Hemangioamele infantile cutanate-aspecte clinice, evolutive si posibilitati de abordare

terapeutica

Dr. Elena Hanganu, Dr. Livia Lupu, Dr. Alma-Raluca Laptoiu

Clinica de Chirurgie Pediatrica a Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii Sfanta
Maria, Iasi
Cuvinte cheie: Hemangiom, Propranolol, Malformatii vasculare

Introducere: Hemangioamele sunt tumori vasculare benigne, apărute prin proliferare celulelor
endotelial-like și reprezintă cea mai frecventă formațiune vasculară întâlnită la vârstă pediatrică,
cu incidența estimată între 1% si 3% la nou născuți. Hemangioamele apar mai frecvent la sexul
feminin (3:1), prematuri, nou-născuții cu greutate mică la naștere, în cazul sarcinilor multiple sau
prin fertilizare in vitro și în cazul vârstei materne avansate. Localizarea lor poate fi unică, cel mai
frecvent la nivelul extremității cefalice (60%), la nivelul trunchiului (25%) sau poate fi multiplă,
impunând extinderea investigațiilor unor hemangioame viscerale concomitente (hepatice,
intestinale, splenice, intracraniene, renale-ecografie, ecografie Doppler, CT, RMN)
Etiopatogenia este incomplet elucidata, în literatură citandu-se mai multe ipoteze, plecând de la
originea celulelor (teoria placentară, scăderea receptorilor factorului de creștere endotelială
vasculară, hipozia celulară). Majoritatea hemangioamelor sunt diagnosticate clinic, rareori
evidente la nastere, inițial ca o pata maculo-eritematoasă sau o telangiectazie localizată,
înconjurată de un halou de paloare, ulterior o formațiune tumorală spongioasa, roșie-violacee,
nepulsatilă, nedureroasă, de consistență fermă-elastică, fără a-și modifica volumul prin
vitropresiune. Unele leziuni sunt plane, altele boselate, majoritar circumscrise; prezintă o primă
faza proliferativă, în perioada neonatală, de aproximativ 6-10 luni, în care volumul crește rapid
și culoarea se intensifică. În faza urmatoare, involutivă, apare diminuarea fermității, a volumului
și culorii, cu rezoluție de 50% după 5 ani și completă după 10-12 ani. Diagnosticul diferențial
implică angioame tuberoase, granulomul piogen sau hemoangioendoteliomul kaposiform.
Creșterea necontrolată poate produce ulcerații, infecții, obstrucții ale căilor aeriene, insuficiența
cardiacă, probleme neurologice, rareori, deces. În cazul hemangioamelor necomplicate
managementul presupune monitorizare activă prin examinare clinica repetată (wait and see).
Tratamentul farmacologic adreseat complicațiilor, sau din considerente estetice, implică
administrarea de Interferon alfa, corticoizi (topic/per os), Vincristin, Ciclofosfamidă, sau,
începând din 2008 Propranolol. Tratamentul chirurgical, rar utilizat, implică excizie, laserterapie,
embolizare, injectări de substanțe sclerozante .
Material si metoda: Lucrarea prezintă cazuri de hemangioame din colecția clinicii,
prezentându-le aspectele clinice, modul de diagnostic și evoluția în funcție de managementul
terapeutic.
Concluzii: Hemangiomul, frecvent un prognostic bun, prezintă evoluţie indelungată și
presupune monitorizare frecventă. Noile opţiuni terapeutice oferă posibilitatea reducerii
perioadei de evoluţie, evitarea complicaţiilor şi a sechelelor. Rolul medicului este cu atât mai
important, cu cât decizia terapeutică trebuie cântărită evaluând riscul complicaţiilor, impactul
psihosocial, reacţiile adverse ale tratamentului.