PERFECIONAREA LECIEI N COALA MODERN

Lectia a fost considerata ca fiind cea mai mica unitate a activitatii

scolare, o forma de organizare a procesului de invatamant. Si sistemul de
organizare a invatamantului pe clase si pe lectii a ramas valabil pana in
zilele noastre, insa a suferit anumite transformari:

1. de continut,

2. de metodica si

3. de organizare

1.Transformari de continut. Daca la inceput, lectia a fost mai mult

de ascultare (ca si continut de activitate) a expunerii magistrale (a
magisterului), treptat ea a devenit o activitate de explicatie si demonstratie,
insotita de observarea lucrurilor, evoluand de la forma monologala la cea
dialogala ( ca dialog profesor-elev).

2.Metodic, transformarile lectiei s-au fundamentat psihologic

cognitiv: pe etapele cunoasterii, ale invatarii ca proces de cunoastere. Se
considera ca invatarea ca proces cuprinde mai multe etape legate intre ele:
receptarea, invatarea, insusirea, stocarea, aplicarea, ele urmand o
succesiune anumita in diferite lectii (ca tip de lectie).

Metodic, evolutia formei lectiei a cunoscut mai multe momente:

a. momentul Herbart (J. Fr. Herbart), pedagog german care considera ca,
necesar, orice lectie trebuie sa parcurga anumite etape, trepte, treptele
formale herbartiene, patru la numar: claritatea ideilor, asocierea,
generalizarea si metoda;ele exprima etapele invatarii, fondata pe etapele
procesului de cunoastere.

b. didactica moderna psihologica a desfacut modelul herbartian in parti

de model, acestea devenind tipurile de lectie, ele constituind un nou model
(moment ) in evolutia formei lectiei, exprimat in tipologizarea lectiei in cinci
tipuri (modele), mai elastice ca structura si ca metode utilizate, acestea
favorizand activismul si participarea elevilor la activitatea didactica

In timp, insa, cele cinci tipuri de lectie s-au osificat, devenind formale,
ca si treptele herbartienesi necesitand noi transformari.

3.Transformarile organizatorice ale lectiei s-au realizat pe fondul

intelegerii ei ca forma organizatoricade baza a procesului de invatamant.
Astfel, lectia a fost considerata o forma de organizare a activitatii didactice a
profesorului cu elevii, in clasa, pentru asimilarea cunostintelor, formarea
deprinderilor, capacitatilor, atitudinilor etc.

a. O prima transformare organizatorica s-a exprimat inflexibilizarea

lectiei,pentru ca ea sa raspunda mai bine unor nevoi de cunoastere si
didactice.

Flexibilizarea a constituit un nou moment in evolutia formei - lectie. Ea a

propus inlaturarea rigiditatii etapelor in desfasurarea lectiei prin forma
lectia mixta. In cadrul lectiei mixte, profesorul nu mai este obligat pedagogic
sa urmeze momentele desfasurarii ei. Ex. evaluarea, ca moment al lectiei nu
trebuie ,absolut, utilizata in etapa de verificare, ci poate fi transferata la
sfarsitul lectiei, evaluandu -se intreaga activitate a elevului la ora. Si, tot
astfel, se pot face si alte modificari, toate la latitudinea profesorului. In
felul acesta, fiecare lectie devine o activitate unica, o varianta a unui tip.

Prin aceste modele se da curs liber creativitatii profesorului.

b. In contextul organizarii invatamantului pe lectii, actual, un nou model

(moment) de lectie se impune tot mai mult. Este si un nou moment al
evolutiei sale si el vizeaza tot perfectionarea organizatorica (in primul rand),
anume structura si structurarea lectiei, a elementelor sale si a relatiilor
dintre ele. Este vorba de tratarea evenimentiala a lectiei. Din aceasta
perspectiva, lectia este considerata o structura de evenimente externe, de
ambient care declanseaza evenimente interne, psihice.

Eveniment este orice actiune sau comunicare care intervine in lectie si

care mobilizeaza, stimuleaza elevul pentru realizarea invatarii. Ex.: -
anuntarea obiectivelor este eveniment, - reactualizarea cunostintelor este
eveniment etc.

Evenimentele din interiorul unei lectii indeplinesc anumite functii, care

dupa R. Gagn, ar putea si sistematizate astfel:

captarea atentiei si pastrarea ei pentru a mentine in campul

preocuparilor sarcinile impuse de obiectivele lectiei. Aceasta se realizeaza
prin comunicarea nonverbala (imagini,scheme, ilustratii),comunicarea
verbala (mesajul folosit),prin stimularea interesului de cunoastere, prin
elementele de noutate introduse, adica mai mult prin mijloace didactice si
mai putin prin mijloace disciplinare ;

informarea elevilor cu privire la obiectivele urmarite si cunoasterea

performantelor de atins ( de catre elevi), ambele avand efect motivational
pozitiv asupra invatarii ;
 stimularea reactualizarii elementelor si capacitatilor invatate anterior
informatii, operatii, capacitati, deprinderi intelectuale, strategii cognitive,
concepte etc., ca o premisa pentru noua invatare. Invatarea noua
restructureaza experienta anterioara conducand la elaborarea unor noi
structuri, in care cele vechi capata semnificatii noi;

prezentarea materialului - stimul este un eveniment ce vizeaza

organizarea si transmiterea continutului informational. Se considera ca, din
perspectiva invatarii, informatiile au un rol de stimul, dar J.S. Brunner se
ocupa de prezentarea stimulilor in modalitatile : actionala, iconica, simbolica;
in cadrul lectiei acesta se prezinta si se combina specific, succesiv sau
alternativ in functie de continutului celor transmise;

asigurarea dirijarii invatarii cuprinde toate interventiile profesorului

pentru organizarea activitatii de invatare; ele pot fi directe, indirecte,
sugestive, categorice, cu scopul de a-l mentine pe elev pe traseul
dorit.Dirijarea stimuleaza pentru invatare;

obtinerea performantei - evenimentul in care elevul demonstreaza ca a

ajuns la performanta si se convinge de acest fapt;

asigurarea conexiunii inverse se inscrie in continuarea evenimentului

anterior ea infirmand sau confirmand performanta (prin vocea profesorului);
conexiunea inversa intareste (intarire pozitiva sau negativa); ea poate fi
externa,prin confirmarea rezultatelor de catre profesor, sau interna, cand
elevul este constient de corectitudinea rezultatelor;

evaluarea performantelor - presupune un numai consemnarea

rezultatelor ci si masurarea si aprecierea lor prin note; ea se face prin
raportarea rezultatelor obtinute la obiectivele stabilite;

intensificarea procesului de retentie si transfer, moment prin care se

urmareste fixarea celor invatate si aplicarea lor in conditii noi
(transfer);exista o fixare initiala inclusa in actul transmiterii noului material si
o fixare finala, realizata la anumite intervale de timp.

Aceste evenimente sunt valabile pentru toate tipurile de lectie, insa

ponderea si succesiunea lor difera de le un tip, la altul, de la o varianta la
alta.

Structurarea evenimentiala da lectiei o mare valoare functionala in

sensul ca evenimentele externe, de ambient determina evenimente interne
psihice.
 Toate incercarile de modernizare a lectiei n-au putut s-o disloce din
statutul ei:forma de baza fundamentala de organizare a procesului de
invatamant.

B. LECTIA FORMA DE BAZA A ORGANIZARII PROCESULUI DE INVATAMANT

Ca forma de organizare a procesului de invatamant, lectia este

constituita dint-o succesiune de etape, desfasurate intr-o unitate de timp,
prin ea coordonandu-se activitatea de predare si de invatare pentru
realizarea finalitatilor proiectate.

Prin relatiile functionale dintre diversele sale elemente, lectia este o

unitate de instruire relativ independenta. Succesiunea etapelor din
unitatea de instruire-lectia permite profesorului sa organizeze continutul
informational pentru a putea fi asimilat si sa foloseasca o tehnologie
didactica pentru a realiza desfasurarea activitatii de invatare conform
obiectivelor propuse.

Ca microsistem, lectia cuprinde intr-un tot unitar elementele predarii si

invatarii, continutul de idei, obiectivele operationale, strategiile didactice,
organizarea psihosociala a colectivului de elevi, personalitatea profesorului,
toate subordonate logicii actiunii educationale.

Fiind o activitate organizata, lectia trebuie sa fie eficienta. In acest sens,

profesorul Miron Ionescu apreciaza ca lectia eficienta este aceea care ofera
elevilor prilejul sa formuleze intrebari si probleme, sa imagineze rezolvari si
solutii, sa faca asociatii de idei, asociatii de experiente proprii si experiente
efectuate de cercetatori, sa elaboreze modele, planuri, fise, teze, rezumate,
sa angajeze discutii pentru clarificarea unor notiuni,sa formuleze concluzii, sa
exerseze dialogul, munca de laborator, de cabinet, de atelier, sa cultive
forme pozitive de conduite etc.

Tipologizarea lectiei. Fiind fundamentata pe o conceptie

psihologica despre cunoastere, conform careia,drumul parcurs de
cunoastere necesita parcurgerea unor etape legate intre ele: senzoriala,
rationala, practica, ca notiune si ca realitate, tipologizarea lectiei a
determinat diferite puncte de vedere:

1. procesul de cunoastere este unitar si tipologizarea lectiei nu este

utila, existand doar un tip de lectie: lectia mixta;

2. procesul de cunoastere este unitar, insa are anumite etape, unele mai
importante, altele mai putin importante, realizabile prin diferite sarcini
didactice si prin urmare, tipologizarea este necesara, ea realizandu-se tocmai
in functie de sarcina didactica dominanta.
 Apare aici o contradictie: 1. cunoasterea este un proces integral iar 2.
tipologizarea se face pe baza sarcinii didactice fundamentale (care exprima o
etapa a cunoasterii). Rezolvarea contradictiei se realizeaza prin considerarea
fiecarei lectii ca element al unui sistem, unui tot. Anume, daca sarcina
fundamentala a unei lectii este, de ex., insusirea sau consolidarea, sau
exersarea cunostintelor, atunci etapele invatarii raman aceleasi, insa se
schimba structura lor si functia lor interna, acestea depinzand de sarcina
didactica principala (obiectivul principal). Astfel, chiar, daca psihologic,
rezolvarea unei probleme presupune parcurgerea tuturor etapelor
cunoasterii, didactic, ea utilizeaza o sarcina (obiectiv) predominanta si acest
lucru este mai important.

Sarcina fundamentala determina tipul de lectie, insa intervin si alti

factori:precum treapta de scolarizare, obiectul de studiu, nivelul de pregatire
a elevilor etc.

In functie de sarcina didactica fundamentala, au fost stabilite cinci tipuri

de lectie si anume:

1. Lectia de comunicare / insusire a cunostintelor are ca sarcina

fundamentala comunicarea si, corespunzator ei, insusirea cunostintelor si pe
baza lor, dezvoltarea psihica. Comunicarea / insusirea are ponderea cea mai
mare in structura ei.

Comunicarea este eveniment, posibil a fi divizat in secvente

evenimentiale, precum:

pregatirea elevilor pentru asimilarea;

anuntarea obiectivelor;

stabilirea unor asociatii cu cunostintele anterioare;

fixarea finala prin formularea concluziilor.

A. In functie de cum se realizeaza comunicarea prin: predare -

invatare, tipul lectiei de comunicare / insusire are mai multe variante:

1. lectii introductive, la inceput de capitol;

2. lectii de descoperire pe cale inductiva atunci cand exista posibilitatea

observarii obiectelor si fenomenelor pentru ca, prin prelucrarea informatiilor,
sa se ajunga la generalizari;
 3. lectia de descoperire pe cale deductiva in care predarea - invatarea
se realizeaza prin treceri de la notiuni la adevaruri particulare;

4. lectii - prelegere, lectii - seminar, lectii problematizate, lectii

dezbatere etc.

B. Pe cand in functie de ponderea activitatii celor doi parteneri:

profesor si elev, exista variante in care:profesorul expune, explica intreg
materialul de invatat, profesorul expune doar probleme de baza, profesorul
doar introduce in continutul cunoasterii. Lectia de comunicare / insusire a
cunostintelor propune un tip de invatare notionala.

2. Lectia de formare a priceperilor si deprinderilor

Este lectia de munca independenta. Sarcina fundamentala a acestui tip

de lectie o constituie activitatea independenta.

Ca structura evenimentiala, ea cuprinde anumite secvente, evenimente:

anuntarea obiectivelor si subiectului lectiei;

reactualizarea cunostintelor necesare exersarii

practice;

demonstrarea modului de executie;

activitatea independenta a elevilor;

analiza rezultatelor.

In cadrul acestui tip de lectie, se realizeaza o invatare exercitionala,

actionala, prin munca independenta. Ea favorizeaza transferul specific, de
deprinderi, de algoritmi, pentru realizarea unor sarcini ulterioare.

Intrucat activitatea independenta a elevilor este diversificata, atat ca

tematica, cat si ca forma de realizare (frontala, grupala, individuala), in
cadrul acestui tip de lectie pot fi concepute variante precum:

1. lectia pe baza de exercitii aplicative;

2. lectia pe baza de munca independenta cu ajutorul

textului programat;
 3. lectia de munca independenta cu ajutorul fiselor,
pregatite in prealabil si cuprinzand exercitii si teme
diferentiate pe grupe sau individual;

4. lectia de munca independenta pe baza lucrarilor de

laborator - pentru formarea deprinderilor de manuire a
aparatelor de laborator, de familiarizare cu tehnica
muncii experimentale. Lectia de formare a priceperilor si
deprinderilor propune un tip de invatare experimentala.

3. Lectia de recapitulare si sistematizare

Este lectia de fixare si sistematizare, de consolidare a cunostintelor, de

formare a unor idei generale. Sarcina ei fundamentala o constituie fixarea si
consolidarea cunostintelor prin:

stabilirea unor corelatii intre ele,

elaborarea unor noi generalizari,

relevarea unor structuri logice intre cunostinte

diverse, toate acestea permitand transferul specific si nespecific. Invatarea,
spune Brunner, trebuie sa ne permita sa continuam mai usor in etapa
urmatoare. Transferul nespecific se afla acum pe primul plan, anume
folosirea unor idei generale pentru realizarea unor sarcini ulterioare. In cadrul
acestui tip de lectie se realizeaza o invatare de tip notional .

Recapitularea nu este o reluare identica a cunostintelor, o reproducere a

lor, ci o reorganizare in jurul unei idei centrale.

Ca structura, acest tip de lectie are un proiect de realizare a

recapitularii.

In functie de factorii variabili din interiorul acestui tip de lectie, pot fi

concepute o multitudine de variante ale ei si anume:

1. lectia de sinteza, la sfarsit de capitol, de

trimestru, de an, realizata prin conversatie, prin
exercitii, si cu ajutorul mijloacelor audiovizuale,

2. lectia de sinteza realizata cu ajutorul textului

programat,
 3. lectii de recapitulare si sistematizare realizate cu
ajutorul fiselor pentru individualizarea activitatii
elevilor,

4. lectii de recapitulare si sistematizare pe baza de

referat intocmit de un elev sau un grup de elevi.

4.Lectia de verificare si apreciere

Este lectia de control si evaluare. Sarcina ei fundamentala o constituie

controlul si evaluarea. Ea are ca scop verificarea intelegerii informatiilor si
operarii cu ele , precum si evaluarea celor constatate.

Ca structura, lectia de verificare si apreciere contine evenimente

precum:

verificarea si evaluarea, precedata de

anuntarea tematicii si modului de desfasurare si succedata de

observatiile profesorului.

In functie de anumiti factori variabili (tematica supusa verificarii,formele

de verificare adaptate particularitatilor de varsta si individuale) pot fi
concepute si organizate mai multe variante,ale lectiei de verificare si
apreciere:

1. lectii de verificare prin chestionarea orala, scrisa, pe

baza analizei lucrarilor scrise, prin lucrari practice,

2. lectii de verificare si evaluare cu ajutorul fiselor identice,

concepute dupa nivelul mediu al clasei pentru ca rezultatele sa
poata fi evaluate prin note.

5. Lectia mixta sau combinata

Caracteristic ei este ca urmareste realizarea, cam in aceeasi masura, a

mai multor sarcini didactice (comunicare, sistematizare, fixare, verificare
etc.), fiecareia fiindu-i rezervat un eveniment al instruirii. Fiecare eveniment
urmareste realizarea unei sarcini didactice, succesiunea lor fiind variabila.
Ele isi pot schimba locul, pot alterna, realizarea lor nefacandu-se intr-o ordine
constanta.

Principalele evenimente ale acestui tip de lectie sunt:

 organizarea clasei pentru lectie si captarea atentiei elevilor
(organizarea, crearea starii psihologice etc.);

actualizarea elementelor invatate anterior prin verificarea temei de

casa (cunostinte, priceperi, deprinderi);

pregatirea elevilor pentru asimilarea noilor cunostinte prin

conversatie, crearea unei stari de asteptare, trezirea interesului
cognitiv;

comunicarea si asimilarea noilor cunostinte si integrarea lor in

sisteme mai largi, pentru dezvoltarea psihica;

fixarea cunostintelor predate prin sistematizarea lor, prin

organizarea unor exercitii aplicative prin reluarea intr-un alt
context a esentialului;

conexiunea inversa, prin intrebari adecvate pentru a cunoaste

participarea elevilor la realizarea evenimentului respectiv.

In functie de anumiti factori variabili ce intervin, se pot delimita mai

multe variante, diferentiate dupa de strategia dominanta, mijloacele de
invatamant folosite, ordinea evenimentelor instruirii etc.

Trebuie precizat ca toate tipurile si variantele de lectie prezentate au

doar o functie orientativa si nu de schema rigida. Profesorul are latitudinea
sa elaboreze si sa utilizeze pe cele mai adecvate situatiei concrete.

Alte forme de organizare a procesului de invatamant sunt:

1. excursii si vizite didactice, introductive, de comunicare a

cunostintelor, finale, realizate in natura, institutii culturale;

2. lucrari practice in atelier, pe lotul scolar, in intreprinderi.

Activitati extradidactice destinate tot instruirii, legate de

procesul de invatamant:

cercurile de elevi, consultatii si meditatii, excursii si vizite, manifestari

cultural - artistice si sportive, fiecare cu specificul propriu dar niciuna nu
poate disloca lectia din statutul ei: forma de baza a organizarii procesului de
invatamant, cea mai functionala, mai viabila si mai concludenta.

BIBLIOGRAFIE
1. Brunner, Jerome, Seymour, Procesul educatiei intelectuale, Editura Stiintifica,
Bucuresti, 1970

2. Cerghit, Ioan, Ce este lectia ?, in: Perfectionarea lectiei in scoala

moderna.(Coordonator: Ioan Cerghit), cap. I, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1983

3. Cerghit, Ioan, Elaborarea structurii procesuale a lectiei, in :

Perfectionarea lectiei in scoala moderna, .(Coordonator:
Ioan Cerghit), cap. VI, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti,1983

4. Gagn, Robert, Principii de design al instruirii, Editura Didactica si

Pedagogica, Bucuresti,1977
Briggs, Leslie, J.,

5. Ionescu, Miron, Lectia intre proiect si realizare, Editura Dacia, Cluj

Napoca, 1982

6. Nicola, Ioan, Pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica R.A.,

Bucuresti, 1994

7. Panturu, Stan, Didactica. Curs de pedagogie, partea a II.-a, Brasov, 1997

Pacurar, Cornelia, Doina,