt ritm de executie, cu
intreruperi, cu introducerea altor acte motrice (fente) cu indici avansati de viteza sau de forta, cu solutii
creative personale sugerate de situatia de moment.
Exemple: dribling aruncare, fente de pasa - aruncare etc.
Stilul
tehnic
- in momentul
in
care
particularitatile
individuale
(dimensiuni
corporale,
antropometrice,
calitati
motrice,
atitudinea,
trasaturi
de
personalitate),
intervin si se impun cu pregnanta in una, mai multe sau in toate secventele modelului
de executie respectivul procedeu devin stil tehnic. Nu trebuie sa confundam stilul cu
miscarile incorecte si incoerente de executare a unui procedeu.
Stilul tehnic apare atat in efectuarea procedeelor simple cat si in cele complexe. Astfel
procedeele simple pot fi diferite ca stil prin ritmul de executie, prin utilizarea lor inselatoare, prin
implicarea unor insusiri corporale (robustetea etc), prin manevrarea neobisnuita a mingii, iar procedeele
tehnice complexe prin prelungirea sau scurtarea fazelor de executie, prin fente. Stilul tehnic poate
caracteriza chiar si comportamentul tehnic al unei echipe. Exemplu: scoala afro-asiatica adopta
stilul tehnic al inaltei maiestrii tehnice si a actiunilor tactice purtate in regim de viteza, spre deosebire de
echipele nordice care adopta un stil tehnic adaptat la insusirile fizice (robustete, talie viguroasa) pe care
le au. Stilul tehnic este adanc implementat si in tactica, fiind vorba aici si de actiuni individuale
subordonate gandirii.
Maiestria
tehnica caracterizeaza doar jucatorii cu o
achizitionata
in
decursul
timpului.
Ea
este
rezultatul
individuale) la care se adauga si vocatia' pentru joc.

inalta capacitate tehnica

instruirii
(colective
si

Criteriile dupa care se poate aprecia inalta maiestrie tehnica sunt:

numarul de elemente si procedee tehnice de atac si aparare achizitionate si usurinta cu care sunt
aplicate in rezolvarea sarcinilor de joc;
acuratetea, virtuozitatea , precizia si eficienta cu care se executa in conditii grele de joc;
stabilitatea cu care se executa in conditiile aparitiei unor factori perturbatori: opozitia adversarului,
oboseala, stresul, incordarea nervoasa etc;
priceperea de a alege, regla si schimba fazele de executie a procedeelor tehnice in functie de reactiile
adversarului.

SISTEMATIZAREA ELEMENTELOR TEHNICE

Pe langa sistematizarea clasica a elementelor tehnice, realizata de prof. I.K. Ghcrmancscu, se

poate oferi si o alta clasificare, in functie de situatiile tactice ale jocului de handbal, atacul si apararea.

Tehnica jocului in atac:

pozitia fundamentala de atac;
miscarea sau deplasarea in teren;
tinerea mingii;
prinderea mingii;
pasarea mingii;
conducerea mingii;
aruncarea la poarta;
fentele sau miscarile inselatoare.
Tehnica jocului in aparare:
pozitia fundamentala de aparare;
deplasarea in aparare;
atacarea adversarului cu corpul;
scoaterea mingii de la adversar;
blocarea aruncarilor la poarta.
Tehnica portarului:
pozitia fundamentala; deplasarea in poarta; prinderea mingii; degajarea mingii; respingerea mingii cu
bratele; respingerea mingii cu picioarele; plonjonul; miscarile inselatoare.

POZITIA FUNDAMENTALA

Ca in orice alta ramura de sport si in handbal jucatorul adopta in diferite faze ale jocului o pozitie
caracteristica, denumita pozitia fundamentala, din care el este capabil sa execute cu maxima eficacitate
miscarile cerute de situatia respectiva. Pozitia fundamentala il ajuta pe jucator in executarea miscarilor
specifice jocului de aparare si chiar in cele de atac.

POZITIA FUNDAMENTALA PENTRU JOCUL DE APARARE

Sarcina principala a aparatorului este aceea de a impiedica prin toate mijloacele permise de
regulamentul de joc inscrierea de goluri in poarta proprie. Pentru aceasta el va trebui sa fie preocupat in
timpul jocului de marcarea adversarului, blocarea aruncarilor la poarta, inchiderea patrunderilor spre
poarta si colaborarea cu portarul.
Atunci cand se gaseste in asteptarea actiunii adversarului sau direct, aparatorul departeaza
picioarele cu 40-50 cm. unul fata de celalalt, avand genunchii usor indoiti, spatele rotund, bratele
indoite din coate si putin departate de corp privirea indreptata inainte, spre adversar, greutatea corpului
este egal repartizata pe ambele picioare, asigurandu-se astfel un echilibru stabil corpului.

POZITIA FUNDAMENTALA PENTRU JOCUL IN ATAC

In atacul pozitional se observa o pozitie specifica de lucru pe care o numim pozitia

fundamentala pentru jocul de atac. Aceasta pozitie nu difera prea mult de cea specifica jocului de
aparare, fiind si ea usor de invatat.
Jucatorul care asteapta sa primeasca mingea se gaseste orientat cu fata catre coechipierul de la
care o va primi. Piciorul opus bratului de aruncare este departat de celalalt la aproximativ 30-40 cm. si
dus inainte.
Genunchii sunt usor indoiti si impinsi din glezne inainte. Trunchiul este putin flcxat pe bazin, iar
spatele rotunjit. Bratele sunt indoite din coate si indreptate in directia de primire a mingii.
Aceasta pozitie, cu mici modificari este pastrata si dupa prinderea mingii, ea constituind pozitia de
plecare (de baza) in vederea pasarii ulterioare a acesteia.

MISCAREA IN TEREN
Miscarea in teren cuprinde procedeele tehnice pe care jucatorul Ic foloseste pentru a se deplasa
in vederea manuirii mingii, pentru a initia si finaliza atacurile cit si pentru realizarea fazei de aparare.
Astfel exista procedee de deplasare in teren specifice jocului de atac sau jocului de aparare, cat si
comune celor doua faze.
Dintre cele mai importante amintim:
Alergarea tropotita
Acest procedeu de alergare serveste jucatorului pentru intrarea in cel mai scurt timp in viteza maxima
de deplasare. Se foloseste la pornirile de pe loc si la accelerarile bruste efectuate din alergare ceva
mai lenta.
Alergarea lansata
Acest procedeu de miscare in teren reprezinta o alergare cu pas intins, executata in mod relaxat si
economic. Ea urmeaza de obicei unei alergari tropotite.
Alergarea cu spatele

Este intrebuintata de catre jucatorii echipei care se retrag in aparare. Ea ofera aparatorilor posibilitatea
pastrarii permanente a contactului vizual cu adversarii, permitand observarea intentiilor de atac ale
acestora, anticipand planul lor tactic, evitand astfel situatii neprevazute.
Deplasarea cu pasi adaugati, lateral, oblic inainte si inapoi.
Miscarea de translatie a aparatorilor pe semicercul de la 6 metri se efectueaza de cele mai multe
ori cu ajutorul acestui procedeu tehnic.
Jucatorul din pozitie fundamentala executa deplasarea cu pasi adaugati lateral, in felul urmator: mai intai
deplaseaza lateral piciorul din directia deplasarii, apoi aduce in pozitia initiala celalalt picior si asa mai
departe.
In timpul deplasarii laterale cu pasi adaugati intreaga greutate a corpului trebuie sa fie mentinuta
pe partea anterioara a labei piciorului, pe pingea.
Talpile picioarelor se vor deplasa cat mai aproape de sol. in acest fel deplasarea centrului de
greutate a corpului aparatorului este aproape rectilinie.
Deplasarea laterala ofera aparatorului posibilitati optime de oprire, accelerare si schimbare a
directiei de deplasare in functie de actiunile derutante ale atacantului.
O cerinta obligatorie este evitarea incrucisarii picioarelor, deoarece la o miscare neprevazuta sau
la o fenta a adversarului aparatorul are posibilitati ceva mai reduse de a reactiona in timp util.

Opririle
Opririle din alergare sunt necesare atat atacantului care doreste sa actioneze cu scopul de a se
demarca, cat si aparatorului care-1 marcheaza. Oprirea ca procedeu tehnic nu reprezinta o dificultate in
sine, fiind usor de insusit. Dezvoltarea musculaturii picioarelor pentru ca acesta sa fie capabil sa
franeze brusc, viteza de deplasare este singurele probleme metodice care se ivesc in legatura cu
acest procedeu tehnic. Oprirea se poate executa printr-o franare cu un picior, pus de obicei pe sol, oblic si
lateral, si printr-o franare pe ambele picioare. Oprirea pe ambele picioare este precedata de obicei de o
usoara saritura.
Schimbarile de directie
Schimbarile de directie pot fi facute cu scopul derutarii aparatorului sau pentru simpla modificare a
directiei de deplasare in teren a atacantului. Exista mai multe procedee tehnice de schimbare de
directie. Toate sunt necesare jucatorului aflat in lupta directa cu adversarul, mai ales cand este marcat
strans de acesta. Acestea pot fii simple sau duble.
Schimbarea simpla de directie - se executa in felul urmator: jucatorul care se deplaseaza
in linie dreapta face la un moment dat un pas oblic lateral, lasand aparatorului impresia ca se va deplasa
in continuare in aceasta noua directie. in realitate atacantul se va opri scurt pe piciorul cu care a facut
pasul oblic lateral si va impinge din el in directie opusa, directie in care isi va continua de fapt deplasarea.
Schimbarea dubla de directie - are o executie asemanatoare cu cea descrisa mai sus, cu
deosebirea ca dupa primul pas lateral (sa presupunem ca s-a facut spre stanga) urmeaza un mic pas
oblic lateral spre dreapta, dupa care jucatorul porneste decis din nou spre stanga, incercand sa-si
depaseasca adversarul direct.
Aceste procedee tehnice se invata la inceput de pe loc, apoi din alergare usoara.

Sariturile
Sariturile sunt procedee tehnice de mare importanta atat in jocul de aparare, cat si in cel de atac.
Prinderea mingilor inalte, unele aruncari la poarta, blocarea aruncarilor si alte actiuni de joc cer din
partea jucatorului sa execute sarituri inalte. Aceste sarituri se pot executa de pe loc si din deplasare cu
bataie pe un singur picior,
sau pe ambele picioare.

TINEREA MINGII

Tinerea mingii este elementul tehnic cu ale carui procedee un jucator de handbal isi asigura
posesia mingii pe timpul celor trei secunde regulamentare sau pe durata de timp dintre o prindere si o
aruncare. Tinerea mingii se poate efectua cu doua maini si cu o mana.
Tinerea mingii cu doua maini
Mingea este tinuta cu doua maini in dreptul abdomenului, uneori in dreptul pieptului. Jucatorul
de handbal pentru a-si asigura posesia mingii pe timpul dintre o prindere si o aruncare o tine cu doua
maini in dreptul abdomenului, adaposlind-o de adversari.
Acesta o cuprinde cu palmele, cu degetele mult rasfirate (cele mari sunt apropiate si orientate
inapoi spre corp). Mingea nu este stransa prea tare cu degetele, iar podul palmei nu se lipeste de ea. Din
aceasta pozitie de tinere a mingii cu doua maini, jucatorul poate executa cu usurinta toate procedeele
tehnice, in mod simetric, cu mana dreapta si cu cea stanga.
Tinerea mingii cu o mana
Cele mai utilizate procedee de tinere a mingii cu o mana sunt: prin apucare si tinerea echilibrata a
mingii, intre palma si antebrat si sprijinita pe coapsa, piept sau abdomen. La jocul modern de handbal,
procedeul de tinere a mingii cu o mana prin apucare s-a raspandit foarte mult. Datorita acestuia s-au
dezvoltat numeroase alte procedee tehnice de fentare executate cu mingea ca: fentele de pasare, si
fentele de aruncare la poarta. Acest procedeu tehnic este indispensabil pentru pasarea mingii din
pronatie, ca si pentru executarea diferitelor fente de pasare si fente de aruncare la poarta. Avand in vedere
faptul ca tinerea mingii cu o mana prin apucare ofera jucatorilor largi posibilitati de formare si
dezvoltare a unor procedee tehnice complexe, apreciem ca absolut necesara invatarea ei inca de
timpuriu.
In afara acestui procedeu tehnic trebuie amintita si tinerea echilibrata a mingii. Ea este
caracteristica jocului in miscare, jocului de circulatie in viteza. Mingea este tinuta in echilibru in timpul
miscarii pregatitoare pentru aruncare, precum si in timpul executarii aruncarii. Echilibrul de care este
vorba se realizeaza datorita impulsului dinspre inainte spre inapoi, dat mingii de mana stanga si
rezistentei mainii drepte care se opune acestui impuls.
Tinerea echilibrata a mingii nu poate dura multa vreme; ea coincide cu timpul necesar bratului
pentru pregatirea aruncarii si a aruncarii propriu-zise.

Procedeele tehnice de tinere a mingii cu o mana se invata impreuna cu cele de prindere si pasare.
Demonstrarea de catre antrenor a procedeelor de tinere a mingii, explicarea amanuntita a executiei lor,
ca si a importantei invatarii lor corecte in vederea efectuarii altor procedee tehnice, si exersarea lor
analitica sau globala in timpul exercitiilor de prindere si pasare, sunt suficiente pentru a se asigura
bazaacestor deprinderi motrice.

PRINDEREA MINGII
Prinderea este elementul tehnic cu ale carui procedee jucatorul de handbal intra in posesia
mingii trimisa de un coechipier sau interceptata de la un adversar. Prinderea mingii este un element de
baza in jocul de handbal. Astazi viteza si precizia actiunilor de joc au crescut atat de mult, incat nu se mai
poate concepe ca un jucator sa comita greseli in prinderea mingii. E bine stiut ca prinderea poate
fi usurata sau ingreuiata de anumiti factori, de care trebuie sa se tina seama atat in joc, cat si la
antrenamente. Cei mai importanti factori sunt:
viteza de zbor si traiectoria mingii;
pozitia jucatorului care prinde mingea fata de cea a coechipierului care paseaza;
viteza si directia de deplasare in teren a jucatorilor;
marcajul si incercarile adversarului de a intra in mod regulamentar in posesia mingii.
Prinderea mingii se realizeaza cu numeroase procedee executate cu doua maini si cu o mana, de pe loc,
din alergare si din saritura. invatarea procedeelor tehnice de prindere a mingii se realizeaza concomitent
cu a celor de pasare. Principalele procedee de prindere a mingii sunt:

Prinderea mingii cu doua maini in dreptul pieptului

Acesta este un procedeu tehnic de baza. Cu el se incepe de fapt invatarea prinderii mingii. Jucatorul adopta
pozitia fundamentala specifica jocului de atac si isi indreapta privirea si bratele in directia din care va
primi mingea. intreaga tinuta a corpului, a bratelor si a degetelor trebuie sa fie relaxata in faza de
asteptare a mingii. Pe masura ce mingea se apropie de jucator, acesta va intinde bratele in
intampinarea ei.
Palmele sunt orientate cu fata in jos si foarte putin inainte. Degetele sunt rasfirate. Degetele mari
sunt apropiate formand impreuna cu palmele si celelalte degete o cupa in care va intra mingea.
Prinderea mingii cu doua maini deasupra capului
Prinderea mingilor care vin din lateral
Prinderea mingii la piept;
Prinderea mingilor joase;
Prinderea mingilor care sarpe sol;
Culegerea mingilor rostogolite;
Prinderea mingii cu o mana;
Prinderea mingii de deasupra umarului;

Prinderea mingii cu o mana din lateral.

PASAREA MINGII
Aruncarea mingii unui coechipier si prinderea ei de catre acesta poarta denumirea de pasa.
Asadar, pasa este compusa dintr-o aruncare si o prindere. Aceasta transferare a mingii de la un jucator
la altul realizata cu ajutorul procedeelor tehnice de aruncare se mai numeste si pasarea mingii.
Jocul modern de handbal impune cerinte extrem de mari in ceea ce priveste precizia, siguranta,
lungimea si viteza paselor, deoarece apararile din ce in ce mai bine organizate nu mai pot fi depasite
decat printr-un joc colectiv al carui element principal de legatura il constituie pasarea mingii.
Procedeele tehnice de pasare a mingii trebuie subordonate strict tuturor principiilor de tactica
individuala si colectiva si in special principiului asigurarii mingii. in functie de situatia tactica respectiva
pasa poate fi data direct, cu bolta, cu pamantul sau precedata de o fenta, prin urmatoarele procedee de
pasare a mingii:
Pasa cu o mana de deasupra umarului:
Acesta este procedeul tehnic cel mai des folosit in jocul de handbal, deoarece el corespunde
integral cerintelor de precizie, viteza, forta si usurinta de pasare din orice pozitie.
Pentru realizarea pasei cu o mana de deasupra umarului, jucatorul foloseste aruncarea zvarlita. Pentru a
executa pasa de pe loc, jucatorul va adopta in prealabil pozitia fundamentala specifica jocului de atac.
Acei jucatori care arunca mingea cu mana dreapta vor avea in fata piciorul stang, iar stangacii piciorul
drept.
Pasa lansata inainte pe langa sold
Aceasta aruncare este asemanatoare miscarii de lansare a bilei in jocul de popice.
Pasa prin impingere
Sunt numeroase situatiile de joc cand mingea transmisa cu repeziciune de la un coechipier la
altul pentru crearea unei faze decisive, de gol. La aruncarea prin impingere faza de pregatire este
redusa la maximum, de cele mai multe ori confundandu-se chiar cu amortizarea prinderii mingii. Pasele
prin impingere se folosesc in mod deosebit pentru angajarea pivotilor si pentru transmiterea mingii
ladistante scurte la atacul in circulatie.
Pasa cu doua maini de la piept
Pasa cu doua maini de la piept este de fapt realizata tot printr-o aruncare prin impingere. Ea
este intalnita in mod curent in jocul de baschet. Cu ajutorul acestei aruncari mingea poate fi pasata
repede precis si sigur.
Pasa cu doua maini de la sold
Aceasta pasa se executa in mod asemanator cu cea intalnita in mod frecvent in jocul de rugby.
Pasa cu doua maini de la sold se foloseste in handbal pentru transmiterea mingii la mica distanta si mai
ales in timpul incrucisarilor, a circulatiei in opt si in sarja rapida. Este o pasa precisa si sigura.
Pasa cu doua maini de deasupra capului

Sunt anumite situatii cand dupa prinderea mingilor inalte este necesar sa se execute imediat o
pasa. Pentru a nu se intarzia transmiterea mingii coechipierului, prin ducerea mai intai a mingii deasupra
umarului sau lateral langa sold se foloseste pasa cu doua maini pe deasupra capului.
Pasele speciale
Jocul de handbal prin specificului sau isi imbogateste permanent numarul de procedee tehnice.
Marirea numarului de procedee tehnice o consideram normala, daca tinem seama de faptul ca
handbalul impune cerinte extrem de ridicate, de viteza, actiuni spontane pline de neprevazut, sau
actiuni de fentare a adversarilor aglomerati in fata spatiului de poarta.
Pasa din pronatie
Acest procedeu tehnic se executa usor de catre jucatorii care au degetele lungi si pot tine mingea
cu o mana prin apucare. Pasa din pronatie reprezinta cea mai buna solutie pentru transmiterea rapida a
mingii unui coechipier apropiat, care se gaseste in partea bratului de aruncare a posesorului mingii, mai
ales in situatiile cand acesta a facut in prealabil o fenta de pasare sau aruncarea la poarta. Procedeul isi
gaseste o larga intrebuintare si in angajarea pivotilor la semicerc.
Pasa laterala din articulatia pumnului
Jucatorii care au degete foarte lungi si pot cuprinde cu usurinta mingea pot angaja pivotii
trimitand mingea printr-o miscare de extensie a palmei pe antebrat. Procedeul acesta se executa
numai din tinerea apucata si nu poate avea ca urmare aruncari prea puternice.

Pasa inapoi pe deasupra umarului

Mingea este dusa deasupra umarului ca in miscarea pregatitoare pentru executarea unei
aruncari zvarlite.
Pasa pe la spate
Acest procedeu tehnic este precedat de o fenta de aruncare la poarta si se realizeaza prin ducerea
bratului cu mingea oblic-inapoi la nivelul soldului, mingea fiind pasata pe la spate.
Pasa pe sub picior
Acest procedeu tehnic este precedat de o fenta de aruncare la poarta pe langa genunchi si se
executa de asemenea pentru angajarea surprinzatoare si eficace a pivotilor la semicerc.

DRIBLINGUL

Driblingul este un element tehnic care a aparut in jocul de handbal odata cu introducerea regulii
celor trei pasi si a celor trei secunde.
Cu ajutorul procedeelor de dribling, jucatorul se poate deplasa cu mingea in teren, poate actiona ca
varf de contraatac, se poate incadra in diferite actiuni colective de atac, poate patrunde spre poarta sau
actiona in vederea pastrarii mingii, atunci cand coechipierii sai sunt marcati.
Folosirea exagerata a driblingului in joc franeaza construirea fazelor de atac si da posibilitatea
apararii adverse sa se organizeze.

Driblingul simplu
Acest procedeu tehnic se executa, in limitele permise de regulament, in felul urmator: sa
presupunem ca jucatorul prinde mingea cand se gaseste in sprijin pe piciorul stang, el are voie sa faca
in continuare trei pasi cu mingea in mana, dupa care, inainte de a face cel de-al patrulea pas va trebui
sa impinga mingea spre pamant. Mingea care va ricosa din pamant va fi prinsa de j ucator.
Din clipa prinderii el poate face din nou cel mult trei pasi cu mingea in mana, dupa efectuarea
carora va fi obligat s-o paseze unui coechipier sau sa o arunce la poarta.
Daca o va impinge din nou spre pamant si o va reprinde sau o va juca intr-un alt fel inainte ca ea
sa fi fost atinsa de un coechipier, adversar sau instalatia portii, inseamna ca a comis greseala 'dublu
dribling', greseala care se sanctioneaza de arbitru cu aruncare libera.
Este bine ca jucatorii sa fie obisnuiti sa execute impingerea mingii in pamant oblic inainte, in
functie de viteza de deplasare, si lateral, in afara planului de miscare a picioarelor, pentru a nu se frana
viteza si pentru a se evita greseala numita 'picior' (atingerea mingii cu piciorul considerat de la genunchi
in jos).
Driblingul multiplu
Acest procedeu tehnic permite o deplasare nelimitata a jucatorului in teren. Conceptia moderna
de joc accepta folosirea driblingului multiplu atunci cand un jucator a scapat liber pe contraatac si se
indreapta spre poarta adversa, nestingherit de aparatori, precum si in acele cazuri cand nu gaseste
pentru moment nici un coechipier liber pentru a-i pasa mingea.
Driblingul multiplu consta dintr-o serie de impingeri succesive a mingii spre sol, executate prin
apasari cu palma pe suprafata acesteia.
Daca driblingul se executa din alergare, atunci, ca si driblingul simplu, mingea este impinsa spre sol in
partea laterala a corpului, sub un unghi care este proportional cu viteza de deplasare a jucatorului
Metodica invatarii driblingului
Insusirea driblingului simplu nu ridica greutati de ordin metodic pentru antrenor. Dupa o sumara
explicare si demonstrare a driblingului simplu, jucatorii sunt lasati sa se deplaseze liber in teren, in grupe
de cate doi-trei sau mai multi jucatori, sa-si paseze mingea unul altuia, dupa ce in prealabil a executat
dribling simplu.
Driblingul multiplu cere buna indemanare si coordonare a miscarilor. invatarea driblingului
multiplu incepe prin executarea de pe loc a unor impingeri repetate asupra mingii. Dupa aceea,
jucatorul este lasat sa se deplaseze inainte, lateral si inapoi, la inceput in mers, mai tarziu in alergare
usoara in linie dreapta, in linie serpuita si cu schimbari de directie. Pe masura ce jucatorul obtine
siguranta inconducerea mingii, va creste si viteza de deplasare in teren.
Perfectionarea driblingului se va face prin exercitii de deplasare variata in teren, in conditii de
viteza cu schimbari de directie, cu serpuiri printre obstacole, in lupta cu adversarul semiactiv si activ, in
concursuri de intrecere sub forma de stafete si in timpul jocurilor de antrenament.

FENTELE SAU MISCARILE INSELATOARE

Fentele sunt miscari facute de un jucator cu corpul sau cu segmentele lui, cu si fara minge, pe
loc si din deplasare, cu scopul de a induce in eroare pe adversar asupra adevaratelor intentii viitoare.
Sistematizarea procedeelor tehnice de fentare este destul de dificila, deoarece miscarile sunt complexe,
constituite de cele mai multe ori din inceputul unei miscari, intrerupte la un moment dat si reluate cu alta
executie tehnica, care la randul ei poate fi inlocuita cu executia in final a altui procedeu tehnic.

Schimbarile de directie
Sunt procedee ale miscarii in teren care pot constitui elemente derutante pentru aparatori sau care se
asociaza cu alte miscari facute cu bratele si corpul, dand astfel nastere unui procedeu de fentare mai
complicat si mai eficace. Schimbarile de directie urmaresc in principal eliberarea atacantului de
aparatorul care-1 marcheaza strans. Mentionam in plus ca impotriva apararii om la om pe tot terenul,
schimbarilede directie, urmate de sprinturi scurte, opriri bruste si alergari de viteza presarate mereu de
alte schimbari de directie sunt mijloace de baza pentru realizarea demarcajclor, a depasirilor
aparatorilor si a patrunderilor spre poarta.
Fentele executate in atac urmaresc fie crearea unor situatii de aruncare la
poarta sau de angajare surprinzatoare a pivotilor, fie adunarea a doi aparatori in zona
unui singur atacant, fapt care are ca urmare crearea unui raport supranumeric
favorabil coechipierilor acestuia in alta portiune de teren.
Fenta simpla de pornire Acest procedeu tehnic este folosit de jucatorii din linia a doua, atunci
cand actioneaza impotriva unei aparari agresive circuland in 'opt' sau efectuand incrucisari simple.
Fenta simpla de pornire se executa de pe loc sau din usoaradeplasare inainte. Pentru a actiona decisiv
spre dreapta, atacantul face mai intai un pas oblic inainte cu piciorul stang, simuland pornirea in aceasta
directie. Aparatorul va schita si el o miscare de aparare, deplasandu-se spre dreapta. Atacantul
franeaza inaintarea cu piciorul stang, din care se impinge apoi puternic catre dreapta, directie in care isi
va continua alergarea.
Fenta dubla de pornire
Pentru a deruta mai mult un aparator se foloseste fenta dubla. Se executa asemanator cu cea
simpla, cu deosebirea ca primul pas cu stangul urmeaza un nou pas cu dreptul oblic spre dreapta dupa
care pornirea se va face spre stanga, adica in directia primului pas.
Sistematizarea procedeelor tehnice de fentarc este destul de dificila, deoarece miscarile sunt complexe,
constituite de cele mai multe ori din inceputul unei miscari, intrerupte la un moment dat si reluate cu alta
executie tehnica, care la randul ei poate fi inlocuita cu executia in final a altui procedeu tehnic.
Fenta de pasare
Tinerea apucata a mingii a favorizat aparitia a numeroase fente de pasare. Ele se executa fie
premeditat, fie ca urmare a situatiei create. in toate cazurile se cere multa indemanare si un bagaj bogat
de procedee tehnice de pasare.
Jucatorul simuleaza miscarea de aruncare a mingii spre un coechipier. Prin strangerea degetelor pe
minge, el o retine inainte ca aceasta sa paraseasca mana. Apoi, dupa ce aparatorii s-au miscat,
reactionand la fenta facuta, atacantul paseaza mingea in alta directie, folosind unul din procedeele
tehnice de pasare, adecvat rezolvarii momentului tactic respectiv. Fenta de pasare poate fi urmata de o
pasa simpla din pronatie, o pasa lansata, o pasa pe la spate sau pe deasupra umarului etc.
Fenta de aruncare la poarta
Atacantul aflat in patrundere simuleaza aruncarea la poarta cu pas incrucisati, cu pas adaugat sau
cu pas saltat, dupa care, sesizand blocajul apararii, opreste miscarea bratului, retine mingea, franeaza
inaintarea corpului cu piciorul stang si paseaza imediat coechipierului liber.
Fenta de aruncare la poarta poate fi urmata de o pasa de angajare a pivotului, de o pasa laterala
sau de o aruncare la poarta cu procedeul initial sau cu un alt procedeu. Aceasta poate fi inceputa, de
exemplu, prin simularea unei aruncari pe langa sold si continuata, daca blocajul aparatorului advers a
fost prompt, cu o alta aruncare la poarta executata pe deasupra umarului, prin evitare cu cadere laterala
etc.

ARUNCAREA LA POARTA
Numeroase procedee tehnice de aruncare la poarta care pana nu demult au fost considerate
executii personale sau 'stiluri' ale unor jucatori cu calitati fizice deosebite, au intrat astazi in arsenalul
jucatorilor obisnuiti si sunt observate tot mai des chiar la juniori si copii.
Astazi nu se mai poate concepe un jucator de handbal care sa nu cunoasca cel putin 4-5
procedee diferite de aruncare la poarta specifice postului ocupat in echipa. Aruncarea la poarta, ca si
pasarea mingii, poate fi realizata, sub aspectul miscarii si actiunii bratului aruncator, prin zvarlire, lansare
si prin impingere.

Aruncarea zvarlita
Este procedeul care corespunde cel mai bine executarii aruncarilor la poarta. Cu acest procedeu
de aruncare se imprima cel mai bine mingii o mare viteza de zbor, se obtine o buna precizie si se creeaza
conditii de derutare a portarului, ca si al aparatorilor, prin fentele de aruncare la poarta sau de pasare,
care sunt favorizate de aruncarea zvarlita.
Aruncarile la poarta, indiferent de modul de aruncare folosit (zvarlit, lansat sau prin impingere),
pot fi executate de pe loc, din alergare, din saritura, din plonjon, cu elan cu pasi incrucisati, adaugati si
cu pas saltat.
Alegerea procedeului de aruncare este determinata de mai multi factori, dintre care citam: pozitia
jucatorului fata de poarta, relatia in care se gaseste fata de aparatori, distanta fata de semicerc, postul
ocupat in echipa ctc.
Situatiile de joc mereu schimbatoare, ca si pozitiile de aruncare care cer anumite executii tehnice,
impun cunoasterea de catre fiecare jucator a procedeelor tehnice enumerate mai sus.
Astfel vom enumera:
aruncarea prin evitare;
aruncarea pe la spate;
aruncarea cu prinderea si aruncarea mingii din saritura;
aruncarile de pe extreme din saritura si plonjon;
aruncarea din plonjon sarit;
aruncarea din saritura precedata de pas saltat;
aruncarea cu fandare sau cadere laterala spre bratul de aruncare;
alte tipuri de aruncari.

Aruncarea la poarta din saritura

Acest procedeu tehnic a aparut din necesitatea de a executa aruncari la poarta peste aparatorii
masati in fata semicercului, pentru marirea unghiului de aruncare, pentru evitarea calcarii semicercului
si pentru micsorarea distantei dintre aruncator si poarta.
Aruncarea la poarta din saritura poate fi executata cu intarziere, dand posibilitatea de a fi
observate mult mai bine miscarile portarului de catre atacant, lucru care ii ofera acestuia mari
posibilitati de derutare.
Jucatorul care se afla in patrundere spre poarta va prinde mingea, pasata de un coechipier sau
retinuta din dribling, pe piciorul drept. Aceasta ii favorizeaza aruncarea fie dupa un pas, fie dupa trei pasi
facuti cu mingea in mana.
Bataia pentru saritura se face pe piciorul stang, cu o tehnica asemanatoare sariturilor din
atletism. in urma bataii, in care laba piciorului ruleaza dinspre calcai spre varf si piciorul se destinde din
articulatii, corpul este aruncat in sus si inainte, inaltarea corpului este ajutata si de pendularea piciorului
drept, care in timpul bataii se ridica in sus cu genunchiul indoit spre piept. in timpul inaltarii corpului,
mingea se duce deasupra umarului drept, fiind sprijinita la inceput si de mana stanga, apoi tinuta in
mana dreapta, echilibrat sau prin apucare.
Cand jucatorul atinge momentul maxim al inaltarii, corpul se blocheaza in aer pentru a oferi un
punct de sprijin bratului care efectueaza miscarea propriu-zisa de aruncare. Piciorul drept penduleaza in
jos si inapoi, in timp ce bratul drept (bratul aruncator) trece inainte. Aterizarea din saritura se face tot pe
piciorul stang, adica pe piciorul de bataie.
Metodica invatarii aruncarii la poarta din saritura
Rularea labei piciorului si ridicarea bratului opus in sus se deprind cu ajutorul pasului saltat.
Pentru dezvoltarea fortei in picioare se pot face urmatoarele exercitii:
sarituri succesive cu bataie si cadere pe acelasi picior, fara si sub forma de concurs;
sarituri peste o banca cu bataie si aterizare pe acelasi picior;
acelasi exercitiu, cu ridicarea bratului drept in sus;
apoi cu ridicarea mingii deasupra umarului drept.
Pentru executarea propriu-zisa a aruncarii din saritura se vor folosi la inceput exercitii de pasare
din saritura intre coechipieri dispusi in diferite formatii. Dupa ce jucatorii au invatat sa paseze din saritura,
sunt trecuti in fata portii, unde vor arunca la inceput actionand individuali din dribling, pe urma primind
mingea de la coechipieri.
Aruncarea la poarta cu pas incrucisat
Acesta este un procedeu tehnic care permite realizarea unor aruncari puternice de la distanta. EI
trebuie sa apartina bagajului motric al jucatorilor care actioneaza la linia de 9 metri, adica al
aruncatorilor de la distanta.
Aruncarea la poarta cu pas incrucisat se executa cu o tehnica asemanatoare cu cea folosita de atleti in
aruncarea sulitei.
Jucatorul, pregatindu-se de aruncare, efectueaza o incrucisare a piciorului drept peste sau prin spatele
celui stang, dupa care isi fixeaza piciorul stang pe sol. in timpul acestor miscari facute cu picioarele,
mingea este dusa deasupra umarului, iar corpul se rasuceste spre dreapta, privirea ramanand insa
atintita inainte.

Aruncarea cu pas incrucisat poate folosi cu succes procedeele de aruncare zvarlita de deasupra
umarului, lateral pe langa umar, lateral pe langa sold si pe langa genunchi.

Aruncarea la poarta cu pas adaugat

La acest procedeu tehnic miscarile pregatitoare pentru aruncare se executa in felul urmator:
jucatorul face un pas cu stangul inainte, aduce printr-o saritura piciorul drept langa cel stang, pe care-l
muta din nou cu un pas inainte. in acest timp mingea a fost dusa deasupra umarului drept si pregatita
pentru aruncare.
Fata de aruncarea cu pas incrucisat prezinta avantajul ca in timpul pregatirii pentru aruncare
axul umerilor este paralel cu linia portii, deci procedeul ofera mari posibilitati de observare a portarului;
in schimb aruncarile nu sunt chiar asa de puternice.

Metodica invatarii aruncarilor la poarta cu pas incrucisat si pas adaugat

Invatarea acestor procedee de aruncare impune insusirea miscarilor care preced aruncarea
propriu-zisa. lata cate exercitii pregatitoare:
alergarea cu incrucisarea picioarelor drept peste cel stang si invers.
mers normal cu schimbarea pasului, adica cu saritura de pe stangul pe dreptul si invers;
din mers normal, schimbarea pasului sau incrucisarea picioarelor, cu ducerea mingii deasupra
umarului drept;
acelasi lucru cu simularea aruncarii la poarta;
dribling, aruncare la poarta cu pas adaugat sau pas incrucisat;
pasarea mingii in doi ,trei, din deplasare, cu aruncare la poarta cu pas adaugat, sau pas incrucisat.
Alte tipuri de aruncari la poarta:
aruncarea la poarta pe langa sold;
aruncarea la poarta pe langa genunchi;
aruncarea la poarta prin evitare;
aruncarea la poarta din saritura cu evitare;
aruncarea la poarta prin evitare cu plonjon;
aruncarea la poarta pe la spate;
aruncarea inapoi pe langa sold;
aruncarea zvarlita prin lateral;

 aruncarea pe la spate cu pirueta;

aruncarea la poarta cu prinderea mingii in saritura;
aruncarea la poarta cu fandare sau cu cadere laterala spre partea bratului de aruncare;
aruncarea cu doua maini printre picioare.

TEHNICA APARATORULUI
Cele mai multe procedee tehnice apartin jocului de atac. Jocul aparatorului este mult mai sarac
decat cel al atacantului in privinta procedeelor tehnice. Printr-un numar restrans de procedee tehnice
aparatorul trebuie sa se impotriveasca multiplelor si variatelor situatii de atac create de adversari si sa
impiedice, in ultima instanta, inscrierea de goluri in poarta proprie. Daca in jocul de atac o
imperfectiunetehnica mai poate fi corectata de jucatorul respectiv sau coechipierii sai, in jocul de aparare
orice greseala tehnica poate avea ca urmare inscrierea unui gol de catre adversari.
La baza jocului de aparare stau procedeele tehnice de deplasare in teren si in pozitia
fundamentala. Alergarea inainte, retragerea cu spatele, pornirea rapida si oprirea brusca, intoarcerile
rapide din deplasare, deplasarea laterala, iesirea la omul cu mingea si retragerea pe semicerc, miscarea
bratelor independent de cea a picioarelor, supletea in miscari sunt indispensabile fiecarui jucator cand
actioneazain calitate de aparator.
In afara acestor procedee de miscare in teren, tehnica aparatorului cuprinde si unele strans
legate de lupta impotriva atacantului care se gaseste in posesia mingii cum ar fi: scoaterea mingii de la
adversar, blocarea aruncarilor la poarta si atacarea adversarului cu corpul.

SCOATERE A MINGII DE LA ADVERSAR

Se poate face din dribling (prin atac din fata, lateral si din spate),din tinerea echilibrata a mingii,
sau prin interceptie.
Scoaterea mingii prin atac din fata
Daca atacantul executa dribling in fata aparatorului, acesta are sansa sa-l deposedeze, interpunand
bratul cu palma deschisa intre mingea care sare din pamant si mainile adversarului.
Scoaterea mingii prin atac din lateral
Acest procedeu isi gaseste cel mai des utilizarea in cadrul apararii 'om la om'.
Scoaterea mingii prin atac din spate
Scoaterea mingii prin atac din spate este permisa cu conditia respectarii unor prevederi
regulamentare.

Scoaterea mingii din tinere echilibrata

Este un procedeu tehnic greu de executat, care cere multa munca pentru perfectionare, deoarece la
aplicarea lui nu se admit greseli, orice abatere de la regulament fiind sanctionata cu aruncare de
pedeapsa (7 metri).
Scoaterea mingii prin interceptie
Este un procedeu tehnic complex, care pretinde din partea aparatorului sa posede un start rapid, multa
indrazneala, precum si capacitatea tactica de a anticipa actiunile atacantilor adversi.

BLOCAREA ARUNCARILOR LA POARTA

La handbal apararea portii nu cade exclusiv in seama portarului. Aparatorii au sarcina sa
colaboreze cu acesta, acoperind cu corpul si bratele un colt al portii.
Mijloacele tehnice de realizare a acestor sarcini de aparare sunt procedeele de blocare a
aruncarilor la poarta. in handbalul actual trebuie sa se puna un mare accent pe insusirea temeinica a
tuturor procedeelor tehnice de blocare a aruncarilor la poarta.
Aceste procedee sunt:
blocarea mingilor inalte;
blocarea mingilor laterale;
blocarea mingilor joase prin fandare;
blocarea mingii cu piciorul.

ATACAREA ADVERSARULUI AFLAT IN POSESIA MINGII

Aparatorul are voie sa bareze cu corpul drumul adversarului spre poarta. De asemenea ii este
permisa folosirea fortei corporale pentru impiedicarea patrunderilor sau circulatiilor libere ale
atacantului in teren. Cand adversarul direct primeste mingea, aparatorul se va deplasa inainte, il va
ataca cu un brat pe sold si celalalt pe bratul de aruncare.
Metodica invatarii blocarii aruncarilor la poarta si atacarii adversarului aflat in posesia mingii
Imitarea blocarii aruncarilor la poarta, prin miscari ale bratelor in diferite pozitii: sus, jos, lateral
(insotita de fandare).
Cate doi, fata-n fata, unul fiind atacantul cu mingea, se simuleaza aruncari Ia poarta in diferite directii
si la diferite inaltimi, iar aparatorul executa miscarile corespunzatoare pentru blocare.
Jucatorii lucreaza pe grupe in urmatoarea succesiune: atacantul paseaza aparatorului, acesta
retransmite mingea atacantului care arunca, avand partea si inaltimea dinainte stabilite, iar aparatorul
blocheaza aruncarea.
Atacantii cu mingea in mana vor executa fenta de aruncare precedata de un elan de trei pasi. Aparatorii
vor ataca adversarul cu mingea pe partea bratului de aruncare, dupa care ambii jucatori se retrag
repetand exercitiul.

TEHNICA PORTARULUI
Cu tot jocul bun tehnic si tactic al apararii, echipa adversa isi creeaza pozitii de aruncare la
poarta. Daca poarta este bine pazita de un portar cu calitati si antrenat in mod corespunzator, multe din
mingile aruncate de adversar vor fi respinse.
Calmul portarului, siguranta lui in interventii, curajul si spiritul sau de sacrificiu pentru echipa
influenteaza favorabil starea de spirit a celorlalti jucatori, ii mobilizeaza la lupta.
Calitatile fizice cerute unui portar sunt: viteza sub toate formele ei de manifestare si in mod special
viteza de reactie, rezistenta specifica, indemanarea, coordonarea buna a miscarilor, forta generala si in
special forta in picioare (detenta), forta in brate si abdomen.
Calitatile morale si de vointa au un rol deosebit la portarul de handbal. Cea mai importanta
calitate este curajul. Portarul trebuie sa fie calm, sa dea dovada de multa liniste, siguranta si stapanire de
sine.Datorita faptului ca in handbal aruncarile la poarta se executa din apropiere, cu procedee tehnice
variate, portarul si-a format o tehnica speciala.
Unele procedee sunt identice cu cele analizate la tehnica jucatorilor de camp. Altele insa sunt
specifice portarului si aceste procedee sunt: pozitia fundamentala; deplasarea in poarta; prinderea
mingii; respingerea mingii cu bratul; respingerea mingii cu piciorul;plonjonul; miscarile inselatoare;
degajarea mingii.
Pozitia fundamentala
Aceasta este o necesitate, deoarece faciliteaza executarea in cel mai scurt timp a altor miscari in
vederea apararii portii.
Poate fi descrisa astfel: picioarele departate cam la latimea umerilor, greutatea corpului fiind repartizata
in mod egal pe ambele picioare si pe toata suprafata talpilor, varfurile picioarelor orientate putin in
afara, genunchii usor indoiti si impinsi inainte clin glezna, trunchiul putin arcuit in fata iar privirea
indreptata inainte spre minge, bratele indoite din coate, usor departate de corp, palmele orientate
inainte.
Deplasarea in poarta
Deplasarea se face cu pasi adaugati, in dreptul barei, adoptandu-se pozitia fundamentala
specifica apararii mingilor aruncate de pe extrema.
Prinderea mingii - se face ca la jucatorii de camp.
Degajarea mingii - se face prin aruncare zvarlita de deasupra umarului, executand o usoara
fandare pe piciorul opus bratului de aruncare.
Respingerea mingilor inalte - se face prin intinderea bratelor in directia respectiva si lovire cu
palma, concomitent cu bratele se deplaseaza si corpul in directia mingii prin impingere puternica in
piciorul opus directie de deplasare.
Mingile trimise la inaltime medie - se resping cu un brat, putand fi ridicat si piciorul de pe acea
parte.
Mingile aruncate in colturile de jos ale portii - se resping printr-o fandare laterala, iar bratul si
mana cu palma deschisa trebuie sa insoteasca piciorul pentru a acoperi cat mai mult zona.
Plonjonul si miscarile inselatoare - sunt folosite numai in situatii speciale de joc, dar nu trebuie
abuzat de aceste procedee.

Handbalul n Romnia
Handbalul n Romnia este organizat de ctre Federaia Romn de Handbal.

Istoria handbalului n Romnia

Primul meci de handbal din Romnia menionat n pres (n ziarul Hermannstdter Tageblatt) a fost
probabil cel care a avut loc la nceputul verii 1921, la puin dup un an de la primul meci de handbal
din lume (la Berlin n februarie 1920). Profesorul de educaie fizic din Sibiu Wilhelm Binder (care a
predat la coli din Sibiu ntre 1910-1948) a fost n tribun la acel prim meci de handbal i a introdus
handbalul n Sibiu. Binder se familiarizase n 1912 la Leipzig cu sportul premergtor handbalului
numit Raffball, sport pe care l-a introdus la Sibiu n 1913. [3]
n 1928 se organizeaz la Sibiu prima coal de arbitri de handbal.
Federaia Romn de Handbal se constituie la 7 aprilie 1933, mai nti ca filial a Federa iei de
Baschet i Volei. Dup trei ani, devine independent.
Primul meci internaional al Romniei a avut loc n 7 aprilie 1936, mpotriva Poloniei, meci pe care
Romnia l-a ctigat cu 6-4.
Primul meci de handbal n sal a avut probabil loc n Sala Obor n 1934.
Alte orae, n afar de Sibiu, unde au fost organizate echipe de handbal au fost: Bra ov, Media ,
Sighioara, Agnita, Reia, Timioara, Lugoj.

BIBLIOGRAFIE:
https://ro.wikipedia.org
http://www.qreferat.com/