Tema de Seminar nr.

11
Administraţia publică locală în România.
Principiile administratiei publice locale

1.1. Probleme generale privind administraţia publică locală

1.1.a. Aspecte introductive

Autoritatea administraţiei publice locale este „o categorie de autoritate publică, o anume

categorie la nivel teritorial care, potrivit Constituţiei şi legilor, este chemată să execute legea sau în
limitele legii, să presteze servicii publice, uzând, în acest scop, de prerogativele specifice ale puterii
publice”1.
Aceste autorităţi ale administraţiei publice locale, după cum prevede Legea administraţiei
publice locale2 (act care va fi menţionat, în continuare, ca Legea nr. 215/2001) sunt : consiliile comunale,
orăşeneşti şi judeţene (ca autorităţi/organe colegiale deliberative) şi primarii comunelor şi oraşelor
precum şi preşedinţii consiliilor judeţene (ca organe/autorităţi executive), toate fiind alese prin vot
universal şi având competenţă în limitele unităţilor administrative în care sunt alese.
Pe de altă parte, în sistemul constituţional românesc actual, administraţia de stat în teritoriu,
neidentificată ca atare într-o secţiune distinctă din capitolul V, intitulat Administraţia publică, din Titlul
III consacrat Autorităţilor publice în Constituţia republicată, cum ar fi fost firesc, se compune din prefect
şi serviciile deconcentrate subordonate ministerelor sau celorlalte organe centrale de specialitate3.

1.1.b. Aspecte de ordin istoric

Organizarea administrativă a teritoriului României a cunoscut, de-a lungul timpului, formule

diverse, încercând să răspundă cerinţelor fiecărei perioade. Drept urmare, o scurtă trecere în revistă a
unora dintre reglementările legale existente în diferite etape istorice este de natură a evidenţia evoluţia
organizării teritoriale a ţării4.
Astfel, primele reglementări în această materie datează din anul 1864: Legea nr. 394 din 31
martie 1864 pentru comunele urbane şi rurale şi Legea nr. 396 din 31 martie 1864 pentru consiliile
judeţene. În această perioadă, teritoriul era împărţit în judeţe, plăşi şi comune. Dintre acestea, judeţele şi
comunele aveau personalitate juridică, în timp ce plăşile erau subdivi ziuni ale judeţelor, fără perso na -
litate juridică, conduse de subprefecţi.
În anul 1925 a fost adoptată o nouă lege de organizare administrativ-teritorială, care a urmărit
armonizarea administrativă a provinciilor unite cu vechiul regat în 1918. Potrivit acestei legi, teritoriul
era împărţit în judeţe, plăşi şi comune – urbane şi rurale5.
Legea pentru organizarea administraţiunii locale din anul 1929 a păstrat aceeaşi împărţire admi -
nis trativă a teritoriului României: judeţe şi comune. Judeţele erau subdivizate în plăşi, iar comunele
puteau fi subdivizate în sectoare.
În evoluţia reglementării administraţiei, un alt act normativ a fost adoptat în anul 1936. Potrivit
Legii administrative din 27 martie 19362 , teritoriul României a fost împărţit, din punct de vedere admi -
nistrativ, în judeţe, iar judeţele în comune, cele două unităţi administrativ-teritoriale având perso nalitate
juridică6.
Sub regimul Constituţiei din 27 februarie 1938, a fost adoptată noua Lege administrativă din 14
august 19384 , act normativ care a instituit o organizare administrativă centralizată, specifică perioadelor
de criză.
1
A. IORGOVAN, op. cit., 2005, p. 262.
2
Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în M. Of. nr. 123/2007, cu modificările şi completările
ulterioare (u.m. O.U.G. nr. 68/2014 publicată în M. Of. nr. 803/2014).
3
D. APOSTOL TOFAN, Organizarea administraţiei publice româneşti, Studii de drept românesc, nr. 1–2/2008, pag. 147..
4
B.VASILESCU, Organizarea administrativ – teritorială şi evoluţia legislaţiei în domeniul administraţiei publice locale, Buletin
de informare legislativă nr. 4 / 2013, pag 3.
5
Ibidem.
6
Idem, pag 7.
 În anul 1950 a fost adoptată Legea nr. 5 pentru raionarea administrativ-economică a terito - riului
Republicii Populare Române, potrivit căreia teritoriul ţării a fost împărţit în regiuni, oraşe, raioane şi
comune7.

2.1. Principiile constituţionale şi legale care stau la baza administraţiei publice locale în
România

Constituţia României în art. 120 prevede că administraţia publică din unităţile administrativ-
teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării serviciilor publice8.
În ceea ce priveşte organizarea administraţiei publice locale, de-a lungul anilor s-au cristalizat
câteva principii de bază regăsite în Constituţiile şi legislaţia specifică administraţiei publice:
descentralizarea, federalismul, deconcentrarea şi autonomia locală, menţionate direct sau sub alte
forme (alte noţiuni dar cu un înţeles asemănător), pentru care se dau mai jos explicaţiile semnificaţiei
fiecăruia9. Pe lângă toate acestea, art.120 mai prevede şi un drept şi anume: folosirea limbii minorităţilor
naţionale în relaţiile cu autorităţile administrative şi cu serviciile publice deconcentrate, în condiţiile
prevăzute de legea organică.
a) descentralizarea administrativă presupune existenţa unor persoane publice locale, desemnate de
comunitatea teritoriului, cu atribuţii proprii, ce intervin direct în gestionarea şi administrarea
problemelor colectivităţii, implicând autonomia
b) deconcentarea constituie o măsură intermediară în procesul descentralizării, fiind privită ca
transfer de atribuţii de la centru la agenţii puterii centrale aflaţi la conducerea diferitelor organisme
centrale
c) federalizarea ar fi forma cea mai profundă de descentralizare, în doctrină considerându-se că ea
cuprinde două laturi: o descentralizare politică şi o descentralizare administrativă
d) autonomia locală reprezintă dreptul recunoscut unităţilor administrativ-teritoriale de a-şi satisface
interesele proprii, după cum consideră oportun, cu respectarea legalităţii, dar fără intervenţia puterii
centrale10.

2.1.a. Autonomia locală

- conform Cartei Europene din 15 octombrie 1985, sunt definite ca fiind colectivităţi locale de bază
comunele, districtele sau departamentele.
- conform acestui document autonomia locală fiind înţeleasă ca principiu constituţional care conferă
acestor colectivităţi capacitatea de a rezolva şi gestiona, în cadrul legii, sub propria putere şi în interesul
populaţiei acestora, exercitarea acestui drept fiind conferită unor consilii sau adunări compuse din
membri aleşi direct, prin vot secret, liber exprimat şi universal11.
- conţinutul principiului autonomiei loale se regăseşte atât în activitatea administraţiei publice
locale româneşti, cât şi în raporturile dintre autorităţile comunale, orăşeneşti şi judeţene, precum şi în
relaţia dintre acestea şi autorităţile publice deconcentrate12;
- priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor
care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului sau judeţului, după caz” (Legea administraţiei publice
locale, 215/2001, cu modificări, art. 4)13.
- acest drept se exercită de autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal,
direct, secret şi liber exprimat (consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene);
- acest drept se exercită de autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal,
direct, secret şi liber exprimat (consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene);

7
Idem, pag 9.
8
R. M. PETRESCU, Principiile organizării administraţiei publice locale consacrate de Constituţia României şi de Legea nr.
69/1991, Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative nr. 1(2)/1999, pag. 76.
9
A se vedea D. APOSTOL TOFAN, op. cit., 2006, p. 115÷128.
10
Ibidem.
11
B. VASILESCU, op. cit, 2013, pag 16.
12
C. MANDA, op. cit., p. 199.
13
C. C. Manda, Autonomia locală şi protecţia juridică a drepturilor minorităţilor naţionale în românia – explicaţii şi
delimitări conceptuale, Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative nr. 1 (28)/2011, pag .90
 - ales în cadrul unor state unitare, precum este România, autonomia locală are de o manieră
exclusivă, în principal, un caracter pur administrativ14 şi, în subsidiar, unul financiar;
- resursele financiare ale colectivităţilor locale – sunt, în primul rând, resurse proprii, obţinute în
cadrul politicii economice naţionale; ar trebui ca acestea să fie suficiente, proporţionale cu competenţele
date de Constituţie sau de lege, iar autorităţile locale să poată dispune de ele în mod liber în exercitarea
atribuţiilor lor.
- din autonomie derivă dreptul colectivităţilor locale de a se asocia cu altele, de a coopera cu diverse
colectivităţi din afara statului şi dreptul la protecţie prin lege.

2. 1. b. Descentralizarea

- Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale reia în cuprinsul art. 2 alin. (1) dispoziţia
constituţională cadru: "Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi
funcţionează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale (…)";
- a descentraliza înseamnă a acorda independenţă administrativă diverselor organe locale ale unei
administraţii, a trece în competenţa organelor locale unele atribuţii de conducere care înainte reveneau
centrului”15;
- principiul descentralizării nu este definit în Constituţie dar este reglementat printr-o lege
specială, Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006, dedicată numai acestui principiu, ceea ce denotă
importanţa dată de legiuitor stabilirii principiilor, regulilor şi cadrului instituţional care reglementează
procesul de descentralizare administrativă şi financiară;16
- art. 3 din lege (Legea Cadru nr. 195/2006, a descentralizării ) instituie descentralizarea ca un
proces ce se derulează continuu şi care trebuie să aibă la bază o serie de principii precum: principiul
subsidiarităţii, principiul asigurării resurselor corespunzătoare competenţelor transferate, principiul
responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale în raport cu competenţele ce le revin,
principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii şi reguli obiective,
principiul echităţii, şi principiul constrângerii bugetare17;
- descentralizarea se identifică prin următoarele elemente definitorii18:
a) autorităţile din teritoriu sunt persoane publice autonome, alese de colectivităţile teritoriale;
b) autorităţile din teritoriu dispun de o putere de decizie proprie, ele având un dublu statut, atât în
luarea hotărârilor care privesc gestionarea şi administrarea bunurilor şi a treburilor, cât şi transpunerea
lor în practică;
c) colectivităţile locale dispun de autorităţi administrative proprii pentru satisfacerea intereselor
publice, precum şi de mijloace materiale, financiare şi umane necesare;
d) între autorităţile centrale şi cele locale din teritoriu nu există raport de subordonare ierarhică;
- descentralizarea19 cunoaşte două forme: descentralizare administrativă teritorială (priveşte
colectivităţile locale) şi descentralizare funcţională sau tehnică (are în vedere serviciile administrative
publice de stat)20;
a) descentralizarea teritorială constă în recunoaşterea unei anumite autonomii colectivităţilor
locale, circumscripţiilor administrative sau teritoriale care, pe temeiul autonomiei şi în condiţiile legii, se
administrează ele însele. Cu o condiţie: autonomia să nu devină rebelă, voluntaristă21.

14
PACTET, P., Institutions politiques et droit constitutionnel, ediţia a 6-a revăzută, Paris: Masson, 1983 pag 47, apud. C.C.
MANDA, op. cit, 2011, pag. 91.
15
DEX 1975, p. 249 şi DN p. 327.
16
A se vedea şi M.-E MIHĂILESCU, op. cit, 2016, pag. 323.
17
G. GÎRLEŞTEANU, SMARANDACHE L., Descentralizarea şi autonomia locală în sistemul de drept român, Revista de
Ştiinţe Juridice nr 2/2009, pag 39
18
V. VEDINAŞ, op. cit., 2014 p. 431; pentru mai multe explicaţii a se vedea şi I. VIDA, op. cit., p. 18.
19
Noţiunea de descentralizare consacrată de Constituţie reprezintă descentralizarea administrativ-teritorială, adică
recunoaşterea în cadrul teritoriului statului a unităţilor administrativ-teritoriale cu personalitate juridică proprie şi cu statut de
subiecte de drept distincte A se vedea şi A. TRĂILESCU, op. cit., p. 41.
20
A. IORGOVAN, op. cit., p. 453 şi urm.; Ion DELEANU, op. cit., 2006, p. 382; I. VIDA, op. cit., p. 19; E. DITI
TARANGUL, op. cit., p. 74 şi urm.
21
I. DELEANU, op. cit., 2006, p. 382.
 b) descentralizarea funcţională constă în recunoaşterea unei anumite autonomii instituţiilor sau
serviciilor publice situate în unităţile administrativ-teritoriale22.

2.1.c. Deconcentrarea serviciilor publice

- prevăzută în Constituţie este un alt principiu care presupune redistribuirea de competenţe

administrative şi financiare de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu [conform art. 2 lit. j) din Legea
195/2006];
- valoarea constituţională conferită principiului deconcentrării rezultă din cuprinsul
dispoziţiilor art. 120 alin. (1) din actul fundamental: "Administraţia publică din unităţile administrativ-
teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor
publice";
- mai trebuie precizat că principiul deconcentrării în sistemul administraţiei publice dobândite
valoare constituţională abia prin revizuirea din anul 2003, întrucât Constituţia României adoptată în anul
1991 prevedea în art. 119 alin. (1) faptul că "Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale
se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării serviciilor publice23";
- deconcentrarea reprezintă o modalitate de repartizare a competenţelor sub semnul unei
singure entităţi juridice, statul, ce se produce de sus în jos, în profitul eşaloanelor locale24;
- ministerele şi alte organe (autorităţi) ale administraţiei publice de specialitate centrale
cuprind în structura lor numeroase compartimente (departamente, direcţii, servicii, agenţii etc) care
formează aparatul propriu (aparatul tehnic), ele fiind sub conducerea ministerelor sau acelor autorităţi
centrale, iar deconcentrarea presupune ca o parte dintre acestea să devină servicii publice care:
a) au o anume competenţă materială specializată şi o competenţă teritorială locală precum şi o anume
putere de decizie;
b) depind în continuare de un minister sau de o altă autoritate administrativă publică de specialitate (de
regulă, centrală), fiind supuse controlului acestora25.

Exemple de utilitate practică:

Direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu( sub egida Ministerului Culturii), direcţiile
judeţene de sănătate (Ministerul Sănătăţii), direcţiile de muncă şi protecţie socială (Ministerul Muncii,
Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice ), case de pensii judeţene ( Ministerul Muncii,
Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice) , casele de cultură ale studenţilor, direcţiile
judeţene de sport, direcţiile generale ale finanţelor judeţene, Registrul Autor Român (Ministerul
Transporturilor), direcţiile regionale de poştă( Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea
Informaţională ) inspectoratele teritoriale regionale de stat în construcţii (Secretariatul General al
Guvernului).

2.2. Alte principii specifice administraţiei publice locale

Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, actualul cadru legislativ în materia
regimului general al autonomiei locale, precum şi al organizării şi funcţionării autorităţilor administraţiei
publice locale, adaugă celor trei principii constituţionale, alte trei principii şi anume: eligibilitatea
autorităţilor administraţiei publice locale, legalitatea şi consultarea cetăţenilor în problemele locale de
interes deosebit. Aplicarea acestor principii nu poate aduce atingere caracterului de stat naţional,
unitar şi indivizibil al României26.

2.2.a. Principiul eligibilităţii

22
I. DELEANU, op. cit., p. 176.
23
G. GÎRLEŞTEANU, Principiul deconcentrării în administraţia publică, Revista de Ştiinţe Juridice nr 1/2008, pag. 121
24
A. LARANGÉ, La déconcentration, Ed. L.G.D.J, Paris, 2000, p. 2., apud. G., GÎRLEŞTEANU , op. cit, 2008, pag. 121.
25
A se vedea R. N. PETRESCU, op. cit., p. 143, apud M-.E. MIHĂILESCU, op. cit, 2016, pag. 328.
26
D. APOSTOL TOFAN , Suport de curs, ...2008, pag 104.
 - acesta se regăseşte de o manieră indirectă în dispoziţiile constituţionale din art.121 şi art.122
care prevăd alegerea consiliilor locale, a consiliilor judeţene şi a primarilor, în condiţiile legii27
- în cadrul alegerilor generale si locale, prin vot, cetăţenii transferă aleşilor un mandat care
cuprinde o sferă largită de obligaţii dar şi vaste prerogative de a uza de puterea publică, forţa coercitivă a
statului28.
- eligibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale este un principiu explicat în Legea nr.
67/200429, în care, la art. 1 alin. (2) se prevede: Consiliile locale şi consiliile judeţene, primarii şi
preşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat [art. 1 alin.
(2)];
- candidaturile pentru consiliile locale si consiliile judetene, precum si cele pentru primari se
propun de partidele politice sau alianţele politice, constituite potrivit Legii partidelor politice nr.
14/2003, republicată30.
- Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale a prevăzut, la art.
1, moduri diferite de alegere a acestor autorităţi:
a) consiliile locale şi consiliie judeţene se aleg pe circumscripţii electorale, pe baza scrutinului de
listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale [alin. (3)];

b) primarii   comunelor,   oraşelor,   municipiilor,   sectoarelor   municipiului   Bucuresti   şi   primarul

general al municipiului Bucureşti şi preşedinţii consiliilor judeţene se aleg pe circumscripţii electorale,
prin scrutin uninominal [alin. (4)];
c) vicepreşedinţii consiliilor judeţene, precum şi viceprimarii se aleg prin vot indirect de către
consiliile judeţene, respectiv consiliile locale [alin. (5)].

2.2.b. Principiul legalităţii

- principiul în sine este enunţat de art. 1 alin. 5 din Constituţie conform căruia „ autorităţile
administraţiei publice locale, precum toate celelalte autorităţi, indiferent de gradul lor de autonomie, se
supun necondiţionat legislaţiei în vigoare, aşa cum prevede Constituţia la art. 1 alin. (5)”;
- principiul legalităţii este garantat în sensul respectării sale, la nivelul administraţiei publice
locale prin consacrarea răspunderii juridice şi prin aplicarea de sancţiuni disciplinare, administrative,
materiale, contravenţionale şi penale, după caz, atunci când sunt încălcate normele legale;31
- în baza principiului legalităţii acţiunea administrativă trebuie să se întemeieze pe lege, întrucât
legea este baza de referinţă a aprecierii administraţiei publice atât ca activitate, cât şi ca sistem de
organizare32;
- respectarea legii presupune o conduită conformă cu Constituţia şi legile adoptate de Parlament
dar şi cu actele şi faptele bazate pe acestea, ce au generat drepturi şi obligaţii juridice.33

2.2.c. Principiul consultării cetăţenilor

27
Ibidem, pag 107.
28
M. VOICAN, Principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor de interes deosebit, Revista de Stiinţe Juridice, nr.
4/2006, pag 172.
29
Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată în M. Of. nr. 333/2007, cu modificările
şi completările ulterioare (u.m. O.U.G. nr. 4/2014 publicată în M. Of. nr. 111/2014).
30
Art. 7, Legea nr. 115/2015 privind alegerea autorităţilor publice locale.

31
D. APOSTOL TOFAN , Suport de curs, ...2008, pag 107.
32
V. BARA , Despre principiul legalităţii în activitatea administraţiei publice, Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative nr.
1(4)/2000, pag. 232
33
Ibidem.
 - în art.121 din Constituţia republicată referitor la autorităţile comunale şi orăşeneşti a fost
consacrată dubla natură juridică a acestora, aspect ce reflectă dubla natură juridică a comunei sau
oraşului: de colectivitate locală şi de unitate administrativ-teritorială34
- acelaşi principiu este menţionat şi în dispoziţiile articolelor 2 şi 3 din Legea nr. 215/2001 a
administraţiei publice locale întrucât „administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se
organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării
serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării
cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit35”;
- principala modalitate de consultare a cetăţenilor unei comunităţi în probleme de interes local
este organizarea unui referendum local, acesta putându- se poate organiza în comune, oraşe sau la nivel
de judeţ;
-dreptul de a stabili sfera problemelor ce pot fi supuse referendumului local revine consiliilor
locale sau judeţene, după caz, la propunerea primarului, respectiv a preşedintelui consiliului judeţean sau
a unei treimi din numărul consilierilor locali, respectiv al consilierilor judeţeni36.
- este un mod prin care democratia participativă urmareşte aducerea deciziilor cât mai aproape de
beneficiari, care sunt astfel informaţi si consultati asupra modului cu de gestionare a autorităţii şi
resurselor publice37.

2.2.d. Folosirea limbii materne de minoritatea naţională în relaţiile cu administraţia publică

- punctul de pornire al acestor reglementări îl constituie art. 120 alin. 2 din Constituţia,
republicată, care nu numai că ridică la rang de drepturi constituţionale drepturile lingvistice ale
minorităţilor naţionale, ci şi extinde, faţă de reglementările anterioare modificării Constituţiei din anul
2003, domeniul drepturilor lingvistice de la administraţia publică locală la administraţia publică
deconcentrată38
- limba maternă se va folosi în raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale, instituţile
publice aflate în subordinea acestora, cu aparatul de specialitate şi organismele subordonate consiliului
local;
- la nivel european Carta Europeană a Limbilor Regionale şi Minoritare adoptată în 1992 de
Consiliul Europei care poate fi considerată cel mai amplu instrument de protecţie a minorităţilor
lingvistice39 sau naţionale existent la Consiliul Europei40"

Exemplu util din punct de vedere teoretic şi practic:

1) Conform art. 76 din Legea 215/2001, (2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii
aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile
lor cu autorităţile administraţiei publice locale, cu aparatul de specialitate şi organismele subordonate
consiliului local, aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul
atât în limba română, cât şi în limba maternă. Există, însă, şi instanţe care au considerat că din
interpretarea dispoziţiilor legale mai sus citate, rezultă că atunci când acest procent al cetăţenilor
minorităţilor nu este atins, problema inscripţionării în limba minorităţii este o chestiune ce ţine de

34
D. APOSTOL TOFAN , Suport de curs, ...2008, pag. 108.
35
Există şi autori care consideră că, pe lângă principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes
deosebit se conturează ca principiu distinct, principiul participării cetăţenilor la luarea deciziilor materializat prin dreptul
prevăzut cetăţenilor de legea administraţiei publice locale de a propune consiliilor locale proiecte de hotărâri. A se vedea în
acest sens G. GÂRLEŞTEANU, Organizarea generală a administraţiei, Bucureşti, Edit. Universul Juridic, 2011, pp. 151-
154) apud. M. CENUŞE, Principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit, Revista
Transilvană de Ştiinţe Administrative 1(32)/2013, pag. 45.
36
M. CENUŞE, op. cit, 2013, pag. 45.
37
M. VOICAN, op cit, 2006, pag 164.
38
http://www.edrc.ro/docs/docs/politici/250-261.pdf, consultat la 2. 03. 2016, ora 18,30.
39
Dispoziţiile art. 7 pct. 2 din Cartă care statuează, cu titlu de principiu, faptul că adoptarea de măsuri speciale în favoarea
limbilor regionale sau minoritare, destinate să promoveze egalitatea între vorbitorii acestor limbi şi restul populaţiei nu este
considerată ca un act de discriminare faţă de vorbitorii limbilor mai răspândite, Curtea de Apel Braşov, Decizia nr
661/R/27.02.2014.
40
S. CĂLIAN, ŞT. ŞUTA, Drepturile minorităţilor. Scurt comentariu, Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative nr.
1(4)/2000, pag. 122.
oportunitate, lăsată la îndemâna autorităţii locale. În acest caz instanţa ca atare a considerat că
autoritatea locală este liberă să inscripţioneze în limba minorităţilor naţionale, denumirea localităţii în
limbile minorităţilor pe indicatoarele de intrare şi ieşire din localitate, dacă există o manifestare de
voinţă a autorităţii în acest sen41s.

41
Prin Decizia nr. 2797 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj s-a stabilit că în situaţia în care legea nu distinge, prevăzând
în mod generic printre atribuţiile administraţiei publice locale şi pe aceea de a adopta hotărâri în orice problemă de interes local,
este la latitudinea autorităţilor locale inscripţionarea indicatoarelor în limba minorităţilor, atunci când minorităţile nu întrunesc
pragul de 20%. Prevederea legală de asigurare a inscripţionării în limba minorităţilor atunci când cetăţenii acestora ating un
procent de 20 % este imperativă, autorităţile locale fiind obligate să o aplice ca atare, neputând adopta o decizie contrară acestei
prevederi. În schimb, textul legal „vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor” nu poate fi nicidecum interpretat în sensul
că dacă ponderea unei minorităţi naţionale este de sub 20 % se interzice inscripţionarea bilingvă a denumirii localităţii respective.
S-a mai reţinut în decizia menţionată că în multe localităţi din România legea s-a interpretat exact conform principiului juridic
fundamental „ceea ce legea nu interzice, este permis”, fiind astfel instalate indicatoare cu denumirea localităţii bi-sau trilingve în
localităţi. A se vedea, în acest sens, detalii pe http://legeaz.net/spete-contencios-ca-cluj-2015/conditii-exercitiu-actiune-
contencios-1336-2015, consultat la 30. 03.2016, ora 9,00.