ACTELE ADMINISTRATIVE

7.1. NOTIUNEA SI TRASATURILE CARACTERISTICE ALE ACTELOR

ADMINISTRATIVE
In cadrul formelor concrete de realizare a activitatii administratiei publice, locul
central il ocupa actele administrative.
Actul administrativ sau actul de drept administrativ (cele doua notiuni exprima acelasi
continut) face parte din categoria formelor concrete de realizare a activitatii administratiei
publice producatoare de efecte juridice. Cand spunem ca o forma concreta de activitate da
nastere la efecte juridice, intelegem ca aceasta da nastere, modifica sau stinge raporturi
juridice. In aceasta categorie mai pot fi incluse si contractele administrative.
A doua categorie o constituie formele de activitate ale administratiei publice care nu
produc efecte juridice proprii, in care se cuprind operatiunile tehnico-administrative precum si
actele exclusiv politice ale acesteia[1].
Actul administrativ este un act juridic unilateral, care emana de la o
autoritate publica, in temeiul puterii publice, pe baza si in vederea executarii legii.

Prima trasatura caracteristica este aceea ca actele administrative

sunt acte juridice;

Aceasta
administrative.

caracterizare

distinge

actul

administrativ

de

operatiunile

tehnico-

In timp ce actele administrative produc in mod direct efecte juridice asupra celor
carora li se adreseaza, efecte pe care le are in vedere organul emitent al actului, operatiile
administrative nu produc efectele juridice avute in vedere de cel care le savarseste, ci efectele
pe care le prevede legea.
De exemplu, o autorizatie de constructie, produce efectele juridice pe care le are in
vedere organul care a eliberat-o, anume, in ceea ce priveste conditiile pe care trebuie sa le
indeplineasca acea constructie. Pentru emiterea autorizatiei legea stabileste ca sunt necesare o
serie de avize.
Autorizatia nu se poate acorda decat daca aceste avize sunt favorabile. Deci, efectul
avizelor, care sunt operatii administrative, consta in aceea ca de ele depinde acordarea
autorizatiei, efect care este prevazut de lege si care nu depinde de vointa organului care acorda
avizul.
Aceasta deosebire dintre actele si operatiunile administrative are o mare importanta
practica, indeosebi in cazul litigiilor de contencios administrativ, situatie in care instanta nu
poate controla pe calea actiunii directe decat actele administrative atacate in justitie. Cu
aceea ocazie, verifica si operatiunile administrative pe baza carora a fost emis acel act.

Intr-un asemenea caz, controlul asupra operatiilor administrative se face numai in

subsidiar, in cadrul controlului pe care instanta judecatoreasca il exercita asupra actului
administrativ atacat si numai in legatura cu acesta.
Astfel, daca pe baza unui aviz, se respinge cererea pentru eliberarea autorizatiei de
constructie, persoana nemultumita, nu poate introduce actiune in justitie impotriva avizului,
care este o operatiune administrativa, ci impotriva actului de respingere a cererii.
Din cele de mai sus rezulta ca nu orice manifestare de vointa este un act juridic, simpla
exprimare a unei opinii din partea unei institutii publice administrative nefiind un act
administrativ.
Printr-un act administrativ iau nastere drepturi si se stabilesc noi obligatii sau se sting
unele vechi. De asemenea, pot fi refuzate pretentii juridice, pe care le formuleaza persoanele
fizice sau juridice in fata organelor administratiei publice. Refuzul nejustificat de a rezolva o
pretentie privitoare la un drept recunoscut de lege, sau tacerea administratiei publice la
formularea unor astfel de pretentii juridice au valoare de acte administrative[2]. Caracterul de
act administrativ, pe care il are refuzul manifest sau tacit de satisfacere a pretentiei 424b16e
juridice formulate de o persoana fizica sau juridica in fata autoritatilor administrative publice,
decurge din interpretarea dinamica a principiului legalitatii care genereaza activitatea
autoritatilor administratiei publice. Potrivit acestui principiu, autoritatile administrative au
dreptul de a actiona pe baza si in executarea legii dar au si obligatia de a o face in conditiile
prescrise de lege. Inactiunea acestora este, in interpretarea dispozitiilor art.1 din Legea
nr.29/1990 privind contenciosul administrativ, act administrativ nelegal[3].

Actul administrativ este o manifestare unilaterala de vointa

juridica;

Actul administrativ este unilateral nu pentru faptul ca ar fi opera unei singure persoane
- la emiterea sa putand participa mai multe persoane - ci pentru ca el degaja o singura vointa
juridica, care provine de la o autoritate publica.
Pe baza acestei caracteristici actele administrative se deosebesc de alte acte juridice pe
care le emit sau in care sunt parti persoanele administrative. Intr-adevar institutiile
administratiei publice, care au personalitate juridica civila, pot intra si in raporturi juridice
civile, de munca, financiare etc..
Este de subliniat faptul ca manifestarea unilaterala de vointa pe care o reprezinta actul
administrativ este realizata in regim de drept public, ceea ce o deosebeste de actul civil
unilateral (testament, donatie etc.).
Pentru valabilitatea unui act administrativ nu este necesar consimtamantul persoanei
careia i se adreseaza, cum este in cazul actelor de drept civil, care se intemeiaza pe acordul, pe
consimtamantul subiectelor raporturilor juridice civile.
Drepturile si obligatiile care iau nastere prin actele administrative sunt stabilite in mod
unilateral de catre autoritatea publica emitenta a acelor acte, persoanele carora li se adreseaza

actele respective avand indatorirea de a se conforma intocmai vointei unilaterale a autoritatii

administratiei publice, exprimata prin actul administrativ.
Intrucat organul emitent al actului administrativ actioneaza in temeiul puterii publice,
in calitate de autoritate publica, el isi poate impune, in mod unilateral, vointa sa asupra celui
caruia i se adreseaza actul in cauza.
De exemplu, pentru emiterea unui proces verbal de aplicare a unei sanctiuni
contraventionale fata de cel care a savarsit contraventia, nu mai este necesar acordul acestuia
in ceea ce priveste aplicarea sanctiunii
In legatura cu caracterul actului administrativ de a fi o manifestare unilaterala de
vointa juridica, se ridica unele probleme[4].
O problema are in vedere anumite formalitati pregatitoare, necesare pentru emiterea
unui act administrativ, ca de pilda, diferite avize, referate, expertize etc., pe care le acorda un
alt organ sau o alta autoritate decat organul sau autoritatea care au emis actul. In cazul in
care pentru emiterea unui act administrativ este necesara acordarea unor avize, se mai poate
sustine ca actul administrativ ar mai fi o manifestare unilaterala de vointa ?
Pentru rezolvarea acestei probleme, este necesar sa se analizeze deosebirile dintre un
act unilateral si un act bilateral.
In cazul actelor unilaterale, raportul juridic ia nastere printr-o singura manifestare de
vointa juridica, in timp ce, in cazul actelor bilaterale, raportul juridic nu poate lua nastere
decat prin acordul subiectelor acelui raport, cum ar fi in ceea ce priveste vanzareacumpararea.
Se poate da ca exemplu situatia unei autorizatii de constructie, care este un act
administrativ, raportul juridic ia nastere numai prin manifestarea unilaterala de vointa juridica
a celui care acorda autorizatia, acesta stabilind, in mod unilateral, continutul si conditiile
autorizatiei. Avizele, pe baza carora a fost emisa autorizatia, nu au nici un efect direct asupra
celui care a solicitat autorizatia, autorizatia de constructie fiind cea care produce direct
efecte juridice asupra acestuia.
Acordarea avizelor nu inseamna aparitia unui nou subiect in raportul dintre organul
emitent al autorizatiei si solicitantul autorizatiei.
Cel care acorda avizul si emitentul al autorizatiei apar in acest raport ca un singur
subiect de drept, ei exprimand o singura manifestare de vointa in raportul juridic cu
solicitantul autorizatiei.
In cazul operatiilor pregatitoare pentru emiterea unui act administrativ, caracterul
acestui act de a fi o manifestare unilaterala de vointa juridica se mentine. Avizele respective
nu au nici un efect direct asupra raportului juridic in cauza, ele privind doar raporturile dintre
cel care acorda avizele si emitentul actului, fara nici o legatura directa cu cel caruia i se
adreseaza actul respectiv, acesta producand efecte juridice fara a necesita consimtamantul
solicitantului. Ori, tocmai aceasta este conditia esentiala in ceea ce priveste caracterul
unilateral de vointa juridica, exprimata prin actul administrativ.

O alta problema in legatura cu acest caracter se refera la situatia in care actul

administrativ este emis la cererea unei persoane. O astfel de cerere nu inseamna oare un
acord de vointa intre acea persoana si emitentul actului solicitat ?
Si de aceasta data, actul administrativ isi pastreaza calitatea de a fi o manifestare
unilaterala de vointa juridica, deoarece cererea solicitantului nu face decat sa puna in miscare
procedura de emitere a actului administrativ, iar nicidecum nu are semnificatia unui acord de
vointa. Emitentul actului are libertatea, pe baza vointei sale unilaterale, de a emite sau de a nu
emite actul administrativ pe baza cererii primite, evident, in cazul in care legea nu obliga acel
organ sa emita actul solicitat.

Actul administrativ este o manifestare de vointa care emana, in primul

rand, de la o autoritate a administratiei publice;

Manifestarea de vointa, unilaterala, trebuie sa emane de la o autoritate publica. Prin

manifestarea de vointa se realizeaza autoritatea publica, facand sa se modifice ordinea
juridica, prin crearea unor situatii juridice noi.
Problema care se pune este de a sti daca alte organe ale statului, sau organizatii
particulare care actioneaza pe baza si in executarea legii, pot adopta sau emite acte
administrative.
Raspunsul este pozitiv, in sensul ca, prin lege, sau in baza legii, se poate da
competenta emiterii unor astfel de acte, si altor organe sau organizatii, caz in care acestor acte
li se aplica tot un regim juridic administrativ.
Astfel,
Uniunea
Generala
a
Vanatorilor
si
Pescarilor
Sportivi,
organizatie neguvernamentala, poate fi considerata autoritate administrativa autonoma, in
sensul art.116 alin.3 din Constitutia Romaniei, avand o competenta exclusiva, delegata de stat,
prin acte normative, in domeniul vanatorii si pescuitului sportiv.
Drept urmare, actele sale, ca si cele ale unitatilor aflate in subordinea sa, in masura in
care sunt acte de autoritate, pot fi socotite acte administrative.

Manifestarea de vointa are loc in temeiul puterii publice;

Datorita acestui fapt, actul administrativ este obligatoriu si executoriu prin el insusi.
Astfel, fiind emis in temeiul puterii publice, autoritatea emitenta a actului isi poate
impune in mod unilateral vointa fata de cel caruia i se adreseaza acel act, astfel incat ii poate
stabili, in mod unilateral, conduita in raportul juridic care ia nastere, se modifica sau se
desfiinteaza prin emiterea actului administrativ. Apoi, fiind emis in temeiul puterii publice,
actul administrativ este executoriu din oficiu.

In cazul in care cel obligat la executare nu executa de bunavoie actul administrativ,

autoritatea competenta poate trece direct, din oficiu, la executarea silita a actului, fara a mai fi
necesara emiterea de catre un alt organ a unui act in baza caruia sa se treaca la executarea
silita, asa cum se intampla in cazul actelor civile, a caror executare silita nu se poate face
decat in baza unei hotarari judecatoresti.

Actul administrativ este emis in vederea executarii

legii.

Aceasta caracteristica decurge din ratiunea de a fi a administratiei publice, aceea de a

organiza si a executa in concret legea, inteleasa in acceptiunea sa larga, nu numai de act al
Parlamentului.

7.2.COMPARATIE INTRE ACTUL ADMINISTRATIV SI

ALTE ACTE JURIDICE
Actul administrativ si legea
Asemanator legii si actul administrativ este un act juridic unilateral intemeiat pe
puterea publica. Deosebirea dintre cele doua categorii de acte este cu privire la forta lor
juridica si la regimul juridic aplicabil.
Legea isi intemeiaza autoritatea pe suveranitatea statului, pe cand actul administrativ
are o autoritate derivata din lege. Prin actele administrative se organizeaza executarea si se
executa in concret dispozitiile legii, ceea ce ne face sa consideram ca acestea sunt subordonate
legii. De altfel, principiul legalitatii reprezinta un principiu fundamental de activitate a
administratiei publice.
Actul administrativ si hotararea judecatoreasca
Hotararea judecatoreasca este actul juridic prin care se infaptuieste puterea
judecatoreasca, pe cand actul administrativ realizeaza puterea executiva.
La fel ca actul administrativ, hotararea judecatoreasca este un act juridic unilateral.
Deosebirile esentiale dintre cele doua categorii de acte sunt: prin actul administrativ
este organizata executarea legii, pe cand hotararea judecatoreasca intervine pentru a sanctiona
incalcarea legii, solutionand un litigiu juridic. De asemenea, cele doua categorii de acte sunt
supuse unui regim juridic diferit, reglementat de norme apartinand unor ramuri diferite de
drept.
Actul administrativ si contractul
Contractul reprezinta un act bilateral, incheiat prin acordul de vointa a doua sau mai
multe persoane, ca fapt juridic incheiat in scopul de a da nastere, modifica sau stinge raporturi
juridice.

Actul administrativ reprezinta manifestarea unei singure vointe juridice, in regim de

drept administrativ.
Regimul juridic aplicabil celor doua categorii de acte este diferit: cel comun, de drept
civil in cazul contractelor si cel administrativ, de drept public, in cazul actelor administrative,
ceea ce presupune aplicarea unor norme juridice diferite cu privire la emiterea, aplicarea,
controlul legalitatii fiecarui fel de act in parte.

7.3. CATEGORII DE ACTE ADMINISTRATIVE

Actele administrative pot fi grupate in mai multe categorii in functie de o seama de
particularitati si de criterii pe care le vom prezenta in continuare:
Dupa intinderea efectelor juridice pe care le produc
Pornind de la acest criteriu putem distinge categoria actelor normative si cea a actelor
individuale.
Actele normative contin reguli generale, impersonale, care se aplica intr-un numar
nedeterminat de cazuri si la un numar nedeterminat de subiecti.
Actele individuale sunt acelea care creeaza drepturi si obligatii in profitul sau in
sarcina uneia sau mai multor persoane determinate.
In functie de continutul lor, prof. I.Iovanas[5] distinge urmatoarele categorii de acte
individuale:
Acte prin care se stabilesc drepturi sau obligatii determinate pentru subiectii carora li
se adreseaza. Exemplul clasic este oferit de autorizatia de constructie , care confera un drept
bine determinat unei persoane.
Acte prin care se confera un statut personal beneficiarilor. Asa este cazul diplomei
universitare care atribuie beneficiarului un complex de drepturi si obligatii si nu un drept sau
o obligatie determinata.
Acte administrative de sanctionare. Acestea instituie constrangerea de stat sub forma
sanctiunii si presupun o constatare a situatiei de fapt si o apreciere asupra vinovatiei
contravenientului, consemnata, de regula, intr-un inscris.
Acte administrative jurisdictionale. Acestea sunt acte individuale, de speta, emise de
autoritati ale administratiei publice, care au competenta, special atribuita, de a solutiona
anumite litigii juridice.
Procedura folosita pentru emiterea acestor acte este deosebita de aceea a actelor
administrative obisnuite, ea presupunand participarea partilor si manifestarea principiului
contradictorialitatii in dezbaterea care precede emiterea actelor administrative de jurisdictie.
Datorita specificului activitatii in care intervin aceste acte administrative, si anume,
activitatea de solutionare a unor litigii juridice, este necesara motivarea in fapt si in drept a
actului juridic respectiv.

De asemenea, subliniem faptul ca organul emitent al actului de jurisdictie este

independent in darea solutiei fata de parti si fata de orice alta persoana sau institutie, iar actul
prin specificul sau de solutionare a unui litigiu juridic, se bucura de stabilitatea specifica
autoritatii de lucru judecat.
Pe de alta parte, actele administrativ-jurisdictionale pot fi atacate cu recurs, dupa
epuizarea cailor administrativ-jurisdictionale la Sectia de Contencios Administrativ a Curtii
Supreme de Justitie (art.4 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ).
B. Dupa persoana administrativa de la care emana
Actele administrative pot fi clasificate si dupa autorul actului, dupa cum urmeaza:
. Decrete emise de catre Presedintele Romaniei;
. Hotarari si Ordonante emise de catre Guvern;
. Instructiuni si ordine emise de catre ministri sau conducatorii altor organe ale
administratiei publice centrale de specialitate;
. Ordine ale prefectilor;
. Hotarari ale consiliilor judetene, municipale, orasenesti si comunale;
. Dispozitii ale primarilor.
C. Dupa numarul manifestarilor de vointa pe care le incorporeaza.
Dupa acest criteriu actele administrative pot fi:
. acte administrative care contin o singura manifestare de vointa;
. acte administrative complexe, care contin doua sau mai multe manifestari de vointa.
Majoritatea actelor administrative fac parte din prima categorie.
In dreptul nostru administrativ se intalnesc si cazuri in care actele administrative iau
nastere prin contopirea a doua sau mai multe manifestari de vointa, care provin de la autoritati
diferite.
Este cazul concursului de competente in forma directa, ca spre exemplu, in situatia
actului administrativ emis de mai multe ministere.
Desi, suntem in fata unui acord de vointe, acesta nu este identic celui de natura civila.
In cazul contractului civil intalnim un dublu obiect si un dublu scop, pe cand in cazul
acordului de vointa continut intr-un act administrativ complex se urmareste aceeasi prestatie
din partea altor subiecti, actiunea acestuia fiind univoca.
Faptul ca actele complexe cuprind mai multe manifestari de vointa are doua
consecinte practice:

. nu poate fi revocat sau anulat decat printr-un act simetric, care sa cuprinda
manifestarile de vointa ale tuturor autoritatilor care au elaborat in comun actul anterior, ori
printr-un act superior tuturor emitentilor;
. actiunea in justitie trebuie indreptata impotriva tuturor autoritatilor participante le
emiterea actului.

7.4 LEGALITATEA ACTELOR ADMINISTRATIVE

Emiterea actelor administrative reprezinta rezultatul exercitarii competentei cu care
sunt inzestrate persoanele administrative.
Competenta administrativa este formata din ansamblul atributiilor ce revin unei
autoritati, compartiment functional sau persoane (functionar de stat) si limitele exercitiului lor.
Ca element component al competentei, atributia consta din prerogativele ce revin unui organ,
compartiment functional sau functionar public, in temeiul unui act normativ.
Pentru a se stabili legalitatea unui act administrativ, se analizeaza:
. competenta materiala, inteleasa ca grad de intindere a atributiilor, sau sfera de
cuprindere a lor;
. competenta teritoriala, ea desemnand cadrul teritorial in care se executa atributiile
de catre o autoritate publica. Spre exemplu utilizarea competentei teritoriale drept criteriu de
clasificare, permite distinctia intre autoritatile centrale ale administratiei publice (cu o
competenta teritoriala extinsa la intreg teritoriul national), autoritatile teritoriale (cu
competenta la nivelul unei parti din teritoriul national) si autoritatile locale (competente a-si
exercita atributiile la nivelul unitatii administrativ - teritoriale - comuna, oras, municipiu,
judet);
. competenta personala, evoca ansamblul atributiilor ce revin unei persoane care
ocupa o anumita functie. In acest sens, o anumita competenta revine primarului si o alta
presedintelui consiliului judetean.
Fiind un act secundum legem , actul administrativ va trebui sa fie intotdeauna conform
cu continutul legii si a celorlalte acte normative pe care le pune in aplicare.
Aceasta conditie tine cont de aplicarea principiului suprematiei legii in dreptul
romanesc si de specificul activitatii executive de a fi o activitate secundum legem. Cu alte
cuvinte, actul administrativ intervenind in cadrul si in vederea realizarii activitatii executive,
trebuie sa fie conform cu legea pe care o pune in aplicare si cu toate celelalte acte normative.
Actele administrative care privesc organizarea executarii si executarea legii sunt
intotdeauna in raport de subordonare fata de lege. Ele trebuie sa aiba o baza legala, legalitatea
actelor administrative fiind o conditie esentiala pentru valabilitatea acestora.
In principiu, actele administrative cu caracter normativ nu formuleaza valori politice,
acesta fiind atributul legii, ci se limiteaza la stabilirea modalitatilor de punere in executare a
legii.

Legea nu are intotdeauna posibilitatea sa prestabileasca in detaliu conditiile si

modalitatile de interventie a autoritatilor administratiei publice prin acte administrative.
De altfel, daca legea ar prestabili intotdeauna modalitatile de executare a ei,
autoritatilor administratiei publice s-ar transforma in niste organisme automate care nu s-ar
putea adapta sarcinilor asa de variate si mereu in schimbare pe care le prezinta viata sociala.
De aceea autoritatile administratiei publice trebuie sa dispuna de o anumita initiativa si
sa aiba posibilitatea de a aprecia situatiile in care vor emite acte administrative, oportunitatea
emiterii acestor acte.
Referitor la legalitatea actelor administrative, putem spune ca atunci cand prin lege se
prestabilesc conditiile necesare pentru emiterea acestor acte, suntem in prezenta asa-zisei
competente specifice a autoritatilor administrative.
In cazul in care prin lege se creeaza posibilitatea mai larga, sau mai restransa a
autoritatilor administratiei publice de a aprecia conditiile in care se vor emite actele
administrative, suntem in prezenta unei competente ce presupune un drept de apreciere din
partea autoritatilor administratiei publice asupra emiterii acestor acte (competenta de
apreciere).
De exemplu, pentru emiterea unui permis de circulatie, legea prevede o serie de
conditii pe care trebuie sa le indeplineasca persoanele carora li se vor elibera astfel de
permise. Unele din aceste conditii vor fi constatate de organele administratiei publice
competente sa emita actul, precum limita de varsta, plata unei taxe (competenta legata), iar
alte conditii precum capacitatea de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, sunt lasate
la aprecierea organului de politie (competenta de apreciere sau discretionara).
In masura in care trebuie sa se realizeze anumite activitati, autoritatilor administratiei
publice trebuie sa emita acte administrative bazate pe lege (este asa-zisul comportament
administrativ pozitiv).
In alte imprejurari, legea cere autoritatilor administratiei publice sa se abtina de la
efectuarea anumitor activitati, daca interesul general cere acest lucru (este vorba de asa-zisul
comportament administrativ negativ).
In practica, conformitatea actului de drept administrativ cu continutul legii si a
celorlalte acte normative este considerata o conditie de fond a acestuia. Atunci cand
legalitatea actului este analizata prin prisma indeplinirii acestei conditii, se verifica de fapt
concordanta dintre continutul actului si ipoteza, dispozitia si sanctiunea normei de drept
aplicabile in cauza.

7.5. CONDITII DE
ADMINISTRATIVE

VALABILITATE

PRIVIND

EMITEREA

ACTELOR

Pentru ca actul administrativ sa fie legal, el trebuie, in primul rand, sa fie, asa cum am
mentionat, emis de catre autoritatea administrativa competenta, adica de catre autoritatea
careia legea ii confera dreptul si, totodata, in anumite cazuri, obligatia de a emite acel act
administrativ. Problema competentei, in emiterea actelor administrative, priveste nu numai
autoritatea de la care emana actul, ci si persoana din cadrul acelei autoritati, functionarul care
emite actul.

Totodata, actul administrativ trebuie sa fie in conformitate cu legea, el fiind emis

tocmai pe baza si in vederea executarii legii. Termenul de lege, in acest context, trebuie privit
in sensul sau larg. In afara de legea adoptata de catre Parlament, actele administrative trebuie
sa respecte si sa execute dispozitiile continute in toate actele date spre executare autoritatilor
si institutiilor administratiei publice, care au deci obligatia sa execute intocmai acele acte.
Ilegalitatea in ceea ce priveste actele administrative poate imbraca mai multe aspecte.
De asemenea, la emiterea actelor administrative trebuie respectate conditiile de forma
si de procedura prescrise de lege pentru emiterea actelor respective. Nerespectarea acestor
conditii duce la neluarea in considerare a acelor acte. Asa de exemplu, daca un act
administrativ nu poarta semnatura persoanei competente sau stampila organului emitent, acel
act nu este considerat a fi valabil.
In ceea ce priveste forma lor, actele administrative pot fi scrise, in situatiile cele mai
frecvente; orale (verbale) si implicite (tacerea autoritatii), adica nerezolvarea in termenul
stabilit de lege a unei cereri adresate unei autoritati a administratiei publice.
In marea lor majoritate, asa cum aratam, actele administrative sunt emise in forma
scrisa, intrucat aceasta prezinta o serie de avantaje.
Astfel, forma scrisa este recomandata spre a se putea cunoaste exact continutul actului
administrativ, astfel incat acesta sa poata fi executat intocmai de catre cei care au aceasta
obligatie. Totodata, forma scrisa constituie un puternic mijloc de proba pentru a se putea
dovedi, in caz de litigiu, prin inscrisul respectiv, drepturile si indatoririle pe care le contine.