You are on page 1of 1

Clima

În ansamblul său, teritoriul județului Galați are o climă temperat-continentală. Se înregistrează,


însă, unele diferențe, nu prea mari, între părțile componente, în funcție de relief (în special altitudinea)
și de orientarea rețelei hidrografice. Astfel, din ansamblul teritoriului se detașează partea sa de sud, cea
mai joasă, altcătuită din cele trei văi cu lunci reunite și terase – Siret, Dunăre, Prut - , în care valorile
elementelor climatice sunt întotdeauna ceva mai mari decât în restul teritoriului. Această zonă îngustă
este delimitată de izoterma anuală de 100.
Temperaturile medii anuale sunt mai mari în această parte sudică, 10.50C la Galați și mai mici în
restul teritoriului. Cu toate acestea, caracterul continental al climei orașului Galați este destul de
accentuat, așa cum reiese din amplitudinea temperaturilor medii lunare care însumează 25.7 0C, fapt
explicabil dacă ne gândim că întreg teritoriul se află sub influența maselor de aer de nord-est.
Informații meteo climatice – temperaturi înregistrate la stația meteorologică din Galați :
Temperatura medie anuală : 12.80C
Temperatura maximă absolută : 39.90C înregistrată pe data de 11.08.2015 (fiind și cea mai ridicată
temperatură înregistrată de-a lungul timpului)
Temperatura minimă absolută : -14.50C înregistrată pe data de 24.01.2016
Cea mai scăzută temperatură a fost înregistrată pe data de 10.02.1929 cu o valoare de -28.60C.

Radiația solară la Galați are o medie în anii 2012-2015 de 2 150 ore/an. Peste 60% dintre aceste
cantități se înregistrează în intervalul mai-septembrie, adică tocmai în perioada de vegetație, fapt
deosebit de important pentru culturi.
Nebulozitatea este destul de ridicată (5 – 5.5 zecimi), dar apropiată valorilor înregistrate în
general în Moldova. Numărul mediu al zilelor cu cer senin atinge aproximativ 128 (maximele fiind în
lunile august 19, septembrie 17.2 și iulie 16.6).
Asprimea climei rezultă nu atât din verile fierbinți și uscate, cât mai ales din iernile reci, cu
viscole frecvente.
Precipitațiile atmosferice însumează pe teritoriul Muncipiului Galați valori dintre cele mai reduse
din țară. Acest fapt este nu numai rezultatul influențelor estice, continentale, dar și o consecință a
foenizării maselor de aer ce circulă dinspre vest și nord-vest. Câteva mici porțiuni ale teritoriului său sunt
delimitate de izohieta de 400mm, de unde denotă că acestea primesc cantități sub această valoare.
Partea de sud – sud-est – Văile Prutului și Siretului în zona de vărsare în Dunăre – se încadrează între
acestea. Excepție face, însă, promontoriul înalt, alcătuit din terase pe care este situal orașul Galați, unde
precipitațiile însumează în medie anual 426mm, fiind mai mici. Cu toate că mediile anuale sunt dintre
cele mai scăzute din țară, acest fapt este compensat de repartiția precipitațiilor în decursul anului. Se
constată, din analiza datelor existente pentru 51 de stații pluviometrice, că majoritatea precipitațiilor
cad în semestrul cald (1 aprilie – 30 septembrie), în proporție de peste 60% din cantitățile anuale, pe tot
terioriul județului, iar în interiorul acestuia cele mai însemnate cantități cad în cursul verii.

You might also like