NEVOIA DE ENERGIE

a) Tendinţe şi orientări în evoluţia şi dezvoltarea surselor

de energie.
b) Efectele dezvoltării energiei asupra dezvoltării
industriale.
c) Strategii energetice. Nevoia de energie.

Sub aspect istoric conceptul de energie a fost introdus

în studiul fizicii în secolul al XVIII-lea. Termenul de energie
pentru forţa vie a fost introdus în 1807, de Thomas Young și a
suferit o serie de modificări până la începutul sec. al XX-lea
când Albert Einstein a arătat că între conceptul de masă şi cel
de energie exista relaţia E = mc2, cunoscută sub numele de
relaţia lui Einstein sau relaţia relativistă dintre masă şi energie (c 2 este o constantă, numită pătratul
vitezei luminii).
Noţiunea de energie a pătruns şi în tehnică, unde bilanţul energetic al unei maşini este
apreciat după gradul în care energia care îi este comunicată este transformată în forma de energie
dorită.
Din punct de vedere etimologic cuvântul energie provine de la cuvântul grec energo-
care înseamnă a lucra, a exercita o acţiune.
Pentru omul obişnuit, energia are un sens aparte. Astfel, în urmă cu mii de ani energia
însemna alimente sau foc, pentru că acestea le ofereau oamenilor condiţiile desfăşurării unor serii
de activităţi necesare traiului zilnic..
În antichitate energia era oferită de sclavi sau animale de povară.
În perioada medievală, necesităţile oamenilor au evoluat considerabil şi în consecinţă şi
nevoia de energie. Acum aceasta era asociată cu căderile de apă , forţa vântului, focul sau animalele
de tracţiune.
Perioada capitalistă a produs, printre altele, şi o revoluţie în tehnologia surselor de energie.
De acum energia înseamnă cărbune, cocs, abur, oţel, căi ferate, fabrici, mijloace de transport, şi nu
în ultimul rând energia nucleară.
Conştienţi de faptul că existenţa lor este determinată de existenţa surselor de energie şi de
faptul ca aceste surse sunt limitate în timp, oamenii au început să se gândească tot mai mult la
descoperirea de noi surse de energie inclusiv la introducerea în circuit a unor surse de energie
numite neconvenţionale (aşa cum vom vedea în continuare).
Pentru a contura o imagine de perspectivă a fluxurilor de energie pe care le are la dispoziţie
omul, pe planeta sa, este util să facem o departajare a acestora în două mari grupuri :
I. ENERGIE EPUIZABILĂ
A. Hidrocarburile fosile (cărbuni, petrol, gaz natural, nisipuri asfaltice, şisturi
bituminoase).
B. Combustibilii nucleari: uraniul-235 (izotop fisionabil), uraniu-238(izotop fertil),
toriul(element fertil), litiul(element necesar reacţiilor de fuziune deuteriu – tritiu)
C. Energie geotermică (în capcane magnetice)
II. ENERGIE CONTINUĂ;
A. Energie solară
B. Energie hidraulică
C. Energie eoliană
D. Energia mareelor
E. Energia valurilor
F. Energia geotermică (fluxul de căldură al crustei terestre)
G. Energia fotochimică stocată în plante şi animale
H. Energia animală (inclusiv omul)
1
 Pentru a înţelege sistemul fizic al energiei, este important să deosebim energia în funcţie de
etapele de conversie şi utilizare.
* Conversia este procesul de transformare directă a unei forme de energie, în altă formă de
energie (de ex. energia termică în energie electrică etc.).
- Energia primară – este energia recuperată direct din natură(ex. energia solară, apa din
baraje, cărbunele proaspăt extras, petrolul , gazele naturale, uraniul natural etc.). Numai rareori
energia primară este folosită pentru a furniza energia finală. Un exemplu în acest sens sunt gazele
naturale.
- Energia secundară – se obţine prin conversia energiei primare. Această formă de energie
poate fi folosită într-o gamă largă de aplicaţii (iar în acest sens electricitatea şi benzina sunt formele
cele mai răspândite (cunoscute).
Pentru a utiliza energia fără a impune consumatorilor cerinţe nedorite este obligatoriu ca
aceasta sa fie convertită într-o formă uşor transportabilă, distribuibilă şi utilizabilă într-o mare
varietate de dispozitive.
În acest sens, tendinţa este spre dezvoltarea şi modernizarea reţelelor de electricitate, gaze
naturale şi termoficare.
De asemenea, din motive de comoditate, pentru stocare şi transport, atenţia oamenilor a
fost spre combustibili lichizi, de exemplu petrolul şi produsele petroliere precum şi gazele lichefiate
– butan, propan şi chiar gazele naturale lichefiate.
Tot din aceste motive, dar şi din raţiuni ecologice, alte forme de energie secundară ,
precum mangalul, cărbunele sortat şi de calitate superioară şi lemnul de foc tăiat şi spart, au suferit
un important declin pe piaţa de energie.
- Energia finală este energia pe care o utilizăm în diferitele procese tehnologice, în viaţa de
zi cu zi. Este energia pe care o utilizăm pentru acţionarea unui motor, unui calculator, unei sobe, a
unui bec, etc.
- Energia utilă este energia înmagazinată într-un produs sau utilizată pentru un serviciu.
Referitor la energia utilă trebuie sa facem precizarea foarte importantă, că prin utilizarea unui
serviciu - o camera bine luminată , sau utilizarea unui calculator ultra-performant – energia nu este
doar o cantitate înmagazinată, un procent inclus în preţul de cost, ci un in-put pentru utilizarea
eficientă a altor surse, a muncii, a capitalului şi în special a inteligentei umane.
Vorbind despre conversia energiei trebuie să mai facem o precizare: atât în procesul de
conversie cât şi în procesul de transport de energie există pierderi. Aceste pierderi nu trebuiesc
considerate risipă. Ele reprezintă un schimb de eficienţă şi sunt absolut normale şi în concordanţă cu
legile fizicii (vezi principiile termodinamicii). Problema tehnologiilor este de a micşora aceste
pierderi adică de a creşte randamentul instalaţiilor utilizatoare.
Energia este asociată anumitor purtători, dintre care cei mai obişnuiţi sunt cei de natură
chimică, gravitaţională, mecanică, electromagnetică şi nucleară.
Sarcina fizicii este cercetarea formulelor de bază în ce priveşte realizarea instalaţiilor
energetice de mare putere (ex. instalaţiile de fuziune termonucleară). Aceasta este o problemă
complexă la a cărei rezolvare îşi mai aduc aportul tehnologi, ingineri, chimişti, economişti şi alţi
specialişti.
Omenirea şi civilizaţia nu pot exista fără energie, cu ajutorul căreia se asigură progresul
tehnic şi al societăţii.
Deşii oamenii utilizează diferitele forme de energie din totdeauna, problema energiei şi criza
energiei a apărut în momentul în care dezvoltarea tehnicii, a ştiinţei şi a fizicii a făcut să apără
problema obţinerii energiei necesare în economie şi industrie.
Problema energiei nu poate fi însă analizată decât în corelaţie directă cu nevoile de energie
şi cu beneficiarii sau utilizatorii ei, deci cu societatea umană.
Explozia demografică (la fiecare 20-30 ani asistăm la un proces de dublare a populaţiei
planetei) accentuează criza energetică obligând în acelaşi timp omenirea (societatea omenească) să
depună eforturi considerabile în vederea descoperirii de noi surse de energie sau de reactivare a
unor surse de energie neglijate până în prezent din diferite motive, cum ar fi de exemplu unele surse
de energie continuă. Odată cu dezvoltarea societăţii a crescut şi nevoia de energie a omului. Tabelul

2
de mai jos prezintă o evoluţie teoretică a necesitaţilor de energie a omului în funcţie de nivelul de
viaţă şi activitate.

NR. OMUL ÎN ANUL Felul consumului în Mcal/zi TOTAL

CRT. DIFERITE APROX. Alimente Alte nevoi Agricultură Transport Gcal/an
PERIOADE personale şi industrie
1 Omul primitiv -1.000.000 2 - - - 0,730
2 Omul preistoric -100000 3 2 - - 1,825
3 Primii agricultori -5000 4 4 4 - 4,380
4 Agricultori +1400 6 12 7 1 9,490
5 Omul industrial +1875 7 32 24 14 53,655
6 Omul tehnologic +1970 10 66 91 63 83,950

După A. Avramescu şi P. Cartianu, „Energetica mondială”, Ed. Academiei, Bucureşti, 1985, p.39.
Se observă că această creştere de energie pe locuitor de la primii agricultori până la omul
tehnologic este de 9-9,5 ori, pe când de la omul primitiv până la omul actual creşterea necesarului
de energie este în raport de unu la sută (după alte aprecieri chiar unu la trei sute !). Este posibil să
existe şi alte păreri, bineînţeles, ceea ce este interesant şi merită reţinut este evoluţia nevoii de
energie a omului.
Această creştere trebuie privită din punct de vedere istoric. Ceea ce ne interesează este
creşterea şi consumul de energie pe locuitor atât în ţările dezvoltate, industriale, cât şi în ţările în
curs de dezvoltare.
Problema energiei nu trebuie legată, însă, numai de numărul de locuitori, ci şi de tendinţa
naturală a societăţii omeneşti de a-şi dezvolta în mod continuu, nivelul de dezvoltare socială.
Istoria dezvoltării societăţii omeneşti (vezi tabelul de mai sus) demonstrează clar că nevoia
de energie a unei societăţi umane este direct proporţională cu nivelul de dezvoltare tehnologică.
Consumând cantităţi de energie din ce în ce mai mari, ca urmare a nivelului de dezvoltare
tehnologică, este de aşteptat timpul când resursele de energie clasică (surse epuizabile) să se
diminueze considerabil.
În aceste condiţii, oamenii de ştiinţă şi în primul rând fizicienii sunt chemaţi sa găsească noi
surse de energie.
Astfel, dacă se estima că până la sfârşitul sec. XX consumul de energie se baza într-o
proporţie foarte mare pe resursele de combustibili fosili, începând din sec. XXI consumul de
energie va fi dirijat cu preponderenţă spre utilizarea surselor de energie neconvenţionale (energie
continuă).
În acest sens se prognozează că prin anii 2025-2030 se va înregistra o scădere a cantităţii de
combustibil fosil, utilizat în industria energetică şi o creştere considerabilă a energiei obţinută prin
procese de fisiune nucleară precum şi a surselor de energie neconvenţională.
De asemenea se aşteaptă ca până în anii 2030-2050 se va înregistra o creştere considerabilă
a energiei obţinută prin procesele de fuziune termonucleară controlată.
Avându-se în vedere avantajele pe cere le prezintă acest tip de energie atât cantitativ cât şi
ecologic, se poate afirma că din acel moment problema mondială a energiei va fi complet rezolvată.
Cine poate spune, însă, pentru cât timp?

Bibliografie:

1. G. Folescu – Aventura surselor de energie, Editura Albatros, Bucureşti, 1981.

2. M. Ivaşcu, G. Ionescu – Fizica şi problemele energiei, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti , 1987.
3. I. Popescu, E Turcu – Energia, încotro? Editura Scrisul românesc, Craiova, 1978.
4. DISCVERY CHANNEL
5. INTERNET
prof., Constantin NAE