Femeia în literatura română din Evul Mediu

Sf. Maria Egipteanca

Femeia a reprezentat încă dintru începuturi un subiect al controversei. Dacă în cazul

bărbaților lucrurile sunt clare ei reprezentând pilonul umanității, femeia a avut de-a lungul
timpului sușuri și coborâșuri legate de statutul său. Astfel în antichitatea clasică, femeia era doar
un obiect aflat la discreția bărbaților. Primul semn de egalitate înre femeie și bărbat este pus în
Evanghelii. După acest moment al Evangheliilor, femeia începe să-și piardă din nou drepturile
cei mai mari opresori fiind părinții bisericii. Pe măsură ce se înaintează în Evul Mediu,
creștinismul și religia devin uneltele principale de persecutare a condiției femeii, însă nici
celelalte structuri sociale nu sunt mai blânde. În Occident, biserica catolică a mers „până la
distrugerea femeii pe motiv de erezie sau vrajitorie”1

În spațiul românesc femeia din timpul Evului Mediu are un destin diferit de cel al
femeilor din Occident. „Formal, doamnele țării, soțiile și fetele boierilor aveau o situație
asemănătoare cu a celor din Occident. Dar atunci când apăreau năvălitorul, greul și mizeria, toate
femeile din Țările Române erau una: pe toate le putea aștepta un destin crud.”2 Despre femeia
din Evul Mediu se cunosc, bineînțeles, mai multe aspecte din viața femeilor de la curte decât a
celor din popor. Cronicarii nu scriau pe atunci despre viața oamenilor simpli și cu atât mai puțin
despre viața femeilor din popor.

Având în vedere misoginismul acelor vremuri, nu este de mirare că personajele feminine

sunt asociate cel mai adesea cu desfrânarea. Un personaj cunoscut al acelor vremuri este Maria
Egipteanca din legenda hagiografică Viața Sf. Mariei Egipteanca, text tradus și în limba română.

Punctul de plecare al acestei legende se află într-o povestire a lui Chiril din Scythopolis
din manuscriusul Viața Sf. Chiriac. De-a lungul timpului apar diverse versiuni ale acestei
legende, însă fiecare are specificul ei. Totuși unii cercetători nu sunt de acord cu această teorie
susținând că fiecare versiune este independentă.

1
Ilie Grămadă, Femeia în Evul Mediu, Iași, Editura Vasiliana, 2003, p.184
2
Idem, p.160
 În spațiul românesc pentru perioada secolelor XVI-XIX s-au găsit în bibliotecile din
România precum și la Biblioteca Națională din Sofia paisprezece manuscrise care descriu pe larg
Viața Mariei Egipteanca și, de asemenea, două culegeri hagiografice: Dosoftei Viața și
petreacerea svinților, 1682-1684 și Viețile sfinților 1807-1815. 3

Pentru analiza a două variante ale textului am ales cartea Viața Sfintei Maria Egipteanca.
Cele mai vechi traduceri manuscrise și versiuni în care se găsesc rescrise Versiunea din Șcheii
Brașovului și varianta lui Dosoftei din Viața și petreacerea svinților, Iași, 1682-1686.

Primul lucru care atrage atenția la cel dintâi text este aerul îngrijorat cu care autorul își
începe pledoaria „Că cine nu va ținea taina împărătească pagubă iaste și blaznă”4 insuflând astfel
un soi de teamă în inima celui care citește și care, desigur, om fiind, își cunoaște propriile greșeli.
Dosoftei, în schimb, apeleză la un mijloc mai dulceag, alegerea sa fiind îndemnul la pocăință:
„Mare bine iaste, blagosloviți creștini, pocăința!”, ba chiar folosește cuvinte cu conotație pozitivă
și surse biblice: ”Pocăința face mare bucurie în ceriu și la Dumnădzeu și la îngeri, cum dzâce
Domnul la svânta Evanghelie: <<Bucurie să face în ceriu pentru un păcătos ce se pocăiește. >>”5
Având în vedere violența creștinismului când vine vorba de a aborda problema păcatului și mai
ales a desfrânării femeii, maniera lui Dosoftei de a începe un text despre o femeie âca Maria
Egipteanca este una aparte. Toleranța mai crescută a lui Dosoftei și abordarea blândă a păcatului
este dovedită și de alte remarci întîlnite în traducerea sa: ”pentru dragostea lui
Hristos”;”Dumădzăul svânt, Ce iubeaște spăsenia păcătoșilor”; „Dumnedzău, Care dă priceapere
și minte omenilor”. Textul lui Dosoftei se încheie în aceeași notă blândă și cu câteva sfaturi
către toți acei care-i vor citi rândurile: „Dumnedzău primeaște tuturor pocăința, numai sa ne-
ntoarcem cu osârdie de la inemă și să nu mutăm vreamea pocăinții, zăbăvindu-ne în păvate de
astdăzi, de mâine că nu știm: până mâine agiunge-vom?” Tot în cuvântarea de încheiere a lui
Dosoftei, câteva cuvinte mi-au atras atenția în mod deosebit, uimindu-mă cu acuratețea lor și
având în vedere prejudecățile existente asupra acelor vremuri: ”Deci, deaca nu știm ceasul morții

3
Conform Gabriel Mihăilescu Viața Sfintei Maria Egipteanca. Cele mai vechi traduceri, manuscrise și versiuni,
Editura Universității din București, 2008
4
Idem, p.226
5
Idem, p248
noastre, noi să lăsăm leanea[...] Că leanea nice dănăoară n-au putut să isprăvească vrun bine, nice
trupesc, nice sufletesc.”6

Bibiografie

GRĂMADĂ, Ilie, Femeia în Evul Mediu, Iași, Editura Vasiliana, 2003

MIHĂILESCU, Gabriel, Viața Sfintei Maria Egipteanca. Cele mai vechi traduceri, manuscrise și
versiuni, Editura Universității din București, 2008

OIȘTEANU, Andrei Sexualitate și societate. Istorie, Religie și Literatură, Iași, Editura Polirom, 2016

6
Idem, p260