Professional Documents
Culture Documents
Apă este lichidul cu cea mai mare răspândire ( ocupând aproximativ ¾ din suprafață globului
terestru ) și, fără exagerare, cel mai important pentru viață.
Apă este "matricea vieții".
Ea este importantă nu numai pentru faptul că este, din punct de vedere cantitativ,componentul
major al organismelor vii, dar și pentru motivul că ia parte la organizarea structurală a
biosistemelor și la activitatea metabolică celulară.
Molecule hidrofile și hidrofobe
În apă lichidă, pură, gradul de structurare ( ordonare ) a moleculelor depinde de
predominantă uneia din cele două tendințe contrare: organizareprin formarea legăturilor de
hidrogen sidezorganizare, prin agitație termică.
În soluții, la aceste două fenomene se mai adaugă și interacția cu moleculele de solvit, care
poate conduce fie la o creștere a gradului de ordonare, fie la o scădere a să.
Principalele tipuri de interacțiuni cu moleculele de apă conduc la următoarele procese:
1. formarea apei de hidratare în jurul ionilor:
2. formarea apei legate în jurul macr 20420p1518u omoleculelor:
3. realizarea cristal - hidraților.
Formarea apei de hidratare
Moleculele de apă, având momente de dipol permanente, se dispun în
jurul ionilor sau al grupărilor polare în cel puțîn două straturi: primul, format din molecule de
apă ordonate și imobilizate, iar al doilea, la o oarecare distanță, alcătuit din molecule atrase
insuficient pentru a capătă o structura propriu zisă, însă insuficient de puternic pentru a-și pierde
ordinea pe care o aveau înainte de interacțiune.
Din punct de vedere electronic, moleculă de apă are 10 electroni. Dintre aceștia, doi
"gravitează" în apropierea atomului de oxigen, iar 8 "populează" 4 orbitali bilobati dispuși, cu
axele lor de simetrie, de-a lungul direcțiilor care unesc vârfurile unui tetraedru ( aproape regulat )
cu centrul acestuia.
Structura apei și legătură de hidrogen
Unele proprietăți ale apei, cum ar fi: temperatura de topire, temperatura de fierbere,
căldură de vaporizare, căldură de topire și tensiunea să superficială, sunt mult mai mari
comparativ atât cu hidrocarburile similare ( H S, NH ) cât și cu majoritatea lichidelor obișnuite.
Ele ne arată că forțele de atracție dintre molecule, coesiunea internă a apei este foarte mare.
Acest lucru se reflectă cel mai bine în valoarea ridicată a căldurii specifice de vaporizare a apei
care este considerabil mai mare comparativ cu majoritatea lichidelor obișnuite.
Forțele intermoleculare puternice din apă lichidă se datorează unei distribuții specifice a
electronilor din moleculă de apă. Această distribuție conferă moleculelor de apă o asimetrie
electrică.
Oxigenul, puternic electronegativ tinde să atragă electronii singulari ai celor doi atomi de
hidrogen, lăsând nucleele de hidrogen parțial descoperite.
În consecință fiecare atom de hidrogen va avea o sarcina locală parțială pozitivă, iar atomul de
oxigen o sarcina locală parțială negativă. În felul acesta apă deși nu are o sarcina netă este un
dipol.
Din acest motiv atunci când două molecule de apă se apropie una de altă din ce în ce mai mult,
se atrag. Această atracție este însoțită de o redistribuție a sarcinilor între ambele molecule, ceea
ce sporește interacția dintre ele.
Acest tip complex de interacție electrostatică este denumită legătură de hidrogen.
Din cauza aranjării aproape tetraedice a electronilor în jurul atomului de oxigen, fiecare
moleculă de apă este capabilă să se unească prin legături de H cu alte 4 molecule de apă.
Dacă în stare de vapori apă este formată din molecule neasociate, în stare lichidă și de
gheață, ele sunt asociate prin legături de hidrogen.
Comparativ cu legăturile covalente, legăturile de hidrogen sunt relativ slabe.
Legăturile de hidrogen din apă au o energie de legătură de aproximativ 4,5Kcal/mol, în
timp ce legăturile covalente de tip O - H au o energie de legătură de 110 Kcal/mol.
La temperatura de 0 C numai 15% din legăturile de hidrogen se rup. Din această cauza apă
continuă să-și păstreze o structura cvasicristalina care devine din ce în ce mai labilă, pe măsură
ce temperatura crește.
Deși legăturile de hidrogen persistă numai 1ns totuși la nivel microscopic acest interval de timp
este foarte mare, deoarece în acest interval de timp au loc mii de ciocniri moleculare.
Către temperatura de 40 C, se rup aproximativ 50% din legăturile de hidrogen, apă
devenind mult mai fluidă, această temperatura fiind considerată că al doilea "punct de topire" al
apei.
În stare gazoasă, datorită agitației termice foarte intense, se rup aproape toate legăturile de
hidrogen, moleculele de apadevenind libere ( izolate ).
În concluzie, apă este înalt structurată în faza solidă, local structurată în faza lichidă și,
practic, nestructurată în faza de vapori.
Acizi și baze
Se numește acid o substanță care are tendința de a pierde un proton și baza o substanță
care aretendinta de a acceptă sau lega un proton.
Acid 1 Baza 1 + H
Baza 2 + H Acid 2
Acid 1 + Baza 2 Baza 1 +
Acid 2
În aceste reacții are loc un transfer al unui proton, de la acidul 1 la baza 2 ( sau de la
acidul 2 la baza 1). Un acid nu poate ceda un proton decât unei baze. Această se transformă în
acidul ei conjugat, iar acidul inițial în baza să conjugată.
Reacțiile de transfer de protoni se numesc reacții protolitice.
Apă este cel mai răspândit solvent și cel mai bun pentru electroliți.
O substanță care se comportă față de acizi că o baza și față de baze că un acid este
numită amfotera sau amfiprotica. În unele reacții apă funcționează că baza, în altele că acid.
În apă pură nu există protonul H, ci el se află fixat pe o moleculă de apă ( ion de
hidroniu ).
HOH + HOH H O + HO
Dovadă că protonul se găsește sub formă de ion de hidroniu ne-o da mobilitatea să
electrică mare, comparativ cu a altor cationi. Această se datorează pentru că el sare cu ușurință
de pe o moleculă de apă pe o altă moleculă de apă fără că această să se deplaseze.
pH
Apă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol se concentrează asupra apei așa cum o percepem în viața de zi cu zi.
Pentru studiul apei ca substanță chimică indispensabilă vieții, vedeți articolul Apă (moleculă),
unde se găsesc toate informațiile privind structura, compoziția și proprietățile apei pure (H2O,
denumită în chimie și oxid de hidrogen).
Pagina „Apa” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Apă (dezambiguizare).
Picături de apă curgând de la un robinet
Apa este un lichid inodor, insipid și incolor, de cele mai multe ori, sau ușor albăstrui sau chiar verzui
în straturi groase. Apa este o substanță absolut indispensabilă vieții, indiferent de forma acesteia,
fiind unul dintre cei mai universali solvenți. Apa este un compus chimic al hidrogenuluiși
al oxigenului, având formula chimică brută H2O (vedeți Apă (moleculă)). Apa este una din
substanțele cele mai răspândite pe planeta Pământ, formând unul din învelișurile
acesteia, hidrosfera.
Pe Pământ, apa există în multe forme, în cele mai variate locuri. Sub formă de apă sărată există
în oceane și mări. Sub formă de apă dulce în stare solidă, apa se găsește în calotele
polare, ghețari, aisberguri, zăpadă, dar și ca precipitații solide, sau ninsoare. Sub formă de apă
dulce lichidă, apa se găsește în ape curgătoare, stătătoare, precipitații lichide, ploi, și ape
freatice sau subterane. În atmosferă, apa se găsește sub formă gazoasă alcătuind norii sau fin
difuzată în aer determinând umiditatea acestuia. Considerând întreaga planetă, apa se găsește
continuu în mișcare și transformare, evaporarea și condensarea,
respectiv solidificarea și topirea alternând mereu. Această perpetuă mișcare a apei se
numește ciclul apei și constituie obiectul de studiu al meteorologiei și al hidrologiei.
Apa care este potrivită consumului uman se numește apă potabilă. Conform standardului din
România, pentru ca apa să fie potabilă sestonul nu trebuie să depășească 1ml/m³.[necesită citare] Pe
măsura creșterii populației umane, de-a lungul timpului, și a folosirii intensive și extensive a
resurselor de apă susceptibile de a furniza apă potabilă, problema apei utilizabile a devenit o
problemă vitală a omenirii.Apa acoperă 71% din suprafața Pământului.
Cuprins
[ascunde]
1Proprietăți moleculare
o 1.1Forme de apă
o 1.2Apa în biologie și civilizația umană
2Pozițiile astronomice ale Pământului și influența lor asupra maselor mari de apă
3Utilizarea apei de către oameni
4Apa ca o sursă prețioasă
5Regularizarea distribuției apei
6Impactul apei asupra religiei și filozofiei
7Apa în Univers
8Note
9Bibliografie suplimentară
o 9.1Apa ca resursă naturală
10Vezi și
11Legături externe
Proprietăți moleculare[modificare | modificare sursă]
Forme de apă[modificare | modificare sursă]
Apa se găsesește sub diverse forme în natură: vapori de apă și nori în atmosfera, valuri
și aisberguri în oceane, ghețari la latitudini mici sau altitudini mari, acvifere sub
pământ, râuri sau lacuri. Circuitul apei în natură este fenomenul prin care apa este transferată
dintr-o forma într-alta, prin evaporare, precipitații și scurgeri de suprafață.
Datorită importanței pe care o are (în agricultură, dar și pentru omenire în general), apei i s-au dat
diverse nume în funcție de formele pe care le ia. Ploaia e cunoscută în majoritatea țărilor, pe când
alte forme sunt mai puțin întâlnite, și pot fi surprinzătoare când sunt văzute prima dată. Exemple
sunt: grindina, zăpada, ceața, roua sau chiciura. Un fenomen conex este curcubeul, întâlnit atunci
cand lumina se refractă prin particulele de apă din atmosferă.
Apa de la suprafața globului joacă roluri importante în evoluția umană; râurile și irigațiile asigură
aportul de apă pentru agricultură, sunt suport pentru transportul maritim sau fluvial, fie comercial sau
de agrement. O apă cu insuficienți nutrienți se numește oligotrofă. Scurgerea apei pe suprafața
terestră este mecanismul prin care eroziunea sculptează mediul natural, duce la
crearea văilor și deltelor cu suprafețe fertile favorabile dezvoltării de centre umane. De asemenea,
apa se infiltrează în sol, ajungând în pânza de apă freatică. Această apă freatică ajunge din nou la
suprafață sub forma izvoarelor, sau a izvoarelor termale și gheizerilor. Apa freatică este de
asemenea extrasă artificial prin puțuri și fântâni.
Deoarece apa poate conține numeroase substanțe diferite, poate avea gusturi sau mirosuri foarte
diferite. De fapt, oamenii și alte animale și-au format simțurile pentru a putea evalua calitatea apei:
de obicei, animalele evită apa cu gust sărat (apă de mare) sau putred de mlaștină preferând apa
unui izvor montan sau apa freatică.
Apa în biologie și civilizația umană[modificare | modificare sursă]
Din punct de vedere biologic, apa are numeroase proprietăți indispensabile proliferării vieții, care o
deosebesc de celelalte substanțe. Apa își îndeplinește acest rol, permițând compușilor organici să
reacționeze în moduri care să permită în cele din urmă replicarea. Este un bun solvent și are
o tensiune superficială ridicată, permițând astfel mișcarea compușilor organici și a organismelor vii.
Apa proaspătă are densitatea maximă la 4 °C, această densitate scăzând pe măsură ce apa se
răcește, se încălzește sau îngheață. Fiind o moleculă polară stabilă dominantă în atmosferă, joacă
un rol important în absorbția radiației infraroșii, crucială în cadrul efectului de seră, fără de care
temperatura medie la suprafața Terrei ar fi de -18° Celsius. Apa are de asemenea o căldură
specifică neobișnuit de mare (4181,3 J/(kg·°C) la presiunea de 1 bar și temperatura de 25 °C[1]),
care joacă mai multe roluri în reglarea climatului global și regional, precum Curentul Golfului,
permițând existența vieții. Deoarece absoarbe foarte mult infraroșiile, are o foarte ușoară nuanță
albastră, datorită eliminării unei mici cantități de lumină roșie care o traversează. Culoarea albastră
poate fi observată numai când apa este în cantitate mare, de exemplu în lacuri, mări sau oceane. În
plus, apa are o căldură latentă de vaporizare mare, de 2262 kJ/kg la presiunea de 1 bar și
temperatura de 98 °C (dar de 2442 kJ/kg la presiunea de 0,0317 bar, presiunea de saturație la
temperatura de 25 °C),[1] care are o influență mare asupra climatului și a transferului de căldură între
ocean și atmosferă.
Apa este un foarte bun solvent, similar din punct de vedere chimic cu amoniacul, și dizolvă multe
tipuri de substanțe, precum diferite săruri și zahărul, și facilitează reacțiile chimice ale acestora, lucru
care permite metabolismele complexe.
Unele substanțe însă nu se amestecă cu apa, cum e de exemplu petrolul, și alte substanțe
hidrofobe. Membranele celulare, compuse din lipide și proteine, profită de această proprietate,
controlând interacțiunea dintre ele și mediul extern. Acest lucru este ușurat de tensiunea superficială
a apei.
Picăturile de apă sunt stabile datorită tensiunii superficiale mari datorată puternicelor forțe
intermoleculare numite forțe de coeziune. Acest lucru este evident atunci când mici cantități de apă
ajung pe o suprafață insolubilă, precum polietena: apa rămâne sub formă de picături. Totuși,
pe sticlă extrem de curată apa formează o peliculă subțire deoarece forțele dintre moleculele de apă
și de sticlă (forțele de adeziune) sunt mai mari decât forțele de coeziune. Acest lucru este foarte
important în cadrul transpirației plantelor.
În celulele și organismele biologice, apa se află în contact cu suprafețele membranoase proteice
care sunt hidrofile, adică prezintă o puternică atracție pentru apă. Langmuir a observat o puternică
forță de respingere între suprafețele hidrofile. Pentru a deshidrata suprafețele hidrofile este necesar
un efort deosebit pentru învingerea acestor forțe, numite forțe de hidrație. Aceste forțe sunt foarte
puternice, dar valoarea lor scade rapid pe distanțe mai mici de un nanometru. Importanța lor în
biologie a fost studiată de Parsegian. Prezintă importanță în special atunci când celulele sunt
deshidratate prin expunerea la atmosferă uscată sau la îngheț extracelular.
O proprietate simplă, dar unică și extrem de importantă pentru mediu, este că în forma sa solidă,
de gheață, plutește pe lichid. Forma solidă a apei are o densitate mai mică decât a apei lichide,
datorită geometriei punților de hidrogen care se formează doar la temperaturi mai joase. Pentru
aproape toate substanțele și pentru toate celelalte 11 stări neobișnuite ale apei, cu excepția gheții-
XI, starea solidă este mai densă decât cea lichidă. Apa proaspătă este cea mai densă la 4 °C, și se
va scufunda prin convecție pe măsură ce se răcește la acea temperatură, iar dacă se răcește în
continuare se va ridica. Datorită aceste proprietăți, apa de adâncime va fi mai caldă decât apa
înghețată, de suprafață, astfel încât gheața se va forma începând de la suprafață și se va extinde în
jos, iar cea mai mare parte a apei de dedesubt va rămâne constantă la 4 °C. Astfel, fundul unui lac,
mare sau ocean este practic izolat de frig, permițând supraviețuirea speciilor de animale. Aproape
toate celelalte substanțe chimice sunt mai dense în stare solidă și îngheață de la fund spre
suprafață.
Viața pe Pământ a evoluat și s-a adaptat acestor proprietăți ale apei. Existența formelor solidă,
lichidă și gazoasă ale apei pe Pământ a reprezentat un factor important pentru colonizarea diferitelor
medii ale planetei de către forme de viață adaptate variatelor, și adesea extremelor, condiții de viață.
În istorie, civilizațiile s-au dezvoltat cu precădere pe malurile râurilor sau mărilor: Mesopotamia, așa-
numitul leagăn al civilizației este situată între două râuri, Egiptul antic a înflorit pe malurile Nilului, iar
marile metropole, precum Londra, Paris, New York și Tokio își datorează succesul în parte
accesibilității oferite de situarea lângă o apă, și înflorirea comercială rezultată. Insulele cu porturi
sigure, precum Singapore și Hong Kong, s-au dezvoltat tocmai din acest motiv. În locuri
precum Africa de Nord și Orientul Mijlociu, unde apa nu se găsește în abundență, accesul la apă
potabilă a fost și este o mare problemă în dezvoltarea comunităților umane.
O greșeală des întâlnită este aceea că apa este un bun conductor de electricitate. Toate proprietățile
electrice ale apei se datorează ionilor sărurilor minerale dizolvate în ea și dioxidului de carbon
dizolvat în ea. Apa prezintă auto-ionizare (două molecule de apă se transformă într-un anion de
hidroxid și un cation de hidroniu) însă doar la un nivel aproape imperceptibil.
Toate formele de viață cunoscute depind de apă. Apa este o parte vitală în multe din
procesele metabolismului din interiorul organismului. Cantități semnificative de apă sunt utilizate de
organism în digestia hranei. (Notă: unele bacterii și semințe de plante pot intra într-o stare
criptobiotică pentru o perioadă nedeterminată, atunci când sunt deshidratate, ca apoi să revină la
viață când reajung într-un mediu umed.)
Aproape 72% din masa corpului uman fără grăsimi este apă. Pentru o bună funcționare, corpul
necesită între doi și șapte litri de apă pe zi pentru a evita deshidratarea, cantitatea exactă depinzând
de nivelul de activitate, temperatură, umiditate și alți factori. Nu este cunoscută cu exactitate
cantitatea de apă necesară a fi consumată de o persoană sănătoasă. Oricum, pentru cei care au
probleme de rinichi este dificil să bea prea multă apă, dar periculos să bea prea puțină, mai ales într-
un ambient cald și umed sau în timpul exercițiilor fizice. Se întâmplă totuși ca oamenii să consume
mult mai multă apă în timpul exercițiilor fizice decât este necesar, expunându-se astfel riscului
de intoxicație cu apă, care de cele mai multe ori este fatală. "Obligativitatea" consumării a opt
pahare de apă pe zi de o persoană, nu este argumentată științific.
Datorită creșterii populației mondiale și a altor factori, tot mai puțini oameni beneficiază de apă
potabilă. Problema apei poate fi rezolvată prin creșterea producției, o distribuție mai bună, și
nerisipirea resurselor deja existente. Din acest motiv, apa este o resursă strategică pentru multe țări.
Au existat de-a lungul timpului mai multe conflicte pentru accesul la apă și controlul acesteia.O
cronologie a conflictelor legate de apă Experții prevăd mai multe conflicte viitoare din cauza creșterii
populației mondiale și creșterii contaminării prin poluare și încălzire globală.
Un pârâu de munte
Raportul UNESCO despre dezvoltarea apei (WWDR, 2003) din cadrul Programului de Evaluare a
Apei pe Plan Mondial arată că, în următorii 20 de ani, cantitatea de apă potabilă disponibilă va
scădea cu 30%. 40% dintre locuitorii lumii nu au apă curată suficientă pentru o igienă minimală.
Peste 2,2 milioane de oameni au murit în 2000 de boli legate de consumul de apă contaminată sau
din cauza secetei. În 2004, o organizație engleză, WaterAid, a raportat că un copil moare la fiecare
15 secunde din cauza bolilor legate de apă ce ar putea fi ușor prevenite.
Se prevede că apa ar putea deveni prețioasă precum petrolul, lucru care ar face din Canada, ce are
această resursă din abundență, cea mai bogată țară din lume.
În 2005 în SUA prețurile mari ale benzinei au provocat îngrijorare și au existat temeri pentru o criză
globală, însă consumatorii nu ezitau să plătească prețuri duble pentru aceeași cantitate, dar de apă
îmbuteliată.
Apa potabilă este mai valoroasă decât oricând în istoria noastră, fiind folosită extensiv în agricultură
și industrie, și primește din ce în ce mai multă atenție pentru a fi folosită judicios pentru generațiile
viitoare.
Pahar cu apă