Carte populară cu o largă circulație în țările române din epoca veche.

Prima versiune românească a romanului vieții împăratului Alexandru Macedon se află în

manuscrisul miscelaneuCodex Neagoeanus, găsit de profesorul Ștefan Neagoie din Bârlad, în
satul Micăsasa (Transilvania). Acesta l-a dăruit, în 1883, Bibliotecii Academiei Române, unde se
păstrează sub cota Ms. nr. 3821.
Textul Alexandriei, incomplet, ocupă primele 76 de file din cele 194 ale codicelui respectiv (v.
Cartojan, N. 1922: 30-31).
Manuscrisul ajuns pînă la noi este o copie „după un intermediar bănățean-hunedorean”, care a
pornit de la o traducere făcută probabil în Moldova, „după o versiune slavonă de redacție
sîrbească” (CLRV I 1994: 169; v. mai pe larg Gheție, Ion 1973: 545-560) sau în Ardeal (cf.
Cartojan, N. 1922: 75).
Fragmentul din Alexandria ocupă filele 1r – 76v din Codex Neagoeanus, care au dimensiunile 14
x 9,5 cm, textul fiind scris cu cerneală neagră, iar titlurile și începuturile capitolelor cu cerneală
roșie (v. mai mult la Bianu, I. 1883: 324; Cartojan, N. 1922: 30-32).
Cercetătorii sînt de acord că primele patru cărți populare dinCodex Neagoeanus au fost copiate în
anul 1620 de popa Ion Românul din localitatea Sîmpetru din Țara Hațegului (Cartojan,N. 1922:
68-73) sau din apropierea Brașovului (Gheție, Ion. 1973: 545-560; Gheție, Ion 1975: 273).
Alexandria a fost editată de două ori de N. Cartojan: Cartojan, N 1921; Cartojan, N. 1922). A
mai apărut, în 2006, o ediție a Florentinei Zgraon.
Pentru Corpusul electronic am utilizat textul din ediția critică apărută în 2006, pe care l-am
adaptat principiilor stabilite de noi pentru toate textele digitizate.

ALEXANDRIA, carte populară, compusă, probabil, în secolele al III-lea sau al II-lea î.Hr., în limba greacă, în
Egipt, scrierea are la bază legendele despre Alexandru Macedon şi, se pare, o istorie a expediţiilor sale
atribuită lui Callisthenes (c.370-327 î.Hr.). Circulând în numeroase variante, la mai multe popoare,
naraţiunea despre faptele războinice ale cuceritorului macedonean a primit elemente noi, în spiritul
vremurilor şi după caracterul popoarelor la care a pătruns.

Cele mai vechi texte sunt atestate în Imperiul Bizantin. Dintre acestea, versiunea numită în literatura de
specialitate Pseudo-Callisthenes a constituit sursa nenumăratelor prelucrări ivite în Evul Mediu. Din
Imperiul Bizantin, povestirea a pătruns în Apus prin traduceri latine, dintre care cea a clericului Leon din
secolul al X-lea, Historia Alexandri Magni regis Macedoniae de proeliis, a servit ca prototip versiunilor
ulterioare. După un text latin s-a făcut în secolul al XlII-lea traducerea sârbo-croată, identificată ca izvor
al primei transpuneri româneşti a Alexandriei, realizată în a doua jumătate a secolului al XVI-lea.

Cartea a cunoscut o rapidă răspândire, integrându-se fondului de cultură românească. Neagoe Basarab
reproducea pasaje în „învăţăturile” sale; în 1562, mitropolitul Grigore al Sucevei punea să i se copieze la
mănăstirea Neamţ versiunea sârbească a Alexandriei. Manuscrisul primei traduceri româneşti nu s-a
păstrat. Prin miscelaneul Codex Neagoeanus (1620), datorat preotului Ion Românul din satul Sânpetru
(Hunedoara), s-a transmis cea mai veche copie cunoscută (incompletă). Copiştii din cele trei ţări
româneşti, cei mai mulţi în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, au contribuit la răspândirea
Alexandriei, care a căpătat prin circulaţie culoare locală. În noile copii se introduceau episoade
necunoscute versiunilor anterioare. Aşa se explică numeroasele variante, dintre care unele au rezultat
din contaminarea cu cărţi populare înrudite (de exemplu, Istoria Troadei).

După afirmaţia lui Antonio Maria del Chiaro, secretarul lui Constantin Brâncoveanu, în 1713 ar fi ieşit din
tipografia lui Antim Ivireanul prima ediţie a cărţii, din care nu s-a păstrat nici un exemplar. În anul 1794,
Dimitrie Iercovici o tipăreşte la Sibiu cu cheltuiala lui Simion Pantea din Sălciua de Sus. Doi ani mai târziu,
cartea apare la Movilău în tipografia protopopului Mihail Strelbiţki. Din 1810, tipăriturile se succed la
scurte intervale, astfel încât până în 1864 s-au scos unsprezece ediţii după textul din 1794. Alături de
acestea, circulau şi multe copii manuscrise, de cele mai multe ori fragmentare.

Naraţiunea începe cu venirea în Macedonia a ultimului rege egiptean, Nehtinav, învins de Darie,
împăratul perşilor. Aici, Nehtinav se îngrijeşte, împreună cu filosoful Aristotel, de educaţia lui Alexandru,
moştenitorul regelui macedonean Filip. După moartea lui Filip, tânărul Alexandru urcă pe tron.

În prima parte a cărţii sunt povestite expediţiile lui Alexandru, dornic să cucerească lumea, în Solun,
Antina, Râm, Ţara Leşească, Eghipet, Persida şi India. Victoria asupra trufaşului Darie, cucerirea Persidei,
războiul cu Por, împăratul Indiei, sunt cele mai însemnate isprăvi ale eroului. În partea a doua a
naraţiunii, Alexandru apare ca un înţelept care vorbeşte în maxime. Unele variante cuprind şi câteva mici
istorisiri satirice, cu intenţii moralizatoare. Condamnat la un sfârşit tragic, prevestit de prorocul Ieremia,
împăratul moare otrăvit de unul dintre supuşi. Ducipal, calul său credincios, îl pedepseşte pe făptaş.
Bocetului soţiei lui Alexandru, Ruxanda, prezent numai în versiunile balcanice, i s-au adăugat elemente
folclorice româneşti.

Alexandria a lăsat urme în literatura populară orală: în oraţii de nuntă, descântece, colinde, basme,
zicători şi proverbe, legende. Ecouri din Alexandria, cea mai răspândită carte populară la români, se
întâlnesc la cronicari, la scriitori de la începuturile literaturii noastre moderne, iar mai târziu la D.
Bolintineanu, I. Creangă, P. Ispirescu, G. Coşbuc, O. Goga, I. Agârbiceanu, M. Sadoveanu.