AFECTIVITATEA

REFERAT PSIHOLOGIE

1
AFECTIVITATEA SI PROCESELE AFECTIVE
Afectivitatea este o componentă fundamentală a psihicului uman, la fel de
prezentă în comportamentul şi activitatea noastră cotidiană ca şicogniţia. Nu
întâmplător, analiza psihologică s-a învârtit întotdeauna în jurul relaţiei raţiune-
emoţie, cu exagerările cunoscute – în direcţia supraestimării raţiunii şi
subestimării afectivităţii sau în direcţia supraestimării rolului trăirilor emoţionale
şi subestimării rolului raţiunii.
În mod firesc, opoziţiile exclusiviste şi absolutizările unilaterale nu pot conduce
decât la soluţii eronate. Realitatea psihologică a omului este de aşa natură că nici
una din cele două componente ale ei nu poate fi eliminată fără a-i provoca o
mutilare gravă. Dimpotrivă, modelul ideal al omului ar fi acela în care ambele
componente să atingă niveluri de dezvoltare cât mai înalte şi să se echilibreze
reciproc: câtă gândire, atâta şi sentiment, cât sentiment atâta şi
gândire. Filogenetic şi ontogenetic, proprietatea şi disponibilitatea vibrării şi trăirii
emoţionale preced disponibilitatea şi capacitatea nu numai a gândirii, ci şi
a percepţiei.
La subiectul adult, pragul răspunsului emoţional la un stimul vizual sau auditiv
este mai scăzut decât al percepţiei, astfel că se poate trage concluzia generală că
răspunsul primordial al nostru la stimulările din afară este unul emoţional.
Activarea emoţională nespecifică pregăteşte şi mediază activarea perceptiv-
cognitivă specifică. Pe măsura diferenţierii şi identificării stimulului, reacţia
emoţională primară, nespecifică, va fi înlocuită cu trăirea emoţională specifică,
adecvată naturii şi semnificaţiei stimulului. Reacţia primară intră în
componenţa reflexului necondiţionat de orientare, iar cea de-a doua intră în
componenţa actului cognitiv propriu-zis.
De aici decurge dubla condiţionare şi dublul rol al sferei afective. O primă
condiţionare rezidă în deficitul de informaţie despre stimul, iar cea de-a doua în
semnificaţia stimulului, stabilită în urma identificării lui.
Corespunzător celor două tipuri de condiţionare, vom avea şi cele două roluri:
unul de alertă-activare energetică, prin care se accelerează procesul percepţiei
sau interpretării, altul de selectare şi potenţare a atitudinii şi comportamentului în
raport cu stimulul. Şi într-un caz şi într-altul, la baza producerii reacţiei şi trăirii
emoţionale stă interacţiunea dintre subiect şi situaţie. Semnificaţia care

2
acţionează ca factor determinativ în apariţia emoţiei rezultă din raportarea
proprietăţilor obiective ale stimulului la aşteptările şi stările de motivaţie ale
subiectului.
În lumina celor de mai sus, putem defini afectivitatea ca fiind ansamblul
proceselor psihice care reflectă, sub forma unor trăiri subiective specifice,
raportul de concordanţă, respectiv, discordanţă, dintre dinamica evenimentelor
interne (stările proprii de necesitate, motivaţie) şi dinamica evenimentelor
externe (stimulii, situaţiile obiective şi proprietăţile lor).

Afectivitatea este proprietatea individului de a simti emotii si sentimente,ansamblul

proceselor,stariilor si relatiilor emotionalesau afective.

In oricare fenomen emotional se disting modificari organice si vegetative secundare,

comportamente motorii afective, tratari subiective de un anumit grad de complexitate
si având o anumita semnificatie pentru persoana care le incearca. O prima problema a
psihologiei emotiilor este aceea a relatiei dintre componentele vagetative si motorii pe
o parte si comportamentele psihice, subiective pe de alta. Unii au socotit ca modificarile
corporale sunt cauzate de trairea subiectiva (J.F. Herbart). Altii, ca trairea subiectiva
este efectul modificarilor corporale (W. James si K. Lange) . Ambele interpretari s-au
dovedit insa a fi unilaterale si inguste. Unilaterale, Pentru ca intre cele doua serii de
componente este unitate, interactiune sincronica, trairea subiectiva având la baza
mecanisme neurosomatice fara de care ea nu poate sa apare si sa se exprime, sa se
comunice. Inguste, pentru ca problema principala nu este aceea a corelatiei dintre
corporal si psihic ci a interactiunii dintre subiect ca om, in plentitudinea tuturor
insusirilor sale si mediul natural si social. Vibratia, pulsatia, angajarea prin mobilizare,
energizare si directionare, cu un cuvânt, emotiile nu se explica prin faptul ca “inima bate
accelerat”, “ochii stralucesc”. De regula, emotiile sunt declansate prin fapte
cognitive,exceptiile facând doar dispozitiile organice. Explicatia variabilitatii subiective a
proceselor afective nu tine deci de organizarea cognitiva a subiectilor, ci de organizarea
lor motivationala.

Emotiile apar ca desfasurari active ale motivelor in raport cu o situatie pe când motivele
ar putea fi caracterizarte ca un fel de “concentrate” sau “condensari” emotionale. Dupa

3
V. Pavelcu, daca motivele se exprima in emotii, ele se si formeaza si dezvolta prin trairi
emotionale. Emotiile depind de semnificatia pe care o au pentru subiect evenimentele
ce se produc in ambianta si in propriul organism. Procesele emotionale se dezvolta si in
legatura cu amintiri sau circumstante imaginare. Reactiile, tensiunile si desfasurarile
emotionale sunt efectul confruntarii dintre cerintele subiectului si datele reale sau
prezumtive ale vietii lui intr-un anumit cadru obiectiv. Daca cerintele interne –trebuinte
si motive- sunt satisfacute efectul emotional este pozitiv implicând placere,
satisfactie,aprobare,entuziasm.In situatia contrazicerii cerintelor,a insatisfacerii
lor,intervine neplacerea, nemultumirea, dezaprobarea, necazul, indignarea.

Procesele afective sunt acelea care reflectă relaţiile între subiect şi obiect
sub formă de trăiri atitudinale.Între stimulii interni(trebuinţe,interese, motive) şi
realitatea înconjurătoare există concordanţă şi atunci trăim stări de bucurie,
plăcere,dar şi stări de neconcordanţă(supărare,naplăcere,indignare).

Specificul proceselor afective

Ceea ce contează este nu atât obiectul în sine,cât valoarea,sensul pe care îl

are pentru noi.Afectivitatea este în raport cu întregul organism,fiind o reacţie
concomitent organică,psihică şi comportamentală.

Proprietaţile proceselor afective

1. Polaritatea
2. Intensitatea
3. Durata
4. Mobilitatea
5. Expresivitatea
Polaritatea proceselor afective consta in tendinta acestora de a gravita fie in jurul
polului pozitiv , fie in jurul polului negativ , si aparate ca urmare a satisfacerii sau
nesatisfacerii diferentiate a trebuintelor , aspiratiilor . De obicei , procesele
afective sunt cuplate doua câte doua in perechi cu elemente contrare : bucurie –
tristete , simpatie – antipatie , entuziasm – deprimare , iubire – ura etc .
Polaritatea se exprima in caracterul placut si neplacut al starilor afective .

4
2.Intensitatea proceselor afective indica forta,taria ,profunzimea de care dispune
la momentul dat trairea afectiva .

trăiri afective foarte intense(pasiunile)

intense(afectele,emoţiile)

abia observabile(dispoziţii afective)

3.Durata-prezenţa în timp a proceselor afective ,chiar dacă obiectul lor nu mai

este prezent.

4.Mobilitatea se manifestă fie prin tansformări rapide în interiorul aceleiaşi

trăiri,fie prin trecerea de la o stare afectivă la alta.Mobilitatea afectivă e diferită
de ceea ce psihologii numesc labilitate(fluctuaţie)afectivă,semn al unei imaturităţi
afective.

IUBIRE

-dispoziţie afectivă emoţie sentiment pasiune

Labilitatea afectivă presupune trecerea de la o stare la alta fără un motiv real.

5.Expresivitatea consta in capacitatea acestora de a exterioriza , de a putea fi

‘’vazute’’ , ‘’citite’’ , ‘’simtite’’ . Exteriorizarea , manifestaea in afara se realizeaza
prin intermediul unor semne exterioare care poarta denumirea de expresii
emotionale .

Functia reflectorie . Ca orice proces psihic si procesele afective dispun de un

continut reflectoriu propriu . Formularea data ceva mai inainte se cere s fi
adâncita si explicata . Relatia subiectului cu obiectul nu este atemporala si a
spatiala , ci se realizeaza intr-un timp si intr-un spatiu determinat . Corelarea
tuturor factorilor prezenti la un moment dat , da nastere la un anumit context ,
situatie , imprejurare de viata . Trairile afective reflecta , de fapt , nu relatia in sine
, ci relatia integrata si subordonata acestor situatii si imprejurari de viata , extrem
de concrete si differentiate intre ele . Fiecare individ isi reflecta propriile sale
situatii si imprejurari de viata asa cum le-a trait , cum le traieste sau cum ar dori
sa le traiasca .
5
 Functia adaptive reglatorie .Componenta afectiva a personalitatii nu se
epuizeaza in emotiile de moment , dimpotriva , ea are o consistenta si durabilitate
in timp , fapt care permite constituirea unor adevarate profiluri emotionale .
Aceste profiluri , mai ales ultimele doua , au ridicat problema rolului afectivitatii in
viata individului . Unii autori au considerat ca emotiile , prin starea de agitatie
difuza , prin intensitatea si desfasurarea lor tumultoasa deorganizeaza conduita
umana . Altii autori sustin , din contra , ca emotia prin mobilizarea energetica a
intregului organism organizeaza conduita .

Clasificarea trăirilor afective

1. Procese afective primare

2. Procese afective complexe
3. Procese afective superioare

1.Procese afective primare(inferioare)

Ele au un caracter elementar,spontan,mai aproape de biologic.

*tonul afectiv al proceselor cognitive , care se refera la reactiile emotionale ce

insotesc si coloreaza afectiv orice act de cunoastere o senzatie , o amintire
*trairile afective de provenienta organica sunt cauzate de buna sau proasta
functionare a organelor interne .
*afectele sunt forme afective simple,primitive si impulsive,puternice ,foarte
intense si violente ,de scurta durata ,cu aparitie brusca si desfasurare impetuasa .
Procesele afective complexe beneficiaza de un grad mai mare de
constientizare si intelectualizare . Cuprind :

a) emotiile curente care sunt forme afective de scurta durata ,active ,

intense , provocate de insusirile separate ale obiectelor .

b) emotiile superioare , legate nu atât de obiecte , cât de o activitate pe

care o desfasoara individual .

c) dispozitiile afective sunt stari difuze , cu intensitate variabila si

durabilitate relativa .

2.Procese afective complexe

6
Acestea au un grad mai mare de conştientizare şi intelectualizare.De obicei nu ne
dăm seama de cauzele emoţiilor curente,emoţiilor superioare(în relaţii cu
activităţi umane de nivel superior),dispoziţiilor afective(stări difuze cu durabilitate
destul de mare).Repetarea lor poate contribui la consolidarea unei trăsături de
caracter(veselă/tristă;optimistă/pesimistă).

3.Procese afective superioare(sentimentele şi pasiunile)

-sentimentele- sunt trăiri afective intense,de lungă durată,relative stabile.

-se nasc din trăiri repetate

-ele se nasc,se cristalizează(se maturizează) şi mor

-ele mor din 3 cauze:-rutina(obişnuinţa,uzura)

-inaniţie(nu sunt hrănite)

-suprasolicitare(sufocare)

-pasiunile sunt sentimente foarte intense şi durabile si pot fi de mai multe

feluri:lucide(conduc la creaţii valoroase), oarbe(cu efecte distructive), centrate pe
eul personal(egoiştii,zgârciţii),centrată pe altul(gelozia morbidă-boală),centrată pe
lume(pentru jocurile de noroc),negative-viciile.

Afectivitatea îndeplineşte funcţii de alertă şi activare energetică, de selectare şi

potenţare a comportamentului, în raport cu stimulii şi posibilităţile satisfacerii
trebuinţelor. Afectivitatea are atât o funcţie reflectorie, cât şi una adaptativ
reglatorie. Ea organizează conduita, susţine energetic activitatea, dar poate să o şi
dezorganizeze la nivele de intensitate prea ridicată.
Funcţia esenţială a afectivităţii în raport cu întreaga viaţă psihică este aceea de
susţinere şi potenţare energetică. Prin afectivitate, omul se manifestă ca o fiinţă
capabilă să vibreze, să empatizeze, să se transpună şi să trăiască în plan intern
raporturile sale cu lumea.
Afectivitatea nu dispune de structuri operatorii, deoarece este un proces
pulsional, tensional. Raporturile afective cu lumea sunt foarte fluide, parcurg o

7
succesiune de stări ce nu pot fi subordonate sau manipulate prin intervenţia unor
operaţii automatizante.
Putem vorbi cel mult despre o serie de structuri şi reacţii emoţionale, de expresii
emoţionale dintre care unele sunt înnăscute şi identice la toţi oamenii, iar altele
sunt dobândite prin învăţare, imitaţie şi chiar convenţionalizare.

8
BIBLIOGRAFIE:
Wikipedia.org

www.referatele.com

PSIHOLOGIE-manual pentru clasa a X a,Ed.Carminis

9
10