You are on page 1of 6

AFECTIVITATEA

Afectivitatea este o componentă fundamentală a psihicului uman, la fel de prezentă în comportamentul şi


activitatea noastră cotidiană ca şi cogniţia. Nu întâmplător, analiza psihologică s-a învârtit întotdeauna în
jurul relaţiei raţiune-emoţie, cu exagerările cunoscute – în direcţia supraestimării raţiunii şi subestimării
afectivităţii sau în direcţia supraestimării rolului trăirilor emoţionale şi subestimării rolului raţiunii.
În mod firesc, opoziţiile exclusiviste şi absolutizările unilaterale nu pot conduce decât la soluţii eronate.
Realitatea psihologică a omului este de aşa natură că nici una din cele două componente ale ei nu poate fi
eliminată fără a-i provoca o mutilare gravă. Dimpotrivă, modelul ideal al omului ar fi acela în care ambele
componente să atingă niveluri de dezvoltare cât mai înalte şi să se echilibreze reciproc: câtă gândire, atâta şi
sentiment, cât sentiment atâta şi gândire.
Starile afective nu sunt doar simple “umbre” ale trebuintelor, proiectii in constiinta ale unor stari organice,
sau “dublete” gratuite ale unor dezechilibre fiziologice.
Dupa Paul Popescu – Neveanu “afectivitatea este fenomenul de rezonanta a lumii in subiect si care se
produce in masura si pe masura dispozitivelor rezonante ale subiectului si este totodata vibratia expresiva a
subiectului social in lumea sa, o launtrica melodie existentiala care erupe in actiune si reorganizeaza lumea.
Emotia este nu numai traire subiectiva dar si comunicare evaluativa, este nu numai o functie dinamico-
energetica subiectiva, vectoriala, dar si o conduita afectiva” ( P. Popescu – Neveanu, Curs de psihologie, 1976,
1977).
Afectivitatea este proprietatea individului de a simti emotii si sentimente,ansamblul proceselor,stariilor si
relatiilor emotionale sau afective.In oricare fenomen emotional se disting modificari organice si vegetative
secundare, comportamente motorii afective, tratari subiective de un anumit grad de complexitate si având o
anumita semnificatie pentru persoana care le incearca.
O prima problema a psihologiei emotiilor este aceea a relatiei dintre componentele vagetative si motorii pe
o parte si comportamentele psihice, subiective pe de alta. Unii au socotit ca modificarile corporale sunt cauzate
de trairea subiectiva (J.F. Herbart). Altii, ca trairea subiectiva este efectul modificarilor corporale (W. James si
K. Lange) . Ambele interpretari s-au dovedit insa a fi unilaterale si inguste. Unilaterale, pentru ca intre cele
doua serii de componente este unitate, interactiune sincronica, trairea subiectiva având la baza mecanisme
neurosomatice fara de care ea nu poate sa apare si sa se exprime, sa se comunice. Inguste, pentru ca problema
principala nu este aceea a corelatiei dintre corporal si psihic ci a interactiunii dintre subiect ca om, in
plentitudinea tuturor insusirilor sale si mediul natural si social.
Vibratia, pulsatia, angajarea prin mobilizare, energizare si directionare, cu un cuvânt, emotiile nu
se explica prin faptul ca “inima bate accelerat”, “ochii stralucesc”. De regula, emotiile sunt declansate prin
fapte cognitive,exceptiile facând doar dispozitiile organice. Explicatia variabilitatii subiective a proceselor
afective nu tine deci de organizarea cognitiva a subiectilor, ci de organizarea lor motivationala.
Emotiile apar ca desfasurari active ale motivelor in raport cu o situatie pe când motivele ar putea fi
caracterizarte ca un fel de “concentrate” sau “condensari” emotionale.
Dupa V. Pavelcu, daca motivele se exprima in emotii, ele se si formeaza si dezvolta prin trairi
emotionale. Emotiile depind de semnificatia pe care o au pentru subiect evenimentele ce se produc in ambianta
si in propriul organism. Procesele emotionale se dezvolta si in legatura cu amintiri sau circumstante imaginare.
Reactiile, tensiunile si desfasurarile emotionale sunt efectul confruntarii dintre cerintele subiectului si datele
reale sau prezumtive ale vietii lui intr-un anumit cadru obiectiv.
Daca cerintele interne –trebuinte si motive- sunt satisfacute efectul emotional este pozitiv implicând
placere, satisfactie,aprobare,entuziasm.In situatia contrazicerii cerintelor,a insatisfacerii lor,intervine
neplacerea, nemultumirea, dezaprobarea, necazul, indignarea.
Procesele psihice care sunt generate de relatiile dintre obiect si subiect sub forma de trairi, uneori
atitudinale, poarta denumirea de procese afective.
Desi strans legate de toate celelalte fenomene psihice, procesele afective au anumite proprietati
specifice, care tin de relatiile intre afectivitate si cognitie,afectivitate si motivatie, afectivitate si alte
functii psihice.
a.) Afectivitate si cognitie
Multi autori au demonstrat legatura intre afectiv si cognitiv.
Herbert a aratat inca din 1825 ca emotiile nu pot exista in afara actelor intelectuale, ele fiind produsul
ciocnirii reprezentarilor. Astfel, emotiile sunt declansate de informatiile care vin din mediul extern, insa prin
natura lor sunt trairi tensionale generate direct de motivatie.
Piaget considera ca inteligenta si afectivitatea sunt inseparabile. Dupa opinia lui, afectivitatea joaca rol de
sursa energetica de care depinde functionarea inteligentei; energetica conduitei releva afectivitatea, in timp ce
structurile ei releva functiile cognitive.
Interesanta este si comparatia care s-a facut intre “stadiile dezvoltarii intelectuale” ale
lui Piaget si “stadiile dezvoltarii afective” a copilului, creionate deFreud.
Intre cele doua teorii exista o serie de deosebiri, care pot fi analizate dupa urmatoarele criterii:
- dupa gradul de organizare: la Freud stadiile se afla in permanenta stare de organizare si dezorganizare,
interfereaza, lasand in urma lor sedimente, puncte de fixatie, pe cand la Piaget ele sunt paliere de echilibru
dinamic intre structurile cognitive formate, care nu lasa urme dupa ce au fost depasite;
- dupa reversibilitatea proceselor : la Piaget evolutia este ireversibila, copii nu revin la stadiile intelectuale deja
parcurse, in timp ce la Freud exista nenumarate miscari regresive, tranzitorii sau permanente; se pare insa ca in
aceste stadii copilul regreseaza si in plan intelectual;
- dupa cronologia stadiilor : in timp ce la Piaget exista o cronologie logica a stadiilor, la Freud, chiar daca
exista o anumita cronologie, ea nu este obligatorie.
Pe langa aceste deosebiri, exista si asemanari intre cele doua teorii, ca de exemplu:
- mecanismele de perceptie, incorporare si introectie ale lui Freud sunt vecine si complementare cu asimilarea
lui Piaget;
- mecanismul “identificarii” presupune in esenta o transformare, si de aceea se apropie de mecanismul
acomodarii.
In esenta, cele doua modele sunt dinamice, fundamentate pe interactiunea permanenta dintre subiectul in
formare si mediul sau. De fiecare data cand un fapt (cognitiv sau afectiv) este interiorizat, el va modifica
subiectul care il receptioneza si din aceasta cauza el se va afla intr-o dispozitie fuctionala diferita pentru
interiorizarile ulterioare.
b.) Afectivitate si motivatie
O prezentare sugestiva a relatiei dintre cele doua procese ii apartine luiVasile Pavelcu.
El arata ca afectivitatea nu este un simplu insotitor al motivului, desi el are proprietati motivationale (de
exemplu, sentimentul poate avea o mare valoare propulsatoare pentru conduita umana); pe de alta parte,
motivul devine afectiv si tensional in procesul realizarii scopului.
“Afectul se naste in momentul in care impulsul este franat sau suspendat de o alta forta externa sau
interna. Astfel se creeaza campul afectiv si dinamic, tensiunea afectiva” ( V. Pavelcu, “Din viata
sentimentelor”, 1969).
Alti psihologi, inspirandu-se din conceptia lui Pavelcu, incearca sa stabileasca o distinctie intre
afectivitate si motivatie si demonstreaza ca motivul are caracter de “vector”, iar procesul afectiv are aspect de
“camp” ; astfel, emotia nu este derivata din motive, ci este si cauza, si efect al motivatiei.
Aceasta contrazice teoria emotiei ca “dezorganizatoare” a conduitei, care reduce afectivitatea la “excesul de
motivatie”, pierzand din vedere emotiile pozitive, stenice, care insotesc ramura ascendenta a curbei
performantei.
Paul Popescu – Neveanu arata ca procesele afective sunt motive activate si desfasurate intr-o situatie data,
iar motivele sunt procese afective cristalizate, “solidificate”.
Relatia dintre afectivitate si motivatie poate fi demonstrata printr-un experiment foarte simplu: impartind
un grup de copii care au, timp de cateva zile, cateva sarcini simple de rezolvat in trei grupe carora li se aplica pe
parcursul experimentului tratamente diferite: unii sunt laudati, altii dojeniti iar altii ignorati ( E. B. Hurlock).
Rezultatele demonstreaza ca lauda este cea mai eficace, deoarece se asociaza cu stari afective pozitive,
tonifiante; utilitatea dojanei scade pe masura ce ea este utilizata continuu, deoarece genereaza stari afective
neplacute, negative, iar ignorarea este cea mai neeficienta, deoarece in cazul ei lipsesc starile afective.
Desi intre afectivitate si motivatie exista o stransa interactiune, ele nu trebuiesc confundate.
Astfel, exista stari de motivatie fara emotie (atunci cand subiectul cunoaste mijloacele de atingere a scopului
sau cand indeplinirea scopului presupune o perioada lunga de timp), dar si emotii care nu se asociaza cu stari
motivationale (de exemplu, atunci cand un individ este spectatorul unei actiuni in care nu este implicat).

c.) Afectivitatea si alte functii psihice


Practic nu exista fenomen psihic cu care procesele afective sa nu se afle in relatii de interactiune si
interdependenta. Astfel,
- afectivitatea se regaseste in faza “ciocnirii motivelor” sau in “faza deliberarii” din actul voluntar; gradul
de impresionabilitate), altele avand o mare incarcatura afectiva (impulsivitatea, calmul, destinderea);
- ea declanseaza si potenteaza permanent actele creative.
De asemenea, afectivitatea este prezenta incepand cu pulsatiile inconstientului si terminand cu realizarile
ultimative ale constiintei.
De aceea, ea este considerata componenta bazala, infrastructurala a psihicului, dar si nota lui
definitorie, deoarece prin afectivitate omul se diferentiaza profund de roboti si calculatoare, ca forme de
inteligenta artificiala (daca ratiunea omului poate fi reprodusa pe calculator, starile si trairile lui afective vor
ramane apanajul lui specific).
Dat fiind ca afectivitatea se implica in toate celelalte procese si structuri psihice, fiind determinata la
randul ei de acestea, in psihologia cea mai recenta exista tendinta elaborarii unor teorii generale ale
afectivitatii..
R. Plutchik (1980) propune o teorie a emotiei care se bazeaza pe urmatoarele postulate:
- in orice emotie pot fi identificate cateva elemente comune sau patternuri specifice;
- fiecare emotie poate varia in intensitate, de la nivelul cel mai slab pana la nivelul cel mai inalt;
- exista un numar mic de emotii de baza din combinarea carora apare multitudinea celorlalte.
In analiza emotiilor, autorul ia in considerare urmatorii parametri: situatiile universale; emotiile primare;
stimulul care le declanseaza; cognitia inferata; comportamentul produs; efectul de supravietuire (de exemplu, in
ordinea parametrilor de mai sus: acceptarea, increderea, membrii grupului, prietenia, reciprocitatea, afilierea).
Aceasta teorie tinde, dupa parerea autorului, la un mare grad de generalitate, fiind valabila si pentru oameni, dar
si pentru animale, pentru situatiile universa

Procesele afective sunt acelea care reflectă relaţiile între subiect şi obiect sub formă de trăiri
atitudinale.Între stimulii interni(trebuinţe,interese,motive) şi realitatea înconjurătoare există concordanţă şi
atunci trăim stări de bucurie, plăcere,dar şi stări de neconcordanţă(supărare,naplăcere,indignare).
Proprietaţile proceselor afective
1. Polaritatea
2. Intensitatea
3. Durata
4. Mobilitatea
5. Expresivitatea

Polaritatea proceselor afective consta in tendinta acestora de a gravita fie in jurul polului pozitiv , fie in jurul
polului negativ , si aparate ca urmarea satisfacerii sau nesatisfacerii diferentiate a trebuintelor , aspiratiilor .
De obicei , procesele afective sunt cuplate doua câte doua in perechi cu elemente contrare : bucurie – tristete ,
simpatie – antipatie , entuziasm – deprimare , iubire – ura etc . Polaritatea se exprima in
caracterul placut si neplacut al starilor afective .
2.Intensitatea proceselor afective indica forta,taria ,profunzimea de care dispune la momentul dat trairea
afectiva , trăiri afective foarte intense(pasiunile),intense(afectele,emoţiile),abia observabile(dispoziţii afective)
3.Durata-prezenţa în timp a proceselor afective ,chiar dacă obiectul lor nu
mai este prezent.
4.Mobilitatea se manifestă fie prin tansformări rapide în interiorul aceleiaşi trăiri,fie prin trecerea de la o
stare afectivă la alta.Mobilitatea afectivă e diferită de ceea ce psihologii numesc
labilitate(fluctuaţie)afectivă,semn alunei imaturităţi afective.Labilitatea afectivă presupune trecerea de la o stare
la alta fără un motiv real.
5.Expresivitatea consta in capacitatea acestora de a exterioriza , de a putea fi ‘’vazute’’ , ‘’citite’’ ,
‘’simtite’’ . Exteriorizarea , manifestaea in afara se realizeaza prin intermediul unor semne exterioare care
poarta denumirea de expresii emotionale .
Functia reflectorie . Ca orice proces psihic si procesele afective dispun de un continut reflectoriu propriu .
. Relatia subiectului cu obiectul nu este atemporala si a spatiala , ci se realizeaza intr-un timp si intr-un
spatiu determinat . Corelarea tuturor factorilor prezenti la un moment dat , da nastere la un anumit context ,
situatie , imprejurare de viata .
Trairile fective reflecta , de fapt , nu relatia in sine , ci relatia integrata si subordonata acestor situatii si
imprejurari de viata , extrem de concrete si differentiate intre ele . Fiecare individ isi reflecta propriile sale
situatii si imprejurari de viata asa cum le-a trait , cum le traieste sau cum ar dori sa le
traiasca .

Clasificarea trăirilor afective


1. Procese afective primare
2. Procese afective complexe
3. Procese afective superioare

1.Procese afective primare(inferioare)


Ele au un caracter elementar,spontan,mai aproape de biologic.
*tonul afectiv al proceselor cognitive , care se refera la reactiile emotionale ce insotesc si coloreaza afectiv
orice act de cunoastere o senzatie , o amintire *trairile afective de provenienta organica sunt
cauzate de buna sau proasta functionare a organelor interne .
*afectele sunt forme afective simple,primitive si impulsive,puternice ,foarte
intense si violente ,de scurta durata ,cu aparitie brusca si desfasurare
impetuasa .
2.Procesele afective complexe beneficiaza de un grad mai mare de
constientizare si intelectualizare .
Cuprind :
a) emotiile curente care sunt forme afective de scurta durata ,active , intense , provocate de insusirile separate
ale obiectelor .
b) emotiile superioare , legate nu atât de obiecte , cât de o activitate pe care o desfasoara individual .
c) dispozitiile afective sunt stari difuze , cu intensitate variabila si
durabilitate relativa .
.De obicei nu ne dăm seama de cauzele emoţiilor curente,emoţiilor superioare(în relaţii cu activităţi
umane de nivel superior),dispoziţiilor afective(stări difuzecu durabilitate destul de mare).Repetarea lor
poate contribui la consolidarea unei trăsături de caracter(veselă/tristă;optimistă/pesimistă).
3.Procese afective superioare(sentimentele şi pasiunile)
-sentimentele- sunt trăiri afective intense,de lungă durată,relative stabile.
-se nasc din trăiri repetate
-ele se nasc,se cristalizează(se maturizează)
-ele mor din 3 cauze:-rutina(,obişnuinţa,uzura) -inaniţie(nu sunt hrănite); -suprasolicitare(sufocare)
Pasiunile sunt sentimente foarte intense şi durabile si pot fi de mai multe feluri:lucide(conduc la creaţii
valoroase), oarbe(cu efecte distructive), centrate pe eul personal(egoiştii,zgârciţii),centrată pe altul(gelozia
morbidă-boală),centrată pe lume(pentru jocurile de noroc),negative-viciile.
Afectivitatea îndeplineşte funcţii de alertă şi activare energetică, de selectare şi potenţare a
comportamentului, în raport cu stimulii şi posibilităţile satisfacerii trebuinţelor. Afectivitatea are atât o funcţie
reflectorie, cât şi una adaptativ reglatorie. Ea organizează conduita, susţine energetic activitatea, dar poate să o
şi dezorganizeze la nivele de intensitate prea ridicată.
Funcţia esenţială a afectivităţii în raport cu întreaga viaţă psihică este aceea de susţinere şi potenţare
energetică. Prin afectivitate, omul se manifestă ca o fiinţă capabilă să vibreze, să empatizeze, să se transpună şi
să trăiască în plan intern raporturile sale cu lumea.
Afectivitatea nu dispune de structuri operatorii, deoarece este un proces pulsional, tensional. Raporturile
afective cu lumea sunt foarte fluide, parcurg o succesiune de stări ce nu pot fi subordonate sau manipulate prin
intervenţia unor operaţii automatizante.
Putem vorbi cel mult despre o serie de structuri şi reacţii emoţionale, de expresii emoţionale dintre care
unele sunt înnăscute şi identice la toţi oamenii, iar altele sunt dobândite prin învăţare, imitaţie şi
chiar convenţionalizare
Cu ajutorul proceselor afective, o persoană se poate mobiliza psihic şi poate face faţă provocărilor şi
situaţiilor noi cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi. într-un proces afectiv, foarte importante sunt valoarea şi
semnificaţia obiectului pentru persoană, relaţia dintre ei şi nu obiectul în sine. Procesele afective sunt strâns
legate cu toate celelalte fenomene psihice, au propriul lor specific; într-un proces afectiv, omul reacţionează cu
întreaga sa fiinţă

BLIOGRAFIE:

Wikipedia.org
www.referatele.com
PSIHOLOGIE-manual pentru clasa a X a,Ed.Carminis
COSMOVICI,A.,Psihologie generală,Ed.Polirom,Iași,1996
GOLU,M,Fundamentele psihologiei,Ed.Fundației ,,România de mâine’’București,2000
ZLATE,m,,Introducere in psihologie’’,Ed.Sansa București,1996(ed.aII-a)
www.logopedics.info
wwwreferate gratuit.blogspot.ro
AFECTIVITATEA
-referat-

MIHAI M.MIHAELA
(BEJENARU)

You might also like