INTRE CER SI PAMANT

Soarele răsare sau apune pe Rarău. Nopţile cu luna

şi cer înstelat, furtunile verii şi viscolele
iernii aduc în Rarău, fiecare în felul lor,
frumuseţi tainice şi meditative, toate pe fundalul
unui peisaj în care se îmbină nuanţele alb-cenuşii
ale calcarelor cu verdele închis al pădurilor de
conifere şi cu cel deschis al pajiştilor alpine,
brodate multicolor cu flori de munte.
Aici, în acest crâmpei de lume feerică, unde
ceţurile din vai şi norii zdrenţuiţi de vânt,
printre care apar, din când în când, siluetele
Pietrelor Doamnei, te transpun într-o lume
contemplativă, trăiesc Sfinţii Pustiului de la
noi. Pustnicii din Munţii Rarău-Giumalău trăiesc
asemeni Îngerilor, fără griji, nelucrând, ci doar
slujindu-L pe Dumnezeu neîncetat. Aceştia sunt
Sfinţii Părinţi ai zilelor noastre. Numai ei mai
ţin lumea cu rugăciunile lor. În acest spaţiu
plăcut sufletului şi ostil trupului au ales să
trăiască mulţi sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu. Ei au
ales contemplaţia şi vorbirea directă cu Dumnezeu,
ca hrană de bun preţ sufletului, şi au învăţat
trupul că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu
orice cuvânt al lui Dumnezeu”. Prin aceste văi ale
munţilor, părinţii pustiului se retrăgeau în vreo
crăpătură sau grotă, hotărâţi fiind să lepede cu
totul modul de viaţă lumească. Vă invit să
cunoaştem împreună o frântură din ceea ce ne este
dat să cunoaştem despre Raiul dintru început.
În desișul pădurilor sau în inima munților, în locuri unde puțini oameni îndrăznesc
să pășească, și-au găsit sălașul pustnicii de astăzi ai României. Sunt oameni care au
renunțat la plăcerile vieții și și-au dedicat întreaga existență lui Dumnezeu,
petrecându-și zilele în post și rugăciune.
chiar daca cel mai apropiat sat e la cativa zeci de kilometri, iar pentru a avea
apa maicutele merg zilnic ore intregi pana la izvor, pustnicii din judetul
Hunedoara duc o viata exemplara. Ajutati de trei magarusi, parintele si
calugaritele au reusit sa construiasca un loc de rugaciune in varful muntelui.
Despre Rafail Noica, fiul marelui filosof, Constantin Noica, se știu
puține lucruri. Este considerat unul dintre cei mai mari duhovnici
din România. Locuiește retras de mai bine de 20 de ani la o
mănăstire din Munții Apuseni, în satul Lăzărești, comuna Albac.
Părintele Rafail Noica
Chipul monahului Ioanichie este
greu de surprins în cuvinte
meşteşugite pentru că a fost un
om discret şi tăcut care şi-a
arătat frumuseţea sufletului său
prin slujirea lui în ascultările
mănăstirii şi prin faptul că
păşea pe lângă fraţi aproape
neobservat. Toţi cei care l-au
cunoscut au simţit în prezenţa
cuvioşiei sale duhul părinţilor
nemţeni, urmaşi ai sfinţilor care
odinioară s-au nevoit în această
mare lavră a Moldovei. Domnul să
arate mila spre robul său şi să
avem parte de rugăciumile
părintelui Ioanichie“, a mai
adăugat ieromonahul Ambrozie
Ghinescu
Profunzimea înţelepciunii părintelui Proclu Nicău a fost cunoscută de către
binecredincioşii moldoveni, dar și de către toți cei doritori de sfaturi și de
binecuvântare de pretutindeni. A trăit ca simplu monah, cu o viaţă închinată întru totul
ascultării de Dumnezeu, încă de la 12 ani. A propovăduit cuvântul lui Dumnezeu către
turma cea cuvântătoare, zidind Biserica în inima credincioșilor cu multă râvnă,
răbdare, tihnă și tact pastoral. Acum, la aproape 89 de ani, s-a așezat în ceata celor
drepți.
Părintele Pimen are fire de poet. Având o astfel de simţire,
el a şi scris cea mai bună carte – în graiul nostru – despre
mănăstirile şi schiturile athonite: „Sfântul Munte Athos –
Grădina Maicii Domnului” (pe care toţi pelerinii şi aghioriţii
români o cunosc).
Unele dintre cele mai izolate schituri sunt situate pe latura de sud a Muntelui Athos,
intr-o regiune cunoscuta sub numele de Karulia. Pe unul din versantul abrupt, o mana de
calugari au construit cabine mici, care atarna precar pe marginea stancilor cu valurile
la cativa metri sub picioare. Aceste celule suntfoarte inaccesibile pentru
aprovizionarea cu lemn de foc si produsele alimentare care trebuie sunt aduse in cosuri
suspendate pe franghii.
Pe vremuri, pustnicii erau nevoiti sa se taraie pe munte, cu ajutorul franghiilor
si a lanturilor, pana au reusit sa improvizeze alte lucruri. Astazi, exista scari
abrupte de lemn batute in cuie pe stanci, pe care pustnicii le folosesc pentru a
urca si a cobora de pe munte. Unii dintre acesti calugari, in special cei care sunt
mai slabi si anemici, nu au parasit cabinele de zeci de ani.
Sa vorbesti despre pustnici in mileniul trei e cel putin hazardat. Cine sa creada
ca exista oameni atat de insetati de prezenta lui Dumnezeu, incat sa se-ascunda
prin salbaticiile muntilor, ca sa fie singuri cu El? Dar ei exista. Muntii
Neamtului ascund si azi prin vagaunile lor calugari-sihastri, ale caror rugaciuni
neincetate bat la portile cerului, cerand iertare si mantuire pentru noi toti.
Loc de pelerinaj vizitat de mii de turişti în fiecare an, Chilia lui Daniil
Sihastrul este o grotă săpată într-o stâncă de pe valea pârâului Viţău, fiind
situată la aproximativ 1 km de Mănăstirea Putna din judeţul Suceava. Vizitarea
frumoaselor biserici din zonă ar trebui să includă şi acest obiectiv aflat pe lista
monumentelor istorice din judeţul Suceava încă din anul 2004.
Un bine-cunoscut teolog, ieromonahul
Gabriel Bunge, rareori acordă interviuri.
El duce o viaţă pustnicească într-un mic
schit din Elveţia, nu foloseşte
internetul niciodată, iar singurul mijloc
de a comunica cu el este telefonul.
Acesta din urmă funcţionează ca robot
telefonic într-o cameră îndepărtată. Dacă
vrei să îi vorbeşti, trebuie să laşi un
mesaj cu ora la care îl vei suna din nou,
iar dacă părintele Gabriel este pregătit
să vorbească, va fi în apropierea
telefonului la ora specificată. Am avut
norocul de a nu trece prin această
operaţiune complexă pentru că l-am
întâlnit pe părintele Gabriel la
Moscova. Pe 24 august, s-a convertit de
la catolicism la Ortodoxie
De-a lungul timpului nenumăraṭii sihaṣtri aflaṭi răspândiṭi prin întinsele păduri dintre
Mănăstirile Neamṭ, Secu, Sihăstria, Agapia, ce duceau până la Hangu, Durău, Ceahlău au
considerat pădurile Sihlei ca fiind cea mai „tare pustie”. Prin aceste păduri se
încumetau să se nevoiască doar pustnicii ajunṣi pe treptele cele mai înalte de pregătire
isihastă, unii dintre ei rămânând zeci de ani în taină desăvârṣită.
Prin plecarea schimonahiei Elisabeta la Domnul Iisus
Hristos, am pierdut un prieten si un sfatuitor bun
in cele duhovnicesti, dar am castigat un rugator
puternic in Cer.Doamne, ajuta!
 Noi suntem nebuni dupa Cristos
Această declaraţie a fost scrisă de
un om pe nume Pavel. Cine a fost
Pavel? Nimeni altul decât Saul din
Tars, un om care s-a bucurat de toate
favorurile vieţii: educaţie, poziţii
înalte în societate, bogăţie, totul
era la picioarele lui. În plus, a
fost un prigonitor al creştinilor.
Deodată, viaţa lui s-a întors la 180
de grade. De ce a fost Pavel nebun
pentru Hristos, acceptând de bună
voie suferinţa în profunzimea ei: a
fost bătut cu biciul usturător al
romanilor, lovit cu pietre aruncate
de mâinile evreilor religioşi, a stat
o zi şi o noapte în adânc, a fost
foarte aproape de moarte, jefuit,
înfometat, însetat, a suferit de
frig, a fost gol şi epuizat. Pentru
că Pavel L-a cunoscut personal pe
Iisus şi a conştientizat faptul că
Hristos, a murit pe Golgota pentru
păcatele lui, dăruindu-i viaţa
veşnică. Viaţa lui a fost plină de
pacea lui Dumnezeu, care întrece
orice pricepere.
Politicul este o alta iluzie intre iluzii. Cine isi inchipuie ca politicul va
rezolva ceva va vedea singur ca este o mare inselare. Politicienii reprezinta exact
ceea ce sunt aceia care ii aleg. Daca noi suntem needucati ne alegem oamenii care ne
reprezinta. Daca suntem corupti ne alegem oamenii care ne reprezinta. Daca suntem
cinstiti, credinciosi, ne alegem oameni care ne reprezinta.
Pustnic mare athonit: Să presupunem că ai trei perne. Dacă o dai pe cea care
îți prisoseşte, această faptă nu are valoare, pe când dacă o dai pe cea de
sub cap, aceasta are valoare, fiindcă …
Dă din sărăcia ta…
– Gheronda, Apostolul Pavel spune; „Pe dătătorul de bunăvoie îl iubește
Dumnezeu” (II Corinteni 9, 7). Eu cu de-a sila dăruiesc sau fac vreun lucru
bun.
Un pustnic a intrat într-o
peşteră din cauza ploii şi a
găsit o comoară. A ieşit peste
măsură de speriat din peşteră
stigând:
– Am văzut moartea!
Afară s-a ciocnit cu trei
bandiţi, care privind în jur
l-au întrebat:
– Moşule, unde este moartea?
Pustnicul i-a dus în peşteră
şi le-a arătat tezaurul,
descoperit din întâmplare. La
vederea aurului, cei trei
bandiţi şi-au simţit inima
tresăltând de bucurie şi
vicleni i-au spus:
– Ai dreptate, moşule, pleacă,
pleacă departe de aici. Cel care a coborât în târg, după provizii, se gândea:
După plecarea bătrânului, – ”În târg voi bea şi voi mânca pe săturate, voi petrece…
hoţii au rămas lângă aur, care apoi voi cumpăra provizii, pe care le voi otrăvi şi
era foarte mult, întrebându- astfel voi rămâne singurul stăpân al comorii”.
se, cum să-l care din vârful Cei doi tâlhari rămaşi de pază gândeau fiecare în sinea
muntelui. Până la urmă au lui:-”O jumătate din comoară este mai mare decât o
hotărât ca unul să meargă să treime. La întoarcere, îl vom ucide pe cel plecat în târg
aducă provizii şi căruţe, iar şi vom împărţi comoara pe dindouă”.
ceilalţi doi să rămână de Şi aşa au făcut. L-au omorât pe tovarăşul venit din târg
pază. cu provizii şi căruţe, au mâncat hrana otrăvită de el şi
astfel au murit cu toţii.
Nedreptatea și lăcomia ucid!
Frate Ioane, ai venit aici să cauţi oameni sfinţi? Niciodată în viaţă să nu te iei după om,
oricât de sfânt ţi s-ar părea. Că astăzi te foloseşti de el, iar mâine te poţi sminti.
Voieşti să ai călăuză în viaţă? Citeşte Sfânta Scriptură şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi urmează pe cât poţi cuvintele lor, că de ei niciodată nu te vei sminti.

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc,

Muntele Athos, amplasat pe o peninsula greceasca in Marea Egee, este casa a una
dintre cele mai vechi comunitati monahale care a supravietuit pe Pamant. Muntele a
fost locuit inca din cele mai vechi timpuri si este cunoscut pentru existenta sa de
aproape 1.800 de ani – ani de continuu crestinism si traditii ale sale, istorice
lungi monahale, care dateaza cel putin din secolul al IX-lea.
Astazi, exista douazeci de manastiri ortodoxe in aceasta regiune, unde peste
doua mii de calugari traiesc o viata ascetica, izolata de restul lumii.
Cei mai multi dintre calugari trăiesc impreuna imtr-o manastire facand
diverse munci, cum ar fi cresterea legumelor, facerea vinului, pescuit,
sculptura in lemn, croitorie si asa mai departe. Altii aleg sa traiasca
in celule mici, numite schitului, izolati complet de lume.
La 25 de ani după ce pe actorul Dragoș
Pâslaru aproape că l-au omorât minerii
și la 15 ani după ce s-a călugărit,
Părintele Valerian, de la schitul
Pătrunsa, a dat primul interviu.
Călugărul povestește despre viața ca
pustnic, de convingerile sale ortodoxe
și legionare, și de satisfacțiile
vieții în sutană.
Odată, timp de opt luni, a ținut cu sine doi ucenici. Aceștia se străduiau să urmeze
rânduiala lui. El le spunea că „aici, în pustie, am venit ca să slăvim pe Dumnezeu,
iar nu ca să dormim și să mâncăm ca animalele”.
. Toată săptămâna mâncau o dată pe zi, fără untdelemn, iar sâmbăta și
Duminica punea doar trei linguri de untdelemn în oala de mâncare. Fiecare
își lua mâncarea și o mânca la chilia sa. Spunea: „Aveți binecuvântare să
mâncați mai mult de o porție”. Avea discernământ și își iconomisea
ucenicii săi.(pusticul Tihon ieromonahul)
La început i s-a zis „Schitul de după turn”, apoi Schitul Turnu, în cele din urmă
Mănăstirea Turnu.Schitul a fost înfiinţat de Mitropolitul Varlaam.Dar peşterile
săpate în munţi sunt datate prin veacurile al XV-lea şi al XVI-lea. Printre
sihaştrii cei mai renumiţi sunt de menţionat Daniil duhovnicul şi ucenicul său
Misail nacealnicul. Cele două chilii ale acestor călugări se văd şi astăzi săpate
în stâncă. Însă istoricii spun că aceste peşteri monahale preexistau Mănăstirii
Cozia (sec. XIV), aflată la doi kilometri sud de Turnu.
sulu.ioan@gmail.com