Verbuncu Alexandra

Grupa 203

Dreptul Uniunii Europene

Actele de punere în aplicare și actele delegate

Uneori, după adoptare, actele legislative ale UE trebuie adaptate pentru a

reflecta evoluția unui anumit sector sau pentru a asigura o aplicare corespunzătoare.
Parlamentul European și Consiliul pot autoriza Comisia să facă acest lucru prin
adoptarea unor acte delegate și respectiv de punere în aplicare.

Actele de punere în aplicare

Responsabilitatea principală pentru punerea în aplicare a legislației UE le revine

statelor membre. Cu toate acestea, în domenii în care aceasta trebuie aplicată uniform
(ex. impozitare, agricultură, piața internă, sănătate și siguranță alimentară etc.),
Comisia (sau, în mod excepțional, Consiliul) adoptă acte de punere în aplicare.
De obicei, înainte de a putea adopta un act de punere în aplicare, Comisia
trebuie să consulte un comitet în care este reprezentat fiecare stat membru.
Comitetul le permite țărilor UE să supravegheze activitățile de adoptare, de
către Comisie, a actelor de punere în aplicare.
Potrivit procedurii stabilite prin Agenda Comisiei pentru o mai bună
reglementare, cetățenii și alte părți interesate pot reacționa la proiectul unui act de
punere în aplicare timp de 4 săptămâni înainte de acceptarea sau respingerea
acestuia de către comitetul relevant. Există unele excepții, de exemplu în cazuri de
urgență sau atunci când consultarea cetățenilor și a părților interesate s-a făcut deja.
Comisia îi furnizează comitetului un rezumat al reacțiilor primite, iar dezbaterile
care rezultă sunt incluse în procesul-verbal.

Actele delegate

Cum se prevede în tratatul semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, articolul

290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene permite legislatorului să delege
Comisiei competența de a adopta acte fără caracter legislativ și cu domeniu de
aplicare general, care completează sau modifică anumite elemente neesențiale ale
actului legislativ. Actele juridice adoptate astfel de Comisie sunt, potrivit terminologiei,
„acte delegate” [articolul 290 alineatul (3)].
Comisia consideră că este util și necesar să se determine cadrul general în care
ar trebui să se înscrie aceste delegări de competențe. Subliniind totodată că acest
demers ar trebui să mențină libertatea legislatorului, Parlamentul European a ajuns la
o concluzie similară și a propus ca instituțiile să adopte o formulă standard pentru
delegări, care să fie introdusă în mod regulat de către Comisie în proiectul de act
legislativ în sine.
Fără a aduce atingere libertății de care se bucură Parlamentul European și
Consiliul în ceea ce privește stabilirea limitelor și condițiilor unei delegări de
competențe în momentul adoptării unui act legislativ, principiile unei mai bune
legiferări, precum și buna desfășurare a procesului interinstituțional promovează o
abordare coordonată și coerentă. Atât Comisia, care are sarcina de a pregăti și adopta
actele delegate, cât și Parlamentul European și Consiliul, care au sarcina de a le
controla, ar trebui să promoveze punerea în aplicare a unui sistem cât de omogen și
previzibil cu putință.

Comisia adoptă actele delegate pe baza unei delegări acordate în textul unei
reglementări UE, în acest caz al unui act legislativ.
Competența Comisiei de a adopta acte delegate face obiectul unor limite
stricte:
• actul delegat nu poate modifica elementele esențiale ale actului legislativ
 Verbuncu Alexandra
Grupa 203
• actul legislativ trebuie să definească obiectivele, conținutul, domeniul de aplicare
și durata delegării de competențe
• Parlamentul European și Consiliul pot revoca delegarea sau pot formula obiecții cu
privire la actul delegat

Comisia pregătește și adoptă acte delegate după ce consultă grupuri de experți

formate din reprezentanți ai fiecărui stat membru al UE. Grupurile se reunesc periodic
sau ocazional.
Potrivit procedurii stabilite de Agenda Comisiei pentru o mai bună reglementare,
cetățenii și alte părți interesate au la dispoziție 4 săptămâni pentru a reacționa la un
proiect de act delegat. Există unele excepții, de exemplu în cazuri de urgență sau
atunci când consultarea cetățenilor și a părților interesate s-a făcut deja.
Din momentul în care Comisia adoptă actul, Parlamentul și Consiliul au de obicei
la dispoziție 2 luni pentru a formula obiecții. Dacă acestea nu formulează nicio
obiecție, actul delegat intră în vigoare.
Actele adoptate conțin o „expunere de motive” care rezumă reacțiile primite și
modul în care au fost utilizate acestea.

Domeniul de aplicare al actelor delegate

Pentru a determina limitele domeniului de aplicare al articolului 290, nu este

suficient să se analizeze cu atenție termenii aleși de autorii noului tratat pentru a
defini actele delegate; este necesar, de asemenea, ca această dispoziție să fie plasată
în contextul său și să se analizeze în special relațiile istorice pe care le are cu
procedura de reglementare cu control și cu articolul 291, privind actele de punere în
aplicare. Într-adevăr, cadrul juridic care va înlocui așa-numitul sistem de „comitologie”,
creat în temeiul Tratatului de instituire a Comunității Europene, va trebui construit pe
baza celor două articole 290 și 291.
O delegare de competențe, în sensul articolului 290, este posibilă numai într-un
act legislativ. În schimb, nu contează dacă acest act legislativ a fost sau nu adoptat în
comun de Parlamentul European și de Consiliu, deoarece articolul 290 nu face nicio
distincție între procedura legislativă ordinară (fosta „codecizie”) și procedurile
legislative speciale.

Relația cu actele de punere în aplicare

Înainte de a fi analizată în mod independent, noțiunea de act delegat trebuie

văzută în relație cu cea de act de punere în aplicare, care face obiectul articolului 291.
În primul rând, este evident că același act nu poate avea ambele accepții. Un
act adoptat în temeiul articolului 290 este prin definiție exclus din domeniul de
aplicare al articolului 291 și viceversa. În mod incontestabil, autorii noului tratat au
conceput cele două articole astfel încât acestea să se excludă reciproc. De altfel,
actele care decurg din fiecare articol au denumiri juridice diferite.
În al doilea rând, trebuie notat că autorii noului tratat nu au adoptat aceeași
perspectivă pentru a defini domeniile de aplicare ale celor două articole. Noțiunea de
act delegat este definită prin domeniul său de aplicare și efectele sale – act cu
domeniu de aplicare general, care completează sau modifică anumite elemente
neesențiale, pe când noțiunea de act de punere în aplicare, căreia nu i se dă o
definiție, decurge din însăși rațiunea sa de a fi – necesitatea unor condiții unitare de
punere în aplicare. Acest decalaj se explică prin natura și sferele foarte diferite de
competențe care sunt conferite Comisiei prin fiecare dintre aceste două dispoziții.
Atunci când primește competența de a adopta acte delegate în temeiul
articolului 290, Comisia poate completa sau modifica munca legislatorului. O astfel de
delegare este mereu facultativă: legislatorul deleagă Comisiei competențe care îi sunt
proprii din dorința de eficacitate. În sistemul creat prin articolul 291, Comisia nu
exercită nicio atribuție de natură „cvasilegislativă”, competența sa fiind pur executivă.
 Verbuncu Alexandra
Grupa 203
Desigur, statele membre răspund de punerea în aplicare a actelor obligatorii din punct
de vedere juridic ale Uniunii, însă, în cazul în care sunt necesare condiții unitare de
punere în aplicare, Comisia trebuie să-și exercite competența de executare. Intervenția
Comisiei nu este facultativă, ci obligatorie dacă sunt îndeplinite condițiile stabilite la
articolul 291.
În ultimul rând, ar fi util să se insiste asupra faptului că domeniul de aplicare
general al actelor adoptate de Comisie nu constituie în sine un motiv suficient pentru
ca acestora să li se aplice mai degrabă regimul juridic al actelor delegate, decât cel al
actelor de punere în aplicare. De altfel, articolul 291 permite Comisiei să adopte
măsuri de punere în aplicare cu domeniu de aplicare general. Pentru a asigura
punerea unitară în aplicare a unui act juridic obligatoriu al Uniunii, Comisia va putea
recurge fie la măsuri individuale, fie la acte cu domeniu de aplicare general. În schimb,
din articolul 290 reiese clar că niciodată Comisia nu va putea adopta un act delegat
privind o măsură cu caracter individual.