Andreea Coman

Harry Potter vs carțile populare

Volumele Harry Potter formează o serie foarte populară în întreaga lume. Ele
aparțin genului fantastic și au fost scrise de către autoarea britanică J. K. Rowling.
Cărțile tratează o lume a vrăjitorilor, protagonist fiind un tânăr vrăjitor numit Harry
Potter, alături de prietenii lui Ron Weasley și Hermione Granger. Povestea se
desfășoară în cea mai mare parte la Hogwarts, Școala de Magie, Farmece și
Vrăjitorii, o școală pentru tinerii vrăjitori și magicieni. Punctul central al poveștii îl
reprezintă conflictul dintre Harry și întunecatul vrăjitor Voldemort, care i-a ucis pe
părinții lui Harry în misiunea sa de a cuceri lumea vrăjitoriei.

De la lansarea primului volum, Harry Potter și piatra filozofală, în 1997, cărțile au

câștigat o imensă popularitate și un succes comercial în întreaga lume. Toate cele
șapte volume s-au vândut în peste 450 milioane de exemplare, fiind traduse în
peste 63 de limbi. A șaptea și ultima carte din seria Harry Potter, Harry Potter și
Talismanele Morții, a fost lansată pe data de 21 iulie 2007. Editorii au anunțat un
record de 12 milioane de exemplare vândute în Statele Unite ale Americii, pentru
prima ediție.

Succesul romanelor sale a făcut-o pe Rowling cea mai bogată scriitoare din istorie.
Versiunile în limba engleză ale cărților au fost publicate de
către Bloomsbury în Regatul Unit, Scholastic Press în Statele Unite, Allen &
Unwin în Australia și Raincoast Books în Canada.
Toate cele șapte volume ale seriei au fost ecranizate de către Warner Bros.

Povestea începe cu o sărbătoare ce are loc în lumea vrăjitorească. De mai mulți ani
această lume a fost terorizată de un vrăjitor foarte rău, [Cap-de-Mort]. Cu o noapte
înainte, pe 31 octombrie 1981, el descoperă refugiul secret în care se ascundea
familia Potter, omorându-i pe Lily și James Potter. Totuși, când a încercat să-l
omoare pe fiul lor, Harry Potter, vraja fatală Avara Kedavra pe care a produs-o s-a
întors asupra lui. Corpul lui Cap-de-Mort a fost distrus, dar spiritul său
supraviețuiește, el fiind nici mort, nici viu. Singurul semn al vrăjii lui Cap-de-Mort
este o cicatrice în forma de fulger pe fruntea lui Harry. Fiind singurul
supraviețuitor al blestemului fatal, Harry este numit de către comunitatea
vrăjitorească „băiatul care a supraviețuit”.
 Andreea Coman

Pe 1 noiembrie, Hagrid, un 'semi-uriaș', îl duce pe Harry la singurele lui rude în

viață, familia Dursley, alcătuită din unchiul Vernon, un bărbat înalt, mătăhălos,
aproape fără gât, dar cu o mustață foarte bogată, mătușa Petunia, o femeie slabă cu
un gât lung, care îl detesta pe Harry, și Dudley, fiul lor obez și răsfățat. Ei au
încercat în van să stârpească abilitățile lui magice, să-i ascundă proveniența lui din
lumea vrăjitorească și să-l pedepsească aspru după fiecare întâmplare mai ciudată.

Totuși, odată cu apropierea zilei în care împlinește 11 ani (31 iulie 1991), Harry
are primul lui contact cu lumea magică, atunci când primește scrisori de
la Hogwarts, Școala de Magie și Vrăjitorie, livrate de bufnițe. Totuși, unchiul lui le
interceptează. De ziua lui, Hagrid, Păstrătorul Cheilor de la Hogwarts, apare și îi
spune că este un vrăjitor și că este așteptat la școală. Fiecare volum prezintă un an
din viața lui Harry, care se petrece în majoritatea timpului la Hogwarts. Acolo el
învață să folosească magia și să producă poțiuni. Între timp, Cap-de-Mort revine
pentru a doua oră și preia controlul asupra comunității vrăjitorești, iar Harry se va
confrunta pentru ultima

Lumea magiei în care trăiește Harry este complet separată, dar și foarte apropiată
de lumea noastră. În timp ce universul fantastic din Narnia este o alternativă la
universul nostru, iar universul din Stăpânul Inelelor reprezintă un trecut mitic,
lumea magică a lui Harry Potter există în același timp cu lumea noastră, având
elemente magice analoage lumii noastre. Multe institute și localități se află în orașe
și sate din lumea reală, de exemplu Ministerul Magiei care se află în Londra. Acest
univers este format dintr-o colecție fragmentată de străzi secrete, poteci vechi,
conacuri singuratice și castele ce rămân invizibile în ochii persoanelor non-magice
(cunoscuți ca „Încuiați”/ "Muggles", ex: familia Dursley). Abilitatea de a produce
magie este dobândită mai degrabă din familie, decât prin a o învăța, totuși cei care
au această abilitate trebuie să urmeze o școală, ca și Hogwarts, pentru a învăța să
folosească și să stăpânească magia. Cu toate acestea există și părinți-vrăjitori ai
căror copii nu au abilitatea de a produce magie, aceștia numindu-se „noni” (ex:
doamna Figg, Argus Filch). De asemenea, mai există și vrăjitori a căror părinți nu
au abilități magice, despre aceștia spunându-se că au „sânge-mâl” (ex: Hermione
Granger). Vrăjitorii a căror părinți au abilități magice, iar ambii lor părinți provin
din părinți cu abilități magice au „sânge-pur” (ex: Ronald Weasley), iar cei care au
doar un părinte cu abilități magice sau au doar un părinte cu „sânge-pur”, iar
celălat are „sânge-mâl” au „sânge-semipur” (ex: Harry Potter). Lumea magică și
 Andreea Coman

numeroasele ei elemente fantastice sunt descrise într-un mod surprinzător și

magnific. Îmbinarea magicului cu normalul este unul dintre principalele motive din
roman; personajele din poveste trăiesc o viață obișnuită cu problemele ei obișnuite,
într-o lume cu totul magică.
În 18 iunie 2010 s-a deschis parcul tematic dedicat lui Harry Potter în Orlando,
Florida.
În România, interesul pentru cultura populară, în literatură, se manifestă timpuriu,
în perioada cronicarilor (1590-1745), care le acordă un interes deosebit
(Neculce își prefațează „Letopisețul” cu 42 de legende; în Descrierea
Moldovei de Dimitrie Cantemir apar obiceiuri, credințe, superstiții). Rolul major a
revenit, însă, pașoptiștilor, care văd în poezia populară o oglindă a sufletului
popular.

 Alecsandri pune laolaltă prima culegere de poezie populară „Poezii populare.

Balade (cântice bătrânești) adunate și îndreptate” (1852)
 Heliade Rădulescu începe prelucrarea miturilor (Zburătorul) și introduce
literatura populară ca izvor de inspirație în sfera de interes a creatorilor
(Pann, Asachi, Bălcescu etc.),
 Alecu Russo sistematizează, într-o viziune teoretică mai profundă, ideile
privitoare la creația literară populară ca document istoric și spiritual, cu valoare
artistică de excepție și nesecat izvor de inspirație pentru creația cultă
Miturile sunt structuri ale relatării care apar recurent în folclor.

 mituri cosmogonice — facerea lumii, creația prin excelentă, cosmogonia e

modelul exemplar al unei serii întregi de faceri. Nu doar pentru că acest
cosmos e arhetipul, ci și pentru că este o operă divină.

 mituri de origine -- prelungesc și completează mitul cosmogonic, povestind

cum a fost lumea modificată (îmbogățită sau sărăcită). De aceea marea
majoritate a acestora repetă cosmogonia, istoria lumii și a comunității
(tribului) - o reactualizare rituală, prin cântece și dansuri, a evenimentelor
mitice esențiale de la facerea lumii încoace. Ele joacă un rol și în vindecări,
și în ceremonialele nașterii, în ritualurile acestora implicându-se și mitul
cosmogonic, și acela al originii bolii.

 miturile și riturile înnoirii -- sunt și ele legate de cel cosmogonic. În această

categorie intră și ritualul Anului Nou - când se inaugurează un nou ciclu
temporal. Renovarea anuală a lumii este un reflex al unei temporalități încă
 Andreea Coman

neextinse, o nouă creație. În ceremoniile de Anul Nou, se presupune că

nemuritorii sunt din nou prezenți pe pământ, sanctificând astfel lumea, care
devine regenerată și stabilă. Sărbătorile periodice de regenerare
reactualizează simbolic cosmogonia, opera creatoare a zeilor, nimicirea
lumii vechi. Aceasta dispare în chip firesc, fiindcă distanța ce o separă de
începuturi a atins limita extremă. De aici deosebirea dintre aceste credințe și
cele privitoare la potop sau la alte catastrofe.

 miturile eshatologice (gr. eshaton = sfârșit) -- sunt referitoare la sfârșitul

lumii. Ele povestesc despre distrugerea lumii și a umanității, cu excepția
unui cuplu. Mitul Potopolui este general răspândit (dar foarte rar în Africa).
Alte cataclisme de proporții cosmice ce pot produce distrugerea lumii sunt
cutremure, incendii, prăvăliri de munți. Acestea nu sunt însă, totale, ci
înseamnă doar sfârșitul unei umanități, urmat de venirea alteia noi. Însă
haosul ce urmează distrugerii, urmat de apariția unui nou teritoriu nu este
altceva decât regresiune către haosul primordial, așadar către cosmogonie.
Cauza cataclismului este mânia ființei supreme, provocată de păcatele
oamenilor și de decrepitudinea lumii. Majoritatea acestor mituri aduce și
convingerea că lumii distruse (degradată progresit) îi va urma o alta,
paradisiacă, grație unei noi creații.