Hamlet

-de la text la imagine scenică-

„William Shakespeare a cuprins în opera sa vastă problematica epocii, a aprofundat

sensurie de umanitate a unei game infinite de pasiuni omenești, a creat o galerie imensă de
personaje și a abordat specii dramatice atât de diverse ca: drama istorică, tragedia sau comedia,
în toate aceste domenii reakizând o suită de capodopere de neegalat.
Hamlet – capodoperă prin excelență a geniului shakesperian – traduce într-o formă
grandioasă și profundă contradicțiile sociale ale epocii, prin zguduitoarea criză morală a
nobilului său erou. Prințul Danemarcei, întors acasă din Wittenberg unde studiase filozofia,
constată o discrepanță brutală întrei ideile sale despre viață și realitatea însăși. Realitatea brutală
îi dezvăluie adevăruri oribile: uciderea tatălui pentru a i se lua tronul, infidelitatea mamei sale,
căsătorită imediat cu asasinul soțului ei, și falsitatea viciatei curți regale, care acceptă toate
aceste fapte monstruase, fără împotrivire. Suferința lui Hamlet este alimentată și de deziluziile
pe care le-au încercat și alți umaniști ai timpului; asemenea lor, Hamlet observă că „lumea este
o grădină năpădită de bălării”, că „vremurile și-au ieșit din făgașul lor firesc” și că el nu poate
face tot ce s-ar cuveni; pentru a stabili adevărul, cinstea, binele și dreptatea, nu stă în puterile
unui singur om.”1
Povestea lui Hamlet, prințul Danemarcei începe cu aflarea veștii morții tatălui său și
întoarcerea de la studii, din Wittenberg. El aude de la gărzi cum că spiritul tatălui său s-ar fi
arătat; din acest motiv se hotărăște să stea și el în următoarea seară de strajă pentru a-și vedea
tatăl. La fel ca până acum, duhul își face apariția și îi dezvăluie lui Hamlet faptul că sufletul
tatălui său este neliniștit și că trebuie să-l răzbune: Sunt duhul tatălui tău/ Să mă preumblu
noaptea un răstimp/ Iar ziua în văpăi să flămânzesc/ Până când crimele din timpul vieții/ S-or
mistui.2 Dorința de răzbunare, de a afla adevărul constituie intriga piesei.
Tânărul prinț, fire înclinată spre studii și reflecție, se vede brutal obligat de evenimente
să acționeze și să-și răzbune tatăl. El simulează nebunia, acumulează dovezile și caută
momentul prielnic răzbunării, ezitând mereu să acționeze.
În ceea ce privește, nivelul textului, acesta este structurat pe replici care alcătuiesc
scenele și actele. Textul spectacolului este unul amplu, astfel încât dacă s-ar juca, spectacolul
s-ar întinde pe o durată de aproximativ cinci ore.
Dinamismul piesei este dat de întorsăturile de situații care au loc și de punctele
culminante în care spectatorul sau cititorul stă cu sufletul la gură pentru a afla ce se petrece. O
scenă importantă în acest sens o reprezintă momentul în care Hamlet, pentru a afla adevărul și
a-și confirma dovezile montează un spectacol. Scopul acestui spectacol este de a surpinde
reacția unchiului său, Claudius. Această reprezentație prezintă moartea tatăului lui Hamlet.
Punerea în scenă prin intermediul unor actori ambulanți reușește să stârnească pe chilpul lui

1
Ovidiu Drimba, Istoria Teatrului Universal.
2
W. Shakespeare, Hamlet, traducere de Leon Levițchi și Dan Duțescu, edit. Adevărul holding, p. 183.

1
Claudius anumite reacții, lucru pe care prințul Danemarcei îl remarcă și la va determina să ia
deciziile necesare.
Așadar, piesa lui Shakespeare susține principiul dezvoltării prin diferitele teme pe care
le dezbate, precum aflarea adevărului, forța dragostei. Acest lucru duce la o dezvoltare prufundă
a textului. Hamlet este în stare să treacă și de iubirea pe care o are față de Ofelia. El se preface
a fi nebun, își înscenează nebunia, pentru a putea fi lăsat în pace de restul lumii: de mama sa,
Gertrude, de Claudius; doar cei apropiați precum Horațiu și doi curteni, foști colegi de școală a
lui Hamlet cunosc, de fapt, planurile lui. Această nebunie este dusă și vizavi de Ofelia.
Speriați de comportamentul lui, Gertrude și Claudius îi pun pe doi apropiați să-l
urmărească pe Hamlet și să observe motivele pentru care are aceste atitudini. Însă, acesta își dă
seama de scopul pe care cei doi îl au. Un motiv, în concepția mamei prințului, este Ofelia.
Îngrijorat, și Polonius își dorește să afle situația în care iubitul fiicei ei se află. De aceea, el va
aranja o întâlnire între cei doi. Aici, Polonius, află că Hamlet are aceeași atitudine și în ceea ce
o privește pe Ofelia, ba chiar mai rău, se comportă foarte urât cu ea.
Hamlet îl omoară pe Polonius care se afla ascuns în camera mamei lui, în timp ce se
certau. El, Hamlet, i se adresează urât lui Gertrude și îi repreașează faptul că s-a căsătorit cu
fratele soțului ei.
Lupta dintre forțe este evidentă în aceste scene, Hamlet fiind un exponent al adevărului,
în timp ce mama lui fiind un reprezentant al adulterului.
Povestea se continuă cu o discuție dintre Rege și Laert, fratele Ofeliei: Acum se cade-n
cuget să mă speli/ De orice vină, și să mă socoți/ Prieten: ai aflat, și-ai înțeles/ Că cel ce ți-a
ucis cinstitul tată/ Râvnea la viața mea.3 Conștient de faptul că Hamlet dorește să-și răzbune
tatăl, Claudius îl trimite pe acesta cu o barcă în Anglia din frica de a nu se afla adevărul. Capturat
de pirați, Hamlet îi trimite o scrisoare lui Horațiu pentru a-l salva.
Laert află cine i-a omorât tatăl și îl provoacă pe Hamlet la duel. Vârful săgeții lui Laert
este înmuait în otravă pentru a fi sugur că Hamlet va muri, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla,
regele va pregăti o cupă otrăvită din care îi va da prințului să bea.
Situația Ofeliei este una intuită de către cititor sau spectator întrucât ea se va sinucide
din cauza faptului că nu își poate explica gestul iubitului ei, Hamlet. Ea se aruncă în râu.
Duelul între Laert are loc, însă lucrurile nu se petrec așa cum au fost planificate. Laert
îl lovește cu spada otrăvită, cei doi schimbă spada, iar Hamlet îl lovește la rândul lui pe Laert,
după care acesta îi dezvăluie adversarului său adevărul și anume că spada este otrăvită și tot
acest duel este înscenat de către Claudius. În cele din urmă, Hamlet își va omorî unchiul cu
spada otrăvită, iar mama acestuia va bea din cupa destinată fiului ei, finalul fiind tragic.
Ei bine, în ceea ce privește convenția teatrală, ea are loc între public și spectator. Această
convenție presupunue faptul că publicul înțelege că nu e realitate, ci un substiuient al realității.
Ea, convenția, constă într-un ansamblu de presupuneri, de noțiuni ideologice și estetice care
permit spectatorului să perceapă textul dramatic sau reprezentația; este vorba despre
recunoașterea codurilor care alcătuiesc piesa sau spectacolul. Așadar, o piesă de teatru sau un
spectacol este împânzit de simboluri care sunt menite să trimită spectatorul la diverse lucruri.

3
W. Shakespeare, Hamlet, traducere de Leon Levițchi și Dan Duțescu, edit. Adevărul holding, p. 275

2
Un astfel, de simbol este și ideea de teatru în teatru pe care Shakespeare o prezintă în pisa
povestită mai sus. Ideea lui Hamlet de a înscena un spectacol pentru aflarea adevărului este,
într-o oarecare măsură o definiție a teatrului. Definiție care spune că teatrul este oglindă a vieții,
a societății, a lumii.
Chiar dacă, în vremea în care Shakespeare scria erau la modă ideile dezbătute de
aristotel în Poetica, acesta nu va urma principiile expuse de el. Ba mai mult, Shakespeare își
construiește piesa cu un punct puternic de focalizare asupra personajelor, în timp ce, Aristotel
susține faptul că acțiunea este mai importantă. Hamlet joacă un pion al adevărului, un personaj
complex care își expune părerile, gândurile, filosofiile în monoloage. De asemenea,
Shakespeare păstrează versurile și prezintă tema trecerii timpului. La Shakespeare întâlnim și
aparteul.
Acțiunea din piesa de teatru Hamlet are loc într-o înlănțuire a evenimentelor, sub o
formă coerentă. Prin acțiunile care se petrec în această piesă, Shakespeare organizează o
evoluție a personajelor, ce duc la rezolvarea conflictelor. Astfel, în tragediile shakesperiene
finalul surprinde moartea mai multor personaje. Moartea, este adesea treptată în pisele lui
Shakespeare, astfel prima moarte va fi a tatălui lui Hamlet care va declanșa dorința de a afla
adevărul. Din acest motiv, pot afirma că fiecare acțiune crează o reacțiune. De asemenea, în
această piesă avem acțiuni concrete pe care Hamlet le întreprinde pentru aflarea adevărului și
anume, spectacolul de teatru și acțiuni abstracte prin faptul că personajul principal face pe
nebunul. În ceea ce privește acțiunile interioare și exterioare, în cazul lui Hamlet sunt foarte
puternice. Scopul lui, de a afla adevărul se va răsfrânge asupra Ofeliei. Situațiile și acțiunile
care se petrec duc la acumularea de energie și de încărcătură energetică mare care ajunde până
într-un punct când se descarcă. Practic, se creează conflicte care ajung să se rezolve.
Tot în această piesă și tot legat de acțiuni, în piesa lui Shakespeare există acțiuni
principale, care leagă firul poveștii și acțiuni secundare, precum moartea lui Polonius. Iar, nodul
acțiunii, care pornește acțiunea este moartea tatălui lui Hamlet.
În final, doresc să concluzionez prin faptul că piesa lui William Shakespeare este o piesă
complexă, cu răsturnări de situație, cu conflicte puternice și filosofii care ridică semne de
întrebare asupra existenței și a spura lumii. De asemenea, doresc să o citez pe Ileana Berlogea
care afirma: Conflictul din Hamlet nu are loc între omul nou, renascentist și reprezentantul
reacțiunii feudocatolice, ci între oamenii epocii noi. Atât Hamlet cât și regele Claudius aparțin
timpurilor moderne. Dar, în timp ce Hamlet vrea binele și libertatea omului, Claudius luptă
pentru satisfacerea ambițiilor sale, pentru împlinirea poftelor egoiste. Lui Hamlet nu-i lipsește
voința. Dar el nu acționează până nu cunoaște adevărul. Nu se oprește numai asupra
problemelor personale, ci ar vrea să știe de ce întreaga lume este prost alcăuită.