MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

Centrul de Excelență în Energetică și Electronică

CATEDRA ,,Științe reale’’

Referat
La Disciplina: Decizii pentru un mod sănătos de viață

Tema: Helmintozele. Situația epidemiologică în R.M. Agentul patogen. Surse

de infectare. Căi de transmitere. Perioada de incubație. Simptome. Acțiuni.

Gr. RC-0116

Elaborat: Andrușcenco Felicia

Profesor: Bodean Ion

Chișinău 2017
 Helmintozele
Limbric este denumirea comună a unui vierme cilindric parazit, Ascaris
lumbricoides, care poate parazita intestinul omului sau al animalelor. Boala
produsă de acest vierme se numește ascaridioză.Este un vierme cilindric cu
extremitățile ascuțite, de culoare alb-gălbuie și cu o lungime de 15–25 cm.
Prezintă dimorfism sexual, femela fiind mai mare decât masculul. La capătul
anterior, limbricul are orificiul bucal, înconjurat de trei buze groase, iar la
capătul posterior-orificiul anal. Limbricul este primul din seria animală la care
aceste două orificii sunt separate.Viermii adulți trăiesc în lumenul intestinului
subțire al gazdei. Femela depune aici numeroase ouă (aproximativ 240.000/zi).
În absența masculului, femela depune ouă nefecundate, care nu au capacitate
infestantă. Ouăle rezultate din înmulțirea sexuată conțin o singură celulă ou,
nedivizată (sunt unicelulare, neembrionate). Au un înveliș protector rezistent.
Sunt eliminate în mediu odată cu excrementele gazdei. Sunt foarte rezistente în
mediul extern, putând rămâne viabile pe sol mai mult de 1 an. Nu sunt infestante
dacă sunt ingerate în stadiul de ouă neembrionate. Atunci când întâlnesc condiții
favorabile (sol umed, umbrit, temperatură ambientală de 22-24 °C), celula ou pe
care o conțin începe să se dividă, și ouăle devin embrionate și infestante într-un
interval care poate varia de la 18 zile la 3 săptămâni.Ouăle embrionate
contaminează solul, apa și plantele cu care au venit în contact. Ele pot fi
înghițite de om sau animale odată cu acestea (prin consum de apă contaminată,
fructe și legume nespălate, mâini murdare, geofagie).Ajunse în intestinul subțire,
ouăle embrionate eclozează, eliberând larve care invadează mucoasa intestinală
și ajung, pe calea circulației portale și limfatice, în ficat. Aici suferă un prim
ciclu larvar de maturație, cu durata de 4 zile. Apoi, pe calea circulației sistemice,
ajung în plămâni. Urmează un nou ciclu larvar de maturație, cu o durată de 10-
14 zile, după care larvele străbat peretele alveolar și urcă prin arborele
traheobronșic până în faringe, de unde sunt înghițite. Ajungând din nou în
intestinul subțire, din larve se dezvoltă viermii adulți, și ciclul se reia.

Din momentul ingestiei, ouăle infestante au nevoie de 2-3 luni ca să evolueze

până la stadiul de viermi adulți, în care femela depune prima ei serie de ouă.
Durata de viață a unui vierme adult este de 1-2 ani. Limbricul poate fi depistat
prin efectuarea unui examen coproparazitologic si prin crestere euzinofilelor in
sange( in special in perioada bronhopulmonara).

Femelă de A. lumbricoides

Situația epidemiologică în R.M.

Conform datelor OMS toxocaroza la canine este foarte frecventă pe toate
continentele globului. Studiile efectuatre în diferite regiuni ale terei denotă o
pondere a invaziei la câini de la 15 până la 93%. Toxocaroza este cea mai
frecventă zoonoză înregistrată la om. Studiile populaţionale de screening, în
diverse focare, au pus în evidenţă prezenţa anticorpilor specifici de la 2,0 până la
14,0% din persoanele examinate. La persoanele examinate în laboratorul
Centrului Naţional de Sănătate Publică rata 14 reacţiilor imunologice pozitive a
constituit 39,5% în anul 2008; 32,9% în 2009 şi 24,6% în anul 2010. Prevalenţa
toxocarozei, în diferite regiuni, nu este cunoscută cu exactitate, deoarece
maladia nu este supusă unei evidenţe şi raportări obligatorii. Este evident,
răspândirea geografică este mult mai largă şi numărul de subiecţi infestaţi este,
semnificativ, mai mare decât cel înregistrat oficial. Sursa de infestare pentru om,
în focarele sinantrope, sunt câinii şi pisicile, în cele xenantrope – reprezentanţii
sălbatici din familiile Felidae şi Canidae. Principalele căi de infestare a pisicilor
şi câinilor cu Toxocara sunt: a). infestarea intrauterină cu larve la penetrarea
acestora prin placentă de la mamă la pui (frecvenţa toxocarozei la căţei este ≈
100%); b). ingestia de larve vii, de puii animalelor bolnave, în timpul alăptării
(prezența de larve in colostru atinge nivelul maxim în 2 săptămâni de lactaţie);
c). ingestia de larve invazive din ţesuturile gazdelor paratenice (diferite gâze,
râme ş. a.); d). ingestia ouălor de Toxocara cu alimente, apă, sol. Multiplele
moduri de transmitere a toxocarozei determină o prevalenţă foarte înaltă a bolii
la animale şi o importanţă majoră a câinilor - ca o sursă de infestare pentru om.

Agentul patogen

După înghiţirea ouălor infestante în intestin eclozează larvele, care străpung

peretele intestinului şi ajung în circulaţia sanguină. Circulând prin sistemul
vascular, larvele se opresc în punctul în care diametrul ei nu permite deplasarea
ulterioară (diametrul larvei este de 0,02 mm). Aici ele părăsesc torentul sangvin
şi pătrund în ţesutul adiacent. Larvele de toxocare se pot stabili în ficat, plămâni,
inimă, rinichi, pancreas, ochi, creier, alte organe şi ţesuturi, menţinându-şi
viabilitatea luni şi ani în şir, într-o stare „latentă". Ele nu cresc şi nu-şi schimbă
structura. Pe parcurs, unele din ele se pot activa, continuând migraţia, altele se
încapsulează şi treptat, se distrug în interiorul capsulei. Migrând în corpul uman,
larvele traumatizează ţesutul, provocând hemoragii, necroze, modificări
inflamatorii. Rolul principal în dezvoltarea reacţiilor imunologice şi
imunopatologice aparţine sensibilizării organismului de către antigenii 8
excretori-secretori şi somatici ai toxocarelor. Pentru toxocaroză este caracteristic
formarea granuloamelor în ficat, plămâni, pancreas, miocard, creier, ganglionii
limfatici mezenterici. Formarea lor are loc prin intermediul mecanismelor de
reacţie alergică de tip întârziat. În corpul uman larvele de Toxocara pot
supravieţui până la 10 ani datorită faptului că ele elimină o substanţă de mimare,
capabilă de a proteja parazitul de agresiunea eozinofilelor şi anticorpilor gazdei,
prin intermediul unei reacţii complexe, ce evită contactul cu epicuticula larvei.

Surse de infectare

Fierberea apei nu „omoara" viermii

Viermii si parazitii pot folosi mai multe cai pentru a ajunge in organismul uman:
alimentele - in special legumele si fructele nespalate, stropii sariti dintr-o
baltoaca, lenjeria contaminata. Giardia se dezvolta foarte bine in apa. Baltile si
fintinile sint rezervoare de giardia. Doar apa plata este «curata», pentru ca nici
fierberea nu reuseste sa omoare chistul de giardia. Daca copilul baga mina in
baltoaca si apoi duce mina la gura, se contamineaza.
De asemenea, salatele insuficient spalate ne pot contamina cu oxiuri. Legumele
stropite cu apa de put pot furniza giardia. Chistul hidatic apare mai frecvent la
copiii care traiesc cu un ciine in casa sau care baga mina in gura ciinilor intilniti
pe strada. Deci, masurile de profilaxie tin strict de respectarea igienei in familie
si colectiv.Tratamentul intregii familii e inutil - atunci cind copilul merge la
gradinita - fiindca se poate reinfesta. Cel mai bine este ca parintii sa anunte
gradinita pentru ca tratamentul sa fie extins la toti copiii din colectivitate. Nu
trebuie sa va fie rusine sa recunoasteti ca micutul are viermisori. De obicei,
sursa este un alt copil care nu prezinta simptome.

Căi de transmitere
Căile şi factorii de transmitere. Pentru om căile tipice de infestare cu Toxocara
sunt: a). Orală (de obicei contagioasă, mai rar alimentară). Sezonul de infestare
umană continuă pe tot parcursul anului, dar numărul maxim de molipsiri se
înregistrează în perioada de vară-toamnă, când numărul de ouă de Toxocara în
sol şi contactul cu solul contaminat este maxim. Rata infestării câinilor,
preponderent tineri, cu Toxocara este foarte înaltă în toate teritoriile, mai cu
seamă în zonele rurale, unde poate ajunge la 100%. b). Contactul cu solul.
Contaminarea solului cu ouă de Toxocara, în sine, nu este esenţială în
transmiterea toxocarosei, în cazul în care contactul cu el este limitat. În 15
consideraţie se vor lua grupurile profesionale cum ar fi, spre exemplu, angajaţii
serviciilor comunale, antrenaţi în salubrizarea străzilor, capturarea maidanezilor,
şoferii, mecanicii auto, precum şi medicii veterinari care se pot infesta la
contactul cu blana de animale şi obiectele lor de îngrijire, contaminate cu ouă de
Toxocara. O deosebită importanţă în transmiterea toxocarosei o are obiceiul de a
consuma particule de sol (geofagia), specifică, de obicei, în rândul copiilor şi
mai rar în rândul adulţilor. În acest caz, agentul toxocarozei se transmite direct,
producând infestări masive cu consecinţe clinice grave. Valoarea contactului
habitual cu solul, în procesul infestării cu ouă de Toxocara, este demonstrată de
o prevalenţă mai înaltă a invaziei la proprietarii de grădini, terenuri arabile,
precum şi a caselor, în curţile cărora se întreţin câini. Grupurile cu risc sporit de
infestare cu toxocare includ: - copii cu vârsta între 1-6 ani, care contactează cu
câinii infestaţi în timpul jocului sau îngrijirii; - grupuri profesionale: medicii
veterinari, personalul azilurilor pentru câini, circurilor, grădinilor zoologice,
angajaţii serviciilor comunale, vânzătorii din magazinele şi gheretele de legume,
şoferii, mecanicii auto; - bolnavii cu handicap şi retard mintal, cu o înclinaţie
pentru geofagie; - persoanele cu un nivel scăzut de cultură igienică; - proprietarii
grădinilor, terenurilor arabile, cei ce practică vânătoarea cu câini, proprietarii de
animale de campanie.

Perioada de incubație

Perioada de incubare dureaza 7-10 zile dar poate varia de la 3 la 25 de zile sau
mai mult. Giardioza este contagioasa atata timp cat parazitul este prezent in
materiile fecale, ceea ce poate dura si cateva luni de zile. Nu toate persoanele
infectate prezinta simptome, dar o persoana care nu are simptome tot poate
raspandi boala.

Simptome
Există peste 100 de tipuri de aceşti paraziţi care pot există în corpurile noastre,
dar în ciuda realităţii sunt câteva semne la care trebuie să fii atent deoarece te
anunţă că ai paraziţi intestinali.Aceştia produc o respiraţie urat-mirositoare,
diaree şi cearcăne. Unii viermi, cum ar fi tenia, ne va determina să consumăm în
mod constant produse alimentare, dar ne va face să ne simţim slăbiţi şi anemici
chiar şi după mese. Unii ar putea produce, de asemenea, constipaţie, diaree,
tulburări digestive.Oboseală cronică pe care o resimţită fel de intensă chiar şi
după ce ai avut un somn odihnitor timp de o săptămâna, pierederea bruscă şi
inexplicabilă în greutate, mai mult de 4 kilograme în două luni - fără să ţii dietă,
sunt tot atâtea semne de îngrijorare. De asemenea, pruritul (mâncărimea anală)
care apare în absenţa unei iritaţii şi persistă mai mult de două săptămâni, că şi
crampele şi durerile abdominale frecvente pot fi semne ale infecţiei cu
paraziţi.Oamenii care au paraziţi intestinali cele mai multe ori sunt subnutriţi, şi
sunt infectaţi cu bacterii virale sau fungice. Aceştia au risc crescut şi pentru alte
probleme de sănătate, deoarece paraziţii afectează sistemul imunitar al
organismului.Analize pentru depistarea paraziţilor intestinali
Cele două tipuri frecvente de paraziţi intestinali sunt protozoarele şi viermii
intestinali. Dacă crezi că ai putea avea unul dintre aceşti paraziţi, adresează-te
unui medic pentru a efectua nişte teste. Examenul coproparazitologic (analiză
materiilor fecale) te-ar putea ajută, dar se recomandă să fie efectuată de mai
multe ori până când este depistată infecţia. Odată descoperită, toţi membrii
familiei trebuie să urmeze un tratament.

Acțiuni
Uneori, e greu de crezut ca prezenta viermisorilor nu sta doar la baza tulburarilor
gastro-intestinale, precum constipatie, diaree, greata, varsaturi, dureri de stomac,
enterita sau enterocolita, dar provoaca la fel de des si boli ale aparatului
respirator, pneumonie, reactii alergice sub forma de eruptii cutanate. Tot
infestarilor cu viermi se datoreaza si unele boli neurologice (de la iritatie
nemotivata, dureri de cap, ameteli, la ticuri nervoase si chiar convulsii
epileptice), sindromul de oboseala cronica si tulburarile mentale. Toxinele
viermilor au efect deprimant asupra sistemului sangvin uman si provoaca
anemie care, in cazuri extreme, se poate agrava, incat se ajunge si la cancer de
sange. Impactul cu toxinele eliberate de viermi asupra sistemului nervos duce la
tulburari de somn, tulburari ale tonusului muscular. Toxinele produse de viermi
slabesc sistemul imunitar, impiedicand procesul de vindecare a multor boli.
Deseori este foarte dificil de detectat cauza adevarata a bolilor, astfel incat este
posibila chiar moartea pacientului. Cand invaziile sunt minore, boala poate fi
asimptomatica. Dar purtatorii care nu stiu ca sunt infectati vor transmite
helmintii si altor persoane, cel mai des membrilor familiei. Daca medicul pune
diagnosticul si prescrie tratamentul bolilor fara a lua in considerare posibilitatea
de infestari intestinale parazitare, urmeaza un tratament lung si istovitor, ce nu
scuteste pacientul de suferinta si nu duce la vindecare. Mai mult decat atat, boala
este adesea agravata de efectele secundare ale medicamentelor. Dificultatea
consta in faptul ca, de multe ori, examinarea microscopica a fecalelor nu
detecteaza ouale viermilor intestinali, din cauza etapelor de viata ciclice ale
parazitilor si din cauza imperfectiunii echipamentelor de laborator.
Alternativa cea mai raspandita de tratare a parazitilor intestinali sunt
medicamentele sintetice. Agentii chimici ce omoara o forma sau alta de viermi
au insa adeseori o toxicitate ridicata. Organismul copiilor suporta greu
tratamentul cu preparate sintetice. In plus, o categorie de pacienti refuza sa "ia
pastile."Nici tratamentele cu plante medicinale nu sunt foarte eficiente. Unele
plante sunt toxice si produc efecte secundare in caz de supradozare sau
intoleranta, altele au contraindicatii pentru un anumit numar de boli. Utilizarea
infuziilor de plante medicinale cu concentratii scazute (pentru a reduce actiunea
toxica) produce efecte negative, deoarece viermii supravietuitori devin agresivi
si acceseaza mai multe organe, fapt pentru care impactul asupra acestora devine
problematic.

Bibliografie

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Limbric
2. http://old.ms.gov.md/_files/14437-
Ghid%2520%2520clinic%2520%25E2%2580%259EToxocaroza%25E2
%2580%259D%2520%2528aprobat%2520de%2520Consiliul%2520de%
2520Exper%25C5%25A3i%2520al%2520MS%252C%2520proces%252
0verbal%2520nr.%25202%2520din%252026.06.2013%2529.pdf
3. http://www.ziaruldeiasi.ro/ghidul-pentru-sanatate/apa-infestata-legumele-
si-fructele-nespalate-surse-de-contaminare-cu-viermi-intestinali~ni4ci3
4. http://www.tianshi.com.ro/paraziti-intestinali_2-256-0
5. https://www.realitatea.net/mare-aten-ie-acestea-sunt-simptomele-infectiei-
cu-paraziti-intestinali_1764657.html
6. http://www.formula-as.ro/2011/993/terapii-alternative-58/tratamente-
contra-viermilor-intestinali-14390