Professional Documents
Culture Documents
,,În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca
încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat și
gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei.
Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul și lăsase de moștenire fiilor și
nepoților ura și vrajba de sânge. Cincizeci de ani, și numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte
și suferințe — împărat, ce-n viața lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la
surâsul plin de amor al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe ale ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se
simțea slab, se simțea murind și n-avea cui să lese moștenirea urii lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă
împărăteasa tânără — pat aurit, însă pustiu și nebinecuvântat, — trist mergea la război cu inima neîmblânzită, — și
împărăteasa sa, rămasă singură, plângea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. Părul ei cel galben ca aurul cel mai
frumos cădea pe trupul ei alb și umeri rotunzi, — și din ochii ei albaștri și mari curgeau șiroaie de mărgăritare apoase
pe o față mai albă ca argintul crinului. Lungi cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor, și vine albastre se trăgeau
pe fața ei albă ca o marmură vie......
.......................................................................................................................................................................................
Trecu o lună, trecură două, trecură nouă, și împărăteasa făcu un fecior alb ca spuma laptelui, cu părul bălai ca razele
lunii.
Împăratul surâse, soarele surâse și el în înfocata lui împărăție, chiar stătu pe loc, încât trei zile n-a fost noapte, ci
numai senin și veselie, — vinul curgea din butii sparte și chiotele despicau bolta cerului.
Și-i puse mama numele: Făt-Frumos din lacrimă. Și crescu și se făcu mare ca brazii codrilor. Creștea într-o lună cât alții
într-un an.
Când era destul de mare, puse să-i facă un buzdugan de fier, îl aruncă în sus de despică bolta cerului, îl prinse pe
degetul cel mic și buzduganul se rupse-n două. Atunci puse să-i facă altul mai greu -îl aruncă în sus aproape de palatul
de nori al lunii; căzând din nori, nu se rupse de degetul voinicului.,,
4 Poți oferi sinonime ale cuvintelor neînțelese ( din explicațiile profesorului sau cu ajutorul colegilor) ?
6 Dar Împărăteasa ?
10 De ce?
Text 2 Ulița copilăriei de Ionel Teodoreanu
,,Pe-atunci, ulițele de astăzi erau ale pământului și se numeau brazde și frățește viețuiau, rodind.... Când a venit pe
lume fratele meu cel mic, ulița îl aștepta la poartă. El nu știa: era așa de mic! Căsuța lui de-atunci era un leagăn alb;
palmele mamei erau singura uliță prin care putea păși; ochii mamei - singurele ferestre prin care putea privi. Pe-
atunci știa doar să scâncească și se numea Scâncea-voievod. A trecut vreme până când, cu mâinile și cu picioarele, a
prins să meargă de-a bușele prin molatica împărăție a covorului. Acolo a hoinărit, în voie, în tovărășia unui mielușel
de lemn potcovit cu rotițe, bucălat și fumuriu la trup, ca un strugur de lână. Îl purta prin luncile de țesături, și parcă
mai degrabă mielușelul era păstorul, căci el privea doar, iar copilașul păștea covorul, mozolind.
Acolo s-a rătăcit prin codrul picioarelor de scaune și de măsuțe, sălaș al urșilor, al lupilor, al tigrilor și al altor
sălbăticiuni de pâslă sau carton. Acolo a privit cele dintâi păsări și a ascultat cele dintâi ciripiri: muștele cu bâzâitul lor.
Acolo s-a trudit zădarnic să treacă dealurile taburetelor, pe sub care motanul își croia tunel. De câte ori coada
motanului, fum alb, n-a încercat pornirea mâniei lui de floare! Acolo i s-au minunat ochii, privind vântoasa pădure de
aur a flăcărilor din sobă potolindu-se, prefăcută în toamnă arămie, moțăind scuturată în rodii de rubin adormind
cenușă.... În curând, pașii lui se căzniră prin ogradă ; ulița îl privea înduioșată pe sub poartă, făcându-i semne cu
portița: îl chema la ea. Ulița avea și un felinar, pripășit printre rarii ei copaci În fiecare seară, un moșnegel ghebos
venea șchiopătând până la felinar; îi vorbea ceva la ureche, ocrotindu-și vorbele cu mânile, și felinarul îi răspundea cu
o lumină care dăinuia toată noaptea. Într-o zi, copilul care ședea de la prânz pe uliță văzu pe moșnegel venind ca de
obicei. ... Când l-au trimis părinții la învățătură, ulița l-a întovărășit până la colț; mai mult nu putea. De acolo 1-a
privit o clipă și s-a întors spre casă, lăsîndu-1 singur. Pașii lui se sfiiau pe celelalte ulițe; ochii îi erau uluiți de
vălmășeală, urechile asurzite de larmă; sufletul, înfricoșat. Și sufletul, fără să-i ceară încuviințarea, s-a furișat acasă.
Când s-a deșteptat din toropeala de care fusese cuprins, trupul îi înghețase pe o bancă, sufletul îi era departe, în
brațele uliței.,,
Răspunde la întrebări :
1 Extrage din text minim trei cuvinte care arată timpul în care se petrece acțiunea.
2 Explică sensul cuvântului uliță din secvența:,, palmele mamei erau singura uliță prin care putea păși,,
3 Identifică o personificare .
6 Delimitează ,colorând cele trei părți specifice unei compuneri : introducerea , cuprinsul , încheierea .
,,Încetul cu încetul, Momo îi devenise absolut necesară lui Gigi Ghidul. În măsura în care s-ar putea afirma așa ceva
despre un tânăr atât de nestatornic si de ușuratic, îl cuprinsese o dragoste profundă față de fetița zburlită și ar fi dorit
s-o care pretutindeni cu el.
După cum știm, pasiunea lui era să spună povești. Tocmai în acest punct se petrecuse în el o transformare resimțită
foarte clar chiar de el însuși. Mai înainte, istoriile sale se dovedeau uneori oarecum mediocre, pur și simplu nu-i
trecea prin minte ceva potrivit, repetase unele lucruri și se mai inspirase din vreun film vizionat sau dintr-o povestire
citită într-un ziar. S-ar putea spune că poveștile sale mergeau pe jos, dar de când o cunoștea pe Momo le crescuseră
dintr-odată aripi.
În special când Momo era de fata și-l asculta, fantezia lui înflorea ca o pajiște primăvara. Copiii și oamenii mari se
îmbulzeau în jurul lui. Acum știa să spună povești cu multe urmări, continuând zile întregi și chiar săptămâni — și era
inepuizabil, plin de idei. De altfel, el însuși se asculta la fel de interesat, căci habar n-avea unde îl va duce imaginația.
Odată, când sosiră din nou calatori dornici să viziteze amfiteatrul (Momo ședea și ea într-o parte pe treptele de
piatra), Gigi începu astfel:
— Mult stimate doamne și domni! După cum ar trebui să vă fie cunoscut tuturor, împărăteasa Strapatia Augustina a
purtat nenumărate războaie pentru a-și apăra țara de atacurile repetate ale Fricilor si Tremuricilor.
Într-un timp când învinsese din nou aceste popoare, o apuca o asemenea furie din pricina necontenitei tulburări,
încit amenința să-i extermine cu toată seminția lor pe atacatori și să nu-i mai ierte decât dacă regele lor Xaxotraxolus
i-ar preda drept răscumpărare peștișorul său auriu.
Căci pe vremurile acelea, doamnelor si domnilor, peștișorii aurii erau încă necunoscuți în ținuturile noastre.
Împărăteasa Strapatia aflase însă de la un călător că acel rege Xaxotraxolus ar avea un peștișor care urma să se
transforme în aur curat de îndată ce va ajunge la maturitate. Iar împărăteasa dorea neapărat să intre în posesia unei
asemenea rarități. ,,
Răspunde la Întrebări :
8 Scrie sensul ( sinonimul ) cuvântului care , din enunțul :,,ar fi dorit s-o care pretutindeni cu el. ,, Alcătuiește un
enunț în care să aibă altă valoare morfologică.
Sandor zvâcnește din urechea lui crestată, se schimonosește caraghios, scoțând dințișorii de sus peste buza de jos.
Zboară în cercuri razante în jurul lămpii, ca și când l-ar goni cineva, și până la urmă se atârna din nou de lampa din
tavan.
Sandor se codește și se scarpină la urechea sa crestată. Dar, până la urmă, se hotărăște să vorbească.
— M-am născut în Transilvania, în podul unei biserici vechi din Băcel, în județul Covasna. Patria mea, Transilvania,
numită și Ardeal, se află în centrul României. Acolo este foarte frumos. Acolo este cel mai frumos! Nicăieri nu este
atât de frumos ca în Transilvania: vaste păduri întunecate, pajiști verzi unde își duc ciobanii turmele de oi la păscut,
lanțuri de munți imense, râuri și lacuri limpezi în care poți să vezi pana la fund. Acolo sunt locuri, unde nu auzi niciun
zgomot omenesc, niciun motor. Poate doar câte o haită de lupi, care urlă la luna plină. Tăcerea este atât de profundă
încât, pe un băiat ca tine l-ar cuprinde frica de atâta liniște. Eu cred că tu nu ai nicio vină că trăiești într-un loc atât de
zgomotos... Jendrik!?
Se aude un sforăit ușor. Sandor povestise atât de frumos, încât pe Jendrik îl cuprinsese tot mai mult oboseala și
până la urmă adormise.
Jendrik visează că este un liliac și zboară, în vis, peste văi verzi, peste vârfuri de copaci. Se lasă purtat de vânt și dă
din aripi plin de încântare.
Răspunde la întrebări :
7 Descrie in maxim 3 rânduri locul în care locuiești , folosindu-te și de informațiile aflate din text .
Mă numesc August, să știți. Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-ați imagina, probabil că este mai rău.
Săptămâna viitoare voi începe clasa a cincea. Până acum n-am mai fost niciodată la o școală adevărată, așa că sunt
mort de frică. Lumea crede că nu m-am dus la școală din cauza înfățișării mele, dar nu-i ăsta motivul.
Nu m-am dus din cauza operațiilor. De când m-am născut, am fost operat de douăzeci și șapte de ori. Cele mai grele
operații s-au petrecut înainte să împlinesc patru ani, așa că nu mi le aduc aminte. Dar de atunci am mai făcut câte
două sau trei operații în fiecare an, unele mai mari, altele mai mărunte. Sunt mic pentru vârsta mea și mai sufăr și de
alte mistere medicale cărora doctorii nu le-au dat de capăt, așa că am fost bolnav mult și des. În consecință, părinții
mei au hotărât că este mai bine să nu merg la școală. Dar acum sunt mult mai puternic. Ultima operație am suferit-o
acum opt luni și probabil că în următorii doi ani nu va mai trebui să îndur niciuna.
Mama mi-a fost învățătoare acasă. Înainte lucra ca ilustrator de cărți pentru copii. Desena zâne și sirene superbe. Dar
desenele pentru băieți nu erau la fel de grozave. A în cercat o dată să mi-l deseneze pe Darth Vader1 , însă la sfârșit
arăta ca un robot ciudat, în formă de ciupercă.
Nu pot spune că mi-am dorit mereu să merg la școală, pentru că n-ar fi chiar adevărul-adevărat. Voiam să merg la
școală cu condiția să fiu la fel ca toți ceilalți copii care merg la școală. Să am mulți prieteni, să-mi petrec vremea cu ei
după ore și alte lucruri dintr-astea. Am și eu câțiva prieteni foarte buni. Cel mai bun prieten al meu este Christopher,
urmat de Zachary și de Alex. Ne cunoaștem de când eram în fașă. Pentru că mă știu dintotdeauna, s-au obișnuit cu
mine. Când eram mici, ne întâlneam mereu să ne jucăm, dar pe urmă Christopher s-a mutat la Bridgeport, în
Connecticut. Asta înseamnă mai mult de o oră de mers cu mașina de unde locuiesc eu, în North River Heights, un
cartier situat în locul cel mai înalt din Manhattan. Iar Zachary și cu Alex au început să se ducă la școală. Nostim este
că, deși Christopher e cel care s-a mutat departe, pe el îl văd în continuare mai des decât îi văd pe Zachary și pe Alex.
Ei au acum prieteni noi. Dar dacă ne întâlnim întâmplător pe stradă, sunt în continuare de treabă cu mine și mă salută
întotdeauna.
Răspunde la întrebări :