You are on page 1of 4

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT
CENTRUL : BACAU

DREPTUL UNIUNII EUROPENE I

Tema de control
ACTELE JURIDICE ALE U.E.

COORDONATOR : Conf. univ. dr. Daiana-Maura Vesmas

Student : Ovidiu Ichim


Anul : II
www.referat.ro

ACTELE JURIDICE ALE U.E.


Tratatul de la Lisabona aduce mai multe modificări care ţin de tipologia actelor
juridice ale Uniunii Europene (UE). Pentru o mai mare claritate şi simplificare, tratatul
reduce, mai întâi, numărul instrumentelor juridice aflate la dispoziţia instituţiilor
europene.
Trebuie reamintit că actele juridice ale UE sunt acte legislative sau nelegislative
adoptate de către instituţiile europene. În funcţie de natura lor, acestea pot avea un efect
juridic obligatoriu.
Dreptul European este format din legislaţia primară – tratate – şi din legislaţia
secundară – regulamente, directive, decizii, recomandări, avize.
TRATATELE
Tratatul reprezintă un acord între toate statele membre ale UE, având forță
juridică obligatorie. Orice măsură luată în cadrul Uniunii trebuie să aparțină unui
domeniu care figurează într-un tratat. Prin tratate se stabilesc regulile de funcţionare a
instituţiilor europene, procedura de luare a deciziilor, relaţiile existente între Uniune şi
statele membre, precum și obiectivele acesteia.
Principalele tratate sunt:
-Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului – a intrat în
vigoare pe 23.07.1952 și a expirat pe 23.07.2002, scopul său fiind acela de a crea o relaţie
de interdependenţă între industriile cărbunelui şi oţelului pentru ca nicio ţară să nu îşi mai
poată mobiliza forţele armate fără ştirea celorlalte.
-Tratatele de la Roma – au intrat în vigoare pe 01.01.1958, iar scopul lor a fost
înfiinţarea Comunităţii Economice Europene (CEE) şi a Comunităţii Europene a
Energiei Atomice (Euratom), rezultatul fiind extinderea noțiunii de integrare europeană.
-Tratatul de fuziune (Bruxelles) – a intrat în vigoare pe 01.07.1967 și a dus la crearea
unei singure Comisii şi a unui singur Consiliu pentru toate cele trei Comunităţi Europene
(a fost abrogat de Tratatul de la Amsterdam).
-Actul Unic European – a intrat în vigoare pe 01.07.1987 (cu această ocazie au aderat
Portugalia și Spania), au început pregătirile pentru crearea pieței unice și a fost sporită
influența Parlamentului European.
-Tratatul privind Uniunea Europeană (Maastricht) – a intrat în vigoare pe 01.11.1993,
ocazie cu care s-a creat Uniunea Europeană, s-au început pregătirile pentru realizarea
uniunii monetare europene și s-au introdus elemente ale uniunii politice (cetățenie,
politică externă comună etc).
-Trataul de la Amsterdam – a intrat în vigoare pe 01.05.1999, având scopul de a
reforma instituțiile UE pentru facilitarea extinderii către noi state membre.
-Tratatul de la Nisa – a intrat în vigoare pe 01.02.2003 și a introdus metode pentru
modificarea componenţei Comisiei şi redefinirea sistemului de vot în cadrul Consiliului.
-Tratatul de la Lisabona – a intrat în vigoare pe 01.12.2009 și a avut ca scop
transformarea UE într-o entitate mai democratică, mai eficientă şi mai aptă să abordeze
probleme globale; s-a schimbat procedura de vot în cadrul Consiliului, s-au introdus
inițiativa cetățenească, funcţia de preşedinte permanent al Consiliului European, funcţia
de Înalt Reprezentant pentru politica externă, un nou serviciu diplomatic al UE; prin acest
tratat s-au stabilit atribuțiile UE, atribuțiile statelor membre și cele comune.
REGULAMENTELE
Regulamentele sunt acte legislative ale Uniunii cu caracter obligatoriu pentru
toate statele membre. Acestea se adoptă de către instituțiile europene, în temeiul tratatelor
de bază. Un regulament se aplică direct în dreptul intern al statului respectiv, cu toate
elementele sale (deci nu se pot aplica selectiv sau parțial), nefiind necesară transpunerea
lui printr-o lege națională. Obiectul unui astfel de act este aplicarea uniformă a legislației
Uniunii în toate țările membre.
Regulamentele nu sunt destinate unor persoane anume, ci au caracter general și
abstract. De asemenea, acestea pot fi invocate direct în fața instanțelor naționale.
Regulamentele se aplică de la data intrării lor în vigoare, stabilită chiar prin acestea sau,
în lipsa ei, la 20 de zile de la publicarea lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
DIRECTIVELE
Directivele sunt acte legislative care impun un anumit obiectiv pentru toate statele
membre ale UE, dar nu și modul în care acestea ajung să-l îndeplinească. Prin intermediul
lor se urmărește punerea în aplicare a politicilor Uniunii. Sunt adoptate tot de instituțiile
europene în temeiul tratatelor de bază, dar ele nu se aplică direct în dreptul intern al
țărilor membre, ci este necesară transpunerea lor printr-o lege națională.
Directivele stabilesc un termen în interiorul cărora acestea trebuie transpuse în
legislația națională (de regulă, 2 ani). Dacă un stat membru nu transpune directiva în
termenul stabilit, Comisia Europeană poate intenta acțiune împotriva statului respectiv
pentru încălcarea dreptului Uniunii Europene.
De obicei, directivele produc efecte juridice de la data transpunerii lor în dreptul intern,
dar există și cazuri în care aceste efecte se pot produce în mod direct:
- transpunerea în legislația națională nu a avut loc sau s-a efectuat incorrect
- prevederile directivei sunt necondiționate și suficient de clare și de precise
- prevederile directivei acordă drepturi persoanelor fizice
De aceea, în fața instanțelor se invocă, de regulă, legea națională prin care a fost
transpusă directiva respectivă. Totuși, în cele 3 cazuri menționate anterior, se poate
invoca direct directiva în cauză.
Curtea de Justiție le acordă persoanelor fizice, în anumite condiții, posibilitatea de a
obține despăgubiri pentru transpunerea inadecvată sau cu întârziere a directivelor.
DECIZIILE
Deciziile sunt acte juridice obligatorii, ce trebuie aplicate direct și integral de
către cei cărora li se adresează. Pot avea caracter general sau un destinatar specific. De
asemenea, destinatarii deciziilor pot fi atât statele membre, cât și întreprinderile sau
persoanele individuale.
În cazul deciziilor al căror destinatar este specificat, efectele se produc de la data
notificării părții în cauză. Acest tip de decizii poate fi postat și în Jurnalul Oficial, lucru
ce nu exclude necesitatea transmiterii notificării. Persoanele individuale se pot baza pe o
decizie doar în raport cu țara UE căreia i se adresează, nu și în raport cu o altă persoană
individuală.
Deciziile care nu specifică destinatarul, indiferent dacă sunt acte legislative sau
nelegislative, trebuie publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acestea intră în
vigoare la data specificată în acestea, sau, în cazul în care data nu este specificată, la 20
de zile de la publicare.
RECOMANDARILE
Recomandările nu au caracter obligatoriu. Instituțiile UE nu impun destinatarilor
recomandărilor o anmită obligație, ci doar aduc la cunoștință opinia lor în legătură cu
anumite domenii și sugerează direcții de acțiune.
AVIZELE
Avizele sunt acte care le permit instituțiilor să prezinte un punct de vedere, fără a
avea caracter obligatoriu, altfel spus fără a le impune vreo obligație legală celor cărora li
se adresează. Cei care emit avize sunt Comisia Europeană, Consiliul European,
Parlamentul European, Comitetul Regiunilor și Comitetul Economic și Social. Pe durata
elaborării actelor legislative, Comitetele emit avize care prezintă punctul lor de vedere cu
privire la aspecte regionale, economice și sociale specifice.

You might also like