Dante Alighieri

Poet și filozof italian, om politic florentin

Dante Alighieri

O frescă din Galeria Ufizzi

Date personale
Nume la Durante di Alighiero degli
naștere Alighieri
mai 1265[1][2][3][4][5]
Născut Florența, Republica
Florentină[*][6]
Decedat 14 septembrie 1321 (56
 de ani)[1][2]
Ravenna, Statele
Papale[7]
Înmormântat Dante Alighieri's tomb[*]
Alighiero di Bellincione[*]
Părinți
Bella degli Abati[*]
Frați și surori Francesco Alighieri[*] 
Gemma Donati[*] (din
Căsătorit cu
1285)
Jacopo Alighieri[*]
Copii Pietro Alighieri[*]
Antonia Alighieri[*]
Naționalitate Italian
Republica Florentină[*]
Cetățenie

Etnie italian
Religie catolicism
 Om de stat, poet, filozof,
Ocupație
teorist al limbii
limba latină
Limbi
limba italiană 
Universitatea din
Studii
Bologna 
Remigio dei Girolami[*]
Pregătire Brunetto Latini
Cecco d'Ascoli[*][8] 
Activitatea literară
Mișcare/curent
Dolce Stil Novo[*] 
literar
Opere
Divina Comedie
semnificative
Influențe
Aristotel, Homer, Cicero, Vergiliu, Ovidiu,
Boethius, Avicenna, Averroes, Albert cel
 Mare, Toma de Aquino, Bonaventura,
Boethius din Dacia
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text  

Durante degli Alighieri (Dante Alighieri;

n. mai 1265,[1][2][3][4][5] Florența, Republica
Florentină[*][6] – d. 14 septembrie
1321,[1][2] Ravenna, Statele Papale[7]) a
fost un poet și filozof italian, om politic
florentin, cel mai mare scriitor european
din Evul Mediu. Autor al „Divinei Comedii”,
capodoperă a literaturii universale, Dante
este primul mare poet de limbă italiană,
Sommo Poeta („poet în cel mai înalt
grad”).
„Dante era de statură mijlocie, cu un
umblet grav și liniștit. Avea o față lungă,
nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul
negru și des, totdeauna cu o căutătură
melancolică și gânditoare” (Giovanni
Boccaccio, Trattatello in laude di Dante).

Biografia
Viața lui Dante Alighieri este strâns
legată de evenimentele politice din
Florența. În acea perioadă, Florența era
pe cale să devină orașul cel mai
important și puternic din Italia centrală.
Începând din 1250, un guvern comunal
compus din burghezi și meseriași
înlătură supremația nobilimii și, doi ani
mai târziu, se bat primii „fiorini” de aur,
monedă forte a comerțului european.
Conflictul dintre „Guelfi”, fideli autorității
temporale a papei, și „Ghibellini”,
partizani ai primatului politic al
împăraților germani ai „Sfântului Imperiu
Roman”, se transformă într-un război
între nobili și burghezie. La nașterea lui
Dante, după îndepărtarea Guelfilor,
Florența se găsea în puterea Ghibellinilor.
În 1266, Guelfii revin la putere și
Ghibellinii sunt expulzați din oraș. La
rândul lor, Guelfii se divid în două
fracțiuni: „bianchi” (albii) - care încercau
să limiteze hegemonia papei - și „neri”
(negrii).
Dante Alighieri s-a născut la Florența, în
luna mai 1265, într-o familie din mica
nobilime. Tatăl - Alighiero di Bellincione -
se ocupa cu negustoria și a murit pe
când Dante avea 17 ani, iar mama -
Gabriella degli Abati - i-a murit în
copilărie. Cel mai semnificativ eveniment
al tinereții, după cum singur spune în
opera sa „La Vita Nuova”, este întâlnirea
în 1274 cu Beatrice (nobila florentină
Bice di Folco Portinari), pe care o vede în
numai trei ocazii, fără să fi avut
oportunitatea de a-i vorbi vreodată.
Îndrăgostit de ea până la adorație,
Beatrice devine simbolul angelic al grației
divine, pe care o va cânta exaltat în „La
Vita Nuova” și mai târziu în „Divina
Commedia”.

Se cunoaște puțin despre educația

primită, dar creațiile sale scot în evidență
o erudiție deosebită pentru timpurile
sale. A fost profund impresionat de
filozofia și retorica lui Brunetto Latini,
care apare ca figură importantă în „Divina
Comedie”. În Florența, audiază
prelegerile de filozofie și teologie la
școlile franciscane (pe lîngă biserica
Santa Croce) și dominicane (la biserica
Santa Maria Novella), studiindu-i mai ales
pe Aristotel și pe Toma d'Aquino . Se știe
că în 1285 Dante se afla în Bologna și
este foarte probabil să fi studiat la
renumita Universitate din acest oraș.

Dante Alighieri - portret de Sandro Botticelli

La vârsta de 20 de ani se căsătorește cu

Gemma Di Manetto Donati, aparținând
unei ramuri secundare a unei mari familii
nobiliare, de la care va avea patru copii,
Jacopo, Pietro, Giovanni și Antonia.
În 1292, doi ani după moartea Beatricei
în urma unor complicații puerperale,
Dante începe să scrie „La Vita Nuova”. În
același timp, se angajează în viața
politică turbulentă din acel timp,
imaginând în persoana împăratului
„Sfântului Imperiu Roman” mitul unei
posibile unități politice. Totuși, în 1293, în
urma unui decret prin care nobilii erau
excluși de la orice activitate politică,
Dante este constrâns să se dedice numai
creației literare. Doi ani mai târziu, acest
decret este abolit, cu condiția ca
persoana interesată să facă parte dintr-o
corporație artizanală. Dante se înscrie în
corporația medicilor și farmaciștilor, și în
cea a bibliotecarilor, cu mențiunea de
„poet”. Se afiliază fracțiunii „Guelfilor
albi”, care se opuneau influenței papei
Bonifaciu al VIII-lea Caetani. În 1295, este
trimis în San Gimignano cu o misiune
diplomatică iar în 1300 este ales ca
magistrat, unul din cei șase "Priori" -
supraveghetori ai puterii executive care
alcătuia „Signoria”. La îndemnul lui Dante,
liderii grupurilor antagoniste - „albii” și
„negrii” - din rândul Guelfilor, au fost
exilați pentru a se menține liniștea în
oraș. În timp ce Dante se găsea la Roma,
chemat de papa Bonifaciu VIII, fracțiunea
„negrilor” preia puterea politică în
Florența, lui Dante i se interzice prezența
în oraș și este condamnat la o amendă
drastică. Neavând suma necesară, este
condamnat la moarte dacă se va
întoarce vreodată în Florența. Convins că
a fost înșelat, Dante va rezerva un loc
special papei Bonifaciu VIII într-unul din
cercurile „Infernului” din „Divina
Comedie”.

Cu anul 1304 începe pentru Dante un

lung exil, el nu se va mai întoarce
niciodată la Florența. Petrece cea mai
mare parte a exilului la Verona, în anii
1307-1309 la Paris, iar mai târziu la
Ravenna. În 1310, speranțele politice ale
lui Dante au fost trezite de sosirea în
Italia a împăratului Henric al VII-lea de
Luxemburg, în care vedea rezolvarea
rivalităților dintre orașele italiene. Dar
moartea bruscă a lui Henric în 1313 la
Siena întrerupe restaurarea puterii
imperiale. În 1316, conducerea orașului
Florența îl invită să se întoarcă din exil,
dar condițiile umilitoare erau aceleași ca
pentru un infractor iertat. Dante respinge
cu demnitate invitația, spunând că nu se
va întoarce decât dacă i se va restabili în
întregime onoarea („senza onore e dignità
di Dante....a Firenze non entrerò mai”). În
1319, Dante este invitat la Ravenna de
către Guido Novello da Polenta,
conducătorul orașului. Doi ani mai târziu,
este trimis ca ambasador la Veneția. În
timpul călătoriei de întoacere, suferă un
atac de malarie și moare în noaptea de
23/24 septembrie 1321 la Ravenna, unde
se găsește și astăzi mormântul său, deși
florentinii i-au păstrat un loc special în
biserica Santa Croce.

Operele
Dante este ultimul mare exponent al
culturii medievale, care - în generația
următoare cu Petrarca și Boccaccio - va
face trecerea spre umanismul renașterii.
Împreună cu Guido Cavalcanti, Lapo
Gianni, Cino da Pistoia și Brunetto Latini
devine principalul animator al noului stil
literar, „Dolce Stil Novo”. Spiritualitatea lui
Dante este impregnată de misticismul
caracteristic epocii istorice, după care
providența este determinantă pentru
evenimentele din viața oamenilor, pe
calea ce duce la mântuire.

„Vita Nuova”

Prima operă importantă a lui Dante, „Vita

Nuova” („Viața nouă”), a fost scrisă între
1292 și 1293, la scurt timp după moartea
Beatricei. Sensul titlului trebuie căutat în
reînnoirea vitală a poetului după întâlnirea
cu ființa iubită. Volumul conține 31
sonete și „canzoni” reunite prin
intermediul a 42 de comentarii în proză.
În această operă este ilustrată marea
iubire ideală a lui Dante pentru Beatrice,
amintirea primei întâlniri, previziunea
morții sale și propria sa relevație
spirituală susținută de intensitatea
sentimentelor. Dante atribuie experienței
afective o funcție simbolică de
cunoaștere, în afara celei alegorice. „Vita
Nuova” este una din cele mai valoroase
realizări literare europene din punct de
vedere al versificației.

„Le Rime”

În această culegere de versuri sunt

reunite poezii din tinerețe, o grupare de
„rime pietrose” dedicate unei femei cu
numele „Pietra”, datorită lipsei sale de
sensibilitate, în fine un ultim capitol cu
poezii pe teme filozofice, în formă de
dialoguri cu personaje alegorice,
denumite „Justiția Divină”, „Justiția
Umană” și „Legea”.

Dante cu „Divina Commedia” în apropierea intrării în

Infern, privind spre Florența. În fund cele șapte trepte
ale Purgatoriului. Frescă de Domenico di Michelino
(1465) în biserica Santa Maria del Fiore, Florența

„Divina Commedia”

Articol principal: Divina Comedie.

Capodopera lui Dante, „Divina

Commedia”, alegorie în versuri de o
precizie și forță dramatică deosebită, a
fost începută probabil în 1306 și
terminată cu puțin timp înainte de a muri.
Titlul inițial dat de autor a fost „Comedia”,
adjectivul „divina”, folosit de Boccaccio
în lucrarea Trattatello in laude di Dante,
apare pentru prima dată într-o ediție din
1555. Împărțită în trei secțiuni („Inferno”,
„Purgatorio”, „Paradiso”), în operă este
descrisă o călătorie imaginară în cele trei
compartimente ale lumii de după moarte,
în care poetul se întâlnește cu personaje
mitologice, istorice sau contemporane
lui. Fiecare personaj este reprezentantul
unei virtuți sau al unui viciu, situarea în
una din cele trei lumi fiind simbolică, ca
răsplată sau pedeapsă, adesea și după
criterii subiective (poetul îi întâlnește în
Infern pe adversarii lui). Dante este
călăuzit prin Infern și Purgatoriu de către
poetul Virgiliu, simbol al înțelepciunii.
Beatrice - ființa pe care a adorat-o - fiind
instrumentul voinței divine îl ajută să
găsească drumul spre Paradis - acolo
unde înțelege că iubirea mișcă sori și
stele (l’amor che muove il sole e l’altre
stelle). Fiecare secțiune cuprinde 33 de
cântece, cu excepția primei, care are un
cântec în plus servind ca introducere.
Poemul este scris în „terțete” (terza
rima).

Opera oferă o sinteză a opiniilor

filozofice, științifice și politice ale
artistului, interpretate literar, alegoric,
moral și mistic. Dincolo de sensurile sale
profunde, este dramatizarea teologiei
creștine medievale. „Divina Commedia”
este alegoria purificării sufletului și
dobândirii liniștei interioare prin
înțelepciune și dragoste.

Statuia lui Dante la Galleria degli Uffizi, Florența

Opere filozofice și politice

„Il Convivio” („Banchetul”, 1304-1307) a

fost proiectat ca o prezentare în 15
volume a cunoștințelor vremii. Prima
carte ar fi fost introducerea, iar
celelalte 14 ar fi cuprins comentarii
detaliate, dar, din păcate, numai
primele patru volume au fost
terminate. Dante alege „il volgare”
(vezi: Literatură italiană), pentru prima
dată folosit într-o operă culturală în
locul limbii latine.
De vulgari eloquentia, 1577

„De vulgari eloquentia” („Cu privire la

vorbirea comună”, 1303-1305) este un
tratat de analiză a diverselor stiluri
lingvistice și literare, redactat în limba
latină medievală, proiectat în patru
cărți, după obiceiul retoricii medievale.
Dante încearcă să stabilească criterii
sigure de bună folosire a limbii italiene
scrise și dedică un capitol criticii
poeziei italiene. Opera este întreruptă
la capitolul al XIV-lea al cărții a doua.
 „De Monarchia” („Despre monarhie”,
1311-1313) tratat politic în latina
medievală, scris probabil când
împăratul Henric VII se afla în Italia,
este o expunere a filozofiei politice a
lui Dante, incluzând necesitatea unei
structuri multinaționale a „Sfântului
Imperiu Roman”, cu o separare
completă a bisericii de stat.

Dante – repere bibliografice

Dante Alighieri, Divina Comedie. [I.]

Infernul, traducțiune de Maria P. Chițiu,
Craiova, 1883 (traducere nerimată).
Dante Alighieri, Divina Comedie. II.
Purgatoriul, traducțiune de Maria P.
Chițiu, Craiova, 1888 (traducere
nerimată).
Dante Alighieri, Infernul, traducere în
versuri de N. Gane, Editura Librăriei
Nouă Iliescu, Grossu & Comp., Iași,
1906.
Dante Alighieri, Divina Comedie.
Infernul, traducere de G. Coșbuc, ediție
îngrijită și comentată de Ramiro Ortiz,
Editura „Cartea Românească”,
București, f. a. [1924]. Cf. și G. Coșbuc,
Opere, VII. Traduceri, Dante, Divina
Comedie, 1. Infernul, ediție critică de
Gh. Chivu, prefață și comentarii de
Alexandru Duțu, Editura Minerva,
București, 1985.
Dante Alighieri, Divina Comedie.
Purgatoriul, traducere de G. Coșbuc,
ediție îngrijită și comentată de Ramiro
Ortiz, Editura „Cartea Românească”,
București, f. a. [1927].
Dante Alighieri, Divina Comedie.
Paradisul, traducere de G. Coșbuc,
ediție îngrijită și comentată de Ramiro
Ortiz, Editura „Cartea Românească”,
București, f. a. [1932].
Dante Alighieri, Infernul, tradus de
Alexandru Marcu, ilustrat de Mac
Constantinescu, editat de Scrisul
Românesc, Craiova, 1932 (traducere în
proză).
Dante Alighieri, Purgatoriul, tradus de
Alexandru Marcu, ilustrat de Mac
Constantinescu, editat de Scrisul
Românesc, Craiova, 1933 (traducere în
proză).
Dante Alighieri, Paradisul, tradus de
Alexandru Marcu, ilustrat de Mac
Constantinescu, editat de Scrisul
Românesc, Craiova, 1934 (traducere în
proză).
Dante Alighieri, Divina Comedie, în
românește de Eta Boeriu, note și
comentarii de Alexandru Duțu și Titus
Pîrvulescu, Editura pentru Literatură
Universală, București, 1965
(numeroase reeditări).
Dante Alighieri, Opere minore, traduceri
de Francisca Băltăceanu, Titus
Bărbulescu, Oana Busuioceanu, Virgil
Cândea, Petru Creția, Ștefan Aug.
Doinaș, Sandu Mihai Lăzărescu, Elena
Nasta, Romulus Vulpescu; comentarii
de Oana Busuioceanu, Virgil Cândea,
Ștefan Aug. Doinaș, Alexandru Duțu;
introducere, tabel cronologic și note
introductive de Virgil Cândea, Editura
Univers, București, 1971.
Dante, Infernul, interpretare
românească, note și un cuvînt înainte
de George Buznea, Editura Univers,
București, 1975.
Dante, Purgatoriul, interpretare
românească și note de George Buznea,
Editura Univers, București, 1978.
Dante Alighieri, Divina Comedie, în
românește de Giuseppe Cifarelli, ediție
îngrijită de Titus Pîrvulescu și prefațată
de Alexandru Ciorănescu (8), Editura
Europa, Craiova (9), 1993, cu ilustrații
de Marcel Chirnoagă (reed. 1998,
Editura Dacia, Cluj-Napoca).
Dante Alighieri, Divina Comedie,
repovestită pentru cei tineri de Dumitru
Trancă, Editura Atlasis, București, 1992
(repovestire explicativă în proză).
Dante Alighieri, Divina Comedie,
traducere în versuri de Ion A. Țundrea,
 prefață de N. Iorga, Editura Medicală,
București, 1999.
Dante Alighieri, Divina Comedie.
Infernul, text bilingv, cu versiune
românească, note, comentarii, posfață
și repere bibliografice de Răzvan
Codrescu, Editura Christiana,
București, 2006.

Dante în românește (online)

Infernul (trad. de George Pruteanu
Laszlo Alexandru, Lectura lui Dante .

Despre Dante Alighieri în

românește
Laszlo Alexandru, Dante - "Infernul" - O
interpretare , în E-Leonardo, nr.
12/2007;
Laszlo Alexandru - Ovidiu Pecican,
Dialoguri despre Dante (I) , în E-
Leonardo, nr. 9/2006;
Laszlo Alexandru - Ovidiu Pecican,
Dialoguri despre Dante (II) , în E-
Leonardo, nr. 10/2006;
Laszlo Alexandru - Ovidiu Pecican,
Dialoguri despre Dante (III) , în E-
Leonardo, nr. 11/2007;
Laszlo Alexandru - Ovidiu Pecican,
Dialoguri despre Dante (IV) , în E-
Leonardo, nr. 12/2007;
Laszlo Alexandru - Ovidiu Pecican,
Dialoguri despre Dante (V) , în E-
Leonardo, nr. 13/2008;
Laszlo Alexandru - Ovidiu Pecican,
Dialoguri despre Dante (VI) , în E-
Leonardo, nr. 14/2009;
Laszlo Alexandru, A revedea stelele.
Contribuții la studiul operei lui Dante,
Cluj, Casa Cărții de Știință, 2013, ISBN
9786061703395;
Laszlo Alexandru, Prin pădurea
întunecată. Dialoguri despre Dante, în
colaborare cu Ovidiu Pecican,
București, Ed. Vinea, 2011, ISBN
9789736983191;
Laszlo Alexandru, Per la selva oscura.
Dante parlato, în collaborazione con
Ovidiu Pecican, traduzione italiana di
Laszlo Alexandru, illustrazioni di
 Alexandru Pecican, con la
presentazione di Patrizio Trequattrini,
București, Ed. Vinea, 2013, ISBN
9789736983597;
Alexandru Balaci, Dante Alighieri,
București, Tineretului, 1966

Note
1. ^ a b c d „Dante Alighieri” , Gemeinsame
Normdatei, accesat în 9 aprilie 2014
2. ^ a b c d Dizionario Biografico degli
Italiani , accesat în 8 februarie 2015
3. ^ a b International Standard Name
Identifier , accesat în 14 octombrie 2015
4. ^ a b Жизнь Данте и его малые
произведения , Q24704018[*], p. 419-447
5. ^ a b Данте Алигьери, Q4484349[*]
6. ^ a b „Dante Alighieri” , Gemeinsame
Normdatei, accesat în 10 decembrie 2014
7. ^ a b „Dante Alighieri” , Gemeinsame
Normdatei, accesat în 30 decembrie 2014
8. ^ A Short History of Astronomy

Legături externe
it Dante Alighieri: Al principio del

cammin di Italiana lingua

it Divina Commedia - text complet

Dante Alighieri
Dante Alighieri
it Dante Alighieri's works : text,

concordances and frequency lists

en Dante Alighieri: The Divine Poet
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Dante_Alighieri&oldid=12459291

Ultima modificare efectuată acum …

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 ,

exceptând cazurile în care se specifică altfel.