Bianca Balotă

Bianca Balotă

Date personale
8 august 1936
Născută
Focșani
28 septembrie 2005
Decedată
Nisa, Franța
Naționalitate română
Cetățenie România
Ocupație prozatoare
Activitatea literară
Operă de debutMașina de fugit în lume
Modifică date / text  

Bianca Balotă (n. 8 august 1936, Focșani,

d. 28 septembrie 2005, Nisa) a fost o
prozatoare română.

Biografie
Este fiica Elisabetei (n. Stavăr) și a lui
Petre Marcu, ofițer de carieră, și soția
eseistului Nicolae Balotă. Din 1944, se
stabilește împreună cu familia la Brașov,
unde urmează școala elementară și
liceul. Între anii 1954-1959 frecventează
cursurile Facultății de Filologie, secția
literatură și critică literară, a Universității
din București. În perioada 1959-1972,
lucrează ca ziaristă și ca redactor de
carte la Editura pentru Literatură, colecția
„Biblioteca pentru toți”. Din 1979 pleacă
din țară, mai întâi la München, apoi la
Tours și Paris, unde Nicolae Balotă este
invitat ca profesor universitar, stabilindu-
se în 1981 la Paris. Amândoi revin
frecvent în țară după 1990, locuind
temporar la București. Din 2001 își
schimbă reședința de la Paris la Nisa.
Debutează editorial în 1969 cu volumul
de nuvele Mașina de fugit în lume.
Colaborează cu articole, cronici literare,
schițe și povestiri la revistele „Astra”,
„Luceafărul”, „România literară”,
„Apostrof”, „Familia”, „Steaua” ș.a.
Volume publicate

Nicolae și Bianca Balotă, 1999

Mașina de fugit în lume, nuvele,

București, Editura pentru Literatură,
1969; ediție definitivă, București,
Editura Europress Group, 2007;
 Bal la regina Portugaliei, roman,
București, Cartea Românească, 1979;
reeditare, București, Cartea
Românească, 2003;
Zăpada de-altădată, roman, București,
Cartea Românească, 1995;[1]
Micul palat baroc, nuvele, București,
Editura Unuversal Dalsi, 1999;
Străbunica Hedviga, roman, București,
2002;
Caietul mamei. 1956, cu un comentariu
de Ilie Constantin, București, Editura
Europress Group, 2007.

Traduceri
 Stefan Zweig, Maria Stuart, vol. I–II,
București, Editura Eminescu, 1974 (în
colaborare cu Nicolae Balotă);
reeditare, București, 1992.

Note
1. ^ Iată o apreciere asupra romanului din
Dicționarul general al literaturii române,
coordonator general Eugen Simion, A-B,
București, Editura Univers Enciclopedic,
2004: „Romanul are farmecul unei
povestiri polițiste bine scrise, dar și al unui
romance în cheie simbolică; reîntâlnirea
din final a celor doi nu este un facil happy-
end, ci regăsirea unei stări de grație care
înseamnă puritate și frumusețe,
recuperarea adevăratei zăpezi, a «zăpezii
de-altădată» din orașul copilăriei, a
«zăpezilor mele», deci a unui «sine»
autentic”.

Referințe critice
Platon Pardău, Patosul obiectiv, în
„România literară”, 1979, nr. 18.
Ion Maxim, „Bal la regina Portugaliei”, în
„Orizont”, 1979, nr. 21.
Radu Mareș, Un nume nou: Bianca
Balotă, în „Tribuna”, 1979, nr. 39.
Georgeta Drăghici, Fuga în ideal, în
„Viața românească”, 1996, nr. 1-2.
Carmen Varfalvi-Berinde, Singurătate la
amiază, în „Apostrof”, 1996, nr. 5.
 Barbu Cioculescu, În căutarea timpului
ascuns, în „Luceafărul”, 2000, nr. 4.
Roxana Răcaru, Dantelărie de cristal, în
„România literară”, 2000, nr. 14.
Chris Nedelea, Mărirea și decăderea
palatului baroc, în „Steaua”, 2000, nr. 5-
6.
Irina Petraș, Cărțile deceniului 10, Cluj-
Napoca, Casa Cărții de Știință, 2003, p.
124-126.
Corina Cristea, Dona Bianca, în
„România literară”, 2005, nr. 42.
Simona-Grazia Dima, Scară la cer, în
„Viața românească”, 2005, nr. 10-11.

Legături externe
 Ideea Europeană

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Bianca_Balotă&oldid=10494019

Ultima modificare efectuată acum …

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 ,

exceptând cazurile în care se specifică altfel.