ÎNVĂŢAREA

PROF. DR. DOINA COSMAN

 DEFINIŢII
•  Învăţarea poate fi definită ca o schimbare
comportamentală relativ permanentă, determinată de
exerciţiu/experienţă.
•  Învăţarea este o activitate prin care se obţin achiziţii şi
progrese în adaptare, care vizează cunoştinţe, operaţii şi
însuşiri ale personalităţii, achiziţii ce apar la nivel
individual ca „bunuri personale”, obţinându-se
predominant pe bază de exerciţiu.
•  Învăţarea este un proces complex multinivelar ce se
realizează:
–  la nivelul cunoştinţelor (ce fel de cunoştinţe asimilăm?)
–  la nivel computaţional (ce este necesar să învăţăm?)
–  la nivel algoritmic (cum învăţăm?)
–  la nivel implementaţional (cine învaţă?)
 CLASIFICARE
•  După gradul de activism şi intenţionalitate:
–  Învăţarea activă, conştientă, realizată sistematic şi controlat cu caracter
programat.
–  Învăţarea pasivă, latentă, neintenţionată, cu caracter spontan, învăţare ce
survine în absenţa oricărei întăriri. Învăţarea latentă are loc datorită reflexului
„ce este?”, adică datorită curiozităţii, tendinţelor native de explorare.
•  Categorii de învăţare:
–  I. Învăţare asociativă:
•  condiţionare clasică (Ivan Pavlov)
•  condiţionare operantă (Burrhus Frederick Skinner)
–  II. Învăţarea observaţională sau socială (Albert Bandura)
•  imitare (modelare)
•  identificare (condiţionare vicariantă)
–  III. Învăţarea complexă
•  învăţarea pe baza acţiunilor mentale
•  învăţarea prin perspicacitate
•  Învăţarea complexă este intim legată de memorie şi gândire, fiind mult mai
complexă decât învăţarea asociativă, operând cu reprezentări mentale, concepte
abstracte la nivel de schemă cognitivă, cu găsirea de soluţii la probleme ce sunt
reactualizate ori de câte ori apare o situaţie problemă similară.
 ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ
•  Teoriile din prima jumătate a sec XX sunt numite
teorii behavioriste (comportamentaliste) şi sunt
teorii bazate pe binomul stimul-răspuns.
Aceste teorii pun accentul mai mult pe condiţiile
exterioare învăţării care sunt determinante în
modificarea comportamentului celui care învaţă.
•  Precepte:
–  Comportamentul este mai bine înţeles în termeni de
cauze externe, decât interne
–  Asociaţiile simple constituie elementele constitutive
ale învăţării
–  Legiile învăţării sunt aceleaşi pentru toate speciile şi
situaţiile
 ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ
•  Condiţionarea clasică (de tip stimul)
–  Se bazează pe existenţa prealabilă a unui set
de stimuli care generează, în mod automat un
set de răspunsuri din partea organismului.
–  Dacă se asociază în mod constant un stimul
necondiţionat (ex. hrana) cu un stimul neutru/
conditionat (ex. sunet de clopoţel sau lumină),
comportamentul nostru fiind indus automat de
stimulul necondiţionat; ulterior prin această
asociere stimulul conditionat va declanşa
comportamentul.
 ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ
•  Condiţionarea clasică (de tip stimul) – etape:
–  PRECONDIŢIONARE
•  Stimul necondiţionat (hrana)→ → → Răspuns
necondiţionat (salivare)
–  FAZA DE CONDIŢIONARE
•  Stimul necondiţionat & stimul neutru (sunet de
clopoţel) → → → Răspuns necondiţionat (salivare)
•  Stimul necondiţionat & stimul neutru (sunet de
clopoţel) → → → Răspuns necondiţionat (salivare)
–  REZULTATUL CONDIŢIONĂRII (ÎNVĂŢARE)
•  stimulul neutru/conditionat(sunet de clopoţel) → →
Răspuns necondiţionat (salivare)
 ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ
•  Condiţionarea clasică (de tip stimul)
–  Aşadar, pentru a forma un reflex condiţionat înseamnă să
transformi un excitant neutru în excitant condiţionat.
–  Sunt necesare 5 condiţii principale:
•  Stimulul neutru să coincidă cu cel necondiţionat în repetate
rânduri
•  Stimulul indiferent să preceadă stimulul necondiţionat cu cel puţin
½ sec.
•  Emisferele cerebrale să fie în stare de excitabilitate
•  Stimulul neutru să fie suficient de intens pentru a putea fi
perceput.
•  Stimulul neutru să fie mai slab în termeni de importanţă biologică
decât cel necondiţionat.
 ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ
•  Condiţionarea clasică (de tip stimul)
–  Fiecare pereche de stimuli prezentată, alcătuită dintr-un
stimul neutru (condiţionat) şi unul necondiţionat este
denumită asociere.
–  Asocierile necesare învăţării perechilor de stimuli
reprezintă stadiul de achiziţie al condiţionării; pe
parcursul acestui stadiu, asocierile repetate ale stimululi
neutru (ex. lumina) şi stimulul necondiţionat (ex. hrana)
trebuie să fie puternice, adică întărite.
–  Dacă asocierile nu sunt întărite (adică stimulul neutru
este în mod repetat omis), răspunsul se va diminua
treptat; fenomenul fiind denumit stingere.
–  Dintre aplicaţiile condiţionării clasice la specia umană
amintim:
•  teama condiţionată
•  condiţionarea dependenţei de droguri şi medicamente.
 ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ
•  Condiţionarea clasică (de tip stimul)
–  Teama condiţionată:
•  Multe dintre motivele de frică, în cazul omului, sunt dobândite
printr-un proces de condiţionare clasică, ce are loc în special în
copilărie (Jacobs şi Najal, 1985).
•  Astfel, unele din aceste frici, numite fobii, frici ce nu au o
explicaţie raţională, pot fi eliminate prin tehnici terapeutice bazate
pe principiile condiţionării clasice.
•  Exemplu:
–  O persoană care are o frică accentuată de pisici, poate depăşi
această stare prin expunerea repatată şi graduală la pisici.
–  Se presupune că pisicile au fost iniţial un stimul neutru (SC) care,
undeva în trecut asociat cu un stimul necondiţionat, a dus la apariţia
fricii, prezentarea repatată a stimulului neutru fără a fi întărit de
stimulul necondiţionat va conduce la dispariţia reacţiei de teamă.
 ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ
•  Condiţionarea operantă (de tip răspuns):
–  Condiţionarea operantă este învăţarea ce se realizează pe baza
consecinţelor comportamentului. Pe baza acestor consecinţe pe termen lung
comportamentul va deveni:
•  mai probabil (va fi întărit)
•  mai puţin probabil (va fi penalizat, pedepsit).
–  Comportamentul este urmat de o recompensă (întărire pozitivă) sau de o
întărire negativă (eliberarea de o situaţie neplăcută) sau de o pedeapsă.
–  În secvenţa de învăţare, întărirea trebuie să urmeze imediat comportamentul
sau abilitatea ce se cere învăţată.
–  Calitatea de „pozitiv sau „negativ” nu se referă la efectul indus de întărire
(benefic vs aversiv), ci la modul de aplicare al întăririi.
•  Întărirea pozitivă – vizează menţinerea sau intensificarea unui comportament prin
producerea sau prezentarea unei stimulări (ex. acordarea unei recompense).
•  Întărirea negativă – se referă tot la menţinerea sau intensificarea unui
comportament prin încetarea sau reducerea unei stimulări aversive (ex. ex.
încetarea unei stări neplăcute).
•  În ambele situaţii însă, efectul este întărirea unui comportament, de aceea
întărirea negativă nu trenuie confundată cu pedeapsa care vizează reducerea
frecvenţei sau încetarea unui comportament.
 ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ
•  Condiţionarea operantă (de tip răspuns)
–  Unul dintre cele mai importante lucruri pe care omul îl învaţă prin
condiţionare operantă este acela că el deţine controlul asupra mediului în
majoritatea situaţiilor.
–  Exemple:
•  Bebeluşii învaţă că dacă plâng reuşesc să atragă atenţia părinţilor
•  copiii învaţă cum să facă sunetul TV mai tare
•  adulţii învaţă că este nevoie de timp şi răbdare pentru a reuşi în profesie.
–  Oamenii învaţă că parte din acţiunile lor produc anumite consecinţe, iar dacă
acţiunile (repetate) nu produc efecte benefice, oamenii au tendinţa de a
renunţa la orice efort. Acest proces a fost denumit de către Seligman, 1975,
procesul de neajutorare învăţată „learned helplessness”.
•  Neajutorarea învăţată se pare că apare atunci când prin intermediul
comportamentului nu se mai produc consecinţele aşteptate.
•  Neajutorarea învăţată (dobândită) este o stare în care motivaţia de a întreprinde
o acţiune personală este serios diminuată, deoarece experienţa anterioară
sugerează că încercarea nu merită efortul.
•  Astfel, de la această observaţie dovedită experimental, Seligman a identificat în
1975 un stil atribuţional depresiv, prin care individul depresiv optează totdeauna
pentru o analiză negativă a lucrurilor şi înclină să vadă numai răul, cu implicaţii
vaste şi incontrolabile. Chiar şi atunci când situaţia se modifică şi neplăcerile pot fi
împiedicate, persoana cu depresie nu dezvoltă o reacţie nouă, pozitivă, pentru că
a învăţat să fie dezarmată.
 ÎNVĂŢAREA OBSERVAŢIONALĂ
(SOCIALĂ)
•  Albert Bandura a descris învăţarea ca proces de
interacţiune socială punând accent pe rolul
modelelor personale.
•  Autorul consideră că învăţarea socială se
produce în principal prin aportul proceselor de
imitare şi identificare.
•  Definiţie:
–  Învăţarea socială este învăţarea prin observarea
comportamentului altor persoane şi a consecinţelor
pe care comportamentul le are pentru persoanele
respective.
 ÎNVĂŢAREA OBSERVAŢIONALĂ
(SOCIALĂ)
•  Imitarea:
•  De la început, copilul observă şi imită persoanele din jurul
său.
•  Deseori, copiii mici se simt foarte bine când sunt lăsaţi să
facă lucruri „pentru oameni mari”, de exemplu, să ajute la
spălat.
•  De asemenea, copiii mici se joacă, de multe ori, adoptând
roluri sociale şi imitând adulţii pe care i-au văzut în astfel de
roluri.
•  Toate aceste lucruri fac parte din procesul prin care copilul
învaţă o gamă largă de comportamente sau deprinde o serie
de abilităţi.
–  Imitarea prin definiţie presupune copierea unei
anumite acţiuni sau a unui set de acţiuni permiţând
fiinţei umane să dobândească o serie de deprinderi,
foarte rapid şi eficient.
 ÎNVĂŢAREA OBSERVAŢIONALĂ
(SOCIALĂ)
•  Identificarea
–  În învăţarea observaţională s-a dovedit a mai fi implicat un alt
mecanism numit identificare.
–  De cele mai multe ori învăţarea observaţională este un proces
ce se desfăşoară în două etape.
•  Învăţarea socială începe prin procesul de imitare, învăţarea
interiorizându-se rapid, astfel încât copilul ajunge să se identifice cu
persoana din rolul respectiv.
•  Identificarea are loc într-o perioadă mai mare de timp decât imitarea
şi se crede că, în mare măsură, învăţarea rolurilor sociale, cum ar fi
învăţarea rolului de gen, are loc prin procesul de identificare.
–  Datorită acestui lucru, teoreticienii învăţării sociale consideră că
prezenţa modelelor de rol este foarte importantă în dezvoltare.
–  Ei susţin că în jurul copiilor trebuie să existe oameni pe care
acesta să-i poată copia, ca să-şi formeze o idee despre felul în
care o fiinţă umană reală se comportă într-un anumit rol social.
–  Astfel de modele de rol îi oferă copilului un reper, care îl va
ghida către un comportament adecvat în viaţă.
 ÎNVĂŢAREA OBSERVAŢIONALĂ
(SOCIALĂ)
•  Condiţionarea vicariantă
–  Procesul de învăţare a reacţiilor emoţionale prin observarea altor
persoane este numit condiţionare vicariantă şi este un proces ce a fost
observat atât la oameni cât şi la animale.
–  Aşa cum sublinia Bandura, „se întâmplă destul de frecvent ca indivizii
să dezvolte reacţii emoţionale intense faţă de locuri, persoane sau
obiecte, fără să fi avut vreun contact personal cu ele”.
•  Astfel, de exemplu, subiecţi umani care au observat un model (o persoană
apropiată) exprimând o reacţie condiţionată de teamă au dezvoltat ulterior
un răspuns emoţional condiţionat la un stimul iniţial neutru.
–  Ceea ce este important de subliniat aici este faptul că perioada de
observare a comportamentului părinţilor (perioada de învăţare) a fost
uneori foarte scurtă.
–  În plus se constată şi faptul că, odată dezvoltată, condiţionarea
vicariantă se dovedeşte a fi deosebit de intensă şi de lungă durată, ea
fiind relevată chiar şi în situaţii diferite de cea în care s-a manifestat
prima dată.
–  Cu ajutorul condiţionării vicariante se pot explica unele răspunsuri
(conduite) fobice foarte frecvente, cum ar fi, teama de stomatolog.
 ÎNVĂŢAREA COMPLEXĂ
•  Din perspectiva cognitivă, esenţa învăţării, şi a inteligenţei în general,
constă în abilitatea organismului de a-şi reprezenta mental realitatea şi de a
opera ulterior mai degrabă cu aceste reprezentări mentale decât cu
elementele lumii exterioare.
•  În multe cazuri, ceea ce se reprezintă mental sunt asociaţiile dintre stimuli
sau evenimente; aceste cazuri corespund condiţionării clasice sau
operante.
•  În alte cazuri însă, ceea ce se reprezintă mental este mult mai complex:
este o schemă a mediului exterior sau un concept abstract cum ar fi cel de
cauzalitate.
•  Există, de asemenea, cazuri în care operaţiile efectuate cu aceste
reprezentări mentale sunt mult mai complexe comparativ cu procesele
asociative, operaţii care pot lua forma unor tatonări mentale (încercare şi
eroare) – în care organismul testează mental diferite posibilităţi – sau se pot
constitui în strategii multistadiale, prin care organismul parcurge mental
diferite etape în scopul facilitării atingerii obiectivului final şi anume
dobândirea de scheme cognitive complexe şi de concepte abstracte prin
intermediul învăţării prin înţelegere „insight learning”.
 ÎNVĂŢAREA COMPLEXĂ
•  Studiile lui Köhler (psiholog gestaltist) demonstrează că
cimpanzeii au capacitatea de a rezolva probleme prin
intermediul înţelegerii şi de a generaliza aceste soluţii la
probleme similare.
•  Studiile lui Köhler demonstrează că învăţarea complexă
se realizează adesea în 2 faze:
–  În faza iniţială, rezolvarea problemelor are drept obiectiv
identificarea unei soluţii;
–  În cea de-a doua fază, soluţia este stocată în memorie şi
reactualizată ori de câte ori apare o situaţie problematică
similară.
•  Învăţarea complexă este deci intim legată de memorie şi
de gândire şi mai mult decât atât, această structură
bifazică caracterizează nu doar învăţarea la cimpanzei ci
şi multe cazuri de învăţare complexă umană.
 ÎNVĂŢAREA COMPLEXĂ
•  În situaţia învăţării relaţiilor dintre stimuli care nu sunt
perfect predictibili, oamenii fac adesea apel la
convingerile anterioare referitoare la aceste relaţii.
•  Această situaţie poate conduce la detectarea unor relaţii
care nu sunt prezente în mod real (asociaţii false).
•  Atunci când relaţia este prezentată obiectiv, existenţa
unei convingeri anterioare referitoare la respectiva relaţie
poate duce la supraestimarea tăriei predictibilităţii relaţiei
(învăţarea dirijată de convingeri), în timp ce absenţa unei
astfel de convingeri poate avea ca rezultat subestimarea
tăriei predictibilităţii relaţiei (învăţarea dirijată de datele
unei probleme).
John B. Watson
Abordarea comportamentala
in psihologia contemporana
-experimentele lui Watson-
 John Broadus Watson(1878-1958)
•  A fost un psiholog american care a pus bazele
abordarii comportamentale in psihologia
contemporana dupa ce a efectuat studii pe
comportamentul animal.
•  E cunoscut pentru afirmatia sa prin care
sustinea ca ar putea lua 12 copii sanatosi din
care, aplicand tehnici comportamentale, sa
creeze orice tip de persoana dorea.
•  De asemenea a condus controversatul
experiment Micul Albert .
•  A contribuit semnificativ la industria reclamelor.
 Viata sa
•  Watson a crescut in Greenville,Carolina de Sud
si a frecventat Universitatea Furman. A fost
considerat nonconformist de profesorii lui. Dupa
5 ani de studii si-a luat masteratul la doar 21 de
ani.
Cand studentii psihologi de la Furman au inceput
sa redacteze revista The Journal in 1950, au
dedicat primul numar lui Watson care le-a
raspuns printr-o scrisoare ce a aparut in aceasta
publicatie.
•  La Universitatea din Chicago a studiat
filozofia cu John Dewey pe care pretindea
ca nu il intelege si a cautat un sfatuitor in
psihologul functionalist James Rowland
Angell si in psihologul Henry.
•  A lucrat la psihologia creierului la caini cu
biologul radical Jacques Loeb.
Influenta combinata a lui Dewey, Angell,
Donaldson si Loeb l-au condus pe Watson
la dezvoltarea unei abordari puternic
descripive si obiective la analiza
comportamentului. Mai tarziu a numit
aceasta analiza behaviorism .
 Prima carte stiintifica moderna
despre comportamentul sobolanilor
•  Lucrarea de diploma a lui Watson de la
absolvirea Universitatii din Chicago s-a numit
Educatia animalelor: studiu experimental
asupra dezvoltarii psihice a sobolanului alb
impreuna cu dezvoltarea sistemului sau
nervos . Cartea descria relatia dintre
mielinizarea neuronilor si abilitatile de invatare la
sobolani la diferite varste. Watson a demonstrat
ca gradul de mielinizare nu are legatura cu
capacitatile de invatare.
•  A mai efectuat studii pe comportamentul
pasarilor.
 The Behaviorist Manifesto
In 1913 Watson a publicat ceea ce e
considerata cea mai importanta lucrare a
lui,articolul Psihologia asa cum o vede
behavioristul uneori numita si
Manifestul behavioristului . Aici isi
expune principalele idei privind noua sa
filozofie. El isi expunea pozitia inca din
primul paragraf:
 Behaviorismul-asumptii de
baza:
psihologia vazuta de behaviorist e o
ramura pur obiectiva si experimentala a
stiintei naturale. Scopul ei teoretic este
prezicerea si controlul comportamentului
care este in mare parte modelat de tipul
de recompense si pedepse pe care
individul le-a trait in timpul vietii sale.
El a pus accent pe comportamentul extern al
oamenilor mai mult decat pe cel intern
( starea mintala a individului), pretinzand
ca analiza reactiilor e singura metoda
obiectiva de a intelege actiunile oamenilor.
Cele 4 presupuneri din behaviorismul
radical
1.  Continuitatea Evolutionara (legile comportamentului
se aplica si la animale si la oameni,asa ca putem
studia animalele ca simple modele pentru reactiile
complexe umane)
2.  Reductionismul (toate comportamentele pot fi
corelate cu psihologia –suntem organisme animale
care reactioneaza la influente externe)
3.  Determinismul (indivizii nu actioneaza liber ci raspund
intr-un mod programat la stimuli externi)
4.  Empiricismul (psihologia trebuie sa implice studiul a
ceea ce se observa la comportament si nu introspectia
sau analiza proprie).
Cel mai cunoscut citat al lui Watson
Give me a dozen healthy infants, well-formed,
and my own specified world to bring them up in
and I'll guarantee to take any one at random
and train him to become any type of specialist I
might select – doctor, lawyer, artist, merchant-
chief and, yes, even beggar-man and thief,
regardless of his talents, penchants,
tendencies, abilities, vocations, and race of his
ancestors. I am going beyond my facts and I
admit it, but so have the advocates of the
contrary and they have been doing it for many
thousands of years. (1930)
In acest citat psihologul pretinde ca ar putea
lua 12 copii alesi aleator carora sa le
impuna orice tipologie umana ar dori
( cersetor si hot ) daca le-ar aplica
anumite tehnici comportamentale .
John W. a fost frecvent criticat pentru credinta lui
ca desi copiii trebuie tratati cu respect ,nu
trebuie sa li se arate prea multa afectiune .
Aceasta gandire era comuna si pentru ganditorii
psihoanalitici care sustineau ca prea multa
implicare emotionala in copilarie duce la adulti
hiperdependenti. Mai rar e mentionat faptul ca
Watson era impotriva pedepselor corporale.
 Experimentul Micul Albert
Unul dintre cele mai controversate experimente in
psihologie a fost efectuat in iarna din 1919 si
1920 pe un baietel de 11 luni numit Albert B.
Watson si Reyner(asistentul lui) i-au dat lui Albert
un sobolan alb de laborator; copilul nu era
speriat si a incercat sa atinga sobolanul. Cei 2
au inceput sa produca niste sunete puternice cu
o bara metalica in spatele baiatului si atunci
acesta a inceput sa planga.
Cateva luni mai tarziu cand Albert avea 11 luni ,i-
au dat din nou sobolanul sa se joace si au
provocat sunetul cand acesta atingea animalul.
Copilul a inceput sa planga. Experimentul a fost
repetat cateva saptamani la rand .Dupa putin
timp vederea sobolanului ii provoca repulsie lui
Albert facandu-l sa planga si sa se departeze de
el. Mai exact,orice item imblanit ,precum o haina
sau o masca de Mos Craciun il faceau pe Albert
sa ii fie teama.
Acest experiment a dovedit cu succes teoria
behaviorista dar o astfel de cercetare nu
ar mai putea fi permisa din punct de
vedere etic mai ales tinand cont de faptul
ca micul Albert nu a fost niciodata eliberat
de fobiile care i-au fost induse.
Behaviorismul a fost pe deplin acceptat
printre psihologi intre anii 1920 si 1960
fiind teoria dominanta in aceasta perioada.
Ceea ce promitea teoria lui Watson era
posibilitatea de schimbare si evolutie
pentru orice tip uman in conditiile externe
favorabile. Credinta sa era oarecum
utopica .
In 1957 John Watson a
primit o medalie de
la Asociatia
Americana de
Psihologie pentru
contributia sa in
psihologie iar in
1979, un simpozion
la Furman celebra
100 de ani de la
nasterea sa.
•  In 1984 Watson a
fost introdus in South
Carolina Hall of
Science and
Technology.
•  In poza alaturata
apare Jim
Watson,fiul lui John
Broadus Watson
langa un afis
comemorativ .
 Bibliografie
•  Kerry W. Buckley Mechanical Man: John B.
Watson and the Beginnings of Behaviorism (cea
mai cuprinzatoare biografie a lui Watson publicata
pana acum)-1989

•  Internet-Psychology as the behaviorist views it (1913)

-John B. Watson- His life in words and pictures