Solurile, vegetația, fauna

Solurile predominante pe teritoriul județului sunt cele zonale, aparținând tipurilor cernoziomice,
alături de care apar soluri cenușii, soluri brune podzolite, iar dintre cele azonale se întâlnesc aluviuni,
soluri aluviale, lăcoviști și solonețuri.
Cernoziomurile sunt formate, în mare majoritate, pe depozite loessoide de curvertură cu textură
mijlocie, acestea fiind soluri cu o fertilitate destul de ridicată, datorită proprietăților fizice bune pe
întreaga grosime a profilului. Astfel, ele au textură mijlocie, permeabilitate și porozitate favorabile
creării și menținerii unui raport corespunzător între apă și aer și o capacitate bună de înmagazinare a
apei.
Solurile cenușii de pădure sunt localizate la altitudini de peste 200 m în Podișul Covurluiului și
Colinele Tutovei, unde s-au format în condițiile existenței codrilor de altădată ai Bârladului, pe seama
depozitelor aluviale și deluviale cu textură foarte variată, în condițiile influenței climatului est-european
continental, care se resimte în această parte a țării. Aceste soluri sunt în general destul de fertile, fiind
folosite pentru diferite culturi agricole, în special pentru cultura viței de vie – ca în cazul podgoriilor
Nicorești și Ivești – Hanu Conachi - și a pepenilor, culturi care dau rezultate foarte bune pe aceste soluri.
În afara suprafețelor interfluviilor, pe marile lunci ale Dunării, Siretului și Prutului se găsesc soluri
azonale, între care soluri aluviale (frecvent gleizate), lăcoviști aluviale și aluviuni gleizate. Aceste soluri,
pe care drenajul pe verticală a apei este redus datorită fenomenului de gleizare, sunt folosite astăzi în
bună parte în agricultură, fiind scoase de sub acțiunea stagnării apei și înmlăștinării prin construirea
canalelor de drenaj, iar pentru a fi ferite de inundații, mari suprafețe de teren au fost îndiguite.
Dintre solurile halomorfe (sărături), pe mici suprafețe se găsesc solonețuri, care, deși au
fertilitate mai scăzută, sunt totuși folosite în agricultură.

Vegetația reprezintă rezultatul interferenței ariilor de influență est-europeană, atlantică, sudică,

al elementelor endemice și al activității antropice.
În ansamblu, vegetația de silvostepă se întâlnește în Colinele Tutovei, Covurluiului și în Câmpia
Tecuciului, iar cea de stepă propriu-zisă în Câmpia Covurluiului. În cea mai mare parte acestea sunt
acoperite de terenuri agricole și de pajiști puternic modificate, sub raport antropic, cu păiuș, colilie sau
bărboasă. Pe valea inferioară a Bârladului apar nuclee de păduri de salcâm, iar pe văile Prutului,
Siretului și Dunării predomină vegetația de luncă.
Vegetația arborescentă este alcătuită din păduri de gorun (Quercus petraea, Quercus
dalechampii sau Quercus polycarpa), pe alocuri în amestec; păduri de stejar pufos (Quercus pubescens
Willd, împreună cu plante mezoxerofile în parterul pădurii) ; păduri de stejar brumăriu (Quercus
pedunculiflora) și păduri de salcâm (Robinia pseudaccacia). Vegetația spontană și cea agricolă instalată
pe locul pădurilor de gorun și de stejar este caracterizată prin pajiști stepice xeromezofile de silvostepă.
În sud-estul județului se întâlnesc pajiști xerofile de stepă și pârloage intercalate între terenuri agricole,
cât și rămășițe de pajiști stepice primare.
Vegetația reprezintă rezultatul interferenței ariei de influență est-europeană, sudică și atlantică.
Predomină vegetația de silvostepă, o vegetaţie ierboasă care apare astăzi numai pe terenurile unde nu
se face agricultură. Aceasta este reprezentată prin graminee şi dicotiledonate. În zona luncilor se găsește
o bogată floră hidrofilă (papură, stuf, rogoz, trestie), plus o vegetație acvatică bogată. La suprafața
bălților apar plantele plutitoare cum ar fi ciulinul de baltă care are rădăcina fixată dar și lintița, de
exemplu, care nu are rădăcina fixată. La marginea ghiolurilor întâlnim nuferi albi, nuferi galbeni, săgeata
apei, stânjenelul galben, etc. Vegetația lemnoasă a luncilor cuprinde mai multe esențe moi. Întâlnim
plop, răchită, salcie, arin.
Gramineele sunt prezente prin tufişuri rezistente la uscăciune formate din: păiuşul (Festuca
vallesiaca), negara (Stipa capillata), pirul crestat (Agropyrum oristatum), lucerna mică (Medicago
minima) etc. În afară de aceste asociaţii de vegetaţie stepică, mai sunt răspândite asociaţii vegetale
derivate sau secundare, reprezentate prin Andropogan Ischaemun, care este rezistentă la păşunat şi se
instalează uşor pe terenurile degradate. Pe nisipurile fixate apar: sărăcica (Salsola ruthenica), ciulini
(Cecatocarpus sarenarius) etc. Pe înălţimile mici ce separă văile între ele și pe pantele mai abrupte
regăsim o vegetaţie de stepă ierboasă, care a favorizat formarea unui sol schelet de suprafaţa, în care s-
a acumulat o cantitate redusă de humus. în aceste părţi, unde predomină materialul fin la suprafaţă,
sunt condiţii favorabile pentru pomii fructiferi şi cultura viţei de vie. Acolo unde predomină materialul
grosier, sunt condiţii pentru plantaţii de protecţie şi păşunat. Apar de asemenea, păduri de stejar în
amestec cu tei şi carpen, precum şi păduri de stejar brumăriu, arţar tătăresc sau plantaţii de salcâm.
Fauna aparține biotopului stepei și silvostepei, precum și biotopului luncilor și bălților. În nord,
la nivelul dealurilor mai înalte se întâlnește mistrețul (Sus scrofa) și căprioara (Capreolus capreolus). Pe
valea Bârladului există un areal cu scolopendră (Scolopendra ciugulata), iar pe valea Gerului se află un
areal cu dropie (Otis tarda). Fauna de silvostepă este caracterizată prin frecvența popândăului (Citellus
citellus), dropiei, iepurelui (Lepus europaeus), hârciogului (Cricetus cricetus), prepeliței (Coturnix
coturnix).
Apele Prutului și Siretului sunt dominate de crap (Cyprinus carpio), de șalău (Stizostedion
lucioperca) și de știucă (Esox lucius), uneori apărând și somnul (Silurus glanis). Dunărea inferioară cu
pești marini migratori (nisetru, păstrugă, morun), pești reofili (clean, mreană, scobar, fusar, morunaș
etc.), pești semimigratori (văduviță, somn, crap, plătică, avat, șalău etc.) etc. Apele Dunării în apropierea
Galațiului sunt dominate de crap, iar primăvara și la începutul verii de scrumbia de Dunăre (Alosa
pontica), apoi de somn, văduviță (Leuciscus idus), plătică (Abramis brama), babușcă (Rutilus rutilus
carpathorossicus) și uneori sturioni – nisetru (Acipenser guldenstaedti), păstrugă (Acipenser stellatus),
morun (Huso huso).
Principala rezervaţie naturală din judeţul Galaţi este localizată pe nisipurile din câmpia
Tecuciului şi anume la sud de localitatea Lieşti, în jurul satului Hanu Conachi, pe o fâşie de circa 4 km
lungime şi 0,5 - 1 km lăţime având o suprafaţă de circa 84 ha şi care se continuă până în lunca Siretului.
La câţiva kilometri de Municipiul Galaţi se află rezervaţia paleontologică de la Barboşi (Tirighina) cu o
suprafaţă de circa 1 ha, cuprinzând fosile de moluşte din faza Euxinului vechi (cu aproximativ 400.000
ani în urmă). De asemenea, nu departe de Galaţi, şi anume la nord de oraş, dar pe valea Prutului, pe
teritoriul comunei Tuluceşti, în locul numit Râpa Bălaia, se află cea de-a doua rezervaţie paleontologică.
A treia rezervaţie paleontologică se află lângă oraşul Tecuci, pe şoseaua Tecuci - Valea Mărului – Pechea
- Galaţi, cu o suprafaţă de 1,5 ha. Rezervaţia se află pe terasa inferioară a Bârladului, la punctul numit
"La Rateş" adică acolo unde a fost cândva un han.
 În partea de răsărit a judeţului, pe teritoriul comunei Băneasa, între localităţile Băneasa şi
Roşcani, se află Pădurea Băneasa, în care, pe lângă pădurea în sine este ocrotit şi bujorul sãlbatic.
Rezervaţiile natural de la Hanu Conachi și Paurea Băneasa constituie nu numai obiective ştiinţifice, dar şi
atracţii permanente pentru turişti.