Irvin Yalom este unul dintre scriitorii pe care nu ai cum să nu-i iubești.

Profesorul emerit de
psihiatrie de la Stanford și unul dintre specialiștii din domeniu cu reputația cea mai solidă le-a oferit
iubitorilor de beletristică romane și povestiri în care răzbate întreaga sa iubire față de om și interesul
pentru complexitatea fiecăruia dintre noi.

Profesorul specializat în studierea sufletului uman pare că aprinde o lumină și invită pe fiecare
dintre noi să pornească în explorarea sinelui interior. Dar în această călătorie, care de multe ori se
dovedește dificilă, nu lasă pe nimeni singur. Cu umor, înțelegere, autoironie și un nesfârșit umanism,
Yalom este alături de fiecare dintre cei care se încumetă să parcurgă acest drum.

Cazul “grasa”este o exemplificare a momentelor trăite, trăirilor profunde în urma experiențelor din
spatele ședințelor de psihoterapie pe care însuși autorul le povește fără perdea.

Yalom ne deschide ușa propiilor trăirii, gânduri, sentimente, fricii.Ne lasă să invadăm intimitatea
indiferent de consecințe.Trăim împreună cu pacientul fiecare moment la intensitate maximă.Suntem
introduși în atmosfera propie unei ședințe autentice de psihoterapie.

La baza acestui caz stă povestea unei domnișoare în vârstă de 27 de ani, obeză, singură la început
de carieră în domeniul marketingului, transferată pentru un an de zile cu serviciul din New York în
California.Rămasă orfană de tată de la o vârstă fragedă, cu o mamă complet neimplicată trăiește
apogelul dramei ei de viață într-o lume necunoscută și respingătoare.

Faptul că Yalom o primește în terapie este mai presus de chiar propiile puteri.El ne „înstintează”încă de
la începutul prezentării cazului, că are un dezgust de persoanele obeze, voluptoase, fără forme.Inițeal
și-a zis să nu o primească pe peacienta dar și-a propus să treacă la o altă etepă din viața lui, să se
maturizeze, așa că a acceptat provocarea.

La început i-a fost foarte greu să se dezinhibe și să relaționeze așa cum o făcea deobicei, nu putea
să vadă dincolo de grăsimea fetei.

După părerea lui ea nu avea nimic de oferit.Era o persoană supraponderală, închisă care făcea din orice
glume fără sens.De fiecare dată când încerca să o cunoască mai în profunzime se întâmpla să recurgă la
o glumă și să fie mereu într-o euforie fară conținut.
După mai multe încercări de a o cunoaște pe pacientă a reușit încet să o îndrume să urmeze o cură de
slabire și să adere la un grup a persoanelor supraponderale.Treptat dieta a început să aibă efect atât
asupra fizicului cât și asupra psihicului.Odată cu scăderea în greutate au apărut stările anxioase dar care
terapeutul le considera normale având în vedere transformările prin care trecea pacienta.

Cu cât înainta mai mult în terapie cu atât sentimentele de dezgust față de fizicul supraponderal al
subiectului dispăreau.În cele din urmă Yalom reușește să-și vindece propiile resentimente pe care le
avea față de aceste categorie de persoane.

Terapia continuă cu o supraîncărcare emoțională legat de scăderea în greutate, anxietate, retrăirea

trecutului, lipsa unor relații sănătoase, stresul privind moartea tatălui care era singurul susținător al
familiei si la rândul lui era obez.

Paceienta își dorise foarte mult să urmeze o școală de medicină dar datorită tatălui ei care a decedat de
cancer.În tot acest timp a avut o repulsie pentru această ramură crezând că dacă v-a slabi în greutate se
va îmbolnavi și va muri și astfel i s-a instalat frica de moarte.

După un an jumătate de terapiei s-a a

"Primul pas in orice demers de schimbare terapeutica este asumarea responsabilitatii. Daca nu te simti in nici un

fel responsabil pentru propria-ti situatie nefericita, atunci cum poti sa o schimbi?"

Am citit aseara povestirea "Grasa" din Calaul Dragostei.M-a surprins oarecum atitudinea initiala a lui Yalom fata de
pacienta.Desigur ca e inestetic si fara doar si poate dezagreabil sa privesti un corp care si-a pierdut formele, care s-a
ingropat sub o masa de grasime.
dar cine altcineva daca nu un psihoterapeut, ar trebui sa fie constient ca in spatele urateniei se ascunde un suflet
chinuit, suferind? nimanui nu cred ca ii face placere sa fie evitat de ceilalti, privit cu compasiune, sau incapabil de a
face unele lucruri obisnuite, care tin de normalitate, din cauza constitutiei fizice.
Si mai mult, Yalom insusi recunostea ca nu i-a placut niciodata imaginea mamei lui care era supraponderala, si ca ii
venea mai usor sa accepte alte categorii ale inesteticului(ologi, oameni desfigurati) decat obezii.acestia din urma,
afirma el, i se pareau insuportabil de dizgratiosi.nu e cumva o problema pe care o avea el insusi, legata probabil si
de imaginea mamei lui?
de ce nu a apelat la un coleg/alt psihanalist pentru a-si intelege mai intai el insusi aceasta problema?trebuie sa spun
ca asteptam in fiecare moment al povestirii sa istoriseasca cum a reusit sa-si depaseasca acest handicap emotional,
dar nu a facut-o....in final ne spune ca pacienta l-a ajutat sa priveasca cu un ochi mai uman problema

obezilor...hmmm....well, norocul urmatoarei grase pe care o va trata...