„A fi profesor european”

sau
Profesorul ideal in viziunea mea
 CUPRINS
Introducere.............................................................................................................3
CAPITOLUL 1 ASPECTE PSIHOLOGICE ALE COMPETENŢEI
DIDACTICE.........................................................................................................4
Capitolul 2. Competenţe profesionale generale şi specifice ale profesiei didactice
...............................................................................................................................6
Capitolul 3 Competenţe pedagogice şi metodice ale profesorului........................9
Capitolul 4 Profesorul ideal în viziunea mea......................................................13
Concluzii.............................................................................................................18
Bibliografie..........................................................................................................19

2
 Introducere

Primele informaţii despre profesor şi rolul său corespund epocii de

organizare şi instituţionalizare a activităţii de educare a tinerelor generaţii ce
are loc în orânduirea sclavagistă.
Profesorul este situat intr-un sistem de relaţii ce depăşesc incinta şcolii
incluzând părinţii elevilor, şi, in general, membrii grupului social în mijlocul
căruia traieste şi munceşte, el este obligat să răspundă şi solicitărilor acestora,
adesea, trebuind să vină chiar în întampinarea lor.
Profesiea de educator şi exercitarea ei, solicită din partea celor care o
practică să raspundă la cerinţe de bază, printre care menţionăm: pregatire
temeinică de specialitate, pregatirea psihopedagogică corespunzatoare,
precum şi priceperi şi deprinderi de muncă pedagogică,tact pedagogic şi
măiestrie pedagogică, bogat orizont cultural.
Profesorii reprezintă acea categorie de personal didactic care îndeplineşte
funcţii didactice în învăţământul secundar (gimnazii, licee) şi în unităţi
conexe ale învăţământului preuniversitar (case de copii, centre de asistenţă
psihopedagogică, casele corpului didactic ş.a.).

3
 CAPITOLUL 1 ASPECTE PSIHOLOGICE ALE COMPETENŢEI
DIDACTICE

Noţiunea de “competenţă pedagogică” tinde să fie folosită cu înţelesul de

standard profesional minim, adeseori specificat prin lege, la care trebuie să se
ridice o persoană în îndeplinirea unui anumit rol al profesiei didactice, astfel
încât societatea să fie protejată de riscul profesării acestei meserii de către
oameni insuficient pregătiti.
In profesia didactică, cercetătorii au pus în evidenţă existenţa a mai
multor niveluri de performanţă profesională:
*nivelul deprinderilor de lucru singulare- atunci când profesorul, de
obicei student-practicant, este capabil să realizeze doar sarcini izolate
de lucru cu elevii fără a putea să le combine întotdeauna în mod
adecvat, în raport cu obiectivele educative urmărite;
nivelul reproducerii unor “scheme acţionale complexe” date;
nivelul competenţei pedagogice, când profesorul este capabil să–şi
adapteze, “din mers”, schemele acţionale, în funcţie de contextul în
care urmează să fie realizat un anumit obiectiv educativ.
Prin competenţă pedagogică se înţelege, în sens larg, capacitatea unui
educator de a se pronunţa asupra unei probleme pedagogice, pe temeiul
cunoaşterii aprofundate a legităţilor şi determinărilor fenomenelor educative;
în sens restrâns, se referă la capacitatea unei persoane de a realiza, la un
anumit nivel de performanţă, totalitatea sarcinilor tipice de muncă specifice
profesiei didactice. Noţiunea de „competenţă pedagogică” tinde să fie
folosită în prezent cu înţelesul de standard profesional minim, adeseori
specificat prin lege, la care trebuie să se ridice o persoană în exercitarea
principalelor sarcini de lucru ale profesiei didactice, astfel încât societatea să
fie protejată de riscul profesării acestei meserii de către oameni insuficient
pregătiţi.

4
 Profesia didactică are o dimensiune umană extrem de puternică, fapt care
implică nu doar cunoştinţe şi competenţe, ci şi atitudini, valori, etos, într-un
cuvânt o conştiinţă profesională. Cadrul didactic nu este doar un agent,care
se supune unui sistem de norme, ci şi un actor, care se investeşte în ceea ce
face, conferă semnificaţii, trăieşte activitatea cu elevii, cu un indice de
intervenţie personală importantă.

5
 Capitolul 2. Competenţe profesionale generale şi specifice ale
profesiei didactice

Standardele profesionale se referă la acele componente ale profesiei

didactice care sunt observabile şi măsurabile. Principalele categorii de
comportamente aşteptate din partea unui profesor competent pot fi ordonate într-
un model al profesiei didactice cu caracter taxonomic care va evidenţia faptul că
acest model include aspecte care, pe lângă cele observabile şi măsurabile, cu
greu pot să fie standardizate.
Competenţele specifice ale profesiei didactice corespunzătoare
competenţelor generale:
I.Competenţe metodologice:
*Utilizarea adecvată a conceptelor şi teoriilor din ştiinţele educaţiei ;
*Aplicarea conceptelor şi teoriilor moderne privind formarea capacităţilor de
cunoaştere;
*Proiectarea conţinuturilor instructiv-educative;
*Organizarea adecvată a activităţilor didactice în funcţie de tipul de lecţie
dominant;
*Utilizarea metodelor şi strategiilor de predare adecvate particularităţilor
individuale sau de grup, scopului şi tipului lecţiei ;
*Stabilirea materialelor şi auxiliarelor didactice utilizate în activităţile de
învăţare;
*Utilizarea optimă a factorilor spaţiotemporali în vederea eficientizării
procesului instructiv – educativ;
*Manifestarea unei conduite metodologice inovative în plan profesional;
*Realizarea activităţilor instructiv educative.

6
 II.Competenţe de comunicare şi relaţionare

-Stăpânirea conceptelor şi teoriilor moderne de comunicare:orizontală si

verticală; complexătotală; multiplă; diversificată şi specifică ;
-Manifestarea comportamentului empatic şi „orientării helping “;
-Accesarea diverselor surse de informare în scopul documentării;
-Proiectarea, conducerea şi realizarea procesului instructiv – educativ, ca act
de comunicare;
-Realizarea unor proiecte comune şcoală – familie – comunitate.

III.Competenţe de evaluare a elevilor

-Proiectarea evaluării
-Utilizarea strategiilor adecvate de evaluare individuală sau de
grup
-Elaborarea instrumentelor de evaluare în funcţie de scop şi
particularităţile individuale sau de grup;
-Utilizarea metodelor specifice gândirii critice

IV.Competenţe psiho-sociale

*Formarea capacităţilor de adaptare rapidă la schimbările de natură

socială;
*Valorificarea metodelor şi tehnicilor de cunoaştere şi activizare a elevilor
;
*Asumarea responsabilă a rolului social al cadrului didactic;
*Implicarea în elaborarea si derularea în şcoli a proiectelor de cooperare
internaţională;
*Identificarea dinamicii şi tendinţelor de pe piaţa muncii şi corelarea
acestora cu procesul instructiv- educativ;
*Elaborarea de strategii eficiente ale parteneriatului şcoală – familie;

7
 *Organizarea şi administrarea mediului de învăţare în colaborare cu
Comitetul de părinţi al clasei;
*Colaborarea cu părinţii / comunitatea în scopul realizării unui autentic
parteneriat în educaţie

V.Competenţe tehnice si tehnologice

Utilizarea calculatorului în procesul instructiv – educativ

Exersarea schemelor de acţiune în vederea dobândirii /
perfecţionării deprinderilor practice;
Conceperea şi utilizarea materialelor / mijloacelor de învăţare;
Aplicarea strategiilor didactice de utilizare eficientă a
mijloacelor / auxiliarelor didactice in procesul de învăţămant.

VI.Competenţe de management al carierei

Utilizarea metodelor şi tehnicilor de autocontrol

psihocomportamental;
Adoptarea de conduite eficiente pentru depăşirea „situaţiilor de
criză”;
Deschiderea faţă de schimbările care au loc în situaţii de
competiţie, examen, concurs;
Asumarea integrală a diferitelor roluri cu implicaţii
docimologice
Manifestarea unei conduite (auto)reflexive asupra activităţilor
didactice/pedagogice proprii;
Manifestarea deschiderii faţă de tendinţe novatoare necesare
dezvoltării profesionale;
Asimilarea cunoştinţelor de tip organizaţional.

8
 Capitolul 3 Competenţe pedagogice şi metodice ale profesorului

În urma unui efort de sinteză a concluziilor cercetărilor întreprinse

până în prezent în domeniul psihologiei învăţării, privind în special condiţiile
în care predarea poate înlesni realizarea obiectivelor educative propuse
elevilor, s-au formulat mai multe teze, numite de autori „principii”, în
legătură cu caracteristicile, implicit competenţele, unui profesor eficient:
*Stabileşte cu claritate obiectivele pe care urmează să le realizeze elevii.
Aceasta presupune ca profesorul să posede, de exemplu, competenţa de a
identifica obiectivele educative de atins, prin luarea în consideraţie a
caracteristicilor elevilor săi şi a aşteptărilor comunităţii sociale, de a
operaţionaliza obiectivele alese spre a fi propuse elevilor, de a utiliza diferite
tehnici de analiză a sarcinilor de învăţare implicate în realizarea fiecărui
obiectiv selecţionat;
Le prezintă elevilor care sunt cele mai înalte performanţe, în anumite
limite rezonabile, la care se aşteaptă ca ei să se ridice în realizarea diferitelor
activităţi care le sunt propuse;
Identifică şi concepe activităţi de învăţare care sunt relevante pentru
contextele reale de viaţă cotidiană a elevilor;
Manifestă preocuparea de a se adapta la diversitatea elevilor prin
selecţionarea unor strategii de instruire şi a unor materiale de învăţare care
sunt adecvate vârstei, pregătirii anterioare, valorilor culturale şi nevoilor
individuale de educaţie ale elevilor;
Creează şi menţine în sala de clasă un climat de lucru care favorizează
învăţarea, motivaţia intrinsecă a învăţării şi dorinţa de a realiza sarcinile de
lucru propuse; acesta presupune o serie de competenţe de management al
clasei, începând cu cele legate de aranjarea mediului fizic al clasei, astfel
încât să se înlesnească interacţiunea dintre profesori şi elevi, stabilirea
împreună cu elevii a unor limite rezonabile în care trebuie să se înscrie

9
 comportamentul fiecăruia şi terminând cu cele legate de crearea unei
atmosfere de lucru, destinse, încurajarea preocupării elevilor de a se
autocontrola continuu şi competenţele de tratare corespunzătoare a
manifestărilor de indisciplină;
Încurajează interacţiunea socială a elevilor în discutarea şi realizarea
diverselor activităţi de învăţare legate de tema supusă studiului;
Oferă elevilor o structură de lucru de natură să ghideze activitatea de
învăţare a elevilor şi comportamentul lor în timpul lecţiei;
Înlesneşte elevilor prelucrarea/procesarea intelectuală a informaţiilor
punându-i în situaţia de a desfăşura activităţi care implică procese cognitiv ce
îi vor ajuta să înveţe şi să-şi reamintească informaţia. De exemplu,
evidenţierea legăturilor logice dintre anumite informaţii, solicitarea elevilor
în a realiza extrapolări sau în a stabili implicaţii posibile ale unui fapt
constatat, încurajarea exprimării în maniere diverse – grafice, simbolice,
semantice;
Îi ajută pe elevi să stăpânească esenţialul – acele cunoştinţe şi deprinderi
care sunt de bază pentru studierea la nivel superior a unui domeniu, cerinţă
care implică ea însăşi din partea profesorului capacitate de esenţializare;
Oferă elevilor sarcini de lucru, provocatoare, interesante, de natură să
stimuleze dezvoltarea lor intelectuală; de exemplu, sarcini care îi pun pe
elevi în situaţia de a-şi testa ceea ce au învăţat efectiv şi a stabili ce urmează
să înveţe; sarcini care presupun exersarea unor strategii de soluţionare a unei
anumite categorii de probleme dificile sau a unor strategii prin care îşi pot
dezvolta anumite competenţe;
Propune activităţi de învăţare care solicită elevilor activităţi intelectuale
de un înalt nivel de complexitate;
Realizează o continuă monitorizare a progresului elevilor în realizarea
obiectivelor educative care le-au fost propuse.

10
Tipuri de profesor

În funcţie de relaţia cu elevii În funcţie de atitudinea faţă de nou

 MODEL: Profesorul oferă elevului  STRUŢ: respinge modelele
reperele necesare pentru a atinge educaţionale novatoare; atitudinea sa
ţintele propuse. Elevul acceptă e asemănătoare cu a struţului care îşi
provocarea şi porneşte în călătorie ascunde capul în nisip.
alături de profesor.
 CIONCĂNITOARE: aplică
 PRIETEN: Profesorul este un întotdeauna metodele didactice ce i-
prieten la care elevul poate apela au fost inoculate, asemenea unei
atunci când are nevoie. Profesorul ciocănitori care loveşte monoton
sprijină, ascultă şi ajută elevul. scoarţa unui copac.

 CĂLĂUZĂ: În călătoria cunoaşterii,  PINGUIN: nu depune efortul de a-şi

pro-fesorul cunoaşte reperele şi-i adapta metodele pedagogice la
prezintă elevului alternativele şi diversele contexte educaţionale în
soluţiile optime pentru atingerea care este pus, amintind de existenţa
unei ţinte. Relaţia se bazează pe „leneşă“ a pinguinului.
respect reciproc. Profesorul nu
dictează răspunsuri, ci oferă direcţii  PESCĂRUŞ: face sinteze personale
pentru ajungerea la destinaţie. între noile metode educaţionale şi
principiile pedagogice tradiţionale,
 MAGICIAN: Pregătirea temeinică a amintind de ingeniozitatea
profesorului îi oferă această postură demonstrată de un pescăruş pentru a
prin care îl îndrumă pe elev să prinde peşte.
folosească obiectele şi instrumentele
pentru învăţare.  PORUMBEL: aplică principiile

Text adaptat de Vera Elek după Ştefan Popenici, Pedagogie alternativă, Polirom, Iaşi, 2001.

Text adaptat de Vera Elek după Ion Al. Dumitru, Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă, Editura de
Vest, Timişoara, 2000.


11
 dobândite într-un anumit context
 CONSILIER: Profesorul este cel de educaţional la situaţii pedagogice
la care elevii aşteaptă sfatul cel bun. noi, făcând astfel un transfer (de la
vechi la nou), ceea ce aminteşte de
 MAESTRU: Profesorul oferă un porumbel voiajor.
imaginea standardelor de cunoaştere
şi acţiune, îl aşteaptă pe elev să  VULTUR: este întotdeauna receptiv
obţină cunoştinţe, abilităţi, faţă de principiile educaţionale
competenţe. novatoare şi este unul dintre primii
care se încumetă să le aplice, fiind
 SUSŢINĂTOR: Profesorul este atras de „vârfurile“ pedagogiei la fel
alături de elevii săi, este sprijin cum vulturul este atras de cele mai
pentru depăşirea dificultăţilor înalte piscuri.
întâmpinate în învăţare.

 FACILITATOR: Profesorul nu oferă

cunoaştere, ci face posibil accesul
copilului la cunoaştere.

12
 Capitolul 4 Profesorul ideal în viziunea mea

În societatea contemporană, aşteptările la nivelul cadrelor didactice sunt

mai ridicate. Aceştia trebuie să fie experţi în una sau două discipline de
specialitate, ceea ce necesită un nivel ridicat de calificare academică.
Profesionalismul în predare nu se reduce la un ansamblu de competenţe
individuale legate de o unică specializare, ea incluzând atât abilitatea
profesorului de a funcţiona ca parte a unei clase care învaţă, cât şi capacitatea
lui de a se deplasa către sau înspre alte domenii, diferite de cele în care este
specializat la un moment dat, pentru a dobândi noi experienţe care îi pot
îmbogăţi competenţa de predare.
Pregătirea iniţială şi continuă trebuie să aibă aibă în vedere înzestrarea
cadrului didactic cu competenţele necesare astfel încât acesta să se simtă
confortabil în faţa clasei, în toate situaţiile care pot apărea în cursul activităţii
sale educaţionale. Pentru o bună prestaţie profesională, cadrul didactic are
nevoie să aibă încredere în sine şi în competenţele sale profesionale, să
stăpânească modalităţi de rezolvare a situaţiilor critice, tensionale sau
conflictuale, să fie capabil să gestioneze situaţiile tipice şi să poată dezvolta
soluţii pentru cele atipice, toate acestea şi multe altele îi sunt indispensabile
muncii cadrului didactic. Se ajunge adeseori la situaţia în care incapacitatea
profesorului de a gestiona situaţiile critice determină starea de stres a acestuia,
condiţii care se răsfrâng asupra copilului. Munca în educaţie înseamnă
acumularea de tensiune, presiune concentrare, stres, înseamnă
responsabilitatea pentru o clasă întreagă de elevi.
Vorbind de competenţe didactice, profesia didactică are o dimensiune
umană extrem de puternică, fapt care implică nu doar cunoştinţe şi competenţe,
ci şi atitudini, valori, etos şi în general o conştiinţă profesională. Cadrul
didactic nu este doar un agent, care se supune unui sistem de norme, ci şi un
actor, care se investeşte în ceea ce face, conferă semnificaţii, trăieşte
activitatea cu elevii, cu un indice de intervenţie personală ridicat.
13
 Dar, tot vorbind de competenţe didactice, indicat ar fi o definire a acestora
pentru a putea avea un sistem de referinţă comun şi pentru a nu exista confuzii
în ceea ce priveşte modul de raportare. Astfel prin competenţe didactice se
înţelege, în sens larg, capacitatea unui profesor de a se pronunţa asupra unei
probleme pedagogice, pe temeiul cunoaşterii aprofundate a legităţii şi
determinărilor fenomenelor educative. în sens restrâns, se referă la
capacitatea unei persoane, de a realiza, la un anumit nivel de performanţă,
totalitatea sarcinilor tipice de muncă specifice profesiei didactice. Noţiunea de
competenţă peagogică tinde să fie folosită în prezent cu înţelesul de standard
profesional minim, la care trebuie să se ridice o peroană în exercitarea
principalelor sarcini de lucru ale profesiei didactice, astfel încât societatea să fie
protejată de riscul profesării acestei meserii de către oameni insuficient
pregătiţi.
Pe măsura acumulării experienţei şi a dezvoltării aptitudinilor pedagogice, o
persoană dobândeşte măiestrie pedagogică..Profesorul este capabil să
sesizeze, în interiorul unei situaţii concrete, informaţiile care îi vor premite să
intervină într-o manieră adecvată, el utilizează în mod adecvat aceste
informaţii şi acţionează într-o manieră inovativă pentru soluţionare
problemelor..
Un prim principiu fundamental care fundamentează conceptul de
standard, este faptul că profesorul este un bun cunoscător al domeniului şi al
didacticii disciplinei care o predă.Al doilea principiu presupune ca profesorul
să îşi cunoască elevul şi să îl asiste în procesul propriei dezvoltării. Astfel
cadrul didactic foloseşte instrumente eficiente de cunoaştere a personalităţii
elevilor precum şi a influenţelor mediului şcolar, familial şi social al
dezvoltării sale. El va fi nevoit aşadar să îşi adapteze şi selecteze cunoştinţele
disciplinei de predat în funcţie de capacităţile de învăţare, nevoiie şi aspiraţiile
elevilor. Trebuie să dezvolte elevilor capacitatea de a fi autonomi, de a
deveni subiecţi ai propriilor dezvoltări.

14
 Un alt principiu presupune ca profesorul să fie membru activ al comunităţii.
Trebuie să colaboreze cu membrii comunităţii şcolare,el trebuie să folosească
modalităţi eficiente de implicare a familiei în viaţa şcolii şi în dezvoltarea
elevilor. Alături de toate acestea el trebuie să se implice în rezolvarea
problemelor comunităţii promovând valori morale şi civice.
Vorbind despre competenţele necesare, standarde, se impune şi valorizarea
lor. Cel mai bun indicator al eficienţei şi competenţei unui profesor sunt
rezultatele sale, elevii. Astfel bogăţia de cunoştinţe, deprinderi, capacităţi şi
credinţe care îl caracterizează pe un profesor se vor transmite şi însuşi
elevilor acestuia. Din acest motiv un profesor trebuie să fie devotat elevilor şi
învăţării acestora. Un profesor trebuie să plece de la ideea că toţi elevii pot cu
adevărat învăţa. Mai mult decât atât, ei chiar trebuie să pună în practică acest
principiu. Profesorului desăvârşit îi place să lucreze cu tinerii şi se pricepe să
înpărtăşească cunoştinţele lui tuturor elevilor, chiar dacă aceştia sunt foarte
diferiţi prin trăsăturile şi talentele lor. Succesul este garantat de încrederea
profesorului în demnitatea şi valoarea oricărei fiinţe umane şi în potenţialul care
există în fiecare. Având în vedere că nu lucrează doar cu un singur elev, ei
trebuie să ia în considerare faptul că elevii sunt diferiţi, iar diferenţele dintre ei
influenţează învăţarea. Pentru a lua în seamă particularităţile individuale,
profesorii trebuie să îşi cunoască foarte bine elevii. Tipul acesta de înţelegere
nu este lipsit de importanţă, deoarece profesorul trebuie să îl folosească
constant pentru a-şi modela metodele de predare.
Un profesor bun învaţă din experienţă. învaţă atunci când îi ascultă pe
elevi, când îi observă lucrând. Lucrurile pe care le află depre elevi în timpul
procesului de educaţie devine automat parte a competenţelor lui didactice.
Pentru a servi mai bine interesele elevilor, un bun profesor este foarte
atent ca toţi elevii să beneficieze de aceaşi grijă din partea lui şi să nu lase ca
presupusele sau realurile lor handicapuri sau incapacităţi, diferenţele
individuale, contextele culturale sau sociale diferite din care provin aceştia, să
influenţeze relaţiile dintre el şi elev.

15
 Profesorii trebuie să fie atenţi şi interesaţi şi despre ce cred elevii
despre ei înşişi, de motivaţiile lor, de efectele învăţării asupra relaţiilor lor cu
grupul de prieteni, dar şi de dezvoltarea caraterului lor, de aspiraţiile şi
calităţile lor.
Toate aceste competenţe necesare unui profesor vor influenţa performanţele
elevilor, modul lor de raportare la procesul de învăţare, precum şi dragostea sau
averiunea lor faţă de şcoală. Dacă vom examina o clasă de elevi vom constata
că unii învaţă mai mult decât este de aşteptat de la nivelul lor şcolar şi de la
abilităţile de care dispun, în timp ce alţii învaţă la nivelul aşteptat sau mai
slab. încercând să identifice raţiunile acestor diferenţe, cercetătorii au
înregistrat video şi au analizat mii de episoade de învăţare, studiind conduita
profesorului în clasa cu performanţe înalte şi în clasa cu performanţe scăzute.
Dar important pentru procesul educativ, cât şi pentru modul de percepere
a profesorului de către elevi, este obţinerea succesului din partea elevilor, care
rezidă în faptul că învăţarea şi dezvolzarea depind de ceea ce elevii ştiu deja
şi de structurile mentale care deja există. Succesul indică o potrivire între
cunoştinţele existente la elevi si ceea ce ei învaţă imediat. Lipsa succesului arată
că prăpastia dintre noua şi vechea învăţare este atât de mare încât face
asimilarea imposibilă. Ca şi în cazul multor aspecte ale educaţiei, nu se poate
specifica un nivel precis al succesului şi se cere o judecată şi decizie atentă a
profesorului. Copiii mici, cei cu achiziţii scăzute şi cei din medii
dezavantajate au nevoie de mai mult sucees decât copii mari, cu achiziţii
înalte şi provenind din medii mai avantajate.
Sucesul obiţnut de tineri în şcoală, achiziţiile dobândite în această
perioadă vor pune amprenta în dezvoltarea lor profesională, tocmai de aceea
rolul profesorului este foarte important. Experienţa îndelungată a şcolii arată că
elevii învaţă şi se formează aşa cum sunt ei căţăuziţi de profesor. Ei absorb
atitudinea profesorului, îi împărtăşesc convingerile, îi imită conduita, îi
citează afirmaţiile. Probleme cum sunt motivaţia, disciplina, conduita socială,
succseie şcolare, setea continuă de cunoştinţe, toate sunt organizate în jurul

16
 personalităţii profesorului, care induce elevilor săi starea de a fi gata pentru a
îndeplini orice sarcini şi interdicţii.
Procesul instrucţiei, care este oglinda competenţelor şi aptitudinilor
profesorului, este un mod de relaţionare informaţională cu elevul, bazat pe
tehnologia cuvântului. Ea reprezintă, după cum arată J. Bruner, conducerea
celui ce învaţă printr-o succesiune de enunţuri şi reenunţuri ale unui corp de
cunoştinţe, altă caracteristică a procesului de instruire ca formă de manifestare
competenţelor didactice,este faptul că ea se exercită ca acţiune formatoare
asupra sferei motivaţionale a celui care învaţă. Cuvântul educatorului este un
vehiculator de cunoştinţe, dar nu numai atât. El conferă semnificaţii, dă
greutate acţiunii de sfătuire, consiliere, îndrumare a elevului. El are puteri
energetice: inhibă sau stimulează, încurajează sau blochează iniţiativa elevui.
Este un instrument de apreciere, aprobare, evidenţiere a elevului, sau unul de
critică, dezaprobare, blamare a acestuia. Strategia de a explora aceste resurse
este principalul indicator al abilităţiolr psihosociale ale profesorului de a
comunica cu profunzimile personalităţii elevului şi de al atrage la cooperarea
interpersonală.
De aceea, convorbirea aprofundată cu elevul, purtată în termeni sinceri,
deschişi pe tema grijilor,temerilor, dificultăţilor, eşecurilor lui, îndepărtează
starea anxioasă, fiind un stimul cultural, de sorginte socială, dotat cu proprietatea
de a intra în corelaţie cu toate nivelurile funcţionale ale psihismului.
Importanţa existenţei şi dezvoltării competenţelor didactice şi a tuturor
caracteristicilor acesteia este o condiţie esenţială în derularea cu succes a
procesului educativ precum şi pentru formarea spiritului întreprinzător, iniţiativei
şi performanţelor elevilor.

17
 Concluzii

Profesorul trebuie să acorde o atenţie sporită configurării ethosului

comunicativ, date fiind influenţele acestui subsistem asupra tuturor
componentelor activităţii educative.
Profesorul trebuie să se asigure o instrumentializare şi o initiere a elevilor în
strategiile de discurs, astfel încât aceştia să fie în stare să sesizeze, să înteleagă,
să ierarhizeze, să-si formeze o competenţă informaţională – premisă a învaţării
eficiente.
Un profesor bun trebuie să aiba raspuns la orice întrebare ( legata de
lecţie).
Profesorul trebuie să-i arate elevului că absolut tot în lume poate fi pus în
discutie.
Profesorul trebuie să fie un model pentru toţi elevii şi să respecte
intimitatea şi confidenţialitatea unor informaţii cu privire la viaţa personală a
elevului.
Profesorul trebuie să le facă elevilor cunoscute diferitele obiective ce
urmează a fi întinse în activitatea lor.
Profesorul trebuie să formeze pe elev pentru societatea în care s-a nascut şi în
care se dezvoltă, deoarece valorile spirituale nu se creează decât în societate şi
pentru societate.
Profesorul trebuie să înveţe elevul cum să înveţe, trebuie să-l facă să aibă
încredere în el, în opţiunile lui să poată să se exprime liber fără inhibiţii.
Un profesor ideal este acela care stie să şi formuleze ideile, poate să se
facă înteles.
Orice profesor îsi va prefigura mental conţinutul şi forma discursului.

18
 Bibliografie

1) Mihai , DIACONU; Ioan JINGA – Pedagogie , Editura A.S.E, Bucureşti,

2004
2 ) Ioan , Jinga-Managementul învăţământului , Editura A.S.E, Bucureşti ,
2003
3 ) Olga , Ciobanu Didactica disciplinelor economice , Editura ASE,
Bucureşti, 2004
4) Maria-Elena, Drută, coord. - Psihologia educaţiei : portofoliul
seminariilor ,Editura ASE, Bucureşti , 2005
5) Mihaela , Cozarescu - Psihologia educatiei : teorie si aplicatii ,Editura
ASE,
Bucureşti, 2004
6) Corina ,Cace- Psihologia educatiei: teorie, metodologie si practica ,
Editura ASE, Bucureşti, 2007

19