You are on page 1of 55

Oameni la inaltime

Ankaji Sherpa (foto) avea 36 de ani și era tatăl a șase copii.


Ascensiunile comerciale pe Everest se află sub semnul întrebării în acest sezon după
accidentul de vinerea trecută în care 13 şerpaşi şi-au pierdut viaţa într-o avalanşă,
iar alţi trei sunt în continuare daţi dispăruţi(aprilie 2014)
Mister, spiritualitate, oameni deosebiti si locuri de neuitat, intr-o calatorie unica,
intr-un spatiu numit pe drept „Acoperisul Lumii”. Un circuit intre munti si zei, cu
splendorile mistice ale unor civilizatii milenare mai putin accesibile, care va va purta
intr-un spatiu plin de farmec si de autentic, pe pamantul cel mai aproape de cer, cu
temple budiste invaluite in mister si privelisti care taie rasuflarea.
Indiferent de sezonul in care ajungi aici, faci primii pasi intr-o liniste absoluta,
poate din pricina aerului rarefiat, pentru ca te afli la peste 4.500 de metri
altitudine. Cu o populatie de doua milioane de locuitori si o suprafata de 500.000 de
kilometri patrati, Tibetul este un spatiu care nu-si gaseste termen de comparatie decat,
poate, cu Bolivia, supranumita Tibetul Americii de Sud.
Lantul himalayan pe care se sprijina Tibetul prezinta impresionante piscuri de peste
8.000 de metri, intre care faimoasele Chooyu, Chomolugma, Kanchengzonga, care, chiar
si de la inaltimea la care te afli, te privesc de sus, distant.
Potrivit unui nou studiu publicat în revista Proceeding National Academy of Sciences, care
transcrie procesul-verbal al Academiei Americane de Ştiinţe, şerpaşii sînt supraoameni.
Astfel, membrii grupului etnic nepalez, stabilit de secole la poalele muntelui Everest, şi-
au dezvoltat facultăţile respiratorii astfel încît să poată supravieţui pe teren
accidentat, rece şi cu oxigen redus.
Astăzi, capitala Republicii Nepal, Katmandu este cel mai aglomerat centru urban din ţară,
în întreaga zonă metropolitană trăiesc peste 2,5 milioane de locuitori pe o suprafaţă de
51 de km pătraţi, şi la oraşul vechi, al celor o mie de temple, s-a adăugat şi o zonă
modernă, Thamel, devenită cartier al turiştilor.
Porterii care lucrează pentru turişti sunt printre cei norocoşi, fiind plătiţi cu
aproximativ 4 euro pe zi, spre deosebire de cei care transportă mărfuri între satele
nepaleze.
Peste tot vezi turme de capre si de vite pazite de pastori insotiti de magari
salbatici, in timp ce caii pasc liberi. Animalul care s-a adaptat cel mai bine aici
este iacul. La peste 4.000 de metri inaltime, unde pasc, iacii par niste pete mari
si negre agatate de stanci.
Viitorii serpasi
Porterii şi şerpaşii sunt vestiţi nu doar pentru performanţele lor fizice dar şi pentru
onestitatea şi religiozitatea lor. Faptul că un porter nu poate trişa la un joc de cărţi
este un lucru testat deja de mulţi turişti. Însă dincolo de aceste uimiri occidentale se
află un stil de viaţă dificil şi o sărăcie extremă care îi obligă pe aceşti oameni să
practice una dintre cele mai dure meserii din lume.
”Pentru mine, munca mea e alpinismul, și-s pe munte mai mult de opt luni pe an.
Multor șerpași le e dor de casă, de familii și prieteni, dar asta e ceea ce fac
și mă concentrez mereu pe ceea ce fac. Așa cum spunem noi, câte un pas pe rând -
nu anticipăm prea mult.”(Lakpa Rita Sherpa)
Varful a fost escaladat de cele mai multe ori de catre alpinistii din Nepal.
Un nepalez a inregistrat timpul-record de urcare pana in varf - 17 ore; tot
un nepalez detine recordul la numarul de ascensiuni: 11; si iarasi un
nepalez, in varsta de 16 ani, este campion la ascensiuni solitare
Alpinistul nepalez Kami Rita Sherpa şi-a amânat cu o săptămână startul celei de-a 22-a
sa ascensiune pe cel mai înalt vârf montan al planetei, Everest (8.848 m), graţie
căreia intenţionează să stabilească un nou record mondial, informează agenţia DPA.
sulu.ioan@gmail.com

You might also like