O selecţie din scrierile EGW realizată de Dejan Andov

Ce ne-a descoperit Dumnezeu despre starea morală a oraşelor lumii de astăzi?

“Mi-a fost dată lumină cu privire la faptul că oraşele vor fi pline de tulburări, violenţe şi crime, iar lucrurile acestea
se vor înmulţi până la sfârşitul istoriei pământului.” 7T 84
“Raportul despre crimele şi nelegiuirile din marile oraşe este înspăimântător. Fărădelegile comise de oamenii răi
întrec aproape orice închipuire. Multe oraşe au devenit în faţa cerului ca Sodoma. Nelegiuirea crescândă este atât de
grozavă încât o mulţime de oameni ajung în experienţa lor personală atât de repede la un nivel la care va fi foarte greu să te
mai apropii de ei, spre a le aduce cunoştinţa salvatoare a soliei îngerului al treilea.” Ev. 25
“Peste tot în lume, marile oraşe devin focare de viciu. La tot pasul se desfăşoară priveliştile şi se aud zgomotele
răului. Pretutindeni eşti ademenit la senzualitate şi viaţă de plăceri. Curentul corupţiei şi crimei creşte continuu. Fiecare zi
îşi aduce raportul violenţei din ajun - jafuri, crime, sinucideri şi fărădelegi care nu pot fi numite.” 8T, 32
„Mediul înconjurător în oraşe este adesea un pericol pentru sănătate. Continua posibilitate de a contacta boli, aerul
poluat, apa care nu este curată, hrana nesănătoasă, locuinţele îngrămădite, întunecoase şi nesănătoase sunt câteva
dintre relele care se întâlnesc.” MH 266
„Oraşele şi chiar cele mai mici localităţi de la ţară au ajuns ca Sodoma şi Gomora şi ca lumea din zilele lui Noe.”
FE 318

Au aceste nelegiuirii vreo influența asupra creştinilor, în mod deosebit asupra copiilor, care traiesc în oraşe?
Este posibila dezvoltarea caracterului creştin în aceste oraşe neleguite?

„Cazul lui Lot trebuie să fie o avertizare pentru toţi cei care doresc să trăiască o viaţă de evlavie, ca să se despartă de
toate influenţele care-i îndepărtează de Dumnezeu. Lot a rămas timp atât de îndelungat între păcătoşi, încât el a fost în stare
să se salveze numai pe sine şi cele două fiice, şi chiar şi ei aveau moralitatea coruptă după ce stătuseră atâta timp în
Sodoma.” 4T 108-111
“Trimiteţi copiii la şcoli aşezate în oraşe, unde sunt tot felul de ispite care îi vor atrage şi degrada, şi veţi vedea că
lucrarea de formare a caracterului va fi de zece ori mai grea atât pentru părinţi, cât şi pentru copii.” FE 326
“Viaţa în marile oraşe este falsă şi artificială. Pasiunea arzătoare pentru câştigarea de bani, vâltoarea senzaţiilor
puternice şi căutarea plăcerii, setea de etalare ostentativă, luxul şi extravaganţa sunt toate forţe care, acaparând masele de
oameni, deturnează mintea de la scopul adevărat al vieţii. Ei deschid uşa pentru o mie de rele. Asupra tineretului,
acestea au o putere aproape irezistibilă.
Una dintre cele mai subtile şi mai periculoase ispite care îi asaltează pe copiii şi tinerii din marile oraşe este iubirea de
plăceri. Sărbătorile sunt numeroase; jocurile şi cursele de cai atrag mii de persoane, iar vâltoarea senzaţiilor puternice şi a
plăcerii îi distrage de la datoriile serioase ale vieţii. Banii care ar fi trebuit economisiţi pentru întrebuinţări mai folositoare
sunt aruncaţi pe distracţii.” MH 364
“Se întâmplă adesea ca părinţii să nu fie atenţi ca în jurul copiilor lor să fie influenţe potrivite. În alegerea casei lor, ei
gândesc mai mult la interesele lor lumeşti decât la atmosfera morală şi socială, iar copiii formează tovărăşii care sunt
nefavorabile dezvoltării evlaviei şi formării unui caracter drept... Voi, părinţi, care îi acuzaţi pe canaaniţi pentru că îşi
jertfeau copiii lui Moloh, ce faceţi? Voi îi jertfiţi lui Mamona şi apoi, când copiii voştri cresc fără a fi iubiţi şi fără a putea
iubi, când ei arată vădit lipsă de evlavie şi respect şi tendinţe spre necredincioşie, voi daţi vina pe credinţa voastră, că n-a
fost în stare să-i salveze. Culegeţi ceea ce aţi semănat - urmările iubirii de lume, egoiste, şi neglijarea resurselor harului. V-
aţi aşezat familiile în locuri ispititoare, iar arca lui Dumnezeu, slava şi apărarea voastră, nu aţi considerat-o esenţială; iar
Domnul nu a făcut nici o minune pentru a scoate copiii de sub puterea ispitei.” AH, 124,125.
 Nu este voia lui Dumnezeu ca poporul Său să locuiască în oraşe, unde există o permanentă agitaţie şi confuzie. Copiii
trebuie cruţaţi, pentru că întregul organism suferă datorită grabei, goanei şi zgomotului.” AH, 124

Care va fi soarta acestor oraşe?

„O, de ar avea poporul lui Dumnezeu simţul apropierii distrugerii miilor de oraşe dedate aproape cu totul la idolatrie!”
RH 13 sep. 1881
“Timpul este aproape când oraşele vor fi lovite de judecăţiile teribile lui Dumnezeu. În curând, aceste oraşe vor fi
zguduite teribil… Oraşele nelegiuite ale lumii vor fi măturate cu mătura distrugerii. Prin calamităţile ce acum lovesc clădiri
imense sau porţiuni mari ale orăşelor, Dumnezeu ne arată ce va veni asupra întregului pământ” 7T 82
“Există motive pentru care n-ar trebui să construim în oraşe. Judecăţiile lui Dumnezeu vor cădea în curând asupra
acestor oraşe.” CL 8
“Sunt îndemnată să prezint solia că oraşele pline de nelegiuire şi extreme de păcătoase vor fi distruse prin cutremure,
foc şi inundaţii…” Ev. 27

Care este solia lui Dumnezeu pentru copii Săi care încă trăiesc în oraşe? Este această solie o solie salvatoare
sau un sfat bun?

“Afară din oraşe; afară din oraşe!” – aceasta este solia pe care mi-o dă Dumnezeu.” CL 32
“Înainte de a veni valul dezastrului peste locuitorii pământului, Domnul îi cheamă pe toţi aceia care sunt cu adevărat
israeliţi să se pregătească pentru acel eveniment. Părinţilor le trimite strigătul de avertizare: strângeţi-vă copii în casele
voastre. Adunaţi-i departe de aceia care nu ţin seamă de poruncile lui Dumnezeu, care învaţă şi practică răul. Ieşiţi din
oraşele mari cât mai repede posibil. Înfiinţaţi şcoli în biserici. Daţi-le copiilor voştri Cuvântul lui Dumnezeu ca temelie a
întregii lor educaţii” 6T 195
“Conform cu lumina ce mi-a fost dată, îi îndemn pe oameni să iasă din marile centre de populaţie. Oraşele noastre
cresc în nelegiuire şi devine din ce în ce mai evident că aceia care rămân în ele fără a fi necesar, îşi primejduiesc
mântuirea sufletelor” Ms. 115, 1907
“Nu am putut dormi mai mult de ora două azi dimineaţa. În timpul nopţii am avut un vis. Îndemnam stăruitor nişte
familii să se folosească de mijloacele arătate de Dumnezeu şi să plece din oraşe ca să-şi salveze copiii. Unii zăboveau
nefăcând nici un efort hotărât.
Îngerii îndurării au grăbit pe Lot, pe soţia şi fiicele lui luându-i de mână. Dacă Lot s-ar fi grăbit aşa cum dorea
Domnul, soţia lui nu s-ar fi prefăcut într-un stâlp de sare. Lot a îngăduit prea mult un spirit şovăitor. Să nu fim ca el.
Aceeaşi voce care l-a avertizat pe Lot să părăsească Sodoma ne îndeamnă şi pe noi: ‚Ieşiţi din mijlocul lor şi
despărţiţi-vă de ei… nu vă atingeţi de ce este necurat’” 2Cor.6:17. Aceia care ascultă acest avertisment vor găsi un
refugiu. Fiecare să fie cu băgare de seamă şi să caute să-şi salveze familia... Lot mergea prin câmpie cu paşi înceţi şi fără
voinţă. El s-a asociat cu răufăcători timp atât de îndelungat încât n-a putut să vadă primejdia în care se afla până când soţia
lui a rămas pentru totdeauna un stâlp de sare în câmpie.” RH, 11 dec. 1900.

Dar unde să plecăm? Care este locul ales de Dumnezeu pentru copiii săi?

„Poporul Meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite.” Isaia 32:18
„Munţii vor aduce pace poporului, şi dealurile de asemenea, ca urmare a dreptăţii Tale.” Psalmi 72:3
“Atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi” Matei 24, 16
„Trebuie acum să începem a asculta de instrucţiunile ce ne-au fost date în repetate rânduri: ieşiţi din oraşe în regiuni
rurale unde casele nu sunt înghesuite unele lânga altele şi unde veţi fi liberi de interferarea duşmanilor” CL 9
"Veniţi la Mine pe munte", ne îndeamnă Dumnezeu. Lui Moise, înainte ca acesta să poată fi unealta lui Dumnezeu
spre izbăvirea lui Israel, i s-au hărăzit patruzeci de ani de comuniune cu El, în singurătatea munţilor. Înainte de a purta
solia lui Dumnezeu pentru faraon, el a vorbit cu îngerul din rugul aprins. Înainte de a primi Legea lui Dumnezeu ca
reprezentant al poporului Său, Moise a fost chemat pe munte şi a privit slava Sa. Înainte de a împlini judecata asupra celor
idolatri, el a fost ascuns în crăpătura stâncii, iar Domnul a spus: "Voi chema Numele Domnului înaintea ta" (Exod 33,19),
"plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, (...) dar nu socoteşte pe cel vinovat drept
nevinovat." (Exod 34,6-7) Înainte de a-şi lăsa, o dată cu viaţa sa, povara pentru Israel, Dumnezeu l-a chemat pe vârful Pisga
şi a desfăşurat înaintea lui slava ţării promise.
Înainte ca ucenicii să plece în misiunea lor, au fost chemaţi sus pe munte cu Isus. Înainte de puterea şi slava
Cincizecimii, a fost noaptea de părtăşie cu Mântuitorul, întâlnirea de pe munte, în Galilea, scena despărţirii de pe muntele
numit al Măslinilor (împreună cu făgăduinţa îngerilor) şi zilele de rugăciune şi comuniune din camera de sus.
Isus, când Se pregătea pentru o mare încercare sau o lucrare importantă, recurgea la singurătatea din munţi şi Îşi
petrecea noaptea rugându-Se Tatălui Său. O noapte de rugăciune a precedat alegerea apostolilor şi predica de pe munte,
schimbarea la faţă, agonia din sala de judecată, crucea şi slava învierii.” hhhhhhhhhhhhhhh DH?????

Care a fost planul lui Dumnezeu pentru poporul Său de la început în ce priveşte locuinţa?

“Căminul primilor noştri părinţi avea să fie un model pentru alte cămine, pe măsură ce copiii lor aveau să plece de
lângă ei şi să stăpânească pământul. Căminul acela, înfrumuseţat chiar de mâna lui Dumnezeu, nu era un palat magnific.
Oamenii, în mândria lor, îşi găsesc plăcerea în ridicarea de edificii strălucitoare şi costisitoare, glorificându-se prin lucrarea
mâinilor lor. Dumnezeu însă l-a aşezat pe Adam într-o grădină. Acesta era căminul său. Cerul albastru era acoperământul
lui, pământul, cu delicatele lui flori şi cu covorul ierbii de un verde viu, era podeaua căminului, iar ramurile încărcate de
frunze ale pomilor deosebit de frumoşi formau baldachinul lui. Pereţii lui erau plini cu cele mai strălucitoare podoabe -
lucrarea mâinilor Marelui Artist. De jur împrejurul perechii sfinte se găsea o lecţie valabilă pentru toate timpurile, şi anume
că adevărata fericire nu se găseşte în satisfacerea mândriei şi luxului, ci în comuniunea cu Dumnezeu prin lucrările create de
El. Dacă oamenii ar da mai puţină atenţie la ceea ce este artificial şi ar cultiva o mai mare simplitate, ar fi mult mai aproape
în a corespunde scopului urmărit de Dumnezeu în crearea lor. Ocupaţia lor nu era obositoare, ci plăcută şi reconfortantă.
Munca a fost dată de Dumnezeu ca o binecuvântare pentru om, să-i ocupe mintea, să-i întărească corpul şi să-i dezvolte
capacităţile. În activitatea intelectuală şi fizică, Adam a găsit una dintre cele mai înalte plăceri ale existenţei sale sfinte.” PP,
34
“Nu a fost planul lui Dumnezeu ca oamenii să stea înghesuiţi în oraşe mari, îngrămădindu-se unii într-alţii pe străduţe
şi în apartamente închiriate. La început, El i-a pus pe primii noştri părinţi în mijlocul priveliştilor şi sunetelor de care doreşte
să ne bucurăm şi astăzi. Cu cât ne armonizăm mai mult cu planul originar al lui Dumnezeu, cu atât vom avea mai multe
şanse de a asigura sănătatea trupului, minţii şi sufletului.” DV, 345.
“Pentru un timp, cele două clase au rămas separate. Neamul lui Cain, răspândindu-se din locul primei sale aşezări, s-a
întins peste câmpiile şi văile unde locuiseră fiii lui Set, dar aceştia, pentru a scăpa de influenţa lor molipsitoare, s-au retras
spre munţi şi acolo şi-au făcut sălaşurile. Cât timp a ţinut această despărţire, ei au păstrat închinarea la Dumnezeu în toată
curăţia ei. Dar cu trecerea timpului ei s-au încumetat, puţin câte puţin, să se amestece cu locuitorii văilor. Această asociere a
avut drept urmare rezultatele cele mai rele.” PP, 68,69.
“El (Enoh) nu a căutat să locuiască împreună cu cei nelegiuiţi. El a locuit singur în Sodoma???, nu cu scopul de a o
salva, ci s-a aşezat în locul unde pentru el şi familia sa era cea mai curată atmosferă posibilă. De acolo din când în când
mergea la locuitorii lumii, cu solia încredinţată lui de Dumnezeu. Orice vizită pe care o făcea în lume era foarte chinuitoare
pentru el, căci vedea şi înţelegea ceva din lepra păcatului. După ce îşi proclama solia, se înapoia acasă luând cu sine în locul
retragerii sale pe vreunul care primise solia lui de avertizare. Unii dintre aceştia au devenit biruitori şi au murit înainte de
izbucnirea potopului. Dar unii au trăit tot atât de mult sub influenţa stricăcioasă a păcatului, aşa încât n-au rezistat să ducă o
viaţă de neprihănire.” CBVT, 17.
“În planul lui Dumnezeu pentru Israel, fiecare familie avea o locuinţă în ţară, cu pământ arabil suficient. În felul
acesta, erau asigurate atât mijloacele, cât şi stimulentul pentru o viaţă folositoare, caracterizată de sârguinţă şi independenţă
materială. Şi nici cel mai inventiv om nu a reuşit vreodată să aducă un plan mai bun. Îndepărtării lumii de la acest plan se
datorează, într-o mare măsură, sărăcia şi nenorocirea care există astăzi.” DV, 165.

Care sunt beneficiile locuirii la ţara, în locuri retrase?

 "Cu cât ne armonizăm mai mult cu planul originar al lui Dumnezeu, cu atât vom avea mai multe şanse de a asigura
sănătatea trupului, minţii şi sufletului.
Cea mai bună moştenire pe care o puteţi da copiilor voştri nu este bogăţia materială, ci un trup sănătos, o minte
echilibrată şi unui caracter nobil. Cei care înţeleg în ce constă adevăratul succes al vieţii se vor înţelepţi la timp. Ei vor avea
în vedere care sunt cele mai bune lucruri ale vieţii când îşi vor alege căminul” DV 364.365
„Moise nu era pregătit pentru marea sa lucrare. El mai avea de învăţat aceeaşi lecţie a credinţei, pe care
Avraam şi Iacov o învăţaseră, şi anume să nu se sprijine pe tăria şi înţelepciunea omenească, ci pe puterea lui
Dumnezeu pentru împlinirea făgăduinţelor Sale. Şi mai erau şi alte lecţii pe care, în mijlocul singurătăţii munţilor,
Moise trebuia să le înveţe. În şcoala lepădării de sine şi a greutăţilor, el trebuia să înveţe răbdarea şi stăpânirea
pasiunilor. Înainte ca să poată cârmui cu înţelepciune, el trebuia să înveţe să asculte. Inima lui trebuia să fie în deplină
armonie cu Dumnezeu, înainte ca el să fie în stare să-l înveţe pe Israel cunoaşterea voii Sale. Prin propria sa experienţă,
el trebuia să fie pregătit să se poarte cu grijă părintească faţă de toţi aceia care aveau nevoie de ajutorul său...
Ascuns în fortăreaţa munţilor, Moise era singur cu Dumnezeu. Templele măreţe ale Egiptului nu-i mai
impresionau mintea cu superstiţiile şi falsitatea lor. În măreţia solemnă a dealurilor veşnice, el contempla maiestatea
Celui prea Înalt şi, prin contrast, îşi dădea seama cât de lipsiţi de putere şi însemnătate erau zeii Egiptului. Numele
Creatorului era scris pretutindeni. Moise avea simţământul că se află în prezenţa Sa şi că este copleşit de puterea
Lui. Aici, mândria şi mulţumirea de sine s-au spulberat. În simplitatea aspră a vieţii din pustie, urmările vieţii sale
de lux şi lipsite de griji din Egipt au dispărut. Moise a devenit un om răbdător, respectuos şi umil, "mai blând decât orice
om de pe faţa pământului" (Num.12,3), dar, în acelaşi timp, puternic în credinţa în Dumnezeul cel puternic al lui Iacov.” PP
250.251

Avem exemple din Biblie despre oamenii care au locuit în locuri retrase, afară din orașe?

„Citiţi istoria lui Avraam, Iacov, Iosif, Moise, David şi Elisei. Studiaţi vieţile bărbaţilor din vremurile de mai târziu,
care au ocupat cu multă vrednicie poziţii de încredere şi răspundere, bărbaţi a căror influenţă a fost extrem de eficientă
pentru înălţarea lumii.
Câţi dintre aceştia au fost crescuţi în căminuri aflate la ţară! Erau străini de ceea ce se numeşte lux. Ei nu şi-au
petrecut tinereţea în distracţii. Mulţi au fost siliţi să lupte cu sărăcia şi vitregiile soartei. Ei au învăţat de timpuriu să
muncească, iar viaţa lor activă, desfăşurată în aer liber, a adus vigoare şi elasticitate tuturor capacităţilor lor. Nevoiţi să
depindă de propriile lor resurse, ei au învăţat să se lupte cu dificultăţile şi să depăşească obstacolele şi au dobândit curaj şi
perseverenţă. Au învăţat lecţiile încrederii în sine şi ale stăpânirii de sine. Aflaţi într-o mare măsură la adăpost de tovărăşiile
rele, ei au fost mulţumiţi cu plăcerile naturale şi cu prieteniile sănătoase. Erau simpli în ce priveşte gusturile şi moderaţi în
obiceiurile lor. Se conduceau după principii şi au crescut curaţi, puternici şi cinstiţi. Când au fost chemaţi la lucrarea vieţii
lor, au adus pentru aceasta putere fizică şi intelectuală, un spirit optimist, abilitatea de a planifica şi de a executa şi
statornicia de a se împotrivi răului, lucru care a făcut din ei o putere pentru bine în lume.” MH ..........
“Ioan Botezătorul a fost un om plin de Duhul Sfânt de la naşterea lui, şi dacă este cineva care ar fi putut rămâne
neatins de stricăciunea influenţelor veacului în care a trăit, a fost cu siguranţă el. Totuşi, el n-a îndrăznit să se încreadă în
puterea lui; s-a despărţit de prietenii şi rudele lui, pentru ca aceste afecţiuni naturale să nu se dovedească o cursă pentru el.
El n-avea să se aşeze inutil în calea ispitei, nici unde viaţa îmbelşugată sau chiar comoditatea vieţii să-l facă să-şi îngăduie
tihna sau să-şi satisfacă apetitul şi astfel să-şi micşoreze puterea spirituală şi fizică. Pe o astfel de cale, misiunea importantă
pentru care a venit n-ar mai fi ajuns la îndeplinirea ei.
El s-a supus privaţiunii şi singurătăţii din pustie, unde a putut să păstreze simţământul sacru al maiestăţii lui
Dumnezeu prin studierea marii Lui cărţi a naturii şi prin cunoaşterea caracterului Lui, aşa cum este descoperit în
lucrările Sale cele minunate. Aceasta a fost o ambianţă calculată spre a desăvârşi creşterea morală şi a păstra în mod
continuu în faţa lui temerea Domnului. Ioan, înainte-mergătorul lui Hristos, nu s-a expus la conversaţie dăunătoare şi la
influenţele stricăcioase ale lumii. El se temea de efectul lor asupra conştiinţei lui, de faptul că păcatul putea să nu i se pară
aşa de odios. El a ales mai degrabă să aibă căminul în pustie, unde simţurile n-aveau să fie stricate de anturajul lui. Să nu
învăţăm nimic din exemplul unuia pe care Hristos l-a lăudat şi despre care a spus: "Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi
din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul"?
Hristos Şi-a petrecut primii treizeci de ani din viaţa Lui într-un loc retras. Îngeri slujitori stăteau la dispoziţia
Domnului vieţii, în timp ce El mergea alături de ţărani şi muncitori printre dealurile Nazaretului, nerecunoscut şi neobservat.
Aceste exemple nobile ar trebui să ne înveţe să evităm influenţele rele şi să ne ferim de societatea celor care nu trăiesc
corect. Noi nu trebuie să ne mângâiem că suntem prea puternici ca astfel de influenţe să ne afecteze, ci trebuie să ne păzim
umiliţi de primejdie…
Influenţa cea rea a păcatului otrăveşte viaţa sufletului. Singura noastră scăpare este în despărţirea de cei care trăiesc în
întunericul ei. Domnul ne-a poruncit să ieşim din mijlocul lor şi să ne despărţim, să nu ne atingem de lucruri necurate şi El
ne va primi şi ne va fi Tată, iar noi vom fi fii şi fiice ale Lui. Dacă vrem să fim adoptaţi în familia lui Dumnezeu, să
devenim copii ai Regelui ceresc, trebuie să ne conformăm condiţiilor Lui; trebuie să ieşim din lume şi să stăm ca un popor
deosebit înaintea Domnului, ascultând de poruncile Lui şi slujindu-I.
Lot şi-a ales ca domiciliu Sodoma pentru că a văzut că acolo erau avantaje de câştig din punct de vedere lumesc. Dar,
după ce s-a stabilit şi a ajuns bogat în comori pământeşti, el s-a convins că a făcut o greşeală, neţinând seama de starea
morală a localităţii în care urma să-şi aibă căminul.
Locuitorii Sodomei erau stricaţi; urechile lui Lot erau întâmpinate zilnic de conversaţii josnice, şi sufletul lui cel drept
era tulburat de violenţa şi crima pe care nu le putea opri. Copiii lui au devenit asemenea acestor oameni păcătoşi, pentru că
asocierea cu ei le-a pervertit morala. Ţinând seama de toate aceste lucruri, bogăţiile lumeşti pe care le-a câştigat păreau a fi
mici şi nu meritau preţul plătit pentru ele. Legăturile familiei lui au fost întinse, copiii lui căsătorindu-se printre sodomiţi.
Cazul lui Lot trebuie să fie o avertizare pentru toţi cei care doresc să trăiască o viaţă de evlavie, ca să se despartă de
toate influenţele care-i îndepărtează de Dumnezeu. Lot a rămas timp atât de îndelungat între păcătoşi, încât el a fost în stare
să se salveze numai pe sine şi cele două fiice, şi chiar şi ei aveau moralitatea coruptă după ce stătuseră atâta timp în
Sodoma. 4T 108-111

Dar, daca toţi parasim oraşele, cum vor fi ele evanghelizate? Nu este mai bine sa locuim acolo şi sa lucram
pentru mântuirea locuitorii lor?

“În oraşe trebuie să se lucreze dinafara lor. Solul Domnului a spus: “Să nu fie oraşele avertizate? Bad da; nu de
poporul lui Dumnezeu locuind în ele, ci vizitându-le pentru a le avertiza de ceea ce vine asupra pământului” Maranata 184
(182 rom.)
Când nelegiuirea abundă într-o naţiune, întotdeauna trebuie să fie auzită vocea lui Lot în Sodoma. Totuşi, Lot şi-ar fi
putut păzi familia de multe rele dacă nu şi-ar fi făcut casa în această cetate păcătoasă şi poluată. Tot ce a făcut Lot şi familia
lui în Sodoma ar fi putut face şi dacă ar fi locuit la o oarecare depărtare de cetate. Enoch a umblat cu Dumnezeu şi totuşi el
n-a locuit în mijlocul niciunei cetăţi poluate cu orice fel de violenţă şi răutate, cum a făcut Lot în Sodoma” Maranata 184
(182 rom.)
"Ca popor păzitor al poruncilor lui Dumnezeu, trebuie să părăsim oraşele. După cum a făcut Enoh, tot astfel trebuie să
facem şi noi, să lucrăm în oraşe dar să nu locuim în ele." Maranata 184 (182 rom.)

Cum putem şti când este timpul să plecăm? Este bine sa facem acest pas în graba, în pripă?

„Aceeaşi voce care l-a avertizat pe Lot să părăsească Sodoma ne îndeamnă şi pe noi: ‚Ieşiţi din mijlocul lor şi
despărţiţi-vă de ei… nu vă atingeţi de ce este necurat’” 2 Cor.6:17. Aceia care ascultă acest avertisment vor găsi un
refugiu. Fiecare să fie cu băgare de seamă şi să caute să-şi salveze familia. Să se încingă pentru lucru. Dumnezeu va
descoperi pas cu pas ce să facă mai departe” RH Dec. 11, 1900
“Fiecare să-şi ia timp să chibzuiască cu grijă şi să nu fie ca omul din parabolă, care a început să clădească şi nu a
fost în stare să termine. Nici o mutare nu ar trebui făcută fără ca această deplasare şi tot ce ţine de ea să nu fie chibzuită cu
grijă, să fie cântărită sub toate aspectele.” 2SM 362,363.
„Cei care au simţit, în sfârşit, că trebuie să facă o mutare, să n-o facă în pripă, din entuziasm, într-un mod
nechibzuit sau în aşa fel încât să regrete profund că s-au mutat… Gândiţi cu sinceritate şi rugăciune (1), studiind
Cuvântul cu toată atenţia (2), cu mintea şi inima trează pentru a auzi vocea lui Dumnezeu (3)…. A înţelege voia lui
Dumnezeu este un lucru mare…” E.White - Scrisoarea 22 decembrie 1893