Actele de Stare Civila in Legislatia Romaneasca

CUPRINS
INTRODUCERE........................................................................................................2
CAPITOLUL 1 :
STAREA CIVILĂ – ACTIVITATE PUBLICĂ ÎN FOLOSUL STATULUI ŞI
AL PERSOANEI
1.1. Istoricul stării civile in România...........................................................................3
1.2. Autorităţi publice cu competenţe în domeniul stării civile.................................12
1.3. Instituţia ofiţerului de stare civilă.......................................................................14
CAPITOLUL 2 :
ACŢIUNILE ŞI ACTELE DE STARE CIVILĂ
2.1. Starea civilă a persoanei fizice............................................................................17
2.2. Clasificarea acţiunilor de stare civilă..................................................................18
2.3. Înregistrările de stare civilă.................................................................................22
2.4. Întocmirea actelor de stare civilă........................................................................23
2.5. Întocmirea actelor de stare civilă ale cetăţenilor români aflaţi în
străinătate...................................................................................................................28
CAPITOLUL 3 :
ÎNSCRIEREA DE MENŢIUNI ÎN ACTELE DE STARE CIVILĂ
3.1. Anularea, modificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor de
pe acestea...................................................................................................................30
3.2. Rectificarea actelor de stare civilă......................................................................35
STUDIU DE CAZ.....................................................................................................41
ANEXE......................................................................................................................45
CONCLUZII.............................................................................................................47
BIBLIOGRAFIE......................................................................................................51
1
INTRODUCERE
Persoana fizică este definită în societate de anumite atribute care o

diferenţiază si-i conferă un anumit statut civil. Conceptul de statut civil este sinonim,
de altfel, cu cel de stare civilă şi cuprinde un ansamblu de elemente prin care se
individualizează o anumită persoană ca titulară de drepturi şi obligaţii, şi prin care i
se stabileşte poziţia sa juridică din familia din care face parte. Starea civilă este o
noţiune de sinteză deoarece ea cuprinde totalitatea elementelor cu care se determină
calitatea de subiect de drepturi şi obligaţii ale persoanei fizice.
Starea civilă a oricarei persoane fizice oglindeşte succesiunea faptelor,
evenimentelor care se produc independent de voinţa omului (naşterea, moartea) sau
de acte juridice care se produc, ca urmare a manifestării libere de voinţa persoanei
(căsătorie, divorţ, schimbare de nume). Această succesiune de fapte şi acte juridice
este oglindită în starea civilă a unei persoane prin actele de stare civilă, care au
menirea de a transforma posibilitatea abstractă prevazută de lege într-o realitate
concretă legată de fiecare persoană fizică, al cărui conţinut este format din acte şi
fapte de stare civilă. Starea civilă se întemeiază pe relaţiile ce izvorăsc din filiaţie,
rudenie şi căsătorie, reflectând diferitele legături juridice ce se stabilesc între
persoanele din aceeaşi comunitate familială. Poziţia juridică a persoanei în raport cu
familia sa constituie elementul esenţial al stării civile.
Printre elementele stării civile, un loc principal îl are începutul şi încetarea
capacităţii de folosinţă a persoanei. Cu ajutorul stării civile determinăm capacitatea
de folosinţă a persoanei, respectiv calitatea sa de subiect de drepturi şi obligaţii.
Indiferent dacă o persoană dispune sau nu de capacitate de exerciţiu, ea are o stare
civilă.
Reglementată fiind de norme juridice si personalizând omul în cadrul social
dat, strânsa legatură a acesteia cu aptitudinea de a avea şi exercita drepturi sau
asuma obligaţii, starea civilă a persoanei interesează în gradul cel mai înalt
societatea. Tocmai de aceea organizarea activităţii de stare civilă, întelegând prin
aceasta evidenţa, se realizează de către autoritatea statală prin intermediul unor
2
organe specializate, abilitate în mod expres de lege, autorităţile administraţiei
publice locale.
CAPITOLUL 1
STAREA CIVILĂ – ACTIVITATE PUBLICĂ
ÎN FOLOSUL STATULUI ŞI AL PERSOANEI
1.1. Istoricul stării civile în România
Până în secolul XVI, atât în Muntenia, cât şi în Moldova, starea civilă a

persoanelor nu a făcut obiectul nici unei înregistrări laice sau religioase. Starea civilă
a unei persoane se stabilea prin notorietate si posesie.
Dacă cineva contesta starea civilă stabilită prin mijloacele de mai sus, aceasta
se putea dovedi cu martori şi acte de familie. Martorii erau preferaţi dintre rudele şi
prietenii care se bucurau de reputaţie şi care puteau atesta naşterea, căsătoria sau
moartea persoanei în cauză, fără a exista vreo sancţiune în cazul unei declaraţii
nesincere.
Treptat, preoţii încep să înregistreze botezurile, cununiile şi înmormântările, la
început la oraşe, apoi şi la sate, acestea fiind legate de ceremoniile religioase care se
făceau cu ocazia naşterii, căsătoriei sau decesului. Primele reglementari în acest sens
le găsim în „Pravila rizorului Lucaci” dată în 1581 în Moldova.
În „Pravila cea mare” a lui Matei Basarab (1640) exista o dispoziţie cu privire
la evidenţa hotărârilor de divorţ. În „Capetele de poruncă” ale mitropolitului Antim
Ivireanu întâlnim unele dispoziţii date preoţilor cu referire la evidenţa
înmormântărilor şi întocmirea testamentelor. Dispoziţii asemănătoare întâlnim şi în
Moldova, în „Pravila lui Vasile Lupu” (1646).
Unele norme referitoare la starea civilă găsim şi în „Pravilniceasca condică” a
lui Alexandru Ipsilanti (1779) din Muntenia şi în „Rezumatul după Pravilele
împărăteşti”, întocmit şi tipărit la Iaşi de Andronachi Donici (1814).
Evidenţa evenimentelor de stare civilă cunoaşte o oarecare reglementare abia
la începutul secolului XIX, când, prin Codul Caragea – Codul civil al Munteniei din
1817 – în capitolul II, intitulat „Pentru înscrierile stării civile”, se prevedea
3
înfiinţarea unei condici pentru fiecare judeţ, în vederea înscrierii evenimentelor de
stare civilă. Condicile erau date în grija preoţilor, iar mitropolia avea sarcina să
supravegheze modul de întocmire şi de păstrare a acestora1.
Odată cu „Regulamentul Organic” din Muntenia (1831) şi Moldova (1832) se
poate vorbi de introducerea organizată a evidenţei stării civile, care era lăsată tot în
atribuţiile preoţilor. Prin acesta s-au introdus condici pentru starea civilă, denumite
„mitrice”.
„Acţiunile mitricei – spunea Regulamentul Organic – slujesc spre deosebirea
celor trei epoci ale vieţii omului, adică a naşterii, căsătoriei şi a mutării din viaţă”.
Evidenţa acestor evenimente era determinată de necesitatea de a cunoaşte
relaţiile de familie, ca şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor care nu puteau fi
dovedite decât prin înscrisurile stării civile.
Ministerele de Interne din Muntenia şi Moldova au fost însărcinate cu
întocmirea modelului condicilor de stare civilă, care erau tipărite, pentru fiecare ţinut
sau judeţ, de mitropolie sau episcopie.
Pentru fiecare evniment de stare civilă se întocmea, de către preoţii din oraşe
şi sate, câte o condică, în dublu exemplar. La sfârşitul anului, un exemplar era
înaintat, prin protoereu, ispravnicului, unde se păstra în depozit, iar al doilea
exemplar rămânea în parohia respectivă, în grija preotului.
Mitropolitul şi episcopii eparhiaţi aveau sarcina să supravegheze ca preoţii să
completeze rubricile din condici.
Codul civil din 1864, pus în aplicare în luna decembrie 1865, a reglementat şi
materia actelor de stare civilă, în articolele 21-86 şi 127-210.
Potrivit Codului civil, erau considerate acte de stare civilă actele prin care se
constată naşterea, căsătoria sau moartea unei persoane. Pentru prima dată rolul de
ofiţer al stării civile revenea autorităţilor administrative, orăşeneşti şi comunale.
Acestea erau obligate ca, după închiderea registrelor de stare civilă, să le depună la
grefa tribunalului, care avea datoria să le verifice actele încheiate şi înregistrarile lor
sub aspectul legalităţii.
1
Ungureanu Gheorghe - Actele de stare civilă în Moldova până la Regulamentul Organic în
Revista Arhivelor, 1959, p.86;
4
Codul civil a trecut astfel la laicizarea actelor de stare civilă, acestea fiind
scoase din competenţa bisericii şi trecute pe seama autorităţilor administrative ale
statului.
Constituţia din 1866 consacră caracterul laic al actelor de stare civilă,
înregistrarea lor făcându-se de către organele de stat locale.
În Transilvania, până la sfârşitul secolului al XIX-lea, înscrierea
evenimentelor de stare civilă era lăsată pe seama parohiilor. În anul 1894, prin
Legile nr. XXXI şi XXXIII, s-a trecut şi aici la laicizarea actelor de stare civilă,
numindu-se funcţionari care aveau datoria să completeze matricolele respective.
Caracterul laic al actelor de stare civilă a fost păstrat şi în Constituţia din
1923. Autoritatea civilă însărcinată cu întocmirea şi redactarea actelor de stare civilă
rămânea mai departe primăria.
Prin Legea administrativă din 14 iunie 1925, atribuţia de ofiţer al stării civile
era dată primarului. În comunele urbane, primarul putea delega aceasta atribuţie unui
membru al delegaţiei permanente, în municipii – directorului sau şefului de serviciu
respectiv, iar în comunele rurale – şi notarului.
Prin Legea privitoare la actele stării civile din 25 februarie 1928, s-a realizat
unificarea legislativă în materia actelor de stare civilă, deoarece până atunci în
Transilvania, Banat si Maramureş se aplicau dispoziţii diferite de acelea din
Muntenia, Moldova , Dobrogea şi Bucovina.
Prin Legea din 1928 se menţineau unele dispoziţii care prevedeau că
întocmirea actelor de stare civilă trebuia să fie urmată şi de binecuvântarea
religioasă.
Pentru organele de stat nu era o preocupare de a se aplica un sistem unitar de
înregistrare a actelor de stare civilă, nestabilindu-se nici o răspundere pentru ele, şi
nici nu se controla această activitate.
În această lege din 25 februarie 1928 au fost grupate, în parte, dispoziţii
normative privitoare şi la alte acte care trebuiau menţionate în registrele de stare
civilă, cum sunt adopţia, recunoaşterea unui copil natural şi divorţul, instituţii
reglementate de Codul civil. Prin articolul 11 din această lege, s-a prevăzut că orice
schimbare în starea civilă, întemeiată pe un act de stare civilă, pe o hotărâre
5
judecătorească sau pe un alt act admis de lege, se va trece pe actul de naştere al
persoanei la care se referă această schimbare. Menţiunea de moarte a unuia din soţi
se făcea şi pe actul de naştere al soţului supravieţuitor.
Prin Constituţia din 13 aprilie 1948, s-a stabilit principiul validităţii actelor de
stare civilă numai dacă acestea sunt încheiate de organele de stat anume
împuternicite. Potrivit acestui principiu constituţional, toate actele de stare civilă au
fost trecute exclusiv în atribuţia comitetelor executive ale sfaturilor populare.
Prin Decretul nr.177/1948 s-a prevăzut obligativitatea pentru unii cetăţeni de a
înscrie la serviciile de stare civilă ale unităţilor administrative actele lor de stare
civilă încheiate de deservenţii unor culte, iar prin Decretul nr. 153/1950 s-a stabilit
obligaţia predării arhivelor confesionale de stare civilă către comitetele executive ale
sfaturilor populare.
Legea nr.50/1948 a prevăzut, pentru locuitorii din Ardealul de Nord,
posibilitatea ca pentru persoanele decedate după 21 iunie 1941, pentru care data
decesului nu putea fi stabilită cu acte de stare civilă, să se înregistreze ca dată a
decesului ziua de 9 mai 1945. În acest sens, s-a admis rectificarea din oficiu a actelor
de stare civilă întocmite pe baza hotărârilor judecătoreşti de declarare a morţii
prezumate.
Prin Decretul nr.272 din 30 decembrie 1950 se realizează o nouă reglementare
în materia actelor de stare civilă, abrogând totodată Legea actelor de stare civilă din
25 februarie 1928. Ţinând cont de modificările aduse în organizarea administrativ –
teritorială a ţării, s-a stabilit că organele însărcinate cu înregistrarea actelor şi
faptelor de stare civilă sunt comitetele executive ale sfaturilor populare comunale,
orăşeneşti şi raionale. Aceste organe administrative sunt obligate să înregistreze
toate actele şi faptele juridice privind starea civilă a unei persoane, întocmind în
registrele de stare civilă actele de naştere, căsătorie şi moarte şi înscriind înfierea,
divorţul, recunoaşterea şi stabilirea filiaţiei în justiţie, precum şi schimbarea numelui
şi prenumelui. Prin această reglementare, sfera actelor şi faptelor de stare civilă a
fost extinsă, pentru a corespunde cât mai complet necesităţii de a individualiza o
persoană. Totodată, au fost grupate într-o singură lege toate dispoziţiile privind
înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă. De asemenea, prin această lege au fost
6
înfiinţate registre speciale, în care erau înregistrate şi celelalte evenimente ce
modificau starea civilă, respectiv înfierea, divorţul şi schimbarea numelui.
Prin acest act normativ, s-a stabilit că registrele de stare civilă nu mai sunt
publice. Certificatele de stare civilă se eliberează numai persoanelor îndreptăţite şi
într-un singur exemplar, iar numai în anumite condiţii se putea elibera un alt
certificat.
Un rol deosebit de important privind activitatea de stare civilă, sub aspectul
conducerii, îndrumării şi controlului, atât în ceea ce priveşte ţinerea registrelor, cât şi
cu privire la întocmirea actelor, l-a avut Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia
Generală a Miliţiei, care elabora instrucţiuni pentru asigurarea aplicării uniforme a
legii privind înregistrarea actelor, îndruma şi controla secţiile şi birourile de stare
civilă ale primăriilor comunale, orăşeneşti şi raionale asupra modului în care
trebuiau să-şi realizeze atribuţiile ce le reveneau şi efectua verificări în cazurile
prevăzute de lege2.
Problema schimbării numelui cunoaşte o nouă reglementare prin Decretul
nr.273/1950 (intrat în vigoare la 01.01.1951), în care se stabileşte principiul potrivit
căruia schimbarea de nume se cere şi se obţine individual, reflectându-se şi în acest
fel deplina egalitate între soţ şi soţie, eliminând sistemul de legislaţie anterioară,
după care schimbarea numelui soţului atrăgea automat şi schimbarea numelui soţiei
şi copiilor minori. Copii înfiaţi nu puteau să-şi schimbe numele.
Schimbarea prenumelui a fost reglementată de Decretul nr.54/1949, deoarece
vechile legi în această materie, dând prenumelui un caracter mistic, nu permiteau
schimbarea lui.
Cererea de schimbare a numelui sau prenumelui a fost dată în competenţa de
soluţionare a Ministerului Afacerilor Interne – Direcţia Generală a Miliţiei,
asigurându-se astfel verificarea celui care a depus cererea, pentru a nu se admite
schimbarea de nume sau prenume dcât atunci când aceasta nu afectează interesele
statului.
Prin Decretul nr.975/1968 cu privire la nume, competenţa a rămas în
structurile Ministerului Afacerilor Interne, iar prin Ordonanţa Guvernului nr.41/2003
2
Peţu Paraschiv, Velicu Elena, Mardare Viorel - Starea civilă – mijloc de identificare a persoanei
fizice, Editura Detectiv, Bucureşti, 2006, p.17;
7
privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor
fizice, aprobată prin Legea nr.323/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
aceasta a fost stabilită în sarcina preşedinţilor comisiilor judeţene, respectiv a
primarului general al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care se pot
pronunţa prin dispoziţie (exercitată efectiv de la data de 01.04.2005, odată cu
operaţionalizarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor –
înfiinţate în subordinea consiliilor locale şi a celor judeţene, de la data de 01.09.2005
– în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.84/2001, aprobată prin
Legea nr.372/2002, cu modificările şi completările ulterioare).
În cadrul legislaţiei privind problemele de stare civilă, un rol deosebit de
important îl are Codul familiei, pus în aplicare la data de 1 februarie 1954 şi
republicat la 18 aprilie 1956.
Codul familiei reglementează problemele privind profilul moral al familiei, ca
de exemplu: egalitatea, stima şi respectul reciproc între membrii familiei şi educarea
lor în spiritul normelor de convieţuire.
Principiile de bază ale Codului familiei au drept scop întărirea familiei,
egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul în relaţiile dintre soţi, forma monogamă a
căsătoriei, ocrotirea de către stat a intereselor mamei şi copilului, apărarea
drepturilor părinteşti şi înrădăcinarea normelor de convieţuire.
Aceste principii sunt oglindite cu fidelitate în actele legislative care cuprind
norme juridice cu privire la regimul actelor şi faptelor de stare civilă.
Ca urmare a punerii în aplicare a Codului familiei şi a Decretului nr.31/1954
privitor la persoanele fizice şi persoanelor juridice, a fost necesar să se puna de
acord Decretul nr.272/1950 cu aceste legi, lucru care s-a făcut prin republicarea
Decretului nr.272/1950, în conformitate cu modificările făcute prin Decretul
nr.225/1955.
Ulterior, în baza Decretului nr.93 din 20 februarie 1957, au mai intervenit
modificări, dintre care cea mai importantă este măsura ca înregistrările în registrele
de stare civilă speciale să nu mai fie făcute la sfaturile populare raionale, ci la fiecare
sfat popular comunal sau orăşenesc. Până atunci, deci în perioada 1950 – 1957,
8
înregistrările erau făcute la reşedinţa de raion (înregistrarea tardivă, întocmirea
ulterioară, reconstituirea).
Prin Decretul nr.278/1960 se realizează o reglementare mai bună a activităţii
delegaţilor de stare civilă şi o perfecţionare a sistemului unitar de înregistrare a
actelor şi faptelor de stare civilă.
Dispoziţiile acestui decret au adus modificări substanţiale, menite să ducă la
decongestionarea şi desfăşurarea mai calificată a activităţii de stare civilă. Registrele
speciale s-au folosit până la 15.04.1975.
Astfel, prin desfiinţarea registrelor de înfiere, divorţ şi schimbarea numelui, s-
a simplificat simţitor sistemul de lucru, aceste fapte înscriindu-se în prezent prin
menţiune pe marginea actelor de naştere şi de căsătorie. Prin folosirea numai a
registrelor de naştere, căsătorie şi deces, se delimiteză principalele evenimente ce
survin în viaţa unui om şi care sunt evidenţiate de starea civilă.
Potrivit noului regim juridic al actelor de stare civilă, părţile care contribuie la
întocmirea unui act de stare civilă sunt declarantul (sau declaranţii) şi delegatul de
stare civilă, desfiinţându-se folosirea actelor, în acest fel crescând răspunderea
delegatului de stare civilă.
Pentru a crea posibilitatea instaurării în cel mai scurt timp a unei ordini
perfecte, nu numai în actele de stare civilă ce urmau a se întocmi, ci şi în cele
întocmite în trecut, prin Decretul nr.278/1960 s-a înlesnit rectificarea, anularea sau
completarea actelor prin scutire de taxa de timbru a cererilor adresate în acest sens
instanţelor judecătoreşti.
În scopul îmbunătaţirii activităţii de stare civilă, au fost create serviciile de
stare civilă din cadrul consiliilor judeţene, care au ca sarcină principală instruirea,
îndrumarea şi controlul delegaţiilor de stare civilă, în colaborare cu serviciul de
evidenţă informatizată a persoanei, precum şi de a pastra arhiva de stare civilă
exemplarul II, operând menţiuni pe marginea actelor din aceste registre.
Elaborarea unei noi legislaţii în materie de stare civilă a fost determinată atât
de necesitatea alinierii la unele reglementări şi practici europene, cât şi de
armonizarea prevederilor din domeniu cu dispoziţiile noii Costituţii a României din
9
1991, revizuită prin Referendumul din 19-20.09.2003, şi cu cele ale Legii nr.69/1991
– Legea adimistraţiei publice locale, ulterior devenită Legea nr.215/2001.
Totodată, se impunea unificarea normelor juridice care reglementau starea
civilă într-un singur act normativ şi tratarea mai amănunţită a unor aspecte care, în
timp, au generat interpretări diferite în practica ofiţerilor de stare civilă.
Pornind de la aceste deziderate, Legea nr.119 din 16 octombrie 1996 cu
privire la actele de stare civilă, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit
cadrul legat şi pentru rezolvarea unor situaţii absolut noi cu care se confruntă oficiile
de stare civilă. Se are în vedere, în acest sens, prevederile referitoare la caracterul
doveditor al actelor şi certificatelor de stare civilă, modificarea statutului civil al
persoanei şi înscrierea menţiunilor corespunzătoare, modul de întocmire al actelor de
stare civilă şi precizarea atribuţiilor autorităţilor administraţiei publice locale şi
centrale, în acest domeniu.
Faţă de reglementările postbelice din domeniul stării civile, Legea
nr.119/1996 prevede că înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă ale militarilor
şi personalului civil din unităţile forţelor armate se face – în caz de mobilizare,
război ori participare la misiuni de menţinere a păcii sau în scop umanitar – de către
ofiţerii anume desemnaţi prin ordin al ministrului apărării naţionale.
Pentru prima dată, noua lege prevede şi posibilitatea întocmirii actului de
naştere în ţară, la domiciliul părinţilor, pentru copiii născuţi în străinătate şi a căror
naştere nu a fost înregistrată la misiunea diplomatică sau la oficiul consular de
carieră al României, ori la autoritatea locală din străinătate, precum şi pentru cei care
au fost înregistraţi cu date nereale3.
De asemenea, s-a stipulat că ofiţerul de stare civilă poate refuza înscrierea în
actul de naştere a unor prenume care sunt formate din cuvinte indecente ori ridicole,
părinţii putând opta pentru un pronume corespunzător.
În ceea ce priveşte certificatele de stare civilă, acestea sunt unice ca format şi
conţinut, putând fi luate de titulari în străinătate.
Prin Legea nr.94/2004, s-a introdus un alineat nou, alin.(2), la art.42, adoptat
din necesitatea simplificării procedurilor în domeniul actelor de stare civilă pentru
3
10
toţi cetăţenii români aflaţi în străinătate, indiferent dacă aceştia au domiciliu în ţară
sau în străinătate.
Astfel „Cetăţenii români aflaţi în stăinătate pot solicita înscrierea în registrele
de stare civilă române, de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră
ale României (care este echivalentul transcrierii din ţară), a certificatelor de stare
civilă, eliberate de autorităţile străine, care îi privesc în cazul în care înregistrarea
actului sau faptului de stare civilă a fost făcută în prealabil la autoritatea din statul în
care aceştia se află; înscrierea se face cu aprobarea şefilor misiunilor diplomatice sau
ai oficiilor consulare, iar refuzul acestora se motivează”.
Conform prevederilor introduse de Legea nr.94/2004, vor putea să fie înscrise
şi certificatele de stare civilă ale cetăţenilor români înregistrate la autorităţile străine,
anterior intrării în vigoare a acesteia, însă numai din ţara în care funcţionează
misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României ori pentru ţara în
care nu există oficiu/misiune aflat (ă) în circumscripţia consulară respectivă.
În actele şi certificatele de naştere întocmite pentru copiii născuţi în
străinătate, începând cu 01.01.2004, se înscrie codul numeric personal (C.N.P.) din
plaja de coduri repartizată pentru fiecare misiune diplomatică sau oficiu consular de
carieră al României, de către Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date
privind Evidenţa Persoanelor (fost Direcţia Informatică din Direcţia Generală de
Evidenţă Informatizată a Persoanei) din cadrul Ministerului Administraţiei şi
Internelor.
Deşi o parte a legilor şi decretelor arătate mai sus sunt abrogate, totuşi
cunoaşterea lor este deosebit de importantă nu numai pentru a şti istoricul şi evoluţia
stării civile în ţara noastră, dar şi pentru a cunoaşte cum trebuie rezolvate anumite
situaţii ce le întâmpină în activitatea de zi cu zi ofiţerii de stare civilă. Aceasta
deoarece, în perioada când au fost în vigoare şi s-au aplicat, legile şi decretele
respective au produs efecte care şi astăzi sunt valabile şi trebuie considerate ca atare.
1.2. Autorităţi publice cu competenţe în domeniul stării civile
11
În aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr.119/1996, în care au fost stabilite şi
s-a reglementat sancţionarea contravenţiilor la regimul actelor de stare civilă,
Ministerul de Interne şi Departamentul pentru Administraţie Publică Locală
(devenite Ministerul Administraţiei şi Internelor) au emis Metodologia
nr.1/13.10.1997, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I,
nr.318 bis/19.11.1997.
Potrivit prevederilor art.3 din Legea nr.119/1996, “Atribuţiile de stare civilă se
îndeplinesc de către consiliile judeţene şi de către autorităţile administraţiei publice
locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor,
prin ofiţerii de stare civilă.4”
Sarcini de stare civilă mai au, potrivit Legii nr.119/1996, şefii misiunilor
diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României, care înregistrează actele
şi faptele de stare civilă ale cetăţenilor români aflaţi în străinătate, comandanţii de
nave şi aeronave.
Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul Naţional pentru
Evidenţa Persoanelor (fosta Direcţie de evidenţă a populaţiei) conform dispoziţiilor
art.72 din Legea nr.119/1996, îndrumă şi controlează, în condiţiile legii, autorităţile
administraţiei publice locale şi judeţene în domeniul stării civile de pe întreg
cuprinsul tării.
Serviciile publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor şi, respectiv,
cel al Municipiului Bucureşti, din subordinea consiliilor judeţene (a Primăriei
Municipiului Bucureşti), prin cadrele cu atribuţii pe linia regimului de stare civilă,
îndrumă şi controlează activitatea de stare civilă de la nivelul primăriilor de pe raza
de competenţă, astfel încât, cel puţin o dată pe an, să fie cuprinsă în control
activitatea fiecărui ofiţer de stare civilă5.
Pe baza constatărilor rezultate din activitatea de îndrumare şi control, precum
şi a aspectelor mai deosebite reieşite cu prilejul verificărilor şi cercetărilor necesare
soluţionării unor probleme de stare civilă, se întocmesc informări către prefecturi,
4
Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, art.72;
5
12
consiliile judeţene, ori către alte organe care, potrivit legii, participă la realizarea
activităţii de stare civilă.
Lunar, până la data de 5, pe bază de grafic, autorităţile administraţiei publice
locale vor înainta către serviciile publice comunitare locale la care sunt arondate
comunicările nominale pentru născuţii vii, cetăţeni români, ori cu privire la
modificările intervenite în statutul civil al persoanelor în vârstă de la 0 până la 14
ani, certificatele anulate la completare, precum şi actele de identitate ale persoanelor
decedate în luna precedentă, sau declaraţiile din care rezultă că persoanele decedate
nu au avut acte de identitate, pentru crearea şi, după caz, actualizarea Registrului
naţional de evidenţă a persoanelor. Totodată, urmăresc dacă se trimit extrase pentru
uz oficial în cazul persoanelor ale căror certificate de deces eliberate de autorităţile
străine competente au fost transcrise în registrele romane de stare civilă, în cazul
stabilirii ulterioare a identităţii persoanei al cărei deces a fost înregistrat în poziţia de
„cadavru cu identitate necunoscută” sau dacă Primăria Sectorului 1 al Municipiului
Bucureşti trimite asemenea extrase în cazul persoanelor decedate în străinatate, ale
căror acte de deces s-au înregistrat la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de
carieră ale României.
Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor verifică, în raza
lor de competenţă, modul cum este asigurată securitatea documentelor de stare
civilă, urmărind dacă autorităţile administraţiei publice locale au luat măsurile
necesare pentru a preveni dispariţiile de certificate de stare civilă în alb. Ele au
obligaţia de a verifica dacă ferestrele şi uşile sunt prevăzute cu grilaje metalice, dacă
uşile şi fişetele în care se află aceste documente au încuietori sigure, dacă se justifică
toate certificatele eliberate prin semnătura de primire, precum şi dacă ele au fost
eliberate persoanelor îndreptăţite să le primească; de asemenea, verifică gestiunea
acestor documente.
În cazul în care, cu ocazia controlului, se constată că nu se justifică unele
certificate, organul de control efectuează verificări complexe pentru clarificarea
situaţiei lor, arătând în nota de constatare cele stabilite sau, în caz contrar, ce măsuri
s-au luat, ce acte s-au verificat şi care este rezultatul. Dacă, în termen de 24 de ore,
nu s-a clarificat situaţia certificatelor care lipsesc, se informează conducerea poliţiei
13
judeţene/locale, care va hotarî măsurile necesare pentru identificarea autorilor
sustragerii şi găsirea certificatelor lipsă, raportând evenimentul de îndată, prin fax, la
Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, în vederea luării de măsuri
pentru urmărirea lor pe ţară.
Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul Naţional pentru
Evidenţa Persoanelor, asigură cerneala specială pentru completarea actelor de stare
civilă şi registrele cu acte de stare civilă, precum şi distribuirea, contra cost, a
acestora autorităţilor administraţiei publice judeţene şi a municipiului Bucureşti,
precum şi Ministerului Afacerilor Externe.
1.3. Instituţia ofiţerului de stare civilă
Persoanele desemnate să întocmească actele de stare civilă (de naştere,

căsătorie sau deces) sunt numite ofiţeri de stare civilă. Art.3 din Legea nr.119/1996
stabileşte că sunt ofiţeri de stare civilă: primarii municipiilor, oraşelor şi comunelor,
şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României precum
şi comandanţii de nave şi aeronave. Atribuţiile de ofiţer de stare civilă ale primarului
pot fi delegate viceprimarului, secretarului sau altor funcţionari cu competentă în
acest domeniu. Tot astfel, şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare pot
delega exercitarea atribuţiilor de ofiţer de stare civilă unuia dintre agenţii diplomatici
sau unuia dintre funcţionarii consulari6.
În ceea ce priveşte competenţa ofiţerului de stare civilă, este de menţionat că
el este abilitat să îşi exercite funcţia numai în circumscripţia administrativ -
teritorială unde a fost numit. Aceasta înseamnă că, de regulă, domiciliul sau
reşedinţa părţilor reprezintă un element determinant în ceea ce priveşte competenţa
teritorială a ofiţerului de stare civilă; un alt element ce atrage această competenţă
fiind locul unde s-a întamplat un fapt juridic (locul naşterii, al decesului).
În ipoteza în care naşterea sau decesul au avut loc într-un mijloc de transport,
dar între graniţele tării, actul respectiv de stare civilă se va întocmi de către ofiţerul
de stare civilă al localităţii de coborâre sau debarcare.
6
14
În conformitate cu Legea nr.119/1996, ofiţerii de stare civilă întocmesc acte
de stare civilă nu numai pentru cetăţenii români ci şi pentru persoanele fără
cetăţenie; de asemenea, ei înregistrează la cerere actele sau faptele de stare civilă ale
cetăţenilor străini dacă aceştia au domiciliul sau se află temporar în ţara noastră.
Reprezentanţii diplomatici şi consulari ai României în străinătate pot înregistra
numai actele şi faptele de stare civilă ale cetăţenilor români aflaţi acolo.
Comandanţii de nave înregistrează faptele de stare civilă care au loc pe nave în
jurnalul de bord, iar comandanţii de aeronave în jurnalul de drum. La bordul unei
nave căsătoria se poate încheia numai între cetăţeni români şi numai dacă nava se
află în apele teritoriale ale ţării.
Orice modificare ce intervine în statutul civil al unei persoane fizice ca urmare
a întocmirii unui act de stare civilă sau, după caz, printr-o hotărâre judecătorească
definitivă sau printr-un act administrativ, se comunică din oficiu în termen de 10 zile
serviciului public comunitar local unde s-a întocmit actul de naştere, căsătorie sau
deces al persoanei respective în vederea înscrierii menţiunii corespunzătoare.
După actele de stare civilă, se eliberează certificate de naştere şi de căsătorie
titularilor sau reprezentanţilor legali; certificatele de deces eliberându-se familiei
decedatului.
Dacă ofiţerul de stare civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o
menţiune ce intră sub atribuţiile sale, persoana solicitantă poate să sesizeze
judecătoria în raza căreia domiciliază pentru soluţionare. Pe de altă parte, ofiţerul de
stare civilă nu poate întocmi acte de stare civilă atunci când este parte sau declarant.
Dacă se ivesc astfel de cazuri, ofiţerul de stare civilă va delega o alta persoană
pentru efectuarea acestor operaţiuni, în condiţiile legii7.
Ofiţerul de stare civilă are obligaţia de a verifica realitatea conţinutului
declaraţiilor precum şi să verifice identitatea declarantului. După aceste verificări,
actul de stare civilă trebuie semnat atât de către ofiţerul de stare civilă cât şi de
declarant.
Pot exista situaţii excepţionale când atribuţiile ofiţerului de stare civilă sunt
îndeplinite de către persoane care nu au fost desemnate potrivit legii. Aplicarea
7
Lupulescu Dumitru - Actele de stare civilă, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 2006, p.45;
15
regulilor în materie ar conduce în asemenea cazuri la nulitatea absolută a acestor
acte, cu consecinţe păgubitoare pentru părţi.
De aceea, art.7 din Legea nr.119/1996 stabileşte că actele de stare civilă
întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile ofiţerului de stare
civilă sunt valabile chiar dacă acea persoană nu avea acea calitate8. Astfel se face
aplicarea principiului validităţii aparenţei în drept, însemnând că actul de stare civilă
încheiat de un ofiţer se stare civilă necompetent trebuie menţinut ca valabil dacă
acea persoană a exercitat în mod public atribuţiile respective.
Operaţiunile de stare civilă pe care ofiţerii de stare civilă le pot întocmi sunt:
a) întocmirea actelor de stare civilă (naştere, căsătorie, deces);
b) înscrierea menţiunilor în actele de stare civilă;
c) reconstituirea şi întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă;
d) anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a
menţiunilor înscrise pe acestea.
CAPITOLUL 2
ACŢIUNILE ŞI ACTELE DE STARE CIVILĂ
2.1. Starea civilă a persoanei fizice
8
16
Legea noastră nu defineşte şi nu reglementează starea civilă a persoanei. Ceea
ce reglementează Legea nr.119/1996 sunt doar actele de stare civilă în înţelesul de
înscrisuri doveditoare ale stării civile.
Calităţile strict personale care configurează starea civilă a persoanei fizice
sunt atribute ale persoanei. Ele sunt: născute, din căsătorie, din afara căsătoriei, din
părinţi necunoscuţi, adoptaţi, căsătoriţi, divorţaţi, văduvi, necăsătoriţi, rudă sau afin
cu altă persoană.
Starea civilă are următoarele caractere juridice:
- indivizibilitatea: persoana fizică are una şi aceeaşi stare civilă la un moment
dat faţă de toate celelalte subiecte de drept din societate;
- inalienabilitatea: starea civilă nu poate constitui un obiect al unor acte juridice
de mutare sau înstrăinare;
- imprescriptibilitatea: starea civilă nu se poate pierde indiferent de perioada de
timp cât a trecut de la dobândirea ei;
- universalitatea: este recunoscută tuturor persoanelor fizice;
- indisponibilitatea: ea nu poate fi transmisă altuia prin acte juridice;
- personalitatea: ansamblul elementelor care o constituie sunt strict persoanele
inseparabile de persoana fizică.
Starea civilă se dovedeşte cu actele înscrise în registrele de stare civilă precum
şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora9.
Concluzionăm că starea civilă este un complex de atribute de fapt şi juridice
precum şi de relaţii care permit individualizarea persoanei în familie şi în societate,
care fac obiect al înscrierilor în registrele de stare civilă.
2.2. Clasificarea acţiunilor de stare civilă
Prin „acţiuni de stare civilă” se înţeleg acele acţiuni în justiţie care au ca

obiect elemente ale stării civile a persoanei fizice. Acţiunile de stare civilă nu trebuie
9
Petrescu Raul - Acţiunile privind statutul civil al persoanei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968,
p.59;
17
confundate cu acţiunile în justiţie ce privesc anularea (desfiinţarea), modificarea şi
completarea actelor de stare civilă ori a menţiunilor înscrise pe marginea acestora10.
Criteriul principal de diferenţiere între cele două categorii de acţiuni în justiţie
îl constituie obiectul acţiunii:
a) Acţiunea de stare civilă are ca obiect un element al stării civile;
b) Acţiunea referitoare la anularea (desfiinţarea), modificarea sau completarea
actelor de stare civilă ori a menţiunilor înscrise pe marginea acestora are ca
obiect înregistrarea de stare civilă, deci nu priveşte starea civilă, ci doar modul
în care aceasta a fost înregistrată în registrele de stare civilă. Cu alte cuvinte,
prin acţiunile din această categorie nu se contestă şi nici nu se solicită
schimbarea vreunui element de stare civilă, deci aceste acţiuni nu sunt de
natură să schimbe însuşi statutul civil al persoanei.
Acţiunile de stare civilă sunt clasificate după obiectul ori finalitatea lor
în:
a) acţiuni în reclamaţie de stat;
b) acţiuni în contestaţie de stat;
c) acţiuni în modificare de stat;
a) Acţiunile în reclamaţie de stat sunt acele acţiuni prin care se urmăreşte
obţinerea altei stări civile (mai exact, a altui element de stare civilă) decât cea de la
data intentării acţiunii.
În această categorie intră: acţiunea în stabilirea maternităţii11 şi acţiunea în
stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei12.
b) Acţiunile în contestaţie de stat sunt acele acţiuni prin care se urmăreşte
înlăturarea unei stări civile (mai exact, a unui element de stare civilă), pretins
nereale, şi înlocuirea acesteia cu alta, pretins reală, adevărată.
Sunt acţiuni de acest fel: acţiunea în tăgăduirea paternităţii copilului din
căsătorie, acţiuni în contestarea recunoaşterii voluntare de maternitate sau de
paternitate, acţiunea în contestarea filiaţiei de căsătorie şi acţiunea în anularea:
căsătoriei, adopţiei şi recunoaşterii voluntare de maternitate sau paternitate.
10
Bodoască Teodor - Actele de stare civilă, Editura Burg, Sibiu, 2003, p.14;
11
Codul familiei, art. 52;
12
18
c) Acţiunile în modificare de stat sunt acele acţiuni prin care se urmăreşte o
schimbare, doar pentru viitor, în starea civilă a persoanei, cea anterioară fiind
necontestată.
Sunt asemenea acţiuni: acţiunea de divorţ13 şi acţiunea prin care se solicită
schimbarea sexului.
În cazul primelor două categorii de acţiuni menţionate mai sus (acţiunile în
reclamaţie de stat şi acţiunile în contestaţie de stat), hotărârea ce se va pronunţa, în
caz de admitere a cererii, va avea un efect declarativ, în sensul că ea va declara o
stare civilă anterioară.
Spre exemplu, în cazul admiterii unei cereri în stabilirea paternităţii copilului
din afara căsătoriei, stabilirea filiaţiei acestui copil faţă de pârât va avea efecte nu
numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, pârâtul faţă de care s-a admis acţiunea fiind
considerat tatăl copilului încă de la naşterea acestuia din urmă, iar nu numai din
momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a admis cererea în stabilirea
paternităţii.
Totuşi, în cazul declarării nulităţii căsătoriei, soţul de bună credinţă păstrează
calitatea de soţ dintr-o căsătorie valabilă pentru intervalul de timp cuprins între
momentul încheierii căsătoriei lovite de nulitate şi momentul rămânerii definitive a
hotărârii prin care a fost anulată căsătoria respectivă14, deci, în privinţa lui, hotărârea
produce efecte numai pentru viitor 15.
Având în vedere efectul declarativ al hotărârilor respective, se consideră,
uneori, că acţiunile în reclamaţie de stat şi acţiunile în contestaţie de stat formează o
singură categorie de acţiuni de stare civilă, în ambele ipoteze fiind vorba de
recunoaşterea cu efect retroactiv, al unui element de stare civilă contrar celui care, în
aparenţă, există la data intentării acţiunii.
În cazul celei de-a treia categorii (acţiunile în modificare de stat), dacă se
admite cererea, hotărârea va avea un efect constitutiv, efectele producându-se numai
pentru viitor, nu şi pentru trecut.
13
Codul familiei, art. 37 - 44;
14
Codul familiei, art. 23 alin. (1);
15
Boroi Gabriel - Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura All Beck, Bucureşti, 2003,
p.352;
19
După sfera persoanelor îndreptăţite să le exercite (respectiv în funcţie de
legitimarea procesuală activă), acţiunile de stare civilă se clasifică în:
a) Acţiuni ce pot fi pornite numai de către titularul stării civile, cu excluderea
altor persoane: acţiunea de divorţ şi acţiunea în declararea nulităţii relative
(anulabilitatea) căsătoriei.
b) Acţiuni ce pot fi intentate de titular, de reprezentantul legal al acestuia şi de
procuror, eventual şi de alte organe sau persoane expres prevăzute de lege, nu însă
de orice persoană care ar justifica un interes: acţiunea în stabilirea maternităţii,
acţiunea de stabilire a paternităţii şi acţiunea în tăgăduirea paternităţii.
Ţinând cont de modificarea art. 45 din Codul de procedură civilă, trebuie
reconsiderate o serie de soluţii din jurisprudenţă şi din doctrină în ceea ce priveşte
dreptul procurorului de a declanşa procesul civil.
Astfel, potrivit primului alineat al articolului menţionat, procurorul „poate
porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi
intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale
dispăruţilor precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege”. Aşadar, dacă ar fi în
interesul persoanelor menţionate în text, procurorul poate să pornească procesul
civil, indiferent dacă pricina are sau nu caracter strict personal. Spre exemplu,
contrar soluţiei corespunzătoare reglementării anterioare, procurorul poate să
introducă o cerere în tăgăduirea paternităţii, dacă admiterea acesteia ar fi în interesul
minorului16.
c) Acţiuni ce pot fi intentate de orice persoană interesată: acţiunea de
contestare a recunoaşterii voluntare de maternitate ori de paternitate, acţiunea în
contestarea filiaţiei faţă de mamă, atunci când filiaţia rezultă din certificatul de
naştere, fără însă a exista o folosinţă a stării civile conformă cu acest certificat,
acţiunea în contestarea filiaţiei de căsătorie, acţiunea în contestarea existenţei
împrejurărilor care să facă aplicabilă prezumţia de paternitate şi acţiunea în
declararea nulităţii absolute a căsătoriei ori a adopţiei.
După corelaţia lor cu prescripţia extinctivă, acţiunile de stare civilă se
clasifică în:
16
Boroi Gabriel - Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura All Beck, Bucureşti, 2003,
p.353;
20
a) Acţiuni imprescriptibile, care formează regula, întrucât acţiunile de stare
civilă sunt nepatrimoniale;
b) Acţiuni prescriptibile, care formează excepţia, şi anume:
Acţiunea în declararea nulităţii relative (anulabilitatea) a căsătoriei, care este
prescriptibilă în termen de 6 luni de la încetarea violenţei sau, după caz, de la
descoperirea erorii ori a vicleniei17.
Acţiunea în tăgăduirea paternităţii, care este supusă prescripţiei extinctive în
termen de 6 luni de la data când soţul ori, după caz, fostul soţ al mamei a cunoscut
naşterea copilului; dacă soţul sau fostul soţ al mamei a fost pus sub interdicţie
judecătorească înainte de împlinirea acestui termen, atunci un nou termen de
prescripţie extinctivă curge pentru tutore de la data la care acesta a aflat de naşterea
copilului, iar dacă acţiunea nu a fost pornită de către tutore, atunci soţul sau fostul
soţ al mamei va putea tăgădui paternitatea în termen de 6 luni de la ridicarea
interdicţiei18.
Acţiunea în stabilirea paternităţii, care este prescriptibilă în termen de un an de
la naşterea copilului sau, după caz, de la încetarea convieţuirii mamei copilului cu
pretinsul tată, ori de la data la care pretinsul tată a încetat să presteze întreţinerea
copilului; când copilul a pierdut calitatea de copil din căsătorie, termenul de un an
curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis
cererea de tăgăduire a paternităţii19.
2.3. Înregistrările de stare civilă
Prin „înregistrări de stare civilă” se înţeleg operaţiunile juridice de

consemnare, în registrele de stare civilă a faptelor şi a actelor juridice ce privesc
starea civilă, precum şi a altor elemente prevăzute de lege, operaţiuni efectuate în
condiţiile legii de către organele cu atribuţii de stare civilă.
Necesitatea şi rolul înregistrărilor de stare civilă sunt relevate de art. 1 din
Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, astfel: „Actele de stare civilă
17
18
19
Codul familiei, art.60;
21
sunt înscrisuri autentice prin care se dovedeşte naşterea, căsătoria sau decesul unei
persoane. Acestea se întocmesc în interesul statului şi al persoanei şi servesc la
cunoaşterea numărului şi structurii populaţiei, a situaţiei demografice, la apărarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor”.
Din dispoziţiile Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă rezultă că
există două feluri ori categorii de înregistrări de stare civilă:
a) înregistrări sub forma întocmirii actelor de stare civilă; această formă este utilizată
în trei situaţii: naştere, căsătorie şi deces, întocmindu-se în mod corespunzător: actul
de naştere, actul de căsătorie şi actul de deces;
b) înregistrări sub forma înscrierii de menţiuni marginale, în registrele de stare civilă
(pe actele de stare civilă), formă utilizată, îndeosebi, în următoarele situaţii:
stabilirea filiaţiei faţă de mamă (prin recunoaştere ori acţiune în justiţie), stabilirea
filiaţiei faţă de tată (prin recunoaştere ori acţiune în justiţie), încuviinţarea adopţiei,
desfacerea (divorţ), desfiinţarea sau încetarea căsătoriei, schimbarea numelui pe cale
administrativă şi schimbarea sexului.
„Centralizatorul” înregistrărilor de stare civilă este actul de naştere, după cum
rezultă din art.9 si art.44 din Legea nr.119/1996. Într-adevăr, potrivit art.9: „Orice
modificare intervenită în statutul civil (starea civilă) al unei persoane, ca urmare a
întocmirii unui act de stare civilă sau, după caz, dispusă printr-o hotărâre
judecătorească definitivă şi irevocabilă, ori printr-un act administrativ, se comunică
din oficiu, în termen de 10 zile autorităţii administraţiei publice locale unde s-a
întocmit actul de naştere, de căsătorie sau de deces al persoanei la care această
modificare se referă, în vederea înscrierii menţiunilor corespunzătoare20”.
Art.44 din lege dezvoltă aceste prevederi de principiu statuând că: „În actele
de naştere şi, atunci când e cazul, în cele de căsătorie sau de deces se întocmesc
menţiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei”, în
următoarele cazuri:
- stabilirea filiaţiei prin recunoaştere sau hotărârea judecătorească definitivă şi
irevocabilă de încuviinţare a purtării numelui;
- contestarea recunoaşterii sau tăgăduirea paternităţii;
- căsătorie, desfacere, încetarea sau anularea acesteia;
20
22
- adopţie, desfacerea sau anularea adopţiei;
- pierderea sau dobândirea cetăţeniei române;
- schimbarea numelui;
- deces;
- rectificare, completare sau anulare a actelor de stare civilă ori a menţiunilor
înscrise în ele;
- schimbarea sexului, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii
judecătoreşti.
2.4. Întocmirea actelor de stare civilă
Întocmirea actului de naştere

Naşterea se înregistrează la primăria municipiului, oraşului sau comunei în
care s-a produs. În cazul copilului găsit, înregistrarea naşterii se face la autoritatea
administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ - teritorială a fost găsit.
Înregistrarea naşterii se face pe baza declaraţiei verbale date în faţa ofiţerului
de stare civilă de către oricare dintre părinţi, iar dacă acest lucru nu este posibil,
obligaţia declarării îi revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere sau
personalului din unitatea în care a avut loc naşterea, sau rudelor şi vecinilor care au
luat cunoştinţă despre naşterea copilului21.
Declaraţia va prezenta urmatoarele acte:
- certificatul medical constatator al naşterii;
- certificatul de naştere şi actul de identitate al mamei şi al declarantului;
- certificatul de căsătorie al părinţilor copilului, dacă sunt căsătoriţi.
Dacă părinţii au nume de familie diferit, înregistrarea naşterii se face pe baza
declaraţiei scrise, semnate de părinţi, din care să rezulte numele de familie şi
prenumele copilului. Atunci când părinţii nu se înteleg cu privire la numele de
familie şi prenumele copilului, va decide primarul localităţii unde se înregistrează
naşterea, prin dispoziţie, procedându-se în aceleaşi condiţii şi în cazul copilului găsit
sau abandonat, precum şi în cazul în care ofiţerul de stare civilă refuză înscrierea
21
Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, art.17;
23
prenumelor ce sunt formate din cuvinte incidentale ori ridicole, iar părinţii nu vor să
opteze pentru un alt nume.
În situaţia în care copilul născut viu a decedat şi naşterea nu a fost înregistrată,
se înregistrează mai întai naşterea şi apoi decesul. În situaţia unui copil născut mort,
se întocmeşte numai actul de naştere, necompletându-se rubricile privind prenumele
şi cetăţenia, iar la rubrica din care rezultă că s-a născut un copil se înscrie cuvântul
“mort”.
Întocmirea actului de naştere al copilului găsit se face în termen de 30 de zile
de la data găsirii copilului, la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază
administrativă a fost găsit, pe baza următoarelor acte:
- declaraţia scrisă a persoanei care l-a găsit;
- procesul-verbal întocmit de poliţie, medic şi reprezentantul autorităţii tutelare din
cadrul primăriei unde se va înregistra.
În cazul în care copilul este abandonat de mamă în spital, conducătorul unităţii
sanitare are obligaţia să sesizeze poliţia în termen de 24 de ore de la constatarea
faptului.
Dacă nu a fost stabilită identitatea mamei în termen de 30 de zile, întocmirea
actului de naştere se va face pe baza următoarelor acte:
- referatul autorităţii tutelare din cadrul primăriei în raza căreia a fost abandonat;
- certificatul medical constatator al naşterii;
- procesul-verbal întocmit de poliţie, medic şi reprezentantul autorităţii tutelare din
cadrul primăriei în raza căreia a fost abandonat copilul.
Când naşterea unui cetăţean român s-a produs în străinătate, dar nu a fost
înregistrată, iar declaraţia de naştere se face în ţară, întocmirea actului de naştere
urmează a fi făcută la primăria în raza căreia îşi au domiciliul părinţii, după aceea se
verifică dacă naşterea nu a fost înregistrată la misiunea diplomatică a României în
străinătate sau la autoritatea locală din străinătate. Dacă se stabileşte că naşterea a
fost înregistrată corect în străinătate, se va urma procedura prevăzută pentru
transcrierea certificatelor procurate în străinătate.
Întocmirea actului de căsătorie
24
Căsătoria se încheie de către ofiţerul de stare civilă la sediul autorităţii publice
locale a municipiului, oraşului sau comunei în a cărei rază teritorială îşi are
domiciliul sau reşedinţa unul dintre soţi. Căsătoria se poate încheia şi în alt loc decât
acesta când unul din soţi este în imposibilitatea de a se prezenta la sediul stării civile,
dar numai cu acordul primarului şi pentru motive temeinice22.
Potrivit Codului Familiei, numai căsătoria încheiată în faţa ofiţerului de stare
civilă produce efecte juridice. O persoană care nu are calitatea de ofiţer de stare
civilă nu va putea încheia valabil o căsătorie, pentru că nu are competenţa materială
în acest sens, iar căsătoria astfel încheiată fiind lovită de nulitate. Dar când
înregistrarea făcută în registrul de stare civilă de către o persoană care nu are
calitatea de ofiţer de stare civilă, căsătoria este valabilă dacă acea persoană şi-a
exercitat atribuţiile în mod public.
Dacă persoanele care se căsătoresc nu îşi au domiciliul sau reşedinţa (cel puţin
unul din ei) în raza localităţii unde se va încheia căsătoria, se încalcă normele de
competenţă personală a ofiţerului de stare civilă, însă o astfel de împrejurare
neatrăgând nulitatea căsătoriei. Încheierea căsătoriei unor cetăţeni români pe o navă
aflată în afara graniţelor româneşti, competenţa aparţine comandantului navei, care
are şi atribuţii de ofiţer de stare civilă.
În cazul în care ofiţerul de stare civilă ar încheia căsătoria în afara razei
teritoriale a unităţii administrative, se încalcă normele de competenţă teritorială; o
astfel de depăşire a competenţei fiind posibilă numai în cazul în care căsătoria nu se
încheie la sediul serviciului de stare civilă, situaţie ce nu atrage nulitatea căsătoriei23.
Ofiţerul de stare civilă la data încheierii căsătoriei: identifică viitorii soţi,
constată că nu există impedimente la căsătorie24, verifică prezenţa a 2 martori, ia
consimţământul ambilor soţi, declară căsătoria încheiată, întocmeşte actul de
22
23
Harbădă Maria - Dreptul familiei şi starea civilă. Teorie şi practică judiciară, Editura Fundaţiei
Academice „Gh. Zane”, Iaşi, 2004, p.45;
24
Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr.50 din 1998: „Conform art.19
C. Fam., este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art.5 C. Fam.; care
interzice unei persoane care este deja căsătorită să încheie o nouă căsătorie”. (Tribunalul Bucureşti.
Culegere de practică judiciară pe anul 1998. Drept civil. Dreptul familiei. Dreptul muncii. Drept
procesual civil, coordonator Dan Lupaşcu, Editura All Beck, Bucureşti, 2000, pp.112 – 114);
25
căsătorie în registrul de stare civilă care este semnat de ofiţerul de stare civilă, de
către soţi şi martori, şi eliberează soţilor certificatul de căsătorie.
Întocmirea actului de deces
Actul de deces se întocmeşte la primăria municipiului, oraşului sau comunei
în a cărei rază teritorială s-a produs decesul sau a fost găsit cadavrul.
Declaraţia de deces se face verbal, în termen de 3 zile de la data încetării din
viaţă a persoanei, termen în care se cuprinde atât ziua în care s-a produs decesul, cât
şi ziua în care se face declaraţia. Când decesul se datorează unei sinucideri, unui
accident sau altor cauze violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru declaraţia
se face în termen de 48 de ore. Declaraţia de deces se face de către membrii familiei
decedatului, iar în lipsa acestora, de către vecini, medicul sau alt cadru din unitatea
sanitară unde s-a produs decesul.
Odată cu declaraţia de deces, declarantul va depune:
- certificatul medical constatator al decesului, în care se menţionează cauza
decesului;
- actul de identitate al persoanei decedate;
Până la data de 5 a lunii următoare celei în care s-a înregistrat decesul,
ofiţerul de stare civilă este obligat să trimită, pe bază de borderou, actele de
identitate la formaţiunea de evidenţă a populaţiei la care este arondată localitatea.
Actul de deces privind un cadavru găsit se face la primăria localităţii în raza
căreia a fost găsit, în baza certificatului medical constatator al decesului, a dovezii
eliberate de poliţie sau parchet şi a procesului - verbal întocmit de medic, care va
cuprinde vârsta, sexul, locul unde a fost găsit cadavrul, data şi cauza decesului.
Atunci când, ulterior, parchetul sau poliţia stabilesc identitatea cadavrului, pe baza
comunicării făcute, datele se înscriu prin menţiune pe actul respectiv.
Atunci când declarantul nu cunoaşte toate datele necesare completării
rubricilor din actul de deces şi acestea nu rezultă din actul de identitate, se vor
înscrie în act numai datele care se declară. Ofiţerul de stare civilă care înregistrează
un act de deces este obligat să comunice acest fapt primăriei localităţii unde se
păstrează actul de naştere al celui decedat.
26
După întocmirea actului de deces, ofiţerul de stare civilă eliberează
declarantului o adeverinţă de înhumare sau incinerare a cadavrului, făcând menţiune
despre aceasta pe verso certificatului constatator al decesului. Înhumarea sau
incinerarea cadavrului unui cetăţean român al cărui deces s-a produs în străinătate
se face pe baza adeverinţei eliberate de primăria în a cărei rază teritorială urmează să
se facă înhumarea sau incinerarea25.
Dacă decesul unui cetăţean român s-a înregistrat la autorităţile locale din
străinătate sau la misiunea diplomatică a României, adeverinţa se va elibera pe baza
certificatului de deces întocmit la una din aceste autorităţi.
Atunci când decesul unui cetăţean român s-a produs pe o aeronavă aflată în
afara teritoriului românesc sau pe o navă aflată în afara apelor teritoriale române, iar
cadavrul este transportat în ţară, eliberarea adeverinţei de înhumare sau incinerare se
face pe baza dovezii eliberate de comandantul navei sau aeronavei26.
În actul de deces întocmit ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile declarative de moarte, se înscriu datele de stare civilă şi data decesului,
aşa cum rezultă din hotărâre.
Întocmirea actului de deces în aceste condiţii se face din oficiu sau la cererea
persoanei interesate, după caz, la autoritatea administraţiei publice locale de la:
- locul de naştere a celui declarat mort;
- domiciliul celui declarat mort (în cazul când actul de naştere a fost întocmit la
autorităţile locale din străinătate);
- domiciliul persoanei care a solicitat declararea judecătorească a morţii.
2.5. Întocmirea actelor de stare civilă ale cetăţenilor români aflaţi în străinătate
În conformitate cu Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor

de drept internaţional privat, starea, capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei
fizice sunt cârmuite de legea sa naţională. Legea naţională este legea statului a cărui
cetăţenie o are persoana în cauză şi urmăreşte pe români chiar când aceştia îşi au
domiciliul sau reşedinţa în stăinătate.
25
Lupulescu Dumitru - Actele de stare civilă, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 2006, p.48;
26
27
Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă reglementează şi
problema înregistrării actelor şi faptelor de stare civilă ale cetăţenilor români aflaţi în
afara hotarelor ţării noastre. În legătură cu aceasta, în art.42 din lege se prevede că:
„Întocmirea actelor de stare civilă privind pe cetăţenii români aflaţi în străinătate se
face la misiunile diplomatice, la oficiile consulare de carieră ale României sau la
autorităţile locale competente.27”
Înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă de către misiunile diplomatice şi
oficiile consulare de carieră ale României în străinătate se efectuează în conformitate
cu legislaţia română.
Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedeşte naşterea,
căsătoria sau decesul unei persoane şi se întocmesc în interesul statului şi al
persoanei, în vederea apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Naşterea, căsătoria şi decesul se înregistrează în registrele de stare civilă, în
două exemplare, ambele originale.
Şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României,
având calitatea de ofiţeri de stare civilă, ori unul dintre agenţii diplomatici sau
funcţionarii consulari delegaţi să exercite atribuţiile de ofiţer de stare civilă vor putea
întocmi, în registrele de stare civilă pe care le au în păstrare, actele de naştere, de
căsătorie şi de deces ale cetăţenilor români aflaţi în afara hotarelor ţării.
Misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României trimit, prin
Ministerul Afacerilor Externe, primul exemplar al registrelor de stare civilă, pe
măsura completării lor, la autoritatea administraţiei publice locale a sectorului 1 al
municipiului Bucureşti, împreună cu documentele primare, pe baza cărora s-a
întocmit actul.
Actele de stare civilă, exemplarul I, se arhivează la Primăria Sectorului 1 al
Municipiului Bucureşti care trimite comunicări de menţiuni locului în drept şi
operează pe ele menţiunile ce se primesc ulterior. La cerere, eliberează persoanelor
îndreptăţite certificate de stare civilă, reţinând şi înaintând la Serviciul Central de
Stare Civilă certificatele de stare civilă eliberate de misiunile diplomatice sau oficiile
consulare de carieră ale României.
27
28
Începând cu data de 01.01.1998, misiunile diplomatice şi oficiile consulare de
carieră ale României din străinătate au trecut la eliberarea noilor tipuri de certificate
de stare civilă. Aceste documente sunt identice cu cele care se eliberează în ţară de
către autorităţile administraţiei publice locale, diferenţa constând doar în aceea că
emitent este misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din
străinătate, iar în cazul naşterii codul numeric personal va fi atribuit persoanei din
listele de coduri precalculate existente la Primăria Sectorului 1 din Capitală, la
primirea primului exemplar al registrului de stare civilă şi a documentelor primare
pe baza cărora acesta a fost întocmit.
CAPITOLUL 3
ÎNSCRIEREA DE MENŢIUNI ÎN ACTELE DE STARE CIVILĂ
3.1. Anularea, modificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a

menţiunilor de pe acestea
Aceste aspecte ale regimului juridic al actelor de stare civilă – anulare,

modificare ori completare – sunt reglementate în art.57 – 59 din Legea 119/1996 cu
privire la actele de stare civilă şi în art.101 – 105 din Metodologia de aplicare unitară
a dispoziţiilor acesteia.
În conformitate cu prevederile art.57 alin.(1) din Legea 119/1996: „Anularea,
completarea sau modificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe
acestea se pot face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile28.” De asemenea, trebuie reţinută şi dispoziţia cuprinsă în alin.(4) al
aceluiaşi articol: „Actele de stare civilă reconstituite nu pot fi completate.” Per a
contrario, şi actele reconstituite sunt supuse anulării sau modificării, după caz. Fac
excepţie de la regula stabilită de alin.(1) al art.57 din lege înscrierea recunoaşterii
voluntare a unui copil născut în afara căsătoriei, efectuarea menţiunii privind
28
29
identificarea unei persoane al cărei deces s-a înregistrat, iniţial, în poziţia de
„cadavru cu identitate necunoscută”, precum şi modificarea codului numeric
personal atribuit greşit, cazuri în care nu este necesară o hotărâre judecătorească
[art.101 alin.(2) din Metodologie].
Potrivit art.23 alin.(1) din Decretul nr.31/1954: „Numai instanţa
judecătorească poate hotărî, în cazurile prevăzute de lege, rectificarea actelor de
stare civilă, întocmite în registrele de stare civilă.”
Legea nr.117/04.05.2006 (publicată în M. Of. Nr.410/11.05.2006) a adus o
modificare substanţială Legii nr.119/1196 cu privire la actele de stare civilă, în
sensul că „rectificarea actelor de stare civilă [conform art.57 alin.(1)] şi a
menţiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziţiei primarului
unităţii administrativ – teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu
sau la cererea persoanei interesate.”
Cererea de rectificare a datelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe
acestea, însoţită de actele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local
de evidenţă a persoanelor care are în păstrare actul de stare civilă sau la serviciul
public comunitar local de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu al
solicitantului.
Întrucât, în momentul de faţă, nu în toate localităţile funcţionează serviciul
public comunitar de evidenţă a persoanelor, acestea sunt arondate celor existente,
astfel cum s-a stabilit prin O. G. nr.84/2001, aprobată prin Legea nr.373/2002, cu
modificările şi completările ulterioare.
Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile, prin emiterea dispoziţiei de
către primarul localităţii, care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la
data emiterii.
Ofiţerul de stare civilă delegat care primeşte cererea înregistrează şi, împreună
cu actele doveditoare depuse de solicitant şi un referat motivat cuprinzând rezultatul
verificărilor, o prezintă spre aprobare primarului localităţii, după ce în prealabil
referatul a fost avizat de şeful structurii de stare civilă, precum şi de şeful serviciului
public comunitar de evidenţă a persoanelor la care este arondată localitatea29.
29
30
După aprobarea referatului şi emiterea dispoziţiei de către primar, pe care o
avizează şi secretarul unităţii administrativ – teritoriale, ofiţerul de stare civilă
delegat expediază certificatul de stare civilă completat corect, ca urmare a rectificării
actului, primăriei care a primit cererea, împreună cu un exemplar al dispoziţiei de
aprobare a rectificării (copie certificată pentru conformitate cu originalul).
În cuprinsul dispoziţiei se mai menţionează despre faptul că:
- ofiţerul de stare civilă delegat va aduce la îndeplinire dispoziţia;
- dispoziţia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, la
judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă în
condiţiile legii;
- dispoziţia intră în vigoare la data comunicării către petent şi se comunică prin
grija secretarului şi la: Instituţia prefectului, serviciul public comunitar de
evidenţă a persoanelor local aflat în subordinea Consiliului Local sau la care
este arondată localitatea şi serviciul public comunitar de evidenţă a
persoanelor judeţean.
Ofiţerul de stare civilă delegat care primeşte copia dispoziţiei prin care s-a
aprobat cererea de rectificare şi certificatul de stare civilă corespunzător, invită
titularul, în termen de 48 de ore, pentru a-l ridica sub luare de semnătură, iar
certificatul de stare civilă anterior se retrage şi se transmite primăriei emitente, în
vederea anulării şi a efectuării menţiunii despre aceasta pe marginea actului, la
rubrica „certificate eliberate”.
La rubrica „menţiuni” din cuprinsul actului de stare civilă rectificat se înscrie
numărul şi data dispoziţiei primarului unităţii administrativ – teritoriale care a emis-
o, precum şi conţinutul rectificării.
Conform prevederilor art.57 alin (4), „actele de stare civilă reconstituite nu pot
fi rectificate”.
Anularea, completarea şi modificarea unui act de stare civilă sau a unei
menţiuni înscrise pe acesta, dispuse prin hotărâre judecătorească definitivă şi
irevocabilă, precum şi rectificarea unui act de stare civilă ori a menţiunilor înscrise
pe acesta, aprobată prin dispoziţie a primarului, se înscriu numai prin menţiune pe
marginea actului de stare civilă corespunzător30.
30
31
Anularea (desfiinţarea) actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe
marginea acestora nu a fost definită de lege, însă trebuie înţeleasă ca fiind sancţiunea
nerespectării dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile de valabilitate a
actelor de stare civilă.
Utilizarea (inclusiv de către legiuitor), în acest context, a cuvântului „anulare”
nu este riguros exactă, deoarece nulitatea este o sancţiune care intervine în cazul
actelor juridice, însă atunci când vorbim despre actele de stare civilă, cuvântul „act”
are semnificaţia de înscris, iar nu de operaţiune juridică (de act juridic)31.
Legea nu prevede cazurile de anulare, dar, aşa cum rezultă din art.103 din
Metodologie şi cum s-a arătat în doctrină şi s-a reţinut în jurisprudenţă, anularea se
poate cere în cazul când:
- actul de stare civilă a fost întocmit într-un registru necorespunzător;
- actul nu trebuia întocmit la/de primăria respectivă (necompetenţa generală,
materială sau teritorială, după caz);
- faptul sau actul de stare civilă nu există;
- nu s-au respectat prevederile legale la întocmirea actului de stare civilă;
- înregistrarea a fost făcută de o persoană necompetentă, cu excepţia aplicării
art.7 din Legea nr.119/1996 (când actele de stare civilă au fost întocmite de o
persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de stare civilă cu
respectarea prevederilor legale fără a avea calitatea de ofiţer de stare civilă:
error communis facit jus);
- înregistrarea nu s-a făcut în registrul de stare civilă;
- actul reconstituit a fost procurat.
Prin „modificarea” actelor de stare civilă se înţelege „înregistrarea unor
menţiuni privitoare la statutul civil al titularului” [art.105 din Metodologie].
Modificarea intervine în cazul înregistrării menţiunilor care privesc în general
schimbările ce intervin în starea civilă a unei persoane, în ipotezele prevăzute de
Capitolul III din Metodologie:
- înscrierea recunoaşterii sau stabilirii ulterioare a filiaţiei;
- înscrierea adopţiei, a anulării sau a desfacerii ei;
- înscrierea divorţului, a anulării ori a încetării căsătoriei;
31
Gabriel Boroi, op. cit., p.349;
32
- înscrierea schimbării numelui de familie şi/sau prenumelui pe cale
administrativă;
- înscrierea acordării sau pierderii cetăţeniei (cu menţiunea că atât numele, cât
şi cetăţenia nu sunt atribute de stare civilă);
- înscrierea schimbării sexului, pronunţată prin hotărâre judecătorească
definitivă şi irevocabilă [art.44 lit.i) din lege]. După circumstanţe, schimbarea
sexului poate reprezenta un caz de rectificare sau de modificare a actelor de
stare civilă.
Completarea actelor de stare civilă este calea judecătorească de punere de
acord a datelor cuprinse în ele cu elementele reale de stare civilă.
Completarea se referă la înregistrarea actului de stare civilă cu menţiunile
omise, în cazul când, din diferite motive, unele rubrici au rămas libere, deşi trebuiau
completate.
Greşelile pe care le pot cuprinde actele de stare civilă se referă la un enunţ
greşit formulat, la lipsa unei informaţii pe care actul ar trebui să o cuprindă şi la
existenţa în actul de stare civilă a unei menţiuni care nu trebuia sau nu putea să fie
inserată32.
Corespunzător acestei trei mari categorii de greşeli, rectificrea unei înregistrări
efectuate în registrele de stare civilă se poate realiza prin una din următoarele
operaţii:
- corectarea greşelii existente în actul de stare civilă;
- completarea actului de stare civilă cu date ce corespund statutului civil real al
unei persoane;
- suprimarea enunţului care nu trebuia înscris în actul de stare civilă.
Procedura anulării, modificării ori completării actelor de stare civilă şi a
menţiunilor de pe acestea
Anularea, modificarea ori completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor
de pe acestea se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Principalele trăsături caracteristice ale acestei proceduri, conform art.57 şi 58
din Legea nr.119/1996 şi art.101 – 105 din Metodologie, sunt următoarele:
32
33
 Sesizarea instanţei judecătoreşti se poate face de către persoana interesată, de
structurile de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau
judeţene de evidenţă a persoanelor ori de către parchet.
 Instanţa competentă este judecătoria în a cărei rază teritorială se află
domiciliul sau, după caz, sediul solicitantului. În cazul când petiţionarul este
cetăţean străin sau cetăţean român cu domiciliul în străinătate este competentă
numai Judecătoria sectorului 1 al municipiului Bucureşti.
 Judecata cererii se face pe baza verificărilor efectuate de serviciul public
comunitar de evidenţă a persoanelor local şi a concluziilor procurorului. În caz
de admitere, anularea, modificarea sau completarea unui act de stare civilă sau
a unei menţiuni înscrise pe acesta, se înscrie numai prin menţiune pe actul de
stare civilă corespunzător.
3.2. Rectificarea actelor de stare civilă
În conformitate cu prevederile art.57 din Legea nr.119/1996 cu privire la

actele de stare civilă, astfel cum a fost introdus prin Legea nr.117/2006, începând cu
data de 08.09.2006, rectificarea actelor de stare civilă a trecut din competenţa
instanţelor judecătoreşti în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale.
Conform prevederilor art.13 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de
stare civilă, starea civilă se dovedeşte cu actele de stare civilă, precum şi cu
certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.
Actele de stare civilă sunt dovezi autentice care confirmă producerea unor
evenimente de stare civilă şi care, în acelaşi timp, reflectă starea civilă a unei
persoane în ceea ce priveşte poziţia sa într-o anumită comunitate familială.
Actele de stare civilă cuprind în conţinutul lor următoarele aspecte:
- cel care individualizează poziţia persoanei fizice ca subiect de drepturi în
raport de evenimentul de stare civilă ce se produce în viaţa acesteia;
- altul care precizează poziţia juridică a persoanei fizice în familie, în ceea ce
priveşte regulile de filiaţie.
34
Evenimentele care pot caracteriza starea civilă a unei persoane, naşterea şi
decesul, se înfăţişează ca fapte juridice intervenite independent de voinţa persoanei,
în timp ce căsătoria, adopţia sunt acte juridice executate cu voinţă, subiectul
exprimându-şi consimţământul său pentru a se căsători sau a adopta.
Sunt trei categorii de acte de stare civilă, respectiv de naştere, de căsătorie şi
de deces. În actele de naştere şi, atunci când este cazul, în cele de căsătorie sau deces
se înscriu menţiuni cu privire la modificările intervenite în stare civilă a persoanei, în
următoarele cazuri:
- contestarea recunoaşterii sau tăgăduirea paternităţii;
- căsătorie, desfacerea, încetarea sau anularea căsătoriei;
- adopţie sau încetarea acesteia (desfacere sau anulare);
- pierderea sau dobândirea cetăţeniei române;
- schimbarea numelui;
- deces;
- rectificare, completare sau anulare a actelor de stare civilă ori a menţiunilor
înscrise pe acestea;
- schimbarea sexului, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;
Atunci când sunt înregistrate faptele şi actele de stare civilă se pot produce
unele erori, care pot afecta conţinutul actului de stare civilă. Aceste erori pot fi
îndreptate, începând cu 08.09.2006, folosindu-se procedura administrativă a
rectificării actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora, în
temeiul unei dispoziţii a primarului unităţii administrativ – teritoriale care are în
păstrare actul de stare civilă33.
Orice act de stare civilă conţine două categorii de menţiuni:
• care individualizează persoana în raport de un eveniment de stare civilă;
• care reflectă raportul de filiaţie al persoanei într-o anumită comunitate
familială, adică poziţia sa juridică.
Orice greşeală materială de înregistrare, indiferent de categoria de menţiuni pe
care le cuprind actele de stare civilă, poate fi îndreptată pe calea rectificării. Trebuie
33
35
însă specificat, cu privire la rectificare, că aceasta poate fi folosită numai în cazul în
care a fost săvârşită o greşeală materială.
Pe calea unei astfel de proceduri nu poate fi modificată poziţia juridică a
persoanei în raport de regulile de filiaţie, când poziţia respectivă concordă cu starea
de drept din momentul întocmirii actului de stare civilă sau cu cea preexistentă
acestuia.
Rectificarea urmăreşte deci să pună de acord actul de stare civilă cu ceea ce ar
fi trebuit să exprime înregistrarea. În acest sens, vor putea fi rectificate acele greşeli
de scriere (transcriere, înregistrare) care trebuie înscrise în act în mod obligatoriu şi
vor putea fi înlăturate acele menţiuni care nu sunt cerute de lege. De asemenea, vor
putea fi introduse acele menţiuni care au fost omise, cu privire la raporturi
preexistente înscrierii evenimentului de stare civilă.
Rectificarea poate fi apreciată ca fiind procedura administrativă aflată la
dispoziţia persoanelor interesate sau a autorităţilor care au în păstrare actele de stare
civilă, prin care se îndreaptă greşelile, se completează omisiunile şi se înlătură
menţiunile care nu sunt cerute de lege, care apar cu ocazia întocmirii actelor de stare
civilă, cu condiţia ca prin aceasta să nu fie modificată poziţia juridică a persoanei în
familie, din momentul în care s-a produs evenimentul de stare civilă.
Cazurile în care pot fi rectificate actele de stare civilă
În conformitate cu reglementările legale actuale în domeniu, rectificarea
actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea se pot face în temeiul unei
dispoziţii a primarului unităţii administrativ – teritoriale care are în păstrare actul de
stare civilă şi presupune îndreptarea unor erori materiale comise cu ocazia
înregistrărilor de stare civilă. Deci, prevederile legale precizează înţelesul noţiunii de
rectificare doar în sensul lărgit al cuvântului, fapt pentru care se impun unele
lămuriri.
Aşa cum am mai menţionat, rectificarea actului de stare civilă are ca obiect
îndreptarea unei greşeli săvârşite în momentul întocmirii actului de stare civilă, care
poate proveni din scrierea sau transcrierea actului de către delegatul de stare civilă.
De asemenea, aceasta poate proveni din înregistrarea făcută ca urmare a unor
declaraţii greşite ori a prezentării unor înscrieri care sunt greşite.
36
Clarificarea cazurilor de rectificare trebuie sa aibă în vedere cauzele care au
generat omiterea greşelilor în care sens putem distinge:
a) Îndreptarea inexactităţilor pe care le conţine actul de stare civilă
Din această categorie fac parte toate greşelile, indiferent de gravitatea lor şi de
faptul la care se referă, întrucât prin ele se alterează conţinutul actului după caz:
- poziţia juridică a persoanei în raport de regulile de filiaţie;
- greşeli de ordin material săvârşite cu ocazia înscrierii sau transcrierii actelor
de stare civilă.
Cu privire la inexactităţile care afectează poziţia juridică a persoanei în raport
cu regulile de filiaţie, acestea sunt considerate cele mai grave erori pe care le poate
conţine actul de stare civilă.
Astfel de erori sunt efectul necunoaşterii prevederilor legale de către ofiţerul
de stare civilă ori ale declaraţiilor incomplete făcute de persoanele care declară
evenimentul sau faptul de stare civilă.
O asemenea inexactitate reprezintă o „greşeală intelectuală”, întrucât din
punct de vedere al stării civile, o persoană este prezentată altfel decât cum este în
realitate.
În această categorie de inexactităţi trebuie inclusă şi omisiunea unor menţiuni.
Spre exemplu, omisiunea trecerii în actul de stare civilă a unei menţiuni cu privire la
filiaţia care rezultă dintr-o dispoziţie a legii constituie o eroare gravă, ce nu poate fi
îndreptată decât pe calea rectificării.
Întrucât astfel de inexactităţi nu pot pune în discuţie statutul civil al persoanei
şi prin îndreptarea lor se urmăreşte doar restabilirea unei stări de drept existente, care
a fost nesocotită la înregistrare, ele pot fi îndreptate doar pe calea rectificării.
În ceea ce priveşte inexactităţile de ordin material, acestea sunt greşelile
produse prin scrierea sau transcrierea actelor de stare civilă şi se pot referi la: numele
şi prenumele persoanelor, data la care a avut loc evenimentul de stare civilă sau când
a fost înscris, locul producerii evenimentului, sexul, domiciliul şi oricare alte
menţiuni prevăzute de lege în mod obligatoriu pentru actele de stare civilă34.
Deşi în raport de „aşa – zisa” gravitate a greşelilor comise, ele pot fi
considerate simple erori materiale, menţiuni greşite şi menţiuni inexacte, rectificarea
34
37
acestora se va putea realiza, pe viitor, numai prin dispoziţie a primarului unităţii
administrativ – teritoriale, care are în păstrare actul de stare civilă.
Erorile materiale simple sunt, în general, greşelile săvârşite exclusiv de
ofiţerul de stare civilă, care sunt evidente şi constatarea lor nu presupune verificări
deosebite.
Menţiunile greşite nu se referă numai la scrierea unui cuvânt, ci alterează în
totalitate conţinutul menţiunii, care va căpăta un alt sens decât cel real.
Menţiunile inexacte sunt tot greşeli, care însă au la bază înregistrarea unui
eveniment de stare civilă făcută în baza unor fapte care au fost stabilite ca inexacte
(care nu corespund realităţii), săvârşite din cauza erorii în care a fost indus ofiţerul
de stare civilă ca urmare a prezentării unor acte fictive.
b) Suprimarea menţiunilor suplimentare care sunt prevăzute de lege
Reglementările în vigoare precizează, în mod corect, menţiunile pe care
trebuie să le cuprindă actele de stare civilă, astfel că orice alte menţiuni înscrise
înaintea apariţiei acestor dispoziţii sau inserate ulterior în actul de stare civilă,
trebuie soluţionate folosindu-se aceeaşi procedură a rectificării. Spre exemplu, prin
procedura rectificării pot fi înlăturate adaosurile la numele de familie a menţiunilor
destinate să identifice persoana fizică indicând localitatea naşterii. De asemenea,
prin aceeaşi procedură, se elimină şi menţiunile care nu sunt prevăzute a fi cuprinse
în actul de stare civilă (exemplu: ziua sau ora când a avut loc evenimentul de stare
civilă)35.
Anularea actelor de stare civilă şi a menţiunilor se poate cere, conform art.103
din Metodologie, în cazurile când:
- actul de stare civilă a fost întocmit într-un registru necorespunzător;
- actul nu trebuia întocmit la primăria respectivă;
- faptul sau actul de stare civilă nu există;
- nu s-au respectat prevederile legale la întocmirea actului de stare civilă;
- menţiunea a fost înscrisă pe alt act de stare civilă;
- menţiunea a fost operată cu un text greşit.
35
Raul Petrescu - Acţiunile privind statutul civil al persoanei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968,
p.14;
38
Anularea actului de stare civilă ori a unei menţiuni se face prin bararea
acestora cu două linii în diagonală (X), trase cu cerneală roşie, şi înscrierea, în
rubrica „menţiuni”, a numărului şi a datei hotărârii judecătoreşti definitive şi
irevocabile, precum şi a instanţei care a pronunţat-o.
Modificarea actelor de stare civilă presupune înscrierea unor menţiuni
privitoare la statutul civil al titularului, astfel cum sunt descrise în capitolul III al
Metodologiei (recunoaşterea sau stabilirea filiaţiei, înscrierea adopţiei, a anulării sau
a desfacerii adopţiei, înscrierea adopţiei, a anulării sau a desfacerii adopţiei,
înscrierea divorţului, anulării ori a încetării căsătoriei, schimbarea numelui de
familie şi/sau a prenumelui pe cale administrativă, acordarea sau pierderea cetăţeniei
române).
Completarea actelor de stare civilă se realizează în întregime cu cerneală
roşie. În realitate, omisiunea pentru care este prevăzută posibilitatea completării se
reduce tot la o greşeală săvârşită cu ocazia întocmirii actului de stare civilă şi, astfel,
ea va putea fi îndreptată pe calea rectificării36.
36
O.G. nr.2/2001, modificată şi completată prin Legea nr.180/2002.
39
STUDIU DE CAZ
RECTIFICAREA ACTELOR DE STARE CIVILĂ
Începând cu data de 8 septembrie 2006 au devenit aplicabile prevederile Legii

nr.117 din data de 4 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I,
nr.410 din data de 11 mai 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.119/1996
cu privire la actele de stare civilă.
În vechea reglementare prevăzută de decretul 278/1960 cât de Legea
119/1996, rectificarea unei înregistrări efectuate în registrele de stare civilă se realiza
prin acţiunea în rectificare a actelor de stare civilă, prin care se cerea corectarea unei
greşeli materiale strecurată în acte, completarea unei enunţări, pentru ca actul de
stare civilă să corespundă adevăratului statut civil al persoanei.
Acţiunea în rectificarea actelor de stare civilă se soluţiona de judecătoria de la
domiciliul persoanei care înainta cererea.
Modificarea şi completarea Legii nr.119/1996 prin Legea nr.117/2006, a creat
o procedură mai rapidă şi mai puţin costisitoare din punct de vedere al timpului de
soluţionare a unei cereri în rectificarea actelor de stare civilă; astfel, în capitolul V al
Legii a fost introdus art.571, care prevede că rectificarea actelor de stare civilă şi a
menţiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziţiei primarului
unităţii administrativ – teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu
sau la cererea persoanei interesate.
Cererea de rectificare a actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe
acestea, însoţită de actele doveditoare, se depun la serviciul public comunitar local
40
de evidenţă a persoanelor, care au în păstrare actul de stare civilă, sau la serviciul
public comunitar local de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu.
Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile, prin emiterea dispoziţiei
prevăzute la alin.1, care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la data
emiterii.
Dispoziţia prevăzută la alin.1 poate fi contestată la instanţa judecătorească în a
cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă, în condiţiile legii.
În cazul supus analizei, referatul care a stat la baza emiterii Dispoziţiei
Primarului Municipiului Brăila a fost întocmit de către serviciul public comunitar
local de evidenţă a persoanelor, care are în păstrare actul de stare civilă şi prezintă
următoare informaţii:
În data de 15 aprilie 2008 se prezintă la primăria de care aparţine numita
Dionisie Eleonora, fiica lui Orhei Anton şi Orhei Natalia, născută şi căsătorită în
Brăila, care, printr-o cerere adresată d-lui primar, solicită îndreptarea erorilor
materiale din certificatele de stare civilă personale, anexând la cerere copii xerox de
pe acestea, precum şi copii xerox de pe certificatul de naştere al tatălui şi de
căsătorie al părinţilor acesteia.
În fapt: în certificatul de naştere al tatălui său, la rubrica privind „prenumele
copilului” figurează înscris „Anatolie” (tatăl fiind născut în anul 1926 în URSS şi
având actul de naştere reconstituit în anul 1954 la Brăila).
De asemenea în certificatul de căsătorie al părinţilor solicitantei, (act
reconstituit în anul 1954 la Brăila) la rubrica „prenume tată soţie” este înscris
„Anton”.
În certificatul de naştere al solicitantei, (născută la data de 12.07.1962 în
Brăila, act 43/15.07.1962), la rubrica „prenumele tatălui” figurează înscris „Anton”,
acelaşi prenume fiind înscris şi în certificatul de căsătorie al acesteia (act căsătorie
nr.9/27.04.1987, întocmit în registrele de căsătorii ale localităţii Brăila) la rubrica
privind „prenumele tatălui soţiei”.
Menţionăm că datele de stare civilă anexate la cererea solicitantei sunt
conforme cu datele de stare civilă înscrise în actele de stare civilă (în sensul că nu
41
există neconcordanţe între certificate şi acte şi nici între cele două exemplare, I şi II
ale registrelor de stare civilă în speţă.
Rectificarea unor rubrici din actul de stare civilă presupune îndreptarea
erorilor materiale comise cu ocazia înregistrărilor de stare civilă.
Ofiţerul de stare civilă delegat care a primit cererea, a înregistrat-o împreună
cu actele doveditoare depuse de solicitantă şi a întocmit referatul motivat ce a
cuprins rezultatul verificărilor întreprinse.
Referatul a fost prezentat spre avizare şefului Serviciului public comunitar
local de evidenţă a persoanelor şi apoi înaintat spre aprobare Primarului
Municipiului Brăila.
După aprobarea referatului şi emiterea dispoziţiei de către primar, ofiţerul de
stare civilă delegat expediază certificatul de stare civilă completat corect, ca urmare
a rectificării actului, primăriei care a primit cererea împreună cu un exemplar al
dispoziţiei de aprobare a rectificării (copia fiind certificată pentru conformitate cu
originalul).
Ofiţerul de stare civilă delegat, care primeşte copia dispoziţiei prin care s-a
aprobat cererea de rectificare şi certificatul de stare civilă corespunzător, invită
titularul cererii în termen de 48 de ore, pentru a-l ridica, sub luare de semnătură, iar
certificatul de stare civilă anterior se retrage şi se transmite primăriei emitente, în
vederea anulării şi a efectuării menţiunilor despre acestea pe marginea actului la
rubrica “certificate eliberate”.
La rubrica “menţiuni” din cuprinsul actului de stare civilă rectificat, se înscriu
numărul şi data dispoziţiei primarului unităţii administrativ – teritoriale care a emis-
o, precum şi conţinutul rectificării.
Deşi în referatul întocmit de ofiţerul de stare civilă delegat din Primăria
Municipiului Brăila se menţionează că datele de stare civilă anexate la cererea
solicitantei sunt conforme cu datele de stare civilă înscrise în actele de stare civilă
(în sensul că nu există neconcordanţe între certificat şi acte şi nici între cele două
exemplare I şi II ale registrelor de stare civilă în speţă se ridică următoarea
problemă, privind rectificarea prenumelui tatălui solicitantei aşa cum apare în actul
de naştere reconstituit în anul 1954 la Brăila acela de “Anatolie”.
42
Pentru rectificarea actului de naştere nr.43/15.07.1962 al solicitantei, la
rubrica “prenumele tatălui” trebuie trecut “Anatolie” conform actului de naştere al
acestuia şi nu are relevanţă în cauză certificatul de căsătorie al părinţilor acesteia
deşi a fost reconstituit în anul 1954, iar tatăl a fost trecut cu prenumele “Anton”.
Rectificarea actului de naştere al solicitantei trebuie să se bazeze pe actele
depuse, din care rezultă o eroare a prenumelui tatălui în sensul că a fost trecut
“Anton” în loc de “Anatolie” când a fost reconstituit actul de stare civilă în anul
1954 la Brăila.
Aceeaşi eroare s-a făcut şi la întocmirea actului de căsătorie nr.9/27 aprilie
1987, eroare care urmează a fi îndreptată prin rectificarea prenumelui tatălui din
“Anton” în “Anatolie”.
Decizia primarului Municipiului Brăila va fi o decizie de admitere a cererii
solicitantei în sensul rectificării actului de naştere nr.43/15 iulie 1962 şi a celui de
căsătorie nr.9/27 aprilie 1987, la rubrica “prenumele tatălui” se va trece “Anatolie”.
În situaţia în care Decizia Primarului Municipiului Brăila va fi o decizie de
respingere a cererii de rectificare a solicitantei, aceasta are calea de a se adresa
instanţei de judecată în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii emitente
pentru a soluţiona contestarea conform Legii, respectiv Instanţa de Judecată din
Brăila.
43
ANEXA 1
CONSILIULUI POPULAR
AL Municipiului Brăila
Judeţul Brăila
ACT DE NAŞTERE Nr. 43
Astăzi anul 1962 luna iulie ziua 15 s-a înregistrat naşterea

copilului cu numele de familie ORHEI şi prenumele ELEONORA născută în
anul 1962 luna iulie ziua 12 în comuna/oraşul/municipiul BRĂILA
judeţul BRĂILA de sex femeiesc de cetăţenie română fiul/fiica lui ORHEI
ANTON născut în anul 1926 luna mai ziua 18 în
comuna/oraşul/municipiul RENI judeţul U.R.S.S de naţionalitate română şi
de cetăţenie română şi a ORHEI NATALIA născută în anul 1928 luna
septembrie ziua 7 în comuna/oraşul/municipiul CERNĂUŢI judeţul U.R.S.S
de naţionalitate română şi de cetăţenie română .
Părinţii au domiciliul în comuna/oraşul/municipiul BRĂILA satul/str.
DOROBANŢILOR nr. 34
Declaraţia naşterii a fost făcută de ORHEI ANTON în calitate de tată cu
domiciliul în comuna/oraşul/municipiul BRĂILA satul/str
DOROBAN ŢILOR nr. 34 care a prezentat actul de constatare
a naşterii nr. 21 eliberat de DISPENSARUL MUNICIPAL COMUNAL din
care rezultă că s-a născut copilul VIU
Semnătura declarantului
44
Semnătura delegatului de stare civilă,
L.S.
________________________________________________________________
CERTIFICATE ELIBERATE
ANEXA 2
SFATUL POPULAR
AL Municipiului Brăila
Judeţul Brăila
ACT DE CĂSĂTORIE Nr.39
Astăzi anul 1987 luna aprilie ziua 27 s-au prezentat în faţa noastră
DIONISIE CONSTANTIN născut în anul 1960 luna februarie ziua 3
comuna/oraşul FOCŞANI judeţul VRANCEA de naţionalitate română de
cetăţenie română domiciliul în comuna/oraşul BRĂILA satul/strada
ROŞIORILOR nr. 5 fiul lui DIONISIE ION şi a lui DIONISIE
ANGELA şi ORHEI ELEONORA , născută în anul 1962 luna iulie ziua
12 în comuna/oraşul BRĂILA judeţul BRĂILA de naţionalitate română
de cetăţenie română cu domiciliul în comuna/oraşul BRĂILA satul/strada
ROSIORILOR nr. 5 fiica lui ORHEI ANTON şi a lui ORHEI
NATALIA
declarând că voiesc să se căsătorească.
În temeiul consimţământului exprimat personal de fiecare dintre viitorii
prezenţi împreună, noi GRECU COSTEL primar al oraşului FOCŞANI
delegat de stare civilă am încheiat prezentul act de căsătorie.
Potrivit învoielii, în căsătorie soţul va purta numele DIONISIE
CONSTANTIN şi soţia numele DIONISIE ELEONORA
Semnăturile_______________ _________________
45
soţul soţia
Semnătura delegatului de stare civilă,
L.S.
CERTIFICATE ELIBERATE
CONCLUZII
Actele de stare civilă îndeplinesc în statul nostru o importantă funcţie socială.

Înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă se face atât în interesul statului, cât şi
în vederea ocrotirii drepturilor persoanelor fizice. Importanţa reglementării legale a
actelor de stare civilă este consacrată de chiar art.1 al Legii 119/1996 care prevede
că “înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă se face în interesul statului şi al
apărării drepturilor personale ale cetăţenilor”.
Organizarea de către stat a evidenţei cetăţenilor şi a statutului lor civil, prin
înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă, prezintă interes atât din punct de
vedere economic, cât şi în domeniul construcţiei social – culturale. Îmbrăţişând toate
sferele vieţii economice şi sociale – industria, agricultura, construcţiile, circulaţia
mărfurilor, cercetarea ştiinţifică, învăţământul, cultura şi ocrotirea sănătăţii,
administraţia de stat – planificarea se realizează prin intermediul oamenilor şi pentru
oameni. De aceea este necesară o evidenţă cât mai exactă a populaţiei, evidenţă ce se
asigură şi prin înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă.
Evidenţa datelor esenţiale care identifică persoana fizică, din punctul de
vedere al stării civile, prezintă interes pe plan demografic, al cunoaşterii mişcării
populaţiei şi structurii acesteia, al organizării exercitării drepturilor politice
(întocmirea listelor electorale), administrării justiţiei.
Înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă se face nu numai în interesul
statului aşa cum se prevede expres în lege, dar şi în scopul ocrotirii drepturilor
patrimoniale şi personale nepatrimoniale ale persoanelor fizice. Într-adevăr, de stare
civilă sunt legate unele drepturi şi obligaţii pe care le au persoanele fizice. Astfel,
încheierea căsătoriei dă naştere, potrivit dispoziţiilor codului familiei, la o serie de
46
drepturi de natură patrimonială şi nepatrimonială între soţi. De asemenea, legăturile
de rudenie cu o persoană ce a decedat dau naştere, în condiţiile stabilite de lege,
dreptului la succesiune.
Actele de stare civilă constituie instrumente de probă pentru valorificarea de
către persoanele fizice a drepturilor lor ce decurg din starea civilă. Într-adevăr, din
dovada existenţei căsătoriei cu actul de căsătorie, rezultă prezumţia de comunitate a
bunurilor comune, dobândite de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei. Tot astfel,
dreptul la succesiune al unei persoane se poate naşte numai în baza dovezii cu acte
de stare civilă a raporturilor de rudenie dintre defunct şi cel ce pretinde un asemenea
drept.
Starea civilă prezintă interes şi pentru terţele persoane. Acestea sunt interesate
să cunoască starea civilă a unei persoane pentru a stabili raporturile juridice pe care
le pot încheia cu aceasta. Din acest punct de vedere, pentru naşterea unor raporturi
juridice prezintă importanţă dacă o persoană are sau nu deplină capacitate de
exerciţiu, dacă este căsătorită sau necăsătorită. De asemenea, în cazul morţii unei
persoane încetează raporturile juridice dintre acesta şi terţele persoane.
Faţă de cele arătate rezultă că instituţia actelor de stare civilă prezintă în
dreptul nostru o importanţă deosebită, atât pentru satisfacerea unor interese ale
statului, cât şi pentru identificarea persoanelor fizice în familie şi în societate şi
apărării drepturilor lor recunoscute şi ocrotite de lege.
Între starea civilă a unei persoane, privită ca o totalitate de elemente care
contribuie la determinarea calităţii de subiect de drepturi şi obligaţii, şi actele de
stare civilă ca înscrisuri autentice ce constată şi concretizează acte şi fapte ce
alcătuiesc elementele stării civile a unei persoane fizice trebuie să existe o
concordanţă deplină. Actele şi faptele de stare civilă se materializează prin
înregistarea în registrele de stare civilă, operaţiune care marchează întocmirea lor.
Privind sub acest aspect, actul de căsătorie, spre exemplu, reprezintă
materializarea în registrul de căsătorii a consimţământului viitorilor soţi ca în mod
liber şi pe deplin egali să se supună statutului legal al căsătoriei.
Căsătoria ca act juridic prin care viitorii soţi consimt ca, în condiţiile şi
formele prevăzute de lege, să se căsătorescă constituie un element al stării civile, în
47
timp ce actul de căsătorie prin care se materializează consimţământul soţilor, este un
act de stare civilă. Tot astfel, naşterea şi moartea, ca evenimente, constituie elemente
ale stării civile prin care se determină începutul şi încetarea calităţii de subiect de
drepturi şi obligaţii a unei persoane, iar actele de naştere şi de deces, ca înscrisuri
autentice ce se întocmesc în registrele de naşteri şi, respectiv, de decese, sunt acte de
stare civilă.
Concordanţa ce trebuie să existe între starea civilă a unei persoane şi actele de
stare civilă este prevăzută de lege şi are caracter obligatoriu. Actele de stare civilă se
întocmesc în baza actelor şi faptelor de stare civilă. Într-adevăr, nu poate fi întocmit
un act de stare civilă prin care să se constate naşterea sau decesul unei persoane dacă
nu s-a produs faptul naşterii sau decesului. De asemenea, întocmirea actului de
căsătorie în registrul de stare civilă are la bază actul juridic prin care viitorii soţi
consimt să se căsătorească în condiţiile şi formele prevăzute de lege.
Existenţa unei depline concordanţe între starea civilă şi actele de stare civilă
este condiţionată de înregistrarea corectă a naşterii, căsătoriei şi decesului în
registrele de stare civilă în conformitate cu dispoziţiile legale. Cu alte cuvinte, actele
de stare civilă trebuie să reflecte în mod corect, nu numai anumite împrejurări ce s-
au produs în realitate – naşterea, căsătoria sau decesul - reflectare, ce se
materializează prin întocmirea actelor de stare civilă – de naştere, de căsătorie sau de
deces – care trebuie să fie în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale cuprinse în
Legea 119/1996 modificată şi completată prin Legea 117/2006, precum şi în alte
acte normative prin care se reglează regimul juridic al actelor de stare civilă.
În practică există situaţii în care starea civilă a unei persoane nu corespunde cu
actele de stare civilă, adică cu înregistrarea naşterii, căsătoriei ori a decesului în
registrele de stare civilă.
Înlăturarea neconcordanţei dintre starea civilă a unei persoane şi actele de
stare civilă se face numai pe cale judiciară.
Neconcordanţa, care este urmarea comiterii unor greşeli ce s-au săvârşit cu
ocazia întocmirii sau înscrierii prin menţiune a actelor şi faptelor de stare civilă, va
putea fi înlăturată pe calea unei cereri de rectificare care are ca scop fie corectarea
unei menţiuni greşit înscrise în actul de stare civilă, fie completarea actului cu unele
48
date care lipsesc, fie suprimarea unor enunţuri ce nu trebuiau înscrise în cuprinsul
actului de stare civilă. Printr-o astfel de cerere se urmăreşte numai îndreptarea
eventualelor greşeli sau neconcordanţe dintre stare civilă şi actele de stare civilă fără
însă a se aduce vreo modificare stării civile.
Pentru acestea legiuitorul a prevăzut o procedură mai simplă modificând prin
Legea 117/2006 Legea 119/1996. Art.571 prevede că rectificarea actelor de stare

civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora se face pe cale administrativă
prin dispoziţia primarului unităţii administrativ – teritoriale care are în păstrare actul
de stare civilă din oficiu sau la cererea persoanei interesate.
Cât priveşte anularea, completarea şi modificarea unui act de stare civilă sau a
unei menţiuni înscrise pe acesta, dispuse prin hotărâre judecătorească definitivă şi
irevocabilă precum şi rectificarea unui act de stare civilă ori a menţiunilor înscrise
pe acestea, aprobată prin dispoziţia primarului, se înscriu numai prin menţiune pe
marginea actului de stare civilă corespunzător.
Încălcarea acestor norme constituie contravenţii la regimul actelor de stare
civilă sau infracţiuni potrivit legii penale. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea
sancţiunilor se face de către primari, de persoanele împuternicite prin dispoziţia
preşedintelui Consiliului Judeţean sau prin ordin al prefectului, sau personalul
desemnat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative în conformitate cu
prevederile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
49
BIBLIOGRAFIE
I. TRATATE:
1. Bacaci Alexandru, Dumitrache Viorica - Claudia, Hăgeanu Codruţa - Dreptul

familiei, Ediţia a IV - a, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;
2. Beleiu Gheorghe - Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele
dreptului civil, Ediţia a VIII - a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2003;
3. Bodoască Teodor - Actele de stare civilă, Editura Burg, Sibiu, 2003;
4. Boroi Gabriel - Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura All Beck,
Bucureşti, 2003;
5. Filipescu Ion, Filipescu Andrei - Tratat de dreptul familiei, Ediţia a VII - a,
Editura CH Beck, 2002;
6. Grădinaru Nicolae, Cebuc Iuliana, Olaru Silvia - Dreptul familiei, Editura
Independenţa Economică, Bucureşti, 2006;
7. Harbădă Maria - Dreptul familiei şi starea civilă. Teorie şi practică judiciară,
Editura Fundaţiei Academice „Gh. Zane”, Iaşi, 2004;
8. Imbrescu Ion - Tratat de dreptul familiei – Familia. Protecţia copilului.
Elemente de stare civilă (curs de teorie şi practică), Editura Lumina Lex,
2006;
9. Lupulescu Dumitru - Actele de stare civilă, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 2006;
10. Petrescu Raul - Acţiunile privind statutul civil al persoanei, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1968;
50
11. Peţu Paraschiv, Velicu Elena, Mardare Viorel - Starea civilă – mijloc de
identificare a persoanei fizice, Editura Detectiv, Bucureşti, 2006;
12. Silvian Alexandru, Gheorghe Emilia - Actele de stare civilă, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1969;
13. Ungureanu Gheorghe - Actele de stare civilă în Moldova până la
Regulamentul Organic în Revista Arhivelor, 1959;
14. Ungureanu Ovidiu, Jugastru Călina - Drept civil. Persoanele, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2007.
II. ACTE NORMATIVE:
1. *** Constituţia României din 1991 modificată şi completată prin Legea de

revizuire nr.429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I
758/29 octombrie 2003;
2. *** Codul civil român, intrat în vigoare la 1 decembrie 1865;
3. *** Codul familiei, adoptat prin Legea nr. 4/4 ianuarie 1954 (B. Of. Nr.
1/04.01.1954), republicat în B. Of. Nr. 13/18.04.1956, cu modificări şi completări
ulterioare;
4. *** Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă (M. Of. Nr.
282/11.11.1996), modificată şi completată prin Legea nr. 23/1999 (M. Of. Nr.
35/28.07.2002), prin Legea nr. 94/2004 (M. Of. Nr. 326/15.04.2004), prin Legea
nr. 272/2004 (M. Of. Nr. 557/23.06.2004) şi prin Legea nr. 117/2006 (M. Of. Nr.
410/11.05.2006);
5. *** Legea cetăţeniei nr.21/1991 modificată şi completată prin O.U.G.
nr.43/2003, aprobată prin Legea nr.405/2003, publicată în Monitorul Oficial
nr.399 din 9 iunie 2003;
6. *** Decretul 278/1960 cu privire la actele de stare civilă;
7. *** Decretul 31/30 ianuarie 1954 privind persoanele fizice şi persoanele
juridice, publicat în B. Of. nr.8 din 30 ianuarie 1954;
8. *** O.G. nr.2/2001 modificată şi completată prin Legea nr.180/2002.
51
III. PRACTICĂ JUDICIARĂ:
1. Ciutacu Florin - Dreptul Familiei. Culegere de speţe. Modele de acţiuni,

Editura Themis Cart, Slatina, 2005;
2. Lupaşcu Dan - Culegere de practică judiciară pe anul 1998, Editura All Beck,
Bucureşti, 2000;
3. Mihuţă Ioan - Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului
Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1969 – 1975, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1976;
4. *** Buletinul Jurisprudenţei. Culegere de recenzii pe anul 1995.
52

Actele de Stare Civila in Legislatia Romaneasca

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Actele de Stare Civila in Legislatia Romaneasca

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

CUPRINS

Persoana fizică este definită în societate de anumite atribute care o

1.1. Istoricul stării civile în România

Până în secolul XVI, atât în Muntenia, cât şi în Moldova, starea civilă a

1.2. Autorităţi publice cu competenţe în domeniul stării civile

1.3. Instituţia ofiţerului de stare civilă

Persoanele desemnate să întocmească actele de stare civilă (de naştere,

2.1. Starea civilă a persoanei fizice

2.2. Clasificarea acţiunilor de stare civilă

Prin „acţiuni de stare civilă” se înţeleg acele acţiuni în justiţie care au ca

2.3. Înregistrările de stare civilă

Prin „înregistrări de stare civilă” se înţeleg operaţiunile juridice de

2.4. Întocmirea actelor de stare civilă

Întocmirea actului de naştere

În conformitate cu Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor

3.1. Anularea, modificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a

Aceste aspecte ale regimului juridic al actelor de stare civilă – anulare,

3.2. Rectificarea actelor de stare civilă

În conformitate cu prevederile art.57 din Legea nr.119/1996 cu privire la

RECTIFICAREA ACTELOR DE STARE CIVILĂ

Începând cu data de 8 septembrie 2006 au devenit aplicabile prevederile Legii

ACT DE NAŞTERE Nr. 43

Astăzi anul 1962 luna iulie ziua 15 s-a înregistrat naşterea

ACT DE CĂSĂTORIE Nr.39

Actele de stare civilă îndeplinesc în statul nostru o importantă funcţie socială.

Legea 117/2006 Legea 119/1996. Art.571 prevede că rectificarea actelor de stare

1. Bacaci Alexandru, Dumitrache Viorica - Claudia, Hăgeanu Codruţa - Dreptul

II. ACTE NORMATIVE:

1. *** Constituţia României din 1991 modificată şi completată prin Legea de

1. Ciutacu Florin - Dreptul Familiei. Culegere de speţe. Modele de acţiuni,

You might also like