You are on page 1of 2

CABINET SECRETAR DE STAT

Nr. 1161/31.10.2018

APROB
MINISTRU INTERIMAR,
Rovana Plumb

NOTĂ DE APROBARE
a listei privind numărul beneficiarilor Programului național ”Bani de liceu” pentru
anul școlar 2018-2019

În temeiul:
- Hotărârii Guvernului nr. 1488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului
sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială
”Bani de liceu”, cu modificările şi completările ulterioare,
- Ordinului nr. 4839/2004 privind criteriile specifice şi metodologia de acordare a sprijinului
în cadrul Programului naţional de protecţie socială ”Bani de liceu”, cu modificările şi
completările ulterioare,
Ministerul Educației Naţionale derulează şi în anul școlar 2018-2019 programul național
”Bani de liceu”.

Prin centralizarea listelor finale transmise de către inspectoratele școlare județene/


inspectoratul școlar al municipiului București a rezultat un număr total de 40.805 solicitanți
eligibili .

În anul școlar 2018-2019, în funcție de bugetul alocat de Ministerul Educației Naţionale


pentru programul naţional de protecţie socială ”Bani de liceu”, s-a stabilit că numărul
beneficiarilor este de 40.805, egal cu numărul solicitanților eligibili.
Față de cele prezentate, vă înaintăm spre aprobare lista beneficiarilor programului ”Bani
de liceu” pentru anul școlar 2018-2019, detaliată pe județe în Anexa 1 la prezenta Notă.

SECRETAR DE STAT,
Preşedinte Comisie ”Bani de liceu”
Ionel Florian LIXANDRU
Anexa 1

Lista beneficiarilor programului ”Bani de liceu”pentru anul școlar 2018-2019

Simbol Număr beneficiari "Bani de liceu"


Nr. crt. Județ
Județ 30 oct. 2018

1 ALBA AB 575
2 ARAD AR 387
3 ARGEȘ AG 707
4 BACĂU BC 1.543
5 BIHOR BH 694
6 BISTRIȚA-NĂSĂUD BN 870
7 BOTOȘANI BT 2.404
8 BRAȘOV BV 198
9 BRĂILA BR 442
10 BUZĂU BZ 1.114
11 CARAȘ-SEVERIN CS 439
12 CĂLĂRAȘI CL 483
13 CLUJ CJ 322
14 CONSTANȚA CT 657
15 COVASNA CV 160
16 DÂMBOVIȚA DB 999
17 DOLJ DJ 2.053
18 GALAȚI GL 1.094
19 GIURGIU GR 482
20 GORJ GJ 809
21 HARGHITA HR 588
22 HUNEDOARA HD 535
23 IALOMIȚA IL 647
24 IAȘI IS 3.372
25 ILFOV IF 168
26 MARAMUREȘ MM 1.219
27 MEHEDINȚI MH 1.043
MUNICIPIUL
28 B 53
BUCUREȘTI
29 MUREȘ MS 477
30 NEAMȚ NT 1.958
31 OLT OT 1.555
32 PRAHOVA PH 626
33 SATU MARE SM 397
34 SĂLAJ SJ 295
35 SIBIU SB 172
36 SUCEAVA SV 4.596
37 TELEORMAN TR 997
38 TIMIȘ TM 302
39 TULCEA TL 428
40 VASLUI VS 2.697
41 VÂLCEA VL 687
42 VRANCEA VN 1.561
TOTAL 40.805

Pagina 2 din 2

You might also like