You are on page 1of 20

Giovanni Boccaccio

Giovanni Boccaccio

Giovanni Boccaccio
Date personale
16 iulie 1313
Născut Certaldo, Republica
Florentină[*][1]
Decedat 21 decembrie 1375 (62
de ani)[2]
Certaldo, Republica
Florentină[*][3]
Înmormântat Q3668236[*]
Cetățenie Italia
Etnie italian
Biserica Romano-Catolică
Religie

povestitor[*]
poet
diplomat
Ocupație traducător
textier
biograf[*]
mitograf[*]
Activitate
limba latină
Limbi
limba italiană 
Profesor Benvenuto da Imola[*] 
pentru
Opere
Decameronul 
semnificative
Prezență online
site web oficial
Internet Movie Database
Modifică date / text  

Giovanni Boccaccio (n. 1313 — d. 21


decembrie 1375, Certaldo/Florența) a
fost un poet și umanist italian. Cu
povestirile sale reunite în Il Decamerone
(„Decameronul”, 1470) a influențat nu
numai dezvoltarea literaturii italiene, dar
a și creat modelul genului de nuvelă,
reluat în creația multor scriitori europeni.
Viața și opera
Boccaccio se naște în anul 1313 (iunie
sau iulie), probabil în Certaldo/Toscana,
posibil însă și în Florența, ca fiu natural al
negustorului Florentin Boccaccio di
Chellino și al unei femei de origine
modestă, al cărei nume nu se cunoaște.
După primii ani de școală la Florența,
este trimis de tatăl său în 1327 la Napoli
să facă practică în comerț, activitate la
care renunță pentru a studia Dreptul
canonic și limbile clasice. În acei ani
Boccaccio studiază în special clasicii
latini, precum și literatura de curte
franceză și italiană, și scrie primele sale
opere: Filocolo (1336-1338), Filostrato
(1335), Teseida (1339-1341), Caccia di
Diana (1334-1338). Boccaccio era primit
la curtea regelui Robert d'Anjou, regele
orașului Napoli, unde o cunoaște pe
Maria de Conti d'Anjou, fiică nelegitimă a
regelui, cu care are relații amoroase și
care apare ca Fiammetta în multe din
creațiile sale literare.
„Giovanni Boccaccio”, portret de Andrea del
Castagno, 1450 - Galleria degli Uffizi, Florența

În 1341 trebuie să se întoarcă la Florența


— tatăl său trecea printr-o perioadă de
dificultăți financiare în urma falimentului
băncii Bardi — și primește o funcție
diplomatică din partea conducerii
orașului, printre care la curtea lui
Ostasios da Polenta în Ravenna (1346) și
pe lângă Francesco Ordelaffi în Forli
(1348). Compune noi opere poetice și în
proză: Ninfale d'Ameto sau Commedia
delle Ninfe fiorentine (1341–1342), Elegia
di madonna Fiammetta (1343–1344),
Ninfale fiesolano (1344–1346).

În 1350 se întâlnește pentru prima dată


cu Francesco Petrarca, după ce mai
înainte îi scrisese epistola în limba latină
"Mavatores Miles" (1339). De Petrarca îl
leagă o trainică prietenie până la
moartea acestuia în 1374. Împreună se
angajează în traducerea autorilor
antichității clasice, astfel, la îndemnul
său, Leontino Pilato traduce în limba
latină epopeele lui Homer. Petrarca îl
ajută să iasă dintr-o criză religioasă,
îndrumându-l către cultura literară de tip
umanist. Operele târzii ale lui Boccaccio
vor fi scrise numai în limba latină, printre
acestea "Genealogia deorum gentilium",
un mare tratat de mitologie greco-
romană, care pentru două secole rămâne
cartea cea mai citită pe această temă.
Între timp (1348-1353), după teribila
epidemie de ciumă care a devastat
Europa în anul 1348, lucrează la opera sa
majoră, "Il Decamerone", care va circula în
manuscrise și va fi tipărită pentru prima
dată abia în 1470.

Decameronul

Așa cum rezultă din înțelesul grec al


titlului, acțiunea are loc în decursul a
zece zile. După o precuvântare dedicată
"grațioaselor doamne" ("vaghe donne")
care cunosc arta amorului, urmează o
introducere ce dă un cadru terifiant
atmosferei de groază care domnea în
Florența bântuită de ciumă. Șapte tinere
doamne și trei tineri s-au refugiat într-o
vilă din apropierea Florenței pentru a
scăpa de contaminare și, pentru a face
să treacă timpul în mod plăcut, între
conversații, banchete și dansuri, se
adună zilnic - cu excepția zilelor de vineri
și sâmbătă, dedicate practicilor
religioase - într-o poiană, unde fiecare
spune o povestire pe o temă prestabilită,
propusă de fiecare dată de "regele" sau
"regina" grupului, aleși prin rotație. La
sfârșitul zilei, cele zece povestiri sunt
urmate de un "canzone" (un recitativ în
formă poetică) și de dans. A rezultat
astfel un număr de 100 nuvele care
alcătuiesc Decameronul, prima și în
același timp cea mai bună operă în proză
a literaturii italiene din epoca
Umanismului, etapă care precedă
Renașterea. Nuvelele se caracterizează
prin tematica foarte variată, plină de
umor și galanterie, adesea foarte
îndrăzneață, din care nu lipsesc
picanteriile spre deliciul cititorului, cu o
compoziție în formă magistrală și
descrierea pregnantă a caracterelor. În
unele cercuri puritane ale timpului, cartea
a fost curând considerată periculoasă
pentru moravuri, încât nu mult a lipsit să
fie arsă în public, la îndemnul călugărului
fanatic Girolamo Savonarola. În timpurile
moderne, Decameronul are o mare
audiență la public, au fost turnate și filme
inspirate din această operă literară,
printre care remarcabil este cel în regia
lui Pier Paolo Pasolini (1971).

Umanismul la Boccaccio
Umanismul este filozofia de viață
progresistă care, fără a implica
supranaturalul, afirmă capacitatea și
responsabilitatea personajelor de a trăi
vieți morale, tinzând spre împlinirea
proprie și aspirând la binele umanității.
Concepția de viață a Umanismului care
este inclusă și în Decameron ne
îndeamnă să trăim bine și complet. Prin
numeroasele povestiri în care sunt
arătate o mulțime de tipuri de oameni,
cunoașterea lumii este obținută prin
intermediul observării, experimentării și
analizei raționale. În lucrare se poate
urmări foarte bine și autoîmplinirea în
sensul cel mai larg, conferindu-le vieților
protagoniștilor un scop, astfel cititorul
privind cu uimire și satisfacție
frumusețea existenței umane, provocările
și dramele ei, și chiar inevitabilul morții. O
trăsătură importantă în Decameronul lui
Boccaccio este că opera prezintă și
expresia sentimentului popular, printre
personaje apărând meșteșugari, preoți,
călugări, țărani, alături de personaje
feminine din mediile respective.
Boccaccio redă viața eliberată de
constrângerile morale ascetice, studiază
pasiunile omenești nu numai în forma lor
plenară, ci și în cea instinctuală,
punându-le față în față cu convențiile
unei societăți ipocrite, naive. Astfel,
Decameronul devine expresia unei ample,
puternice, variate și incisiv de satirice
răzvrătiri împotriva tradițiilor impuse.

Ultima perioadă a vieții


Statuia lui Boccaccio la Galleria degli Uffizi, Florența

În anul 1351 este numit în administrația


orașului Milano iar în 1359 înființează
prima catedră de limbă greacă la "Studio
Fiorentino". Între timp scrie "Trattatello in
laude di Dante" (1357). După călătorii
întreprinse la Napoli și Veneția, se
întoarce la Florența, unde în 1373
primește o funcție de docent la
"Universitatea Florentină" pentru a face
comentarii asupra operei lui Dante.
Starea sănătății lui se înrăutățește și la
21 decembrie 1375 moare în vila lui de la
Certaldo.
Influența operei lui
Boccaccio
În special creația sa majoră,
Decameronul, a exercitat o deosebită
influență asupra operelor scriitorilor
europenei. Printre aceștia sunt de
menționat Geoffrey Chaucer ("The
Canterbury Tales", 1385-1400), François
Rabelais, Miguel de Cervantes, Gotthold
Ephraim Lessing. În 1879, compozitorul
Franz von Suppé creează opera
"Boccaccio".

Lista operelor lui Boccaccio


În limba italiană
Scrieri din tinerețe

"Elegia di Constanza", 1332


"La caccia di Diana", 1334-1338
"Il Filostrato", 1335
"Il Filocolo", 1336-1338
"Teseida delle nozze d'Emilia", 1339-
1341
"Ninfale d'Ameto" sau "Commedia delle
Ninfe fiorentine", 1341-1342
"Amorosa visione", 1341-1342
"Elegia di Madonna Fiammetta", 1343-
1344
"Ninfale fiesolano", 1344-1346

Opera de maturitate
"Il Decamerone", 1349-1351 (revăzut în
1370-1371

Opere târzii

"Zibaldone Magliabechiano", 1351-1356


"Trattatello in laude di Dante", 1357
"Corbaccio: il labirinto di amore", 1365
"Rime", 1374

În limba latină
Genealogia deorum gentilium, 1532

"Genealogia Deorum Gentilium", 1350-


1360
"De claris mulieribus", 1360-1362
"De casibus virorum illustrium", 1355-
1365
"Bucolicum Carmen", 1367-1369

Legături externe
en Decameron Web

it Boccaccio OperaOmnia

1. ^ „Giovanni Boccaccio” , Gemeinsame


Normdatei, accesat în 10 decembrie 2014
2. ^ „Giovanni Boccaccio” , Gemeinsame
Normdatei, accesat în 9 aprilie 2014
3. ^ „Giovanni Boccaccio” , Gemeinsame
Normdatei, accesat în 30 decembrie 2014

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Giovanni_Boccaccio&oldid=12526317

Ultima modificare efectuată acum …

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 ,


exceptând cazurile în care se specifică altfel.

You might also like