În ce n tru l ro ma nu l ui stă d e stin u l p e rso n a ju l ui pri n cip a l , Io n .

În aprecierea acestui
personaj trebuie evitat un punct de vedere exclusivist: absolvirea sau condamnarea totală. În
realitate Ion este un personaj complexcu l u mi n i şi u mb re , a că rui su fl e t a re pă rţi gre u d e
în ţe l e s şi d e e xpl i ca t. Complexitatea personajului rezultă din sfâşierea dramatică sub
impulsulunor solicitări simultane şi contrare: glasul pământului şi glasul iubirii.Departe de a fi un
primitiv, un instinctual, Ion trăieşte o dramă deplinmotivată social şi psihologic. Încă de mic el îşi
dă seama că trăieşte într-olume în care pământul reprezintă totul: el condiţionează păziţia
socială şirelaţia dintre oameni. În această lume oricât de înzestrat ar fi omul el nu estea p r e c i a t
d u p ă c a l i t ă ţ i l e s a l e , c i d u p ă h o l d e l e d e p ă m â n t p e c a r e l e a r e . Pământul este
deci garanţia unei vieţi îndestulate şi fericite. Aşadar nu estevorba în cazul lui Ion de o sete atavică
de pământ, ci de o dorinţă fierbintede a trăi altfel.Io n n u e ste u n posedat al posesivunii, ci un
o m, ca re do re şte să -şi schimbe viaţa într-o lume, care nu-i oferă prea multe şanse. Astfel la
începutel îşi lucrează cu hărnicie şi îndârjire pământul puţin şi neroditor. Munca saeste însă fără
rezultat; Ion se simte umilit de ceilalţi. Cearta cu Vasile Baciu, b ă ta ia cu Ge o rg e , mu stră ri l e
p re o tul u i , re p ro şu ri le ma me i , că t r a g e l a sărăcie amplifică zbuciumul personajului.
Pentru Ion pământul înseamnămai mult decât stăpânirea unui teren întins, înseamnă
demnitate, înseamnădorinţa de a intra în rând cu oamenii. Singura soluţie de a ajunge la
pământoferită de lumea în care trăieşte este căsătoria cu o fată bogată. Cum VasileBaciu nu i-ar fi
dat fata de bunăvoie, Ion se decide să o seducă pe Ana. Seteade pământ întâlneşte în sufletul lui
Ion o rezistenţă puternică pentru că Ionnu se hotăreşte uşor să o ia pe Ana de nevastă.
Neputinţa de a-şi schimbavi a ţa îl de te rmi n ă să a le a g ă a ce a stă so l u ţie . D e fap t în
vre me a re sp e cti vă mulţi tineri săraci se însurau pentru avere cu fete bogate.Romancierul insistă
asupra setei de pământ a personajului; aceasta manifestă faţă de pământ un fel de adoraţie
pătimaşă:
Cu o privire setoasă, Ion cuprinse tot locul, cântărindu-l. Simţea o plăcere atât de mare văzându- şi
pământul, încât îi venea să cadă în genunchi şi să-l îmbrăţişze. I se păreamai frumos, pentru că
era al lui. Iarba deasă, groasă, presărată cu trifoi, unduia ostenită de răcorea dimineţii. Nu se
putu stăpâni. Rupse un smoc de fire şi le mototoli încet în palme.
În fa ţa h ol d e lo r de p ă mân t Io n se si mte co p le şi t; a re sen ti me n tu l nimiciniei:
Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca ochemare, copleşindu-i. Se simţi mic şi
slab, cât un vierme pe care-l calci în picioare sau ca o frunză pe care vântul o vâltoreşte cum îi
place. Suspină prelung, umilit şi înfricoşat în faţa uriaşului: Cât pământ, Doamne!

Ion este un personaj complex cu insusiri contradictorii: viclenia si naivitatea, gingasie si brutalitate.
Dotat initial cu o serie de calitati , in goana dupa avere se dezumanizeaza treptat iar moartea lui este
expresia interventiei moralizatoare a scriitorului ardelean.
La inceputul romanului lui Ion i se constituie un portret favorabil. Desi sarac, este ¨iute si silitor¨
trezise simpatia invatatorului care il considerase capabil de a-si schimba conditia. Baiatul renunta la
scoala pentru ca pamantul ii este mai drag decat cartea.
Pentru ca il stiu impulsiv si violent, este respectat de flacaii din sat si temut de tigani care canta la
comanda lui si il insotesc la hora. Este viclean cu Ana, o seduce apoi o instraineaza iar casatoria o
stabileste cu Baciu cand fata ajunge deja de rasul satului. Este naiv crezand ca nunta ii aduce si
pamantul, fara a face o foaie de zestre.
Dupa nunta incepe cosmarul Anei, batuta si alungata de cei 2 barbati. Prin interventia preotului
Belciug, Vasile isi da toate pamanturile lui Ion la notar.
Toata incordarea lui de pana acum, ambitia si determinare de a obtine pamanturi se domolesc.
Brutalitatea fata de Ana este inlocuita de indiferenta. Sinuciderea ei nu-i trezeste nici o mustrare de
constiinta si nici moartea copilului.
Viata lor nu reprezenta decat o garantie a proprietatii asupra pamanturilor ale lui Vasile Baciu.
Instinctul de posesie asupra pamantului fiind satisfacut, lacomia lui raspunde alte revolte launtrice:
patima pentru Florica. Asa cum ravnise la averea altuia, acum ravneste la nevasta lui George. In cele
din urma George il ucide cu lovituri de sapa pe Ion care venise la Florica.
Caracterizarea directa realizata de alte personaje se subordoneaza tehnicii ruralitatii respective: ¨Ion
e baiat cumsecade, e muncitor, e harnic, e saritor, e istet¨(doamna Herdelea), ¨esti un stricat si un
bataus, un om de nimic¨ (preotul Beciug).
Autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletesti prin monologul interior: ¨Ma molesec ca o baba
neroada¨.
Caracterizarea indirectase realizeaza prin faptele care evidentiaza trasaturile sale. Este respectuos
cu invatatorul si preotul dar ironic cu Vasile Baciu.
Prin Ion, eroul romanului cu acelasi nume, Liviu Rebreanu a creeat un personaj de referinta in
literatura romaneasca.

Ion, fiul unui taran risipitor, lipsit de inzestrare pentru munca campului, era iute si harnic, ca ma-sa.
Unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila. Iar pamantul ii era drag ca ochii din cap". Aceasta
iubire pentru pamant, care tine de straturile de profunzime ale fiintei sau, mai degraba, de un
subconstient ancestral ce determina destinul taranului roman, il va insoti pe un traseu care-l obliga sa
ignore propriile-i porniri sufletesti, sa renunte, asadar, la dimensiunea eterna a existentei, in favoarea
celei efemere, pragmatice.

Aceasta optiune, ce pare ca il domina cu o forta mai mare decat vointa sau respectarea conventiilor
de convietuire, face din Ion un amoral, pentru ca el nici nu-si pune probleme de natura etica si, deci,
nu sufera tulburari de pe urma incalcarii vreunor principii.
Personajul evolueaza intre doua atitudini extreme: in prima parte a romanului e convins ca "dragostea
nu ajunge in viata... Dragostea e numai adaosul", in timp ce, spre finalul operei, i se adaoga in creieri,
nechemata, intrebarea: ce folos de pamanturi, daca cine ti-e drag pe lume nu-i al tau?". Astfel ca,
pana la moartea copilului, pare ca nu fiinta umana care-si respecta conditia actioneaza, ci "glasul
pamantului care patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-l". Acum, Ion se
confunda cu o idee, pe cat de telurica, pe atat de inumana, care ajunge sa-l posede intr-o asa
masura, incat devine sclavul pamantului, pentru a carui iubire sacrifica totul. In momentul in care
devine stapanul delnitelor lui Vasile Baciu, gesturile sale tradeaza o posesie de natura erotica: se
lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud”.
In urzirea planului si aplicarea acestuia, Ion pare a fi condus de o inteligenta aparte, practica, dupa
principiul graba strica treaba. Fara dibacie si siretenie nu ajungi la mal niciodata". Urmarirea atenta a
fiecarui pas catre atingerea scopului il izoleaza si-l imunizeaza in fata reprosurilor celorlalti,
neabatandu-l din drum nici macar apostrofarea pe care i-o adreseaza preotul Belciug in biserica.
Interesant si remarcabil este faptul ca, in ciuda manevrelor diabolice si a actelor reprobabile, Ion nu
ne apare ca o imagine hidoasa a raului, caci prozatorul il priveste cu simpatie si-l cladeste in asa fel
incat, neabsolvindu-l fatis de vina, il inzestreaza cu resorturi si trairi interioare in stare sa-i motiveze
comportamentul.

Daca, in implinirea dorintei de a avea pamant, personajul reuseste, chiar calcand peste viata Anei, in
scenariul iubirii pentru Florica nu mai este la fel de abil si esueaza, fiind omorat de catre George,
sotul acesteia.

Cu Ion, Rebreanu realizeaza un personaj memorabil, expresie sintetica si esentializata a relatiei

dintre taranul transilvanean si pamant, imagine dura si plina de forta in care se intrupeaza in egala
masura calaul si victima, visul si cosmarul, destinul si fatalitatea.